DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotararea din 8 iunie 2010, definitiva la 8 septembrie 2010, in Cauza Andreescu impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotararea din 8 iunie 2010, definitiva la 8 septembrie 2010, in Cauza Andreescu impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 162/2011 - M. Of. 162 / 7 martie 2011



Data: 08-07-2010


CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Cererea nr. 19.452/02, Hotararea din 8 iunie 2010, definitiva la 8 septembrie 2010, in Cauza Andreescu impotriva Romaniei

In Cauza Andreescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia),
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 18 mai 2010,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 19.452/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Gabriel Andreescu (reclamantul), a sesizat Curtea la 29 martie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna Livia Cinteza, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul se plange de incalcarea dreptului sau la libertatea de exprimare ca urmare a condamnarii sale sub aspect penal si civil pentru calomnie, precum si de incalcarea dreptului sau la un proces echitabil, in conditiile in care a fost condamnat de catre instanta de recurs fara a fi audiat, dupa ce a fost achitat in prima instanta.

4. La 15 ianuarie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29 alin. 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul sa fie examinate impreuna.


IN FAPT


I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in 1952 si locuieste in Bucuresti.

A. Geneza cauzei

6. Reclamantul este un militant pentru drepturile omului recunoscut in Romania. El este membru fondator al Comitetului Helsinki Roman si a fost initiatorul mai multor asociatii nonguvernamentale care militeaza pentru drepturile omului. De asemenea, reclamantul este conferentiar universitar, predand Etica si Stiinte politice, si colaboreaza in mod constant cu mai multe ziare si publicatii.

7. In timpul regimului comunist, inainte de anul 1989, reclamantul a suportat persecutii, a fost arestat sau i s-a stabilit domiciliu obligatoriu pentru ca a criticat regimul de atunci in ceea ce priveste problema incalcarii drepturilor omului, pentru ca a acordat interviuri presei occidentale, precum si pentru ca a condus actiuni de protest pasnice, cum ar fi greva foamei.

8. La 9 decembrie 1999 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica*). Conform acestei legi, orice cetatean roman sau strain care a obtinut cetatenia romana dupa 1945 are dreptul sa cunoasca continutul dosarului intocmit cu privire la persoana sa de catre organele politiei politice a fostului regim. In plus, legea dispune ca orice persoana care a facut obiectul unui dosar din care rezulta ca a fost pusa sub supraveghere de catre Securitate are dreptul de a cunoaste identitatea agentilor serviciilor secrete si a colaboratorilor lor care au contribuit cu informatii la dosar. In sfarsit, legea prevede ca toti cetatenii romani, mass-media, organizatiile nonguvernamentale si institutiile publice au dreptul de a li se permite accesul la informatii de interes public privind calitatea de agent sau de colaborator al fostei Securitati a persoanelor care ocupa functii publice, precum presedintia Romaniei, functii guvernamentale sau parlamentare, functiile de prefect, de judecator sau de inspector general de politie. Accesul la aceste informatii de interes public priveste, de asemenea, persoanele aflate la conducerea bisericilor si cultelor religioase recunoscute, precum si membrii Academiei Romane.
-----------------------------
*) Legea nr. 187/1999 a fost abrogata prin art. 38 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008.

9. Legea nr. 187/1999 a instaurat un organism public insarcinat cu aplicarea acesteia, si anume Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).

10. Dezbaterea politica in jurul acestei legi si al aplicarii sale a fost considerabila, iar acoperirea mediatica a fost si continua sa fie importanta. Reclamantul a fost unul dintre promotorii acestei legi intre 1989 si data adoptarii acesteia in 1999.

11. In luna iunie 2000, reclamantul s-a adresat CNSAS solicitand accesul la propriul dosar de informatii creat de catre fosta Securitate. El nu a primit raspuns in termenul de 30 de zile prevazut de art. 12 din Legea nr. 187/1999. In luna septembrie 2000, reclamantul a adresat CNSAS o noua cerere solicitand sa fie informat daca membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane au fost sau nu colaboratori ai fostei Securitati.
Reclamantul nu a primit raspuns in termenul prevazut de lege.

B. Conferinta de presa organizata de reclamant la 20 februarie 2001

12. In absenta unui raspuns la solicitarile adresate CNSAS, reclamantul a anuntat o conferinta de presa programata pentru data de 20 februarie 2001, in cadrul careia intentiona sa isi exprime preocuparea cu privire la lipsa de eficienta practica a procedurilor prevazute de Legea nr. 187/1999.

13. In cursul conferintei de presa el a declarat ziaristilor prezenti ca este dezamagit de modul in care este aplicata Legea nr. 187/1999 si a denuntat problemele legate de aplicarea legii, probleme care erau de natura sa aduca atingere atat drepturilor persoanelor particulare, cat si interesului public. Reclamantul a invitat autoritatile sa respecte legea, iar publicul sa urmareasca acest aspect cu vigilenta.

14. Ca raspuns la intrebarile ziaristilor cu privire la cauzele lipsei de eficacitate a activitatii CNSAS, reclamantul a mentionat lipsa de profesionalism, indiferenta si lenea membrilor Colegiului CNSAS.

15. Intrebat de ziaristi cu privire la indoielile pe care le-ar putea avea in ceea ce priveste independenta membrilor CNSAS, el a raspuns ca o singura persoana ii inspira neincredere din cauza presiunilor care au fost exercitate asupra sa in timpul regimului comunist, presiuni avand ca scop sa ii distruga rezistenta si sa o determine sa se plieze indicatiilor regimului. Reclamantul l-a nominalizat pe A.P., membru al Colegiului CNSAS, personalitate publica recunoscuta in domeniul culturii, fost ministru al culturii si, ulterior, al afacerilor externe. Prezentand motivele pe care isi fundamenta banuielile, reclamantul a precizat ca "desigur, asta nu este o dovada ca neaparat dl [A.P.] a colaborat intr-un fel cu Securitatea".
Reclamantul a evocat, de asemenea, functiile acceptate de catre A.P. in unul dintre primele guverne de dupa 1989, precum si remarcile publice ale acestuia cu privire la "marile dileme morale din spatele dosarelor" si reticenta sa in ceea ce priveste deconspirarea politiei politice, manifestata in cursul dezbaterilor publice dedicate acestui subiect.

16. Evocand episodul Miscarii pentru Meditatie Transcendentala si al Grupului de la Paltinis la care o parte a intelectualitatii romanesti, printre care si A.P., s-a afiliat inainte de 1989, suferind represaliile regimului comunist, reclamantul s-a referit la metodele utilizate de politia politica pentru a distruge rezistenta psihica a persoanelor vizate, precum anchete abuzive, amenintari, intimidari, inscenari si hartuiri. Potrivit reclamantului, persoanele care facusera obiectul unor anchete erau puse in situatia de a continua sa prezinte explicatii agentilor Securitatii "cu ocazia unor discutii ulterioare", fiind astfel determinate sa cedeze progresiv presiunilor si sa actioneze impotriva propriei constiinte.

17. Reclamantul si-a exprimat, in acelasi timp, consideratia fata de A.P. si intelegerea fata de atitudinea de supunere a acestuia fata de fostul regim, persoana "care, fara a fi un erou, nu are un caracter rau".

18. Reclamantul a subliniat, la sfarsitul interventiei sale, ca nu detine probe care sa ii permita sa afirme ca A.P. cedase efectiv presiunilor Securitatii, dar ca a comparut in fata ziaristilor pentru a-si exprima banuielile si argumentele aferente, "argumente care nu sunt o proba absoluta, ci le asteapta pe cele absolute. Dar probe absolute nu pot fi obtinute decat cu colaborarea institutiilor".

19. Partea relevanta a interventiei reclamantului, astfel cum a fost transcrisa de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in Sentinta acesteia din 13 iulie 2001 (paragraful 31 de mai jos), este urmatoarea:
"Avem un singur caz despre care pot sa spun ca am o banuiala (...) — cred ca avem dreptul sa ne exprimam banuielile— iar persoana pe care o am in minte este domnul [A.P.].
Dl [A.P.] a fost numit ministru al culturii imediat dupa Revolutie. Daca ne uitam pe lista celor care au intrat in structurile de Putere imediat dupa 1990, vedem ca cei cu functii de decizie au avut ceva in spate. Desigur, asta nu este o dovada ca neaparat dl [A.P.] a colaborat intr-un fel cu Securitatea. Pe de alta parte, de-a lungul timpului, dansul a avut o obedienta incredibila fata de premierul de atunci, [P.R.], apoi seful PD (...) ... dar cea mai flagranta a fost acceptarea de catre [A.P.] a prezentei sale pe lista candidatilor pentru Colegiu. Eu cunosc problemele sale anterioare, dupa ce a terminat in sfarsit — spunea domnia sa — ministeriatul la portofoliul externelor. Cand dl [P.R.] l-a solicitat inca o data pentru aceasta pozitie, domnia sa a raspuns «Da» si, nu numai ca a raspuns «Da», ci a dus o intreaga politica de convingere a opiniei publice ca are acest drept. Desi nu avea acest drept, conform Legii dosarelor. Imi amintesc dezbaterea pe care am avut-o la GDS privind acceptabilitatea numirii lui [M.D.] si a lui [A.P.], si prezenta sa aici, genul de argumentare pe care a avut-o domnia sa aici. El s-a referit, cu un anumit patos, la marile dileme morale din spatele dosarelor, la cata drama se ascunde in aceste dosare.
Si pe acestea nu le poti trata oricum, ca un copil, incat dupa aceste saptamani de discutii trebuie sa va spun ca mai multi membri ai GDS erau convinsi ca dl [A.P.] are o problema la dosar. Ca dansul se comporta cum se comporta datorita dosarului sau. De ce acest lucru? De ce dl [A.P.], a carui personalitate am motive sa o apreciez, a colaborat cu Securitatea? Lucrul este foarte simplu si explicabil, nu pentru un om care este construit rau, ci pentru un om care nu este un erou, care are inteligenta absolut precisa si elaborata a opozitiei pe vremea aceea la strategiile Securitatii. Dansul, stiti, a fost scos afara din Partid si a avut probleme cu Securitatea datorita Meditatiei Transcendentale. Este tot o inscenare a Securitatii, care folosea un agent strain pentru gruparea esoterica numita «Meditatia transcendentala». In orice caz, in aceasta activitate au fost prinsi mai multi intelectuali de prestigiu si actiunea a reusit sa intimideze intelectualitatea romaneasca cel putin pentru o perioada de timp. Una dintre victime a fost dl [A.P.]. Si, evident ca in aceasta situatie esti chemat la Securitate, ti se bate cu pumnul in masa, esti amenintat, esti pus sa dai nenumarate declaratii — si lucrul asta se intampla nu o singura data, se intampla de nenumarate ori. Si exista o tehnica extraordinara in a se introduce pe hartia pe care urmeaza sa o semnezi lucruri de care devii responsabil, pe care ti le asumi, si stii lucrul acesta.
Au fost situatii la Rahova, cand securistii veneau in stol si bateau cu pumnul in masa si spuneau: «Semneaza! Semneaza! Semneaza!...» Si ca sa-ti dai seama ca totusi verbul acela era asertiv si nu optativ, lucrul acesta presupune o anumita raceala, furie in tine si o anumita stapanire. Eu nu cred ca dl [A.P.] are puterea... Si nu cred ca are nici dexteritatea textelor de lege pentru a rezista unei astfel de presiuni. De-a lungul anilor, dl [A.P.] a facut parte din Grupul de la Paltinis. Asta presupunea o activitate aflata in centrul atentiei Securitatii. Desigur ca oamenii care fusesera anchetati anterior trebuiau sa dea la noi intalniri explicatii despre discutiile de acolo si asa, incet, incet, faceai greseli si fiecare greseala iti incarca dosarul si devii din ce in ce mai slab si ajungi sa faci lucruri pe care initial niciodata nu-ti puteai imagina ca le-ai facut. Probabil ca dl [A.P.] are o imensa jena si din cauza asta nu a putut sa vorbeasca in 1990 despre ce cred eu ca ar fi trebuit sa vorbeasca. Subliniez: eu nu am probe. Eu am vorbit in fata dvs. apeland la banuieli si la pseudoargumente.
Adica la argumente care nu sunt o proba absoluta, ci le asteapta pe cele absolute. Dar probe absolute nu pot fi obtinute decat cu colaborarea institutiilor."

20. Discursul reclamantului a cunoscut o larga acoperire mediatica. De exemplu, cotidianul cu difuzare nationala "Romania Libera" a titrat in editia sa din 21 februarie 2001:
"Gabriel Andreescu a lansat ieri acuzatii grave: [A.P.] este banuit de a fi colaborat cu fosta Securitate."

C. Condamnarea penala a reclamantului pentru calomnie

21. La 27 februarie 2001, A.P. a formulat o plangere penala impotriva reclamantului, acuzandu-l de insulta si calomnie cu privire la afirmatiile acestuia din cadrul conferintei de presa din 20 februarie 2001. A.P. a solicitat in acelasi timp daune morale in cuantum de un miliard de lei romanesti vechi (ROL) si obligarea reclamantului sa prezinte scuze in public.

1. Procedura in fata Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti

22. La termenul din 3 iulie 2001, instanta i-a ascultat pe reclamant, pe partea vatamata si pe procuror.

23. Procurorul a solicitat achitarea, cu motivarea ca discursul in litigiu exprima o simpla banuiala, iar nu afirmarea unui fapt determinat si ca nu exista niciun element susceptibil sa demonstreze ca reclamantul a actionat cu intentia de a aduce prejudicii de imagine partii vatamate.

24. In concluziile depuse in scris, reclamantul a facut referire, intre altele, la o declaratie manuscrisa a lui A. P. din 19 mai 1982. Conform reclamantului, continutul acestei declaratii intarea banuielile sale conform carora A. P. a putut ceda presiunilor Securitatii, oferind acesteia informatii de natura sa aduca atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale unor terti, precum libertatea de exprimare si cea de asociere.
Reclamantul se baza pe urmatorul pasaj din scrisoare:
"Mentionez ca la un timp dupa (...), am informat un ofiter al Ministerului de Interne asupra conferintei la care am participat, exprimandu-mi dezacordul fata de continutul ei, precum si uimirea ca a putut avea loc in conditii oficiale."

25. In concluziile scrise, reclamantul sustinea ca faptul de a dezvalui asemenea informatii si de a-si exprima dezacordul intr-o declaratie facuta in fata unui reprezentant al fostului regim reprezenta o atitudine daca nu de colaborare cu regimul, cel putin de compromis, deoarece o asemenea atitudine era "o invitatie la reprimarea organizatorilor" acestor reuniuni. In aceasta privinta, reclamantul considera ca declaratia lui A. P. din 19 mai 1982 era o dovada de natura sa ii intareasca indoielile, cu atat mai mult cu cat Legea nr. 187/1999 oferea o definitie legala a notiunii de "colaborator al organelor de Securitate ca politie politica", incluzand "persoanele care au oferit informatii Securitatii prin care s-a adus atingere nemijlocit sau prin alte organe drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului", cu exceptia declaratiilor facute in cursul anchetelor de catre persoanele private de libertate din motive politice si cu privire la faptele care le erau imputate acestora.

26. Reclamantul a indicat, de asemenea, doua persoane membre ale GDS, si anume R. S. si D. P., care si-au exprimat cu ocazia discutiilor pe care le-au avut banuielile in ceea ce il priveste pe A.P.

27. Reclamantul a precizat, in plus, ca, in virtutea dreptului la libertatea de exprimare, avea dreptul de a aprecia fapte evidente, dar si aparente.

28. Din concluziile scrise ale reclamantului rezulta ca, la 15 mai 2001, adversarul sau, A. P., a fost audiat de instanta cu privire la declaratia din 19 mai 1982. Cu privire la acest subiect, A. P. a declarat ca a fost constrans de catre Securitate sa faca declaratia incriminata si ca aceasta privea cetateni elvetieni care au participat la conferinta, iar nu participantii romani.

29. In fine, reclamantul a subliniat ca, exprimandu-si indoielile in ceea ce priveste integritatea lui A. P., el a inteles mereu ca A. P. pur si simplu a dat dovada de slabiciune in fata presiunilor Securitatii si ca acesta nu a actionat niciodata cu scopul de a face rau sau de a obtine privilegii din partea regimului. Reclamantul concluziona ca "afirmatia conform careia o persoana nu este un erou nu ar putea fi considerata o calomnie".

30. In cadrul audierilor, A. P. a prezentat instantei un certificat emis de CNSAS, al carui membru era, datat 12 iunie 2001, atestand ca nu a colaborat cu Securitatea. De asemenea, a depus la dosar o declaratie extrajudiciara data de D. P., datata 22 iunie 2001, in care acesta din urma declara ca nu a afirmat niciodata ca A. P. a colaborat cu fosta Securitate, ca nu a avut discutii cu reclamantul in acest sens si ca nu sustine nimic din ceea ce reclamantul a afirmat in ceea ce il priveste.

2. Sentinta din 13 iulie 2001 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti

31. Printr-o sentinta din 13 iulie 2001, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a dispus achitarea reclamantului, cu motivarea ca elementele materiale si intentionale ale infractiunilor de care era acuzat acesta nu erau reunite in speta, si a respins pretentiile civile ale partii vatamate.

32. Referindu-se la libertatea de exprimare, la dreptul publicului de acces la informatiile de interes public si la dreptul la protejarea demnitatii tertilor, astfel cum sunt garantate de Constitutie, instanta a retinut mai intai ca afirmatiile reclamantului, descriind partea vatamata drept o persoana "care a avut o incredibila obedienta fata de [P. R.]" si drept o persoana slaba, incapabila sa reziste politiei politice a regimului comunist, erau judecati de valoare si nu depaseau limitele criticii acceptabile a personalitatilor publice, in masura in care reclamantul nu a folosit expresii triviale sau injurioase, iar afirmatiile sale nu se apropiau de absurd sau de imposibilitatea obiectiva. In consecinta, instanta a concluzionat ca nu exista infractiunea de insulta in ceea ce il priveste pe reclamant.

33. Apoi, instanta a estimat ca se putea deduce din discursul reclamantului ca acesta a reprosat partii vatamate ca ar fi colaborat cu fosta Securitate.

34. Instanta a constatat mai intai interesul publicului de a discuta despre acest subiect, tinand cont de calitatea de persoana publica, investita cu functii oficiale, a lui A. P., printre care in special cea de membru al CNSAS. Interesul public era accentuat in mod particular in ceea ce priveste conditiile impuse de lege pentru a deveni membru al Colegiului CNSAS, mai ales conditia de a nu fi facut parte din structurile Securitatii si de a nu fi fost colaborator al acesteia. Cu privire la acest aspect, instanta a subliniat ca reclamantul a exprimat opiniile in litigiu in cadrul unei dezbateri de interes public ale carei implicatii erau mai largi si priveau eficacitatea CNSAS si a procedurilor prevazute de Legea nr. 187/1999.

35. Instanta a retinut ca reclamantul a actionat cu buna-credinta, deoarece el nu a exprimat niciodata certitudinea ca partea civila a colaborat cu Securitatea, ci doar banuielile sale in acest sens, bazate pe anumite indicii de natura sa dea nastere la asemenea indoieli. Instanta a retinut ca reclamantul a insistat mereu asupra subiectivitatii demersului sau si asupra absentei unor probe certe, avertizand astfel membrii publicului si invitandu-i sa aprecieze personal indiciile existente.

36. De altfel, in ceea ce priveste certificatul atestand ca A. P. nu a colaborat cu fosta Securitate, instanta a stabilit ca acest document putea intr-adevar sa nu elimine indoielile reclamantului, dat fiind contextul in care au fost enuntate indoielile, si anume o critica a CNSAS si a eficacitatii acestuia, ceea ce implica in egala masura a pune sub semnul intrebarii dovezile eliberate de CNSAS insusi.

37. Instanta a concluzionat dupa cum urmeaza:
"(...) chiar eronat in privinta concluziei trase, demersul (reclamantului) este formulat cu buna-credinta, inculpatul insusi atragand atentia asupra neajunsurilor argumentelor sale si se constituie doar ca interpretari ale unor fapte obiective prezentate cu corectitudine (prezenta partii vatamate in cele doua cabinete, faptul ca partea vatamata a fost supusa presiunilor fostei Securitati, aspectul notoriu ca maniera de actiune a fostei Securitati crea posibilitatea accentuata a fortarii unei colaborari a unora din victimele sale etc.) prin prisma unor judecati de valoare personale care, gresit sau nu, asa cum s-a aratat, nu pot fi supuse controlului instantei, (...) — interpretari care nu ating pragul imposibilului sau neverosimilului evident pentru a deveni denigratoare prin insasi evidenta neverosimilului celor afirmate —, acest demers se incadreaza in limitele libertatii de exprimare a opiniilor."

38. Respingand capatul de cerere cu privire la plata de daune morale, cu motivarea ca reclamantul nu a comis nicio fapta ilicita, ci doar si-a exercitat dreptul la libertatea de exprimare garantat de Constitutie, instanta a dispus in plus ca raman in sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat.

3. Recursul partii vatamate la Tribunalul Bucuresti

39. Partea civila a introdus recurs in fata Tribunalului Bucuresti impotriva Sentintei din 13 iulie 2001.

40. In acelasi timp, Parchetul a introdus recurs, cu motivarea ca cheltuielile de judecata ar fi trebuit retinute in sarcina partii care a pierdut.

41. La prima infatisare din 1 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a dispus amanarea judecarii cauzei pentru o data ulterioara, in vederea comunicarii motivelor de recurs catre reclamant.

42. La 15 octombrie 2001, Tribunalul a deschis dezbaterile cu privire la recursurile formulate de A.P. si Parchet. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat mentinerea achitarii reclamantului si respingerea recursului partii civile ca nefondat.

43. Instanta a ascultat pledoariile avocatilor reclamantului si adversarului sau. Reclamantul, care era prezent la dezbateri, nu a fost audiat personal de catre Tribunalul Bucuresti.

44. Printr-o decizie din 29 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a admis recursul introdus de A. P. si l-a condamnat pe reclamant la plata unei amenzi penale de 5.000.000 ROL si la daune morale in cuantum de 50.000.000 ROL catre partea vatamata.

45. Instanta a stabilit ca reclamantul nu a putut demonstra veridicitatea afirmatiilor sale conform carora A. P. a colaborat cu fosta Securitate, in timp ce Certificatul din 12 iunie 2001 eliberat de CNSAS atesta ca A. P. nu a colaborat. Tribunalul Bucuresti nu a facut nicio referire la considerentele retinute de Judecatorie in favoarea achitarii reclamantului. Tribunalul a utilizat termenii urmatori:
"In speta de fata, inculpatul nu a putut face dovada veridicitatii afirmatiilor sale care au gasit ecou in constiinta publicului si ar fi putut atrage sanctiuni in cazul in care acestea ar fi fost adevarate in ceea ce o priveste pe partea vatamata, avand in vedere functia pe care o indeplinea la vremea respectiva si declaratia acestuia de negare a oricarei colaborari cu Securitatea.
Faptul ca partea vatamata nu a avut statutul de colaborator al Securitatii este relevat in Adeverinta nr. 5.552/12 iunie 2001 depusa la dosar si eliberata de CNSAS.
Fata de aceste considerente, in baza art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedura penala, Tribunalul va admite recursul partii vatamate A. P., va casa sentinta penala recurata si in fond:
In baza art. 206 din Codul penal raportat la art. 63 din Codul penal, inculpatul va fi condamnat la 5.000.000 lei amenda penala."

46. La 19 februarie 2002, reclamantul a platit amenda penala. La 5 august 2002, reclamantul a platit avocatului lui A.P. suma stabilita cu titlu de daune morale.

II. Dreptul si practica interne relevante

A. Dreptul si practica interne relevante

47. Dispozitiile Codului de procedura penala in ceea ce priveste limitele competentelor instantelor ce statueaza asupra unui recurs, astfel cum erau redactate la momentul faptelor, precum si modificarile care le-au fost aduse prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, sunt descrise in Cauza Mihaiu impotriva Romaniei (nr. 42.512/02, paragrafele 21 si 22, 4 noiembrie 2008).

48. In ceea ce priveste accesul la dosarele apartinand serviciilor secrete si deconspirarea fostei politii politice, reglementarea interna pertinenta, si anume Legea nr. 187/1999, este descrisa in Hotararea Rotaru impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.341/95, paragrafele 31—32, CEDO 2000-V), si in Hotararea Petrina impotriva Romaniei (nr. 78.060/01, paragrafele 17—18, 14 octombrie 2008).

49. Dispozitiile relevante ale Codului penal roman in ceea ce priveste infractiunile impotriva onoarei si demnitatii, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, precum si schimbarile legislative ulterioare sunt descrise in Hotararea Boldea impotriva Romaniei [nr. 19.997/02, paragrafele 16—18, CEDO 2007 — ... (extrase)].

50. Art. 63 alin. 2 din Codul penal, in vigoare la momentul faptelor, prevedea ca maximul amenzii penale pentru infractiunea de calomnie era de 30.000.000 ROL.

51. Prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 104 din 12 februarie 2007, Curtea Constitutionala romana a declarat neconstitutionala legea de abrogare a art. 205—207 din Codul penal incriminand insulta si calomnia, cu motivarea ca reputatia persoanelor, astfel cum este garantata de Constitutie, trebuia protejata in mod obligatoriu prin sanctiuni de natura penala.

B. Rapoartele anuale ale CNSAS

52. Primul raport privind activitatea CNSAS pentru perioada 13 martie 2000—31 mai 2002, publicat in 2002, in temeiul art. 7 din Legea nr. 187/1999, prezenta in preambulul sau dificultatile aparute in functionarea sa, in special imposibilitatea accesului direct la arhive, care se aflau in posesia serviciilor secrete reticente sa le predea. Acest preambul era redactat dupa cum urmeaza:
"Accesul la propriul dosar intocmit cetatenilor romani de fosta Securitate este o tema care a preocupat opinia publica si mediile politice inca din decembrie 1989. De la momentul in care subiectul a inceput sa fie dezbatut si pana la promulgarea Legii nr. 187/1999 au trecut insa 10 ani.
Au fost necesare apoi inca 4 luni pentru ca Parlamentul Romaniei sa voteze componenta Colegiului CNSAS si un an pana la inchirierea unui sediu. Toate acestea, precum si faptul ca Legea nr. 187/1999 a fost, finalmente, rezultatul unor negocieri si ca textul initial a suferit zeci de amendamente, ceea ce a afectat coerenta actului legislativ in discutie, si-au pus amprenta pe prima perioada din activitatea CNSAS care face obiectul prezentului raport de activitate.
Un moment semnificativ al primilor 2 ani de activitate l-a constituit mutarea in sediul propriu si semnarea unui protocol aditional de colaborare cu S.R.I., document care a permis inceperea efectiva a transferului arhivei fostei Securitati catre CNSAS si indeplinirea unui obiectiv major al legii: accesul la propriul dosar.
Dificultatea principala (...) a fost faptul ca s-a lucrat sub presiunea timpului si a opiniei publice, fapt explicabil, desigur, daca avem in vedere cei 10 ani de intarziere pe care-i avem, luand ca o comparatie Comisia Gauck din Germania. De asemenea, faptul ca arhiva CNSAS se constituie prin transferul dosarelor din arhiva S.R.I. si nu prin preluarea in situ a acestei arhive este un factor esential."

53. Acest prim raport mentiona ca Serviciul Roman de Informatii a transmis catre CNSAS, in perioada mentionata mai sus, 3.573 de dosare individuale. Serviciul de Informatii Externe a predat 65 de dosare, iar tribunalele militare 14. La 31 mai 2002, arhivele CNSAS cuprindeau in total 3.652 de dosare individuale.

54. Conform ultimului raport anual al CNSAS din 2008, Serviciul Roman de Informatii a predat in 2007 catre CNSAS 15.500 de dosare. In acelasi an, Ministerul Justitiei a transmis, de asemenea, 109.907 dosare arhivate anterior in arhivele tribunalelor militare din Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj.


IN DREPT


I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie

55. Reclamantul se plange de faptul ca prin condamnarea sa penala din 29 octombrie 2001 de catre Tribunalul Bucuresti, fara a fi audiat personal, i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil. El invoca art. 6 alin. 1 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza in partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari (...) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa."

56. Guvernul contesta aceasta teza.

A. Cu privire la admisibilitate

57. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

58. Reclamantul arata ca, contrar dispozitiilor Codului de procedura penala (CPP), Tribunalul Bucuresti, prima instanta care i-a aplicat o sanctiune penala, nu l-a audiat si nici nu i-a dat cuvantul la finalul dezbaterilor. In consecinta, nu a avut ocazia sa precizeze semnificatia afirmatiilor sale facute cu ocazia conferintei de presa din 20 februarie 2001 si nici sa rectifice ceea ce ar fi putut fi retinut in mod eronat — in special modul si timpul verbal utilizate in discursul sau. Intr-adevar, reclamantul sustine ca a utilizat, cu ocazia conferintei de presa, modul conditional in fraza "De ce dl [A.P.] (...) ar fi colaborat cu Securitatea?", iar nu modul indicativ "a colaborat", astfel cum a retinut Judecatoria. Finalmente, reclamantul observa ca, in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, faptul de a acorda cuvantul acuzatului la finalul dezbaterilor nu este un act de procedura facultativ, nefiind lasat la latitudinea instantei si nici macar a acuzatului.

59. Guvernul considera ca, examinand acuzatiile penale aduse reclamantului, instantele nationale au respectat intru totul garantiile de independenta, impartialitate, publicitate si egalitate a armelor. In aceasta privinta, el subliniaza ca, in speta, reclamantul a fost audiat de catre Judecatorie, declaratia sa aflandu-se la dosar. De altfel, avocatul sau a pus concluzii in aparare in cadrul procedurii de recurs. Mai mult, reclamantul a avut posibilitatea de a depune la dosar mijloacele de proba pe care le considera pertinente pentru a-si sustine cauza. De altfel, reclamantul nu a solicitat in cadrul procedurii de recurs prezentarea de probe noi.

60. Guvernul subliniaza apoi ca Tribunalul Bucuresti s-a raliat in decizia sa interpretarii probelor si motivarii Judecatoriei.
Tribunalul nu a facut decat sa recalifice drept calomniatoare afirmatiile imputate reclamantului. Guvernul observa, de asemenea, ca Tribunalul nu si-a motivat decizia doar sau intr-o masura determinanta pe declaratia reclamantului, ci pe ansamblul probelor din dosar.

61. Mai mult, Guvernul aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii, le revine in principal instantelor nationale sa aprecieze probele stranse de catre acestea si relevanta acelora pe care le propun inculpatii, iar caracterul echitabil al unei proceduri trebuie analizat tinand cont de ansamblul acesteia. Guvernul atrage atentia asupra ultimelor modificari ale CPP care obliga instantele de recurs sa il audieze pe inculpat.

2. Aprecierea Curtii

62. Curtea aminteste ca modalitatile de aplicare a art. 6 din Conventie in cadrul cailor de atac depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba; este necesar sa se tina cont de ansamblul procedurii interne si de rolul care revine instantelor in caile de atac in ordinea juridica nationala. In cazul in care o audiere a avut loc in fata instantei de fond, absenta dezbaterilor publice in caile de atac se poate justifica prin particularitatile procedurii in discutie, avand in vedere natura sistemului intern al cailor de atac, intinderea atributiilor instantei care statueaza asupra cailor de atac, modul in care interesele reclamantului au fost efectiv prezentate si protejate in fata acesteia si, mai ales, natura problemelor pe care instanta din caile de atac trebuie sa le solutioneze (Botten impotriva Norvegiei, 19 februarie 1996, paragraful 39, Culegere de hotarari si decizii 1996-I).

63. In fata unei instante investite cu solutionarea cailor de atac, avand plenitudine de jurisdictie, art. 6 din Conventie nu garanteaza in mod obligatoriu dreptul la o audiere publica si nici, in cazul in care o asemenea audiere are loc, dreptul de a asista personal la dezbateri (Fejde impotriva Suediei, 29 octombrie 1991, paragraful 33, seria A nr. 212-C).

64. In schimb, Curtea a stabilit ca, atunci cand o instanta din caile de atac trebuie sa se pronunte intr-o speta asupra aspectelor de fapt si de drept deduse judecatii si sa analizeze in ansamblul spetei problema vinovatiei sau nevinovatiei inculpatului, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, sa hotarasca asupra acestor aspecte fara o apreciere directa a declaratiilor facute personal de catre inculpatul care afirma ca nu a comis fapta considerata infractiune (Ekbatani impotriva Suediei, 26 mai 1988, paragraful 32, seria A nr. 134, si Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 28.871/95, paragraful 55, CEDO 2000-VIII).

65. In speta, Curtea observa mai intai ca nicio parte nu contesta faptul ca reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti fara a fi audiat personal (paragraful 43 de mai sus).
Astfel, pentru a stabili daca a existat o incalcare a art. 6 din Conventie, este necesara examinarea atributiilor Tribunalului si natura problemelor pe care trebuia sa le solutioneze.

66. Curtea aminteste ca in speta intinderea atributiilor Tribunalului Bucuresti, in calitatea sa de instanta de recurs, este stabilita in art. 385^15 si 385^16 din CPP. Conform art. 385^15, Tribunalul, atunci cand statueaza in recurs, nu este obligat sa pronunte o noua hotarare cu privire la fond, insa ar avea aceasta posbilitate legala, ceea ce, in speta, s-a si intamplat. Prin Decizia din 29 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a anulat Sentinta din 13 iulie 2001 si a pronuntat o noua hotarare pe fond. Conform dispozitiilor legale citate mai sus, statuand din nou cu privire la conflictul juridic dedus judecatii, Tribunalul Bucuresti se bucura de plenitudine de jurisdictie si trebuia sa aprecieze atat situatia de fapt a spetei, cat si incadrarea juridica a acesteia. Tribunalul putea sa hotarasca, fie sa confirme achitarea reclamantului, fie sa il declare vinovat, dupa ce a procedat la o apreciere completa a problemei vinovatiei sau nevinovatiei acestuia, administrand, daca era cazul, noi mijloace de proba.

67. In speta, Curtea observa ca, dupa ce a infirmat achitarea pronuntata in prima instanta, Tribunalul Bucuresti a statuat asupra fondului acuzatiilor aduse reclamantului, declarandu-l vinovat de calomnie, fara a-l fi audiat personal, desi acesta era prezent la dezbateri. Mai mult, astfel cum rezulta din dosarul instantei, instanta a omis in acelasi timp sa ii ofere cuvantul la finalul dezbaterilor (a contrario Constantinescu, citata mai sus, paragrafele 27 si 58). Or, in opinia Curtii, pentru a pronunta hotararea, Tribunalul Bucuresti nu s-a limitat sa efectueze o interpretare diferita in drept fata de cea a Judecatoriei in ceea ce priveste ansamblul elementelor obiective, dar chiar a efectuat o noua apreciere a faptelor considerate ca fiind dovedite de prima instanta si le-a reconsiderat, problema care depaseste consideratiile strict juridice (mutatis mutandis, Igual Coll impotriva Spaniei, nr. 37.496/04, paragraful 36, 10 martie 2009). Intr-adevar, aspectele spetei pe care Tribunalul a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra vinovatiei reclamantului aveau un caracter factual, dat fiind ca instanta a examinat din nou existenta unor elemente constitutive ale infractiunii de calomnie (paragraful 45 de mai sus).

68. Curtea observa ca, in speta, Guvernul nu sustine ca a existat o renuntare a reclamantului la dreptul sau de a fi audiat in persoana (Calmanovici impotriva Romaniei, nr. 42.250/02, paragraful 108, 1 iulie 2008, si, mutatis mutandis, Botten, citata mai sus, paragraful 53). In consecinta, ea considera ca instanta de recurs era tinuta sa ia masuri pozitive pentru a audia reclamantul cu ocazia dezbaterilor, chiar daca acesta nu a solicitat expres aceasta (Danila impotriva Romaniei, nr. 53.897/00, paragraful 41, 8 martie 2007, Spinu impotriva Romaniei, nr. 32.030/02, paragraful 58, 29 aprilie 2008, si, mutatis mutandis, Botten, citata mai sus, paragraful 53), sau, cel putin, sa ii ofere posibilitatea de a corobora sau de a completa, dupa caz, concluziile avocatului sau. De asemenea, Curtea aminteste ca, daca dreptul inculpatului la ultimul cuvant are o importanta certa, acesta nu trebuie confundat cu dreptul sau de a fi audiat personal, in timpul dezbaterilor, de catre instanta (Constantinescu, citata mai sus, paragraful 58 in fine).

69. In acest context, Curtea estimeaza ca faptul ca reclamantul a fost audiat de Judecatorie nu exonera Tribunalul de obligatia de a-l audia, cu atat mai mult cu cat Judecatoria a dispus achitarea acestuia. In plus, Curtea accentueaza ca nu i s-ar putea reprosa reclamantului o lipsa de interes pentru proces, in conditiile in care acesta a asistat la infatisarile de la Judecatorie, in fata careia si-a sustinut personal cauza, precum si la cele de la Tribunal [a se vedea paragrafele 22 si 43 de mai sus si, a contrario, Ivanciuc impotriva Romaniei (decizie), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005].

70. Astfel, Curtea apreciaza ca condamnarea reclamantului, pronuntata fara ca acesta sa fie audiat personal si, mai ales, dupa achitarea de catre Judecatorie (a se vedea, printre altele, Mircea impotriva Romaniei, nr. 41.250/02, paragraful 54, 29 martie 2007), este contrara exigentelor unui proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie.
In consecinta, a fost incalcata aceasta dispozitie.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie

71. Reclamantul sustine ca condamnarea sa penala si civila prin Decizia din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Bucuresti reprezinta o ingerinta disproportionata in libertatea sa de exprimare, ce nu era necesara intr-o societate democratica. El invoca art. 10 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:
"Orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie si de a primi sau a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa impuna societatilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege care, intr-o societate democratica, constituie masuri necesare pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii, a moralei, a reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea informatiilor confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."

72. Guvernul contesta aceasta teza.

A. Cu privire la admisibilitate

73. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

74. Reclamantul considera ca condamnarea sa penala si civila pentru calomnie constituie o ingerinta in libertatea sa de exprimare, ingerinta care nu raspunde unei nevoi sociale imperioase. El sustine ca si-a exercitat in mod legitim dreptul la libertatea de exprimare prin pronuntarea discursului incriminat, exprimand o apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor, formuland judecati de valoare, iar nu certitudini in ceea ce priveste pozitia lui A.P. cu privire la deconspirarea fostei politii politice si avand o baza factuala suficienta. Reclamantul arata in acest sens ca discursul sau a fost decent si de buna-credinta.

75. Reclamantul considera apoi ca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta nu erau pertinente si suficiente. Astfel, el remarca faptul ca Tribunalul Bucuresti si-a bazat decizia pe functia publica a lui A.P., membru al Colegiului CNSAS si secretar de stat. Or, conform reclamantului, acest statut insusi permitea o critica mai larga la adresa lui A.P. De asemenea, reclamantul subliniaza interesul public extrem de accentuat pentru dezbaterea care privea conditiile impuse de lege pentru a deveni membru al CNSAS si respectarea acestor exigente de catre membrii acestui colegiu.
Reclamantul sustine ca afirmatiile sale plecau de la faptul demonstrat ca, uneori, institutiile statului au pronuntat decizii contrare legii. El considera ca faptul ca afirmatiile sale au fost reluate in mod trunchiat de catre presa nu poate antrena raspunderea sa civila si penala.

76. In sfarsit, reclamantul subliniaza ca suma pe care a trebuit sa o plateasca lui A.P. cu titlu de daune morale, cumulata cu amenda penala, reprezenta, la momentul faptelor, de peste 30 de ori salariul lunar minim.

77. Guvernul admite ca Decizia din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Bucuresti ar putea fi interpretata drept o ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Totusi, el considera ca este vorba despre o ingerinta prevazuta de lege, si anume art. 206 din Codul penal pentru condamnarea penala si art. 998 si 999 din Codul civil pentru condamnarea civila. In plus, condamnarea avea un scop legitim, si anume protectia reputatiei altora, in speta a lui A.P., care ocupa o functie publica importanta.

78. In ceea ce priveste necesitatea acestei ingerinte intr-o societate democratica, Guvernul remarca mai intai ca afirmatiile incriminate ale reclamantului au fost facute cu ocazia unei conferinte de presa si ca au fost reluate de mai multe ziare. El estimeaza ca discursul reclamantului avea un caracter tendentios, in conditiile in care acesta cunostea realitatea verificarilor la care A.P. a fost supus pentru a accede in functiile detinute. In plus, Guvernul remarca faptul ca, desi reclamantul l-a indicat pe D. P. pentru a dovedi unele dintre afirmatiile sale, acesta din urma a negat aceste sustineri intr-o declaratie extrajudiciara depusa la dosar de catre A.P.

79. Guvernul apreciaza apoi ca afirmatiile reclamantului, in ansamblul lor, cuprindeau imputari de fapt, lipsite de orice baza factuala. In aceasta privinta, el aminteste ca, asa cum a retinut de altfel chiar Judecatoria, discursul reclamantului a cunoscut o larga acoperire mediatica, de natura sa lezeze demnitatea, prestigiul si dreptul la imagine al lui A. P. Or, in masura in care reclamantul a depasit limitele criticii admisibile fata de functionarii publici, Guvernul opineaza ca marja de apreciere de care dispun statele nu a fost depasita. El estimeaza, de asemenea, ca motivele invocate de instantele nationale erau pertinente si suficiente in sensul art. 10 alin. 2. In plus, Guvernul arata ca reclamantul a fost condamnat la plata unor sume putin importante in raport cu cele retinute in cauzele in care Curtea a constatat o incalcare a libertatii de exprimare.

2. Aprecierea Curtii

80. Curtea estimeaza ca condamnarea care face obiectul cauzei reprezinta o "ingerinta" in exercitarea de catre reclamant a dreptului sau la libertatea de exprimare. Aceasta imixtiune incalca art. 10 din Conventie, cu exceptia cazului in care este "prevazuta de lege", urmareste unul sau mai multe dintre scopurile legitime enumerate in art. 10 alin. 2 si este "necesara, intr-o societate democratica" pentru a le atinge.

a) "Prevazuta de lege"

81. Curtea observa ca Tribunalul Bucuresti s-a bazat, pentru a ajunge la condamnarea reclamantului, pe art. 206 din Codul penal referitor la calomnie si pe art. 998 din Codul civil ce reglementeaza raspunderea civila delictuala. Astfel, ingerinta era "prevazuta de lege".

b) "Scop legitim"

82. Curtea observa ca ingerinta in litigiu urmarea un scop legitim raportat la art. 10 alin. 2 din Conventie, si anume protectia reputatiei altora, in speta cea a domnului A. P., cunoscut drept om de cultura, fost ministru al culturii si al afacerilor externe si fost membru al Colegiului CNSAS.

c) "Necesara intr-o societate democratica"

83. Curtii ii mai ramane sa verifice daca aceasta ingerinta era "necesara" intr-o societate democratica pentru a atinge scopul legitim urmarit. Ea trimite in aceasta privinta la principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa in materie [a se vedea, printre numeroase altele, Tourancheau si July impotriva Frantei, nr. 53.886/00, paragrafele 64—68, 24 noiembrie 2005, Lindon, Otchakovsky-Laurens si July impotriva Frantei [MC], nr. 21.279/02 si 36.448/02, paragrafele 45 si 46, CEDO 2007-XI, si July si Sarl Libération impotriva Frantei, nr. 20.893/03, CEDO 2008-... (extrase), paragrafele 60—64].

84. In exercitarea puterii sale de control, Curtea nu se poate substitui instantelor interne competente, ci ea trebuie sa verifice prin prisma art. 10 din Conventie hotararile pe care acestea le-au pronuntat in virtutea puterii lor de apreciere. De aici nu rezulta ca ea ar trebui sa se limiteze la a cerceta daca statul parat a utilizat aceasta putere cu buna-credinta, cu grija si in mod rezonabil; Curtea trebuie sa analizeze ingerinta in litigiu in lumina ansamblului cauzei, inclusiv din perspectiva amplorii afirmatiilor imputate reclamantului si a contextului in care acesta le-a emis (News Verlags GmbH & Co. KG impotriva Austriei, nr. 31.457/96, paragraful 52, CEDO 2000-I).

85. In special, Curtii ii revine sarcina sa determine daca motivele invocate de catre autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta apareau drept "pertinente si suficiente" si daca masura incriminata era "proportionala cu scopurile legitime urmarite" (Chauvy si altii impotriva Frantei, nr. 64.915/01, paragraful 70, CEDO 2004-VI). In acest demers, Curtea trebuie sa se convinga ca autoritatile nationale au aplicat, bazandu-se pe o apreciere acceptabila a faptelor pertinente, niste reguli conforme principiilor consacrate de art. 10 din Conventie (Zana impotriva Turciei, 25 noiembrie 1997, paragraful 51, Culegere de hotarari si decizii 1997-VII, si Kyprianou impotriva Ciprului [MC], nr. 73.797/01, paragraful 171, 15 decembrie 2005).

86. Curtea trebuie, de altfel, sa verifice daca autoritatile interne au asigurat un just echilibru intre, pe de o parte, protectia libertatii de exprimare, consacrata de art. 10 din Conventie, si, pe de alta parte, cea a dreptului la reputatia persoanelor implicate in cauza, care, in calitate de element al vietii private, este protejat de art. 8 din Conventie (Chauvy si altii, citata mai sus, paragraful 70 in fine). Aceasta ultima dispozitie poate necesita adoptarea unor masuri pozitive in masura sa garanteze respectarea efectiva a vietii private mergand pana la relatiile interpersonale ale indivizilor implicati (Von Hannover impotriva Germaniei, nr. 59.320/00, paragraful 57, CEDO 2004-VI, si Petrina impotriva Romaniei, nr. 78.060/01, paragraful 35, 14 octombrie 2008).

87. In speta, remarcand calitatea de publicist al reclamantului, fara ca jurnalismul sa fie profesia sa, si calitatea sa de militant pentru respectarea drepturilor omului, Curtea aminteste ca datorita "indatoririlor si responsabilitatilor" inerente exercitarii libertatii de exprimare, protectia oferita de art. 10 din Conventie persoanelor care, cum este si cazul reclamantului, se angajeaza intr-o dezbatere publica este subordonata conditiei ca reclamantul sa actioneze cu buna-credinta astfel incat sa ofere informatii exacte si credibile (Radio France si altii impotriva Frantei, nr. 53.984/00, paragraful 37, Culegere de hotarari si decizii 2004-II, si Bladet Tromsø si Stensaas impotriva Norvegiei [MC], nr. 21.980/03, paragraful 65, CEDO 1999-III). Totusi, acestor persoane le este permis sa recurga la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare (Mamère impotriva Frantei, nr. 12.697/03, paragraful 25, CEDO 2006-XIII).

88. Curtea observa ca, in prezenta cauza, Tribunalul Bucuresti a considerat ca, prin afirmatiile facute cu ocazia unei conferinte de presa, reclamantul l-a expus pe A. P. dispretului public si unor posibile sanctiuni, tinand cont de functiile detinute de acesta. Este necesar deci sa se examineze, avand in vedere principiile mentionate mai sus, daca motivele invocate de Tribunalul Bucuresti pentru a justifica condamnarea persoanei in cauza erau "pertinente si suficiente".

89. Curtea aminteste in aceasta privinta ca art. 10 alin. 2 din Conventie nu permite in niciun fel restrictii aduse libertatii de exprimare in domeniul discursului politic sau al unor probleme de interes general [Sürek impotriva Turciei (nr. 1) [MC], nr. 26.682/95, paragraful 61, CEDO 1999-IV]. Astfel, ea trebuie sa ia in considerare ansamblul contextului in care afirmatiile in litigiu au fost formulate (Bladet Tromsø si Stensaas impotriva Norvegiei, citata mai sus, paragraful 62).

90. Curtea evidentiaza in principal ca discursul incriminat al reclamantului se inscria in contextul special al unei dezbateri de ordin national privind o tema de interes general si extrem de sensibila. Acesta privea aplicarea Legii nr. 187/1999 cu privire la accesul cetatenilor la dosarul personal intocmit de catre Securitate si vizand demascarea caracterului de politie politica al acestei organizatii, precum si ineficacitatea activitatii CNSAS.
In acest context, reclamantul a exprimat indoieli privind colaborarea cu Securitatea fata de A.P., figura publica foarte cunoscuta in Romania.

91. Curtea aminteste ca, chiar daca nu este exact ca persoanele publice se expun cu buna stiinta unui control atent al faptelor si gesturilor lor, precum oamenii politici (Janowski impotriva Poloniei [MC], nr. 25.716/94, paragraful 33, CEDO 1999-I), nu este mai putin adevarat ca limitele criticii admisibile sunt mai largi cand este vorba de exercitarea unor functii oficiale decat ar fi in cazul unor particulari (Mamère, citata mai sus, paragraful 27). In speta, afirmatiile in litigiu il priveau pe A.P., personalitate publica si larg mediatizata, in calitatea sa de membru al CNSAS (a contrario Petrina, citata mai sus, paragraful 46). Or, in opinia Curtii, interesul general fata de adoptarea Legii nr. 187/1999 si fata de aplicarea acesteia de catre CNSAS era de natura sa justifice dezbaterea publica privind aspectul de a sti daca membrii acestui organism indeplineau conditiile impuse de lege pentru a ocupa o asemenea pozitie.

92. Este necesar apoi sa se aminteasca jurisprudenta bine stabilita in acest moment a Curtii, conform careia, pentru a aprecia asupra existentei unei "nevoi sociale imperioase" de natura sa justifice o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare, este necesar sa se distinga cu grija intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea celor dintai se poate dovedi, cele din urma nu pot face obiectul unei demonstratii a exactitatii lor [De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, 24 februarie 1997, paragraful 42, Culegere de hotarari si decizii 1997-I, si Harlanova impotriva Letoniei (dec.), nr. 57.313/00, 3 aprilie 2003]. Desigur, atunci cand este vorba despre afirmatii referitoare la comportamentul unui tert, uneori poate fi dificil sa se distinga intre afirmatii factuale si judecati de valoare. Aceasta nu exclude ideea ca si o judecata de valoare sa apara ca fiind excesiva daca este lipsita total de orice baza factuala (Jerusalem impotriva Austriei, nr. 26.958/95, paragraful 43, CEDO 2001-II).

93. In speta, atunci cand se examineaza afirmatiile litigioase in lumina discursului reclamantului in ansamblul sau, suntem in prezenta unui amestec de judecati de valoare si a anumitor elemente factuale.

94. Curtea constata ca reclamantul a avertizat publicul asupra faptului ca el doar exprima anumite indoieli, ca facea o apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor cu privire la pozitia lui A.P. in ceea ce priveste problema deconspirarii fostei politii politice. Afirmatiile facute nu erau prezentate ca fiind certitudini (a contrario Cumpana si Mazare impotriva Romaniei [MC], nr. 33.348/96, paragraful 100, CEDO 2004-XI, si Petrina, citata mai sus, paragraful 44), ci doar drept banuieli, asteptand ca procedurile instituite de Legea nr. 187/1999, care era tema principala a discursului sau, sa devina eficace in ceea ce priveste accesul publicului la dosarele fostei Securitati si sa permita verificarea acestor banuieli. In plus, reclamantul si-a justificat banuielile facand referire la comportamentul lui A.P. si la unele fapte, precum, de exemplu, apartenenta sa la Miscarea pentru Meditatie Transcendentala, si la modul de a actiona al agentilor Securitatii, fapte a caror realitate nu a fost contestata.
Este de remarcat faptul ca certificatul atestand ca A.P. nu a colaborat cu Securitatea nu a fost prezentat decat dupa conferinta de presa organizata de reclamant (paragraful 30 de mai sus). In acest context, Curtea estimeaza ca reclamantul a actionat cu buna-credinta, scopul conferintei fiind de a informa publicul cu privire la un subiect de interes general (a contrario Mihaiu, citata mai sus, paragraful 67).

95. Mai mult, Curtea constata ca este vorba despre niste afirmatii orale pronuntate cu ocazia unei conferinte de presa, ceea ce l-a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a le reformula, reface sau de a le retrage (a se vedea, mutatis mutandis, Fuentes Bobo impotriva Spaniei, hotarare din 29 februarie 2000, nr. 39.293/98, paragraful 46, si Boldea, citata mai sus, paragraful 58). In aceasta privinta, trebuie subliniat ca reclamantul a tinut sa precizeze ca a utilizat forma conditionala, iar nu modul indicativ, astfel cum au preluat mijloacele de informare in masa si Judecatoria (paragrafele 19 si 20 de mai sus).

96. Curtea apreciaza apoi ca buna-credinta a reclamantului este de asemenea dovedita de participarea sa la procedura penala indreptata impotriva sa (a contrario Ivanciuc, citata mai sus). Curtea observa ca persoana in cauza a dat dovada de interes pentru proces, prezentandu-se la termenele stabilite de instante in fata Judecatoriei si a Tribunalului. Astfel, el a putut fi audiat personal in procedura din fata Judecatoriei, a putut sa depuna concluzii scrise si sa prezinte, in toate stadiile procedurii, elementele de proba susceptibile sa dovedeasca afirmatiile sale (a contrario Cumpana si Mazare, citata mai sus, paragraful 104, Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei, 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, paragraful 51, si Petrina, citata mai sus, paragraful 50).

97. Acestea fiind spuse, este esential, pentru a proteja interesele concurente care sunt libertatea de exprimare si libertatea dezbaterilor, ca, intr-o anumita masura, sa se asigure o procedura echitabila (Steel si Morris impotriva Marii Britanii, nr. 68.416/01, paragraful 95, CEDO 2005-II). In prezenta cauza, Curtea a constatat deja ca reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil, cu incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie, in masura in care a fost condamnat fara a fi audiat personal de catre instanta care a constatat vinovatia sa. In plus, casand aceasta hotarare pentru a-l condamna pe reclamant penal si civil, Tribunalul Bucuresti nu a acordat nicio atentie contextului in care au fost facute afirmatiile respective sau intereselor din speta (mutatis mutandis, Desjardin impotriva Frantei, nr. 22.567/03, paragrafele 39 si 46, 22 noiembrie 2007), nici faptului ca reclamantul a fost achitat in prima instanta.

98. In aceste conditii nu s-ar putea afirma ca Tribunalul Bucuresti a oferit motive "pertinente si suficiente" pentru a concluziona ca reclamantul a adus atingere reputatiei lui A.P. si pentru a-l condamna.

99. In ceea ce priveste caracterul proportional al atingerii dreptului la libertatea de exprimare, Curtea aminteste ca natura si severitatea pedepselor aplicate sunt elemente care trebuie luate in considerare (Cumpana si Mazare impotriva Romaniei, citata mai sus, paragraful 111, si Brunet-Lecomte si altii impotriva Frantei, nr. 42.117/04, paragraful 51, 5 februarie 2009).

100. In aceasta privinta trebuie amintit ca daca statele contractante au facultatea, chiar datoria, de a reglementa exercitarea libertatii de exprimare astfel incat sa asigure, prin lege, o protectie adecvata reputatiei indivizilor, ele trebuie sa evite in aceste demersuri sa adopte masuri de natura a intimida mijloacele de informare in masa si formatorii de opinie sa isi indeplineasca rolul lor de a alerta publicul cu privire la problemele de interes general, precum relatiile personalitatilor publice cu fostul regim represiv dinainte de 1989. Curtea remarca astfel cuantumul extrem de ridicat al daunelor morale acordate, care reprezenta de peste 15 ori cuantumul salariului mediu la momentul faptelor.

101. Avand in vedere cele de mai sus, si, in special, importanta dezbaterii de interes general in cadrul careia se inscriau afirmatiile respective, Curtea considera ca ingerinta in libertatea de exprimare a reclamantului nu a fost, in speta, justificata de motive pertinente si suficiente. Astfel, ingerinta nu ar putea fi considerata proportionala si deci "necesara intr-o societate democratica" in sensul art. 10 din Conventie.
In consecinta, a existat o incalcare a acestei dispozitii.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

102. Art. 41 din Conventie prevede:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

103. Reclamantul a solicitat 5.500 RON cu titlu de prejudiciu material, suma care reprezinta cuantumul amenzii penale si al daunelor morale platite partii vatamate ca urmare a condamnarii.
El considera ca aceasta suma ar trebui reevaluata luand in considerare evolutia salariului mediu intre data platii acestor sume (2002) si anul 2009. El a solicitat, de asemenea, 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

104. Guvernul a sustinut ca sumele platite de catre reclamant ca urmare a condamnarii sale trebuie reevaluate tinand cont de metodele Institutului National de Statistica. Astfel, el a estimat ca sumele reactualizate se ridica la 2.222 EUR. Acesta a sustinut, de asemenea, ca legatura de cauzalitate intre prejudiciul moral invocat si suma solicitata sub acest aspect nu a fost dovedita si ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a prejudiciului moral pretins de reclamant.

105. Curtea observa ca baza care trebuie retinuta pentru acordarea unei reparatii echitabile rezida, in speta, in faptul ca reclamantul nu a beneficiat de o procedura echitabila si in ingerinta disproportionata in dreptul sau la libertatea de exprimare, ca urmare a condamnarii sale pentru calomnie.
Curtea constata ca reclamantul a platit atat amenda penala, cat si daunele morale acordate ca urmare a condamnarii sale penale (a contrario Anghel impotriva Romaniei, nr. 28.183/03, paragraful 78, 4 octombrie 2007). Prin urmare, avand in vedere ansamblul elementelor prezentate de catre parti in aceasta privinta, Curtea acorda reclamantului 3.500 EUR cu titlu de prejudiciu material.

106. Mai mult, Curtea considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil. Statuand in echitate, astfel cum dispune art. 41 din Conventie, acorda reclamantului 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecata

107. Reclamantul a solicitat in acelasi timp 38 EUR pentru costurile si cheltuielile implicate de procedurile interne si 5.000 RON, aproximativ 1.180 EUR, pentru cele din fata Curtii.
El a transmis documente justificative pentru o parte dintre aceste sume.

108. Guvernul a remarcat ca reclamantul nu a transmis Curtii niciun document justificativ cu privire la suma de 5.000 RON.

109. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine restituirea costurilor si cheltuielilor decat in masura in care s-a stabilit caracterul real, necesar si rezonabil al cuantumului acestora. In speta, tinand cont de documentele aflate la dispozitia sa, precum si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 1.180 EUR, care include toate costurile si cheltuielile, si o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii

110. Curtea considera potrivit ca rata dobanzilor moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA


1. declara cererea admisibila;

2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie;

3. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 10 din Conventie;

4. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 3.500 EUR (trei mii cinci sute euro) pentru prejudiciul material, 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru prejudiciul moral si 1.180 EUR (una mie una suta optzeci euro) pentru costuri si cheltuieli, sume ce vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada si majorata cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru restul pretentiilor.


Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 8 iunie 2010, in temeiul art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
86 useri online

Useri autentificati: