OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Ordonanta de Urgenta 50/2010
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 389 din 11 iunie 2010
Avand in vedere ca transpunerea si implementarea in legislatia nationala a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului
European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE
a Consiliului trebuie realizata pana la data de 11 iunie 2010, adoptarea prezentei ordonante de urgenta se impune pentru a permite
creditorilor sa indeplineasca obligatiile prevazute in actul normativ european, astfel incat sa fie atins obiectivul de creare a pietei
interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene.
Tinand cont de faptul ca in lipsa unei reglementari imediate a contractelor de credit pentru consumatori acestia nu ar
putea beneficia de drepturile prevazute de actul normativ european si ca s-ar crea o denaturare a concurentei,
luand in considerare faptul ca actul normativ incurajeaza mobilitatea consumatorilor in sensul de a li se permite acestora
mutarea creditelor de la un creditor la altul in conditii contractuale mai Avantajoase, posibilitatea consumatorilor de a rambursa
anticipat sumele contractate fara a plati penaLItati excesive, in conditiile generate de criza economico-financiara cu impact asupra
veniturilor per familie, actul normativ creeaza cadrul necesar pentru relansarea acordarii de credite in conditii de transparenta si
libera concurenta, instituindu-se astfel mecanisme care sa mentina un grad suficient de solvabilitate atat debitorilor, cat si
creditorilor,
pentru a se evita posibilitatea declansarii procedurii de infringement de catre Comisia Europeana impotriva Romaniei,
tinand cont de faptul ca aceste aspecte vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare, a caror
reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Capitolul I - Obiect, domeniu de aplicare si definitii
Art. 1 Prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza
drepturile si obligatiile partilor in ceea ce priveste contractele de
credit pentru consumatori.
Art. 2 (1) Prezenta ordonanta de urgenta se aplica
contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu
ipoteca sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum si
contractelor de credit al caror scop il constituie dobandirea ori
pastrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil
existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea,
reabilitarea, extinderea sau cresterea valorii unui bun imobil,
indiferent de valoarea totala a creditului.
(2) Prezenta ordonanta de urgenta nu se aplica urmatoarelor
contracte:
a) contracte de inchiriere sau de leasing, in cazul in care
obligatia de cumparare sau optiunea de cumparare a obiectului
contractului nu este stabilita nici prin respectivul contract, nici
prin alt contract separat;
b) contracte de credit sub forma "descoperitului de cont", pe
baza carora creditul trebuie rambursat in termen de o luna;
c) contracte de credit pe baza carora creditul este acordat
fara dobanda si fara alte costuri, precum si contracte de credit
cu termen de rambursare intr-o perioada de 3 luni si pentru care
sunt de platit numai costuri nesemnificative. Prin costuri
nesemnificative se intelege costuri de pana la 0,5% din valoarea
contractului de credit;
d) contracte de credit acordate de catre un angajator
angajatilor sai cu titlu accesoriu, ca sprijin pentru acestia, fara
dobanda sau cu O dobanda anuala efectiva mai mica decat cea
practicata pe piata si care nu se ofera in general publicului;
e) contracte de credit incheiate cu firmele de investitii, asa
cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. p) si x) din Regulamentul
nr. 32/2006 privind serviciile de investitii financiare, aprobat prin
Ordinul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, cu
modificarile ulterioare, sau cu institutiile de credit definite la art. 7
alin. (1) pct. 10, 11 si 13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu
modificarile si completarile ulterioare, in scopul de a permite
unui investitor sa efectueze o tranzactie referitoare la unul sau
mai multe instrumente financiare dintre cele prevazute la art. 2
pct. 1 din RegulamenTul nr. 31/2006 privind completarea unor
reglementari ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, in
vederea implementarii unor prevederi ale directivelor europene,
aprobat prin Ordinul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare
nr. 106/2006, atunci cand societatea de investitii sau institutia
de credit care acorda creditul este implicata intr-o astfel de
tranzactie;
f) contracte de credit care sunt rezultatul unei hotarari
pronuntate de o instanta sau de o alta autoritate instituita
conform prevederilor legale;
g) contracte de credit referitoare la amanarea, cu titlu gratuit,
a platii unei datorii existente, neintelegandu-se prin acestea
contractele de restructurare, reesalonare etc.;
h) contracte de credit la incheierea carora consumatorului i
se cere sa puna la dispozitia creditorului un bun mobil, cu titlu de
garantie, si in cazul carora raspunderea juridica a
consumatorului este strict limitata la respectivul bun mobil oferit
drept garantie. Nu se inteleg prin aceasta contractele de credit
in temeiul carora bunul oferit drept garantie este insusi bunul
finantat;
i) contracte de credit referitoare la credite acordate unui
public restrans pe baza unei dispozitii legale de interes general,
la rate ale dobanzii mai mici decat cele practicate in mod
obisnuit pe piata sau fara dobanda ori in conditii care sunt mai
avantajoase pentru consumator decat cele obisnuite de pe piata
si cu dobanzi mai mici decat cele practicate in mod normal pe
piata.
Art. 3 In cazul contractelor de credit sub forma "descoperit
de cont", potrivit carora creditul trebuie rambursat la cerere sau
intr-o perioada de maximum 3 luni, se aplica numai art. 1 8,
art. 9 alin. (1) lit. a)c) si alin. (2), art. 10, art. 2145, art. 48,
49, 52, 53, art. 6365 si art. 7096.
Art. 4 In cazul contractelor de credit sub forma "descoperit
de cont cu aprobare tacita" se aplica numai art. 17, art. 3544,
art. 56, 57 si art. 7996.
Art. 5 Se aplica numai art. 110, art. 2129, art. 3145
si art. 46 alin. (1) lit. a)i) si lit. m), art. 48, 50, 51, art. 5457 si art. 6696 contractelor de credit incheiate de o organizatie
care indeplineste urmatoarele conditii:
a) este constituita in avantajul reciproc al membrilor sai;
b) nu obtine profit pentru alte persoane, ci doar pentru
membrii sai;
c) indeplineste un rol social conform legislatiei;
d) primeste si gestioneaza numai contributii ale membrilor
sai si le ofera surse de creditare numai acestora;
e) acorda credit cu o dobanda anuala efectiva mai mica
decat cea practicata in mod obisnuit pe piata sau in limitele unui
plafon prevazut de legislatie;
f) componenta acesteia este limitata la persoane care isi au
resedinta sau locul de munca intr-o anumita regiune sau la
angajati si pensionari ai unui anumit angajator ori la persoane
care indeplinesc alte cerinte prevazute de legislatie, cerinte care
reprezinta baza pe care se intemeiaza o legatura comuna intre
membri.
Art. 6 (1) Se aplica numai art. 1 10, art. 2129, art. 31
45 si art. 46 alin. (1) lit. a)j), lit. m) si lit. s), art. 47 alin. (2)(4),
art. 48, 50, 51, art. 5457, art. 6669 si art. 7296 in cazul
contractelor de credit care prevad punerea de acord a
creditorului cu consumatorul asupra unor formalitati cu privire la
metodele de amanare la plata sau de rambursare, in cazul in
care:
a) consumatorul si-a incalcat deja obligatiile cuprinse in
contractul de credit initial;
b) astfel de formalitati ar fi susceptibile de a elimina
posibilitatea unor actiuni in instanta in legatura cu respectiva
incalcare;
c) consumatorul nu ar fi, prin aceasta, obligat sa respecte
clauze contractuale mai putin favorabile decat cele din contractul
de credit initial.
(2) In cazul in care contractul de credit se inscrie in domeniul
de aplicare al art. 3 se aplica numai prevederile respectivului
articol.
Art. 7 In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii
si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
1. consumator persoana fizica ce actioneaza in scopuri
care se afla in afara activitatii sale comerciale sau profesionale;
2. contract de credit contractul prin care un creditor
acorda, promite sau stipuleaza posibilitatea de a acorda unui
consumator un credit sub forma de amanare la plata, imprumut
sau alte facilitati financiare similare, cu exceptia contractelor
pentru prestarea de servicii in mod continuu ori pentru
furnizarea de bunuri de acelasi fel, atunci cand consumatorul
plateste pentru asemenea servicii sau bunuri in rate, pe durata
furnizarii lor;
3. contract de credit legat un contract de credit in care
sunt intrunite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:
a) creditul in cauza serveste exclusiv finantarii unui contract
care are ca obiect furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui
anumit serviciu;
b) contractul de credit si contractul de achizitie de bunuri sau
servicii formeaza, din punct de vedere obiectiv, o unitate
comerciala;
4. costul total al creditului pentru consumatori toate
costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip
de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura
cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor,
cu exceptia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii
aferente contractului de credit, in special primele de asigurare,
sunt incluse daca incheierea contractului de servicii este
obligatorie pentru obtinerea creditului insusi sau pentru
obtinerea acestuia in concordanta cu clauzele si conditiile
prezentate;
5. creditor persoana juridica, inclusiv sucursalele
institutiilor de credit si ale institutiilor financiare nebancare din
strainatate, care desfasoara activitate pe teritoriul Romaniei si
care acorda sau se angajeaza sa acorde credite in exercitiul
activitatii sale comerciale ori profesionale;
6. dobanda anuala efectiva costul total al creditului pentru
consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a
creditului, inclusiv costurile prevazute la art. 73, dupa caz;
7. descoperit de cont contract de credit explicit pe baza
caruia un creditor pune la dispozitia unui consumator fonduri
care depasesc soldul curent al contului curent al
consumatorului;
8. descoperit de cont cu aprobare tacita "descoperit de
cont", acceptat in mod tacit, prin care un creditor pune la
dispozitia unui consumator fonduri care depasesc soldul curent
al contului curent al consumatorului sau "descoperitul de cont"
convenit;
9. intermediar de credit persoana fizica sau juridica ce nu
actioneaza in calitate de creditor si care, in cursul exercitarii
activitatii sale comerciale ori profesionale, in schimbul unui
onorariu, ce poate lua forma pecuniara sau orice alta forma de
plata convenita, desfasoara cel putin una din urmatoarele
activitati:
a) prezinta sau ofera consumatorilor contracte de credit;
b) ofera asistenta consumatorilor prin organizarea de
activitati pregatitoare privind contractele de credit, altele decat
cele de la lit. a);
c) incheie contracte de credit cu consumatorii in numele
creditorului;
10. intermediarul de credit cu titlu auxiliar persoana fizica
sau juridica ce realizeaza activitatea de intermediere de credite
cu titlu auxiliar activitatii sale principale;
11. rata dobanzii aferente creditului rata dobanzii,
exprimata ca procent fix sau variabil aplicat anual sumei trase
din credit;
12. rata fixa a dobanzii aferente creditului convenirea de
catre parti in contractul de credit asupra unei singure rate a
dobanzii aferente creditului pentru intreaga durata a contractului
de credit sau asupra mai multor rate ale dobanzii aferente
creditului pentru termene partiale aplicand exclusiv un procentaj
fix specific. In cazul in care nu sunt stabilite toate ratele dobanzii
aferente creditului in contractul de credit, se considera ca rata
dobanzii aferente creditului este fixa numai pentru termenele
partiale pentru care ratele dobanzii aferente creditului sunt
stabilite exclusiv printr-un procentaj fix specific convenit in
momentul incheierii contractului de credit;
13. valoarea totala a creditului plafonul sau sumele totale
puse la dispozitie pe baza unui contract de credit;
14. valoarea totala platibila de catre consumator suma
dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului
pentru consumator;
15. suport durabil orice instrument care permite
consumatorului sa stocheze informatii care ii sunt adresate
personal, in asa fel incat acestea sa fie accesibile pentru
consultare in viitor pe o perioada de timp adecvata scopului
informatiilor, si care permite reproducerea fidela a informatiilor
stocate;
16. unitate comerciala se considera ca exista unitate
comerciala in una dintre urmatoarele situatii:
a) furnizorul sau prestatorul de servicii finanteaza el insusi
creditul pentru consumator;
b) creditul este finantat de un tert, iar creditorul foloseste
serviciile furnizorului sau ale prestatorului pentru incheierea
contractului de credit sau pentru pregatirea acestuia;
c) bunurile respective sau prestarea unui anumit serviciu sunt
specificate in mod expres in contractul de credit.
Capitolul II - Informatii si practici preliminare incheierii contractului de credit
Sectiunea 1 - Informatii standard care trebuie incluse in publicitate
Art. 8 Orice forma de publicitate referitoare la contractele
de credit trebuie sa cuprinda informatii potrivit prevederilor
prezentei sectiuni.
Art. 9 (1) Informatiile standard specifica, prin intermediul
unui exemplu reprezentativ, urmatoarele:
a) rata dobanzii aferente creditului, fixa si/sau variabila,
impreuna cu informatii privind orice costuri incluse in costul total
al creditului pentru consumator;
b) valoarea totala a creditului;
c) dobanda anuala efectiva;
d) durata contractului de credit;
e) in cazul unui credit sub forma de amanare la plata pentru
un anumit bun sau serviciu, pretul de achizitie si valoarea
oricarei plati in avans;
f) dupa caz, valoarea totala platibila de catre consumator si
valoarea ratelor.
(2) In orice forma de publicitate, informatiile prevazute la
alin. (1) sunt scrise in mod clar, concis, vizibil si usor de citit, in
acelasi camp vizual si cu caractere de aceeasi marime.
(3) In cazul in care incheierea unui contract referitor la un
serviciu accesoriu aferent contractului de credit, in special o
asigurare, este obligatorie pentru obtinerea creditului insusi sau
pentru obtinerea acestuia in concordanta cu clauzele si conditiile
prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat in
prealabil, obligatia de a incheia un asemenea contract este, de
asemenea, mentionata in mod clar, concis si vizibil, impreuna cu
dobanda anuala efectiva.
Art. 10 Prezenta sectiune se aplica cu respectarea
prevederilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor
incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si
armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind
protectia consumatorilor.
Sectiunea 2 - Informatii precontractuale
Art. 11 (1) Creditorul si, dupa caz, intermediarul de credit
furnizeaza consumatorului, pe baza clauzelor si a conditiilor de
creditare oferite de catre creditor, precum si, dupa caz, a
preferintelor exprimate si a informatiilor furnizate de catre
consumator, informatiile necesare care sa ii permita
consumatorului sa compare mai multe oferte pentru a putea lua
o decizie informata cu privire la eventuala incheiere a unui
contract de credit.
(2) Informatiile sunt furnizate:
a) cu suficient timp inainte, dar nu cu mai putin de 15 zile
inainte ca un consumator sa incheie un contract de credit sau sa
accepte o oferta;
b) pe hartie sau pe alt suport durabil;
c) prin intermediul formularului "Informatii standard la nivel
european privind creditul pentru consumatori", prevazut in
anexa nr. 2.
(3) Perioada de 15 zile prevazuta la alin. (2) lit. a) se poate
reduce cu acordul scris al consumatorului.
(4) In cazul in care creditorul a furnizat formularul "Informatii
standard la nivel european privind creditul pentru consumatori",
prevazut in anexa nr. 2, se considera ca acesta a respectat
cerintele de informare prevazute de prezentul articol si la art. 4
din Ordonanta Guvernului nr. 85/2004 privind protectia
consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la
distanta privind serviciile financiare, republicata, cu modificarile
ulterioare.
Art. 12 Orice informatii suplimentare pe care creditorul ar
putea sa i le furnizeze consumatorului trebuie oferite intr-un
document separat, care poate fi anexat la formularul "Informatii
standard la nivel european privind creditul pentru consumatori".
Art. 13 (1) In plus fata de formularul "Informatiile standard
la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevazut
in anexa nr. 2, consumatorului i se furnizeaza, la cerere si
gratuit, un exemplar din proiectul de contract de credit. Aceasta
dispozitie nu se aplica in cazul in care in momentul cererii
creditorul nu poate sa incheie contractul de credit cu
consumatorul conform normelor sale interne.
(2) In cazul creditelor garantate cu ipoteca sau cu un drept
asupra unui bun imobil, precum si al contractelor de credit al
caror scop il constituie dobandirea ori pastrarea drepturilor de
proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori
renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea
sau cresterea valorii unui bun imobil, in plus fata de formularul
"Informatiile standard la nivel european privind creditul pentru
consumatori", prevazut in anexa nr. 2, creditorul are obligatia sa
furnizeze, in conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) si
alin. (2) lit. a) si b), un exemplar al proiectului de contract de
credit, cu exceptia cazului prevazut la alin. (1) teza a doua.
Art. 14 (1) Informatiile prevazute la art. 11 cuprind
urmatoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea si adresa sediului social si a punctului de lucru
al creditorului, precum si, dupa caz, identitatea si adresa sediului
social si/sau a punctului de lucru ori, dupa caz, adresa de
domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totala a creditului si conditiile care guverneaza
tragerea;
d) durata contractului de credit;
e) in cazul unui credit acordat sub forma unei amanari la
plata pentru un anumit bun sau serviciu si in cazul contractelor
de credit legate, bunul ori serviciul respectiv si pretul de achizitie
al acestuia;
f) rata dobanzii aferente creditului;
g) conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii
aferente creditului, formula de calcul al ratei dobanzii, precum si
termenele, conditiile si procedura pentru modificarea ratei
dobanzii aferente creditului si, in cazul in care se aplica rate
diferite ale dobanzii aferente creditului in circumstante diferite,
informatiile de mai sus pentru toate ratele aplicabile;
h) dobanda anuala efectiva si valoarea totala platibila de
catre consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu
reprezentativ care mentioneaza toate ipotezele folosite pentru
calculul ratei respective; in cazul in care consumatorul a
informat creditorul in legatura cu una sau mai multe componente
ale creditului preferat, precum durata contractului de credit si
valoarea totala a creditului, creditorul trebuie sa ia in considerare
aceste componente;
i) in cazul in care un contract de credit prevede modalitati de
tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobanzii
aferente creditului diferite, si creditorul foloseste ipoteza
prevazuta in anexa nr. 1 pct. II lit. b), acesta trebuie sa indice
faptul ca aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip
de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei
dobanzi anuale efective mai mari;
j) suma, numarul si frecventa platilor care vor fi efectuate de
catre consumator si, dupa caz, ordinea in care platile vor fi
alocate pentru rambursare diferitelor solduri restante cu rate
diferite ale dobanzii aferente creditului;
k) comisioanele de administrare ale unuia sau mai multor
conturi care inregistreaza atat operatiuni de plata, cat si trageri
din credit, cu exceptia cazului in care deschiderea unui cont este
optionala, impreuna cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de
plata atat pentru operatiuni de plata, cat si pentru trageri din
credit, orice alte costuri rezultand din contractul de credit,
precum si conditiile in care aceste costuri pot fi modificate;
l) existenta taxelor, onorariilor si costurilor pe care
consumatorul trebuie sa le plateasca in legatura cu incheierea,
publicitatea si/sau inregistrarea contractului de credit si a
documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;
m) obligatia, dupa caz, de a incheia un contract privind un
serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, in special o
asigurare, in cazul in care incheierea contractului de servicii
este obligatorie pentru obtinerea creditului insusi sau pentru
obtinerea acestuia in concordanta cu clauzele si conditiile
prezentate;
n) rata dobanzii aplicabile in cazul ratelor restante, masurile
pentru ajustarea acesteia si orice alte costuri intervenite in caz
de nerespectare a contractului;
o) o avertizare privind consecintele neefectuarii platilor;
p) garantiile solicitate;
q) existenta sau lipsa dreptului de retragere;
r) dreptul de rambursare anticipata si, dupa caz, informatii
privind dreptul creditorului la compensatie si modul in care
aceasta va fi stabilita potrivit prevederilor art. 6669;
s) dreptul consumatorului de a fi informat de indata si gratuit
asupra rezultatului consultarii bazei de date pentru evaluarea
bonitatii sale, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1);
s) dreptul consumatorului de a primi la cerere si gratuit un
exemplar al proiectului de contract de credit. Aceasta dispozitie
nu se aplica in cazul in care in momentul cererii creditorul nu
poate sa incheie contractul de credit cu consumatorul conform
normelor sale interne;
t) in cazul creditelor garantate cu ipoteca, cu o alta garantie
comparabila sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum si
contractelor de credit al caror scop il constituie dobandirea ori
pastrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil
existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea,
reabilitarea, extinderea sau cresterea valorii unui bun imobil,
dreptul consumatorului de a primi gratuit un exemplar al
proiectului de contract de credit. In acest caz, pct. 5 referitor la
alte aspecte juridice importante, rubrica 5, prevazut in anexa
nr. 2, se reformuleaza dupa cum urmeaza: "Dreptul de a primi
proiectul de contract de credit. Aveti dreptul sa primiti un
exemplar al proiectului de contract de credit." Aceasta dispozitie
nu se aplica in cazul in care in momentul cererii creditorul nu
poate sa incheie contractul de credit cu consumatorul conform
normelor sale interne;
t) dupa caz, perioada in care informatiile precontractuale au
forta juridica obligatorie pentru creditor.
(2) In cazul contractelor de credit garantate cu ipoteca, cu o
alta garantie comparabila sau cu un drept asupra unui bun
imobil, precum si al contractelor de credit al caror scop il
constituie dobandirea sau pastrarea drepturilor de proprietate
asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea,
amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau
cresterea valorii unui bun imobil, in afara de informatiile
prevazute la alin. (1) creditorul informeaza consumatorul ca
acestuia ii pot reveni, in stadiu precontractual, numai
urmatoarele cheltuieli, dupa caz:
a) cheltuieli aferente intocmirii dosarului de credit,
b) cheltuieli aferente constituirii ipotecii si garantiilor aferente.
Art. 15 In cazul comunicarii telefonice, descrierea
caracteristicilor principale ale serviciului financiar care trebuie
oferita, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului
nr. 85/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, cuprinde cel
putin urmatoarele:
a) elementele prevazute la art. 14 alin. (1) lit. c)g) si lit. j);
b) dobanda anuala efectiva, ilustrata prin intermediul unui
exemplu reprezentativ;
c) valoarea totala platibila de catre consumator.
Art. 16 In cazul in care, la cererea consumatorului,
contractul a fost incheiat folosind un mijloc de comunicare la
distanta care nu permite furnizarea informatiilor in conformitate
art. 11, 12 si 14, in special in situatia prevazuta la art. 15,
creditorul furnizeaza consumatorului toate informatiile
precontractuale folosind formularul "Informatii standard la nivel
european privind creditul pentru consumatori", prevazut in
anexa nr. 2, imediat dupa incheierea contractului de credit.
Art. 17 (1) In cazul unui contract de credit in care platile
facute de consumator nu conduc la o rambursare imediata a
valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui
capital in timpul perioadelor si in conditiile stabilite in contractul
de credit sau intr-un contract accesoriu, informatiile
precontractuale cerute potrivit art. 11, 12 si art. 14 cuprind o
declaratie clara si concisa, potrivit careia aceste contracte de
credit nu prevad o garantie de restituire a valorii totale a
creditului tras pe baza acestuia.
(2) Daca se ofera o astfel de garantie, declaratia nu este
necesara.
Art. 18 (1) Creditorii si, dupa caz, intermediarii de credit
ofera consumatorului explicatii corespunzatoare care sa ii
permita acestuia sa evalueze daca contractul de credit propus
este adaptat la nevoile sale si la situatia sa financiara.
(2) Explicatiile trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele:
a) explicarea informatiilor precontractuale care sunt furnizate
potrivit prevederilor art. 11, 12 si 14;
b) caracteristicile esentiale ale produselor propuse si efectele
specifice pe care le pot avea asupra consumatorului;
c) explicarea costurilor ce fac parte din costul total al
creditului pentru consumator, astfel incat consumatorii sa
inteleaga ce platesc;
d) consecintele neplatii din partea consumatorului.
Art. 19 Se interzice perceperea unui comision de analiza
dosar in cazul in care creditul nu se acorda.
Art. 20 (1) In termen de 30 de zile de la depunerea
dosarului de credit, dar nu mai mult de 60 de zile de la
depunerea cererii de solicitare a creditului, creditorul raspunde
in scris consumatorului sau, la solicitarea expresa a
consumatorului, in alta forma aleasa de consumator si
acceptata de creditor, cu privire la acordarea sau neacordarea
creditului.
(2) La primirea cererii de credit si a celorlalte documente ce
sunt necesare acordarii creditului, furnizorul de servicii
financiare are obligatia de a inmana imediat consumatorului un
inscris datat, semnat si cu numar de inregistrare, continand
confirmarea creditorului ca i s-au predat toate actele necesare
acordarii creditului.
Sectiunea 3 - Cerinte precontractuale de informare pentru anumite contractede credit sub forma "descoperit de cont" si pentru anumite contracte specifice de credit
Art. 21 Prezenta sectiune se aplica contractelor de credit
prevazute la art. 3, 5 si 6.
Art. 22 (1) Creditorul si, dupa caz, intermediarul de credit
furnizeaza consumatorului, pe baza clauzelor si a conditiilor de
creditare oferite de catre creditor, precum si, dupa caz, a
preferintelor exprimate si a informatiilor furnizate de catre
consumator, informatiile necesare care sa ii permita
consumatorului sa compare mai multe oferte pentru a putea lua
o decizie informata cu privire la eventuala incheiere a unui
contract de credit.
(2) Informatiile sunt furnizate:
a) cu suficient timp, dar nu mai putin de 15 zile, inainte ca un
consumator sa incheie un contract de credit sau sa accepte o
oferta;
b) pe hartie sau pe un alt suport durabil;
c) intr-o modalitate prin care sa se asigure ca toate
informatiile au acelasi grad de vizibilitate.
(3) Perioada de 15 zile prevazuta la alin. (2) lit. a) se poate
reduce cu acordul expres al consumatorului.
(4) Informatiile pot fi furnizate prin intermediul formularului
"Informatii standard la nivel european privind creditul pentru
consumatori" prevazut in anexa nr. 3.
(5) In cazul in care creditorul a furnizat informatii prin
formularul "Informatii standard la nivel european privind creditul
pentru consumatori" prevazut in anexa nr. 3, se considera ca
acesta a respectat cerintele referitoare la informatii prevazute
in prezentul articol si in art. 4 din Ordonanta Guvernului
nr. 85/2004, republicata, cu modificarile ulterioare.
Art. 23 In plus, fata de informatiile prevazute la art. 22,
art. 2527, consumatorului i se furnizeaza, la cerere si gratuit,
un exemplar din proiectul de contract de credit care include
informatiile contractuale prevazute la art. 3349, in masura in
care articolele respective se aplica. Aceasta prevedere nu se
aplica in cazul in care, in momentul cererii, creditorul nu poate
sa incheie contractul de credit cu consumatorul conform
normelor sale interne.
Art. 24 In cazul in care contractul a fost incheiat, la
cererea consumatorului, folosind un mijloc de comunicare la
distanta care nu permite oferirea informatiilor ce trebuie furnizate
conform prevederilor art. 22, art. 2527, creditorul isi
indeplineste, imediat dupa incheierea contractului de credit,
obligatiile prevazute la art. 22, 25 si 26, prin furnizarea
informatiilor contractuale prevazute la art. 3349, in masura in
care articolele respective se aplica.
Art. 25 Informatiile la care se face referire la art. 22
cuprind urmatoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea si adresa sediului social si a punctului de lucru
al creditorului, precum si, dupa caz, numele si adresa sediului
social si/sau a punctului de lucru ori, dupa caz, adresa de
domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totala a creditului;
d) durata contractului de credit;
e) rata dobanzii aferente creditului;
f) conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii aferente
creditului, formula de calcul a acesteia, costurile aplicabile din
momentul incheierii contractului de credit si conditiile in care
acele costuri pot fi modificate;
g) dobanda anuala efectiva ilustrata prin intermediul unui
exemplu reprezentativ care mentioneaza toate ipotezele folosite
pentru calculul dobanzii respective;
h) conditiile si procedura pentru incetarea contractului de
credit;
i) pentru contractele de credit de tipul celor prevazute la
art. 3, o mentiune conform careia consumatorului i se poate
solicita in orice moment rambursarea integrala a creditului, dupa
caz;
j) rata dobanzii aplicabila in cazul ratelor intarziate, masurile
pentru ajustarea acesteia si, dupa caz, orice penalitati platibile
in caz de neplata;
k) dreptul consumatorului de a fi informat imediat si gratuit,
potrivit prevederilor art. 32 alin. (1), asupra rezultatului
consultarii bazei de date, realizate pentru evaluarea bonitatii
sale;
l) pentru contractele de credit de tipul celor prevazute la
art. 3, informatii cu privire la costurile aplicabile inca de la
momentul incheierii contractului de credit, precum si, dupa caz,
conditiile in care pot fi modificate aceste costuri;
m) dupa caz, termenul pe parcursul caruia informatiile
precontractuale au forta juridica obligatorie pentru creditor.
Art. 26 (1) In cazul unui contract de credit in sensul art. 5
si 6, informatiile prevazute la art. 22 si 25 includ si urmatoarele:
a) valoarea, numarul si frecventa platilor care vor fi efectuate
de catre consumator si, dupa caz, ordinea in care platile se vor
aloca, in scopul rambursarii, pentru diferitele solduri restante cu
rate diferite ale dobanzii aferente creditului;
b) dreptul de rambursare anticipata si, dupa caz, informatii
privind dreptul creditorului la compensatie si modul in care
aceasta va fi stabilita.
(2) In cazul contractelor de credit prevazute la art. 3 se aplica
numai prevederile art. 22 si 25.
Art. 27 (1) In cazul comunicarii verbale prin telefon si in
cazul in care consumatorul solicita ca "descoperitul de cont" sa
fie disponibil imediat, descrierea caracteristicilor principale ale
serviciului financiar include cel putin elementele prevazute la
art. 25 lit. c), e), f), g) si i).
(2) In plus, in contractele de credit de tipul celor prevazute la
art. 5 si 6, descrierea principalelor caracteristici include
mentionarea duratei contractului de credit.
Art. 28 Fara a aduce atingere exceptiei prevazute la art. 2
alin. (2) lit. b), in cazul contractelor de credit care sunt acordate
sub forma "descoperit de cont" si care trebuie rambursate intr-o
perioada de o luna, descrierea caracteristicilor principale ale
serviciului financiar include cel putin elementele prevazute la
art. 25 lit. c), e), f), g) si i).
Art. 29 (1) Prevederile art. 1118 si 2128 nu se aplica
furnizorilor de bunuri sau servicii care actioneaza in calitate de
intermediari de credit cu titlu auxiliar.
(2) Creditorul are obligatia de a se asigura ca informatiile
precontractuale prevazute in articolele respective au fost primite
de consumator.
Capitolul III - Obligatia de a evalua bonitatea consumatorului si accesul la bazele de date
Art. 30 (1) Creditorul evalueaza bonitatea consumatorului
pe baza unui volum suficient de informatii obtinute, inclusiv de
la consumator, si pe baza consultarii bazei de date relevante,
inainte de incheierea unui contract de credit.
(2) In cazul in care partile convin sa modifice valoarea totala
a creditului dupa incheierea contractului de credit, creditorul
actualizeaza informatiile financiare aflate la dispozitia sa privind
consumatorul si evalueaza bonitatea consumatorului inainte de
efectuarea oricarei cresteri semnificative a valorii totale a
creditului.
(3) Prin crestere semnificativa se intelege o crestere de
peste 15% din valoarea totala initiala a creditului.
Art. 31 In scopul evaluarii bonitatii consumatorilor,
sistemele de evidenta de tipul birourilor de credit asigura, in
cazul creditului transfrontalier, accesul creditorilor din alte state
membre la bazele de date gestionate in conditii nediscriminatorii
fata de creditorii nationali.
Art. 32 (1) In cazul in care respingerea cererii de creditare
se bazeaza pe consultarea unei baze de date, creditorul
informeaza consumatorul imediat si in mod gratuit, in scris sau,
la solicitarea expresa a consumatorului, in forma aleasa de
acesta si agreata de creditor, in legatura cu rezultatul acestei
consultari si cu identitatea bazei de date consultate.
(2) Informatiile se pun la dispozitie, cu exceptia cazului in
care furnizarea unor astfel de informatii este interzisa prin norme
nationale ce transpun legislatia europeana sau care creeaza
cadrul legal pentru aplicarea acesteia ori furnizarea informatiilor
contravine obiectivelor de ordine publica sau de securitate
publica.
(3) Prezentul articol nu aduce atingere aplicarii Legii
nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a
acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare.
Capitolul IV - Informatii si drepturi privind contractele de credit
Sectiunea 1 - Dispozitii comune
Art. 33 Contractele de credit sunt redactate in scris, vizibil
si usor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, marimea
de minimum 10 p, pe hartie sau pe un alt suport durabil. In cazul
in care contractul este redactat pe hartie, culoarea de fond a
hartiei pe care este redactat contractul trebuie sa fie in contrast
cu cea a fontului utilizat.
Art. 34 Toate partile contractante primesc cate un
exemplar original al contractului de credit.
Art. 35 (1) Fara a aduce atingere prevederilor legale
privind modificarea dobanzii, pe parcursul derularii contractului
de credit:
a) se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor,
spezelor bancare sau a oricaror altor costuri aferente
contractului, cu exceptia costurilor impuse prin legislatie;
b) se interzice introducerea si perceperea de noi taxe,
comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente
contractului, cu exceptia costurilor specifice unor servicii
suplimentare solicitate in mod expres de consumator,
neprevazute in contract si care nu erau oferite consumatorilor la
data incheierii acestuia. Aceste costuri neprevazute vor fi
percepute numai pe baza unor acte aditionale acceptate de
consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislatie;
c) se interzice perceperea unui comision de depunere
numerar pentru plata ratelor la credit, indiferent daca depunerea
se efectueaza de catre titular sau de catre o alta persoana;
d) se interzice perceperea unui comision de retragere pentru
sumele trase din credit.
(2) Costurilor aferente contului curent nu le sunt aplicabile
obligatiile prevazute la alin. (1) lit. a). Costurile aferente contului
curent trebuie sa corespunda costurilor efective ale creditorului,
sa se limiteze la acoperirea acestora si sa nu conduca la
obtinerea de venituri suplimentare pentru acesta.
(3) Pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului,
potrivit conditiilor contractuale, creditorul este obligat sa notifice
consumatorul in scris sau, la cererea expresa a consumatorului,
prin alta modalitate stabilita de acesta si agreata de creditor si
va pune la dispozitia acestuia un nou tabel de amortizare/grafic
de rambursare.
Art. 36 Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe
numai: comision de analiza dosar, comision de administrare
credit sau comision de administrare cont curent, compensatie
in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor,
dupa caz, penalitati, precum si un comision unic pentru servicii
prestate la cererea consumatorilor.
Art. 37 In contractele de credit cu dobanda variabila se
vor aplica urmatoarele reguli:
a) dobanda va fi raportata la fluctuatiile indicilor de referinta
EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in
functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o
anumita marja, fixa pe toata durata derularii contractului;
b) marja dobanzii poate fi modificata doar ca urmare a
modificarilor legislative care impun in mod expres acest lucru;
c) in acord cu politica comerciala a fiecarei institutii de credit,
prin exceptie de la prevederile lit. b), valoarea marjei si valoarea
indicilor de referinta pot fi reduse;
d) formula dupa care se calculeaza variatia dobanzii trebuie
indicata in mod expres in contract, cu precizarea periodicitatii
si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii,
atat in sensul majorarii, cat si in cel al reducerii acesteia;
e) elementele care intra in formula de calcul a variatiei
dobanzii si valoarea acestora vor fi afisate pe site-urile si la toate
punctele de lucru ale creditorilor.
Art. 38 (1) Calculul ratei lunare a dobanzii/comisioanelor
se va face:
a) fie pe baza anului calendaristic de 365 sau 366 de zile in
cazul anului bisect, luand in calcul la numaratorul fractiei
formulei, numarul efectiv de zile cuprins intre scadente, iar la
numitorul aceleiasi fractii, 365 sau 366 de zile, dupa caz;
b) fie luand in calcul la numaratorul fractiei numarul 30 zile,
iar la numitorul fractiei numarul 360.
(2) Dobanda penalizatoare se aplica la suma ce reprezinta
credit restant si, dupa caz, la sumele restante prevazute in
contract, altele decat cele aferente creditului.
(3) Rata dobanzii aplicabila in cazul creditelor restante nu
poate depasi cu mai mult de 2 puncte procentuale rata dobanzii
aplicata atunci cand creditul nu inregistreaza restanta, in cazul
in care consumatorul sau sotul/sotia acestuia se afla in una
dintre urmatoarele situatii: somaj, sufera o reducere drastica a
salariului, concediu de boala prelungit, divort, deces. Prin
reducere drastica a salariului se intelege o reducere de cel putin
15% din valoarea acestuia.
Art. 39 In cazul imposibilitatii consumatorilor de a accepta
majorarea dobanzii, creditorul nu are dreptul sa denunte
unilateral sau sa rezilieze contractul fara o propunere, transmisa
in scris, de reesalonare sau refinantare a creditului, in raport cu
veniturile actuale ale consumatorului, in masura in care o
asemenea reesalonare sau refinantare este posibila potrivit
reglementarilor interne ale creditorului.
Art. 40 (1) Sunt interzise clauzele contractuale care dau
dreptul creditorului sa modifice unilateral clauzele contractuale
fara incheierea unui act aditional, acceptat de consumator.
(2) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate
diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la
semnarea actelor aditionale.
(3) In cazul modificarilor impuse prin legislatie, nesemnarea
de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (1)
este considerata acceptare tacita. In acest caz se interzice
introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele
impuse prin legislatie. Introducerea in actele aditionale a oricaror
altor prevederi decat cele impuse prin legislatie sunt considerate
nule de drept.
(4) Se interzice introducerea in contractele de credit a
clauzelor prin care:
a) consumatorul este obligat sa pastreze confidentialitatea
prevederilor si a conditiilor contractuale;
b) creditorul poate rezilia sau denunta unilateral contractul
ori poate penaliza consumatorul in cazul afectarii reputatiei
creditorului.
(5) Creditorii nu au dreptul sa refuze incasarea ratelor in
moneda in care s-a acordat creditul.
Art. 41 (1) Orice notificare cu privire la modificarea
continutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi
transmisa consumatorilor cu cel putin 30 de zile inainte de
aplicarea acestora.
(2) Consumatorul are la dispozitie un termen de 15 zile de la
primirea notificarii pentru a comunica optiunea sa de acceptare
sau de neacceptare a noilor conditii.
(3) Neprimirea unui raspuns din partea consumatorului in
termenul mentionat anterior nu este considerata acceptare tacita
si contractul ramane neschimbat.
(4) In cazul in care consumatorul nu accepta noile conditii,
creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a
declara creditul scadent.
Art. 42 Creditorii iau toate masurile necesare pentru a
raspunde la reclamatiile depuse de consumatori in termen de
maximum 30 de zile de la inregistrarea acestora si depun
diligentele necesare in vederea repararii eventualelor prejudicii
cauzate consumatorilor.
Art. 43 La incetarea contractului de credit, inclusiv prin
ajungere la termen, reziliere, denuntare unilaterala, exercitarea
dreptului de retragere ori a celui de rambursare anticipata din
partea consumatorului, creditorul ofera gratuit consumatorului
un document care sa ateste faptul ca au fost stinse toate
obligatiile dintre parti. Totodata, se inchid si conturile creditului,
fara a fi necesara depunerea unei alte cereri de catre
consumator si fara plata unor costuri suplimentare, cu exceptia
urmatoarelor situatii:
a) contul curent a fost deschis anterior contractarii creditului,
in vederea derularii altor operatiuni;
b) la data incetarii contractului de credit, contul curent este
utilizat pentru alte servicii contractate de catre consumator;
c) conturile sunt poprite sau indisponibilizate, conform
prevederilor legale, pentru indeplinirea de catre consumator a
unor obligatii asumate fata de creditorul insusi sau fata de terti.
Art. 44 Orice notificare pe care creditorul o face
consumatorului trebuie sa fie semnata, datata si cu numar de
inregistrare. Orice notificare ce nu contine aceste minime
informatii este considerata nula de drept.
Art. 45 Art. 33, 34 si 4649 nu aduc atingere normelor
nationale ce respecta legislatia comunitara privind valabilitatea
incheierii contractelor de credit.
Sectiunea 2 - Informatii ce trebuie incluse in contractele de credit
Art. 46 (1) Contractul de credit specifica in mod clar si
concis urmatoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea si adresa sediului social si a punctului de
lucru/adresa de domiciliu a partilor contractante, precum si,
dupa caz, identitatea si adresa sediului social si/sau a punctului
de lucru ori, dupa caz, adresa de domiciliu a intermediarilor de
credit implicati;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totala a creditului si conditiile care reglementeaza
tragerea creditului;
e) in cazul unui credit acordat sub forma unei amanari la
plata pentru un anumit bun sau serviciu ori in cazul contractelor
de credit legate, bunul sau serviciul respectiv si pretul de
achizitie al acestuia;
f) rata dobanzii aferente creditului;
g) conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii
aferente creditului, formula de calcul a acesteia, precum si
termenele, conditiile si procedura pentru modificarea ratei
dobanzii aferente creditului si, in cazul in care se aplica rate
diferite ale dobanzii aferente creditului in circumstante diferite,
informatiile prevazute anterior privind toate ratele dobanzii
aplicabile;
h) dobanda anuala efectiva si valoarea totala platibila de
catre consumator, calculate la momentul incheierii contractului
de credit; se mentioneaza toate ipotezele folosite pentru
calcularea acestei rate;
i) suma, numarul si frecventa platilor care urmeaza sa fie
efectuate de catre consumator si, dupa caz, ordinea in care se
vor efectua platile, in scopul rambursarii, pentru diferitele solduri
restante cu rate diferite ale dobanzii aferente creditului;
j) in cazul rambursarii in rate a valorii totale a creditului
aferent unui contract de credit pe durata determinata, dreptul
consumatorului de a primi, la cerere si gratuit, in orice moment
pe intreaga durata a contractului de credit, pe hartie sau pe alt
suport durabil, conform deciziei consumatorului, un extras de
cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de rambursare;
k) in cazul in care costurile si dobanzile trebuie platite fara
a se rambursa nicio parte din valoarea totala a creditului, un
extras care arata perioadele si conditiile pentru plata dobanzii
si a oricaror costuri aferente creditului;
l) costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi
care inregistreaza atat operatiunile de plata, cat si tragerile din
credit, cu exceptia cazului in care deschiderea unui cont este
optionala, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plata atat
pentru operatiuni de plata, cat si pentru trageri din credit, orice
alte costuri rezultand din contractul de credit, precum si conditiile
in care aceste costuri pot fi modificate;
m) rata dobanzii, in cazul platilor restante, aplicabila la data
incheierii contractului de credit si masurile pentru ajustarea
acesteia si, dupa caz, orice costuri datorate in caz de neplata;
n) o avertizare privind consecintele neefectuarii platilor;
contractul de credit va contine obligatoriu o prevedere prin care
consumatorul este atentionat despre raportarea la Biroul de
credit, Centrala Riscurilor Bancare si/sau la alte structuri
asemanatoare existente, in cazul in care acesta intarzie cu
achitarea ratelor datorate, daca exista aceasta obligatie de
raportare;
o) dupa caz, o mentiune potrivit careia va fi necesara plata
unor taxe, onorarii si costuri in legatura cu incheierea,
publicitatea si/sau inregistrarea contractului de credit si a
documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;
p) garantiile si asigurarile necesare, daca exista;
q) existenta sau inexistenta unui drept de retragere, termenul
in care acel drept poate fi exercitat si alte conditii pentru
exercitarea acestuia, inclusiv informatii privind obligarea
consumatorului de a plati creditul sau partea de credit trasa si
dobanda, potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) lit. b), alin. (3) si (4)
si art. 60, precum si cuantumul dobanzii platibile pe zi;
r) informatii privind drepturile care rezulta din art. 6365,
precum si conditiile pentru exercitarea acestor drepturi;
s) dreptul de rambursare anticipata, procedura de
rambursare anticipata, precum si, dupa caz, informatii privind
dreptul creditorului la compensatie si modul in care va fi
determinata aceasta compensatie;
sh) procedura care trebuie urmata in exercitarea dreptului de
a solicita incetarea contractului de credit;
t) daca exista sau nu un mecanism extrajudiciar de
reclamatie si despagubire pentru consumator si, in caz afirmativ,
modalitatile de acces la acesta;
tz) alte conditii si clauze contractuale;
u) adresa Autoritatii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor.
(2) Toate informatiile prevazute la alin. (1), inclusiv cele
aferente unor servicii in privinta carora consumatorul nu dispune
de libertate de alegere, sunt prevazute in contract, fara a se face
trimitere la conditiile generale de afaceri ale creditorului, la lista
de tarife si comisioane sau la orice alt inscris.
Art. 47 (1) In cazul in care se aplica prevederile art. 46
alin. (1) lit. j), creditorul pune la dispozitia consumatorului un
extras de cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de
rambursare cu indeplinirea, in mod cumulativ, a urmatoarelor
conditii:
a) in mod gratuit;
b) in orice moment pe intreaga durata a contractului de
credit;
c) pe hartie sau pe alt suport durabil, conform deciziei
consumatorului.
(2) Tabelul de amortizare/graficul de rambursare indica:
a) ratele datorate;
b) termenele si conditiile de plata ale acestor sume.
(3) Tabelul/graficul contine o detaliere a fiecarei rambursari
care sa arate:
a) rambursarea valorii totale a creditului;
b) dobanda calculata pe baza ratei dobanzii aferente
creditului;
c) orice costuri suplimentare.
(4) In cazul in care rata dobanzii nu este fixa sau costurile
suplimentare pot fi modificate pe baza contractului de credit,
tabelul de amortizare/graficul de rambursare indica in mod clar
si concis ca datele cuprinse in tabel/grafic vor ramane valabile
numai pana la schimbarea urmatoare a ratei dobanzii aferente
creditului sau a costurilor suplimentare potrivit contractului de
credit.
Art. 48 (1) In cazul unui contract de credit in care platile
facute de consumator nu conduc la o rambursare imediata a
valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui
capital in timpul perioadelor si in conditiile stabilite in contractul
de credit sau intr-un contract accesoriu, informatiile
precontractuale cerute potrivit prevederilor art. 11, 12 si 14
cuprind o declaratie clara si concisa, potrivit careia aceste
contracte de credit nu prevad o garantie de restituire a valorii
totale a creditului tras pe baza acestuia.
(2) Daca se ofera o astfel de garantie, declaratia nu este
necesara.
Art. 49 In cazul contractelor de credit sub forma
"descoperit de cont" pe baza carora creditul trebuie rambursat la
cerere sau intr-o perioada de maximum 3 luni, urmatoarele
informatii se specifica in mod clar si concis:
a) tipul de credit;
b) identitatea si adresa sediului social si a punctului de
lucru/adresa de domiciliu a partilor contractante, precum si,
dupa caz, identitatea si adresa sediului social si/sau a punctului
de lucru ori, dupa caz, adresa de domiciliu a intermediarului de
credit implicat;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totala a creditului si conditiile care reglementeaza
tragerea;
e) rata dobanzii aferente creditului;
f) conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii aferente
creditului, formula de calcul a acesteia, precum si termenele,
conditiile si procedura pentru modificarea ratei dobanzii aferente
creditului si, in cazul in care se aplica rate diferite ale dobanzii
aferente creditului in circumstante diferite, informatiile prevazute
anterior privind toate ratele dobanzii aplicabile;
g) dobanda anuala efectiva si costul total al creditului pentru
consumator, calculate la momentul incheierii contractului de
credit; se mentioneaza toate ipotezele folosite pentru calcularea
respectivei rate, astfel cum se prevede la art. 73 coroborat cu
art. 7 pct. 4 si 6;
h) o mentiune conform careia consumatorului i se poate
solicita in orice moment rambursarea integrala, la cerere, a
creditului, dar nu mai putin de 15 zile de la data solicitarii;
i) informatii cu privire la costurile aplicabile inca de la
momentul incheierii contractului de credit, precum si, dupa caz,
conditiile in care pot fi modificate aceste costuri.
Sectiunea 3 - Informatii privind rata dobanzii aferente creditului
Art. 50 (1) Consumatorul este informat, pe hartie sau pe
alt suport durabil, in legatura cu orice modificare a ratei dobanzii
aferente creditului.
(2) Informatiile cuprind urmatoarele:
a) valoarea platilor de efectuat dupa intrarea in vigoare a noii
rate a dobanzii aferente creditului;
b) in cazul in care numarul sau frecventa platilor se modifica,
informatii in legatura cu acestea.
Art. 51 La solicitarea expresa a consumatorului, se poate
conveni in contractul de credit ca informatiile prevazute la art. 50
sa fie transmise periodic consumatorului daca sunt intrunite
cumulativ urmatoarele conditii:
a) modificarea ratei dobanzii aferente creditului este
determinata de o modificare a ratei de referinta;
b) noua rata de referinta este facuta publica prin mijloace
corespunzatoare;
c) informatiile privind noua rata de referinta sunt puse la
dispozitie si la locul in care creditorul isi desfasoara activitatea.
Sectiunea 4 - Obligatii aplicabile in cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont"
Art. 52 (1) In cazul unui contract de credit care are ca
obiect un imprumut acordat sub forma "descoperit de cont"
consumatorul este informat:
a) in mod regulat;
b) prin intermediul unui extras de cont;
c) pe hartie sau pe alt suport durabil.
(2) Extrasul de cont contine urmatoarele informatii:
a) perioada exacta la care se refera extrasul de cont;
b) cuantumurile si datele tragerilor;
c) soldul din extrasul anterior si data acestuia;
d) noul sold;
e) datele si sumele platilor efectuate de consumator;
f) rata dobanzii aferente creditului aplicata;
g) orice costuri care au fost aplicate;
h) dupa caz, suma minima de plata.
Art. 53 (1) In plus, consumatorul este informat cu privire
la cresterea ratei dobanzii aferente creditului sau cu privire la
cresterea oricaror costuri datorate:
a) pe hartie sau pe alt suport durabil;
b) inainte ca modificarea respectiva sa intre in vigoare.
(2) Partile pot conveni in contractul de credit ca informatiile
privind modificarile ratei dobanzii aferente creditului sa fie
comunicate potrivit art. 52, in cazurile in care:
a) modificarea ratei dobanzii aferente creditului este cauzata
de o modificare a ratei de referinta;
b) noua rata de referinta este facuta publica prin mijloace
corespunzatoare;
c) informatiile privind noua rata de referinta sunt puse la
dispozitie si la locul in care creditorul isi desfasoara activitatea.
Sectiunea 5 - Contractele de credit pe durata nedeterminata
Art. 54 (1) Consumatorul poate decide incetarea unui
contract de credit pe durata nedeterminata, gratuit, in orice
moment, cu exceptia cazurilor in care partile au convenit o
perioada de notificare. Aceasta perioada nu poate depasi o luna.
(2) Daca s-a convenit in contractul de credit, creditorul poate
decide incetarea unui contract de credit pe durata
nedeterminata prin notificarea consumatorului in scris, pe hartie
sau pe alt suport durabil, cu cel putin doua luni inainte.
Art. 55 (1) Daca s-a convenit in contractul de credit,
creditorul, din motive justificate obiectiv, poate retrage dreptul
consumatorului de a efectua trageri pe baza unui contract de
credit pe durata nedeterminata.
(2) Pot constitui motive justificate obiectiv suspiciunea unei
utilizari neautorizate sau frauduloase a creditului ori un risc
semnificativ de incapacitate a consumatorului de a rambursa
valoarea totala a creditului. Aceste motive nu sunt limitative.
(3) Creditorul enumera in contract motivele considerate
justificate in temeiul carora acesta poate retrage dreptul
consumatorului de a efectua trageri. In mod exceptional,
creditorul poate retrage dreptul consumatorului de a efectua
trageri pentru alte motive justificate obiectiv, motive ce nu sunt
prevazute in contract, cu informarea prealabila a
consumatorului.
(4) Creditorul il informeaza pe consumator in legatura cu
retragerea dreptului si cu motivele acesteia, pe hartie sau pe alt
suport durabil, daca este posibil inainte de retragere si cel mai
tarziu imediat ulterior, cu exceptia cazului in care furnizarea
acestor informatii este interzisa prin norme nationale ce
transpun legislatia comunitara sau ce creeaza cadrul legal
pentru aplicarea acesteia ori furnizarea acestei informatii
contravine obiectivelor de ordine publica sau de securitate
publica.
Sectiunea 6 - Descoperitul de cont cu aprobare tacita
Art. 56 (1) In cazul existentei unui acord privind
deschiderea unui cont curent, atunci cand exista posibilitatea sa
i se ofere consumatorului un "descoperit de cont cu aprobare
tacita", contractul contine si informatiile prevazute la art. 25 lit. e)
si f).
(2) In orice situatie, creditorul trebuie sa furnizeze aceste
informatii in mod regulat, pe hartie sau pe alt suport durabil.
Art. 57 (1) In cazul unei depasiri semnificative a limitei de
credit pentru o perioada mai mare de o luna, creditorul il
informeaza pe consumator, fara intarziere, pe hartie sau pe alt
suport durabil cu privire la urmatoarele:
a) depasirea limitei de credit;
b) suma cu care a fost depasita limita de credit;
c) rata dobanzii aferente creditului;
d) orice penalitati, costuri sau dobanzi aplicabile restantelor.
(2) Prin depasire semnificativa a limitei de credit se intelege
depasirea cu peste 15% a limitei de credit.
(3) Prevederile prezentului articol si ale art. 56 nu aduc
atingere altor reglementari potrivit carora creditorul ofera alt tip
de creditarea atunci cand limita de credit a fost depasita pe
parcursul unei durate semnificative.
Capitolul V - Dreptul de retragere si dreptul de rambursare anticipata
Sectiunea 1 - Dreptul de retragere
Art. 58 (1) Consumatorul are la dispozitie un termen de
14 zile calendaristice in care se poate retrage din contractul de
credit fara a invoca motive.
(2) Termenul de retragere incepe sa curga de la una dintre
urmatoarele date:
a) data incheierii contractului de credit;
b) data la care consumatorului ii sunt aduse la cunostinta
clauzele, conditiile contractuale si informatiile potrivit
prevederilor art. 3349, in cazul in care ziua respectiva este
ulterioara celei la care se face referire la lit. a).
Art. 59 (1) In cazul in care consumatorul isi exercita
dreptul de retragere, acesta are urmatoarele obligatii:
a) de a-l notifica pe creditor pe baza informatiilor oferite de
acesta potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) lit. q), pentru ca
exercitarea acestui drept sa isi produca efectele inainte de
expirarea termenului de retragere;
b) de a-i plati creditorului creditul sau partea de credit trasa
si dobanda aferenta de la data la care creditul sau partea
respectiva din credit a fost trasa pana la data la care creditul
sau partea respectiva din credit a fost rambursata; dobanda se
calculeaza pe baza ratei dobanzii convenite.
(2) Notificarea prevazuta la alin. (1) lit. a):
a) se face pe hartie sau pe alt suport durabil aflat la
indemana creditorului si accesibil acestuia;
b) este transmisa prin mijloace admise legal, care asigura
transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia;
c) este expediata inainte de expirarea termenului.
(3) Exercitarea dreptului de retragere isi produce efectul de
la data expedierii notificarii de catre consumator.
(4) Achitarea catre creditor a creditului sau a partii de credit
trasa si a dobanzii potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) se
efectueaza fara nicio intarziere nejustificata si nu mai tarziu de
30 de zile calendaristice de la expedierea notificarii de retragere
catre creditor.
Art. 60 Creditorul nu este indreptatit la nicio alta
compensatie din partea consumatorului in cazul retragerii, cu
exceptia compensatiei pentru orice taxe nerambursabile platite
de catre creditor administratiei publice.
Art. 61 In cazul in care creditorul sau un tert, pe baza unui
contract intre tert si creditor, presteaza un serviciu accesoriu
aferent contractului de credit, iar consumatorul isi exercita
dreptul de retragere din contractul de credit potrivit prevederilor
din prezenta sectiune, obligatiile consumatorului ce decurg din
serviciul accesoriu respectiv inceteaza.
Art. 62 In cazul in care consumatorul dispune de un drept
de retragere potrivit prevederilor cuprinse la art. 5861, se
aplica prevederile prezentului act normativ, iar nu prevederile
din:
a) art. 913 din Ordonanta Guvernului nr. 85/2004,
republicata, cu modificarile ulterioare;
b) art. 9 si 10 din Ordonanta Guvernului nr. 106/1999 privind
contractele incheiate in afara spatiilor comerciale, republicata.
Sectiunea 2 - Dreptul de retragere in cazul contractelor de credit legate
Art. 63 In cazul in care consumatorul si-a exercitat un
drept de retragere dintr-un contract de furnizare de bunuri sau
servicii, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 130/2000 privind
protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor
la distanta, republicata, cu modificarile ulterioare, Ordonantei
Guvernului nr. 85/2004, republicata, cu modificarile ulterioare,
Ordonantei Guvernului nr. 106/1999, republicata, sau a altor
actelor normative ce transpun sau ce creeaza cadrul de aplicare
pentru actele normative comunitare, acesta nu mai are obligatii
in temeiul unui contract de credit legat.
Art. 64 In cazul in care consumatorului nu i-au fost
furnizate bunurile sau nu i-au fost prestate serviciile ori bunurile
sau serviciile nu sunt conforme, acesta se poate indrepta
impotriva comerciantului in conditiile prevazute de Legea
nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate
acestora, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 65 (1) In cazul in care bunurile sau serviciile care fac
obiectul unui contract de credit legat nu sunt furnizate sau sunt
furnizate numai in parte sau nu sunt conforme cu contractul de
furnizare, consumatorul are dreptul de a se indrepta impotriva
creditorului in cazul in care nu a reusit sa obtina, de la furnizor,
satisfacerea pretentiilor la care are dreptul in conformitate cu
legislatia sau cu contractul de furnizare a bunurilor sau a
serviciilor.
(2) Creditorul raspunde solidar cu vanzatorul pentru orice
pretentii pe care consumatorul le poate avea impotriva
vanzatorului.
Sectiunea 3 - Rambursarea anticipata
Art. 66 Consumatorul are dreptul, in orice moment, sa se
libereze in tot sau in parte de obligatiile sale care decurg dintr-un
contract de credit. In acest caz, consumatorul are dreptul la o
reducere a costului total al creditului, aceasta reducere privind
dobanda si costurile aferente perioadei dintre data rambursarii
anticipate si data prevazuta pentru incetarea contractului de
credit.
Art. 67 (1) In cazul rambursarii anticipate a creditului,
creditorul este indreptatit la o compensatie echitabila si
justificata in mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct
de rambursarea anticipata a creditului cu conditia ca
rambursarea anticipata sa intervina intr-o perioada in care rata
dobanzii aferente creditului este fixa.
(2) O astfel de compensatie nu poate fi mai mare de:
a) 1 % din valoarea creditului rambursata anticipat, daca
perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita
pentru incetarea contractului de credit este mai mare de un an;
b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, daca
perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita
pentru incetarea contractului de credit nu este mai mare de
un an.
(3) Creditorul stabileste o metoda de calcul a compensatiei
clara si usor verificabila, pe care o va face cunoscuta
consumatorului din stadiu precontractual.
Art. 68 Nu se solicita o compensatie pentru rambursare
anticipata in niciunul dintre urmatoarele cazuri:
a) rambursarea a fost realizata ca urmare a executarii unui
contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de
neplata;
b) contractul de credit este acordat sub forma "descoperitului
de cont";
c) rambursarea anticipata intervine intr-o perioada in care
rata dobanzii aferente creditului nu este fixa.
Art. 69 Orice compensatie nu poate depasi cuantumul
dobanzii pe care consumatorul ar fi platit-o in perioada dintre
rambursarea anticipata si data convenita pentru incetarea
contractului de credit.
Capitolul VI - Cesiunea de drepturi
Art. 70 In cazurile in care drepturile creditorului in temeiul
unui contract de credit sau contractul insusi se cesioneaza unei
terte persoane, consumatorul are dreptul sa invoce impotriva
cesionarului orice mijloc de aparare la care putea recurge
impotriva creditorului initial, inclusiv dreptul la compensare.
Art. 71 (1) Consumatorul este informat cu privire la
cesiunea prevazuta la art. 70, cu exceptia cazurilor in care
creditorul initial, prin acord cu cesionarul, administreaza in
continuare creditul catre consumator.
(2) In situatiile in care informarea consumatorului cu privire
la cesiune este obligatorie, conform prevederilor alin. (1),
cesiunea, individuala sau in cadrul unui portofoliu de creante,
devine opozabila consumatorului prin notificarea adresata
acestuia de catre cedent.
(3) Cesionarul este obligat sa aiba o persoana de contact in
Romania pentru rezolvarea eventualelor litigii si pentru a
raspunde in fata autoritatilor publice.
(4) Cesiunea se notifica de catre cedent consumatorului, in
termen de 10 zile de la incheierea contractului de cesiune, prin
scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
(5) Notificarea va mentiona creditorul care va incasa de la
consumator sumele pentru rambursarea creditului dupa
cesiune, precum si numele si adresa sediului social si a
punctului de lucru al reprezentantului legal in Romania.
Capitolul VII - Dobanda anuala efectiva
Art. 72 Dobanda anuala efectiva, care este egala, pe o
perioada de un an, cu valoarea actuala a tuturor
angajamentelor, trageri, rambursari si costuri, prezente sau
viitoare, convenite de creditor si de consumator, este calculata
potrivit formulei matematice prevazute in anexa nr. 1 pct. I.
Art. 73 (1) In scopul calcularii dobanzii anuale efective se
determina costul total al creditului pentru consumator.
(2) Sunt incluse in costul total al creditului pentru
consumator:
a) costurile administrarii unui cont care inregistreaza atat
operatiunile de plata, cat si tragerile;
b) costurile de utilizare a unui mijloc de plata atat pentru
operatiunile de plata, cat si pentru trageri;
c) alte costuri privind operatiunile de plata.
(3) Nu sunt incluse in costul total al creditului pentru
consumator:
a) costurile prevazute la alin. (2), atunci cand deschiderea
contului este optionala, iar costurile contului au fost indicate clar
si separat in contractul de credit sau in orice alt contract incheiat
cu consumatorul;
b) costurile suportate de catre consumator pentru
nerespectarea oricaruia dintre angajamentele stabilite prin
contractul de credit;
c) alte costuri, in afara pretului de achizitie pe care, pentru
achizitii de bunuri si servicii, consumatorul este obligat sa il
plateasca, indiferent daca tranzactia este efectuata in numerar
sau pe credit.
Art. 74 Calculul dobanzii anuale efective se bazeaza pe
ipoteza potrivit careia contractul de credit urmeaza sa ramana
valabil pentru perioada convenita, iar creditorul si consumatorul
isi vor indeplini obligatiile in conditiile si in termenele convenite
in contractul de credit.
Art. 75 In cazul contractelor de credit care cuprind clauze
care permit variatii ale ratei dobanzii aferente creditului,
dobanda anuala efectiva se calculeaza pe baza ipotezei
conform careia rata dobanzii aferente creditului si celelalte
costuri vor ramane fixe in raport cu nivelul initial si se aplica
pana la incetarea contractului de credit.
Art. 76 Daca este necesar, ipotezele suplimentare
prevazute in anexa nr. 1 pot fi utilizate la calculul dobanzii
anuale efective.
Capitolul VIII - Anumite obligatii ale intermediarilor de credit fata de consumatori
Art. 77 Intermediarul de credit indica in materialele
publicitare si in documentatia destinata consumatorilor sfera
atributiilor detinute, in special daca lucreaza exclusiv cu unul
sau mai multi creditori sau ca broker independent.
Art. 78 (1) In cazul in care intermediarul de credit percepe
consumatorului un onorariu, inainte de incheierea contractului:
a) intermediarul de credit face cunoscut consumatorului
onorariul perceput;
b) consumatorul si intermediarul de credit convin asupra
onorariului pe hartie sau pe alt suport durabil.
(2) Intermediarul de credit comunica onorariul datorat de
consumator pentru serviciile oferite, in cazul in care acesta este
perceput, creditorului in vederea calcularii dobanzii anuale
efective.
Capitolul IX - Alte dispozitii
Art. 79 (1) Se interzice incheierea, in spatiile de
comercializare a bunurilor si/sau serviciilor, de contracte de
credit pentru achizitionarea acestora, inclusiv a contractelor
incheiate prin intermediul comerciantilor de bunuri si/sau servicii.
(2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) contractele de
credit legate.
Art. 80 (1) Consumatorii nu pot renunta la drepturile care
le-au fost conferite prin prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Creditorii trebuie sa poata face dovada ca au respectat
cerintele in materie de informare prevazute in prezenta
ordonanta de urgenta.
Art. 81 Consumatorii beneficiaza de prevederile prezentei
ordonante de urgenta in cazul tuturor contractelor pe baza
carora se pot efectua trageri ori operatiuni care intra in domeniul
de aplicare al prezentei ordonante de urgenta, indiferent de
modul in care contractele sunt intitulate sau formulate ori de
obiectul acestora.
Art. 82 In cazul in care, pe baza aceluiasi contract,
consumatorului i se presteaza atat servicii de creditare, cat si
servicii de plata, furnizorii de servicii financiare ofera
consumatorilor informatiile si respecta drepturile acestora potrivit
prevederilor prezentei ordonante de urgenta si ale Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plata.
Art. 83 In cazul contractelor de leasing care intra sub
incidenta prevederilor prezentei ordonante de urgenta,
prevederile art. 6669 privind rambursarea anticipata se aplica
dupa o perioada de 12 luni de la incheierea contractului.
Art. 84 Consumatorii nu isi pierd protectia acordata prin
prezenta ordonanta de urgenta in cazul in care se stabileste ca
lege aplicabila contractului legea unui stat nemembru, in cazul
in care contractul de credit are o stransa legatura cu teritoriul
unuia sau al mai multor state membre.
Capitolul X - Competenta, sesizare si control
Art. 85 (1) In vederea asigurarii respectarii dispozitiilor
prezentei ordonante de urgenta de catre creditori si de catre
intermediarii de credit, consumatorii pot sa sesizeze Autoritatea
Nationala pentru Protectia Consumatorilor.
(2) Pentru solutionarea pe cale amiabila a eventualelor
dispute si fara a se aduce atingere dreptului consumatorilor de
a initia actiuni in justitie impotriva creditorilor si a intermediarilor
de credit care au incalcat dispozitiile prezentei ordonante de
urgenta ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Nationala
pentru Protectia Consumatorilor, consumatorii pot apela la
mecanisme extrajudiciare de reclamatie si despagubire pentru
consumatori, potrivit prevederilor Legii nr. 192/2006 privind
medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile
si completarile ulterioare.
Art. 86 (1) Incalcarea prevederilor art. 8, 9, 1120,
art. 2228 si art. 29 alin. (2), art. 30, 31 si art. 32 alin. (1) si (2),
art. 33, 34, art. 4658 si art. 59 alin (3), art. 6063, 6578, 84
si 95 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de
la 10.000 lei la 80.000 lei.
(2) Incalcarea prevederilor art. 3544 constituie contraventie
si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei.
(3) Valoarea amenzilor prevazute la alin. (1) si (2) se va
actualiza prin hotarare a Guvernului.
(4) Contraventiilor prevazute la alin. (1) si (2) si art. 88
alin. (2) le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile
si completarile ulterioare.
Art. 87 Constatarea contraventiilor si aplicarea
sanctiunilor prevazute la art. 86 si art. 88 alin. (2) se fac de catre
reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru
Protectia Consumatorilor, la sesizarea consumatorilor, a
asociatiilor de consumatori ori din oficiu, in cazul in care, prin
incalcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele
consumatorilor.
Art. 88 (1) Odata cu aplicarea sanctiunii amenzii
contraventionale, agentul constatator poate dispune
urmatoarele sanctiuni contraventionale complementare:
a) respectarea imediata a clauzelor contractuale care au fost
incalcate;
b) restituirea sumelor incasate fara temei legal, intr-un
termen de maximum 15 zile;
c) aducerea contractului in conformitate cu prevederile
legale, in termen de maximum 15 zile;
d) repararea deficientelor constatate prin procesul-verbal, in
termen de maximum 15 zile.
(2) Neaducerea la indeplinire a sanctiunilor contraventionale
complementare dispuse in termenele si conditiile prevazute in
procesele-verbale de constatare a contraventiei sau savarsirea
repetata in decurs de 6 luni de la prima constatare a uneia dintre
contraventiile prevazute la art. 86 alin. (1) constituie contraventie
si se sanctioneaza cu amenda de la 80.000 lei100.000 lei.
(3) Contestarea in instanta nu suspenda de drept executarea
sanctiunilor contraventionale complementare dispuse.
Art. 89 (1) Odata cu aplicarea sanctiunii amenzii
contraventionale, agentul constatator poate propune ca masura
complementara suspendarea activitatii de creditare pana la
intrarea in legalitate si/sau aducerea tuturor contractelor similare
in conformitate cu prevederile legale, in termen de 90 de zile.
(2) Masura complementara propusa pentru a fi aplicata
potrivit alin. (1) se dispune prin ordin emis de conducatorul
Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
(3) Ordinul emis potrivit alin. (2) poate fi contestat la instanta
de contencios administrativ, in conditiile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Capitolul XI - Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 90 La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de
urgenta, Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al
contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor,
persoane fizice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 319 din 23 aprilie 2008, cu modificarile ulterioare, se
abroga.
Art. 91 De la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante
de urgenta, prevederile Legii nr. 190/1999 privind creditul
ipotecar pentru investitii imobiliare, cu modificarile si
completarile ulterioare, se aplica numai contractelor incheiate
cu persoane juridice, cu exceptia art. 11 si 12, art. 13 alin. (2),
art. 18 si 19 care se aplica si contractelor incheiate cu
consumatori persoane fizice.
Art. 92 La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de
urgenta, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru
investitii imobiliare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, cu modificarile si
completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2, literele h) si i) vor avea urmatorul
cuprins:
"h) costul total al creditului pentru imprumutat toate
costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip
de costuri pe care trebuie sa le suporte imprumutatul in legatura
cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor,
cu exceptia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii
aferente contractului de credit, in special primele de asigurare,
sunt incluse, de asemenea, in cazul in care obtinerea creditului
sau obtinerea acestuia potrivit clauzelor si conditiilor prezentate
este conditionata de incheierea unui contract de servicii;
i) valoarea totala platibila de imprumutat suma dintre
valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru
imprumutat;".
2. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8 La solicitarea unei oferte de credit, institutia
autorizata are obligatia de a oferi gratuit imprumutatului, pe
hartie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare si un
exemplar al proiectului contractului de credit."
3. La articolul 9 alineatul (1), partea introductiva si
literele b), e) si f) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 9 (1) Contractul de credit ipotecar va cuprinde
obligatoriu si urmatoarele informatii referitoare la costurile
suportate de imprumutat:
...............................................................................................
b) rata dobanzii aferente creditului, fixa si/sau variabila,
impreuna cu informatii privind orice costuri incluse in costul total
al creditului pentru imprumutat;
...............................................................................................
e) valoarea totala platibila de imprumutat;
f) costurile aferente contractului de asigurare, in cazurile in
care, pentru acordarea creditului, imprumutatul este obligat sa
incheie un contract de asigurare."
4. Articolul 33^1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 33^1 (1) Nerespectarea dispozitiilor art. 11, 12, art. 13
alin. (2), art. 18 si 19 constituie contraventie si se sanctioneaza
cu amenda de la 5.000 lei la 50.000 lei.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor
prevazute la alin. (1) se fac de catre reprezentantii imputerniciti
ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, in cazul
in care contractul este incheiat cu un consumator, asa cum este
acesta definit in Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind
protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare.
(3) In cazul in care contractul de credit este incheiat cu o
persoana juridica, persoanele interesate se pot adresa instantei
de judecata."
Art. 93 Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se
completeaza cu dispozitiile Legii nr. 190/1999 privind creditul
ipotecar pentru investitii imobiliare, cu modificarile si
completarile ulterioare, ale Ordonantei Guvernului nr. 51/1997
privind operatiunile de leasing si societatile de leasing,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale
Ordonantei Guvernului nr. 21/1992 privind protectia
consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Art. 94 Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare in
termen de 10 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 95 (1) Pentru contractele aflate in curs de derulare,
creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data
intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure
conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de
urgenta.
(2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin
acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in
vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate
diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la
semnarea actelor aditionale.
(4) Se interzice introducerea in actele aditionale a altor
prevederi decat cele din prezenta ordonanta de urgenta.
Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat
cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate
nule de drept.
(5) Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale
prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.
Art. 96 Anexele nr. 13 fac parte integranta din prezenta
ordonanta de urgenta.
Prezenta ordonanta de urgenta transpune prevederile
Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului
din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru
consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a
Consiliului, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
seria L nr. 133 din 22 mai 2008, cu exceptia art. 19, 20, 3544,
art. 71 alin. (3)(5), art. 79, 8689 si 95.
Anexa nr. 1
I. Ecuatia fundamentala care exprima echivalenta dintre
trageri, pe de o parte, si rambursari si costuri, pe de alta
parte
Ecuatia fundamentala, care stabileste dobanda anuala
efectiva (DAE), exprima, pe perioada unui an, egalitatea dintre
valoarea totala prezenta a tragerilor, pe de o parte, si valoarea
totala prezenta a rambursarilor si a costurilor suportate, pe de
alta parte, adica:
unde:
X este DAE:
m este numarul ultimei trageri;
k este numarul unei trageri, astfel 1 = k = m;
Ck este valoarea tragerii k;
tk este intervalul, exprimat in ani si fractiuni de an, dintre
data primei trageri si data fiecarei trageri ulterioare, astfel t^1 = 0;
m este numarul ultimei rambursari sau al costurilor
suportate;
l este numarul unei rambursari sau al costurilor suportate;
Dl este valoarea unei rambursari sau a costurilor
suportate;
Sl este intervalul, exprimat in ani si fractiuni de an, dintre
data primei trageri si data fiecarei rambursari sau costuri
suportate.
Observatii:
a) Sumele platite de ambele parti la diferite momente nu
trebuie sa fie egale si nu trebuie sa fie platite la intervale egale.
b) Data inceperii este cea a primei trageri.
c) Intervalele dintre datele utilizate la calcule sunt exprimate
in ani sau in fractiuni de an. Un an se considera a avea 365 de
zile sau 366 de zile pentru anii bisecti, 52 de saptamani sau
12 luni egale. O luna egala se considera a avea 30,41666 zile,
adica 365/12, indiferent daca este sau nu un an bisect.
d) Rezultatul calculului trebuie exprimat cu o precizie de cel
putin o zecimala. Daca a doua zecimala este mai mare sau
egala cu 5, la prima zecimala se adauga unu.
e) Ecuatia poate fi rescrisa folosindu-se o singura suma si
conceptul de fluxuri (A^k), care vor fi pozitive sau negative, cu
alte cuvinte fie platite, fie primite in perioade de la 1 la k,
exprimate in ani, adica:
S fiind balanta de fluxuri prezenta. In cazul in care scopul
este pastrarea echivalentei fluxurilor, valoarea va fi zero.
II. Ipoteze suplimentare necesare pentru calculul
dobanzii anuale efective
a) In cazul in care prin contractul de credit se acorda
consumatorului libertate in privinta efectuarii tragerilor, se
considera ca valoarea totala a creditului este trasa imediat si in
intregime.
b) In cazul in care prin contractul de credit se prevad
modalitati de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale
dobanzii aferente creditului diferite, se considera ca valoarea
totala a creditului este trasa la nivelul cel mai mare al costurilor
si al ratei dobanzii aferente creditului aplicate mecanismului de
tragere cel mai frecvent utilizat pentru respectivul tip de contract
de credit.
c) In cazul in care prin contractul de credit se ofera, in
general, consumatorului libertatea in privinta efectuarii tragerilor,
dar se impune, printre diferitele modalitati de tragere, o limitare
in ceea ce priveste valoarea si perioada de timp, se considera
ca valoarea creditului este trasa la prima data prevazuta in
contract si in conformitate cu aceste limite de tragere.
d) In cazul in care nu exista scadentar fix pentru rambursare,
se prezuma ca:
(i) creditul se acorda pentru o perioada de un an; si
(ii) creditul va fi rambursat in douasprezece rate egale si
la intervale lunare.
e) In cazul in care exista un scadentar fix pentru rambursare,
dar valoarea unor astfel de rambursari este flexibila, valoarea
fiecarei rambursari se considera a fi cea mai mica dintre valorile
prevazute in contract.
f) Cu exceptia cazului in care se prevede altfel, in cazul in
care contractul de credit prevede mai mult de o data scadenta,
creditul trebuie pus la dispozitie si rambursarile trebuie efectuate
la prima data prevazuta in contract.
g) In cazul in care plafonul creditului nu a fost inca convenit,
acesta este considerat a fi de 5.367 lei.
h) In cazul unui "descoperit de cont", se considera ca
valoarea totala a creditului este trasa in totalitate si pe intreaga
durata a contractului de credit. In cazul in care durata
contractului de credit nu este cunoscuta, dobanda anuala
efectiva se calculeaza pe baza ipotezei ca durata creditului este
de 3 luni.
i) In cazul in care sunt oferite rate ale dobanzilor si costuri
diferite pentru o perioada sau suma limitata, rata dobanzii si
costurile se considera a fi la nivelul cel mai mare din intreaga
durata a contractului de credit.
j) Pentru contractele de credit pentru consumatori in cadrul
carora s-a convenit o rata fixa a dobanzii aferente creditului
pentru perioada initiala, la sfarsitul careia se stabileste o noua
rata a dobanzii aferente creditului care este ulterior ajustata
periodic in functie de un indice convenit, calculul dobanzii anuale
efective se bazeaza pe ipoteza ca, la sfarsitul perioadei cu rata
fixa a dobanzii aferente creditului, rata dobanzii aferente
creditului este aceeasi ca la momentul calcularii dobanzii anuale
efective, pe baza valorii indicelui convenit de la acel moment.
Anexele 2 si 3
Anexa 2 si 3 - OUG 50/2010 [click]
|