|
|
|
|
Ordin 256/2011 privind procedura de testare a integritatii profesionale a personalului Ministerului Administratiei si Internelor
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 836 din 25 noiembrie 2011
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
Avand in vedere prevederile art. 17^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea
Ministerului Administratiei si Internelor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 15/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, ale
Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor
militare, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicata,
tinand seama de dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 120/2005 privind operationalizarea Directiei generale
anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 383/2005,
in temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007, aprobata cu modificari prin Legea nr. 15/2008,
cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul administratiei si internelor emite prezentul ordin.
Art. 1 Prezentul ordin stabileste procedura de testare a
integritatii profesionale a personalului Ministerului Administratiei
si Internelor, denumit in continuare M.A.I.
Art. 2 Testarea poate fi efectuata la initiativa Directiei
Generale Anticoruptie, denumita in continuare D.G.A., sau la
solicitarea structurilor M.A.I.
Art. 3 Subiect al testarii poate fi orice persoana care face
parte din personalul M.A.I.
Art. 4 Testul are ca obiectiv prevenirea faptelor de
coruptie in care ar putea fi implicat personalul M.A.I.
Art. 5 (1) Testul se va desfasura cu respectarea
drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, a demnitatii
umane si profesionale ale subiectilor supusi testarii.
(2) Se interzice folosirea activitatii de testare care are ca scop
stirbirea autoritatii, prestigiului, imaginii persoanelor testate ori
intereselor legale circumscrise functiei pe care o detin.
(3) In activitatea de testare este interzisa provocarea
persoanei supuse testarii la savarsirea de fapte cu caracter
penal si/sau disciplinar.
(4) Prin provocare se intelege actiunea politistilor D.G.A. de
a incita sau instiga la comiterea de infractiuni/abateri
disciplinare.
Art. 6 Selectarea personalului ce urmeaza a fi testat se
face in functie de zonele si locurile cu riscuri si vulnerabilitati la
coruptie.
Art. 7 (1) Persoanele care participa la realizarea testului
fac parte din cadrul D.G.A. si, de regula, desfasoara activitatile
specifice in mod conspirat.
(2) Testarea se realizeaza numai cu aprobarea conducerii
D.G.A.
Art. 8 (1) La efectuarea testarii se utilizeaza mijloace de
inregistrare audiovideo, de transport si de comunicatii din
dotarea M.A.I., precum si documente de acoperire, in conditiile
prevazute de actele normative in vigoare.
(2) Daca situatia o impune, se pot folosi mijloace si din alte
surse, numai cu consimtamantul prealabil al proprietarului ori al
persoanei care le are in folosinta, cu evitarea producerii
deconspirarii sau altor consecinte negative.
Art. 9 Realizarea testarii va fi condusa nemijlocit de un
ofiter din structura de profil a D.G.A., desemnat de catre
conducerea acestei unitati, care va consemna intr-un raport
aspectele rezultate in urma testului.
Art. 10 In cazul in care, cu ocazia testarii profesionale,
se constata comiterea unor fapte de natura penala de catre
personalul M.A.I., politistii din cadrul D.G.A. se sesizeaza din
oficiu, incheind un proces-verbal in acest sens, in conformitate
cu prevederile Codului de procedura penala.
Art. 11 (1) In cazul in care persoana testata a solicitat sau
a primit bani ori alte foloase utilizate in activitatea de testare, iar,
in urma sesizarii, organele competente constata ca fapta nu
constituie infractiune, D.G.A. il informeaza pe seful
structurii/institutiei din care face parte persoana supusa testarii,
care dispune masuri disciplinare si/sau administrative, conform
dispozitiilor legale, care se aduc la cunostinta D.G.A.
(2) D.G.A. pune la dispozitia sefului structurii/institutiei, la
solicitarea acestuia, copii de pe materialele realizate in testare.
(3) In situatiile in care, in urma efectuarii testului, rezulta alte
situatii de incalcare a sarcinilor si indatoririlor profesionale, care
nu au legatura cu activitatile specifice de testare, seful
structurii/institutiei dispune masuri in conformitate cu actele
normative in vigoare.
Art. 12 D.G.A. va comunica rezultatul si constatarile
activitatii de testare sefului structurii/institutiei, in cazul in care
personalul supus testarii a dat dovada de integritate.
Art. 13 Sefii structurilor/institutiilor personalului supus
testarii au obligatia de a prelucra cu personalul din subordine
cele mai importante aspecte evidentiate in urma realizarii
testului.
Art. 14 Pentru realizarea testarii, D.G.A. utilizeaza
resurse financiare destinate acestei activitati din bugetul alocat
M.A.I.
Art. 15 Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I.
-------------
Drept OnLine va prezinta in cadrul acestei Sectiuni cateva reglementari juridice de interes general, cu mentiunea ca informatiile prezentate in aceasta sectiune au un caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici.
-------------
Alte reglementari
Termeni juridici, grupare tematica
|
|
|
|
|
|