Hotararea din 20 iulie 2006, definitiva la 20 octombrie 2006, in Cauza Bartos impotriva Romaniei
|
|
Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.
Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.
Detaliu speta
|
Hotararea din 20 iulie 2006, definitiva la 20 octombrie 2006, in Cauza Bartos impotriva Romaniei, Cererea nr. 12050/02
In Cauza Bartos impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia),
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 20 iulie 2006,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 12.050/02)
indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui
stat, doamna Doina Elena Bartos (reclamanta), a sesizat Curtea
la 11 ianuarie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
(Conventia).
2. Reclamanta, care a beneficiat de asistenta judiciara, a fost
reprezentata de domnul Dan Sergiu Oprea, avocat in Brasov.
Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau,
doamna R. Rizoiu, apoi de doamna B. Ramascanu, din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta s-a plans de incalcarea principiului securitatii
raporturilor juridice, precum si de incalcarea dreptului la
respectarea bunurilor, din cauza anularii unei hotarari definitive
ca urmare a introducerii unui recurs in anulare de catre
procurorul general.
4.La 11 martie 2005, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa
comunice Guvernului plangerea. Intemeindu-se pe dispozitiile
art. 29 § 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca
admisibilitatea si fondul sa fie examinate impreuna.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamanta s-a nascut in anul 1937 si locuieste la
Budapesta.
6. Ca urmare a stabilirii reclamantei in strainatate in anul
1989, statul a intrat in posesia unui bun imobil, compus dintr-o
casa si din terenul aferent, care apartinea reclamantei.
7. In anul 1992, reclamanta a introdus la Judecatoria Brasov
o actiune in revendicarea bunului sus-mentionat. Printr-o
sentinta din data de 14 aprilie 1993, actiunea a fost admisa.
Aceasta hotarare a devenit definitiva la 20 aprilie 1994.
8. Printr-o sentinta din 4 octombrie 1994, Judecatoria Brasov
a hotarat ca sotii L., chiriasii care ocupau imobilul din anul 1989
in baza unui contract de inchiriere incheiat cu statul, trebuie sa
incheie un nou contract de inchiriere cu reclamanta.
9. La 9 mai 1995, Curtea Suprema de Justitie a admis
recursul in anulare introdus de procurorul general impotriva
Sentintei din data de 14 aprilie 1993.
10. Printr-un contract incheiat la 11 octombrie 1996 cu statul,
sotii L. au cumparat imobilul. Totusi, actiunea reclamantei in
anularea acestui contract a fost admisa printr-o sentinta din
6 martie 1997 a Judecatoriei Brasov. Aceasta sentinta a devenit
definitiva la 7 decembrie 1998 ca urmare a respingerii recursului
formulat de sotii L.
11. Intre timp, printr-o sentinta din 27 iunie 1995, Judecatoria
Brasov a admis o noua actiune in revendicare introdusa de
reclamanta impotriva statului. Aceasta hotarare a fost confirmata
printr-o decizie definitiva din 9 octombrie 1998 a Curtii de Apel
Brasov.
12. La 15 noiembrie 1999, reclamanta a initiat o procedura in
vederea evacuarii sotilor L., la a carei finalizare, la 31 martie
2000, ea a reintrat in posesia imobilului.
13. Printr-o actiune introdusa la 2 august 1999 la Judecatoria
Brasov, sotii L. au solicitat obligarea reclamantei la restituirea
catre ei a costului lucrarilor pe care le-au efectuat in casa.
14. Reclamanta a formulat cerere reconventionala prin care
a solicitat daune si dobanzile aferente pentru degradarea
imobilului, precum si chiriile pe care sotii L. ar fi trebuit sa i le
plateasca, in opinia sa, incepand cu 1 iunie 1994.
15. Printr-o sentinta din 27 octombrie 2000, bazandu-se pe
concluziile a doua expertize tehnice si pe constatarile personale
ale judecatorului facute cu ocazia unei cercetari la fata locului,
instanta a respins atat actiunea principala, cat si cererea
reconventionala. Judecatorul a estimat ca fostii chiriasi nu aveau
dreptul la restituirea costului lucrarilor efectuate, deoarece
acestea au fost efectuate fara autorizatiile prevazute de lege. In
ceea ce priveste solicitarea reclamantei, instanta a stabilit ca
lucrarile in cauza nu reprezentau degradari ale imobilului si ca
sotii L. nu puteau fi obligati la plata chiriilor, in conditiile in care
reclamanta nu fusese parte in contractul de inchiriere incheiat.
16. Ca urmare a apelului reclamantei, printr-o decizie din
24 iunie 2001, Tribunalul Brasov a stabilit ca lucrarile efectuate
nu erau utile si nici de natura sa creasca valoarea imobilului si
ca, dimpotriva, acestea au adus daune imobilului.
17. Luand in considerare Sentinta din 4 octombrie 1994 a
Judecatoriei Brasov, care obligase sotii L. sa incheie un contract
de inchiriere cu reclamanta, precum si faptul ca, in acelasi timp,
contractul de vanzare-cumparare cu privire la imobil fusese
anulat, Tribunalul a stabilit ca ei trebuie sa plateasca reclamantei
cuantumul chiriilor pentru perioada cuprinsa intre 1 iunie 1994 si
15 noiembrie 1999.
18. Tribunalul i-a obligat, de asemenea, la plata unei
despagubiri pentru reabilitarea imobilului, precum si la restituirea
costurilor si cheltuielilor judiciare, suma totala ridicandu-se la
84.741.747 ROL.
19. Ca urmare a recursului formulat de sotii L., aceasta
solutie a fost mentinuta printr-o decizie definitiva din
24 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov.
20. In cursul lunii noiembrie 2001, reclamanta a vandut
imobilul unui tert.
21. La sfarsitul lunii martie 2002, sotii L. au platit reclamantei
suma stabilita de Tribunalul Brasov.
22. La o data neprecizata, ca urmare a solicitarii sotilor L.,
procurorul general a introdus la Curtea Suprema de Justitie un
recurs in anulare impotriva sentintei Judecatoriei si a celor doua
decizii pronuntate de Tribunal si de Curtea de Apel.
23. El a aratat ca, in procesul de interpretare a documentelor
aflate la dosar si a legislatiei interne, instantele au comis grave
erori de drept, ceea ce a determinat solutionarea gresita a
litigiului. El a argumentat ca lucrarile efectuate de sotii L. au fost
necesare si utile si au dus la cresterea valorii imobilului. In ceea
ce priveste plata chiriilor, procurorul general a considerat ca, in
absenta unui contract de inchiriere, acestea nu erau datorate.
24. Invocand principiul autoritatii de lucru judecat a Deciziei
din 24 septembrie 2001, reclamanta a solicitat respingerea
recursului in anulare.
25. Printr-o decizie din 19 noiembrie 2002, Curtea Suprema
de Justitie a admis argumentele procurorului general si a casat
deciziile contestate.
26. Pe fond, Curtea Suprema de Justitie a admis actiunea
sotilor L. si a obligat reclamanta sa le plateasca daune
reprezentand costul lucrarilor in cuantum de 92.158.026 ROL.
27. La 7 noiembrie 2005, la cererea sotilor L., care solicitau
plata sumei sus-mentionate, un executor judecatoresc a inceput
executarea silita asupra bunurilor reclamantei. Aceasta a
introdus in fata Judecatoriei Brasov o contestatie la executare
care inca nu a fost solutionata.
II. Dreptul intern relevant
28. La momentul faptelor, articolele pertinente din Codul de
procedura civila prevedeau:
ARTICOLUL 330
"Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei,
poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie,
hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare
esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei
pe fond ori aceasta hotarare este vadit netemeinica."
ARTICOLUL 330^1
"In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in
anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand
hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila."
29. Articolele 330 si 330^1 din Codul de procedura civila au
fost abrogate prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 58/2003.
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din
Conventie
30. Reclamanta sustine ca anularea de catre Curtea
Suprema de Justitie a hotararilor definitive din 24 aprilie si
24 septembrie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor
juridice. Astfel, ea se plange de incalcarea art. 6 § 1 din
Conventie, care, in partea relevanta, dispune dupa cum
urmeaza:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil,
(...), de catre o instanta independenta si impartiala, (...), care va
hotari asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter
civil (...)".
A. Cu privire la admisibilitate
31. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod
vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De
asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt
motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
32. Guvernul face trimitere la Cauza Brumarescu, in care
Curtea a concluzionat asupra unei incalcari a art. 6 § 1 din
Conventie ca urmare a repunerii in discutie a unei hotarari
definitive in urma introducerii unui recurs in anulare de catre
procurorul general, care dispunea in acest sens de o putere
discretionara (Brumarescu impotriva Romaniei, [MC],
nr. 28.342/95, alin. 62, CEDO 1999-VII).
33. Totusi, Guvernul subliniaza ca in prezenta cauza, spre
deosebire de cauza citata mai sus, recursul in anulare a fost
introdus in termenul legal de un an de la data ultimei hotarari
contestate si ca el nu a fost expresia puterii discretionare a
procurorului general.
34. Guvernul considera ca, prin respingerea cererii de
restituire a costului lucrarilor efectuate de sotii L. si obligarea
acestora la plata catre reclamanta a chiriilor, Tribunalul si Curtea
de Apel au comis o grava eroare in aprecierea faptelor si
aplicarea dreptului, in conditiile in care lucrarile respective au
dus la cresterea valorii imobilului si niciun contract de inchiriere
nu a fost incheiat cu reclamanta.
35. In consecinta, Guvernul apreciaza ca introducerea unui
recurs in anulare la Curtea Suprema de Justitie era singura
posibilitate pentru a restabili ordinea juridica afectata de erorile
instantelor sus-mentionate.
36. Reclamanta contesta argumentele Guvernului si insista
asupra faptului ca anularea deciziilor definitive din 24 aprilie si
24 septembrie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor
juridice. Ea adauga ca, prin admiterea recursului in anulare,
Curtea Suprema de Justitie a dat in acelasi timp dovada de lipsa
de independenta si impartialitate.
37. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil,
garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina
preambulului Conventiei, care enunta preeminenta dreptului ca
element al patrimoniului comun al statelor-parti.
38. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei
dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care
implica, printre altele, ca solutia stabilita in mod definitiv de catre
instante cu privire la un litigiu sa nu mai poata fi repusa in
discutie (Brumarescu, citata mai sus, § 61). In temeiul acestui
principiu, nicio parte nu poate solicita revizuirea unei decizii
definitive si executorii doar pentru a obtine o noua analiza a
cauzei si o noua hotarare in privinta sa (Riabykh impotriva
Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
39. In cauza de fata, avand in vedere sustinerile Guvernului
in sensul ca deciziile din 24 aprilie si 24 septembrie 2001 erau
rezultatul unei erori in aprecierea faptelor si aplicarea dreptului,
Curtea reaminteste ca simplul fapt ca ar putea exista doua
puncte de vedere cu privire la un subiect nu este un motiv
suficient pentru a determina rejudecarea unei cauze (Riabykh,
citata mai sus, § 52).
40. In ceea ce priveste termenul pentru introducerea
recursului in anulare, chiar daca in prezenta cauza, spre
deosebire de situatia din Cauza Brumarescu, citata mai sus, in
care procurorul general nu trebuia sa respecte niciun termen,
exercitarea acestei cai extraordinare de recurs a avut loc in
termenul legal prevazut de art. 330^1 din Codul de procedura
civila, Curtea considera ca aceasta diferenta nu este de natura
sa determine o solutie diferita fata de cea din Cauza
Brumarescu (a se vedea, de asemenea, Societatea Comerciala
Masinexportimport Industrial Group — S.A. impotriva Romaniei,
nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005).
41. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca anularea deciziilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001 a incalcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei.
42. In consecinta, a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie.
43. Avand in vedere concluziile anterioare, Curtea considera
ca nu este necesar sa examineze separat capatul de cerere al
reclamantei referitor la pretinsa lipsa de independenta si
impartialitate a Curtii Supreme de Justitie, acest capat de cerere
constituind doar un aspect particular al dreptului la un proces
echitabil garantat de art. 6 § 1 din Conventie, care a fost deja
examinat de catre Curte.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul
nr. 1
44. Reclamanta se plange ca Hotararea din 19 noiembrie
2002 a Curtii Supreme de Justitie a avut ca efect incalcarea
dreptului la respectarea bunurilor sale, asa cum este garantat
de art. 1 din Protocolul nr. 1, care este redactat dupa cum
urmeaza:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea
bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat
pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege
si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de
a adopta legile pe care le considera necesare pentru a
reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau
pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a
amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
45. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod
vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De
asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt
motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
46. Guvernul admite ca, in temeiul hotararilor definitive din
24 aprilie si 24 septembrie 2001, reclamantei i s-a recunoscut o
creanta impotriva sotilor L. si ca, de asemenea, anularea acestei
creante, precum si obligarea reclamantei la plata de daune au
constituit o ingerinta in dreptul acesteia la respectarea bunurilor.
Totusi, Guvernul considera ca ingerinta era compatibila cu
prevederile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, de
vreme ce aceasta era legala si urmarea un scop legitim.
47. In ceea ce priveste respectarea principiului legalitatii,
Guvernul arata ca ingerinta se bazeaza pe dispozitiile art. 330
si 330^1 din Codul de procedura civila, astfel cum erau acestea
redactate la momentul faptelor.
48. In ceea ce priveste scopul legitim urmarit, Guvernul
sustine ca ingerinta era necesara pentru a restabili ordinea
juridica in urma erorii comise de catre Tribunal si Curtea de Apel.
49. In sfarsit, Guvernul considera ca hotararea Curtii
Supreme de Justitie nu a avut consecinte reale asupra
drepturilor patrimoniale ale reclamantei, in conditiile in care
sotii L. nu au solicitat restituirea sumei pe care i-au platit-o.
50. Reclamanta insista asupra faptului ca Decizia din
19 noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie a dus la o
incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor.
51. Curtea observa mai intai ca nu se contesta faptul ca, in
baza hotararilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001,
reclamanta avea o creanta suficient de bine determinata pentru
a fi exigibila. De altfel, sotii L. i-au platit suma in litigiu, de care
a putut sa se bucure in mod nestingherit pana la decizia Curtii
Supreme de Justitie care a anulat aceasta creanta si a obligat-o
la plata de despagubiri pentru lucrarile efectuate de sotii L.
52. Chiar daca pana acum si in ciuda inceperii unei proceduri
de executare silita avand ca obiect bunurile sale reclamanta nu
s-a conformat inca deciziei Curtii Supreme de Justitie, Curtea
considera ca anularea creantei sale si obligarea la plata de
despagubiri au avut ca efect lipsirea reclamantei de bunurile
sale, in sensul celei de-a doua fraze din primul paragraf al art. 1
din Primul Protocol aditional la Conventie (a se vedea, mutatis
mutandis, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial
Group — S.A., citata mai sus, § 44).
53. O lipsire de proprietate care intra sub incidenta acestei
norme se poate justifica doar daca se demonstreaza in special
ca aceasta a intervenit pentru o cauza de utilitate publica si in
conditiile prevazute de lege. In plus, orice ingerinta in
exercitarea dreptului de proprietate trebuie sa raspunda
criteriului proportionalitatii (Brumarescu, citata mai sus, §§ 73—74).
54. In speta, Curtea observa in special ca nu se contesta ca
ingerinta in dreptul reclamantei la respectarea bunurilor a avut
loc in conditiile prevazute de lege, si anume dispozitiile Codului
de procedura civila referitoare la recursul in anulare.
55. In ceea ce priveste justificarea acestei ingerinte, Curtea
observa ca Guvernul sustine ca interventia procurorului general
era necesara pentru a restabili ordinea juridica pe care erorile de
judecata ale Tribunalului si Curtii de Apel au incalcat-o.
56. In aceasta privinta, Curtea reitereaza constatarea facuta
cu ocazia examinarii capatului de cerere cu privire la incalcarea
art. 6 § 1 din Conventie, si anume ca respectarea principiului
securitatii raporturilor juridice interzice ca hotarari judecatoresti
care se bucura de autoritatea de lucru judecat sa fie repuse in
discutie pentru simplul motiv ca exista doua puncte de vedere
asupra chestiunii respective. Or, in cauza de fata Curtea
observa, pe de o parte, ca sotii L. au beneficiat de o hotarare in
prima instanta si de doua cai ordinare de atac pentru a-si
prezenta argumentele si, pe de alta parte, ca procurorul general
nu a ridicat in fata Curtii Supreme de Justitie niciun argument
nou care sa nu fi fost analizat in mod corespunzator de
instantele ordinare.
57. Dincolo de aceste aspecte, presupunand chiar ca s-ar
putea demonstra ca lipsirea de proprietate a servit unei cauze
de interes public, avand in vedere ca interventia procurorului
general, dupa solutionarea unei proceduri in care acesta nu a
fost parte, a dus nu doar la anularea creantei reclamantei, ci si
la obligarea acesteia la plata de despagubiri, Curtea considera
ca o atingere atat de radicala adusa drepturilor reclamantei a
incalcat, in defavoarea sa, echilibrul care trebuie pastrat intre
protectia proprietatii si exigentele interesului general.
58. In consecinta, a existat o incalcare a art. 1 din
Protocolul nr. 1.
III. Cu privire la celelalte incalcari pretinse
59. Reclamanta se considera victima a "numeroase
nedreptati", care ar constitui tot atatea incalcari ale dreptului la
viata, la libertate si siguranta, la respectarea vietii familiale, la un
recurs efectiv, la libertatea de circulatie si la interzicerea abuzului
de drept, garantate de art. 2, 5, 8, 13 si 17 din Conventie si de
art. 2 din Protocolul aditional nr. 4 la Conventie.
60. Tinand cont de ansamblul elementelor aflate la dispozitia
sa si in masura in care este competenta sa analizeze sustinerile
formulate, Curtea nu a descoperit nicio aparenta de incalcare a
acestor drepturi si libertati garantate de Conventie si de
protocoalele sale.
61. Rezulta ca aceasta parte a cererii este in mod vadit
nefondata si trebuie respinsa in temeiul art. 35 § § 3 si 4 din
Conventie.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
62. Art. 41 din Conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei
sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti
contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a
consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca
este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciul
63. Reclamanta a solicitat cu titlu de prejudiciu material suma
de 40.750 EUR reprezentand chiriile de care a fost lipsita intre
1 iunie 1994 si 31 martie 2000. Ea solicita, de asemenea,
586 EUR pentru daunele aduse imobilului de sotii L.
64. Ea solicita 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit
din cauza imposibilitatii de a utiliza imobilul si a suferintei pe care
i-a provocat-o decizia Curtii Supreme de Justitie, care a lipsit de
efecte o procedura judiciara derulata pe mai multi ani.
65. Guvernul contesta aceste pretentii. El arata ca prin
Hotararea din 24 aprilie 2001 Tribunalul Brasov a acordat
reclamantei o despagubire pentru chiriile neincasate si pentru
distrugerile provocate imobilului. El adauga ca, in ciuda anularii
acestei hotarari de catre Curtea Suprema de Justitie, reclamanta
inca nu a restituit aceasta suma sotilor L.
66. In ceea ce priveste suma solicitata cu titlu de prejudiciu
moral, Guvernul afirma ca nu exista nicio legatura directa intre
incalcarile pretinse si un eventual prejudiciu moral.
67. Curtea constata ca reclamantei i s-a platit suma acordata
prin Hotararea din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brasov, fiind in
continuare in posesia acesteia. De asemenea, Curtea observa
ca, in ciuda unei proceduri de executare silita aflate in derulare,
reclamanta nu a platit sotilor L. despagubirile la care a fost
obligata prin Decizia din 19 noiembrie 2002 a Curtii Supreme
de Justitie.
68. Prin urmare, Curtea considera ca nicio suma nu ar putea
fi acordata reclamantei cu titlu de prejudiciu material in legatura
directa cu incalcarea constatata a art. 6 § 1 din Conventie si a
art. 1 din Protocolul nr. 1.
69. In ceea ce priveste repararea prejudiciului moral, Curtea
apreciaza ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral de
necontestat ca urmare a anularii creantei sale si a obligarii sale
la plata de despagubiri.
70. Avand in vedere ansamblul elementelor disponibile si
statuand in echitate, conform dispozitiilor art. 41 din Conventie,
Curtea acorda reclamantei suma de 2.000 EUR cu titlu de
daune morale.
B. Costurile si cheltuielile de judecata
71. Reclamanta solicita restituirea sumei de 955 EUR cu titlu
de costuri din procedura interna, reprezentand cheltuieli diverse
precum plata taxei de timbru, fotocopii, expertize tehnice si
cheltuieli de transport. Ea solicita in plus 210 EUR pentru
cheltuielile cu procedura in fata Curtii.
72. Guvernul nu se opune la restituirea cheltuielilor
suportate, cu conditia prezentarii documentelor doveditoare.
Totusi, el subliniaza ca in cadrul procedurii interne reclamantei
i s-a restituit deja o parte din costurile prezentate in cadrul
acestei proceduri.
73. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate
obtine restituirea costurilor si cheltuielilor decat in masura in
care s-a facut dovada realitatii, a necesitatii si a caracterului
rezonabil din punctul de vedere al cuantumului acestora.
74. In ceea ce priveste costurile si cheltuielile implicate de
procedura in fata instantelor nationale ordinare, Curtea observa
mai ales ca prin Hotararea din 24 aprilie 2001, confirmata prin
Decizia Curtii de Apel Brasov din 24 septembrie 2001, s-a
dispus restituirea acestora reclamantei.
75. Apoi Curtea reaminteste ca a stabilit incalcarea art. 6 § 1
din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a anularii
de catre Curtea Suprema de Justitie a celor doua decizii susmentionate.
Astfel, se impune sa se acorde reclamantei costurile
si cheltuielile aferente procedurii derulate in fata acestei din
urma instante.
76. In ceea ce priveste cheltuielile implicate de procedura in
fata sa, Curtea observa ca reclamanta, care a beneficiat de
asistenta judiciara a Consiliului Europei, locuieste in Ungaria si
a efectuat cheltuieli suplimentare pentru corespondenta cu
Curtea si cu avocatul sau, precum si pentru mai multe calatorii
efectuate in Romania pentru necesitati legate de prezenta
plangere.
77. Analizand elementele aflate la dispozitia sa, precum si
jurisprudenta in materie, Curtea considera rezonabil sa acorde
reclamantei suma de 1.000 EUR pentru toate costurile si
cheltuielile.
C. Dobanzile moratorii
78. Curtea considera potrivit ca rata dobanzilor moratorii sa
se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a
Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie si pe art. 1 din
Protocolul nr. 1 si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate
cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume:
(i) 2.000 EUR (doua mii euro) pentru prejudiciul moral;
(ii) 1.000 EUR (una mie euro) pentru costuri si cheltuieli;
(iii) orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit cu privire la aceste sume;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu
o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta
perioada si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru restul pretentiilor.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 20 iulie 2006, in temeiul art. 77 §§ 2 si 3 din Regulamentul
Curtii. |
|
Lista hotarari CEDO
Cautare text
Termeni juridici, grupare tematica
|