|
|
|
|
|
Legea 287/2011 privind unele masuri referitoare la organizarea activitatii de punere in executare a creantelor apartinand institutiilor de credit si institutiilor financiare nebancare. Legea 287/2011
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 894 din 16 decembrie 2011
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1 (1) Executorii inregistrati in conditiile legii la
Ministerul Justitiei pana la data de 31 mai 2011, apartinand
corpurilor proprii de executori organizate de institutiile de credit
si alte entitati care apartin grupului acestora si care desfasoara
activitati financiare, de institutiile financiare nebancare sau de
institutiile de credit cooperatiste, care desfasoara activitate de
executor in cadrul acestora, la data expirarii termenului prevazut
la alin. (3), cu o vechime efectiva de cel putin 2 ani de la prima
inregistrare in aceasta activitate, vor fi numiti, la cerere, in
functia de executor judecatoresc, daca indeplinesc conditiile
generale prevazute la art. 15 lit. a)—f) din Legea 188/2000
privind executorii judecatoresti, republicata.
(2) Executorii apartinand corpurilor proprii de executori
organizate de institutiile de credit si alte entitati care apartin
grupului acestora si care desfasoara activitati financiare, de
institutiile financiare nebancare sau de institutiile de credit
cooperatiste, care, la data intrarii in vigoare a prezentei legi,
indeplinesc conditiile prevazute la alin. (1), dar au, la data
expirarii termenului prevazut la alin. (3), o vechime mai mica de
2 ani in aceasta activitate, dobandesc, la cerere, calitatea de
executor judecatoresc stagiar.
(3) Cererea prevazuta la alin. (1) si, respectiv, alin. (2),
insotita de actele doveditoare necesare, se depune la Ministerul
Justitiei in termen de 3 luni de la data intrarii in vigoare a
prezentei legi. In cerere se va arata circumscriptia judecatoriei
in care se solicita numirea, potrivit dispozitiilor art. 2.
(4) Ministerul Justitiei are obligatia de a solutiona cererea
in termen de maximum doua luni de la inregistrarea acesteia.
(5) Executorii prevazuti la alin. (1) si (2) sunt numiti in
functia de executor judecatoresc sau, dupa caz, dobandesc
calitatea de executor judecatoresc stagiar fara concurs sau
examen de admitere in profesie si fara indeplinirea conditiilor
privind plata taxelor de admitere in profesie, prevazute de
reglementarile aplicabile in materie. Dispozitiile privind
examenul de definitivat si participarea la programe de formare
profesionala continua, prevazute de reglementarile in materie,
raman aplicabile.
(6) Executorii numiti, potrivit prezentei legi, in functia de
executor judecatoresc vor depune juramantul, in conditiile legii,
in termen de 10 zile de la data numirii.
Art. 2 (1) Executorii judecatoresti numiti in conditiile
art. 1 alin. (1) pot infiinta birouri, se pot asocia in cadrul unui
birou existent sau al unei societati civile profesionale din
circumscriptia unei judecatorii din raza teritoriala a curtii de apel
unde si-au desfasurat, in principal, activitatea ori din
circumscriptia unei judecatorii din raza teritoriala a curtii de apel
unde se afla sediul institutiei de credit sau al institutiei financiare
nebancare ori al cooperativei de credit in cadrul careia si-au
desfasurat activitatea.
(2) Executorii prevazuti la art. 1 alin. (2) vor fi angajati, prin
grija camerelor executorilor judecatoresti, stagiari in cadrul unui
birou din circumscriptia unei judecatorii din raza teritoriala a curtii
de apel unde si-au desfasurat, in principal, activitatea ori din
circumscriptia unei judecatorii din raza teritoriala a curtii de apel
unde se afla sediul institutiei de credit sau al institutiei financiare
nebancare ori al cooperativei de credit in cadrul careia si-au
desfasurat activitatea. Dispozitiile art. 21 din Legea nr. 188/2000,
republicata, sunt aplicabile.
Art. 3 De la data intrarii in vigoare a prezentei legi,
activitatea de punere in executare a titlurilor executorii
apartinand institutiilor de credit, altor entitati care apartin grupului
acestora si care desfasoara activitati financiare, institutiilor
financiare nebancare sau cooperativelor de credit se desfasoara
numai de catre executorii judecatoresti competenti potrivit legii,
cu exceptia cazurilor prevazute la art. 5 alin. (1) si (2).
Art. 4 Corpurile proprii de executori si executorii
institutiilor de credit, ale altor entitati care apartin grupului
acestora si care desfasoara activitati financiare, institutiilor
financiare nebancare sau cooperativelor de credit isi inceteaza
activitatea la data dobandirii calitatii de executor judecatoresc
de catre executorii prevazuti la art. 1 alin. (1) si (2) sau la data
expirarii termenului prevazut la art. 1 alin. (3) in cazul in care nu
a fost introdusa cerere de numire in functie.
Art. 5 (1) Executarile silite privind titluri executorii
apartinand institutiilor de credit, altor entitati care apartin grupului
acestora si care desfasoara activitati financiare, institutiilor
financiare nebancare sau cooperativelor de credit, aflate in curs
la data intrarii in vigoare a dispozitiilor prezentei legi, pot fi
continuate de executorul care a inceput urmarirea silita. Cu
toate acestea, creditorul, institutie bancara sau institutie
financiara nebancara, poate solicita continuarea executarii
acestor titluri executorii de catre executorul judecatoresc
competent potrivit legii.
(2) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi pana la
data numirii in functia de executor judecatoresc, executorii
prevazuti la art. 1, la cererea creditorului, institutie de credit sau
institutie financiara nebancara, pot incepe noi executari silite in
temeiul titlurilor executorii apartinand acestor institutii.
(3) In cazurile prevazute la alin. (1) si (2), dosarele de
executare aflate in curs de solutionare se predau de catre institutiile de credit si de institutiile financiare nebancare
executorilor judecatoresti competenti, potrivit legii, sa continue
executarea silita.
(4) Actele de executare indeplinite de catre executorii
prevazuti la art. 1 pana la data numirii acestora in functia de
executor judecatoresc, cu respectarea dispozitiilor legale in
vigoare la data efectuarii lor, raman valabile.
Art. 6 (1) Executorii numiti in conditiile art. 1 se supun
dispozitiilor Legii nr. 188/2000, republicata, ale Statutului Uniunii
Nationale a Executorilor Judecatoresti din Romania, precum si
ale oricaror alte reglementari aplicabile profesiei de executor
judecatoresc.
(2) Vechimea in activitatea de executor in cadrul corpurilor
proprii de executori ale institutiilor de credit si institutiilor
financiare nebancare a executorilor numiti, in conditiile prezentei
legi, in profesia de executor judecatoresc constituie vechime in
aceasta functie.
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile in mod
corespunzator si persoanelor numite, potrivit prevederilor
prezentei legi, in profesia de executor judecatoresc stagiar.
Art. 7 Continuarea activitatii de catre executorii
prevazuti la art. 1 in alte modalitati decat cele stabilite prin
prezenta lege constituie infractiune si se pedepseste potrivit
prevederilor Codului penal.
Art. 8 La data intrarii in vigoare a prezentei legi,
art. 418 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.027 din
27 decembrie 2006, aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare,
precum si art. 72 alin. (2) din Legea nr. 93/2009 privind institutiile
financiare nebancare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 259 din 21 aprilie 2009, cu modificarile si
completarile ulterioare, se abroga.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din
Constitutia Romaniei, republicata.
PROMO - Ai pensie privata?
-------------
Drept OnLine va prezinta in cadrul acestei Sectiuni cateva reglementari juridice de interes general, cu mentiunea ca informatiile prezentate in aceasta sectiune au un caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici.
-------------
Alte reglementari
Termeni juridici, grupare tematica
|
|
|
|
|
|