|
|
|
|
Legea 211/2013 privind acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetatenia romana, dar care au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri. Lege nr. 211/2013
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 398 din 2 iulie 2013
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Articol unic (1) Beneficiaza de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu completarile ulterioare, si persoanele care, la data depunerii cererii, nu mai au cetatenia romana, indiferent de domiciliul acestora, daca indeplinesc conditiile prevazute de dispozitiile acestui decret-lege.
(2) Persoanele prevazute la alin. (1), care au domiciliul in strainatate, pot depune cererea personal, la agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, in functie de ultimul domiciliu din Romania sau, prin mandatar desemnat prin procedura speciala, la agentiile teritoriale in a caror raza teritoriala domiciliaza mandatarul.
|
|
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 76 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
-------------
Drept OnLine va prezinta in cadrul acestei Sectiuni cateva reglementari juridice de interes general, cu mentiunea ca informatiile prezentate in aceasta sectiune au un caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici.
-------------
Alte reglementari
Termeni juridici, grupare tematica
|
|
|
|
|
|