Ordin nr. 55/2010 privind transportul pacientilor care nu se afla in stare critica efectuat de catre serviciile publice de ambulanta
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 68 din 29 ianuarie 2010
CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE
Vazand Referatul de aprobare al Ministerului Sanatatii nr. CSA 644 din 25 ianuarie 2010 si al Casei Nationale de Asigurari
de Sanatate nr. DG 78 din 25 ianuarie 2010,
avand in vedere prevederile titlului IV "Sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat" din
Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare,
in temeiul art. 7 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii,
cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei
ministrul sanatatii si presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate emit urmatorul ordin:
Art. 1 In sensul prezentului ordin, prin pacienti care nu se
afla in stare critica si necesita transport se intelege:
a) pacientii aflati in unitatile sau compartimentele de primiri
urgente si care necesita transport la o alta unitate sanitara sau
la o alta cladire apartinand unitatii sanitare in care functioneaza
unitatea sau compartimentul de primiri urgente, in vederea
internarii, investigarii sau efectuarii unui consult de specialitate;
b) pacientii internati in unitatile sanitare publice si care
necesita transport interclinic sau la o alta cladire apartinand
unitatii sanitare in care sunt internati, in vederea transferului
definitiv, a efectuarii unor investigatii sau in vederea efectuarii
unor consulturi de specialitate.
Art. 2 (1) Transportul pacientilor aflati in unitatile sau
compartimentele de primiri urgente se efectueaza fara
decontarea costului din partea unitatii sanitare publice.
(2) In cazul pacientilor sositi la unitatile sau compartimentele
de primiri urgente prin intermediul serviciului public de
ambulanta, iar transportul se face cu ajutorul aceleiasi
ambulante, decontarea se face prin adaugarea kilometrilor
suplimentari la fisa initiala, fara aplicarea unui cost/solicitare
pentru noul transport.
(3) In cazul pacientilor care sunt sositi la unitatile sau
compartimentele de primiri urgente cu alte mijloace decat cele
ale serviciului public de ambulanta sau care sunt sositi prin
intermediul serviciului public de ambulanta, iar transportul se
face cu alta ambulanta, transportul lor se face completand o fisa
noua de solicitare, decontand din Fondul national unic de
asigurari sociale de sanatate costul/kilometru, fara aplicarea
unui cost/solicitare suplimentara, indiferent de categoria
echipajului folosit.
Art. 3 (1) Transportul interclinic al pacientilor internati in
unitatile sanitare se face prin completarea de catre serviciul de
ambulanta a unei fise de solicitare. In acest caz, decontarea
contravalorii transportului se suporta de catre unitatea sanitara
la care se afla internati, la tariful cost/kilometru stabilit de Casa
Nationala de Asigurari de Sanatate.
(2) In situatia prevazuta la alin. (1) nu se aplica un
cost/solicitare suplimentara, indiferent de categoria echipajului
folosit.
Art. 4 (1) In cazul unitatilor sanitare detinatoare de
ambulante de transport A1 sau A2 se aplica urmatoarele
prevederi:
a) unitatea are obligatia organizarii transportului interclinic al
pacientilor care nu se afla in stare critica, utilizand ambulanta
din dotare cel putin pe durata programului normal de lucru,
asigurand si personal de insotire, in conformitate cu prevederile
legale in vigoare;
b) unitatea sanitara poate apela serviciul de ambulanta in
cazul in care transportul necesita folosirea unei ambulante de
categoria B cu echipaj medical din motive bine intemeiate, in
acest caz utilizandu-se o fisa-model de solicitare de transport;
c) unitatea sanitara suporta costurile aferente utilizarii
ambulantei de tip A1 sau A2 aflate in dotare, din bugetul
acesteia.
(2) Este interzisa folosirea la transportul pacientilor a
personalului angajat in unitatile sau compartimentele de primiri
urgente, cu exceptia situatiei in care transferul se efectueaza la
recomandarea acestora sau in cazul existentei unei indicatii
medicale consemnate in scris in acest sens si numai daca nu
este afectata activitatea medicala din cadrul unitatii sau
compartimentului de primiri urgente.
Art. 5 Serviciilor publice de ambulanta sau unitatilor
sanitare publice le este interzis sa solicite plata costului
transportului de la pacient sau de la apartinatorii acestuia, pentru
categoriile de cazuri nominalizate in prezentul ordin.
Art. 6 Directiile de specialitate din cadrul Ministerului
Sanatatii, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, directiile de
sanatate publica, casele de asigurari de sanatate, unitatile
sanitare si serviciile publice de ambulanta vor duce la indeplinire
prevederile prezentului ordin.
Art. 7 Prevederile prezentului ordin intra in vigoare
incepand cu data de 1 februarie 2010.
Art. 8 Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
|