Hotararea din 8 iunie 2010, definitiva la 8 septembrie 2010, in Cauza Andreescu impotriva Romaniei
|
|
Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.
Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.
|
Detaliu speta
|
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
Cererea nr. 19.452/02, Hotararea din 8 iunie 2010, definitiva la 8 septembrie 2010, in Cauza Andreescu impotriva Romaniei
In Cauza Andreescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia),
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 18 mai 2010,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 19.452/02)
indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui
stat, domnul Gabriel Andreescu (reclamantul), a sesizat Curtea
la 29 martie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
(Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna Livia Cinteza,
avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost
reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu
Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plange de incalcarea dreptului sau la
libertatea de exprimare ca urmare a condamnarii sale sub
aspect penal si civil pentru calomnie, precum si de incalcarea
dreptului sau la un proces echitabil, in conditiile in care a fost
condamnat de catre instanta de recurs fara a fi audiat, dupa ce
a fost achitat in prima instanta.
4. La 15 ianuarie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat
sa comunice Guvernului cererea. Intemeindu-se pe dispozitiile
art. 29 alin. 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca
admisibilitatea si fondul sa fie examinate impreuna.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in 1952 si locuieste in Bucuresti.
A. Geneza cauzei
6. Reclamantul este un militant pentru drepturile omului
recunoscut in Romania. El este membru fondator al Comitetului
Helsinki Roman si a fost initiatorul mai multor asociatii
nonguvernamentale care militeaza pentru drepturile omului. De
asemenea, reclamantul este conferentiar universitar, predand
Etica si Stiinte politice, si colaboreaza in mod constant cu mai
multe ziare si publicatii.
7. In timpul regimului comunist, inainte de anul 1989,
reclamantul a suportat persecutii, a fost arestat sau i s-a stabilit
domiciliu obligatoriu pentru ca a criticat regimul de atunci in ceea
ce priveste problema incalcarii drepturilor omului, pentru ca a
acordat interviuri presei occidentale, precum si pentru ca a
condus actiuni de protest pasnice, cum ar fi greva foamei.
8. La 9 decembrie 1999 a fost publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, Legea nr. 187/1999 privind accesul la
propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica*).
Conform acestei legi, orice cetatean roman sau strain care a
obtinut cetatenia romana dupa 1945 are dreptul sa cunoasca
continutul dosarului intocmit cu privire la persoana sa de catre
organele politiei politice a fostului regim. In plus, legea dispune
ca orice persoana care a facut obiectul unui dosar din care
rezulta ca a fost pusa sub supraveghere de catre Securitate are
dreptul de a cunoaste identitatea agentilor serviciilor secrete si
a colaboratorilor lor care au contribuit cu informatii la dosar. In
sfarsit, legea prevede ca toti cetatenii romani, mass-media,
organizatiile nonguvernamentale si institutiile publice au dreptul
de a li se permite accesul la informatii de interes public privind
calitatea de agent sau de colaborator al fostei Securitati a
persoanelor care ocupa functii publice, precum presedintia
Romaniei, functii guvernamentale sau parlamentare, functiile de
prefect, de judecator sau de inspector general de politie. Accesul
la aceste informatii de interes public priveste, de asemenea,
persoanele aflate la conducerea bisericilor si cultelor religioase
recunoscute, precum si membrii Academiei Romane.
-----------------------------
*) Legea nr. 187/1999 a fost abrogata prin art. 38 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si
deconspirarea Securitatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008.
9. Legea nr. 187/1999 a instaurat un organism public
insarcinat cu aplicarea acesteia, si anume Consiliul National
pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).
10. Dezbaterea politica in jurul acestei legi si al aplicarii sale
a fost considerabila, iar acoperirea mediatica a fost si continua
sa fie importanta. Reclamantul a fost unul dintre promotorii
acestei legi intre 1989 si data adoptarii acesteia in 1999.
11. In luna iunie 2000, reclamantul s-a adresat CNSAS
solicitand accesul la propriul dosar de informatii creat de catre
fosta Securitate. El nu a primit raspuns in termenul de 30 de zile
prevazut de art. 12 din Legea nr. 187/1999. In luna septembrie
2000, reclamantul a adresat CNSAS o noua cerere solicitand
sa fie informat daca membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe
Romane au fost sau nu colaboratori ai fostei Securitati.
Reclamantul nu a primit raspuns in termenul prevazut de lege.
B. Conferinta de presa organizata de reclamant la 20 februarie 2001
12. In absenta unui raspuns la solicitarile adresate CNSAS,
reclamantul a anuntat o conferinta de presa programata pentru
data de 20 februarie 2001, in cadrul careia intentiona sa isi
exprime preocuparea cu privire la lipsa de eficienta practica a
procedurilor prevazute de Legea nr. 187/1999.
13. In cursul conferintei de presa el a declarat ziaristilor
prezenti ca este dezamagit de modul in care este aplicata Legea
nr. 187/1999 si a denuntat problemele legate de aplicarea legii,
probleme care erau de natura sa aduca atingere atat drepturilor
persoanelor particulare, cat si interesului public. Reclamantul a
invitat autoritatile sa respecte legea, iar publicul sa urmareasca
acest aspect cu vigilenta.
14. Ca raspuns la intrebarile ziaristilor cu privire la cauzele
lipsei de eficacitate a activitatii CNSAS, reclamantul a mentionat
lipsa de profesionalism, indiferenta si lenea membrilor Colegiului
CNSAS.
15. Intrebat de ziaristi cu privire la indoielile pe care le-ar
putea avea in ceea ce priveste independenta membrilor
CNSAS, el a raspuns ca o singura persoana ii inspira
neincredere din cauza presiunilor care au fost exercitate asupra
sa in timpul regimului comunist, presiuni avand ca scop sa ii
distruga rezistenta si sa o determine sa se plieze indicatiilor
regimului. Reclamantul l-a nominalizat pe A.P., membru al
Colegiului CNSAS, personalitate publica recunoscuta in
domeniul culturii, fost ministru al culturii si, ulterior, al afacerilor
externe. Prezentand motivele pe care isi fundamenta banuielile,
reclamantul a precizat ca "desigur, asta nu este o dovada ca
neaparat dl [A.P.] a colaborat intr-un fel cu Securitatea".
Reclamantul a evocat, de asemenea, functiile acceptate de
catre A.P. in unul dintre primele guverne de dupa 1989, precum
si remarcile publice ale acestuia cu privire la "marile dileme
morale din spatele dosarelor" si reticenta sa in ceea ce priveste
deconspirarea politiei politice, manifestata in cursul dezbaterilor
publice dedicate acestui subiect.
16. Evocand episodul Miscarii pentru Meditatie Transcendentala si al Grupului de la Paltinis la care o parte a
intelectualitatii romanesti, printre care si A.P., s-a afiliat inainte
de 1989, suferind represaliile regimului comunist, reclamantul
s-a referit la metodele utilizate de politia politica pentru a
distruge rezistenta psihica a persoanelor vizate, precum anchete
abuzive, amenintari, intimidari, inscenari si hartuiri. Potrivit
reclamantului, persoanele care facusera obiectul unor anchete
erau puse in situatia de a continua sa prezinte explicatii agentilor
Securitatii "cu ocazia unor discutii ulterioare", fiind astfel
determinate sa cedeze progresiv presiunilor si sa actioneze
impotriva propriei constiinte.
17. Reclamantul si-a exprimat, in acelasi timp, consideratia
fata de A.P. si intelegerea fata de atitudinea de supunere a
acestuia fata de fostul regim, persoana "care, fara a fi un erou,
nu are un caracter rau".
18. Reclamantul a subliniat, la sfarsitul interventiei sale, ca
nu detine probe care sa ii permita sa afirme ca A.P. cedase
efectiv presiunilor Securitatii, dar ca a comparut in fata ziaristilor
pentru a-si exprima banuielile si argumentele aferente,
"argumente care nu sunt o proba absoluta, ci le asteapta pe cele
absolute. Dar probe absolute nu pot fi obtinute decat cu
colaborarea institutiilor".
19. Partea relevanta a interventiei reclamantului, astfel cum
a fost transcrisa de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in
Sentinta acesteia din 13 iulie 2001 (paragraful 31 de mai jos),
este urmatoarea:
"Avem un singur caz despre care pot sa spun ca am o
banuiala (...) — cred ca avem dreptul sa ne exprimam banuielile—
iar persoana pe care o am in minte este domnul [A.P.].
Dl [A.P.] a fost numit ministru al culturii imediat dupa
Revolutie. Daca ne uitam pe lista celor care au intrat in
structurile de Putere imediat dupa 1990, vedem ca cei cu functii
de decizie au avut ceva in spate. Desigur, asta nu este o dovada
ca neaparat dl [A.P.] a colaborat intr-un fel cu Securitatea. Pe de
alta parte, de-a lungul timpului, dansul a avut o obedienta
incredibila fata de premierul de atunci, [P.R.], apoi seful PD (...)
... dar cea mai flagranta a fost acceptarea de catre [A.P.] a
prezentei sale pe lista candidatilor pentru Colegiu. Eu cunosc
problemele sale anterioare, dupa ce a terminat in sfarsit —
spunea domnia sa — ministeriatul la portofoliul externelor. Cand
dl [P.R.] l-a solicitat inca o data pentru aceasta pozitie, domnia
sa a raspuns «Da» si, nu numai ca a raspuns «Da», ci a dus o
intreaga politica de convingere a opiniei publice ca are acest
drept. Desi nu avea acest drept, conform Legii dosarelor. Imi
amintesc dezbaterea pe care am avut-o la GDS privind
acceptabilitatea numirii lui [M.D.] si a lui [A.P.], si prezenta sa
aici, genul de argumentare pe care a avut-o domnia sa aici. El
s-a referit, cu un anumit patos, la marile dileme morale din
spatele dosarelor, la cata drama se ascunde in aceste dosare.
Si pe acestea nu le poti trata oricum, ca un copil, incat dupa
aceste saptamani de discutii trebuie sa va spun ca mai multi
membri ai GDS erau convinsi ca dl [A.P.] are o problema la
dosar. Ca dansul se comporta cum se comporta datorita
dosarului sau. De ce acest lucru? De ce dl [A.P.], a carui
personalitate am motive sa o apreciez, a colaborat cu
Securitatea? Lucrul este foarte simplu si explicabil, nu pentru un
om care este construit rau, ci pentru un om care nu este un erou,
care are inteligenta absolut precisa si elaborata a opozitiei pe
vremea aceea la strategiile Securitatii. Dansul, stiti, a fost scos
afara din Partid si a avut probleme cu Securitatea datorita
Meditatiei Transcendentale. Este tot o inscenare a Securitatii,
care folosea un agent strain pentru gruparea esoterica numita
«Meditatia transcendentala». In orice caz, in aceasta activitate
au fost prinsi mai multi intelectuali de prestigiu si actiunea a
reusit sa intimideze intelectualitatea romaneasca cel putin
pentru o perioada de timp. Una dintre victime a fost dl [A.P.]. Si,
evident ca in aceasta situatie esti chemat la Securitate, ti se bate
cu pumnul in masa, esti amenintat, esti pus sa dai nenumarate
declaratii — si lucrul asta se intampla nu o singura data, se
intampla de nenumarate ori. Si exista o tehnica extraordinara in
a se introduce pe hartia pe care urmeaza sa o semnezi lucruri
de care devii responsabil, pe care ti le asumi, si stii lucrul acesta.
Au fost situatii la Rahova, cand securistii veneau in stol si bateau
cu pumnul in masa si spuneau: «Semneaza! Semneaza!
Semneaza!...» Si ca sa-ti dai seama ca totusi verbul acela era
asertiv si nu optativ, lucrul acesta presupune o anumita raceala,
furie in tine si o anumita stapanire. Eu nu cred ca dl [A.P.] are
puterea... Si nu cred ca are nici dexteritatea textelor de lege
pentru a rezista unei astfel de presiuni. De-a lungul anilor, dl
[A.P.] a facut parte din Grupul de la Paltinis. Asta presupunea o
activitate aflata in centrul atentiei Securitatii. Desigur ca oamenii
care fusesera anchetati anterior trebuiau sa dea la noi intalniri
explicatii despre discutiile de acolo si asa, incet, incet, faceai
greseli si fiecare greseala iti incarca dosarul si devii din ce in ce
mai slab si ajungi sa faci lucruri pe care initial niciodata nu-ti
puteai imagina ca le-ai facut. Probabil ca dl [A.P.] are o imensa
jena si din cauza asta nu a putut sa vorbeasca in 1990 despre
ce cred eu ca ar fi trebuit sa vorbeasca. Subliniez: eu nu am
probe. Eu am vorbit in fata dvs. apeland la banuieli si la pseudoargumente.
Adica la argumente care nu sunt o proba absoluta,
ci le asteapta pe cele absolute. Dar probe absolute nu pot fi
obtinute decat cu colaborarea institutiilor."
20. Discursul reclamantului a cunoscut o larga acoperire
mediatica. De exemplu, cotidianul cu difuzare nationala
"Romania Libera" a titrat in editia sa din 21 februarie 2001:
"Gabriel Andreescu a lansat ieri acuzatii grave: [A.P.] este banuit
de a fi colaborat cu fosta Securitate."
C. Condamnarea penala a reclamantului pentru calomnie
21. La 27 februarie 2001, A.P. a formulat o plangere penala
impotriva reclamantului, acuzandu-l de insulta si calomnie cu
privire la afirmatiile acestuia din cadrul conferintei de presa din
20 februarie 2001. A.P. a solicitat in acelasi timp daune morale
in cuantum de un miliard de lei romanesti vechi (ROL) si
obligarea reclamantului sa prezinte scuze in public.
1. Procedura in fata Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti
22. La termenul din 3 iulie 2001, instanta i-a ascultat pe
reclamant, pe partea vatamata si pe procuror.
23. Procurorul a solicitat achitarea, cu motivarea ca discursul
in litigiu exprima o simpla banuiala, iar nu afirmarea unui fapt
determinat si ca nu exista niciun element susceptibil sa
demonstreze ca reclamantul a actionat cu intentia de a aduce
prejudicii de imagine partii vatamate.
24. In concluziile depuse in scris, reclamantul a facut referire,
intre altele, la o declaratie manuscrisa a lui A. P. din 19 mai
1982. Conform reclamantului, continutul acestei declaratii
intarea banuielile sale conform carora A. P. a putut ceda
presiunilor Securitatii, oferind acesteia informatii de natura sa
aduca atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale unor
terti, precum libertatea de exprimare si cea de asociere.
Reclamantul se baza pe urmatorul pasaj din scrisoare:
"Mentionez ca la un timp dupa (...), am informat un ofiter al
Ministerului de Interne asupra conferintei la care am participat,
exprimandu-mi dezacordul fata de continutul ei, precum si
uimirea ca a putut avea loc in conditii oficiale."
25. In concluziile scrise, reclamantul sustinea ca faptul de a
dezvalui asemenea informatii si de a-si exprima dezacordul
intr-o declaratie facuta in fata unui reprezentant al fostului regim
reprezenta o atitudine daca nu de colaborare cu regimul, cel
putin de compromis, deoarece o asemenea atitudine era "o
invitatie la reprimarea organizatorilor" acestor reuniuni. In
aceasta privinta, reclamantul considera ca declaratia lui A. P. din
19 mai 1982 era o dovada de natura sa ii intareasca indoielile,
cu atat mai mult cu cat Legea nr. 187/1999 oferea o definitie
legala a notiunii de "colaborator al organelor de Securitate ca
politie politica", incluzand "persoanele care au oferit informatii
Securitatii prin care s-a adus atingere nemijlocit sau prin alte
organe drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului", cu
exceptia declaratiilor facute in cursul anchetelor de catre
persoanele private de libertate din motive politice si cu privire la
faptele care le erau imputate acestora.
26. Reclamantul a indicat, de asemenea, doua persoane
membre ale GDS, si anume R. S. si D. P., care si-au exprimat
cu ocazia discutiilor pe care le-au avut banuielile in ceea ce il
priveste pe A.P.
27. Reclamantul a precizat, in plus, ca, in virtutea dreptului
la libertatea de exprimare, avea dreptul de a aprecia fapte
evidente, dar si aparente.
28. Din concluziile scrise ale reclamantului rezulta ca, la
15 mai 2001, adversarul sau, A. P., a fost audiat de instanta cu
privire la declaratia din 19 mai 1982. Cu privire la acest subiect,
A. P. a declarat ca a fost constrans de catre Securitate sa faca
declaratia incriminata si ca aceasta privea cetateni elvetieni care
au participat la conferinta, iar nu participantii romani.
29. In fine, reclamantul a subliniat ca, exprimandu-si
indoielile in ceea ce priveste integritatea lui A. P., el a inteles
mereu ca A. P. pur si simplu a dat dovada de slabiciune in fata
presiunilor Securitatii si ca acesta nu a actionat niciodata cu
scopul de a face rau sau de a obtine privilegii din partea
regimului. Reclamantul concluziona ca "afirmatia conform careia
o persoana nu este un erou nu ar putea fi considerata o
calomnie".
30. In cadrul audierilor, A. P. a prezentat instantei un certificat
emis de CNSAS, al carui membru era, datat 12 iunie 2001,
atestand ca nu a colaborat cu Securitatea. De asemenea, a
depus la dosar o declaratie extrajudiciara data de D. P., datata
22 iunie 2001, in care acesta din urma declara ca nu a afirmat
niciodata ca A. P. a colaborat cu fosta Securitate, ca nu a avut
discutii cu reclamantul in acest sens si ca nu sustine nimic din
ceea ce reclamantul a afirmat in ceea ce il priveste.
2. Sentinta din 13 iulie 2001 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti
31. Printr-o sentinta din 13 iulie 2001, Judecatoria
Sectorului 4 Bucuresti a dispus achitarea reclamantului, cu
motivarea ca elementele materiale si intentionale ale
infractiunilor de care era acuzat acesta nu erau reunite in speta,
si a respins pretentiile civile ale partii vatamate.
32. Referindu-se la libertatea de exprimare, la dreptul
publicului de acces la informatiile de interes public si la dreptul
la protejarea demnitatii tertilor, astfel cum sunt garantate de
Constitutie, instanta a retinut mai intai ca afirmatiile
reclamantului, descriind partea vatamata drept o persoana "care
a avut o incredibila obedienta fata de [P. R.]" si drept o persoana
slaba, incapabila sa reziste politiei politice a regimului comunist,
erau judecati de valoare si nu depaseau limitele criticii
acceptabile a personalitatilor publice, in masura in care
reclamantul nu a folosit expresii triviale sau injurioase, iar
afirmatiile sale nu se apropiau de absurd sau de imposibilitatea
obiectiva. In consecinta, instanta a concluzionat ca nu exista
infractiunea de insulta in ceea ce il priveste pe reclamant.
33. Apoi, instanta a estimat ca se putea deduce din discursul
reclamantului ca acesta a reprosat partii vatamate ca ar fi
colaborat cu fosta Securitate.
34. Instanta a constatat mai intai interesul publicului de a
discuta despre acest subiect, tinand cont de calitatea de
persoana publica, investita cu functii oficiale, a lui A. P., printre
care in special cea de membru al CNSAS. Interesul public era
accentuat in mod particular in ceea ce priveste conditiile impuse
de lege pentru a deveni membru al Colegiului CNSAS, mai ales
conditia de a nu fi facut parte din structurile Securitatii si de a nu
fi fost colaborator al acesteia. Cu privire la acest aspect, instanta
a subliniat ca reclamantul a exprimat opiniile in litigiu in cadrul
unei dezbateri de interes public ale carei implicatii erau mai largi
si priveau eficacitatea CNSAS si a procedurilor prevazute de
Legea nr. 187/1999.
35. Instanta a retinut ca reclamantul a actionat cu
buna-credinta, deoarece el nu a exprimat niciodata certitudinea
ca partea civila a colaborat cu Securitatea, ci doar banuielile
sale in acest sens, bazate pe anumite indicii de natura sa dea
nastere la asemenea indoieli. Instanta a retinut ca reclamantul
a insistat mereu asupra subiectivitatii demersului sau si asupra
absentei unor probe certe, avertizand astfel membrii publicului
si invitandu-i sa aprecieze personal indiciile existente.
36. De altfel, in ceea ce priveste certificatul atestand ca A. P.
nu a colaborat cu fosta Securitate, instanta a stabilit ca acest
document putea intr-adevar sa nu elimine indoielile
reclamantului, dat fiind contextul in care au fost enuntate
indoielile, si anume o critica a CNSAS si a eficacitatii acestuia,
ceea ce implica in egala masura a pune sub semnul intrebarii
dovezile eliberate de CNSAS insusi.
37. Instanta a concluzionat dupa cum urmeaza:
"(...) chiar eronat in privinta concluziei trase, demersul
(reclamantului) este formulat cu buna-credinta, inculpatul insusi
atragand atentia asupra neajunsurilor argumentelor sale si se
constituie doar ca interpretari ale unor fapte obiective prezentate
cu corectitudine (prezenta partii vatamate in cele doua cabinete,
faptul ca partea vatamata a fost supusa presiunilor fostei
Securitati, aspectul notoriu ca maniera de actiune a fostei
Securitati crea posibilitatea accentuata a fortarii unei colaborari
a unora din victimele sale etc.) prin prisma unor judecati de
valoare personale care, gresit sau nu, asa cum s-a aratat, nu
pot fi supuse controlului instantei, (...) — interpretari care nu
ating pragul imposibilului sau neverosimilului evident pentru a
deveni denigratoare prin insasi evidenta neverosimilului celor
afirmate —, acest demers se incadreaza in limitele libertatii de
exprimare a opiniilor."
38. Respingand capatul de cerere cu privire la plata de
daune morale, cu motivarea ca reclamantul nu a comis nicio
fapta ilicita, ci doar si-a exercitat dreptul la libertatea de
exprimare garantat de Constitutie, instanta a dispus in plus ca
raman in sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat.
3. Recursul partii vatamate la Tribunalul Bucuresti
39. Partea civila a introdus recurs in fata Tribunalului
Bucuresti impotriva Sentintei din 13 iulie 2001.
40. In acelasi timp, Parchetul a introdus recurs, cu motivarea
ca cheltuielile de judecata ar fi trebuit retinute in sarcina partii
care a pierdut.
41. La prima infatisare din 1 octombrie 2001, Tribunalul
Bucuresti a dispus amanarea judecarii cauzei pentru o data
ulterioara, in vederea comunicarii motivelor de recurs catre
reclamant.
42. La 15 octombrie 2001, Tribunalul a deschis dezbaterile
cu privire la recursurile formulate de A.P. si Parchet.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat mentinerea achitarii
reclamantului si respingerea recursului partii civile ca nefondat.
43. Instanta a ascultat pledoariile avocatilor reclamantului si
adversarului sau. Reclamantul, care era prezent la dezbateri,
nu a fost audiat personal de catre Tribunalul Bucuresti.
44. Printr-o decizie din 29 octombrie 2001, Tribunalul
Bucuresti a admis recursul introdus de A. P. si l-a condamnat pe
reclamant la plata unei amenzi penale de 5.000.000 ROL si la
daune morale in cuantum de 50.000.000 ROL catre partea
vatamata.
45. Instanta a stabilit ca reclamantul nu a putut demonstra
veridicitatea afirmatiilor sale conform carora A. P. a colaborat cu
fosta Securitate, in timp ce Certificatul din 12 iunie 2001 eliberat
de CNSAS atesta ca A. P. nu a colaborat. Tribunalul Bucuresti
nu a facut nicio referire la considerentele retinute de Judecatorie
in favoarea achitarii reclamantului. Tribunalul a utilizat termenii
urmatori:
"In speta de fata, inculpatul nu a putut face dovada
veridicitatii afirmatiilor sale care au gasit ecou in constiinta
publicului si ar fi putut atrage sanctiuni in cazul in care acestea
ar fi fost adevarate in ceea ce o priveste pe partea vatamata,
avand in vedere functia pe care o indeplinea la vremea
respectiva si declaratia acestuia de negare a oricarei colaborari
cu Securitatea.
Faptul ca partea vatamata nu a avut statutul de colaborator
al Securitatii este relevat in Adeverinta nr. 5.552/12 iunie 2001
depusa la dosar si eliberata de CNSAS.
Fata de aceste considerente, in baza art. 385^15 pct. 2 lit. d)
din Codul de procedura penala, Tribunalul va admite recursul
partii vatamate A. P., va casa sentinta penala recurata si in fond:
In baza art. 206 din Codul penal raportat la art. 63 din Codul
penal, inculpatul va fi condamnat la 5.000.000 lei amenda
penala."
46. La 19 februarie 2002, reclamantul a platit amenda
penala. La 5 august 2002, reclamantul a platit avocatului lui A.P.
suma stabilita cu titlu de daune morale.
II. Dreptul si practica interne relevante
A. Dreptul si practica interne relevante
47. Dispozitiile Codului de procedura penala in ceea ce
priveste limitele competentelor instantelor ce statueaza asupra
unui recurs, astfel cum erau redactate la momentul faptelor,
precum si modificarile care le-au fost aduse prin Legea
nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de
procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, sunt
descrise in Cauza Mihaiu impotriva Romaniei (nr. 42.512/02,
paragrafele 21 si 22, 4 noiembrie 2008).
48. In ceea ce priveste accesul la dosarele apartinand
serviciilor secrete si deconspirarea fostei politii politice,
reglementarea interna pertinenta, si anume Legea nr. 187/1999,
este descrisa in Hotararea Rotaru impotriva Romaniei ([MC],
nr. 28.341/95, paragrafele 31—32, CEDO 2000-V), si in
Hotararea Petrina impotriva Romaniei (nr. 78.060/01,
paragrafele 17—18, 14 octombrie 2008).
49. Dispozitiile relevante ale Codului penal roman in ceea ce
priveste infractiunile impotriva onoarei si demnitatii, astfel cum
erau in vigoare la momentul faptelor, precum si schimbarile
legislative ulterioare sunt descrise in Hotararea Boldea
impotriva Romaniei [nr. 19.997/02, paragrafele 16—18, CEDO
2007 — ... (extrase)].
50. Art. 63 alin. 2 din Codul penal, in vigoare la momentul
faptelor, prevedea ca maximul amenzii penale pentru
infractiunea de calomnie era de 30.000.000 ROL.
51. Prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 104 din 12 februarie
2007, Curtea Constitutionala romana a declarat
neconstitutionala legea de abrogare a art. 205—207 din Codul
penal incriminand insulta si calomnia, cu motivarea ca reputatia
persoanelor, astfel cum este garantata de Constitutie, trebuia
protejata in mod obligatoriu prin sanctiuni de natura penala.
B. Rapoartele anuale ale CNSAS
52. Primul raport privind activitatea CNSAS pentru perioada
13 martie 2000—31 mai 2002, publicat in 2002, in temeiul art. 7
din Legea nr. 187/1999, prezenta in preambulul sau dificultatile
aparute in functionarea sa, in special imposibilitatea accesului
direct la arhive, care se aflau in posesia serviciilor secrete
reticente sa le predea. Acest preambul era redactat dupa cum
urmeaza:
"Accesul la propriul dosar intocmit cetatenilor romani de fosta
Securitate este o tema care a preocupat opinia publica si mediile
politice inca din decembrie 1989.
De la momentul in care subiectul a inceput sa fie dezbatut si
pana la promulgarea Legii nr. 187/1999 au trecut insa 10 ani.
Au fost necesare apoi inca 4 luni pentru ca Parlamentul
Romaniei sa voteze componenta Colegiului CNSAS si un an
pana la inchirierea unui sediu. Toate acestea, precum si faptul
ca Legea nr. 187/1999 a fost, finalmente, rezultatul unor
negocieri si ca textul initial a suferit zeci de amendamente, ceea
ce a afectat coerenta actului legislativ in discutie, si-au pus
amprenta pe prima perioada din activitatea CNSAS care face
obiectul prezentului raport de activitate.
Un moment semnificativ al primilor 2 ani de activitate l-a
constituit mutarea in sediul propriu si semnarea unui protocol
aditional de colaborare cu S.R.I., document care a permis
inceperea efectiva a transferului arhivei fostei Securitati catre
CNSAS si indeplinirea unui obiectiv major al legii: accesul la
propriul dosar.
Dificultatea principala (...) a fost faptul ca s-a lucrat sub
presiunea timpului si a opiniei publice, fapt explicabil, desigur,
daca avem in vedere cei 10 ani de intarziere pe care-i avem,
luand ca o comparatie Comisia Gauck din Germania. De
asemenea, faptul ca arhiva CNSAS se constituie prin transferul
dosarelor din arhiva S.R.I. si nu prin preluarea in situ a acestei
arhive este un factor esential."
53. Acest prim raport mentiona ca Serviciul Roman de
Informatii a transmis catre CNSAS, in perioada mentionata mai
sus, 3.573 de dosare individuale. Serviciul de Informatii Externe
a predat 65 de dosare, iar tribunalele militare 14. La 31 mai
2002, arhivele CNSAS cuprindeau in total 3.652 de dosare
individuale.
54. Conform ultimului raport anual al CNSAS din 2008,
Serviciul Roman de Informatii a predat in 2007 catre CNSAS
15.500 de dosare. In acelasi an, Ministerul Justitiei a transmis,
de asemenea, 109.907 dosare arhivate anterior in arhivele
tribunalelor militare din Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj.
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din
Conventie
55. Reclamantul se plange de faptul ca prin condamnarea
sa penala din 29 octombrie 2001 de catre Tribunalul Bucuresti,
fara a fi audiat personal, i-a fost incalcat dreptul la un proces
echitabil. El invoca art. 6 alin. 1 din Conventie, redactat dupa
cum urmeaza in partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in
mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o
instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va
hotari (...) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala
indreptate impotriva sa."
56. Guvernul contesta aceasta teza.
A. Cu privire la admisibilitate
57. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod
vadit nefondat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De
asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt
motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie
declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
58. Reclamantul arata ca, contrar dispozitiilor Codului de
procedura penala (CPP), Tribunalul Bucuresti, prima instanta
care i-a aplicat o sanctiune penala, nu l-a audiat si nici nu i-a
dat cuvantul la finalul dezbaterilor. In consecinta, nu a avut
ocazia sa precizeze semnificatia afirmatiilor sale facute cu
ocazia conferintei de presa din 20 februarie 2001 si nici sa
rectifice ceea ce ar fi putut fi retinut in mod eronat — in special
modul si timpul verbal utilizate in discursul sau. Intr-adevar,
reclamantul sustine ca a utilizat, cu ocazia conferintei de presa,
modul conditional in fraza "De ce dl [A.P.] (...) ar fi colaborat cu
Securitatea?", iar nu modul indicativ "a colaborat", astfel cum a
retinut Judecatoria. Finalmente, reclamantul observa ca, in
conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, faptul
de a acorda cuvantul acuzatului la finalul dezbaterilor nu este
un act de procedura facultativ, nefiind lasat la latitudinea
instantei si nici macar a acuzatului.
59. Guvernul considera ca, examinand acuzatiile penale
aduse reclamantului, instantele nationale au respectat intru totul
garantiile de independenta, impartialitate, publicitate si egalitate
a armelor. In aceasta privinta, el subliniaza ca, in speta,
reclamantul a fost audiat de catre Judecatorie, declaratia sa
aflandu-se la dosar. De altfel, avocatul sau a pus concluzii in
aparare in cadrul procedurii de recurs. Mai mult, reclamantul a
avut posibilitatea de a depune la dosar mijloacele de proba pe
care le considera pertinente pentru a-si sustine cauza. De altfel,
reclamantul nu a solicitat in cadrul procedurii de recurs
prezentarea de probe noi.
60. Guvernul subliniaza apoi ca Tribunalul Bucuresti s-a raliat
in decizia sa interpretarii probelor si motivarii Judecatoriei.
Tribunalul nu a facut decat sa recalifice drept calomniatoare
afirmatiile imputate reclamantului. Guvernul observa, de
asemenea, ca Tribunalul nu si-a motivat decizia doar sau intr-o
masura determinanta pe declaratia reclamantului, ci pe
ansamblul probelor din dosar.
61. Mai mult, Guvernul aminteste ca, potrivit jurisprudentei
Curtii, le revine in principal instantelor nationale sa aprecieze
probele stranse de catre acestea si relevanta acelora pe care le
propun inculpatii, iar caracterul echitabil al unei proceduri trebuie
analizat tinand cont de ansamblul acesteia. Guvernul atrage
atentia asupra ultimelor modificari ale CPP care obliga instantele
de recurs sa il audieze pe inculpat.
2. Aprecierea Curtii
62. Curtea aminteste ca modalitatile de aplicare a art. 6 din
Conventie in cadrul cailor de atac depind de caracteristicile
procedurii despre care este vorba; este necesar sa se tina cont
de ansamblul procedurii interne si de rolul care revine instantelor
in caile de atac in ordinea juridica nationala. In cazul in care o
audiere a avut loc in fata instantei de fond, absenta dezbaterilor
publice in caile de atac se poate justifica prin particularitatile
procedurii in discutie, avand in vedere natura sistemului intern
al cailor de atac, intinderea atributiilor instantei care statueaza
asupra cailor de atac, modul in care interesele reclamantului au
fost efectiv prezentate si protejate in fata acesteia si, mai ales,
natura problemelor pe care instanta din caile de atac trebuie sa
le solutioneze (Botten impotriva Norvegiei, 19 februarie 1996,
paragraful 39, Culegere de hotarari si decizii 1996-I).
63. In fata unei instante investite cu solutionarea cailor de
atac, avand plenitudine de jurisdictie, art. 6 din Conventie nu
garanteaza in mod obligatoriu dreptul la o audiere publica si nici,
in cazul in care o asemenea audiere are loc, dreptul de a asista
personal la dezbateri (Fejde impotriva Suediei, 29 octombrie
1991, paragraful 33, seria A nr. 212-C).
64. In schimb, Curtea a stabilit ca, atunci cand o instanta din
caile de atac trebuie sa se pronunte intr-o speta asupra
aspectelor de fapt si de drept deduse judecatii si sa analizeze in
ansamblul spetei problema vinovatiei sau nevinovatiei
inculpatului, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a
procedurii, sa hotarasca asupra acestor aspecte fara o apreciere
directa a declaratiilor facute personal de catre inculpatul care
afirma ca nu a comis fapta considerata infractiune (Ekbatani
impotriva Suediei, 26 mai 1988, paragraful 32, seria A nr. 134,
si Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 28.871/95,
paragraful 55, CEDO 2000-VIII).
65. In speta, Curtea observa mai intai ca nicio parte nu
contesta faptul ca reclamantul a fost condamnat de Tribunalul
Bucuresti fara a fi audiat personal (paragraful 43 de mai sus).
Astfel, pentru a stabili daca a existat o incalcare a art. 6 din
Conventie, este necesara examinarea atributiilor Tribunalului si
natura problemelor pe care trebuia sa le solutioneze.
66. Curtea aminteste ca in speta intinderea atributiilor
Tribunalului Bucuresti, in calitatea sa de instanta de recurs, este
stabilita in art. 385^15 si 385^16 din CPP. Conform art. 385^15,
Tribunalul, atunci cand statueaza in recurs, nu este obligat sa
pronunte o noua hotarare cu privire la fond, insa ar avea
aceasta posbilitate legala, ceea ce, in speta, s-a si intamplat.
Prin Decizia din 29 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a
anulat Sentinta din 13 iulie 2001 si a pronuntat o noua hotarare
pe fond. Conform dispozitiilor legale citate mai sus, statuand din
nou cu privire la conflictul juridic dedus judecatii, Tribunalul
Bucuresti se bucura de plenitudine de jurisdictie si trebuia sa
aprecieze atat situatia de fapt a spetei, cat si incadrarea juridica
a acesteia. Tribunalul putea sa hotarasca, fie sa confirme
achitarea reclamantului, fie sa il declare vinovat, dupa ce a
procedat la o apreciere completa a problemei vinovatiei sau
nevinovatiei acestuia, administrand, daca era cazul, noi mijloace
de proba.
67. In speta, Curtea observa ca, dupa ce a infirmat achitarea
pronuntata in prima instanta, Tribunalul Bucuresti a statuat
asupra fondului acuzatiilor aduse reclamantului, declarandu-l
vinovat de calomnie, fara a-l fi audiat personal, desi acesta era
prezent la dezbateri. Mai mult, astfel cum rezulta din dosarul
instantei, instanta a omis in acelasi timp sa ii ofere cuvantul la
finalul dezbaterilor (a contrario Constantinescu, citata mai sus,
paragrafele 27 si 58). Or, in opinia Curtii, pentru a pronunta
hotararea, Tribunalul Bucuresti nu s-a limitat sa efectueze o
interpretare diferita in drept fata de cea a Judecatoriei in ceea
ce priveste ansamblul elementelor obiective, dar chiar a efectuat
o noua apreciere a faptelor considerate ca fiind dovedite de
prima instanta si le-a reconsiderat, problema care depaseste
consideratiile strict juridice (mutatis mutandis, Igual Coll
impotriva Spaniei, nr. 37.496/04, paragraful 36, 10 martie 2009).
Intr-adevar, aspectele spetei pe care Tribunalul a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra vinovatiei reclamantului
aveau un caracter factual, dat fiind ca instanta a examinat din
nou existenta unor elemente constitutive ale infractiunii de
calomnie (paragraful 45 de mai sus).
68. Curtea observa ca, in speta, Guvernul nu sustine ca a
existat o renuntare a reclamantului la dreptul sau de a fi audiat
in persoana (Calmanovici impotriva Romaniei, nr. 42.250/02,
paragraful 108, 1 iulie 2008, si, mutatis mutandis, Botten, citata
mai sus, paragraful 53). In consecinta, ea considera ca instanta
de recurs era tinuta sa ia masuri pozitive pentru a audia
reclamantul cu ocazia dezbaterilor, chiar daca acesta nu a
solicitat expres aceasta (Danila impotriva Romaniei,
nr. 53.897/00, paragraful 41, 8 martie 2007, Spinu impotriva
Romaniei, nr. 32.030/02, paragraful 58, 29 aprilie 2008, si,
mutatis mutandis, Botten, citata mai sus, paragraful 53), sau,
cel putin, sa ii ofere posibilitatea de a corobora sau de a
completa, dupa caz, concluziile avocatului sau. De asemenea,
Curtea aminteste ca, daca dreptul inculpatului la ultimul cuvant
are o importanta certa, acesta nu trebuie confundat cu dreptul
sau de a fi audiat personal, in timpul dezbaterilor, de catre
instanta (Constantinescu, citata mai sus, paragraful 58 in fine).
69. In acest context, Curtea estimeaza ca faptul ca
reclamantul a fost audiat de Judecatorie nu exonera Tribunalul
de obligatia de a-l audia, cu atat mai mult cu cat Judecatoria a
dispus achitarea acestuia. In plus, Curtea accentueaza ca nu
i s-ar putea reprosa reclamantului o lipsa de interes pentru
proces, in conditiile in care acesta a asistat la infatisarile de la
Judecatorie, in fata careia si-a sustinut personal cauza, precum
si la cele de la Tribunal [a se vedea paragrafele 22 si 43 de mai
sus si, a contrario, Ivanciuc impotriva Romaniei (decizie),
nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005].
70. Astfel, Curtea apreciaza ca condamnarea reclamantului,
pronuntata fara ca acesta sa fie audiat personal si, mai ales,
dupa achitarea de catre Judecatorie (a se vedea, printre altele,
Mircea impotriva Romaniei, nr. 41.250/02, paragraful 54,
29 martie 2007), este contrara exigentelor unui proces echitabil
in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie.
In consecinta, a fost incalcata aceasta dispozitie.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie
71. Reclamantul sustine ca condamnarea sa penala si civila
prin Decizia din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Bucuresti
reprezinta o ingerinta disproportionata in libertatea sa de
exprimare, ce nu era necesara intr-o societate democratica. El
invoca art. 10 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:
"Orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest
drept include libertatea de opinie si de a primi sau a comunica
informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine
seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa
impuna societatilor de radiodifuziune, cinematografie sau
televiziune un regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si
responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii,
restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege care, intr-o societate
democratica, constituie masuri necesare pentru securitatea
nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea
ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii, a moralei,
a reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica
divulgarea informatiilor confidentiale sau pentru a garanta
autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."
72. Guvernul contesta aceasta teza.
A. Cu privire la admisibilitate
73. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod
vadit nefondat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De
asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt
motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie
declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
74. Reclamantul considera ca condamnarea sa penala si
civila pentru calomnie constituie o ingerinta in libertatea sa de
exprimare, ingerinta care nu raspunde unei nevoi sociale
imperioase. El sustine ca si-a exercitat in mod legitim dreptul la
libertatea de exprimare prin pronuntarea discursului incriminat,
exprimand o apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor,
formuland judecati de valoare, iar nu certitudini in ceea ce
priveste pozitia lui A.P. cu privire la deconspirarea fostei politii
politice si avand o baza factuala suficienta. Reclamantul arata in
acest sens ca discursul sau a fost decent si de buna-credinta.
75. Reclamantul considera apoi ca motivele invocate de
autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta nu erau
pertinente si suficiente. Astfel, el remarca faptul ca Tribunalul
Bucuresti si-a bazat decizia pe functia publica a lui A.P., membru
al Colegiului CNSAS si secretar de stat. Or, conform
reclamantului, acest statut insusi permitea o critica mai larga la
adresa lui A.P. De asemenea, reclamantul subliniaza interesul
public extrem de accentuat pentru dezbaterea care privea
conditiile impuse de lege pentru a deveni membru al CNSAS si
respectarea acestor exigente de catre membrii acestui colegiu.
Reclamantul sustine ca afirmatiile sale plecau de la faptul
demonstrat ca, uneori, institutiile statului au pronuntat decizii
contrare legii. El considera ca faptul ca afirmatiile sale au fost
reluate in mod trunchiat de catre presa nu poate antrena
raspunderea sa civila si penala.
76. In sfarsit, reclamantul subliniaza ca suma pe care a
trebuit sa o plateasca lui A.P. cu titlu de daune morale, cumulata
cu amenda penala, reprezenta, la momentul faptelor, de peste
30 de ori salariul lunar minim.
77. Guvernul admite ca Decizia din 29 octombrie 2001 a
Tribunalului Bucuresti ar putea fi interpretata drept o ingerinta
in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Totusi, el
considera ca este vorba despre o ingerinta prevazuta de lege,
si anume art. 206 din Codul penal pentru condamnarea penala
si art. 998 si 999 din Codul civil pentru condamnarea civila. In
plus, condamnarea avea un scop legitim, si anume protectia
reputatiei altora, in speta a lui A.P., care ocupa o functie publica
importanta.
78. In ceea ce priveste necesitatea acestei ingerinte intr-o
societate democratica, Guvernul remarca mai intai ca afirmatiile
incriminate ale reclamantului au fost facute cu ocazia unei
conferinte de presa si ca au fost reluate de mai multe ziare. El
estimeaza ca discursul reclamantului avea un caracter
tendentios, in conditiile in care acesta cunostea realitatea
verificarilor la care A.P. a fost supus pentru a accede in functiile
detinute. In plus, Guvernul remarca faptul ca, desi reclamantul
l-a indicat pe D. P. pentru a dovedi unele dintre afirmatiile sale,
acesta din urma a negat aceste sustineri intr-o declaratie
extrajudiciara depusa la dosar de catre A.P.
79. Guvernul apreciaza apoi ca afirmatiile reclamantului, in
ansamblul lor, cuprindeau imputari de fapt, lipsite de orice baza
factuala. In aceasta privinta, el aminteste ca, asa cum a retinut
de altfel chiar Judecatoria, discursul reclamantului a cunoscut o
larga acoperire mediatica, de natura sa lezeze demnitatea,
prestigiul si dreptul la imagine al lui A. P. Or, in masura in care
reclamantul a depasit limitele criticii admisibile fata de
functionarii publici, Guvernul opineaza ca marja de apreciere de
care dispun statele nu a fost depasita. El estimeaza, de
asemenea, ca motivele invocate de instantele nationale erau
pertinente si suficiente in sensul art. 10 alin. 2. In plus, Guvernul
arata ca reclamantul a fost condamnat la plata unor sume putin
importante in raport cu cele retinute in cauzele in care Curtea a
constatat o incalcare a libertatii de exprimare.
2. Aprecierea Curtii
80. Curtea estimeaza ca condamnarea care face obiectul
cauzei reprezinta o "ingerinta" in exercitarea de catre reclamant
a dreptului sau la libertatea de exprimare. Aceasta imixtiune
incalca art. 10 din Conventie, cu exceptia cazului in care este
"prevazuta de lege", urmareste unul sau mai multe dintre
scopurile legitime enumerate in art. 10 alin. 2 si este "necesara,
intr-o societate democratica" pentru a le atinge.
a) "Prevazuta de lege"
81. Curtea observa ca Tribunalul Bucuresti s-a bazat, pentru
a ajunge la condamnarea reclamantului, pe art. 206 din Codul
penal referitor la calomnie si pe art. 998 din Codul civil ce
reglementeaza raspunderea civila delictuala. Astfel, ingerinta
era "prevazuta de lege".
b) "Scop legitim"
82. Curtea observa ca ingerinta in litigiu urmarea un scop
legitim raportat la art. 10 alin. 2 din Conventie, si anume
protectia reputatiei altora, in speta cea a domnului A. P.,
cunoscut drept om de cultura, fost ministru al culturii si al
afacerilor externe si fost membru al Colegiului CNSAS.
c) "Necesara intr-o societate democratica"
83. Curtii ii mai ramane sa verifice daca aceasta ingerinta
era "necesara" intr-o societate democratica pentru a atinge
scopul legitim urmarit. Ea trimite in aceasta privinta la principiile
fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa in materie
[a se vedea, printre numeroase altele, Tourancheau si July
impotriva Frantei, nr. 53.886/00, paragrafele 64—68,
24 noiembrie 2005, Lindon, Otchakovsky-Laurens si July
impotriva Frantei [MC], nr. 21.279/02 si 36.448/02,
paragrafele 45 si 46, CEDO 2007-XI, si July si Sarl Libération
impotriva Frantei, nr. 20.893/03, CEDO 2008-... (extrase),
paragrafele 60—64].
84. In exercitarea puterii sale de control, Curtea nu se poate
substitui instantelor interne competente, ci ea trebuie sa verifice
prin prisma art. 10 din Conventie hotararile pe care acestea
le-au pronuntat in virtutea puterii lor de apreciere. De aici nu
rezulta ca ea ar trebui sa se limiteze la a cerceta daca statul
parat a utilizat aceasta putere cu buna-credinta, cu grija si in
mod rezonabil; Curtea trebuie sa analizeze ingerinta in litigiu in
lumina ansamblului cauzei, inclusiv din perspectiva amplorii
afirmatiilor imputate reclamantului si a contextului in care acesta
le-a emis (News Verlags GmbH & Co. KG impotriva Austriei,
nr. 31.457/96, paragraful 52, CEDO 2000-I).
85. In special, Curtii ii revine sarcina sa determine daca
motivele invocate de catre autoritatile nationale pentru a justifica
ingerinta apareau drept "pertinente si suficiente" si daca masura
incriminata era "proportionala cu scopurile legitime urmarite"
(Chauvy si altii impotriva Frantei, nr. 64.915/01, paragraful 70,
CEDO 2004-VI). In acest demers, Curtea trebuie sa se convinga
ca autoritatile nationale au aplicat, bazandu-se pe o apreciere
acceptabila a faptelor pertinente, niste reguli conforme
principiilor consacrate de art. 10 din Conventie (Zana impotriva
Turciei, 25 noiembrie 1997, paragraful 51, Culegere de hotarari
si decizii 1997-VII, si Kyprianou impotriva Ciprului [MC],
nr. 73.797/01, paragraful 171, 15 decembrie 2005).
86. Curtea trebuie, de altfel, sa verifice daca autoritatile
interne au asigurat un just echilibru intre, pe de o parte, protectia
libertatii de exprimare, consacrata de art. 10 din Conventie, si,
pe de alta parte, cea a dreptului la reputatia persoanelor
implicate in cauza, care, in calitate de element al vietii private,
este protejat de art. 8 din Conventie (Chauvy si altii, citata mai
sus, paragraful 70 in fine). Aceasta ultima dispozitie poate
necesita adoptarea unor masuri pozitive in masura sa garanteze
respectarea efectiva a vietii private mergand pana la relatiile
interpersonale ale indivizilor implicati (Von Hannover impotriva
Germaniei, nr. 59.320/00, paragraful 57, CEDO 2004-VI, si
Petrina impotriva Romaniei, nr. 78.060/01, paragraful 35,
14 octombrie 2008).
87. In speta, remarcand calitatea de publicist al
reclamantului, fara ca jurnalismul sa fie profesia sa, si calitatea
sa de militant pentru respectarea drepturilor omului, Curtea
aminteste ca datorita "indatoririlor si responsabilitatilor" inerente
exercitarii libertatii de exprimare, protectia oferita de art. 10 din
Conventie persoanelor care, cum este si cazul reclamantului,
se angajeaza intr-o dezbatere publica este subordonata
conditiei ca reclamantul sa actioneze cu buna-credinta astfel
incat sa ofere informatii exacte si credibile (Radio France si altii
impotriva Frantei, nr. 53.984/00, paragraful 37, Culegere de
hotarari si decizii 2004-II, si Bladet Tromsø si Stensaas
impotriva Norvegiei [MC], nr. 21.980/03, paragraful 65, CEDO
1999-III). Totusi, acestor persoane le este permis sa recurga
la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare
(Mamère impotriva Frantei, nr. 12.697/03, paragraful 25,
CEDO 2006-XIII).
88. Curtea observa ca, in prezenta cauza, Tribunalul
Bucuresti a considerat ca, prin afirmatiile facute cu ocazia unei
conferinte de presa, reclamantul l-a expus pe A. P. dispretului
public si unor posibile sanctiuni, tinand cont de functiile detinute
de acesta. Este necesar deci sa se examineze, avand in vedere
principiile mentionate mai sus, daca motivele invocate de
Tribunalul Bucuresti pentru a justifica condamnarea persoanei in
cauza erau "pertinente si suficiente".
89. Curtea aminteste in aceasta privinta ca art. 10 alin. 2 din
Conventie nu permite in niciun fel restrictii aduse libertatii de
exprimare in domeniul discursului politic sau al unor probleme
de interes general [Sürek impotriva Turciei (nr. 1) [MC],
nr. 26.682/95, paragraful 61, CEDO 1999-IV]. Astfel, ea trebuie
sa ia in considerare ansamblul contextului in care afirmatiile in
litigiu au fost formulate (Bladet Tromsø si Stensaas impotriva
Norvegiei, citata mai sus, paragraful 62).
90. Curtea evidentiaza in principal ca discursul incriminat al
reclamantului se inscria in contextul special al unei dezbateri de
ordin national privind o tema de interes general si extrem de
sensibila. Acesta privea aplicarea Legii nr. 187/1999 cu privire la
accesul cetatenilor la dosarul personal intocmit de catre
Securitate si vizand demascarea caracterului de politie politica
al acestei organizatii, precum si ineficacitatea activitatii CNSAS.
In acest context, reclamantul a exprimat indoieli privind
colaborarea cu Securitatea fata de A.P., figura publica foarte
cunoscuta in Romania.
91. Curtea aminteste ca, chiar daca nu este exact ca
persoanele publice se expun cu buna stiinta unui control atent
al faptelor si gesturilor lor, precum oamenii politici (Janowski
impotriva Poloniei [MC], nr. 25.716/94, paragraful 33, CEDO
1999-I), nu este mai putin adevarat ca limitele criticii admisibile
sunt mai largi cand este vorba de exercitarea unor functii oficiale
decat ar fi in cazul unor particulari (Mamère, citata mai sus,
paragraful 27). In speta, afirmatiile in litigiu il priveau pe A.P.,
personalitate publica si larg mediatizata, in calitatea sa de
membru al CNSAS (a contrario Petrina, citata mai sus,
paragraful 46). Or, in opinia Curtii, interesul general fata de
adoptarea Legii nr. 187/1999 si fata de aplicarea acesteia de
catre CNSAS era de natura sa justifice dezbaterea publica
privind aspectul de a sti daca membrii acestui organism
indeplineau conditiile impuse de lege pentru a ocupa o
asemenea pozitie.
92. Este necesar apoi sa se aminteasca jurisprudenta bine
stabilita in acest moment a Curtii, conform careia, pentru a
aprecia asupra existentei unei "nevoi sociale imperioase" de
natura sa justifice o ingerinta in exercitarea libertatii de
exprimare, este necesar sa se distinga cu grija intre fapte si
judecati de valoare. Daca materialitatea celor dintai se poate
dovedi, cele din urma nu pot face obiectul unei demonstratii a
exactitatii lor [De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, 24 februarie
1997, paragraful 42, Culegere de hotarari si decizii 1997-I, si
Harlanova impotriva Letoniei (dec.), nr. 57.313/00, 3 aprilie
2003]. Desigur, atunci cand este vorba despre afirmatii
referitoare la comportamentul unui tert, uneori poate fi dificil sa
se distinga intre afirmatii factuale si judecati de valoare. Aceasta
nu exclude ideea ca si o judecata de valoare sa apara ca fiind
excesiva daca este lipsita total de orice baza factuala
(Jerusalem impotriva Austriei, nr. 26.958/95, paragraful 43,
CEDO 2001-II).
93. In speta, atunci cand se examineaza afirmatiile litigioase
in lumina discursului reclamantului in ansamblul sau, suntem in
prezenta unui amestec de judecati de valoare si a anumitor
elemente factuale.
94. Curtea constata ca reclamantul a avertizat publicul
asupra faptului ca el doar exprima anumite indoieli, ca facea o
apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor cu privire la pozitia
lui A.P. in ceea ce priveste problema deconspirarii fostei politii
politice. Afirmatiile facute nu erau prezentate ca fiind certitudini
(a contrario Cumpana si Mazare impotriva Romaniei [MC],
nr. 33.348/96, paragraful 100, CEDO 2004-XI, si Petrina, citata
mai sus, paragraful 44), ci doar drept banuieli, asteptand ca
procedurile instituite de Legea nr. 187/1999, care era tema
principala a discursului sau, sa devina eficace in ceea ce
priveste accesul publicului la dosarele fostei Securitati si sa
permita verificarea acestor banuieli. In plus, reclamantul si-a
justificat banuielile facand referire la comportamentul lui A.P. si
la unele fapte, precum, de exemplu, apartenenta sa la Miscarea
pentru Meditatie Transcendentala, si la modul de a actiona al
agentilor Securitatii, fapte a caror realitate nu a fost contestata.
Este de remarcat faptul ca certificatul atestand ca A.P. nu a
colaborat cu Securitatea nu a fost prezentat decat dupa
conferinta de presa organizata de reclamant (paragraful 30 de
mai sus). In acest context, Curtea estimeaza ca reclamantul a
actionat cu buna-credinta, scopul conferintei fiind de a informa
publicul cu privire la un subiect de interes general (a contrario
Mihaiu, citata mai sus, paragraful 67).
95. Mai mult, Curtea constata ca este vorba despre niste
afirmatii orale pronuntate cu ocazia unei conferinte de presa,
ceea ce l-a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a le reformula,
reface sau de a le retrage (a se vedea, mutatis mutandis,
Fuentes Bobo impotriva Spaniei, hotarare din 29 februarie 2000,
nr. 39.293/98, paragraful 46, si Boldea, citata mai sus,
paragraful 58). In aceasta privinta, trebuie subliniat ca
reclamantul a tinut sa precizeze ca a utilizat forma conditionala,
iar nu modul indicativ, astfel cum au preluat mijloacele
de informare in masa si Judecatoria (paragrafele 19 si 20 de
mai sus).
96. Curtea apreciaza apoi ca buna-credinta a reclamantului
este de asemenea dovedita de participarea sa la procedura
penala indreptata impotriva sa (a contrario Ivanciuc, citata mai
sus). Curtea observa ca persoana in cauza a dat dovada de
interes pentru proces, prezentandu-se la termenele stabilite de
instante in fata Judecatoriei si a Tribunalului. Astfel, el a putut fi
audiat personal in procedura din fata Judecatoriei, a putut sa
depuna concluzii scrise si sa prezinte, in toate stadiile
procedurii, elementele de proba susceptibile sa dovedeasca
afirmatiile sale (a contrario Cumpana si Mazare, citata mai sus,
paragraful 104, Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei,
31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, paragraful 51, si Petrina, citata
mai sus, paragraful 50).
97. Acestea fiind spuse, este esential, pentru a proteja
interesele concurente care sunt libertatea de exprimare si
libertatea dezbaterilor, ca, intr-o anumita masura, sa se asigure
o procedura echitabila (Steel si Morris impotriva Marii Britanii,
nr. 68.416/01, paragraful 95, CEDO 2005-II). In prezenta cauza,
Curtea a constatat deja ca reclamantul nu a beneficiat de un
proces echitabil, cu incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie, in
masura in care a fost condamnat fara a fi audiat personal de
catre instanta care a constatat vinovatia sa. In plus, casand
aceasta hotarare pentru a-l condamna pe reclamant penal si
civil, Tribunalul Bucuresti nu a acordat nicio atentie contextului
in care au fost facute afirmatiile respective sau intereselor din
speta (mutatis mutandis, Desjardin impotriva Frantei,
nr. 22.567/03, paragrafele 39 si 46, 22 noiembrie 2007), nici
faptului ca reclamantul a fost achitat in prima instanta.
98. In aceste conditii nu s-ar putea afirma ca Tribunalul
Bucuresti a oferit motive "pertinente si suficiente" pentru a
concluziona ca reclamantul a adus atingere reputatiei lui A.P. si
pentru a-l condamna.
99. In ceea ce priveste caracterul proportional al atingerii
dreptului la libertatea de exprimare, Curtea aminteste ca natura
si severitatea pedepselor aplicate sunt elemente care trebuie
luate in considerare (Cumpana si Mazare impotriva Romaniei,
citata mai sus, paragraful 111, si Brunet-Lecomte si altii
impotriva Frantei, nr. 42.117/04, paragraful 51, 5 februarie
2009).
100. In aceasta privinta trebuie amintit ca daca statele
contractante au facultatea, chiar datoria, de a reglementa
exercitarea libertatii de exprimare astfel incat sa asigure, prin
lege, o protectie adecvata reputatiei indivizilor, ele trebuie sa
evite in aceste demersuri sa adopte masuri de natura a intimida
mijloacele de informare in masa si formatorii de opinie sa isi
indeplineasca rolul lor de a alerta publicul cu privire la
problemele de interes general, precum relatiile personalitatilor
publice cu fostul regim represiv dinainte de 1989. Curtea
remarca astfel cuantumul extrem de ridicat al daunelor morale
acordate, care reprezenta de peste 15 ori cuantumul salariului
mediu la momentul faptelor.
101. Avand in vedere cele de mai sus, si, in special,
importanta dezbaterii de interes general in cadrul careia se
inscriau afirmatiile respective, Curtea considera ca ingerinta in
libertatea de exprimare a reclamantului nu a fost, in speta,
justificata de motive pertinente si suficiente. Astfel, ingerinta nu
ar putea fi considerata proportionala si deci "necesara intr-o
societate democratica" in sensul art. 10 din Conventie.
In consecinta, a existat o incalcare a acestei dispozitii.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
102. Art. 41 din Conventie prevede:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a
Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al
inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare
incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda
partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
103. Reclamantul a solicitat 5.500 RON cu titlu de prejudiciu
material, suma care reprezinta cuantumul amenzii penale si al
daunelor morale platite partii vatamate ca urmare a condamnarii.
El considera ca aceasta suma ar trebui reevaluata luand in
considerare evolutia salariului mediu intre data platii acestor
sume (2002) si anul 2009. El a solicitat, de asemenea,
5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
104. Guvernul a sustinut ca sumele platite de catre reclamant
ca urmare a condamnarii sale trebuie reevaluate tinand cont de
metodele Institutului National de Statistica. Astfel, el a estimat ca
sumele reactualizate se ridica la 2.222 EUR. Acesta a sustinut,
de asemenea, ca legatura de cauzalitate intre prejudiciul moral
invocat si suma solicitata sub acest aspect nu a fost dovedita si
ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine,
o reparatie suficienta a prejudiciului moral pretins de reclamant.
105. Curtea observa ca baza care trebuie retinuta pentru
acordarea unei reparatii echitabile rezida, in speta, in faptul ca
reclamantul nu a beneficiat de o procedura echitabila si in
ingerinta disproportionata in dreptul sau la libertatea de
exprimare, ca urmare a condamnarii sale pentru calomnie.
Curtea constata ca reclamantul a platit atat amenda penala, cat
si daunele morale acordate ca urmare a condamnarii sale
penale (a contrario Anghel impotriva Romaniei, nr. 28.183/03,
paragraful 78, 4 octombrie 2007). Prin urmare, avand in vedere
ansamblul elementelor prezentate de catre parti in aceasta
privinta, Curtea acorda reclamantului 3.500 EUR cu titlu de
prejudiciu material.
106. Mai mult, Curtea considera ca reclamantul a suferit un
prejudiciu moral incontestabil. Statuand in echitate, astfel cum
dispune art. 41 din Conventie, acorda reclamantului 5.000 EUR
cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecata
107. Reclamantul a solicitat in acelasi timp 38 EUR pentru
costurile si cheltuielile implicate de procedurile interne si
5.000 RON, aproximativ 1.180 EUR, pentru cele din fata Curtii.
El a transmis documente justificative pentru o parte dintre aceste
sume.
108. Guvernul a remarcat ca reclamantul nu a transmis Curtii
niciun document justificativ cu privire la suma de 5.000 RON.
109. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate
obtine restituirea costurilor si cheltuielilor decat in masura in
care s-a stabilit caracterul real, necesar si rezonabil al
cuantumului acestora. In speta, tinand cont de documentele
aflate la dispozitia sa, precum si de criteriile mentionate mai sus,
Curtea considera rezonabila suma de 1.180 EUR, care include
toate costurile si cheltuielile, si o acorda reclamantului.
C. Dobanzi moratorii
110. Curtea considera potrivit ca rata dobanzilor moratorii sa
se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a
Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 10 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in
conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 3.500 EUR (trei mii cinci sute euro) pentru prejudiciul material, 5.000 EUR
(cinci mii euro) pentru prejudiciul moral si 1.180 EUR (una mie una suta optzeci euro) pentru costuri si cheltuieli, sume ce vor fi
convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de
impozit;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu
o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta
perioada si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru restul pretentiilor.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 8 iunie 2010, in temeiul art. 77 alin. 2 si 3 din
Regulamentul Curtii. |
|
Lista hotarari CEDO
Cautare text
Termeni juridici, grupare tematica
|
