DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotararea din 22 mai 1998, cauza Vasilescu impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotararea din 22 mai 1998, cauza Vasilescu impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 637/1999 - M. Of. 637 / 27 decembrie 1999



Data: 22-05-1998


CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Dosar nr. 53/1997/837/1043, Hotararea din 22 mai 1998, cauza Vasilescu impotriva Romaniei

SUMAR

Hotarare pronuntata de o Camera

Romania - mentinerea confiscarii ilegale a unor obiecte de valoare de catre fosta militie in 1966 si interzicerea accesului la un tribunal care sa poata dispune restituirea lor

I. Articolul 6 alin. 1 din conventie

A. Exceptia preliminara a Guvernului
(neepuizarea cailor de recurs intern)
Neprezentata in fata Comisiei - decadere.
Concluzie: respingere (unanimitate).

B. Temeinicia plangerii
Curtea Suprema de Justitie a decis ca, intrucat cererea de restituire formulata de catre reclamanta are drept obiect contestarea unei masuri de urmarire penala, competenta solutionarii ei revine in exclusivitate Parchetului de pe langa Tribunalul Arges. Intrucat chiar si atunci cand exercita o atributie de natura contencioasa un procuror actioneaza in calitate de membru al Ministerului Public, subordonat in primul rand procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si apoi ministrului justitiei, aceasta inseamna ca el este dependent fata de puterea executiva.
Concluzie: incalcare (unanimitate).

II. Articolul 13 din conventie
Art. 6 alin. 1 reprezinta lex specialis in raport cu art. 13, ale carui garantii sunt absorbite de art. 6.
Concluzie: nu este necesara examinarea acestui capat de cerere (unanimitate).

III. Articolul 1 din Protocolul nr. 1
Intrucat nici nelegalitatea confiscarii bunurilor litigioase de catre fosta militie si nici dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestora nu au fost contestate - in consecinta, reclamanta a ramas proprietara asupra bunurilor pana in prezent -, Romania nu a recunoscut jurisdictia obligatorie a Curtii decat incepand cu data de 20 iunie 1994, dar plangerea reclamantei are drept obiect o situatie de fapt continua care subzista in prezent, iar decizia Curtii Supreme de Justitie este ulterioara datei de 20 iunie 1994.
Data fiind absenta vreunui temei legal, continua lipsire de proprietate nu poate fi interpretata ca o lipsire de proprietate sau ca o modalitate de reglementare a folosirii proprietatii in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Reclamanta obtinuse o hotarare judecatoreasca prin care autoritatile vizate erau obligate la restituirea obiectelor revendicate - hotarare anulata de catre Curtea Suprema de Justitie -, in conditiile in care demersurile facute la parchetul considerat competent de catre Curtea Suprema de Justitie nu dusesera la nici un rezultat.
Pierderea prerogativelor dreptului de proprietate asupra bunurilor in cauza, combinata cu esecul incercarilor de pana atunci de reparare a situatiei criticate, a produs consecinte suficient de grave pentru a conchide ca a avut loc o confiscare de fapt.
Concluzie: incalcare (unanimitate).

IV. Articolul 8 din conventie
Data fiind concluzia privitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu mai trebuie sa examineze cazul prin raportare la art. 8.
Concluzie: nu este necesara examinarea acestui aspect (unanimitate).

V. Articolul 50 din conventie

A. Prejudiciul
Prejudiciul material: imposibilitatea Guvernului de a restitui bunurile in litigiu - reparatie echitabila. Prejudiciul moral: reparatie echitabila. Concluzie: statul parat este obligat sa plateasca o anumita suma de bani catre reclamanta, cu titlu de despagubiri materiale si morale (unanimitate).

B. Costuri si cheltuieli judiciare
Pretentii neprecizate - restituire echitabila. Concluzie: statul parat este obligat sa plateasca reclamantei o anumita suma de bani cu titlu de costuri si cheltuieli (unanimitate).

REFERINTE LA JURISPRUDENTA CURTII
23 septembrie 1982, Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei; 27 august 1981, Demicoli impotriva Maltei; 24 iunie 1993, Papamichalopoulos si altii impotriva Greciei; 24 noiembrie 1994, Beaumartin impotriva Frantei; 31 octombrie 1995, Papamichalopoulos si altii impotriva Greciei (art. 50); 18 decembrie 1996, Loizidou impotriva Turciei (fond); 26 noiembrie 1996, Sakik si altii impotriva Turciei; 19 decembrie 1997, Bruala Gmez de la Torre impotriva Spaniei.

In cazul Vasilescu impotriva Romaniei2),
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, constituita, in conformitate cu dispozitiile art. 43 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (conventia) si cu reglementarile aplicabile din Regulamentul B, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 24 februarie 1998 si la 23 aprilie 1998, pronunta hotararea de mai jos, adoptata la aceasta din urma data:
-------
2) Notele grefierului:
1. Cazul are nr. 53/1997/837/1.043. Primele doua cifre arata pozitia din anul introducerii plangerii, ultimele doua o asaza pe lista cuprinzand cazurile cu care Curtea a fost sesizata si pe lista cuprinzand plangerile initiale (la Comisie) corespunzatoare.
2. Regulamentul B, intrat in vigoare la 2 octombrie 1994, se aplica tuturor cazurilor privind statele legate prin Protocolul nr. 9.


PROCEDURA


1. Curtea a fost sesizata cu acest caz de catre o persoana de cetatenie romana, doamna Elisabeta Vasilescu (reclamanta), si de catre Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia), la 22 si, respectiv, la 28 mai 1997, in termenul de 3 luni prevazut la art. 32 alin. 1 si la art. 47 din conventie. La originea cazului se gaseste o plangere (nr. 27.053/95) indreptata impotriva Romaniei si cu care reclamanta sesizase Comisia la 10 februarie 1995 in temeiul art. 25.
Plangerea doamnei Vasilescu si cererea Comisiei au drept temei art. 44 si art. 48 lit. a) si e) din conventie, astfel cum au fost acestea modificate prin Protocolul nr. 9, pe care Romania l-a ratificat. Ele vizeaza obtinerea unei hotarari cu privire la respectarea de catre Romania a exigentelor art. 6 alin. 1 din conventie si ale art. 1 din Protocolul nr. 1, precum si - in ceea ce priveste plangerea in fata Comisiei - ale art. 8 si 13 din conventie.

2. Raspunzand invitatiei facute in conformitate cu art. 35 alin. 3 lit. d) din Regulamentul B, reclamanta l-a desemnat pe domnul D. Cosma, avocat in Baroul Bucuresti, in calitate de aparator (art. 31). Presedintele a autorizat folosirea limbii romane in procedura scrisa in fata Curtii (art. 28 alin. 3).

3. Camera ce urma sa fie constituita era compusa de drept din domnul M. Voicu, judecator ales de cetatenie romana (art. 43 din conventie), si din domnul R. Bernhardt, vicepresedinte al Curtii [art. 21 alin. 4b) din Regulamentul B].
La 3 iulie 1997, in prezenta grefierului, presedintele Curtii, domnul R. Ryssdal, a tras la sorti numele celorlalti 7 membri, respectiv domnii R. Bernhardt, vicepresedinte al Curtii [art. 21 alin. 4b) din Regulamentul B], Thr Vilhjlmsson, A.B. Baka, M.A. Lopes Rocha, D. Gotchev, K. Jungwiert, E. Levits si J. Casadevall (art. 43 in fine din conventie si art. 21 alin. 5 din Regulamentul B).

4. In calitate de presedinte al Camerei (art. 21 alin. 6 din Regulamentul B), domnul Bernhardt i-a consultat, prin intermediul grefierului, pe domnul A. Ciobanu-Dordea, agent al Guvernului roman (Guvernul), pe avocatul reclamantei si pe doamna G. Thune, delegatul Comisiei, cu privire la organizarea procedurii (art. 39 alin. 1 si art. 40). Conform ordonantei pronuntate in consecinta la 16 septembrie 1997, grefierul a primit memoriile reclamantei si Guvernului la 5 si, respectiv, la 8 decembrie 1997, iar mai apoi raspunsurile in replica, la 21 ianuarie si la 17 februarie 1998.

5. La 24 februarie 1998 Camera a decis sa nu tina o audienta, nu inainte de a se fi asigurat de indeplinirea conditiilor cerute de o astfel de derogare de la procedura obisnuita (art. 27 si 40 din Regulamentul B).

6. La 27 martie 1998 Guvernul a depus la grefa un raport de expertiza, realizat de Muzeul National de Istorie al Romaniei, privitor la aplicarea art. 50 din conventie in problema prejudiciului material. In replica, reclamanta a prezentat la 14 aprilie observatiile sale scrise cu privire la acest raport.


IN FAPT


I. Imprejurarile cauzei

7. Doamna Elisabeta Vasilescu, cetatean roman, nascuta in 1897, isi are domiciliul in comuna Potlogi, judetul Dambovita.

8. La 23 iunie 1966 lucratori ai fostei Militii Arges, fara a fi in posesia unui mandat, au efectuat o perchezitie la domiciliul reclamantei, in cadrul unei cercetari penale declansate impotriva sotului ei, acuzat pentru savarsirea infractiunii de detinere ilegala de obiecte din aur, fapta pedepsita de legislatia atunci in vigoare (Decretul nr. 210/1960).
Cu aceasta ocazie, ei au confiscat 327 de monede vechi din aur, dintre cele mai multe erau gaurite pentru confectionarea de bijuterii, iar doua dintre ele fusesera transformate in cercei.

9. La 4 iulie 1966 aceste obiecte au fost depuse la Sucursala Arges a Bancii Nationale a Romaniei, ocazie cu care a fost intocmit un proces-verbal.

10. La 8 iulie 1966 conducerea fostei Militii Arges a pronun tat o ordonanta de incetare a procesului penal cu privire la sotul reclamantei, finalizand astfel cercetarile, in conformitate cu art. 261 din vechiul Cod de procedura penala (paragraful 25 de mai jos). S-a constatat ca in acest caz fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infractiuni, dar s-a decis totusi mentinerea confiscarii obiectelor in cauza.

11. La 24 mai 1990 Parchetul de pe langa Tribunalul Arges, la care reclamanta se interesase cu privire la situatia acestor bunuri, a informat-o ca in arhivele sale nu exista nici un act din care sa rezulte ca o astfel de masura a fost dispusa.

12. Ulterior, reclamanta s-a adresat procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie cu o cerere pentru restituirea bunurilor. La 11 octombrie 1990 acesta i-a raspuns ca nici o masura de confiscare sau de perchezitie nu fusese dispusa impotriva ei sau sotului ei, nici in 1966 si nici ulterior.

13. In 1991, la o data neprecizata, Ministerul de Interne i-a confirmat reclamantei ca intr-adevar facuse obiectul unei masuri de urmarire in 1966 in ceea ce priveste obiectele pe care le revendica si ca, ulterior, s-a dispus incetarea procesului penal cu privire la sotul sau. Se adauga faptul ca masura de confiscare fusese totusi mentinuta de catre procuratura.

14. In 1991 reclamanta a introdus impotriva Bancii Nationale a Romaniei, in calitate de depozitar al monedelor, o actiune in revendicare cu privire la cele 40 de monede din aur transformate in salba si la perechea de cercei.
In fata Judecatoriei Gaesti ea a sustinut ca aceste obiecte fusesera confiscate in mod ilegal de catre militie, fara ca o astfel de masura sa fi fost ordonata de catre magistratul competent. In sprijinul cererii sale ea a invocat raspunsul procurorului general din 11 octombrie 1990 (paragraful 12 de mai sus).

15. La 21 februarie 1992 judecatoria, bazandu-se pe declaratiile martorilor si pe documentele depuse la dosar, a dat castig de cauza reclamantei si a dispus ca Banca Nationala a Romaniei sa restituie obiectele in cauza. Instanta a constatat totodata ca fosta Militie Arges confiscase in total 327 de monede din aur apartinand reclamantei.

16. Banca Nationala a Romaniei, in calitate de parat, a declarat recurs la Tribunalul Dambovita, recurs respins la 7 octombrie 1992. Tribunalul a constatat ca, in urma cercetarilor declansate impotriva sotului reclamantei, a fost pronuntata la 8 iulie 1966 o solutie de incetare a procesului penal si ca, in orice caz, nici o dispozitie legala nu interzicea reclamantei sa redobandeasca posesia asupra obiectelor in cauza.

17. In 1993, considerandu-se in drept sa-i fie restituite in totalitate obiectele confiscate de militie, reclamanta a solicitat procurorului general sa promoveze un recurs extraordinar in fata Curtii Supreme de Justitie impotriva Hotararii din 21 februarie 1992 (paragraful 15 de mai sus si paragraful 27 de mai jos).

18. La 10 iunie 1993 procurorul general a informat-o pe reclamanta ca nu intentioneaza sa dea curs acestei cereri. In opinia sa, Hotararea din 21 februarie 1992 era legala si temeinica.

19. La 19 august 1993 procurorul general i-a indicat reclamantei ca, in ipoteza in care nu este multumita de deciziile pronuntate in cazul ei, poate exercita noua cale de recurs introdusa prin Legea nr. 59/1993 de modificare a Codului de procedura civila.

20. Ca urmare, atat reclamanta, cat si Banca Nationala a Romaniei au declarat recurs la Curtea de Apel Ploiesti impotriva Hotararii din 21 februarie 1992.
Reclamanta a solicitat restituirea tuturor monedelor in litigiu, in timp ce Banca Nationala a Romaniei a cerut casarea hotararii anterior pronuntate. Aceasta din urma sustinea ca instantele nu erau competente sa se pronunte in speta, orice plangere impotriva masurilor de urmarire penala fiind de competenta exclusiva a procurorului ierarhic superior, in conformitate cu art. 275-278 din Codul de procedura penala (paragraful 26 de mai jos).

21. Prin Decizia din 22 februarie 1994 Curtea de Apel Ploiesti a respins cele doua recursuri. In ceea ce priveste actiunea reclamantei, s-a aratat ca ea isi limitase initial preten tiile la 40 de monede si o pereche de cercei din aur si ca, in consecinta, ea nu si le mai putea modifica in recurs.
In ceea ce priveste banca parata, instanta a subliniat ca s-a pronuntat o solutie de incetare a procesului penal in ceea ce il priveste pe sotul reclamantei. Ea constata in plus ca procurorul general nu a dat curs cererii de restituire formulate de catre reclamanta, multumindu-se sa o indrepte catre instanta de judecata. In ceea ce priveste acuzatia de detinere ilegala de obiecte din aur, Curtea a raspuns ca masura de confiscare luata de militie nu avea nici o baza legala si ca deci instantele dispusesera in mod corect restituirea. Aceasta decizie a devenit definitiva si irevocabila.

22. In 1994 procurorul general a declarat, in conformitate cu art. 330 din Codul de procedura civila (paragraful 27 de mai jos), un recurs in anulare in fata Curtii Supreme de Justitie impotriva hotararilor din 21 februarie si 7 octombrie 1992, precum si impotriva Deciziei din 22 februarie 1994.
In memoriul sau el a reluat argumentul conform caruia, pronuntandu-se in acest caz, instantele civile si-au depasit competenta materiala, incalcand astfel competenta procurorului, exclusiva in materie (paragraful 26 de mai jos). In consecinta, a solicitat trimiterea cazului in fata autoritatii competente.
Pe de alta parte, reclamanta a invocat incalcarea art. 21 din Constitutie, articol ce garanteaza accesul liber la justitie (paragraful 24 de mai jos), si a cerut respingerea recursului in anulare.

23. La 20 octombrie 1994 Curtea Suprema de Justitie a admis cererea procurorului general si a casat toate hotararile in cauza, considerand ca, in conformitate cu art. 275 din Codul de procedura penala, Parchetul de pe langa Tribunalul Arges era singurul competent sa solutioneze cererea reclamantei ce avea ca obiect restituirea bunurilor in cauza.

II. Dreptul intern aplicabil

A. Constitutia

24. Articolul 21 din Constitutie prevede:
(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.

B. Codul de procedura penala

25. Dispozitiile aplicabile din Codul de procedura penala inainte de reforma judiciara din 1 ianuarie 1969 prevedeau:
ARTICOLUL 115 ALIN. 43)
Obiectele din metale sau pietre pretioase (...) vor fi depuse in 48 de ore la cea mai apropiata unitate a Bancii de Stat (...).

ARTICOLUL 1874)
Organele de cercetare penala au insa nevoie de incuviintarea procurorului pentru efectuarea urmatoarelor acte de urmarire penala:
a) efectuarea perchezitiilor domiciliare, cu exceptia cazurilor de infractiuni flagrante;
(...)
Incuviintarea se da numai in scris si pe baza ordonantei motivate prin care organul de cercetare dispune efectuarea actului de urmarire penala.

ARTICOLUL 2615)
Daca in urma efectuarii actelor de urmarire penala se stabile ste ca exista vreo cauza de impiedicare a pornirii sau continu arii procesului penal, organul de urmarire inceteaza procesul penal, clasand cauza.
(...)
Incetarea procesului penal se face printr-o ordonanta motivata
(...).

26. In noua lor versiune, astfel cum a fost adoptata prin Legea din 12 noiembrie 1968, intrata in vigoare la 1 ianuarie 1969, dispozitiile aplicabile ale Codului de procedura penala prevad urmatoarele:

ARTICOLUL 168
In contra masurii asiguratorii luate (...) invinuitul sau inculpatul (...) se pot plange organului de cercetare penala care a dispus luarea masurii ori procurorului care supravegheaza cercetarea penala, pana la sesizarea instantei de judecata, dupa care plangerea se adreseaza acelei instante.
(...)
Dupa solutionarea definitiva a procesului penal, daca nu s-a facut plangere impotriva aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii, se poate face contestatie potrivit legii civile.

ARTICOLUL 169
(...) Orice alta persoana care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozitiilor art. 168, stabilirea acestui drept si restituirea.

ARTICOLUL 220
Cand procurorul constata ca un act sau o masura procesuala a organului de urmarire penala nu este data cu respectarea dispozi tiilor legale, o infirma motivat.

ARTICOLUL 275
Orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime.
(...)
Plangerea se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala si se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penala (...).

C. Codul de procedura civila

27. Articolele aplicabile din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, prevad:
ARTICOLUL 330
Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
(...)

ARTICOLUL 399
Orice executare silita se poate contesta de cei interesati sau vatamati prin executare.

ARTICOLUL 400
Toate contestatiile care s-ar ridica asupra executarii silite sau intre parti sau de catre cei de-al treilea interesati, privitoare la intelesul, intinderea si aplicarea dispozitivului hotararii ce se executa, se vor indrepta la instanta care a incuviintat titlul executor (...).

PROCEDURA IN FATA COMISIEI

28. Doamna Elisabeta Vasilescu a sesizat Comisia la 10 februarie 1995, pretinzand ca perchezitia facuta la domiciliul sau si confiscarea bunurilor sale au incalcat art. 8 din conventie. Totodata ea a sustinut ca, nerespectand exigentele art. 6 alin. 1 din conventie si ale art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea Suprema de Justitie a lipsit-o de dreptul de acces la un tribunal care sa ii permita redobandirea posesiei asupra acestor bunuri.

29. La 7 martie 1996 Comisia a retinut plangerea (nr. 27.053/95) cu privire la 40 de monede si la o pereche de cercei din aur.
In raportul intocmit la 17 aprilie 1997 (art. 31) ea exprima opinia ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din conventie (unanimitate) si a art. 1 din Protocolul nr. 1 (28 de voturi contra 1) si ca nu este cazul sa se examineze plangerea cu privire la art. 8 din conventie (28 de voturi contra 1).

CONCLUZIILE PREZENTATE IN FATA CURTII

30. Reclamanta a rugat Curtea sa constate ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din conventie, considerat izolat sau coroborat cu art. 13, a art. 8, precum si a art. 1 din Protocolul nr. 1. Ea cere obligarea statului roman la restituirea celor 40 de monede si a perechii de cercei din aur sau, in caz contrar, sa-i fie acordata o despagubire echitabila in temeiul art. 50.

31. Guvernul a invitat Curtea sa declare ca decizia in litigiu a Curtii Supreme de Justitie nu a adus atingere drepturilor garantate de articolele invocate.


IN DREPT


I. Cu privire la incalcarea invocata a art. 6 alin. 1 din conventie

32. Doamna Vasilescu se plange ca i s-a adus atingere dreptului de acces la un tribunal care sa se pronunte asupra actiunii in revendicare a monedelor din aur in cauza. Ea invoca art. 6 alin. 1 din conventie, care dispune dupa cum urmeaza:
Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).
-------------
3) In realitate este vorba de alin. 4 al art. 1151 din Codul de procedura penala - nota traducatorului.
4) In realitate este vorba de alin. 2 al art. 1871 si de alin. 1 al art. 1872 - nota traducatorului.
5) In realitate este vorba de art. 2617 din Codul de procedura penala - nota traducatorului.

Guvernul combate aceasta sustinere in timp ce Comisia subscrie la ea.

A. Cu privire la exceptia preliminara a Guvernului

33. Guvernul sustine ca, in afara actiunii in revendicare pe care a introdus-o in fata instantelor civile, doamna Vasilescu dispunea de trei cai de recurs pentru a ataca actele organului de urmarire penala, criticate acum in fata Curtii.

Reclamanta ar fi putut, pe de o parte, sa sesizeze procurorul insarcinat cu supravegherea urmaririi penale, in conformitate cu art. 275-278 din Codul de procedura penala, si, pe de alta parte, sa se adreseze procurorului in temeiul art. 218-220 din acest cod. In sfarsit ar fi putut sa ceara restituirea bunurilor sale in temeiul art. 168 si 169 din acelasi cod (paragraful 26 de mai sus).

34. Curtea considera ca aceste observatii reprezinta o exceptie de neepuizare a cailor de recurs interne, exceptie ce nu a fost ridicata in fata Comisiei si, din aceasta cauza, opereaz a decaderea (a se vedea, printre multe altele, Hotararea Sakik si altii impotriva Turciei din 26 noiembrie 1997, Recueil des arrts et dcisions 1997 - VII, p. 2.624, paragraful 48).

B. Cu privire la temeinicia plangerii

35. Doamna Vasilescu sustine ca examinarea cererii sale de restituire a bunurilor confiscate de catre fosta Militie Arges ar reveni, avand in vedere insusi obiectul litigiului, in competen ta instantelor civile.

Pretentiile sale ar fi fost recunoscute ca intemeiate, mai intai prin Hotararea de restituire din 21 februarie 1992 a Judecatoriei Gaesti, apoi prin decizia Tribunalului Dambovita si, in sfarsit, prin cea a Curtii de Apel Ploiesti.

Or, anuland amintitele hotarari, cu motivarea ca instantele civile ar fi incalcat competenta exclusiva a procurorului, Curtea Suprema de Justitie ar fi lipsit-o de dreptul de a-si vedea cauza examinata de catre un tribunal.

36. Guvernul nu contesta dreptul de proprietate al doamnei Vasilescu asupra monedelor in litigiu. El sustine ca Decizia pronuntata la 20 octombrie 1994 de catre Curtea Suprema de Justitie se intemeiaza pe o interpretare gresita a dreptului roman, intrucat in acest caz instantele civile erau competente sa se pronunte asupra cererii reclamantei.

Daca decizia Curtii Supreme de Justitie ar putea fi considerat a ca o limitare a dreptului de acces la un tribunal, aceasta nu aduce totusi atingere substantei acestui drept, in masura in care reclamanta pastreaza posibilitatea de a folosi trei cai de atac distincte, dintre care si cea prevazuta la art. 168 si 169 din Codul de procedura penala (paragraful 33 din mai sus).

37. Comisia contesta sustinerea Guvernului si considera ca regulile de procedura din dreptul roman, asa cum au fost ele interpretate si aplicate de catre Curtea Suprema de Justitie, au avut drept consecinta faptul ca nici o instanta nu era in fapt competenta sa se pronunte asupra cererii reclamantei.

38. Curtea observa ca, sesizata cu judecarea recursului in anulare, pe care, in temeiul art. 330 din Codul de procedura civila, il poate promova doar procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie (procurorul general), Curtea Suprema de Justitie a anulat la 20 octombrie 1994 toate hotararile pronuntate de instantele civile care fusesera investite sa se pronunte asupra actiunii in revendicare a doamnei Vasilescu (paragraful 23 de mai sus). In decizia sa, intemeiata pe art. 275 din Codul de procedura penala (paragraful 26 de mai sus), Curtea Suprema de Justitie arata ca, pronuntandu-se in aceasta cauza, aceste instante si-au depasit competenta ratione materiae. Cerand restituirea monedelor din aur confiscate de fosta militie, reclamanta ar fi contestat de fapt o masura de urmarire penala. De aceea, numai procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Arges, insarcinat cu urmarirea penala si cu supravegherea organului care a facut cercetarea, putea decide asupra acestei cereri si nu instantele civile.

Conform Guvernului, interpretarea regulilor de procedura, facuta de Curtea Suprema de Justitie, este eronata (paragraful 36 de mai sus).

39. Curtea nu considera ca trebuie sa solutioneze aceasta problema de drept roman (a se vedea printre altele, mutatis mutandis, Hotararea Sakik si altii precitata, ¤ 53). Rolul sau se limiteaza in fapt la a verifica daca, in acest caz, doamna Vasilescu a avut acces la justitie. In consecinta, Curtea isi va intemeia examinarea pe dispozitiile dreptului roman, astfel cum au fost ele aplicate reclamantei in cazul de fata de catre Curtea Suprema de Justitie.

In Decizia sa din 20 octombrie 1994 aceasta a considerat ca prin actiunea in revendicare introdusa de catre reclamanta se ajungea sa se atace o masura de urmarire penala. In consecinta, ea a considerat ca aceasta cauza nu intra in competen ta instantelor civile si ca doar Parchetul de pe langa Tribunalul Arges putea sa solutioneze aceasta cerere. Totusi este neindoielnic - si toate partile sunt de acord - ca actiunea reclamantei intra sub incidenta art. 6 in ceea ce priveste raportul juridic de drept civil, atata vreme cat prin actiune se cerea restituirea bunurilor de care a fost deposedat a reclamanta (paragraful 14 de mai sus).

Curtea arata ca doamna Vasilescu s-a adresat deja Parchetului de pe langa Tribunalul Arges, apoi procurorului general. Oricare ar fi rezultatul acestor demersuri (paragrafele 11 si 12 de mai sus) si al noilor proceduri care ar putea fi deschise, eventual, la Parchetul de pe langa Tribunalul Arges, trebuie, pentru ca art. 6 sa fie respectat, ca autoritatile sesizate sa reprezinte un tribunal conform acestui articol. Curtea va verifica daca aceasta conditie este indeplinita.

40. Curtea noteaza ca Ministerul Public, care prin efectul Legii nr. 92 din 4 august 1992 a inlocuit fosta Procuratura, este constituit din magistrati care isi exercita toate functiile lor sub autoritatea procurorului general. Ministrul justitiei isi exercit a controlul asupra tuturor membrilor Ministerului Public, inclusiv asupra procurorului general.

Chiar daca exercita, ca in cazul de fata, o atributie de natura contencioasa, procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Arges actioneaza in calitate de magistrat al Ministerului Public, subordonat mai intai procurorului general, apoi ministrului justitiei.

41. Curtea aminteste ca tribunal in sensul art. 6 alin. 1 este numai un organ care se bucura de plenitudine de jurisdic tie, raspunzand unei serii de exigente, precum independen ta fata de executiv, ca si fata de partile in cauza (a se vedea, printre altele, Hotararea Beaumartin impotriva Frantei din 24 noiembrie 1994, seria A, nr. 296-B, p. 63, paragraful 38).

Nu aceasta este si situatia procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Arges si nici a procurorului general.

A fost deci incalcat art. 6 alin. 1.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 13 din conventie

42. Conform reclamantei, pretinsa lipsa de acces la un tribunal a antrenat si incalcarea art. 13 din conventie, care este formulat astfel: Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute in (...) conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.

43. Avand in vedere constatarea incalcarii art. 6 alin. 1, Curtea nu considera necesar sa se pronunte asupra acestei cereri, care de altfel nici nu a fost argumentata. Cum dreptul revendicat are un caracter civil, art. 6 alin. 1 reprezinta lex specialis fata de art. 13, ale carui garantii sunt absorbite de acesta (a se vedea, mutatis mutandis, Hotararea Brualla Gmez de la Torre impotriva Spaniei din 19 decembrie 1997, Recueil 1997-VII, ¤ 41).

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

44. Criticand consecintele Deciziei din 20 octombrie 1994 a Curtii Supreme de Justitie, doamna Vasilescu se considera si victima incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 29 si 30 de mai sus), conform caruia:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor. Comisia impartaseste acest punct de vedere pe care

Guvernul il respinge.

45. Doamna Vasilescu sustine ca decizia Curtii Supreme de Justitie a avut drept efect faptul ca nu a putut sa isi redobandeasca bunurile. Ea aminteste ca instantele civile au admis cererea sa initiala de restituire a 40 din cele 327 de monede din aur si a unei perechi de cercei, confiscate in 1966. In acest sens, ele au recunoscut dreptul sau de proprietate asupra acestor obiecte si au considerat confiscarea lor ca fiind lipsita de orice temei legal.

46. Conform sustinerilor Guvernului, succesiunea faptelor demonstreaza ca lucratorii fostei militii au actionat fara autorizarea procurorului competent si ca cercetarea penala in discutie era, mai ales din acest motiv, contrara legislatiei in vigoare la acel moment. El admite ca prin confiscare, si ea ilegala, reclamanta a fost deposedata de bunurile cu privire la care titlul sau de proprietate nu a fost desfiintat. Guvernul explica de altfel ca, in conformitate cu jurisprudenta organelor de la Strasbourg, Sentinta data la 21 februarie 1992 de Judecatoria Gaesti si ramasa definitiva constituie un drept in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Chiar daca anularea acestei decizii a antrenat cu certitudine o lipsire de acest drept, el fusese totusi, in orice caz, redobandit pe calea unei proceduri viciate de nerespectarea regulilor de competenta. De aceea, Curtea Suprema de Justitie nu ar fi facut decat sa constate nelegalitatea care afecteaza dreptul, indicand reclamantei procedura pe care sa o urmeze pentru a-l dobandi in conformitate cu caile legale.

Prin urmare, Curtea Suprema de Justitie nu s-ar fi pronun tat decat asupra aplicarii regulilor de competenta, fara a atinge substanta insasi a dreptului de proprietate al doamnei Vasilescu. Decizia sa ar fi urmarit deci un scop de utilitate publica si nu ar fi lipsit-o definitiv sau in intregime de bunurile in cauza. Cum reclamanta putea in continuare sa isi exercite drepturile pe calea indicata de aceasta instanta, justul echilibru care trebuie sa existe intre interesele sale si interesul general ar fi fost respectat.

47. In ceea ce priveste Comisia, aceasta a pus accentul pe faptul ca decizia Curtii Supreme de Justitie a lipsit-o pe doamna Vasilescu de orice protectie procedurala a dreptului de proprietate. Considerand ca lipsirea in fapt de prerogativele dreptului respectiv nu este justificata, ea ajunge la concluzia absentei unui just echilibru intre scopul urmarit prin decizie - respectarea regulilor de competenta interne - si obligatia individual a care a rezultat de aici pentru reclamanta.

48. Curtea constata ca la 23 iunie 1966, in cadrul unei cercetari indreptate impotriva sotului sau, lucratori ai fostei militii au perchezitionat fara mandat domiciliul reclamantei, de unde au confiscat 327 de monede din aur. Cercetarea a fost incheiata la 8 iulie 1966, dar obiectele confiscate au fost retinute de fosta Militie Arges. Nici nelegalitatea acestei masuri, nici dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunurilor in discutie - recunoscut de altfel de instantele civile (paragrafele 15, 16 si 21 de mai sus) - nu sunt contestate in fata Curtii. Aceasta considera in consecinta ca, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta, care a fost lipsita din 1966 de folosinta si de dispozitia bunurilor in discutie, a ramas totusi proprietara lor pana astazi.

49. Fara indoiala, Romania nu a recunoscut dreptul de recurs individual (art. 25) si jurisdictia Curtii (art. 46) decat la 20 iunie 1994. Totusi Curtea releva ca plangerea reclamantei se refera la o situatie continua, care subzista si la ora actuala [a se vedea, mutatis mutandis, hotararile Papamichalopoulos si altii impotriva Greciei din 23 iunie 1993, seria A, nr. 260-B, p. 69, ¤ 40, si Loizidou impotriva Turciei (fond) din 18 decembrie 1996, Recueil 1996-VI, p. 2.230, ¤ 41]. Ea retine ca, de fapt, Curtea Suprema de Justitie a pronuntat decizia la 20 octombrie 1994, adica dupa 20 iunie 1994.

50. Avand in vedere lipsa de temei legal, recunoscuta atat de instantele nationale (paragraful 48 de mai sus), cat si de Guvern (paragraful 46 de mai sus), continuarea retinerii obiectelor in chestiune nu poate fi calificata nici ca o lipsire de proprietate si nici ca o reglementare a folosintei bunurilor, permise de primul si de al doilea alineat ale art. 1 din Protocolul nr. 1.

51. Curtea aminteste ca un impediment de fapt poate incalca conventia la fel ca si un impediment juridic (a se vedea, mutatis mutandis, Hotararea Loizidou, precitata, p. 2.237, ¤ 63).

Intrucat conventia vizeaza apararea unor drepturi concrete si efective, se impune a se verifica daca situatia criticata echivaleaza cu o confiscare de fapt (a se vedea, intre altele, mutatis mutandis, hotararile Sporrong si Lnnroth din 23 septembrie 1982, seria A, nr. 52, p. 24, ¤ 63, si Papamichalopoulos si altii, precitata, p. 69, ¤ 42).

52. Pentru a raspunde acestei probleme, caracterul nelegal deja stabilit al confiscarii bunurilor reclamantei reprezinta un element decisiv. Mai mult, reclamanta a obtinut o hotarare judecatoreasca care obliga Banca Nationala a Romaniei sa ii restituie cele 40 de monede din aur si cerceii pe care i-a revendicat (paragraful 15 de mai sus). Totusi aceasta hotarare, ca si cele care o confirma au fost anulate de Curtea Suprema de Justitie, in temeiul faptului ca instantele civile au incalcat competenta exclusiva a Parchetului de pe langa Tribunalul Arges (paragraful 23 de mai sus). Or, doamna Vasilescu a intreprins deja, in 1990, demersuri pe langa acesta, ca si pe langa procurorul general, dar acestea nu dusesera nici ele la un rezultat (paragrafele 11 si 12 de mai sus).

53. Curtea apreciaza ca pierderea dreptului de dispozitie asupra bunurilor in cauza, combinata cu esuarea incercarilor de pana acum facute in fata autoritatilor si instantelor nationale pentru a remedia situatia criticata, a antrenat consecin te suficient de grave pentru a permite concluzia ca reclamanta a suferit o confiscare in fapt, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale (a se vedea, mutatis mutandis, Hotararea Papamichalopoulos si altii, precitata, p. 70, ¤ 45).

54. In concluzie, a avut loc o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.

IV. Cu privire la incalcarea invocata a art. 8 din conventie

55. In cele din urma reclamanta sustine ca perchezitia fara mandat facuta la domiciliul sau de catre militie, ca si confiscarea monedelor sale din aur, care au fost transformate pentru folosinta sa personala, au condus totodata si la incalcarea art. 8 din conventie, care dispune:

1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguran ta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

56. Guvernul a invocat lipsa de competenta ratione temporis a Curtii de a se pronunta asupra acestui capat de cerere.

El sustine ca incidentul de care se plange reclamanta a avut loc la 23 iunie 1966, deci o data mult anterioara celei la care Romania a recunoscut competenta Curtii (art. 46), adica 20 iunie 1994.

57. Oricare ar fi raspunsul care ar putea fi dat la intrebarea de a sti daca Curtea poate examina acest capat de cerere, Curtea considera ca solutia sa cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 48-54 de mai sus) o dispenseaz a de a mai examina cauza si sub aspectul art. 8.

V. Cu privire la aplicarea art. 50 din conventie

58. Potrivit art. 50 din conventie:
Daca hotararea Curtii declara ca o decizie luata sau o masura dispusa de o autoritate judiciara sau de orice alta autoritate a unei parti contractante este in intregime sau partial in opozitie cu obligatiile ce decurg din (...) conventie si daca dreptul intern al acelei parti nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei decizii sau ale acestei masuri, prin hotararea Curtii se acorda, daca este cazul, partii lezate o reparatie echitabila.
In principal, doamna Vasilescu invita Curtea sa dispuna restituirea bunurilor in cauza sau, in caz contrar, repararea prejudiciului material. Ea lasa la aprecierea instantei evaluarea prejudiciului moral si a cheltuielilor de judecata.

A. Prejudiciul material

59. Reclamanta solicita, mai intai, restituirea celor 40 de monede transformate in salba, ca si restituirea perechii de cercei din aur sau, daca nu, repararea prejudiciului material. Contestand evaluarea Guvernului, ca si concluziile rapoartelor de expertiza pe care se bazeaza aceasta (paragraful 60 de mai jos), doamna Vasilescu isi evalueaza prejudiciul la 30.000 dolari S.U.A., dar lasa Curtea sa aprecieze.

60. Pe de alta parte, Guvernul sustine ca o restituire in rem este imposibila, pentru ca obiectele in cauza nu au putut fi identificate.
El sustine, intre altele, ca in cazul in care Curtea ar ajunge la concluzia unei incalcari a art. 6 alin. 1, aceasta constatare ar reprezenta prin ea insasi o satisfactie echitabila suficienta, intrucat nici o legatura de cauzalitate nu a fost stabilit a intre incalcarea invocata a acestui articol si prejudiciul material invocat.

In ceea ce priveste eventualul prejudiciu provocat prin incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, Guvernul sustine ca modul de calcul al reclamantei este lipsit de fundament stiintific si tehnic. In observatiile sale asupra aplicarii art. 50 el se refera la o expertiza facuta de Banca Nationala a Romaniei si apreciaza ca 31.856.648 lei, aproximativ 3.750 dolari S.U.A., constituie o reparatie adecvata a prejudiciului suferit de reclamanta. In continuare Guvernul a adus in sprijinul tezei sale un raport de expertiza, efectuat la cererea sa de catre Muzeul National de Istorie al Romaniei, care apreciaza prejudiciul pretins in functie de valoarea numismatica.

61. Curtea aminteste ca, daca nu pot fi inlaturate consecin tele unei incalcari a conventiei, art. 50 o indrituieste sa acorde, daca este cazul, partii lezate satisfactia pe care o considera cea mai potrivita [Hotararea Papamichalopoulos si altii impotriva Greciei din 31 octombrie 1995 (art. 50), seria A, nr. 330-B, p. 59, ¤ 34].

In speta, restituirea obiectelor in litigiu ar fi pus-o, pe cat posibil, pe reclamanta intr-o situatie echivalenta celei in care s-ar fi gasit, daca nu ar fi avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (ibidem, p. 60, ¤ 38). Or, Guvernul explica faptul ca este imposibil sa se procedeze la o astfel de restituire (paragraful 60).

In aceste conditii Curtea, hotarand in echitate, pe baza informatiilor care i-au fost furnizate, acorda reclamantei 60.000 franci francezi, cu titlu de prejudiciu material, suma convertibila in lei la cursul de schimb de la data platii.

B. Prejudiciul moral

62. Reclamanta pretinde, intre altele, fara sa indice cuantumul, o despagubire pentru repararea prejudiciului moral cauzat de comportamentul autoritatilor si al instantelor nationale.

63. Guvernul nu formuleaza observatii in aceasta problema.

64. Curtea nu exclude faptul ca reclamanta, deposedata de bunurile sale timp de peste 30 de ani, a suportat din aceasta cauza anumite suferinte. Doamna Vasilescu a suferit deci un prejudiciu moral pentru care Curtea, pronuntandu-se in echitate, dupa cum cere art. 50, ii acorda o despagubire de 30.000 franci francezi. Aceasta suma trebuie transformata in lei la cursul de schimb de la data platii.

C. Cheltuieli de judecata

65. Reclamanta cere, de asemenea, restituirea cheltuielilor de judecata, a caror evaluare o lasa la aprecierea Curtii. Guvernul nu se opune acestei cereri.

66. In conformitate cu jurisprudenta sa, Curtea poate dispune restituirea cheltuielilor de judecata care, in mod real si necesar, au fost suportate pentru a impiedica sau a repara in dreptul intern o incalcare a conventiei, cheltuieli al caror cuantum sa poata fi stabilit atat de comisie, cat si de Curte; de altfel, cuantumul acestor cheltuieli trebuie sa fie rezonabil (a se vedea, intre altele, Hotararea Demicoli impotriva Maltei din 27 august 1991, seria A, nr. 210, p. 20, ¤ 49).

Hotarand in echitate, Curtea acorda reclamantei 10.000 franci francezi cu acest titlu, din care se deduce suma de 4.815 franci francezi6), primita de la Consiliul Europei cu titlu de asistenta juridica. Restul sumei se va transforma in lei, la cursul de schimb de la data platii.

D. Dobanzi

67. Curtea considera potrivit sa se retina rata dobanzii legale aplicabile in Franta la data adoptarii prezentei decizii, respectiv 3,36% pe an.


PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE,


1. Respinge exceptia preliminara a Guvernului.

2. Hotaraste ca a fost incalcat art. 6 din conventie.

3. Hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

4. Hotaraste ca nu se impune examinarea cererilor intemeiate pe art. 8 si 13 din conventie.

5. Hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa achite reclamantei, in termen de 3 luni, urmatoarele sume, in echivalentul in lei la cursul de schimb de la data platii:
ii(i) 60.000 (saizeci mii) franci francezi pentru prejudiciul material;
i(ii) 30.000 (treizeci mii) franci francezi pentru prejudiciul moral;
(iii) 5.185 (cinci mii una suta optzeci si cinci) franci francezi pentru cheltuieli de judecata;
b) ca sumele vor fi majorate cu o dobanda de 3,36% pe an, incepand de la data expirarii acestui termen si pana la plata efectiva.

Redactata in limbile franceza si engleza, apoi pronuntata in sedinta publica la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg, la 22 mai 1998.

----------
6) Versiunea in limba engleza a hotararii mentioneaza ca T.V.A. este inclusa in aceasta suma.


ANEXA - OPINIA COMISIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

(formulata in cadrul Raportului Comisiei1) din 17 aprilie 1997)

A. Capete de cerere declarate admisibile

41. Comisia a declarat admisibile capetele de cerere ale reclamantei, prin care aceasta a invocat faptul ca i s-a refuzat accesul la instanta si ca i-a fost incalcat dreptul la respectarea bunurilor proprii si a vietii private.

B. Puncte in discutie

42. Punctele in discutie sunt urmatoarele:
- Decizia Curtii Supreme de Justitie din 20 octombrie 1994, prin care s-a stabilit ca instantele nu au competenta de a dispune restituirea bunurilor, a privat-o pe reclamanta de dreptul de acces la o instanta care sa statueze asupra drepturilor sale cu caracter civil, drept garantat de art. 6 alin. 1 din conventie
- anularea Hotararii din 22 februarie 1994, care dispunea restituirea bunurilor catre reclamanta, a constituit o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor proprii, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la conventie
- anularea Hotararii din 22 februarie 1994, care dispunea restituirea bunurilor catre reclamanta, a adus atingere dreptului sau la respectarea vietii private, in sensul art. 8 din conventie

C. Cu privire la incalcarea art. 6 alin. 1 din conventie

43. Articolul 6 alineatul 1 din conventie dispune:
Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil, a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa (...).

44. Reclamanta considera ca Decizia Curtii Supreme de Justitie din 20 octombrie 1994, care anuleaza hotararile anterioare, a lipsit-o de dreptul de acces la o instanta. A aratat ca, stabilind ca instantele judiciare nu au competenta de a dispune restituirea bunurilor confiscate in timpul unei proceduri penale, Curtea Suprema de Justitie a incalcat art. 21 din Constitutie, care garanteaza dreptul nelimitat de acces la o instanta. A mai adaugat faptul ca procedura pe care a initiat-o in fata instantelor interne avea ca obiect o actiune in revendicare, in contradictoriu cu Banca Nationala a Romaniei, actiune intemeiata pe dispozitiile Codului civil, nefiind nicidecum o contestare a deposedarii din 1966.

45. Guvernul a sustinut faptul ca executarea unei hotarari judecatoresti poate fi contestata in dreptul romanesc pe calea contestatiei la executare, prevazuta la art. 400 din Codul de procedura civila si la art. 42 din Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea confiscarii. Conform opiniei exprimate de Guvern, modalitatea in care a avut loc confiscarea bunurilor reclamantei atragea competenta instantelor de judecata.
Reclamanta, care nu contestase confiscarea in momentul in care aceasta a fost executata, nu poate pretinde dreptul perpetuu de acces la instanta. In sfarsit, Guvernul considera ca hotararea Curtii Supreme de Justitie nu avea drept scop privarea reclamantei de dreptul sau de acces la instanta, urmarind pur si simplu limitarea exercitarii procedurale a acestui drept pentru a proteja niste raporturi juridice deja create.

46. Comisia reaminteste ca in Hotararea sa Golder impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea a declarat ca art. 6 alin. 1 din conventie consacra (...) Ēdreptul la instantaČ, in cadrul caruia dreptul de acces, adica dreptul de a sesiza instanta in materie civila, nu constituie decat un aspect (...) (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, p. 18, paragraful 36).
Dreptul la instanta poate fi invocat de catre orice persoana care are motive serioase sa considere ilegala o ingerinta in exercitarea unuia dintre drepturile sale cu caracter civil sau de catre oricine doreste ca o instanta sa statueze asupra insasi existentei unui drept cu caracter civil (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Le Compte, Van Leuven si De Meyere impotriva Belgiei din 23 iunie 1981, seria A, nr. 43, p. 22 paragraful 49 in fine). Litigiul sau conflictul trebuie sa fie real si serios (a se vedea Curtea Europeana, Hotararea Benthem impotriva Tarilor de Jos din 23 octombrie 1985, seria A, nr. 97, p. 14, paragraful 32).
Dreptul de acces la instanta nu este absolut; el poate fi supus unor limitari in mod implicit admise, intrucat cere prin insesi natura sa o reglementare din partea statului, reglementare putand varia in timp si in spatiu in functie de nevoile si de resursele comunitatii si ale indivizilor (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Ashingdane impotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 28 mai 1985, seria A, nr. 93, p. 24, paragraful 57). Elaborand o astfel de reglementare, statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere. Cu toate acestea, limitarile aplicate nu pot restrange accesul deschis individului intr-un mod in care sau pana intr-atat incat dreptul respectiv sa fie incalcat in insasi substanta sa (hotararile Golder si Ashingdane, precitate, ibidem).

47. Conform unei jurisprudente constante dreptul de proprietate este un drept cu caracter civil in sensul art. 6 alin. 1 din conventie (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Sporrong si Lnnroth impotriva Suediei din 23 septembrie 1982, seria A, nr. 52, p. 29, paragraful 79).
--------
1) Opinia se refera la unele paragrafe anterioare din Raportul Comisiei, al carui text integral poate fi obtinut la secretariatul comisiei.

48. Comisia observa ca reclamanta a introdus o actiune in revendicare, urmarind obtinerea unei hotarari care sa ii recunoasc a dreptul de proprietate asupra monedelor din aur care se gasesc in posesia Bancii Nationale a Romaniei. Comisia conchide ca plangerea reclamantei se referea la un drept cu caracter civil in sensul art. 6 alin. 1 din conventie.

49. Comisia mai apreciaza ca litigiul era real si serios si subliniaza, in special, argumentele reclamantei conform carora procurorul, singurul care avea autoritatea de a dispune o confiscare, a afirmat ca nu a luat niciodata aceasta masura impotriva reclamantei ori a familiei sale.

50. Trebuie deci stabilit daca decizia Curtii Supreme de Justitie a lipsit-o pe reclamanta de posibilitatea de a supune litigiul privind posesia monedelor sale din aur discutiei unei instante care sa indeplineasca conditiile prevazute la art. 6 alin. 1 din conventie. Comisia observa ca reclamanta este proprietara monedelor din aur, ceea ce Guvernul nu contesta, si ca aceasta a incercat sa obtina restituirea lor mai intai printr-o cerere adresata procurorului care si-a declinat competen ta de a o examina, pe motivul ca el nu ordonase niciodata confiscarea. In aceste imprejurari reclamanta a adresat o cerere instantelor civile care, in procedura ordinara, i-au dat reclamantei castig de cauza. Cu toate acestea, in cadrul unui recurs in anulare Curtea Suprema de Justitie a declarat ulterior ca tribunalele civile nu aveau competenta de a lua cunostinta de cererea reclamantei pe motivul ca numai procurorul detinea autoritatea in materie.

51. Comisia observa ca anularea se referea la ansamblul unei proceduri judiciare care s-a finalizat printr-o decizie ce dobandise autoritatea lucrului judecat. Ea considera ca o astfel de anulare, care, asa cum o arata art. 330 din Codul de procedur a civila, poate interveni oricand in timp, ar putea aduce atingere principiului autoritatii lucrului judecat si, prin aceasta, dreptului la un proces echitabil, prevazut de art. 6 din conventie.

52. Cu toate acestea, Comisia nu considera necesar sa examineze daca a avut loc o incalcare a art. 6 din conventie in virtutea nerespectarii principiului securitatii juridice, intrucat hotararea Curtii Supreme de Justitie se dovedeste incompatibil a in alte privinte cu art. 6 din conventie.

53. Comisia observa ca acest refuz era motivat de grija de a face sa fie respectate normele de procedura in vigoare, consideratie care ar putea trece drept legitima in sine.

54. Cu toate acestea, in speta, aplicarea normelor de procedur a, asa cum au fost ele interpretate de Curtea Suprema de Justitie, a condus la constatarea ca nici o instanta judiciara nu are competenta de a se pronunta asupra unei cereri precum cea a reclamantei. Or, aceasta cerere era o revendicare de drepturi civile pentru care trebuia deschisa o cale judiciara.

55. In aceste imprejurari Comisia apreciaza ca, procedand in acest mod, Curtea Suprema de Justitie a incalcat prin hotararea sa insasi substanta dreptului de acces la instanta in sensul art. 6 din conventie.

56. Rezulta ca reclamanta a fost lipsita de catre Curtea Suprema de Justitie de o procedura care sa corespunda cerintelor art. 6 alin. 1 din conventie, pentru recunoasterea drepturilor sale cu caracter civil.

Concluzie:

57. Comisia conchide in unanimitate ca in speta a avut loc o incalcare a art. 6 alin. 1 din conventie.

D. Cu privire la incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie

58. Reclamanta considera ca a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie, care dispune:
Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.

59. Reclamanta sustine ca Banca Nationala a Romaniei detine piesele din aur fara nici un titlu valabil. Cu privire la aceasta a subliniat faptul ca hotararile pronuntate in cadrul actiunii in revendicare, printre care si Hotararea definitiva din 22 februarie 1994, au obligat Banca Nationala a Romaniei sa ii inapoieze acele monede. Totusi, prin recursul in anulare Curtea Suprema de Justitie a anulat hotararile respective, aducand astfel atingere dreptului sau de proprietate.

60. Guvernul nu neaga existenta unui drept de proprietate al reclamantei, ci afirma ca aceasta nu a ales procedura adecvata pentru a obtine restituirea bunurilor. El arata ca sotul reclamantei a facut in 1966 obiectul urmaririi penale pentru detinere ilegala de obiecte din aur, ceea ce presupune o fapta comisiva, in ciuda solutiei pronuntate ulterior. Guvernul subliniaza ca sotul reclamantei avea posibilitatea, pe de o parte, sa conteste hotararea de incetare a urmaririi, ceea ce el nu a facut, exprimandu-si astfel acordul in privinta solutiei adoptate, iar pe de alta parte, sa conteste masura de confiscare speciala ordonata de procuror pe calea contestarii execut arii, nici aceasta posibilitate nefiind folosita. Guvernul conchide ca reclamanta, care a ramas inactiva timp de 26 de ani, nu putea sa se prevaleze de dreptul sau de acces la instanta pentru a obtine recunoasterea ilegalitatii confiscarii si restituirea bunurilor.

61. Comisia arata ca este de necontestat faptul ca piesele sunt proprietatea reclamantei.

62. Totusi, Hotararea definitiva a Curtii de Apel Ploiesti din 22 februarie 1994, care dispune restituirea bunurilor, confirm and in acest mod dreptul de proprietate al reclamantei, a fost anulata prin Hotararea Curtii Supreme de Justitie din 20 octombrie 1994.

63. Reclamanta a fost in acest fel lipsita de orice protectie procedurala a dreptului sau de proprietate. Prin aceasta ea a fost pusa in imposibilitate de a-si recupera bunurile. Conform opiniei Comisiei, atingerea adusa dreptului de proprietate al reclamantei semnifica o lipsire de proprietate in sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1.

64. Pentru a fi conforma art. 1 din Protocolul nr. 1 lipsirea de proprietate nu poate interveni decat pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. In plus, trebuie mentinut un just echilibru intre mijloacele folosite si scopul urmarit (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Sporrong si Lnnroth, precitata, p. 26, paragraful 69, Hotararea Lithgow si altii impotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 50, paragraful 120).

Echilibrul necesar lipseste, daca persoana vizata a suportat o povara individuala care este excesiva (a se vedea hotararile precitate Sporrong si Lnnroth, p. 28, paragraful 73, si Lithgow si altii, p. 50, paragraful 120).

65. Comisia reaminteste ca lipsirea de proprietate fara plata unei indemnizatii rezonabile si proportionale cu valoarea sa ar constitui in mod normal o incalcare excesiva; lipsa totala a unei indemnizatii nu poate fi justificata din punct de vedere al art. 1 decat in imprejurari exceptionale (a se vedea, intre altele, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Sfintele manastiri impotriva Greciei din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 301-A, p. 35, paragraful 71).

66. Comisia observa ca in speta hotararea Curtii Supreme de Justitie era motivata prin respectarea unor norme de procedur a, mai precis a art. 275 din Codul de procedura penala, care ii permitea reclamantei doar posibilitatea de a sesiza procurorul.

Or, aceasta hotarare a intervenit dupa ce procurorul a refuzat sa isi recunoasca competenta in examinarea cererii reclamantei.

67. Comisia considera ca nu a fost invocata nici o justificare a situatiei create de hotararea Curtii Supreme de Justitie.

Ea arata in special ca nici autoritatile nationale si nici Guvernul nu au invocat nici cea mai mica justificare materiala a acestei lipsiri de proprietate. In plus, Comisia observa ca reclamantei nu i s-a acordat nici o despagubire baneasca pentru lipsirea de proprietate a carei victima a fost.

68. In aceste imprejurari Comisia apreciaza ca echilibrul care trebuie sa existe intre cerintele de interes general si imperativele drepturilor fundamentale ale reclamantei a fost rupt in detrimentul acesteia si ca lipsirea de proprietate suferit a de reclamanta a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

E. Concluzie

69. Comisia concluzioneaza, cu o majoritate de 28 de voturi contra un vot, ca a avut loc in speta o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie.

F. Cu privire la incalcarea art. 8 din conventie

70. In plangerea sa reclamanta a sustinut ca prin anularea Hotararii din 22 februarie 1994 s-a produs si o incalcare a art. 8 din conventie si, prin urmare, a dreptului la viata privata.

71. Avand in vedere concluzia la care a ajuns cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie, Comisia nu considera necesar sa mai examineze cauza si din punct de vedere al art. 8 din conventie.

Concluzie:

72. Comisia concluzioneaza, cu o majoritate de 28 de voturi contra un vot, ca nu este nevoie sa se examineze daca in speta a avut loc o incalcare a art. 8 din conventie.

G. Recapitulare

73. Comisia concluzioneaza, in unanimitate, ca a existat in speta o incalcare a art. 6 alin. 1 din conventie (paragraful 57).

74. Comisia concluzioneaza, cu o majoritate de 28 de voturi contra un vot, ca a existat in speta o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie (paragraful 69).

75. Comisia concluzioneaza, cu o majoritate de 28 de voturi contra un vot, ca nu este nevoie sa se examineze daca in speta a avut loc o incalcare a art. 8 din conventie (paragraful 72).


OPINIA PARTIAL SEPARATA A DOMNULUI MARTINEZ


Am votat impreuna cu majoritatea pentru incalcarea art. 6 alin. 1 din conventie. Cu toate acestea, nu impartasesc opinia colegilor mei atunci cand acestia concluzioneaza ca a existat si o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie.

Pentru majoritate, Hotararea din 22 octombrie 1994 a Curtii Supreme de Justitie (din Romania) inseamna o lipsire a reclamantei de bunurile sale. Eu, personal, nu impartasesc acest punct de vedere.

Este o hotarare care se pronunta pur si simplu cu privire la competenta instantelor de judecata, fara ca prin aceasta sa se ia in discutie vreun drept material al reclamantei.

Reclamanta, care se pretinde proprietara, s-a adresat instantelor judecatoresti pentru a intra in posesie, iar cea mai inalta instanta judecatoreasca, Curtea Suprema de Justitie, sesizata in mod legal, s-a marginit sa afirme ca instantele judecatoresti nu erau competente ratione materiae sa se pronunte, competenta in speta apartinand procurorului.

Aceasta contravine art. 6 alin. 1 din conventie. Reclamanta avea dreptul ca o instanta sa decida asupra drepturilor sale cu caracter civil, iar procurorul nu este instanta la care se refera conventia. Or, Curtea Suprema de Justitie, pronuntandu-se asa cum a facut-o, nu a afectat in nici un fel dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale. Din punctul meu de vedere art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie nu ridica nici o problema deosebita.





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
77 useri online

Useri autentificati:

Dan