DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 361 din 7 mai 2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 218—222 si art. 241 alin.(1^1) lit.a) din Codul de procedura penala

Decizie neconstitutionalitate din 07-05-2015
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 361 din 7 mai 2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 218—222 si art. 241 alin.(1^1) lit.a) din Codul de procedura penala


Publicata in Monitorul Oficial nr. 419/2015 - M. Of. 419 / 12 iunie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 218—222 si art. 241 alin.(1^1) lit.a) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Ala Hani Khalil Hassan in Dosarul nr.445/42/2014 al Curtii de Apel Ploiesti — Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.228D/2015.

2. La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita. Se prezinta traducator autorizat pentru limba araba, domnul Dalati Bassam.

3. Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, sustine ca prevederile de lege criticate sunt constitutionale. In acest sens, arata ca legiuitorul nu a prevazut o durata maxima a arestului la domiciliu in camera preliminara si in cursul judecatii in prima instanta, insa, spre deosebire de alte masuri preventive care au fost declarate neconstitutionale pentru aspectul nereglementarii atat a termenelor, cat si a duratei maxime pentru care pot fi dispuse, in cazul masurii preventive a arestului la domiciliu sunt prevazute termenele pentru care se poate lua, cu posibilitatea prelungirii pentru acelasi termen maxim. Deci durata nu este determinata, insa este determinabila prin aritmetica termenelor stabilite, in functie de contextul fiecarei cauze si tinand seama de dispozitiile legale, respectiv posibilitatea judecatorului de camera preliminara ori a instantei de judecata de a dispune aceasta masura pentru o perioada de 30 de zile, de a o prelungi pentru o perioada tot de 30 de zile, iar, in masura in care dosarul ajunge in fata acestor magistrati cu masura arestului la domiciliu deja dispusa, obligatia acestora de a verifica, in situatia judecatorului de camera preliminara din 30 in 30 de zile, iar in cazul judecatorului de fond din 60 in 60 de zile, aceasta masura preventiva. Aceste dispozitii legale care reprezinta obligatii ale instantelor si care vor functiona automat, iar, in masura in care nu vor functiona, va interveni incetarea de drept a masurii, coroborat cu durata stabilita a acestei masuri, fac determinabila durata pe care se poate lua aceasta masura preventiva. Din acest punct de vedere reprezentantul Ministerului Public apreciaza ca nu este incalcat dreptul la un proces echitabil. Cat priveste dreptul la viata intima, familiala si privata si dreptul la invatatura, arata ca magistratii pot, la solicitarea celor interesati, sa dispuna in cazul arestului la domiciliu, posibilitatea parasirii acestui domiciliu pentru urmarea unor cursuri, pregatirea profesionala si altele, existand dispozitii legale exprese in acest sens. In fine, arata ca, in camera preliminara, durata acesteia, potrivit dispozitiilor legale, este de maximum 60 de zile, in consecinta, stiind ca o durata a arestului la domiciliu nu poate depasi 30 de zile, in conditiile unei durate procesuale de maximum 60 de zile, nu este dificil a se determina durata pe care se poate dispune aceasta masura in camera preliminara, asa incat sustine ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata. CURTEA, avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

4. Prin Incheierea din data de 5 februarie 2015, pronuntata in Dosarul nr.445/42/2014, Curtea de Apel Ploiesti — Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, judecatorul de camera preliminara, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 218—222 si art. 241 alin.(1^1) lit.a) din Codul de procedura penala. Exceptia a fost ridicata de Ala Hani Khalil Hassan, in procedura de camera preliminara, la termenul intermediar stabilit de catre judecatorul de camera preliminara pentru verificarea, din oficiu, a legalitatii si temeiniciei masurilor preventive.

5. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca textele de lege criticate, prin faptul ca nu stabilesc o durata maxima a arestului la domiciliu in procedura de camera preliminara si de judecata in prima instanta, sunt contrare dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul partilor la un proces echitabil, la libertatea individuala, libera circulatie, viata intima, familiala si privata, dreptul la invatatura, accesul la cultura si restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Astfel, prin neprecizarea duratei maxime pentru care se poate dispune masura arestului la domiciliu, atat in procedura de camera preliminara, cat si in cursul judecatii, masura preventiva tinde sa devina o masura executorie si, pe cale de consecinta, dispozitiile art. 241 alin.(1^1) lit.a) din Codul de procedura penala sunt lipsite de previzibilitate si devin ineficiente, fapt de natura a determina incalcarea dreptului la un proces echitabil. De asemenea, prin posibilitatea de a dispune masura preventiva pe o durata nelimitata in timp, se incalca si accesul la invatatura al inculpatului, acesta neputandu-si termina studiile de master.

6. Curtea de Apel Ploiesti — Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, judecatorul de camera preliminara, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. In acest sens, arata ca masurile preventive sunt retinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cautiune, arestul la domiciliu si arestarea preventiva [art. 202 alin.(4) lit.a)—e) din Codul de procedura penala], in cazul arestului la domiciliu nefiind reglementate nici termenele si nici durata maxima pe care aceasta masura poate fi luata sau dispusa de judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, dupa sesizarea acesteia din urma, prin rechizitoriu. In continuare, analizand continutul legal al institutiei arestului la domiciliu, judecatorul de camera preliminara apreciaza ca aceasta masura preventiva constituie o ingerinta in dreptul fundamental la libertatea individuala, garantat de art. 23 din Constitutie, constituind, in fapt, o masura intruziva ce poate afecta si alte drepturi si libertati fundamentale, respectiv libera circulatie, viata intima, familiala si privata [art. 221 alin.(1) si (2) lit.a) si b) din Codul de procedura penala], dreptul la invatatura, inclusiv prin invatamantul superior si alte forme de instructie si perfectionare, dreptul la munca si protectia sociala a muncii, libertatea economica si alte activitati similare [art. 221 alin.(6) din Codul de procedura penala]. Considera ca ingerinta analizata nu este proportionala cu cauza care a determinato, respectiv asigurarea instructiei penale, intrucat nu asigura un just echilibru intre interesul public si cel individual, atata timp cat poate fi dispusa pe o perioada nelimitata in timp, desi, potrivit principiului proportionalitatii, reglementat de art. 53 din Constitutie, restrangerea exercitiului drepturilor sau libertatilor fundamentale are caracter exceptional, ceea ce implica, in mod necesar, si caracterul lor temporar. In concluzie, considera ca neprecizarea unei durate maxime pentru care se poate dispune masura arestului la domiciliu, in procedura de camera preliminara, respectiv in cursul judecatii, incalca dispozitiile art. 21, art. 23, art. 25, art. 26, art. 32 si art.53 din Constitutie si, indirect, atrage ineficienta dispozitiilor art. 241 alin.(1^1) lit.a) din Codul de procedura penala ce reglementeaza cazurile in care se constata incetarea de drept a acestei masuri preventive.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

8. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,


examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

9. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit.d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin.(2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

10. Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 218—222 si art. 241 alin.(1^1) lit.a) din Codul de procedura penala, care au urmatorul continut:

Art. 218:
„Conditiile generale de luare a masurii arestului la domiciliu Art. 218
(1) Arestul la domiciliu se dispune de catre judecatorul de drepturi si libertati, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 223 si luarea acestei masuri este necesara si suficienta pentru realizarea unuia dintre scopurile prevazute la art. 202 alin.(1).
(2) Aprecierea indeplinirii conditiilor prevazute la alin.(1) se face tinandu-se seama de gradul de pericol al infractiunii, de scopul masurii, de sanatatea, varsta, situatia familiala si alte imprejurari privind persoana fata de care se ia masura.
(3) Masura nu poate fi dispusa cu privire la inculpatul fata de care exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit o infractiune asupra unui membru de familie si cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infractiunea de evadare.
(4) Persoanei fata de care s-a dispus masura arestului la domiciliu i se comunica, sub semnatura, in scris, drepturile prevazute la art. 83, dreptul prevazut la art. 210 alin.(1) si (2), dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, dreptul de a contesta masura si dreptul de a solicita revocarea sau inlocuirea acestei masuri cu o alta masura preventiva, iar in cazul in care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va incheia un proces-verbal.”

Art. 219:
„Luarea masurii arestului la domiciliu de catre judecatorul de drepturi si libertati Art. 219
(1) Judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla locul unde s-a constatat savarsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala poate dispune, la propunerea motivata a procurorului, arestul la domiciliu al inculpatului.
(2) Procurorul inainteaza judecatorului de drepturi si libertati propunerea prevazuta la alin.(1) impreuna cu dosarul cauzei.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati, sesizat conform alin.(1), fixeaza termen de solutionare in camera de consiliu in termen de 24 de ore de la inregistrarea propunerii si dispune citarea inculpatului.
(4) Neprezentarea inculpatului nu impiedica judecatorul de drepturi si libertati sa solutioneze propunerea inaintata de procuror.
(5) Judecatorul de drepturi si libertati il audiaza pe inculpat atunci cand acesta este prezent.
(6) Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati admite sau respinge propunerea procurorului prin incheiere motivata.
(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmarire penala, in termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestatiei.
(9) Judecatorul de drepturi si libertati care respinge propunerea de arestare preventiva a inculpatului poate dispune, prin aceeasi incheiere, luarea uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin.(4) lit.b) si c), daca sunt intrunite conditiile prevazute de lege.”

Art. 220
„Luarea masurii arestului la domiciliu de catre judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata Art. 220
(1) Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata in fata careia se afla cauza poate dispune, prin incheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu.
(2) Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, sesizata conform alin.(1), dispune citarea inculpatului. Audierea inculpatului este obligatorie daca acesta se prezinta la termenul fixat.
(3) Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(4) Dispozitiile art. 219 alin.(4), (7) si (9) se aplica in mod corespunzator.”

Art. 221
„Continutul masurii arestului la domiciliu Art. 221
(1) Masura arestului la domiciliu consta in obligatia impusa inculpatului, pe o perioada determinata, de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza si de a se supune unor restrictii stabilite de acesta.
(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte in fata organului de urmarire penala, a judecatorului de drepturi si libertati,
a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa nu comunice cu persoana vatamata sau membrii de familie ai acesteia, cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martorii ori expertii, precum si cu alte persoane stabilite de organul judiciar.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
(4) In cuprinsul incheierii prin care se dispune masura sunt prevazute in mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte si i se atrage atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii sau a obligatiilor care ii revin, masura arestului la domiciliu poate fi inlocuita cu masura arestarii preventive.
(5) Pe durata masurii, inculpatul poate parasi imobilul prevazut la alin.(1) pentru prezentarea in fata organelor judiciare, la chemarea acestora.
(6) La cererea scrisa si motivata a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin incheiere, ii poate permite acestuia parasirea imobilului pentru prezentarea la locul de munca, la cursuri de invatamant sau de pregatire profesionala ori la alte activitati similare sau pentru procurarea mijloacelor esentiale de existenta, precum si in alte situatii temeinic justificate, pentru o perioada determinata de timp, daca acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
(7) In cazuri urgente, pentru motive intemeiate, inculpatul poate parasi imobilul, fara permisiunea judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata, pe durata de timp strict necesara, informand imediat despre aceasta institutia, organul sau autoritatea desemnata cu supravegherea sa si organul judiciar care a luat masura arestului la domiciliu ori in fata caruia se afla cauza.
(8) Copia incheierii judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata prin care s-a luat masura arestului la domiciliu se comunica, de indata, inculpatului si institutiei, organului sau autoritatii desemnate cu supravegherea sa, organului de politie in a carei circumscriptie locuieste acesta, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor si organelor de frontiera.
(9) Institutia, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifica periodic respectarea masurii si a obligatiilor de catre inculpat, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora, sesizeaza de indata procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, in cursul judecatii.
(10) Pentru supravegherea respectarii masurii arestului la domiciliu sau a obligatiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de politie poate patrunde in imobilul unde se executa masura, fara invoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc impreuna cu acesta.
(11) In cazul in care inculpatul incalca cu rea-credinta masura arestului la domiciliu sau obligatiile care ii revin ori exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu, poate dispune inlocuirea arestului la domiciliu cu masura arestarii preventive, in conditiile prevazute de lege.”

Art. 222
„Durata arestului la domiciliu Art. 222
(1) In cursul urmaririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durata de cel mult 30 de zile.
(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, in cursul urmaririi penale, numai in caz de necesitate, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea masurii sau au aparut temeiuri noi, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile.
(3) In cazul prevazut la alin.(2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusa de catre judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla locul unde s-a constatat savarsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati este sesizat in vederea prelungirii masurii de catre procuror, prin propunere motivata, insotita de dosarul cauzei, cu cel putin 5 zile inainte de expirarea duratei acesteia.
(5) Judecatorul de drepturi si libertati, sesizat potrivit alin.(4), fixeaza termen de solutionare a propunerii procurorului, in camera de consiliu, mai inainte de expirarea duratei arestului la domiciliu si dispune citarea inculpatului.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati admite sau respinge propunerea procurorului prin incheiere motivata.
(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmarire penala, in termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestatiei.
(9) Durata maxima a masurii arestului la domiciliu, in cursul urmaririi penale, este de 180 de zile.
(10) Durata privarii de libertate dispusa prin masura arestului la domiciliu nu se ia in considerare pentru calculul duratei maxime a masurii arestarii preventive a inculpatului in cursul urmaririi penale.
(11) Dispozitiile art. 219 alin.(4)—(6) se aplica in mod corespunzator.”


Art. 241 alin.(1^1) lit.a)
„Incetarea de drept a masurilor preventive
[…]
(1^1) Arestarea preventiva si arestul la domiciliu inceteaza de drept:
a) in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii in prima instanta, la implinirea duratei maxime prevazute de lege;”.

11. In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 21 privind dreptul partilor la un proces echitabil, art. 23 referitor la libertatea individuala, art. 25 privind libera circulatie, art. 26 relativ la viata intima, familiala si privata, art. 32 referitor la dreptul la invatatura, art. 33 privind accesul la cultura si art. 53 relativ la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

12. Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca, prin rechizitoriul nr.6/D/P/2012 emis la data de 30?mai 2014 de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie — DIICOT — Biroul Teritorial Dambovita, alaturi de alti 27 de inculpati, persoane fizice, cetateni romani si cetateni straini, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului, autor al exceptiei de neconstitutionalitate, Ala Hani Khalil Hassan, plasat in arest la domiciliu. Cauza s-a inregistrat pe rolul Curtii de Apel Ploiesti sub nr.445/42/2014 din data de 30 mai 2014, la data invocarii exceptiei de neconstitutionalitate dosarul aflandu-se in procedura de camera preliminara, in sensul ca incheierea pronuntata in camera de consiliu la data de 27 octombrie 2014, prin care s-a dispus inceperea judecatii, nu a ramas definitiva, intrucat s-au formulat contestatii cu privire la aceasta, in temeiul art. 347 din Codul de procedura penala, de catre o parte dintre inculpati, printre care si autorul exceptiei de neconstitutionalitate. De asemenea, Curtea observa ca durata arestului la domiciliu al autorului exceptiei de neconstitutionalitate pana la data termenului intermediar din 2?februarie 2015 stabilit de catre judecatorul de camera preliminara pentru verificarea, din oficiu, a legalitatii si temeiniciei masurilor preventive, termen la care a fost invocata prezenta exceptie de neconstitutionalitate, a fost de 10 luni. In aceste conditii, Curtea retine ca, desi art. 343 din Codul de procedura penala stabileste ca durata procedurii in camera preliminara este de cel mult 60 de zile de la data inregistrarii cauzei la instanta, intrucat, potrivit art. 347 alin.(1) din acelasi cod, procurorul si inculpatul pot face contestatie cu privire la modul de solutionare a cererilor si a exceptiilor, precum si impotriva solutiilor prevazute la art. 346 alin.(3)—(5), dispuse de judecatorul de camera preliminara, si tinand cont de faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr.5 din 8?decembrie 2014, pronuntata in recurs in interesul legii, a statuat ca in materia contestatiei reglementate de art. 347 din Codul de procedura penala se instituie efectul suspensiv al acesteia, contestatia declarata in termen fiind suspensiva de executare [conform art. 4251 alin.(4) din Codul de procedura penala, la solutionarea contestatiei dispozitiile art. 416 din Codul de procedura penala se aplica in mod corespunzator], procedura in camera preliminara s-a prelungit peste termenul prevazut de lege. Asa incat suspendarea inceperii judecatii prin exercitarea caii de atac a contestatiei a avut drept consecinta prelungirea fazei procesuale a camerei preliminare pana la momentul solutionarii contestatiei formulate in temeiul art. 347 din Codul de procedura penala si al ramanerii definitive a incheierii atacate pe calea contestatiei, pe cale de consecinta fiind prelungita si durata masurii arestului la domiciliu cat priveste pe autorul exceptiei de neconstitutionalitate.

13. Curtea retine ca masura arestului la domiciliu a fost reglementata pentru prima data prin dispozitiile Codului de procedura penala — Legea nr.135/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.486 din 15 iulie 2010. Potrivit art. 202 alin.(4) lit.d) din Codul de procedura penala, una dintre masurile preventive care se pot dispune este cea a arestului la domiciliu, aceasta masura fiind reglementata de dispozitiile art.218—222, titlul V, capitolul I, sectiunea a 5-a din Codul de procedura penala.

14. Totodata, Curtea retine ca, prin Decizia nr.650 din 11?noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 20, a statuat in sensul ca, din perspectiva naturii/substantei, duratei, efectelor, modalitatii de executare si a intensitatii, atat masura arestului preventiv, cat si masura preventiva a arestului la domiciliu privesc o interferenta majora in dreptul la libertate individuala a persoanei. Asa fiind, atat persoanele aflate in arest preventiv, cat si cele aflate in arest la domiciliu se afla intr-o forma de privare de libertate, de vreme ce, spre deosebire de controlul judiciar sau controlul judiciar pe cautiune, unde se poate impune interdictia de a parasi tara sau o anumita localitate, ce reprezinta o restrangere a exercitiului la libera circulatie, atat in cazul arestului la domiciliu, cat si in cazul arestului preventiv inculpatul este obligat, pe durata luarii masurilor, sa se afle intr-un loc anume desemnat.

15. De asemenea, in sustinerea caracterului de masura privativa de libertate a arestului la domiciliu, Curtea retine in continuare alte doua argumente de natura normativa. Astfel, cat priveste conditiile de luare a masurii arestului la domiciliu, art.218 din Codul de procedura penala face trimitere la art. 223 din acelasi cod care reglementeaza conditiile si cazurile de aplicare a masurii arestarii preventive si, totodata, reglementeaza expres faptul ca aceasta masura poate fi dispusa de catre un judecator (judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara si instanta de judecata), iar nu de catre procuror, asa incat Curtea retine ca si din aceasta perspectiva cele doua masuri preventive au un regim juridic similar.
De altfel, Curtea retine Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 6 noiembrie 1980, pronuntata in Cauza Guzzardi impotriva Italiei, (paragrafele 93 si 95), potrivit careia privarea de libertate poate imbraca diverse forme, nu intotdeauna asemanatoare cu inchisoarea, acestea fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a continutului, cum ar fi obligatia de a sta intr-un spatiu limitat, izolarea de societate si de familie, incetarea indeplinirii indatoririlor oficiale, imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane.

16. In continuare, cat priveste durata masurii arestului la domiciliu, Curtea retine ca, potrivit art. 222 din Codul de procedura penala, in cursul urmaririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durata de cel mult 30 de zile, ce poate fi prelungita numai in caz de necesitate, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea masurii sau au aparut temeiuri noi, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile. De asemenea, durata maxima a masurii arestului la domiciliu, in cursul urmaririi penale, este de 180 de zile.

17. Curtea observa ca in mod identic este reglementata si durata masurii arestului preventiv in cursul urmaririi penale, art.233 alin.(1) din Codul de procedura penala stabilind ca, in cursul urmaririi penale, durata arestului preventiv al inculpatului nu poate depasi 30 de zile, in afara de cazul cand este prelungita in conditiile legii, respectiv art. 236 alin.(2) raportat la art. 234 din acelasi cod, pentru o durata de cel mult 30 de zile, art. 236 alin.(4) stabilind ca durata totala a arestului preventiv al inculpatului in cursul urmaririi penale nu poate depasi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de 180 de zile. In continuare art. 238 alin.(1) din Codul de procedura penala prevede ca arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa, in procedura de camera preliminara si in cursul judecatii, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata in fata careia se afla cauza, din oficiu ori la propunerea motivata a procurorului, pentru o perioada de cel mult 30 de zile, pentru aceleasi temeiuri si in aceleasi conditii ca si arestarea preventiva dispusa de catre judecatorul de drepturi si libertati in cursul urmaririi penale, art. 239 din acelasi cod stabilind ca, in cursul judecatii in prima instanta, durata totala a arestarii preventive a inculpatului nu poate depasi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de jumatatea maximului special prevazut de lege pentru infractiunea care face obiectul sesizarii instantei de judecata; in toate cazurile, durata arestarii preventive in prima instanta nu poate depasi 5 ani.

18. Cat priveste insa masura arestului la domiciliu, Curtea retine ca art. 220 din Codul de procedura penala prevede ca judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata in fata careia se afla cauza pot dispune, prin incheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu, neprecizandu-se, insa, nici termenul si nici durata maxima pentru care poate fi dispusa aceasta masura in cele doua faze procesuale.

19. Cu privire la verificarea legalitatii si a temeiniciei masurilor preventive, Curtea observa ca, in procedura de camera preliminara, art. 207 alin.(6) raportat la art. 348 din Codul de procedura penala prevede ca, in tot cursul procedurii de camera preliminara, judecatorul de camera preliminara, din oficiu, verifica periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive si a masurii arestului la domiciliu.
Totodata, potrivit art. 208 alin.(4) raportat la art. 362 din Codul de procedura penala, in tot cursul judecatii, instanta, din oficiu, prin incheiere, verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat mentinerea masurii arestarii preventive si a masurii arestului la domiciliu dispuse fata de inculpat. Curtea retine ca aceste din urma dispozitii reprezinta aplicarea, in cadrul legislatiei infraconstitutionale, a garantiilor constitutionale privitoare la libertatea individuala, de vreme ce, potrivit art. 23 alin.(6) din Constitutie, in faza de judecata instanta este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate. Aceasta verificare periodica presupune insa existenta unei masuri preventive luate initial, pe o anumita durata. Or, tocmai acest lucru nu este reglementat de dispozitiile art. 218—222 din Codul de procedura penala in ceea ce priveste arestul la domiciliu. In acest context, Curtea observa si ca, potrivit Recomandarii nr.11(80) a Comitetului de ministri catre statele membre cu privire la detentiunea in asteptarea judecarii, adoptata de catre Comitetul de ministri al Consiliului Europei in data de 27 iunie 1980, in lumina Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, statele membre trebuie sa se asigure ca legislatia si practica lor in cazuri care implica detentiunea in asteptarea procesului se calauzesc dupa anumite principii, printre care si cel statuat la art. II pct.13 potrivit caruia „Detentiunea in asteptarea judecarii nu se va prelungi mai mult decat este necesar in lumina obiectivelor stabilite in principiul 3, nici nu va fi continuata daca perioada petrecuta in detentiune in asteptarea judecarii ar fi disproportionata fata de sentinta care poate fi pronuntata in cazul condamnarii”, avand in vedere ca, in preambulul recomandarii, se afirma ca „este de dorit, din motive umanitare si sociale, reducerea aplicarii detentiunii in asteptarea judecarii la un minimum compatibil cu interesele justitiei”.

20. Asa incat, avand in vedere toate cele expuse, retinand ca atat persoanele aflate in arest preventiv, cat si cele aflate in arest la domiciliu se afla intr-o forma de privare de libertate, iar din perspectiva naturii/substantei, efectelor, manierii de executare si a intensitatii, a conditiilor si cazurilor de luare a acestora, cele doua masuri privesc o interferenta majora in dreptul la libertatea individuala a persoanei, si observand ca doar in cazul arestarii preventive normele procesual penale reglementeaza atat termenele, cat si durata maxima pentru care aceasta masura poate fi dispusa in procedura de camera preliminara si de judecata in prima instanta, Curtea urmeaza a examina sustinerile autorului exceptiei potrivit carora nereglementarea in normele procesual penale criticate a duratei maxime pentru care poate fi dispusa masura arestului la domiciliu in procedura de camera preliminara si de judecata in prima instanta determina incalcarea dispozitiilor art. 23, 25, 26, 32, 33 si 53 din Legea fundamentala.

21. Pentru inceput, Curtea reaminteste faptul ca atat instanta de la Strasbourg, cat si Curtea Constitutionala au stabilit in jurisprudenta lor faptul ca arestul la domiciliu este considerat „o privare de libertate”, in sensul art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, constituind o ingerinta in dreptul fundamental al libertatii individuale, prevazut de art. 23 din Constitutie (in acest sens, a se vedea Decizia nr.650 din 11 noiembrie 2014, precizata in paragraful 14, in care au fost retinute Hotararea din 2 august 2001, pronuntata in Cauza Mancini impotriva Italiei; Hotararea din 28 noiembrie 2002, pronuntata in Cauza Lavents impotriva Letoniei; Hotararea din 8 iulie 2004, pronuntata in Cauza Vachev impotriva Bulgariei; Hotararea din 30 septembrie 2004, pronuntata in Cauza Nikolova impotriva Bulgariei (nr.2); Hotararea din 30 martie 2006, pronuntata in Cauza Pekov impotriva Bulgariei si Hotararea din 7 noiembrie 2013, pronuntata in Cauza Ermakov impotriva Rusiei).

22. Curtea retine, de asemenea, ca arestul la domiciliu reprezinta o masura intruziva ce poate afecta si alte drepturi si libertati fundamentale, respectiv libera circulatie [art. 221 alin.(1) si (2) lit.a) si b) din Codul de procedura penala], viata intima, familiala si privata [art. 221 alin.(9) si (10) din Codul de procedura penala], dreptul la invatatura si munca si protectia sociala a muncii [art. 221 alin.(6) din Codul de procedura penala], reglementate in art. 25, 26, 32 si, respectiv, art. 41 din Constitutie. Drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putand fi supuse unor limitari rezonabile, insa, in cauza, normele procesual penale se refera la o restrangere a exercitarii drepturilor, situatie in care Curtea constata incidenta in cauza a art. 53 din Legea fundamentala, asa incat urmeaza sa analizeze daca aceasta restrangere este conforma cu prevederile textului constitutional.

23. In continuare, din analiza dispozitiilor constitutionale ale art. 53, Curtea retine conditiile care trebuie indeplinite pentru restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, respectiv: domeniul sa vizeze doar drepturile fundamentale, si nu orice drepturi subiective de natura legala sau conventionala; restrangerea exercitiului acestor drepturi sa poata fi infaptuita numai prin lege; restrangerea sa poata opera numai daca se impune si doar daca este necesara intr-o societate democratica, restrangerea sa poata opera numai in una din ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constitutie; restrangerea sa fie proportionala cu cauza, restrangerea sa fie nediscriminatorie; restrangerea sa nu afecteze substanta dreptului (a se vedea Decizia nr.872 si nr.874 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010).

24. Raportand conditiile aratate la prezenta cauza, Curtea retine ca ingerinta generata de masura arestului la domiciliu vizeaza drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuala, libera circulatie, viata intima, familiala si privata, dreptul la invatatura si munca si protectia sociala a muncii, este reglementata prin lege, respectiv art. 218—222 din Codul de procedura penala, are ca scop legitim desfasurarea instructiei penale, fiind o masura judiciara aplicabila in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara si al judecatii in prima instanta, se impune, fiind adecvata in abstracto scopului legitim urmarit, este nediscriminatorie si este necesara intr-o societate democratica, pentru protejarea valorilor statului de drept.

25. Ingerinta analizata nu este insa proportionala cu cauza care a determinat-o, asa incat Curtea retine ca dispunerea masurii arestului la domiciliu, in procedura de camera preliminara si a judecatii in prima instanta, fara a se reglementa cu privire la termenele pentru care poate fi dispusa si durata maxima a acesteia, nu asigura un just echilibru intre interesul public si cel individual, intrucat aceasta masura poate fi dispusa pentru o perioada nelimitata de timp.
Principiul proportionalitatii, astfel cum este reglementat in ipoteza particulara a art. 53 din Constitutie, presupune caracterul exceptional al restrangerilor exercitiului drepturilor sau libertatilor fundamentale, ceea ce implica, in mod necesar, si caracterul lor temporar. Din moment ce autoritatile publice pot recurge la restrangerea exercitiului unor drepturi in lipsa unor alte solutii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca aceasta masura grava sa inceteze de indata ce a incetat si cauza care a provocat-o (a se vedea Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010). Acesta este si sensul dat dispozitiilor art. 53 din Legea fundamentala de catre Curtea Constitutionala, prin jurisprudenta sa constanta. De altfel, aceste considerente de principiu se regasesc si in Decizia nr.712 din 4 decembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.33 din 15 ianuarie 2015, prin care Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 211—217 din Codul de procedura penala, statuand faptul ca masura controlului judiciar reprezinta o masura intruziva ce afecteaza atat dreptul fundamental al libertatii individuale, cat si libera circulatie, viata intima, familiala si privata, libertatea intrunirilor, munca si protectia sociala a muncii si libertatea economica, asa incat nereglementarea termenelor si a duratei maxime pentru care controlul judiciar si controlul judiciar pe cautiune pot fi dispuse aduce atingere principiului proportionalitatii, astfel cum este reglementat in art.53 din Constitutie, si care presupune caracterul exceptional al restrangerilor exercitiului drepturilor sau libertatilor fundamentale, ceea ce implica, in mod necesar, si caracterul lor temporar.

26. Fata de dispozitiile constitutionale la care s-a facut referire, Curtea constata ca normele procesual penale ale art.222 cu denumirea marginala „Durata arestului la domiciliu”, prin faptul ca nu reglementeaza nici termenele pentru care poate fi dispusa si nici durata maxima a acestei masuri in procedura de camera preliminara si de judecata in prima instanta, sunt neconstitutionale, de vreme ce organele judiciare pot dispune masura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecinta fiind restrans, in mod nelimitat temporal, exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale vizate de continutul acestei masuri. Asa incat, potrivit standardelor de constitutionalitate anterior aratate, Curtea constata ca o asemenea restrangere este neconstitutionala, intrucat incalca principiul proportionalitatii, afectand substanta drepturilor fundamentale vizate, nerezumandu-se la restrangerea exercitiului acestora.

27. In acest context, Curtea retine Hotararea din 28 martie 2000, pronuntata in Cauza Baranowski impotriva Poloniei (paragraful 56), in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca practica prin care, datorita unei lacune legislative, o persoana este detinuta pentru o perioada nedeterminata este in contradictie cu principiul securitatii raporturilor juridice.

28. Curtea observa, de asemenea, ca o alta instanta constitutionala, respectiv Curtea Constitutionala a Federatiei Ruse, pronuntandu-se prin Hotararea nr.27 — ? din 6?decembrie 2011 cu privire la nereglementarea in Codul de procedura penala a termenelor pentru care poate fi dispus arestul la domiciliu, a procedurii de stabilire si prelungire a acestei masuri, a stabilit ca „notiunea de «privare de libertate» are o semnificatie autonoma, implicand faptul ca orice masura legala care in fapt se traduce printr-o privare de libertate trebuie sa respecte criteriile de legalitate stabilite prin art. 22 din Constitutie si art. 5 din Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Nimeni nu poate fi supus restrangerii drepturilor pentru un termen nedefinit sau exagerat de lung. Legiuitorul trebuie sa stabileasca termene clare si rezonabile pentru restrangerile permise de lege a drepturilor si libertatilor.
[...]
Arestul la domiciliu este o masura de restrangere a drepturilor care implica izolarea persoanei, fapt care obliga legiuitorul sa stabileasca prin lege o perioada care sa fie in acord cu principiile justitiei si echitatii, pentru a exclude posibilitatea arbitrariului si a restrangerilor disproportionate a libertatii.” Curtea Constitutionala a Federatiei Ruse a constatat, totodata, ca atat detentia, cat si arestul la domiciliu implica sederea obligatorie intr-un spatiu limitat, izolarea de societate, incetarea indeplinirii indatoririlor oficiale sau de munca, imposibilitatea de a circula liber si de a lua legatura cu diferite categorii de persoane, restrangand nemijlocit insusi dreptul la libertate, nu doar conditiile de realizare a acestuia si, de asemenea, a retinut ca „Principiul egalitatii juridice impune cerinte de certitudine formala, precizie, claritate, lipsa de ambiguitate a normelor legale, precum si coordonarea acestora, pentru o intelegere si interpretare uniforma a legii. Codul de procedura penala nu indica termenul arestului la domiciliu si nici procedura de stabilire si prelungire a sa. [...] In absenta bazei legale pentru modificarea masurii arestului la domiciliu, aceasta poate depasi termenele maxime stabilite pentru detentie. Asadar, persoanele care respecta conditiile arestului la domiciliu, fara a atrage luarea in privinta lor a masurii mai aspre a detentiei, sunt puse intr-o pozitie mai precara decat cele care au eludat aceste conditii, fapt ce incalca principiul constitutional al dreptatii. Mai mult, arestul la domiciliu poate depasi nu doar termenul-limita al detentiei stabilit de art. 109, ci si durata pedepsei stabilita de instanta pentru infractiunea comisa, ceea ce incalca principiul prezumptiei de nevinovatie prevazut la art.49 din Constitutie, care implica faptul ca, pana cand sentinta pronuntata nu devine aplicabila, suspectului sau acuzatului nu i se pot impune restrictii comparabile, ca termen si severitate, cu pedeapsa penala.”

29. Cat priveste dispozitiile art. 241 alin.(1^1) din Codul de procedura penala, Curtea observa ca acestea reglementeaza doua cazuri de incetare de drept aplicabile exclusiv masurii arestului la domiciliu si arestarii preventive, respectiv, in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii in prima instanta, la implinirea duratei maxime prevazute de lege; in apel, daca durata masurii a atins durata pedepsei pronuntate in hotararea de condamnare. Totodata, Curtea observa ca art. 241 alin.(1) lit.a) din Codul de procedura penala reglementeaza, ca o prima modalitate de incetare de drept a masurilor preventive, expirarea termenelor prevazute de lege. Astfel, din interpretarea sistematica a normelor procesual penale precitate, reiese necesitatea reglementarii in cuprinsul legii procesual penale a termenelor si a duratei maxime pentru care poate fi dispusa masura arestului la domiciliu, in procedura de camera preliminara si de judecata in prima instanta, avand in vedere si faptul ca, in ceea ce priveste masurile preventive pentru care legea prevede o durata maxima, implinirea acesteia are ca efect incetarea de drept a masurii, punerea in libertate a inculpatului si ridicarea celorlalte restrictii impuse, o astfel de reglementare avand caracter de ocrotire si de garantie impotriva unei prelungiri ilegale a masurii preventive dispuse. Asa incat Curtea constata ca, desi prevederile art. 241 alin.(1^1) din Codul de procedura penala stabilesc acelasi regim juridic, sub aspectul cazurilor de incetare de drept, atat pentru masura arestului la domiciliu, cat si pentru masura arestului preventiv, nereglementarea duratei maxime pentru care poate fi dispus arestul la domiciliu in procedura de camera preliminara si de judecata in prima instanta atrage ineficienta acestor prevederi, iar nu neconstitutionalitatea lor.

30. In privinta efectelor deciziilor Curtii Constitutionale, potrivit art. 147 alin.(1) din Constitutie, „Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.” In cauza, Curtea retine ca remedierea deficientei de reglementare constatate prin prezenta decizie pana la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, determina inlaturarea viciului de neconstitutionalitate si mentinerea in fondul activ al legislatiei a dispozitiilor art. 222 din Codul de procedura penala, impreuna cu corectivele aduse in sensul aratat prin prezenta decizie.
DECIZIE




31. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit.d) si al art. 147 alin.(4) din Constitutie, al art. 1—3, al art. 11 alin.(1) lit.A. d) si al art. 29 din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi,


CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii

DECIDE:


1. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ala Hani Khalil Hassan in Dosarul nr.445/42/2014 al Curtii de Apel Ploiesti — Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie si constata ca dispozitiile art. 222 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.

2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate ridicata de acelasi autor in acelasi dosar al aceleiasi instante si constata ca dispozitiile art. 218—221 si art. 241 alin.(1^1) lit.a) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Curtii de Apel Ploiesti — Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 7 mai 2015.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
114 useri online

Useri autentificati: