DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotararea din 2 noiembrie 2010 in Cauza Stefanica si altii impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotararea din 2 noiembrie 2010 in Cauza Stefanica si altii impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 175/2011 - M. Of. 175 / 11 martie 2011



Data: 02-11-2010


CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Cererea nr. 38.155/02, Hotararea din 2 noiembrie 2010 in Cauza Stefanica si altii impotriva Romaniei

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute de art. 44 § 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In Cauza Stefanica si altii impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia),
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 12 octombrie 2010,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 38.155/02 indreptata impotriva Romaniei, prin care 18 cetateni ai acestui stat (reclamantii), ale caror date personale sunt prezentate in anexa la prezenta hotarare (anexa), au sesizat Curtea la data de 7 octombrie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia). 2 dintre reclamanti au decedat dupa introducerea cererii la Curte, iar mostenitorii acestora si-au exprimat intentia de a continua procedura. Datele personale ale acestora sunt prezentate, de asemenea, in anexa.

2. Reclamantii au fost reprezentati de domnul G. Teodorescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantii s-au plans de jurisprudenta contradictorie a tribunalelor din Romania in ceea ce priveste acordarea platilor compensatorii in cazul concedierii colective de la aceeasi banca de stat.

4. La 4 martie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu dispozitiile art. 29 § 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.


IN FAPT


I. Circumstantele cauzei

5. Toti reclamantii sunt cetateni romani.

6. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de catre parti, se pot rezuma dupa cum urmeaza:

7. Toti reclamantii sunt fosti angajati ai bancii B., banca supusa unui proces complex de restructurare a companiilor de stat din Romania, care a presupus concedieri colective.

8. Concedierea colectiva a angajatilor bancii B. a avut loc in diferite etape intre septembrie 1998 si octombrie 1999. Aceasta a afectat sute de persoane din Romania care lucrau fie in sediul central, fie in filialele locale ale bancii, dupa cum urmeaza: 632 de persoane au fost concediate in septembrie 1998, 70 de persoane au fost concediate in februarie 1999 si 725 de persoane au fost concediate in mai 1999. Nu sunt disponibile cifre exacte cu privire la situatia finala a procesului de concediere. Din dosar reiese ca reclamantii au fost concediati in perioada septembrie 1998—octombrie 1999.

9. Reclamantii au facut mai multe incercari in vederea primirii sumelor compensatorii pentru concedierea colectiva (a se vedea infra, paragraful 14) de la Agentia pentru Ocupare si Formare Profesionala a Municipiului Bucuresti, agentie de stat responsabila cu achitarea acestor plati, dar nu au avut succes.

10. La 3 decembrie 2000, reclamantii au introdus o actiune impotriva agentiei pentru a li se acorda platile compensatorii. Acestia au sustinut ca, in conformitate cu legislatia aplicabila, drepturile lor au luat nastere la data incetarii contractelor lor.
Faptul ca banca B. nu a prezentat agentiei lista persoanelor ale caror contracte au incetat nu le poate fi imputat angajatilor. In plus, la nivelul judecatoriei respective din Bucuresti si al instantelor superioare din tara exista o jurisprudenta constanta in sensul admiterii actiunilor formulate de alti fosti angajati aflati intr-o situatie similara.

11. Prin Sentinta din 9 august 2001, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis cererea reclamantilor. Aceasta a stabilit ca banca B. a prezentat agentiei municipale doar o lista a persoanelor concediate dupa 8 octombrie 1999 si nu a trimis lista persoanelor concediate inainte de aceasta data, chiar daca faceau parte din acelasi proces de concediere colectiva.
Instanta a considerat ca acest fapt a dat nastere unor inegalitati fata de persoanele concediate.

12. Admitand recursul introdus de agentie, prin Decizia irevocabila din 25 martie 2002 (redactata la 1 iulie 2002), Tribunalul Bucuresti a casat hotararea judecatoriei si a concluzionat ca reclamantii nu indeplineau cerintele pentru a primi platile compensatorii. Pentru reclamantii concediati intre septembrie 1998 si mai 1999, instanta de recurs a facut referire la o alta conditie prevazuta de legislatia nationala, si anume ca Fondul Proprietatii de Stat (FPS) ar fi trebuit sa isi mandateze reprezentantii speciali din adunarea actionarilor pentru a se ocupa de reorganizare, in special de concedierea colectiva. In prezenta cauza, instanta de recurs a stabilit ca un astfel de mandat nu exista la data concedierii reclamantilor si, prin urmare, acestia nu aveau dreptul la plati compensatorii. Pentru reclamantii concediati in perioada august—octombrie 1999, tribunalul a stabilit ca acestia nu indeplineau o alta conditie, si anume ca nu au demonstrat ca luasera parte la procedura premergatoare concedierii. Instanta a concluzionat ca reclamantii nu indeplineau aceste conditii specifice si le-a respins cererile.

13. Reclamantii au solicitat procurorului general sa promoveze un recurs in anulare impotriva deciziei irevocabile de mai sus, invocand, inter alia, existenta unor hotarari definitive contrare ce privesc alti fosti angajati care se aflau in aceeasi situatie ca si ei, si anume cei concediati inainte de octombrie 1999. Cererile lor au fost respinse.

II. Dreptul si practica interne relevante

A. Legislatia relevanta privind platile compensatorii pentru concedierea colectiva

14. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/1997 cu privire la unele masuri de protectie pentru persoanele ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/1998 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 9/1997 cu privire la unele masuri de protectie pentru persoanele ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare, aprobata cu modificari prin Legea nr. 108/1997, prevedea ca persoanele ale caror contracte de munca au incetat ca urmare a procedurilor de concediere colectiva aveau dreptul la plati compensatorii in cuantum de 6 pana la 12 ori salariul mediu net la nivel national.
La 24 iunie 1999, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, recent adoptata, a schimbat metoda de stabilire a cuantumului platilor compensatorii, care, din acel moment, a fost de 6 pana la 12 ori salariul mediu net pe unitate.

15. Art. 46 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 a obligat angajatorii sa instiinteze in scris agentiile implicate in procesul de concediere colectiva, aprobat in programul de restructurare, si sa trimita lista personalului ce urmeaza a fi concediat. In baza acestor liste, agentiilor competente li s-a solicitat sa ofere servicii premergatoare concedierii, inclusiv consiliere si indrumare profesionala. Pentru a avea dreptul la plati compensatorii, persoanele afectate de concedierea colectiva erau obligate sa participe la aceste programe premergatoare concedierii.

B. Jurisprudenta in cereri similare

16. In cauze similare, fosti angajati ai bancii B., concediati inainte de octombrie 1999, au solicitat recunoasterea dreptului lor la plati compensatorii. Ca urmare a refuzului agentiei de a le plati despagubiri, acestia au formulat actiuni in fata instantelor interne competente. Dreptul acestora la plati compensatorii a fost recunoscut prin diferite hotarari definitive pronuntate de tribunale intre iunie 2000 si septembrie 2001. Motivarea a fost diferita: unele tribunale au considerat ca a fost indeplinita conditia privind mandatul special al FPS, altele nici nu au luat in considerare aceasta conditie speciala.
Conditia cu privire la participarea la procedurile premergatoare concedierii a fost luata in considerare in mod indirect in unele hotarari. In hotararile respective s-a facut referire la faptul ca angajatorul nu a prezentat agentiilor competente lista personalului concediat inainte de octombrie 1999.
Unele hotarari subliniaza faptul ca procesul de concediere colectiva s-a desfasurat in mai multe etape si ca persoanele concediate inainte de octombrie 1999 au fost private de protectia sociala oferita de platile compensatorii, desi conditiile de concediere au fost identice si nu a existat niciun motiv obiectiv pentru aceasta discriminare.

17. Un alt grup de fosti angajati, care au fost concediati intre august 1998 si mai 1999 si care au pierdut in instanta printr-o decizie irevocabila a Tribunalului Bucuresti din 31 ianuarie 2002, au formulat o cerere catre procurorul general pentru a introduce un recurs in anulare in favoarea lor. Acesta din urma a acceptat cererea lor si a depus o cerere in acest sens la Curtea Suprema de Justitie.
Prin Decizia din 1 octombrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare si a casat decizia irevocabila pronuntata in cauza respectiva. Instanta a concluzionat ca lipsa mandatului special al FPS (emis in august 1999) nu a afectat dreptul persoanelor ale caror contracte de munca au incetat ca urmare a concedierii colective de a primi plati compensatorii. De asemenea, aceasta a explicat ca, in cazul unei interpretari contrare, efectele ar fi inacceptabile, pentru ca ar crea o discriminare intre persoane aflate pe aceeasi pozitie sau pe pozitii similare. Aceasta a adaugat si ca, in cazul in care fostii angajati nu au fost implicati in procedurile premergatoare concedierii colective din cauza neglijentei angajatorului, acestia aveau in continuare dreptul de a primi plati compensatorii.

18. Hotararile irevocabile ulterioare pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti la 30 iunie 2003 si la 3 septembrie 2004 au urmat aceeasi abordare si au recunoscut dreptul la plati compensatorii fostilor angajati concediati in aceeasi perioada ca reclamantii.

C. Dreptul intern cu privire la caile extraordinare de atac

19. Art. 330 din Codul de procedura civila, in vigoare la momentul respectiv, prevedea ca procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile. Acest recurs in anulare a fost abrogat de dreptul intern prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila.

20. Art. 329 din Codul de procedura civila reglementeaza recursul in interesul legii. Dispozitiile in vigoare la momentul respectiv prevedeau ca procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, avea dreptul, pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, sa ceara Curtii Supreme de Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti. Solutiile nu au efect asupra hotararilor judecatoresti examinate. In 2005 au fost facute amendamente si a devenit posibila recunoasterea dreptului colegiilor de conducere ale curtilor de apel de a sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie cu o astfel de cerere.

21. Art. 322 pct. 9 din Codul de procedura civila prevede ca o cauza poate fi revizuita in fata instantelor interne in cazul in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale.


IN DREPT


22. In baza art. 6 § 1, a art. 2 § 1 si a art. 13 si 17 din Conventie, reclamantii s-au plans ca respingerea cererii lor de Tribunalul Bucuresti era contrara solutiei pronuntate in mod definitiv de alte tribunale si ca au fost astfel privati de platile compensatorii la care aveau dreptul. De asemenea, acestia s-au plans ca instantele interne nu au fost impartiale sau independente si au pronuntat o hotarare eronata in cauza lor.

23. Curtea este suverana in a face incadrarea juridica a faptelor ce sunt deduse judecatii, nefiind tinuta de incadrarea juridica facuta de catre parti sau de catre Guvern. Un capat de cerere se caracterizeaza prin faptele pretinse, si nu doar prin temeiurile sau argumentele juridice invocate (a se vedea Powell si Rayner impotriva Regatului Unit, 21 februarie 1990, paragraful 29, seria A nr. 172, si Guerra si altii impotriva Italiei, 19 februarie 1998, paragraful 44, Culegere de hotarari si decizii 1998-I). Avand in vedere acest lucru, Curtea considera ca cererile reclamantului vor fi examinate in temeiul art. 6 § 1 din Conventie si al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, coroborat cu art. 14 din Conventie.

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie

24. Reclamantii s-au plans ca instantele interne au adoptat solutii contradictorii in probleme legale similare. Dispozitiile relevante ale art. 6 § 1 sunt redactate dupa cum urmeaza:
"Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil [...], de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...].”

A. Cu privire la admisibilitate

25. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 1 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

26. Guvernul considera ca jurisprudenta contradictorie in cadrul unui sistem judiciar bazat pe un ansamblu de instante avand o competenta teritoriala determinata nu este in sine incompatibila cu cerintele art. 6 § 1. Potrivit acestuia, reclamantii nu au dovedit ca jurisprudenta divergenta este adoptata in mod consecvent la nivel national sau de instantele superioare si au prezentat doar un numar limitat de exemple de hotarari divergente.

27. In continuare, Guvernul subliniaza ca, spre deosebire de situatia de fapt din Cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1) [nr. 30.658/05, CEDO 2007-XIII (extrase)], jurisprudenta divergenta in prezenta cauza nu provine de la instanta superioara. Acesta considera ca era de competenta instantelor nationale sa interpreteze legea si ca, in absenta unei hotarari a Curtii Supreme de Justitie destinate sa creeze o practica unitara, existenta unor interpretari diferite ale dispozitiilor legale aplicabile nu incalca principiul securitatii raporturilor juridice.

28. In ceea ce priveste Hotararea pronuntata de Curtea Suprema de Justitie la data de 1 octombrie 2003, Guvernul observa ca aceasta nu era destinata unificarii practicii instantelor inferioare, ci se referea la o anumita cauza. Totusi, acesta a atras atentia asupra faptului ca, la momentul respectiv, dreptul intern prevedea o solutie in cazul jurisprudentei divergente, si anume un recurs in interesul legii (a se vedea supra, paragraful 20).

29. Reclamantii au contestat argumentul Guvernului si au reiterat ca in cauze similare cu cea a lor s-au pronuntat hotarari definitive contradictorii.

2. Motivarea Curtii

30. Curtea observa ca a concluzionat anterior ca anumite divergente in interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricarui sistem judiciar care, asemenea celui din Romania, se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond si de recurs avand o competenta teritoriala determinata [a se vedea Zielinski si Pradal si Gonzalez si altii impotriva Frantei (MC), nr. 24.846/94 si 34.165/96—34.173/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII]. Aceasta concluzie a fost pronuntata in raport cu sistemele juridice care includ o curte suprema, al carei rol precis era acela de a solutiona contradictiile dintre deciziile instantelor inferioare [a se vedea Zielinski si Pradal si Gonzalez si altii, citata anterior, si Schwarzkopf si Taussik impotriva Republicii Cehe (dec.), nr. 42.162/02, 2 decembrie 2008].

31. Curtea observa ca prezenta cauza se refera la o problema legala ce ii afecteaza pe fostii angajati ai bancii B. care au facut parte din acelasi proces de concediere colectiva.
Aceasta accepta faptul ca miza problemei legale nu era un subiect de interes general pentru intreaga societate, asemenea jurisprudentei contradictorii in ceea ce priveste restituirea in Cauza Tudor Tudor impotriva Romaniei (nr. 21.911/03, paragraful 31, 24 martie 2009), dar a afectat o categorie bine definita de persoane. Totusi, aceasta considera ca reclamantii, ca oricare alt cetatean, aveau dreptul la un proces echitabil pentru stabilirea pretentiilor lor civile, iar dreptul la un proces echitabil include dreptul la securitatea raporturilor juridice. In acest sens, Curtea reaminteste jurisprudenta sa, potrivit careia principiul securitatii raporturilor juridice decurge din Conventie si constituie unul dintre elementele de baza ale statului de drept [a se vedea Beian (nr. 1), citata anterior, paragraful 39].

32. Curtea considera ca, de indata ce un stat adopta o solutie pentru a reglementa concedierea colectiva a sute de persoane de la companiile de stat, aceasta trebuie pusa in aplicare cu claritate si coerenta rezonabila in scopul evitarii, pe cat posibil, a incertitudinii si a ambiguitatii pentru persoanele interesate de masurile de punere in aplicare a acesteia. In acest context, ar trebui sa se sublinieze ca incertitudinea — fie ea legislativa, administrativa sau rezultata din practicile aplicate de catre autoritati — este un factor important care trebuie luat in considerare in evaluarea conduitei statului [a se vedea Broniowski impotriva Poloniei (MC), nr. 31.443/96, paragraful 151, CEDO 2004-V; Paduraru impotriva Romaniei, nr. 63.252/00, paragraful 92, CEDO 2005-XII (extrase), si Beian impotriva Romaniei (nr. 1), citata anterior, paragraful 33].

33. Curtea observa ca hotararile judecatoresti aplicabile in prezenta cauza care privesc dreptul la plati compensatorii se aplica si persoanelor aflate intr-o situatie similara, si anume persoanelor concediate din diferite filiale ale aceleiasi companii, inainte de octombrie 1999, pe care angajatorul lor le-a privat de dreptul la plati compensatorii. Intrucat nu au fost considerate de companie ca fiind vizate de concedierea colectiva, persoanele respective nu au fost implicate nici in procedurile premergatoare concedierii. In plus, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 98/1999, pentru a beneficia de asistenta premergatoare concedierii, trebuia ca numele acestora sa fie trimise agentiilor responsabile cu prestarea acestor servicii. Astfel cum reiese din diversele hotarari depuse in cauza, angajatorul nu a trimis agentiilor listele cu persoanele concediate inainte de octombrie 1999.

34. De asemenea, Curtea observa ca, desi a fost respinsa actiunea in justitie a reclamantilor pentru plati compensatorii, in hotararile definitive ale mai multor instante s-a recunoscut dreptul la efectuarea acestor plati in favoarea persoanelor aflate in situatii similare. Aceste hotarari contradictorii indica o abordare divergenta a instantelor interne in ceea ce priveste interpretarea conditiilor prevazute de lege pentru acordarea platilor compensatorii, in ciuda situatiilor factuale similare.

35. Fara sa considere necesar sa se pronunte cu privire la solutia ce ar fi trebuit sa fie data actiunii reclamantilor (a se vedea, mutatis mutandis, Vin?i? si altii impotriva Serbiei, nr. 44.698/06 si urm. par. 56, 1 decembrie 2009), Curtea apreciaza ca diversitatea interpretarilor dreptului intern din partea diferitelor tribunale care se pronunta in calitate de ultima instanta a condus la o incertitudine judiciara in solutionarea unor pretentii civile similare.

36. Curtea considera necesara analizarea aprofundata a argumentului Guvernului, conform caruia exista un mecanism care sa asigure interpretarea uniforma a legii aplicabile. In acest sens, Curtea observa ca tribunalele erau competente sa se pronunte ca ultima instanta si, in consecinta, Curtea Suprema de Justitie nu putea interveni in solutionarea cauzelor in cadrul procedurilor ordinare.

37. Reclamantii au solicitat procurorului general sa introduca una dintre cele doua cai extraordinare de atac si ambele cereri au fost respinse. In acelasi timp, o cerere a altor persoane a fost admisa si s-a finalizat printr-o solutie favorabila pentru persoanele implicate (a se vedea supra, paragraful 17). Decizia pronuntata de Curtea Suprema de Justitie in aceste proceduri extraordinare se referea la aplicarea specifica a legii in cauza respectiva si nu era destinata sa uniformizeze interpretarile contradictorii ale legislatiei nationale (a se vedea mutatis mutandis, Tudor Tudor, citata anterior, paragraful 29). In plus, Curtea isi reitereaza concluzia din Cauza Tudor Tudor (citata anterior), conform careia interventia Curtii Supreme de Justitie era posibila doar prin intermediul unui recurs in anulare care contrazicea in sine principiul securitatii raporturilor juridice. Curtea recunoaste ca aprecierea faptelor unei cauze de catre o instanta inferioara si evaluarea facuta de aceasta cu privire la dovezile existente pot conduce la rezultate diferite pentru parti cu plangeri foarte asemanatoare. Aceasta realitate nu incalca in sine principiul securitatii raporturilor juridice.
Totusi, atunci cand exista divergente cu privire la aplicarea unor dispozitii legale in esenta similare in cazul persoanelor aflate in grupuri aproape identice, apare o problema in privinta securitatii raporturilor juridice. Aceasta a fost situatia si in aceasta cauza.

38. In lumina consideratiilor precedente, Curtea concluzioneaza ca, in absenta unui remediu care sa rezolve aceste divergente, solutionarea diferita a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate in situatii similare conduce la o stare de incertitudine, care trebuie sa fi diminuat increderea publicului in actul de justitie, aceasta incredere fiind cu certitudine o componenta esentiala a statului de drept (a se vedea mutatis mutandis, Vin?i?, citata anterior, paragraful 56). Incertitudinea juridica in cauza i-a privat pe reclamanti de un proces echitabil.

39. Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1 in aceasta privinta.

40. Avand in vedere constatarea anterioara, Curtea considera ca nu este necesar sa se continue examinarea celorlalte capete de cerere in temeiul art. 6 § 1 din Conventie.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, coroborat cu art. 14 din Conventie

41. In esenta, reclamantii s-au plans, in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, coroborat cu art. 14 din Conventie, ca au fost privati de platile compensatorii, in timp ce alte persoane aflate in situatii similare cu ale lor au primit platile respective.

42. Avand in vedere constatarile de la paragraful 39 mentionat anterior, Curtea considera ca nu este necesar sa mai examineze aceste capete de cerere.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

43. Art. 41 din Conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu

44. Cu privire la prejudiciul material, reclamantii au solicitat impreuna 198.000 euro (EUR), suma corespunzatoare valorii platilor compensatorii la care acestia considerau ca au dreptul, suma actualizata in raport cu rata inflatiei. Guvernul a solicitat ca, in cazul in care Curtea constata o incalcare a Conventiei, reclamantii se pot prevala de art. 322 pct. 9 al Codului de procedura civila, care le confera dreptul sa se adreseze instantelor nationale cu o cerere de revizuire pentru a restabili situatia existenta inainte de incalcarea Conventiei. In orice caz, Guvernul a considerat pretentiile acestora excesive si nejustificate.

45. In primul rand, Curtea a precizat ca o hotarare in care se constata o incalcare impune statului parat obligatia legala de a pune capat acestei incalcari si de a acorda o reparatie pentru consecintele acesteia, astfel incat sa se restabileasca pe cat posibil situatia existenta inainte de incalcare [a se vedea Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila) (MC), nr. 28.342/95, paragraful 19, CEDO 2001-I, si Fostul rege al Greciei si altii impotriva Greciei (MC) (reparatie echitabila), nr. 25.701/94, paragraful 72].

46. Avand in vedere incalcarea constatata in prezenta cauza si motivele care au stat la baza acesteia (a se vedea supra, paragrafele 35 si 38, in special trimiterea la solutia data actiunilor in instanta ale reclamantilor), precum si la dispozitiile art. 322 pct. 9 al Codului de procedura civila (a se vedea supra, paragraful 21), si tinand seama de principiul subsidiaritatii, Curtea considera ca pretentiile reclamantilor trebuie respinse.

47. De asemenea, reclamantii au solicitat 90.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. Guvernul a considerat aceasta suma excesiva in lumina jurisprudentei Curtii in cauze similare.

48. Curtea considera ca reclamantii au suferit cu certitudine un prejudiciu moral in urma incalcarii dreptului lor la un proces echitabil. Pronuntandu-se in echitate, Curtea acorda fiecarui reclamant 3.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecata

49. Reclamantii au solicitat suma de 3.000 EUR pentru cheltuielile de judecata. In acest sens, reclamantii au prezentat o lista detaliata care includea redactarea documentelor legale prezentate Curtii si autoritatilor interne prin care s-a solicitat promovarea unei cai extraordinare de atac. De asemenea, acestia au prezentat facturi pentru serviciile de traducere (observatii si hotarari judecatoresti pronuntate in cauze similare) in valoare de aproximativ 750 EUR.

50. Guvernul a considerat pretentiile acestora excesive si a contestat justificarea sumelor solicitate ca asistenta juridica pentru procedurile interne extraordinare si pentru serviciile de traducere.

51. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora.

52. In speta, tinand seama de documentele pe care le detine si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila acordarea sumei de 40 EUR fiecarui reclamant pentru cheltuielile de judecata, plus orice alta suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre acestia.

C. Dobanzi moratorii

53. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA:


1. declara admisibil capatul de cerere intemeiat pe art. 6 § 1 in ceea ce priveste insecuritatea raporturilor juridice;

2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie in ceea ce priveste incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice;

3. hotaraste ca nu este necesar sa se examineze admisibilitatea sau fondul celorlalte capete de cerere;

4. hotaraste:
a) ca statul parat sa plateasca fiecarui reclamant, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume care trebuie convertite in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:
(i) 3.000 EUR (trei mii de euro) pentru prejudiciul moral, plus orice alta suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
(ii) 40 EUR (patruzeci de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile in rest.


Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 2 noiembrie 2010, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.


ANEXA - Lista reclamantilor


Nr. Numele si prenumele          Data nasterii       Domiciliul
1.  Mariana Stefanica            1957                Bucuresti
2.  Aurora Vasile                1969                Bucuresti
3.  Dorina Iliuta                1954                Bucuresti
4.  Emilia-Mihaela Florescu      1953                Bucuresti
5.  Diana Nicula                 1969                Bucuresti
6.  Cristiana Curutchi           1970                Bucuresti
7.  Mariana Damian               1961                Bucuresti
8.  Magdalena Dinu 
    (Grecu, inainte de divort)   1967                Bucuresti
9.  Carmen Gabriela Lintoiu      1965                Bucuresti
10. Ioana Oancea (decedata),     1952                Bucuresti
    prin mostenitoarea 
    Laura Madalina Oancea        1983                Bucuresti
11. Adrian Cosmin Bratosin       1973                Bucuresti
12. Elena Cristina Badea         1969                Bucuresti
13. Irina-Magda Bejenaru         1968                Bucuresti
14. Maria Magdalena Trif         1975                Bucuresti
15. Valeria Stamate (decedata),  1948                Bucuresti
    prin mostenitorul 
    Tudor Dan Stamate            1980                Bucuresti
16. Melania-Aurelia Stan         1969                Bucuresti
17. Lizette Dumitrescu           1967                Bucuresti
18. Simona-Gabriela Voineagu     1968                Bucuresti





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
84 useri online

Useri autentificati: