Hotararea din 3 iunie 2003 in cauza Silvestru Cotlet impotriva Romaniei
|
|
Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.
Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.
|
Detaliu speta
|
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
Hotararea din 3 iunie 2003 in cauza Silvestru Cotlet impotriva Romaniei
Cererea nr. 38.565/97
In cauza Silvestru Cotlet impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (sectia a IV-a), statuand in cadrul unei Camere formate din: domnul Nicolas Bratza,
presedinte; domnii M. Pellonpaa, C. Birsan, R. Maruste, S. Pavlovschi, L. Garlicki si doamna V. Straznicka, judecatori; si domnul M.
O’Boyle, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 13 mai 2003,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceasta ultima data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 38.565/97, indreptata
impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul
Silvestru Cotlet (reclamantul), s-a adresat Comisiei Europene a
Drepturilor Omului (Comisia) la data de 16 noiembrie 1995, in
temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul care beneficiaza de asistenta judiciara este
reprezentat in fata Curtii de catre domnul D. Mihai, avocat in
Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de
agentul sau, doamna C.I. Tarcea.
3. Reclamantul s-a plans de o incalcare a dreptului sau la
respectarea corespondentei, prevazut de articolul 8 si de fostul
articol 25 (actual articol 34) din Conventie, datorita intarzierilor in
primirea corespondentei si deschiderii corespondentei destinate
sau provenind de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului
(Curtea) si de la Comisie, precum si de refuzul autoritatilor de a-i
pune la dispozitie hartie, plicuri si timbre pentru corespondenta sa
cu Curtea.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la data de 1 noiembrie
1998, data intrarii in vigoare a Protocolului 11 la Conventie (art. 5
§ 2 din Protocolul 11).
5. Cererea a fost atribuita primei Sectii a Curtii (art. 52 § 1
din regulament). In cadrul acesteia s-a constituit, in conformitate
cu art. 26 § 1 din regulament, Camera insarcinata cu examinarea
cererii (art. 27 § 1 din Conventie).
6. Printr-o decizie din 10 octombrie 2000 Camera a declarat
cererea partial admisibila.
7. La 1 noiembrie 2001 Curtea a modificat compunerea
sectiilor (art. 25 § 1 din regulament). Prezenta cerere a fost
atribuita Sectiei a IV-a, astfel modificata (art. 52 § 1).
8. Printr-o decizie din 16 aprilie 2002 Camera a declarat
restul plangerii admisibile.
9. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise
asupra fondului cauzei (art. 59 § 1 din regulament).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
10. Reclamantul, Silvestru Cotlet, este cetatean roman, nascut
in anul 1964, si are domiciliul in Gura Humorului.
11. La data de 23 iulie 1992 reclamantul a fost condamnat
de catre Tribunalul Caras-Severin la 18 ani de inchisoare pentru
savarsirea infractiunii de omor. Curtea Suprema de Justitie a
mentinut aceasta hotarare printr-o decizie definitiva din data de
20 ianuarie 1993.
12. Dupa condamnare reclamantul a fost depus in
Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. A fost apoi transferat la
penitenciarele din Timisoara, Gherla, Jilava, Rahova, Craiova,
Targu Ocna si Margineni.
13. Reclamantul a sesizat Comisia la data de 16 noiembrie
1995. Scrisoarea sa a sosit la secretariatul Comisiei in data de
5 ianuarie 1996, intr-un plic purtand antetul Ministerului Justitiei,
trimis din Bucuresti. Reclamantul informa Comisia ca aceasta era
"ultima lui speranta".
14. Prin scrisoarea din 19 februarie 1996, secretariatul
Comisiei a solicitat reclamantului sa isi precizeze cererile si sa ii
puna la dispozitie copii de pe deciziile judiciare pertinente pentru
cererile sale. I s-a trimis, de asemenea, in anexa textul
Conventiei si o nota explicativa.
15. Prin scrisoarea din 10 octombrie 1996 reclamantul a
raspuns ca intarzierea in primirea raspunsurilor se datora
formalitatilor necesare pentru a obtine copii de pe documentele
cerute. A explicat, de asemenea, ca nu putea pune la dispozitie
copii de pe dosarul sau de penitenciar de la Timisoara, deoarece
nu avea suficienti bani pentru a le fotocopia.
16. Aceasta scrisoare a sosit la secretariatul Comisiei in data
de 16 decembrie 1996, cu o scrisoare datata 26 noiembrie 1996
a directorului Directiei Generale a Penitenciarelor, generalul de
divizie I.C. Cele doua scrisori au sosit intr-un plic ce purta antetul
Ministerului Justitiei, trimis din Bucuresti.
17. Prin scrisoarea din 17 ianuarie 1997 secretariatul Comisiei
i-a cerut reclamantului explicatii cu privire la intarzierea
corespondentei. Reclamantul a raspuns printr-o scrisoare, datata
17 februarie 1997, prin care sustinea ca intarzierile in
corespondenta sa cu Comisia nu ii erau imputabile, si a cerut
ajutor in asigurarea respectarii art. 8 din Conventie. A confirmat
primirea notei explicative pe care Comisia i-a trimis-o la data de
19 februarie 1996. Aceasta scrisoare a sosit la Comisie la data
de 27 martie 1997, cu o scrisoare de insotire din 18 martie
1997, provenind de la directorul Directiei Generale a
Penitenciarelor, I.C. Cele doua scrisori au fost trimise intr-un plic
purtand antetul Ministerului Justitiei, expediat din Bucuresti.
18. La data de 30 aprilie 1997, secretariatul Comisiei
l-a informat pe reclamant ca cererea sa referitoare la caracterul
pretins inechitabil al procedurii prin care s-a ajuns la condamnare
prezenta anumite probleme si i-a cerut precizari in legatura cu
cererea intemeiata pe art. 8 din Conventie, pe care acesta il
invocase in scrisoarea precedenta.
19. La data de 19 mai 1997 reclamantul a raspuns ca i-au
fost inmanate deschise toate scrisorile trimise de catre Comisie si
a fost obligat sa inmaneze autoritatilor penitenciare scrisorile sale
destinate Comisiei, intr-un plic deschis. Aceste scrisori erau apoi
trimise Directiei Generale a Penitenciarelor din Bucuresti, unde
erau inregistrate si trimise la destinatie. El se plangea si de faptul
ca seful inchisorii "uitase" sa ii inmaneze textul Conventiei care ii
fusese trimis in anexa la scrisoarea secretariatului Comisiei din
19 februarie 1996. El sublinia faptul ca doar datorita celorlalte
scrisori ale Comisiei si in urma insistentelor repetate comandantul
ii inmanase in cele din urma textul Conventiei.
20. Scrisoarea din 9 mai 1997 a sosit la Comisie in data de
4 iulie 1997, impreuna cu o scrisoare de insotire a directorului
adjunct al Directiei Generale a Penitenciarelor, colonelul M.V.
Cele doua scrisori fusesera trimise impreuna din Bucuresti, intr-un
plic purtand antetul Ministerului Justitiei.
21. La data de 22 august 1997 reclamantul a trimis Comisiei
formularul de cerere. Formularul a fost, de asemenea, trimis din
Bucuresti impreuna cu o scrisoare de insotire provenind de la
Directia Generala a Penitenciarelor intr-un singur plic sosit la
Comisie la data de 20 octombrie 1997.
22. Mai multe scrisori ale reclamantului din 8 martie,
16 septembrie si 31 decembrie 1999, 15 octombrie, 11 noiembrie,
12, 4 si 21 decembrie 2000 au sosit la Curte, respectiv in plicuri
obisnuite inchise, in termen de o saptamana dupa expediere.
23. Printr-o scrisoare din 8 martie 1999 reclamantul a informat
Curtea ca era impiedicat sa comunice cu aceasta, deoarece
autoritatile refuzau sa ii puna la dispozitie hartie de scris si
plicuri. Reclamantul cerea ajutorul Curtii pentru a remedia aceasta
situatie si arata ca reusise, in cele din urma, sa obtina un plic
doar prin intermediul unui alt detinut.
24. Printr-o scrisoare din 16 septembrie 1999 reclamantul a
prezentat Curtii scuzele sale deoarece fusese obligat, din lipsa de
timbru, sa puna scrisoarea sa alaturi de cea a unui alt detinut
care scria Curtii.
25. Prin scrisoarea din 11 noiembrie 2000, trimisa din Spitalul penitenciar
Targu Ocna, reclamantul a comunicat faptul ca a
primit la data de 8 noiembrie 2000 o scrisoare din partea Grefei
Curtii, care ii fusese trimisa la data de 27 octombrie 2000, si
sublinia faptul ca aceasta scrisoare ii parvenise intr-un plic
deschis.
El arata, de asemenea, ca introducerea cererii sale la
Strasbourg si corespondenta sa cu Secretariatul provocase
ostilitatea gardienilor fata de el. Reclamantul se exprima in
termenii urmatori: "in inchisoare, gardienii nu sunt multumiti de
corespondenta mea cu dumneavoastra si, pentru acest motiv, se
pare ca voi fi transferat si s-ar putea sa mai am si alte probleme".
El informa, de asemenea, Curtea ca un alt detinut care cunostea
limba franceza il ajutase sa traduca formularul de cerere, dar ca
nu putea dezvalui numele persoanei in cauza, deoarece aceasta
ar putea avea probleme cu conducerea penitenciarului.
26. Printr-o scrisoare din 15 mai 2002 conducerea
Penitenciarului din Margineni, raspunzand unei cereri de informatii,
adresata de catre agentul Guvernului roman, confirma in primul
rand faptul ca reclamantul fusese detinut succesiv in Penitenciarul
Margineni din 27 martie 1998 pana in 3 octombrie 1999, din 27
iunie in 19 iulie 2000 si din 29 mai 2001 in 13 ianuarie 2002. Se
arata apoi de catre aceasta ca, in perioadele amintite,
reclamantul avea in contul sau suma de 592.000 lei si ca nu
facuse nici o cerere in vederea obtinerii unei eventuale finantari
care i-ar fi fost necesara pentru a putea introduce o cerere la
Curte. Conducerea penitenciarului arata apoi ca, in perioadele
amintite, reclamantul se adresase o singura data Ministerului
Justitiei, si aceasta doar pentru a solicita gratierea, si ca nimic
nu dovedea faptul ca s-ar fi adresat ulterior Curtii.
II. Drept intern aplicabil
27. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna aplicabile sunt
descrise in Hotararea Petra impotriva Romaniei (Hotararea din
23 septembrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998—VII,
p. 2853, §§ 25—26).
28. Din punctul de vedere al Guvernului, Ordinul nr. 2.036/C
sau nr. 2.037/C, care garanteaza secretul corespondentei
detinutilor, a fost adoptat la data de 24 noiembrie 1997 de catre
ministrul justitiei. Guvernul nu a depus o copie a ordinului in
discutie si nu rezulta din elementele prezentate de Guvern ca
Curtea si-ar putea procura singura acest ordin sau ca acesta ar fi
fost publicat.
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie
29. Reclamantul se plange de incalcari ale dreptului sau la
corespondenta cu Comisia si cu Curtea. El invoca sub acest
aspect art. 8 din Conventie, care prevede ca:
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si
de familie.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea
acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de
lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica,
este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica,
bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor
penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si
libertatilor altora."
30. Curtea arata ca plangerea are trei parti: prima se refera la
intarzierile in transmiterea corespondentei reclamantului destinate
Comisiei sau Curtii; cea de-a doua priveste deschiderea
corespondentei reclamantului, destinata Comisiei si Curtii sau
provenind de la acestea; cea de-a treia se refera la refuzul
administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului
cele necesare pentru corespondenta cu Curtea.
1. Asupra intarzierilor in transmiterea corespondentei
reclamantului, destinata Curtii si Comisiei
A. Argumentele partilor
31. Reclamantul sustine ca intarzierile in transmiterea
corespondentei destinate Comisiei sau Curtii aduc atingere
dreptului garantat de art. 8, citat mai sus.
32. Guvernul admite ca reclamantul a suferit o ingerinta in
dreptul sau la respectarea corespondentei cu Comisia, datorita
intarzierilor inregistrate in transmiterea corespondentei destinate
Comisiei, si ca aceasta intarziere nu era prevazuta de o "lege",
in sensul art. 8 § 2 din Conventie. Trimite, in ceea ce priveste
acest ultim punct, la Hotararea Petra impotriva Romaniei din
23 septembrie 1998, in care Curtea a constatat o incalcare a
art. 8 din Conventie, pe motiv ca legea romana nu indeplinea
exigenta de accesibilitate a legii, in sensul celui de-al doilea
alineat al art. 8 din Conventie. Guvernul subliniaza totusi ca
reclamantul nu a mai suferit nici o ingerinta in dreptul la
respectarea corespondentei dupa data de 24 noiembrie 1997,
data la care a fost adoptat un ordin al ministrului justitiei (denumit
in continuare ordinul ministrului justitiei), care garanta transmiterea
imediata a corespondentei detinutilor, precum si secretul
acesteia.
B. Aprecierea Curtii
33. Curtea remarca in primul rand faptul ca aceasta parte a
plangerii se refera la o perioada care incepe la data de
16 noiembrie 1995, data la care reclamantul a trimis o prima
scrisoare Comisiei, pana la data de 20 octombrie 1997, data la
care Comisia a primit scrisoarea reclamantului din 22 august
1997. Curtea releva faptul ca pe parcursul acestei perioade
corespondenta reclamantului a ajuns la destinatie in termene care
variau intre o luna si 10 zile minimum si doua luni si 10 zile
maximum.
Curtea remarca faptul ca dupa 20 octombrie 1997 scrisorile
reclamantului au sosit in termene normale, in general intre una si
doua saptamani dupa expediere (§ 22 de mai sus). Curtea
considera, pe baza elementelor furnizate, ca nici o ingerinta nu
poate fi observata dupa data de 20 octombrie 1997 cu privire la
intarzierea in transmiterea corespondentei reclamantului destinate
Curtii.
34. Curtea remarca apoi ca nu este contestat faptul ca
intarzierea in transmiterea corespondentei reclamantului intre
16 noiembrie 1995 — 20 octombrie 1997 constituie, in speta, o
ingerinta in dreptul sau la respectarea corespondentei, garantat
de art. 8 § 1 din Conventie, care nu era prevazuta de o "lege",
in sensul alin. 2 al art. 8 din Conventie.
35. In aceasta privinta Curtea reaminteste ca in cauza Petra
impotriva Romaniei, citata mai sus, a constatat incalcarea art. 8
din Conventie pe motiv ca "legea romana nu indica destul de clar
intinderea si modalitatile de exercitare a acestei puteri de
apreciere acordate autoritatilor" (Hotararea Petra impotriva
Romaniei, citata mai sus, § 38 in fine), si ca "dispozitiile interne
aplicabile in materie de control al corespondentei detinutilor (...)
lasa autoritatilor nationale o marja prea mare de apreciere: legea
se limiteaza la a indica, intr-o maniera foarte generala, dreptul
condamnatilor de a primi si de a trimite corespondenta si acorda
directorilor penitenciarelor autoritatea de a pastra orice scrisoare,
ziar, carte sau revista «neadecvata reeducarii condamnatului»
(§ 25 de mai sus). Controlul corespondentei pare deci, automat,
independent de orice decizie a unei autoritati judecatoresti si
nesupus cailor de atac.
In ceea ce priveste regulamentul de aplicare, acesta nu este
publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sa ia
cunostinta de continutul acestuia" (Hotararea Petra impotriva
Romaniei, citata mai sus, § 37).
36. Curtea considera ca nimic din aceasta speta nu este, din
acest punct de vedere, distinct fata de speta Petra impotriva
Romaniei, citata mai sus. Ingerinta litigioasa este intemeiata, in
speta de fata, pe aceleasi dispozitii interne ca si cele declarate
de Curte ca incompatibile cu cerintele unei "legi", in sensul art. 8
§ 2 din Conventie. Curtea concluzioneaza ca ingerinta nu a fost,
prin urmare, prevazuta de "lege" si ca, din acest punct de
vedere, a existat o incalcare a art. 8 din Conventie.
37. Cu privire la concluzia precedenta, Curtea nu considera
necesar sa verifice in speta respectarea celorlalte exigente din cel
de-al doilea alineat al art. 8 si nici calitatea de "lege" a ordinului
ministrului justitiei din 24 noiembrie 1997 la care trimite Guvernul,
deoarece, in sensul alin. 2 citat mai sus, acesta a intervenit
ulterior faptelor care constituie aceasta parte a plangerii,
intemeiata pe art. 8 din Conventie.
2. Asupra deschiderii corespondentei reclamantului
destinate Comisiei si Curtii sau provenind de la acestea
A. Argumentele partilor
38. Guvernul nu contesta faptul ca inainte de 24 noiembrie
1997 reclamantul a suferit o ingerinta in dreptul sau la
respectarea corespondentei, motivul fiind deschiderea
corespondentei destinate Comisiei sau provenind de la aceasta.
Lasand la aprecierea Curtii acest aspect, Guvernul admite ca
ingerinta mentionata nu era prevazuta de o "lege", in sensul
art. 8 § 2 din Conventie, precum Curtea a constatat in Hotararea
Petra impotriva Romaniei citata mai sus, pentru fapte similare
celor din speta.
Guvernul subliniaza totusi ca dupa data de 24 noiembrie
1997, dupa adoptarea unui ordin de catre ministrul justitiei —
nr. 2.036/C sau 2.037/C, care garanta secretul corespondentei
detinutilor, reclamantul nu a mai suferit incalcari ale dreptului sau
la corespondenta. Guvernul arata ca numeroase masuri au fost
adoptate de catre Directia Generala a Penitenciarelor din
Bucuresti pentru punerea in aplicare a ordinului mentionat: pe de
o parte, o circulara prin care se atragea atentia asupra
importantei respectarii de catre personalul din penitenciar a
dreptului la corespondenta al detinutilor a fost expediata in fiecare
penitenciar; pe de alta parte, ordinul mentionat este prezentat
fiecarui nou-detinut, care afla astfel care sunt drepturile si
obligatiile sale in aceasta privinta.
39. Reclamantul contesta afirmatiile Guvernului, conform
carora, dupa 24 noiembrie 1997, nu i s-a mai incalcat dreptul la
respectarea secretului corespondentei. El trimite, sub acest
aspect, la scrisoarea de la Penitenciarul Margineni din 15 mai
2002, adresata agentului Guvernului, care arata ca intre 1998 si
2002 reclamantul nu ar fi formulat nici o cerere de finantare
pentru a trimite o cerere Curtii si ca ar fi trimis o singura cerere
Ministerului Justitiei pentru a solicita gratierea. El considera ca
scrisoarea mentionata constituie o dovada a faptului ca
administratia penitenciara a continuat sa tina un registru continand
corespondenta detinutilor si a continuat sa citeasca aceasta
corespondenta si dupa data de 24 noiembrie 1997. Reclamantul
subliniaza, in cele din urma, ca administratia penitenciara citise scrisoarea sa adresata ministrului justitiei din moment ce cunostea
continutul acestei scrisori.
B. Aprecierea Curtii
1. Perioada de pana la 24 noiembrie 1997
40. Curtea arata ca nu se contesta, in speta, faptul ca
deschiderea corespondentei reclamantului destinate Comisiei sau
provenind de la aceasta inainte de 24 noiembrie 1997 constituie
o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea corespondentei.
Curtea releva apoi ca ingerinta mentionata este anterioara datei
de 23 septembrie 1998, data la care Curtea a considerat, in
cauza Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, ca art. 8 din
Conventie fusese incalcat de catre autoritati, pe motiv ca
dispozitiile interne aplicabile nu indeplineau exigentele alin. 2 al
art. 8 din Conventie (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata
mai sus, §§ 38—39).
41. Or, ingerinta litigioasa fiind intemeiata, in speta, pe
aceleasi dispozitii interne, precum cele deja declarate ca
neindeplinind conditiile unei "legi", Curtea considera ca nimic din
aceasta speta nu permite sa se distinga, din acest punct de
vedere, intre speta de fata si speta Petra impotriva Romaniei
citata mai sus.
42. Asadar, ingerinta litigioasa neindeplinind conditia de a fi
prevazuta de o "lege", Curtea concluzioneaza ca s-a incalcat
art. 8 din Conventie sub acest aspect.
2. Perioada de dupa 24 noiembrie 1997
43. In ceea ce priveste respectarea secretului corespondentei
reclamantului dupa data de 24 noiembrie 1997, Curtea constata
faptul ca se gaseste in fata unei controverse intre parti, in
masura in care Guvernul neaga existenta oricarei ingerinte dupa
data la care ministrul justitiei a adoptat ordinul care garanteaza
secretul corespondentei detinutilor, fapt contestat de reclamant. In
aceasta situatie ii revine mai intai Curtii rolul sa decida asupra
acestei controverse pe baza dosarului aflat in posesia sa
(Messina impotriva Italiei, Hotararea din 2 februarie 1993, seria A
n? 257-H, § 31).
44. Curtea arata ca din scrisoarea din 15 mai 2002 a Directiei
Penitenciarului Margineni rezulta ca autoritatile au continuat si
dupa data de 24 noiembrie 1997 sa controleze corespondenta
reclamantului, mai ales in ceea ce priveste obiectul acesteia si
destinatarii. Curtea noteaza, in aceasta privinta, ca autoritatile
penitenciare erau la curent cu faptul ca intre anii 1998 si 2002
reclamantul nu a trimis nici o cerere Curtii si ca trimisese o
singura cerere ministrului justitiei pentru a solicita gratierea (§ 26
mentionat mai sus). In plus, Curtea remarca faptul ca reclamantul
s-a plans in scrisoarea sa din 11 noiembrie 2000 de faptul ca
scrisoarea din data de 27 octombrie 2000, provenita de la Grefa
Curtii, i-a fost inmanata deschisa, fapt pe care Guvernul nu il
contesta (§ 25 de mai sus). Aceste elemente permit Curtii sa
acorde incredere afirmatiilor reclamantului. Curtea considera,
asadar, ca ingerinta in dreptul la respectarea corespondentei a
continuat si dupa data adoptarii ordinului ministrului justitiei, care
garanta secretul corespondentei detinutilor.
45. Aceasta ingerinta incalca art. 8 din Conventie, cu exceptia
cazului in care este "prevazuta de lege", urmareste un scop sau
scopuri legitime si este, in plus, "necesara intr-o societate
democratica" pentru a atinge aceste scopuri (a se vedea
hotararile Silver si altii impotriva Marii Britanii, 25 martie 1992,
seria A, nr. 233, p. 16, § 34, si Calogero impotriva Marii Britanii,
25 martie 1983, seria A, nr. 62, p. 32, § 84, Campbell c Diana
impotriva Italiei, 15 noiembrie 1996, Culegerea 1996—V, p. 1775,
§ 28).
46. In ceea ce priveste legalitatea ingerintei, Curtea, in
absenta unor indicatii mai precise oferite de catre parti, pleaca de
la ideea ca, in speta, controlul corespondentei reclamantului s-a
intemeiat, spre deosebire de cauza Petra impotriva Romaniei
mentionata anterior, pe ordinul pe care ministrul justitiei l-ar fi
adoptat la data de 24 noiembrie 1997 si care garanta secretul
corespondentei detinutilor. Chiar daca s-ar presupune ca nu a
fost asa in cazul de fata, sarcina de a indica dispozitiile
eventualei legi pe care s-au intemeiat autoritatile nationale pentru
a supune corespondenta detinutului unui control ii apartine
Guvernului (Hotararea Di Giovine impotriva Italiei, nr. 39.920/98,
§ 25, Hotararea din 26 iulie 2001, nepublicata).
47. Or, Curtea arata in primul rand ca exista unele incoerente
in observatiile Guvernului referitoare la ordinul ministrului justitiei
din 24 noiembrie 1997, in masura in care acesta este uneori
identificat sub numarul 2.036/C, iar alteori sub numarul 2.037/C.
In plus, nu rezulta din informatiile puse la dispozitie de catre
Guvern sau pe care Curtea le-a obtinut ea insasi ca ordinul in
cauza ar fi fost publicat. In aceste conditii si in lumina
jurisprudentei in materie (Hotararea Petra impotriva Romaniei
citata mai sus, § 37; Hotararea Di Giovine impotriva Italiei, citata
mai sus, § 26; Hotararea Peers impotriva Greciei, nr. 28.524/95,
§ 82, CEDO 2001—III si Labita impotriva Italiei, nr. 26.772/95,
§§ 175—185, CEDO 2000—IV), Curtea considera ca ingerinta
litigioasa nu era prevazuta de o "lege", in sensul alin. 2 al art. 8
din Conventie.
48. Cu privire la concluzia precedenta, Curtea nu considera
necesar sa verifice, in speta, respectarea celorlalte conditii din
alin. 2 al art. 8 din Conventie.
3. Asupra refuzului administratiei penitenciare de a-i pune la
dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa
cu Curtea
A. Argumentele partilor
49. Reclamantul considera ca refuzul administratiei
penitenciare, dupa data de 24 noiembrie 1997, de a-i pune la
dispozitie cele necesare, precum plicuri, timbre si hartie de scris,
pentru a se putea adresa Curtii constituie o incalcare a art. 8. El
considera ca aceasta incalcare se datoreaza lipsei de precizie si
de accesibilitate a reglementarii aplicabile.
50. Guvernul contesta adevarul afirmatiilor reclamantului si
considera ca acestea sunt nefondate. Se arata ca, in virtutea
ordinului ministrului justitiei din 24 noiembrie 1997, le revine
detinutilor sau familiilor acestora sarcina de a achizitiona plicurile
si timbrele necesare pentru corespondenta lor si ca, atunci cand
detinutii nu dispun de mijloacele financiare necesare, cheltuielile
sunt suportate de catre administratiile penitenciare. In acest caz
reclamantul este obligat sa faca o cerere in scris la administratia
penitenciara. Or, Guvernul subliniaza ca nu rezulta din registrele
Penitenciarului Margineni faptul ca reclamantul ar fi formulat o
asemenea cerere si arata ca, in orice caz, nu ar fi putut sa
beneficieze de acestea in mod gratuit, deoarece avea in cont
suma de 592.000 lei.
51. Guvernul arata apoi ca, potrivit informatiilor transmise de
Directia Generala a Penitenciarelor, detinutilor care indeplinesc
conditiile prevazute de "regulament" li se atribuie doua plicuri
intr-o luna. Guvernul nu a identificat insa reglementarea in cauza.
52. Reclamantul sustine ca cerinta la care face referire
Guvernul este ilogica: detinutul care are nevoie de hartie si
plicuri nu poate fi obligat sa le ceara in scris, pe o hartie pe
care oricum nu o poseda. Este vorba in acest caz, dupa parerea
reclamantului, de o restrangere nejustificata a posibilitatii de a
pune in practica dreptul la respectarea corespondentei sale.
Reclamantul subliniaza ca s-a lovit de un refuz fata de toate
cererile sale formulate oral catre comandantul penitenciarului, pe
motiv ca erau disponibile doar plicuri timbrate pentru Romania, nu
si pentru strainatate.
53. Reclamantul subliniaza ca Guvernul citeaza o anumita
reglementare, in virtutea careia detinutilor li se acordau gratuit
doua plicuri pe luna, fara insa a identifica aceasta reglementare.
Or, el arata ca, in mod evident, plicurile nu sunt suficiente pentru
a-si putea exercita dreptul la corespondenta.
54. In ceea ce priveste sustinerea Guvernului, conform careia
el ar fi avut in cont suma de 590.000 lei, reclamantul sustine ca
este vorba despre o suma modesta — echivalentul in lei a
18 euro, pe care a avut-o in cont o scurta perioada, in lunile
august si septembrie 1998, si care reprezenta beneficiul obtinut
in urma vanzarii tablourilor si icoanelor sale la o expozitie.
Reclamantul subliniaza ca a cerut timbre si plicuri atunci cand nu
mai avea mijloace de a si le procura, adica dupa ce cumparase,
cu banii pe care ii avea in cont, lucruri elementare pentru uz
curent (tigari, sapun, hrana etc.).
55. Reclamantul sustine, in fine, ca cheltuielile realizate de
detinuti pentru corespondenta cu Curtea nu sunt "cheltuieli
voluptorii", realizate in interes pur personal. Corespondenta cu
Curtea raspunde, dupa parerea reclamantului, unui interes
general, si anume aceluia de a permite Curtii sa dea o hotarare bazata pe toate elementele pertinente de fapt si de drept intr-un
caz de speta. Or, aceasta implica, intre altele, posibilitatea
reclamantului de a informa Curtea cu privire la orice element nou
sau de a-i pune la dispozitie elementele pe care le considera
pertinente pentru a-si apara cauza. Pentru acest motiv
reclamantul considera ca autoritatile trebuie sa ia toate masurile
necesare in scopul de a garanta detinutilor posibilitatea reala de
a se adresa Curtii de fiecare data cand au nevoie.
B. Aprecierea Curtii
56. Curtea considera ca aceasta cerere a reclamantului pune
in speta doua probleme distincte, desi legate intre ele: aceea, in
primul rand, de a sti daca statul avea o obligatie pozitiva de a-i
pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru
corespondenta sa cu Curtea si, apoi, aceea de a sti daca statul
si-a indeplinit aceasta obligatie.
1. Asupra responsabilitatii statului pentru neindeplinirea
unei obligatii pozitive
57. Curtea remarca faptul ca reclamantul se plange, in
substanta, nu de un act, ci de inactiunea statului. Ea reaminteste,
in aceasta privinta, ca art. 8 are drept obiectiv esential apararea
individului impotriva ingerintelor arbitrare ale puterilor publice si nu
se limiteaza doar la a cere statului sa se abtina de la asemenea
ingerinte: acestei interdictii i se pot adauga obligatii pozitive
inerente respectarii efective a drepturilor garantate de art. 8,
mentionat (X si Y impotriva Olandei, Hotararea din 26 martie 1985,
seria A nr. 91, p. 11, § 23 si Stjerna impotriva Finlandei,
Hotararea din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 299-B, p. 61, § 38).
58. In ceea ce priveste art. 8 din Conventie, Curtea a ajuns
la concluzia ca exista acest tip de obligatii in sarcina unui stat,
atunci cand ea a constatat existenta unei legaturi directe si
imediate intre masurile cerute de un reclamant, pe de o parte, si,
viata privata sau familiala a acestuia, pe de alta parte (a se
vedea, printre altele, Lopez Ostra impotriva Spaniei, Hotararea din
9 decembrie 1994, seria A, nr. 303 C, p. 56, § 58; Guerra si altii
impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1998, Culegere 1998-I,
p. 228, § 60).
59. In speta, Curtea constata ca exista o asemenea legatura
directa intre dreptul pretins de reclamant, si anume acela de a i
se pune la dispozitie de catre administratia inchisorii cele
necesare pentru corespondenta cu Curtea si, pe de alta parte,
dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale, asa cum
este acesta garantat de art. 8 din Conventie. De fapt, a dispune
de materiale precum hartie de scris, timbre sau plicuri este un
lucru inerent exercitarii de catre reclamant a dreptului sau la
respectarea corespondentei, garantat de art. 8 din Conventie. Ii
revine, asadar, Curtii sarcina de a examina daca autoritatile si-au
incalcat intr-adevar obligatia pozitiva, asa cum sustine
reclamantul.
2. Asupra problemei eventualei nerespectari de catre stat a
obligatiei sale pozitive
60. Curtea considera ca, contrar afirmatiilor Guvernului,
sustinerile reclamantului, care constituie cea de-a treia parte a
plangerii sale sub aspectul prevederilor art. 8, nu sunt lipsite de
fundament. Mai multe scrisori ale reclamantului au sosit in plicuri
ale altor detinuti si reclamantul a informat in mod constant Curtea
cu privire la acest subiect, cerandu-i ajutorul (paragrafele 23—24
de mai sus).
61. Curtea aminteste in aceasta privinta ca art. 8 din
Conventie nu obliga statele sa suporte taxele legate de intreaga
corespondenta a detinutilor si nici sa garanteze detinutilor dreptul
de a-si alege materialul de scris (Boyle impotriva Marii Britanii,
Hotararea nr. 9.659/82, Decizia Comisiei din 6 martie 1985,
decizii si rapoarte 41, p. 91 si Farrant impotriva Marii Britanii,
Hotararea nr. 7.291/75, Decizia Comisiei din 18 octombrie 1985,
D.R. 50, p. 5). Totusi, ar putea aparea o problema daca, in lipsa
unor mijloace financiare, corespondenta unui detinut a fost in
mod grav impiedicata (Hotararea Boyle impotriva Marii Britanii,
citata mai sus). De asemenea, obligarea detinutilor de a utiliza
pentru corespondenta lor hartia speciala a inchisorii nu constituie
o ingerinta in dreptul la respectarea corespondentei, cu conditia
ca aceasta hartie sa fie imediat disponibila (Hotararea Farrant
impotriva Marii Britanii, citata mai sus).
62. Curtea remarca faptul ca Guvernul, dupa ce s-a referit la
o reglementare in virtutea careia reclamantul putea sa beneficieze
de doua plicuri gratuite in decurs de o luna, nu a fost in masura
sa dovedeasca faptul ca reclamantul ar fi beneficiat in mod
efectiv de aceasta reglementare.
63. In plus, Curtea subscrie la argumentul partii reclamante,
conform caruia plicurile nu sunt suficiente pentru a-si putea
exercita dreptul la corespondenta. Or, Curtea noteaza ca, dupa
parerea reclamantului, toate cererile sale de a-i fi furnizate
materiale, adresate oral comandantului inchisorii, au fost respinse
pe motiv ca erau disponibile doar plicuri timbrate pentru Romania
si nu pentru strainatate, fapt pe care Guvernul nu il contesta.
64. Curtea nu accepta argumentul Guvernului, conform caruia
reclamantul ar fi omis sa faca o cerere scrisa, in masura in care
partea interesata urmarea tocmai obtinerea, printre altele, a hartiei
de scris.
65. In aceste conditii Curtea considera ca autoritatile nu si-au
indeplinit obligatia pozitiva de a-i pune la dispozitie reclamantului
cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea si ca, prin
urmare, exista o violare a art. 8 din Conventie sub acest aspect.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 34 din Conventie
66. Reclamantul se plange de o incalcare a dreptului sau la
un recurs individual garantat de art. 34 din Conventie (fostul
art. 25), care prevede ca:
"Curtea poate fi sesizata printr-o cerere de catre orice persoana
fizica, orice organizatie neguvernamentala sau orice grup de
particulari care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre
inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in Conventie sau
in Protocoalele sale. Inaltele parti contractante se angajeaza sa nu
impiedice prin nici o masura exercitiul eficace al acestui drept."
67. Reclamantul arata ca introducerea unei cereri la Curte si
Comisie a determinat ostilitatea gardienilor impotriva sa, care l-au
supus la presiuni pentru a-si retrage plangerea. Arata apoi ca
refuzul administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie plicuri,
timbre si hartie de scris pentru a se adresa Curtii, precum si
intarzierile in transmiterea corespondentei si deschiderea repetata
a scrisorilor sale adresate Curtii si Comisiei sau provenind de la
acestea i-au cauzat reclamantului sentimente de angoasa si
frustrare, accentuate si de faptul ca acesta se gasea intr-un
spatiu inchis, fara a avea vreun contact cu familia sau cu lumea
exterioara.
68. Guvernul subliniaza ca reclamantul nu a oferit, sub acest
aspect, probe adecvate si indubitabile si considera, prin urmare,
ca aceasta cerere trebuie respinsa ca fiind nefondata.
69. Curtea reaminteste ca, pentru ca mecanismul recursului
individual instaurat de art. 34 din Conventie sa fie eficace, este
de cea mai mare importanta ca reclamantii, declarati sau
potentiali, sa fie liberi sa comunice cu Comisia, fara ca autoritatile
sa faca presiuni de vreun fel pentru a-si retrage sau modifica
cererile. Prin cuvantul presiuni trebuie sa se inteleaga nu doar
reprimarea directa si actele flagrante de intimidare a reclamantilor
declarati sau potentiali, a familiilor lor sau a reprezentantului lor in
justitie, ci si actele sau contactele indirecte si aluziile care
urmaresc sa ii convinga pe acestia, mai ales sa ii descurajeze
de a se folosi de o cale de atac pusa la dispozitie de Conventie.
Pentru a determina daca contactele dintre autoritati si un
reclamant declarat sau potential constituie practici inacceptabile
din punct de vedere al art. 34 din Conventie, trebuie sa se tina
cont de circumstantele particulare ale cazului. In aceasta privinta
trebuie luate in considerare vulnerabilitatea reclamantului si riscul
ca autoritatile sa il influenteze (Hotararea Petra impotriva Romaniei,
citata mai sus, § 43).
70. In scrisoarea sa adresata Curtii, din data de 11 noiembrie
2000, reclamantul si-a exprimat temerea ca va fi transferat intr-un
alt penitenciar sau ca va avea "si alte probleme" din cauza
nemultumirii gardienilor fata de corespondenta sa cu Curtea (§ 25
de mai sus), afirmatii care nu au fost contestate de Guvernul
parat. De asemenea, reclamantul nu a dorit sa dezvaluie
numele detinutului care l-a ajutat de teama ca acesta ar putea
avea probleme cu cei din conducerea penitenciarului (§ 25
de mai sus).
71. Dupa parerea Curtii, poate fi vorba despre acte de
intimidare care, combinate, pe de o parte, cu omisiunea
administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului
cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea si, pe de alta parte, cu intarzierile in transmiterea corespondentei si deschiderea
repetata a scrisorilor sale adresate Curtii si Comisiei sau care
provin de la acestea (§ 28—58 de mai sus) constituie in speta o
forma de presiune ilicita si inacceptabila, care a impiedicat dreptul
la un recurs individual al reclamantului, cu incalcarea art. 34 din
Conventie. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult in
speta, avand in vedere vulnerabilitatea reclamantului inchis
intr-un spatiu limitat si care avea, prin aceasta, foarte putine
contacte cu cei apropiati si cu lumea exterioara.
72. In consecinta, a avut loc o incalcare a art. 34 din
Conventie.
III. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 si 34 din Conventie,
coroborate
73. Reclamantul invoca o incalcare a art. 8 si 34 din
Conventie, coroborate, datorata intarzierilor in transmiterea
corespondentei provenite de la organismele Conventiei si refuzului
autoritatilor de a-i pune la dispozitie cele necesare pentru
corespondenta sa cu Curtea.
74. fiinand cont de concluzia la care a ajuns in § 59 si 72
de mai sus, Curtea nu considera necesar sa se pronunte separat
pe acest capat de cerere a reclamantului.
IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
75. Conform prevederilor art. 41 din Conventie, "Daca Curtea
declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale
si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o
inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda
partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".
A. Prejudiciul
76. Reclamantul solicita suma de 200 euro cu titlu de daune
materiale. El arata ca a pictat in inchisoare mai multe tablouri si
icoane, din care o parte a fost selectionata si trimisa la o
expozitie de pictura organizata in exteriorul inchisorii. Or,
vazandu-si in mod repetat respinse de catre autoritati cererile de
hartie, plicuri si timbre, nu a avut nici o alta alternativa decat sa
cedeze 6 dintre tablourile sale altor detinuti, pentru ca acestia sa
ii puna la dispozitie cele necesare pentru corespondenta sau
pentru ca acestia sa accepte ca scrisorile sale destinate Curtii sa
plece in aceleasi plicuri cu cele pe care acestia le trimiteau, la
randul lor, Curtii. Reclamantul subliniaza ca ii era imposibil sa
incheie contracte de vanzare pentru tablourile sale cu alti
codetinuti, care sa poata constitui probe pentru cererile sale pe
baza art. 41 din Conventie, tinand cont de faptul ca se afla in
detentie si ca nu avea hartie la dispozitie.
77. Solicita, de asemenea, suma de 10.000 euro cu titlu de
prejudiciu moral suferit ca urmare a comportamentului autoritatilor
care au citit si au expediat cu intarziere corespondenta sa de la
sau catre organismele Conventiei, care l-au privat de mijloacele
necesare pentru a putea continua sa corespondeze cu Curtea si
care au exercitat presiuni asupra lui pentru a-si retrage cererea
de la Strasbourg. El sustine ca deschiderea repetata a scrisorilor
sale si intarzierile in sosirea sau in expedierea lor i-au cauzat
sentimente de angoasa, frustrare, incertitudine si descurajare,
accentuate de faptul ca se gasea intr-un spatiu inchis, fara nici
un contact cu lumea exterioara. Prin citirea si expedierea cu
intarziere a corespondentei, autoritatile l-au supus la restrictii
multiple ale dreptului sau de a comunica cu Curtea si cu
Comisia. Acest fapt i-a cauzat suferinte rezultate din faptul ca
s-a simtit izolat, umilit si fara nici o aparare in fata autoritatilor.
Subliniaza apoi ca a fost obligat, in cele din urma, sa se
umileasca in fata altor detinuti, mentionand situatia sa financiara
precara, in scopul de a le solicita plicuri sau timbre ori de a
accepta sa le foloseasca plicurile pentru a-si trimite scrisorile.
Sentimentele sale de incertitudine, descurajare si abandon au fost
foarte puternice, dupa cum o dovedeste fraza continuta in
scrisoarea din 16 noiembrie 1995, adresata Comisiei, conform
careia Comisia era "ultima lui sansa".
78. Guvernul solicita Curtii sa respinga cererea reclamantului
cu privire la prejudiciul material. El arata ca suma ceruta este
exagerata, deoarece costul unei scrisori catre Franta nu
depaseste 3 euro. Arata apoi ca reclamantul nu ar fi avut nevoie
sa isi vanda tablourile, deoarece avea 592.000 lei in cont.
In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul nu contesta
faptul ca detinutii pot sa aiba un sentiment de disconfort datorita
faptului ca scrisorile sunt citite de administratia penitenciara. In
acelasi timp subliniaza ca citirea scrisorilor reclamantului a avut
loc doar intre 15 noiembrie 1995 si 24 noiembrie 1997, deoarece,
dupa aceasta ultima data, autoritatile au remediat situatia,
adoptand un ordin ce garanta dreptul la corespondenta nelimitata
si necenzurata. Guvernul considera ca sustinerile reclamantului,
conform carora s-ar fi umilit fata de alti prizonieri cerand plicuri si
timbre, nu sunt fondate, deoarece, pe de o parte, nu exista nici o
proba la dosar si, pe de alta parte, nu era necesar sa solicite
sustinerea lor financiara, tinand cont de faptul ca el desfasura o
munca remunerata in penitenciar, pictand in timpul detentiei,
printre altele, peretii unei biserici.
79. In ceea ce priveste prejudiciul material, Curtea arata ca
sumele cerute sunt in legatura directa cu incalcarea constatata
de Curte la § 65 de mai sus si care poarta asupra celei de-a
treia parti a cererii reclamantului, intemeiata pe art. 8 din
Conventie (§ 46—58 de mai sus). Curtea recunoaste ca partea
interesata nu a prezentat probe pentru a-si sustine afirmatiile,
conform carora ar fi fost obligat sa vanda sau sa cedeze unele
dintre tablouri altor codetinuti in schimbul materialelor necesare
pentru corespondenta cu Curtea sau pentru ca acestia sa
accepte sa ii expedieze scrisorile adresate Curtii. Totusi, in
aceasta privinta, ea acorda incredere afirmatiilor reclamantului,
conform carora, avand in vedere calitatea sa de detinut si lipsa
materialelor, i-ar fi fost dificil sa incheie cu alti detinuti contracte
scrise de vanzare pentru tablourile sale, care ar fi fost
susceptibile sa constituie elemente de proba pentru pretentiile
sale, sub aspectul art. 41 din Conventie. Curtea remarca in cele
din urma ca elementele dosarului nu permit sa se stabileasca cu
certitudine intinderea prejudiciului material efectiv suferit de
reclamant.
80. In ceea ce priveste cererea reclamantului cu titlu de
prejudiciu moral, Curtea considera ca partea interesata a suferit
cu siguranta un prejudiciu moral datorita deschiderii si intarzierilor
in transmiterea corespondentei sale cu Curtea, datorita omisiunii
administratiei penitenciare de a-i furniza cele necesare pentru a
putea coresponda cu Curtea si presiunilor exercitate asupra
reclamantului, de natura sa ii incalce acestuia dreptul la un
recurs individual.
81. In aceste conditii si in considerarea tuturor elementelor
care se gasesc in posesia sa, statuand in echitate, dupa cum se
stabileste in art. 41 din Conventie, acorda reclamantului
2.500 euro pentru intregul prejudiciu suferit.
B. Cheltuieli de judecata (costuri si cheltuieli)
82. Reclamantul solicita suma de 4.290 euro pentru cheltuieli
de judecata, detaliata dupa cum urmeaza:
a) 180 euro pentru cheltuielile suportate de avocatii sai pentru
trimiteri de scrisori Curtii;
b) 4.110 euro pentru onorariile avocatilor care l-au reprezentat
in procedura desfasurata in fata Curtii.
83. Guvernul lasa la aprecierea Curtii problema sumei care ar
trebui sa fie acordata reclamantului cu titlu de cheltuieli de
judecata, dar subliniaza totusi ca ar trebui sa se tina cont si de
faptul ca reclamantul a beneficiat de asistenta judiciara in fata
Curtii.
84. Curtea a apreciat cererea in lumina principiilor care se
desprind din jurisprudenta sa (hotararile Nikolova impotriva
Bulgariei [GC], no 31.195/96, § 79, CEDO 1999-II, Oztürk
impotriva Turciei [GC], nº 22.479/93, § 83, CEDO 1999-VI, si
Witold Litwa impotriva Poloniei, nº 26.629/95, § 88, CEDO 2000-III).
85. Aplicand aceste criterii la speta de fata si statuand in
echitate, dupa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea
considera rezonabil sa ii acorde reclamantului suma de
3.300 euro pentru cheltuieli de judecata, din care se vor scadea
cei 920 euro care au fost deja platiti de Consiliul Europei cu titlu
de asistenta judiciara si care nu au fost luati in calcul in cererea
reclamantului.
C. Majorari de intarziere
86. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de
intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de
imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la
care se vor adauga 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CURTEA
IN UNANIMITATE:
1. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie, datorita intarzierilor in sosirea si in expedierea corespondentei
reclamantului destinate Comisiei;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie, datorita deschiderii corespondentei reclamantului destinate Curtii si
Comisiei sau provenind de la acestea;
3. hotaraste ca art. 8 din Conventie a fost incalcat, datorita refuzului administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie
reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea;
4. hotaraste ca a fost incalcat art. 34 din Conventie;
5. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte asupra pretinsei incalcari a drepturilor garantate de art. 8 si 34 din
Conventie, coroborate;
6. hotaraste ca:
a) statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2
din Conventie, suma de 2.500 euro (doua mii cinci sute euro) cu titlu de daune materiale si morale, precum si 3.300 euro (trei mii
trei sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata, din care se vor scadea 920 euro, care au fost deja primiti de reclamant pentru
asistenta judiciara;
b) aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o
dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta
perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
7. Respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 3 iunie 2003, cu aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul |
|
Lista hotarari CEDO
Cautare text
Termeni juridici, grupare tematica
|
