Ordin 7/2014 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea mentinerii obiectivelor necesare sigurantei pasagerilor si a procedurii de colectare si distribuire a acestuia si pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor si infrastructurii nr. 894/2010 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea mentinerii obiectivelor necesare sigurantei pasagerilor
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 69 din 28 ianuarie 2014
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Avand in vedere prevederile art. 6 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2009 privind infiintarea si functionarea Centrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile, aprobata cu modificari prin Legea nr. 55/2010,
in temeiul prevederilor art. 4 lit. y) din Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. 5 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 1.013/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Centrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile si ale art. 5 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 23/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor, cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul transporturilor emite urmatorul ordin:
Art. 1 Se aproba tariful pentru supravegherea mentinerii obiectivelor necesare sigurantei pasagerilor, in valoare de:
0,325 euro/pasager imbarcat, pentru primii 500.000 de pasageri imbarcati;
0,6 euro/pasager imbarcat, pentru pasagerii 500.001-750.000;
0,9 euro/pasager imbarcat, pentru fiecare pasager incepand cu 750.001.
Art. 2 Tariful prevazut la art. 1 se aplica tuturor transporturilor civile din Romania deschise utilizarii publice si certificate in conformitate cu prevederile Reglementarii aeronautice civile romane privind autorizarea aerodromurilor civile – RACR-AD-AADC, aprobata prin Ordinul ministrul transporturilor si infrastructurii nr. 479/2010 pentru clasificarea aerodromurilor civile certificate din Romania si pentru aprobarea Reglementarii aeronautice civile romane privind autorizarea aerodromurilor civile – RACR-AD-AADC, editia 1/2010, si a Reglementarii aeronautice civile romane privind amenajarea, utilizarea si inregistrarea aerodromurilor civile – RACR-AD-IADC, editia 1/2010, cu modificarile ulterioare, si se percepe pentru fiecare pasager imbarcat.
Art. 3 Tariful prevazut la art. 1 se colecteaza de catre administratorul fiecarui aeroport civil prin includere in tariful de servicii pentru pasageri perceput de la utilizatorii aeroportului si se distribuie de administratorul aeroportului dupa cum urmeaza:
0,275 euro/pasager imbarcat, catre Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile, conform procedurii prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin;
diferenta ramasa dupa distribuirea catre Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile a echivalentului in lei a celor 0,275 euro/pasager, catre Autoritatea Aeronautica Civila Romana, conform procedurii stabilite prin contractele de supraveghere incheiate de administratorul fiecarui aeroport cu Autoritatea Aeronautica Civila Romana.
|
|
Art. 4 (1) Administratorul fiecarui aeroport se asigura ca in contractele de operare incheiate cu utilizatorii aeroportului sunt prevazute termene de plata pentru tariful de servicii pentru pasageri, care sa permita achitarea de catre administratorul aeroportului, la termenul prevazut la pct. 5 din anexa, a obligatiei de plata fata de Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile.
(2) Autoritatea Aeronautica Civila Romana transmite lunar Centrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile, in baza unui protocol incheiat in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentului ordin, date statistice privind traficul de pasageri pe aeroporturile din Romania, colectate in baza Ordinului ministrului transporturilor si infrastructurii nr. 1.089/2012 privind culegerea, analiza, centralizarea si difuzarea datelor statistice din domeniul transportului aerian.
Art. 5 In sensul prezentului ordin, termenii de "aeroport", "administrator al aeroportuli" si "utilizator al aeroportului" sunt definiti conform art. 4 lit. a)-c) din Hotararea Guvernului nr. 455/2011 privind tarifele de aeroport.
Art. 6 (1) Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) La data intrarii in vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor si infrastructurii nr. 894/2010 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea mentinerii obiectivelor necesare sigurantei pasagerilor, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga.
ANEXA - PROCEDURA DE DISTRIBUIRE a sumei de 0,275 euro/pasager imbarcat pe aeroporturile din Romania din tariful pentru supravegherea mentinerii obiectivelor necesare sigurantei pasagerilor
1. Administratorul fiecarui aeroport civil are obligatia de a comunica Centrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile traficul lunar de pasageri imbarcati pe aeroport, pana la data de 10 a fiecarei luni pentru pasagerii imbarcati in luna precedenta.
2. In baza datelor comunicate de administratorul aeroportului, Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile calculeaza sumele datorate lunar si emite o decizie de plata a sumelor datorate, in temeiul art. 6 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2009 privind infiintarea, organizarea si functionarea Centrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile, aprobata cu modificari prin Legea nr. 55/2010, pe care o comunica fiecarui administrator de aeroport in parte, in termen de 5 zile de la data comunicarii traficului lunar de catre administratorul aeroportului, prin posta, fax sau e-mail.
3. Sumele datorate lunar se transforma din euro in lei, la cursul Bancii Nationale a Romaniei din ziua in care a fost emisa decizia de plata.
4. Decizia de plata contine obligatoriu urmatoarele elemente: suma datorata in lei, calculata potrivit pct. 2 si 3, scadenta, consecintele neplatii la termen, sediul Centrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile, sediul si denumirea debitorului, contul bancar in care urmeaza sa se faca plata.
5. Obligatiile de plata prevazute in decizia de plata emisa de Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile trebuie achitate si transferate obligatoriu de catre administratorul fiecarui aeroport in parte, in termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei de plata. Neplata la termenul specificat atrage aplicarea unor penalizari de 0,1% din suma prevazuta in decizie, pentru fiecare zi de intarziere la plata.
6. Eventualele diferente rezultate din raportari diferite ale numarului de pasageri imbarcati pe aeroporturile din Romania se vor regulariza in luna urmatoare.
|