DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente
Curs mediatori

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English




(P)Scoala de Muzica PianoForte, cursuri de canto, pian si vioara pentru copii si adulti

(P)Cursuri de Limbi Straine
(P)Traduceri si Interpretariat

Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotararea din 12 octombrie 2010, definitiva, in Cauza Stoian impotriva Romaniei
Hotarare CEDO

Hotarari CEDO
2014 [1 decizii]
2013 [7 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [93 decizii]
Cautare CEDO


Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de hotarari CEDO. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin selectarea unui an.

Sectiunea are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.


Detaliu speta

Titlu Hotararea din 12 octombrie 2010, definitiva, in Cauza Stoian impotriva Romaniei
Institutie Curtea Europeana a Drepturilor Omului - CEDO
Data decizie 12-10-2010


Publicata in Monitorul Oficial nr. 797/2010 - M. Of. 797 / 29 noiembrie 2010

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Cererea nr. 12.221/06, Hotararea din 12 octombrie 2010, definitiva, in Cauza Stoian impotriva Romaniei

In Cauza Stoian impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unui comitet format din: Elisabet Fura, presedinte, Boštjan M. Zupan?i?, Ineta Ziemele, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 21 septembrie 2010,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 12.221/06) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Theodor Stoian (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 17 martie 2006 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantul este reprezentat de domnul Ionel Olteanu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

3. La data de 5 martie 2008, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa ii comunice cererea Guvernului. Asa cum permitea art. 29 § 3 din Conventie, acesta a mai hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei. In aplicarea Protocolului nr. 14, cererea a fost atribuita unui comitet.


IN FAPT


I. Circumstantele cauzei

4. Reclamantul s-a nascut in anul 1934 si locuieste in Bucuresti.

5. Reclamantul, S.D.G., S.M., B.E., N.I. si S.E. sunt coproprietari, cu cote-parti diferite, ai unui bun imobiliar situat in Bucuresti, din str. Virgil Plesoianu nr. 120. Reclamantul si familia sa locuiau in imobil din anul 1954.

6. La data de 30 noiembrie 1992, S.D.G. si S.M. au sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o actiune indreptata impotriva reclamantului, a lui B.E., N.I. si S.E., in vederea iesirii din indiviziune cu privire la imobilul mentionat mai sus. Prin Sentinta din data de 23 martie 1995, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti le-a atribuit imobilul lui S.D.G. si lui S.M., cu conditia platii unei sulte fiecaruia dintre parati, printre care se numara si reclamantul.

7. Apelul reclamantului a fost admis de Tribunalul Bucuresti prin Decizia din data de 20 decembrie 1996, care i-a atribuit astfel imobilul si l-a obligat sa le plateasca o sulta celorlalte parti. Decizia a ramas definitiva la data de 11 noiembrie 1997, printr-o decizie pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti care a respins recursul formulat de S.D.G. si S.M.

8. La o data neprecizata, B.E. i-a donat partea sa de imobil lui S.D.G. La data de 19 decembrie 1997, reclamantul a platit sultele stabilite prin Decizia din 20 decembrie 1996 in favoarea lui S.D.G. si S.M. S.E. si N.I. i-au cedat drepturile lor reclamantului.

9. La data de 15 decembrie 1997, S.D.G. a sesizat Tribunalul Bucuresti cu o cerere de revizuire a Deciziei din data de 11 noiembrie 1997. Prin Decizia din data de 2 martie 1998, tribunalul i-a respins cererea pe motivul ca documentul invocat de S.D.G. nu constituia "un act nou" in sensul prevederilor legale pentru a putea justifica o cerere de revizuire.

10. S.D.G. a formulat recurs in fata Curtii de Apel Bucuresti.

11. La data de 3 mai 1999, reclamantul a solicitat stramutarea cauzei. Cauza a fost stramutata la Curtea de Apel Pitesti, care a admis cererea de revizuire introdusa de S.D.G. prin Hotararea ramasa definitiva din data de 29 octombrie 1999.
Dupa ce a apreciat ca cererea de revizuire era justificata, Curtea de Apel Pitesti a analizat fondul cauzei, a anulat Decizia din 11 noiembrie 1997 si a mentinut Hotararea din 28 martie 1995 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti prin care imobilul le era atribuit lui S.D.G. si lui S.M.

12. La data de 19 decembrie 2000, reclamantul a sesizat Curtea de Apel Pitesti cu o contestatie in anulare impotriva Deciziei definitive pronuntate de aceeasi instanta la data de 29 octombrie 1999.

13. Prin Decizia ramasa definitiva din data de 16 iulie 2001, Curtea de Apel Pitesti a admis contestatia in anulare si, pe fond, a respins recursul lui S.D.G. impotriva Deciziei din 2 martie 1998 a Tribunalului Bucuresti. Decizia Curtii de Apel Bucuresti din 11 noiembrie 1997, prin care imobilul ii era atribuit reclamantului, a fost mentinuta.

14. La o data neprecizata, S.D.G. a decedat, iar S.L. si S.M. au fost recunoscute ca fiind mostenitoarele sale.

15. S.L. a formulat o contestatie in anulare impotriva deciziei din data de 16 iulie 2001. Sesizata cu cauza, Curtea de Apel Pitesti a constatat ca dosarul cauzei disparuse. Prin Incheierea de sedinta din data de 18 aprilie 2002, curtea de apel a amanat judecarea cauzei pana la reconstituirea integrala a dosarului.

16. La data de 16 iulie 2002, procurorul general de pe langa Curtea Suprema de Justitie a formulat un recurs in anulare impotriva Deciziei din 16 iulie 2001 a Curtii de Apel Pitesti.

17. Prin Decizia din data de 20 septembrie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie (fosta Curte Suprema de Justitie) a admis recursul in anulare formulat de procurorul general si a anulat Decizia din data de 16 iulie 2001 a Curtii de Apel Pitesti pentru aplicarea gresita a legii.

18. Reclamantul locuieste inca in imobilul aflat in litigiu, impotriva sa fiind in derulare o procedura de evacuare fortata.

II. Dreptul si practica interna pertinente

19. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, §§ 31—44, CEDO 1999—VII) si Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group — S.A. impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, 1 decembrie 2005, § 22).

20. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 195/2004, au fost abrogate art. 330—330^4 din Codul de procedura civila ce reglementau recursul in anulare. In virtutea prevederilor tranzitorii, hotararile judecatoresti pronuntate pana la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta erau supuse cailor de atac existente la data la care au fost pronuntate hotararile respective.


IN DREPT


I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie

21. Reclamantul se plange de faptul ca anularea deciziei ramase definitiva a Curtii de Apel Pitesti din 16 iulie 2001 prin Decizia din 20 septembrie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Acesta se plange si de durata procedurii, pe care o considera exagerata. El invoca art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii

22. Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt vadit neintemeiate in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, aceasta constata ca acestea nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, ele trebuie declarate admisibile.

B. Asupra fondului

1. Asupra securitatii raporturilor juridice

23. Citand jurisprudenta Curtii in materie, reclamantul considera ca prin admiterea recursului in anulare, cale extraordinara de atac, si anularea unei hotarari interne definitive, Inalta Curte de Casatie si Justitie a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice.

24. Guvernul admite ca faptul de a repune in discutie, pe calea unui recurs extraordinar aflat la dispozitia procurorului general, o hotarare judecatoreasca definitiva, constituie o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, insa atrage atentia asupra faptului ca aceasta cale de atac a fost abrogata intre timp.

25. Curtea a avut de-a face in mai multe randuri cu cauze ce ridica probleme similare cu cea de fata, in care a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie din cauza repunerii in discutie, ca urmare a unui recurs in anulare formulat de procurorul general, a solutiei date in mod definitiv unui litigiu (vezi, printre altele, Brumarescu, mentionata mai sus, §§ 61— 65, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group — S.A., mentionata mai sus, § 32, si Societatea Comerciala Editura Orizonturi — S.R.L. impotriva Romaniei, nr. 15.872/03, §§ 59—63, 13 mai 2008).

26. Dupa ce a analizat cauza de fata, Curtea considera ca Guvernul nu a furnizat niciun argument convingator care sa poata conduce la o concluzie diferita (vezi si Muresan impotriva Romaniei, nr. 8.015/05, § 19, 26 mai 2009). Prin urmare, Curtea apreciaza ca, aplicand astfel prevederile art. 330 din Codul de procedura civila ce reglementeaza recursul in anulare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a incalcat prin Decizia sa din 20 septembrie 2005 principiul securitatii raporturilor juridice si, prin aceasta, dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 § 1 din Conventie.

27. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din acest punct de vedere.

2. Asupra duratei procedurii civile

28. Reclamantul sustine ca durata procedurii care a inceput la data de 30 noiembrie 1992 a incalcat principiul "termenului rezonabil", astfel cum este acesta prevazut de art. 6 § 1 din Conventie. Conform afirmatiilor sale, procedura s-a incheiat la data de 20 septembrie 2005, durand astfel 11 ani, tinand cont de data intrarii in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei. Acesta considera ca atat perioada care a precedat admiterea recursului in anulare, cat si perioadele in care cauza nu s-a aflat pe rolul unei instante de judecata trebuie luate in considerare, avand in vedere ca aceasta cauza ar fi trebuit sa fie analizata, in ansamblul sau, intr-un termen rezonabil, tinand cont de toate fazele sale procedurale si de caile de atac aflate la dispozitia reclamantului.

29. Reclamantul considera ca durata procedurii, al carei obiect este de o complexitate redusa, le este imputabila integral autoritatilor. El mentioneaza ca de mai multe ori cauza a fost amanata din cauza neindeplinirii procedurii de citare a partilor si pentru analizarea unei cereri de stramutare. Acesta subliniaza ca Curtea de Apel Pitesti a amanat judecarea cauzei pentru a permite reconstituirea dosarului pierdut din cauza neglijentei autoritatilor. La acest lucru se adauga intarzierile inregistrate in trimiterea dosarului de la o instanta la alta, in special cu ocazia recursului in anulare.

30. Guvernul se opune acestui argument. Acesta admite ca procedura a inceput la data de 30 noiembrie 1992 si ca s-a incheiat la data de 20 septembrie 2005. Totusi, el considera ca trebuie dedusa perioada scursa inainte de intrarea in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei, precum si perioada anterioara admiterii recursului in anulare in care cauza nu s-a aflat efectiv pe rol pe fond in fata unei instante nationale.

31. Guvernul considera ca aceasta cauza are o anumita complexitate, ca nu au existat perioade lungi de inactivitate imputabile autoritatilor si ca reclamantul, care a facut uz de toate caile de atac disponibile la nivel intern, a contribuit si el la prelungirea duratei procedurii.

a) Perioada de luat in considerare

32. Curtea reaminteste ca, pentru calcularea duratei procedurii, trebuie luate in considerare toate caile de atac, inclusiv cele cu caracter extraordinar, in masura in care procedura inceputa dupa introducerea lor era hotaratoare pentru drepturile si obligatiile cu caracter civil ale reclamantului (a se vedea Poiss impotriva Austriei, 23 aprilie 1987, seria A nr. 117, § 50, si Zwierzy?ski impotriva Poloniei, nr. 34.049/96, § 39, CEDO 2001-VI).

33. Cu toate acestea, numai perioadele in care cauza s-a aflat efectiv pe rolul instantelor vor fi luate in considerare, excluzand asadar perioadele dintre adoptarea unei hotarari definitive si anularea sa ca urmare a unui recurs extraordinar (Seregina impotriva Rusiei, nr. 12.793/02, § 92, 30 noiembrie 2006, si Ceraceanu impotriva Romaniei (nr. 1), nr. 31.250/02, § 47, 4 martie 2008).

34. Prin urmare, Curtea observa ca perioada ce urmeaza a fi avuta in vedere a inceput la data de 20 iunie 1994, prin intrarea in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei. Pentru a aprecia caracterul rezonabil al perioadelor scurse incepand cu aceasta data, trebuie tinut cont de stadiul in care se afla cauza in acel moment, si anume in fata Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, sesizata cu actiunea in prima instanta.

35. Prima perioada ce urmeaza a fi avuta in vedere s-a incheiat la data de 11 noiembrie 1997, prin decizia definitiva a Curtii de Apel Bucuresti. Aceasta parte a procedurii s-a derulat, asadar, pe parcursul a 3 ani, 4 luni si 22 de zile, pentru 3 grade de jurisdictie.

36. Ulterior, partile au formulat o cerere de revizuire si o contestatie in anulare, cai de atac extraordinare. Ele au dus la hotarari pronuntate dupa analizarea fondului cauzei (paragrafele 11 in fine si 13 de mai sus). Intrucat in urma recursului in anulare formulat impotriva Deciziei definitive din data de 16 iulie 2001 procedura a fost redeschisa, cu urmari importante asupra drepturilor civile ale reclamantului, trebuie considerat ca ea s-a incheiat la data de 20 septembrie 2005, prin decizia definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care a fost admis recursul in anulare.

37. Curtea observa totusi ca perioadele care s-au scurs intre cererea de revizuire si contestatia in anulare, pe de o parte, si admiterea lor de catre instantele nationale, pe de alta parte, nu pot fi luate in considerare, dat fiind faptul ca fondul cauzei nu a fost repus in discutie inainte de admiterea cererilor mentionate mai sus (mutatis mutandis Ceraceanu impotriva Romaniei (nr. 1) mentionata mai sus, § 51). In mod similar, perioada scursa de la data de 16 iulie 2002, cand procurorul general a solicitat redeschiderea procedurii prin intermediul unui recurs in anulare, pana la data de 20 septembrie 2005, data la care a fost admis recursul in anulare, nu poate fi nici ea luata in considerare, din aceleasi motive, in calcularea duratei totale a procedurii. Curtea constata in acest sens ca cele 3 recursuri extraordinare mentionate mai sus au fost admise de fiecare data prin decizii care, in acelasi timp, au admis recursurile si au solutionat actiunea pe fond in asa fel incat perioada avuta in vedere nu a fost prelungita decat cu o zi pentru fiecare dintre recursurile in cauza.

38. Prin urmare, durata ce trebuie analizata este de 3 ani, 4 luni si 25 de zile.

b) Caracterul rezonabil al procedurii

39. Curtea reaminteste ca pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie tinut cont de circumstantele cauzei si de criteriile consacrate de jurisprudenta sa, in special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului si de cel al autoritatilor competente, precum si de miza litigiului pentru partile interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender impotriva Frantei [MC], nr. 30.979/96, § 43, CEDO 2000-VII). De asemenea, Curtea reaminteste ca numai intarzierile imputabile statului pot duce la concluzia nerespectarii "termenului rezonabil" (Proszak impotriva Poloniei, 16 decembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-VIII, § 40).

40. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, fata de circumstantele speciale ale cauzei, durata procedurii descrise mai sus nu este excesiva.

41. Prin urmare, nu a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din acest punct de vedere.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

42. Reclamantul se plange de faptul ca Decizia din 20 septembrie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a avut ca efect incalcarea dreptului sau la respectarea bunurilor sale, astfel cum este acesta recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii

43. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Aceasta constata ca el nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate.
Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

44. Reclamantul considera ca, admitand recursul in anulare introdus de procurorul general, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia sa din 20 septembrie 2005, l-a privat de imobilul ce ii fusese atribuit printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Aceasta ingerinta in dreptul sau de proprietate este, dupa parerea sa, arbitrara si nu asigura un just echilibru intre interesele in cauza.

45. Guvernul considera ca Decizia din 20 septembrie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in cauza, in masura in care decizia contestata nu a modificat cotele-parti ale mostenitorilor, ci a vizat doar atribuirea bunului.
In subsidiar, presupunand ca decizia in cauza constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului, Guvernul considera ca ea era prevazuta de lege si urmarea un interes legitim, si anume respectarea prevederilor legale in vigoare.

46. Curtea reaminteste ca prin Hotararea definitiva din 16 iulie 2001 Curtea de Apel Pitesti a confirmat dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in cauza in schimbul unei sulte si constata ca dreptul astfel recunoscut nu era revocabil. Reclamantul avea, asadar, un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Savu impotriva Romaniei, nr. 19.982/04, § 22, 4 noiembrie 2008).

47. Curtea a analizat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cauza de fata, in care a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza repunerii in discutie a solutiei date in mod definitiv unui litigiu si din cauza privarii reclamantilor de bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, in urma unui recurs in anulare (a se vedea, printre altele, Brumarescu, mentionata mai sus, §§ 61, 77 si 80, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group — S.A., mentionata mai sus, §§ 32 si 46—47, si Piata Bazar Dorobanti — S.R.L. impotriva Romaniei, nr. 37.513/03, §§ 23 si 33, 4 octombrie 2007).

48. Dupa ce a analizat cauza de fata, Curtea considera ca Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingator care sa poata conduce la o concluzie diferita. Prin urmare, Curtea apreciaza ca, in ciuda marjei de apreciere de care dispune statul in materie, pretinsa eroare in aplicarea legii nu poate fi de ajuns pentru a legitima privarea de un bun dobandit in mod legal in urma unui litigiu civil solutionat definitiv (a se vedea hotararile Blidaru impotriva Romaniei, nr. 8.695/02, § 55, 8 noiembrie 2007 si Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group — S.A., mentionata mai sus, § 46).

49. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

50. Conform art. 41 din Conventie, "Daca Curtea declara ca a avut loc o violare a Conventiei sau protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltelor Parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei violari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

51. Reclamantul solicita, depunand un raport de expertiza, suma de 477.000 euro (EUR) pentru prejudiciul material reprezentand valoarea imobilului in cauza. De asemenea, el solicita suma de 15.000 EUR pentru prejudiciul moral pe care sustine ca l-a suferit.

52. Guvernul observa ca reclamantul nu a fost privat de dreptul sau de proprietate asupra partii sale de imobil. Acesta furnizeaza un raport de expertiza intocmit in luna decembrie 2008, conform caruia valoarea imobilului in litigiu este de 326.334 EUR. El considera ca legatura de cauzalitate dintre pretinsele incalcari ale Conventiei si prejudiciul moral invocat nu a fost dovedita si ca suma solicitata in acest sens este excesiva in raport cu jurisprudenta Curtii in materie.

53. Curtea reaminteste jurisprudenta sa bine stabilita conform careia o hotarare prin care se constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica fata de Conventie de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura consecintele astfel incat sa restabileasca, pe cat posibil, situatia anterioara acesteia. Statele contractante sunt, in principiu, libere sa aleaga mijloacele pe care le vor utiliza pentru a se conforma unei hotarari care constata o incalcare, pronuntata intr-o cauza in care ele au fost parte. In cazul in care natura incalcarii permite o restitutio in integrum, statului parat ii revine obligatia de a o realiza. Daca insa dreptul national nu permite sau nu permite decat o inlaturare partiala a consecintelor incalcarii, art. 41 permite Curtii sa ii acorde partii lezate, daca este cazul, reparatia pe care o considera potrivita (Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila) [MC], nr. 28.342/95, § 21, CEDO 2001-I).

54. Curtea considera ca singura baza ce trebuie retinuta pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in constatarea incalcarii art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anularii, la data de 20 septembrie 2005, a Deciziei definitive din 16 iulie 2001 a Curtii de Apel Pitesti. Aceasta decizie confirmase partajul imobilului in litigiu astfel cum fusese stabilit prin Decizia definitiva din 11 noiembrie 1997, si anume atribuindu-i reclamantului imobilul, cu conditia sa le plateasca sulte celorlalte parti din litigiu. Facand trimitere la Hotararea definitiva din 16 iulie 2001, Curtea apreciaza ca autoritatilor le revine obligatia de a lua masurile necesare pentru a-l pune pe reclamant intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate din cauza pronuntarii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a deciziei date in urma recursului in anulare (Savu, mentionata mai sus, § 30). Curtea mai observa ca reclamantul locuieste inca in imobilul in discutie.

55. De altfel, Curtea considera ca anularea Deciziei definitive din 16 iulie 2001 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a determinat o grava incalcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil conform principiului securitatii raporturilor juridice si la respectarea bunurilor sale, incalcare ce constituie un prejudiciu moral. Tinand cont de totalitatea elementelor aflate in posesia sa si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea ii acorda reclamantului 5.000 EUR pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecata

56. Reclamantul solicita, cu documente justificative, suma de 7.000 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne si in fata Curtii.

57. Guvernul considera ca reclamantul ar fi avut posibilitatea sa isi recupereze cheltuielile angajate in procedurile interne in fata instantelor nationale. De asemenea, acesta observa ca contractele de asistenta judiciara prezentate nu sunt detaliate si ca numai o parte din documentele justificative contine elemente suficiente pentru a stabili intr-un mod cert legatura cu cauza de fata.

58. Tinand cont de documentele aflate in posesia sa si de jurisprudenta sa, Curtea considera rezonabila suma de 4.000 EUR pentru toate cheltuielile si i-o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii

59. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,

CURTEA


1. declara cererea admisibila;

2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, ca urmare a admiterii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a recursului in anulare;

3. hotaraste ca nu a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, sub aspectul duratei procedurii;

4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;

5. hotaraste:
a) ca statul parat sa ia, in cel mult 3 luni, masurile necesare pentru a-l repune pe reclamant intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca nu ar fi fost anulata Decizia definitiva din 16 iulie 2001 a Curtii de Apel Pitesti;
b) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, urmatoarele sume, ce vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb aplicabil la data platii:
(i) 5.000 EUR (cinci mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ca daune morale;
(ii) 4.000 EUR (patru mii euro) pentru cheltuielile de judecata, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant;
c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

6. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.


Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 12 octombrie 2010, in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.



Lista completa hotarari CEDO




Termeni juridici, grupare tematica


Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
81 useri online

Useri autentificati: