Cu participarea in sedinta publica din 16 septembrie 2014 a reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.13 alin.(2), art.83
alin.(3) si art.486 alin.(3) din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Ion Trebuian, Stoian Onoriu
si Dimitrie Crivinantu in dosarele nr.2.270/115/2013, nr.5.103/108/2013 si nr. 5.582/30/2013 ale Curtii
de Apel Timisoara — Sectia contencios administrativ si fiscal, de Gheorghe Ibris in Dosarul
nr.4.906/118/2013 al Curtii de Apel Constanta — Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal
si de Mihai Chitu in Dosarul nr.4.576/86/2013 al Curtii de Apel Suceava — Sectia a II-a civila, de
contencios administrativ si fiscal si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale
nr.107D/2014.
2. Dezbaterile initiale au avut loc in sedinta publica din 3 iulie 2014, in prezenta reprezentantului
Ministerului Public si a partii Onoriu Stoian, cand, in temeiul dispozitiilor art.14 si art.53 alin. (5) din
Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea a dispus conexarea
dosarelor nr.200D/2014, nr.263D/2014, nr.383D/2014 si nr. 496D/2014 la Dosarul nr.107D/2014, care
este primul inregistrat, si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data.
Prin aceeasi
incheiere, avand in vedere imposibilitatea constituirii majoritatii prevazute de art.51 alin.(1) teza a doua
din Legea nr.47/1992, Curtea a hotarat redeschiderea dezbaterilor pentru data de 16 septembrie 2014,
dispunand citarea partilor din dosare. Dezbaterile de la aceasta data au avut loc in prezenta
reprezentantului Ministerului Public si a partii Onoriu Stoian si au fost consemnate in incheierea de
sedinta de la aceasta data, cand Curtea a dispus, in temeiul art. 57 si art.58 alin.(3) din Legea
nr.47/1992, amanarea pronuntarii asupra cauzei pentru data de 17 septembrie 2014, data la care a
pronuntat prezenta decizie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
3. Prin Incheierea din 15 ianuarie 2014, pronuntata in Dosarul nr.2.270/115/2013, Curtea de Apel
Timisoara — Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala pentru
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.13 alin.(2), art.83 alin.(3) si
art.486 alin.(3) din Codul de procedura civila. Exceptia a fost invocata de Ion Trebuian intr-o cauza
avand ca obiect solutionarea recursului formulat impotriva unei sentinte prin care s-a respins cererea
acestuia de obligare a Inspectoratului de Politie Caras-Severin la plata despagubirilor in suma de 6.000
euro, echivalent in lei la data platii, acordate pentru invaliditate de gradul al III-lea, in temeiul art.4 alin.(2)
din Hotararea Guvernului nr.1.083/2008 privind asigurarea despagubirilor de viata, sanatate si bunuri
ale politistilor.
4. Prin Incheierea din 11 martie 2014, pronuntata in Dosarul nr.5.103/108/2013, Curtea de Apel
Timisoara — Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.13 alin.(2), ale art.83 alin.(3), precum si ale art.486 alin.(3) din Codul de procedura civila. Exceptia a fost invocata de Onoriu
Stoian, intr-un dosar avand ca obiect anularea unui act administrativ.
5. Prin Incheierea din 26 februarie 2014, pronuntata in Dosarul nr.4.906/118/2013, Curtea de Apel
Constanta — Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea
Constitutionala pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.13
alin. (2) si art.83 alin.(3) din Codul de procedura civila. Exceptia a fost invocata de Gheorghe Ibris
intr-o cauza de contencios administrativ avand ca obiect solutionarea recursului formulat impotriva unei
sentinte civile prin care a fost respinsa cererea acestuia de obligare a primarului municipiului Constanta
de a-l primi in audienta.
6. Prin Incheierea din 15 aprilie 2014, pronuntata in Dosarul nr.5.582/30/2013, Curtea de Apel
Timisoara — Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.13 alin.(2), ale art.83 alin.(3),
precum si ale art.486 alin.(3) din Codul de procedura civila. Exceptia a fost invocata de Dimitrie
Crivinantu intr-un dosar avand ca obiect anularea unui act administrativ.
7. Prin Incheierea din 9 mai 2014, pronuntata in Dosarul nr. 4.576/86/2013, Curtea de Apel
Suceava — Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea
Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.13 alin.(2) din
Codul de procedura civila. Exceptia a fost invocata de Mihai Chitu intr-un dosar avand ca obiect
solutionarea cererii acestuia de eliberare a unor copii ale unor acte administrative.
8. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca dispozitiile legale
criticate din Codul de procedura civila incalca accesul liber la justitie si dreptul la aparare al fiecarui
cetatean, intrucat lipsa posibilitatilor financiare, care impiedica apelarea la serviciile unui avocat, nu ar
trebui sa duca la anularea cererii de recurs facuta in termen. Considera ca dispozitiile legale criticate
infrang vointa partii de a se apara singura, drept fundamental garantat de Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iar interpretarea art.452 raportat la art.451 din Codul de
procedura civila, in sensul conditionarii acordarii cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul de
avocat, prin atasarea imputernicirii avocatiale la dosar, constituie o incalcare a art.21 din Constitutia
Romaniei si a art.6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale.
9. Asadar, orice conditionare a accesului liber la justitie ar reprezenta o nesocotire a acestui
principiu constitutional fundamental si a unor standarde internationale universale, in orice democratie
reala. Pe plan procesual, accesul liber la justitie se concretizeaza in prerogativele pe care le implica
dreptul la actiune, ca aptitudine legala ce este recunoscuta de ordinea juridica oricarei persoane fizice
sau juridice.
Pornind de la premisa ca drepturile fundamentale trebuie garantate intr-o maniera concreta
si reala, iar nu iluzorie si teoretica, imposibilitatea concreta de sesizare a unei instante de catre persoana
interesata constituie o incalcare a dreptului acesteia de acces la justitie.
Acest drept impune obligatii in
sarcina legiuitorului si executivului, iar statul este tinut sa acorde oricarei persoane toate facilitatile
rezonabile de drept si de fapt, pentru a accede la instanta.
10. Se mai arata ca accesul liber la justitie presupune posibilitatea oricarei persoane de a se adresa
direct si nemijlocit la o instanta de judecata, pentru apararea drepturilor si intereselor legitime. Totodata,
se sustine ca desi dreptul de acces la justitie nu este absolut si nu presupune caracterul gratuit al justitiei,
totusi se incalca principiul proportionalitatii atunci cand se stabilesc taxe judiciare de timbru exorbitante,
care depasesc posibilitatile financiare ale justitiabilului. Astfel de situatii au fost analizate in jurisprudenta
Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat ca pot conduce la incalcarea art.6 din Conventie.
11. In sustinerea exceptiei, de asemenea, se invoca si deciziile Curtii Constitutionale nr.953 din 19
decembrie 2006, nr. 347 din 3 aprilie 2007 si nr.467 din 22 aprilie 2008 prin care s-a statuat ca, in sensul
principiului constitutional instituit de art. 21 privind accesul liber la justitie, se inscrie si posibilitatea
oricarei persoane de a se adresa direct si nemijlocit instantelor de judecata pentru apararea drepturilor,
a libertatilor si a intereselor sale legitime. Sub acest aspect, precizarea din alin.(2) al art.21, potrivit
careia nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept, este fireasca. De aceea, imposibilitatea
depunerii unei plangeri la instanta judecatoreasca competenta ingradeste accesul direct la justitie.
12. Curtea de Apel Timisoara — Sectia contencios administrativ si fiscal, in Dosarul Curtii
Constitutionale nr. 107D/2014, in opinia majoritara exprimata, apreciaza ca exceptia este intemeiata.
Dispozitiile legale criticate incalca art. 20 si art.21 din Constitutie. In acest sens retine ca cele trei articole
din Codul de procedura civila criticate instituie obligativitatea angajarii unui avocat atat pentru redactarea
cererii de recurs, cat si pentru exercitarea si sustinerea recursului, lipsa avocatului in cele trei etape fiind
sanctionata cu nulitatea recursului de dispozitiile art.83 alin.(3) din Codul de procedura civila. Or, aceste
dispozitii contravin, in opinia majoritara a instantei de recurs, dispozitiilor constitutionale care garanteaza
accesul liber la justitie reglementat de art.21 din Constitutie intr-o maniera neconditionata. Maniera
neconditionata de reglementare din Constitutie rezulta din imprejurarea ca in privinta liberului acces la justitie Legea fundamentala nu face trimitere la legea organica si la posibilitatea ca acest drept sa fie
exercitat in anumite conditii, spre deosebire de alte drepturi si libertati fundamentale reglementate in
cadrul acesteia, pentru care legiuitorul constituant a inteles sa foloseasca sintagma „in conditiile legii*.
Mai mult decat atat, angajarea unui aparator este reglementata de Constitutie ca un drept (art.24 din
Constitutie), insa dispozitiile criticate din Codul de procedura civila au transformat acest drept intr-o
obligatie care, in situatia nerespectarii, conduce la blocarea accesului la justitie, fara posibilitatea
acoperirii nulitatii, potrivit art.177 alin.(2) din Codul de procedura civila, de vreme ce exercitarea caii de
atac si redactarea motivelor de recurs trebuie realizate in termenul legal. Instanta de recurs apreciaza
ca art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale reglementeaza
un drept efectiv, insa aceasta exigenta nu pare a fi respectata de Codul de procedura civila, intrucat
prin transformarea acestui drept in obligatia de a fi asistat/reprezentat de un avocat, precum si prin
modul de reglementare de catre Codul de procedura civila, justitiabilul este luat prin surprindere — de
cele mai multe ori dupa implinirea termenului de recurs, cand se invoca exceptia nulitatii —, dupa ce, in
prima instanta, si eventual in apel, i s-a permis sa se apere singur.
Legat de acest aspect, instanta
sustine ca dispozitiile art.425 alin.(3) teza finala din Codul de procedura civila prevad inserarea in
dispozitivul hotararii supuse caii de atac a mentiunii instantei la care se depune cererea, omitand a
atrage atentia partii interesate asupra nulitatii recursului in cazul in care acesta nu va fi exercitat,
redactat si apoi sustinut de catre avocat.
13. Curtea de Apel Timisoara — Sectia contencios administrativ si fiscal, in dosarele Curtii
Constitutionale nr. 200D/2014 si nr.383D/2014, si-a exprimat opinia potrivit careia exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata.
Instanta arata ca obligativitatea redactarii recursului prin avocat
si a reprezentarii in recurs numai prin avocat a fost edictata tocmai avand in vedere specificul acestei
cai de atac, in care sunt examinate exclusiv modul de aplicare si de interpretare a dispozitiilor legale,
odata cu modificarile aduse recursului prin noul Cod de procedura civila si eliminarea fostului art.3041
din Codul de procedura civila din 1865.
Raportat la aceste modificari legislative, recursul a devenit o
cale de atac cu un formalism pronuntat, care implica stabilirea clara a cazurilor de recurs pe care
recurentul intelege sa le invoce si motivarea lor adecvata. Eventuala invocare a resurselor financiare
ale recurentului nu poate fi luata in considerare, in conditiile in care acesta are posibilitatea de a solicita
acordarea ajutorului public judiciar si desemnarea unui avocat in vederea exercitarii caii de atac potrivit
dispozitiilor art.13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar in
materie civila. Accesul liber la justitie nu echivaleaza cu accesul la toate procedurile in mod
nereglementat si in orice mod, cu ignorarea cerintelor de buna administrare a justitiei.
14. Curtea de Apel Constanta — Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal
apreciaza ca normele de procedura cuprinse in art.13 alin.(2) si art.83 alin.(3) din Codul de procedura
civila nu incalca drepturile constitutionale prevazute de art.21 si art.24. Arata ca recursul este o cale
extraordinara de atac ce poate fi exercitata de partea nemultumita doar pentru motive de nelegalitate si
in conditii strict si limitativ prevazute de lege. Scopul edictarii dispozitiilor legale criticate este acela de
a se asigura o protectie ridicata a intereselor justitiabililor si a calitatii actului de justitie.
15. Curtea de Apel Suceava — Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal si-a
exprimat opinia potrivit careia exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Instanta arata ca,
avand in vedere marja pe care o au statele membre, in lipsa oricarei aparente de restrangere
nerezonabila sau disproportionata a dreptului de acces la justitie, dispozitiile art.13 alin.(2) din Codul de
procedura civila nu incalca nici art. 20 si art.31 din Constitutie si nici art.6 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iar organizarea unui sistem judiciar care impune ca
ultima cale de atac introdusa la o instanta superioara sa fie formulata doar prin avocat este comuna mai
multor sisteme judiciare ale statelor membre ale Conventiei mentionate. Masura in discutie urmareste
un scop legitim, avand in vedere caracteristicile instantelor superioare care examineaza recursuri in
casatie, adica numai probleme legate de interpretarea si aplicarea dreptului incident, procedura avand
in acest caz un formalism si o tehnicitate ridicate.
Pentru aceleasi considerente, masura este si una
proportionala, mai ales ca Statul roman a reglementat si asistenta juridica gratuita. Curtea Europeana
a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa — Hotararea din 12 martie 2002, pronuntata in Cauza Raitiere
impotriva Frantei, Hotararea din 6 iunie 2002, pronuntata in Cauza Mafille impotriva Frantei si Hotararea
din 21 mai 1998, pronuntata in Cauza Béláné Bocsi impotriva Ungariei, a apreciat ca cerinta ca
reclamantul sa fie reprezentat de un avocat nu contravine Conventiei.
16. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierile de sesizare au fost
comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului,
pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
17. Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.
Obligativitatea asistarii si/sau reprezentarii partilor in fata instantei de recurs fie de catre avocat, fie de catre consilierul juridic, instituita de normele criticate, reprezinta concretizarea la nivel legislativ a
obligatiei statului de a asigura garantarea dreptului la aparare in aplicarea art.24 alin.(1) din Constitutie.
18. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
19. La dosarul cauzei, in data de 25 iunie 2014, a fost depus din partea Uniunii Nationale a
Barourilor din Romania, in calitate de amicus curiae, un punct de vedere in sprijinul respingerii exceptiei
de neconstitutionalitate. La solicitarea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, Facultatea de Drept
a Universitatii Bucuresti a transmis, la data de 27 iunie 2014, Curtii Constitutionale un punct de vedere
prin care sustine constitutionalitatea textelor din Codul de procedura civila care consacra obligativitatea
asistentei juridice in recurs, prin avocat sau consilier juridic.
De asemenea, la data de 1 iulie 2014,
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a transmis Curtii Constitutionale punctul de vedere al
Universitatii din Craiova, Facultatea de Drept si ?tiinte Sociale, prin care se arata ca aceasta sustine
studiul elaborat de catre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele intocmite
de judecatorul-raportor, notele scrise depuse, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine
urmatoarele:
20. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d)
din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate.
21. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din incheierile de sesizare, il
constituie dispozitiile art. 13 alin.(2), art.83 alin.(3) si art.486 alin.(3) din Codul de procedura civila. Din
analiza dosarelor cauzelor, Curtea retine ca, in realitate, se critica doar dispozitiile art.13 alin.(2) teza a
doua, art.83 alin.(3), precum si art.486 alin.(3) cu referire la mentiunile care decurg din obligativitatea
formularii si sustinerii cererii de recurs prin avocat, texte asupra carora urmeaza a se pronunta prin
prezenta decizie si care au urmatorul cuprins:
— Art.13 alin.(2) teza a doua: „In recurs, cererile si concluziile partilor nu pot fi formulate si sustinute
decat prin avocat sau, dupa caz, consilier juridic, cu exceptia situatiei in care partea sau mandatarul
acesteia, sot ori ruda pana la gradul al doilea inclusiv, este licentiata in drept.*;
— Art.83 alin.(3): „La redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea si
sustinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate si, dupa caz, reprezentate, sub sanctiunea nulitatii,
numai de catre un avocat, in conditiile legii, cu exceptia cazurilor prevazute la art.13 alin.(2).*;
— Art.486 alin.(3): „Mentiunile prevazute la alin.(1) lit.a) si c)—e), precum si cerintele mentionate
la alin.(2) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii. Dispozitiile art.82 alin.(1), art.83 alin. (3) si ale art.87
alin.(2) raman aplicabile*.
22. Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin ca dispozitiile de lege criticate contravin
prevederilor constitutionale ale art.16 privind principiul egalitatii in fata legii, art.21 privind accesul liber
la justitie, art.24 privind dreptul la aparare, art.31 alin.(2) privind dreptul la o informare corecta, art.52
privind dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica, art.124 alin. (2) privind infaptuirea justitiei,
precum si ale art.6 privind dreptul la un proces echitabil si art.13 privind dreptul la un recurs efectiv din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In consecinta, Curtea retine
ca autorii exceptiei invoca normele de referinta din Constitutie, astfel cum acestea se interpreteaza,
potrivit art.20 alin.(1) din Constitutie, si prin prisma dispozitiilor art.6 si art.13 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
23. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca textele legale criticate
reglementeaza obligativitatea reprezentarii si asistarii partilor prin avocat in calea de atac a recursului,
respectiv obligativitatea redactarii cererii de recurs, precum si exercitarea si sustinerea recursului numai
prin avocat. In aplicarea acestor reglementari cu caracter de principiu, legiuitorul a prevazut ca recursul
si motivele de recurs se depun cu respectarea obligatiei referitoare la reprezentare, intampinarea se
redacteaza si se semneaza de avocatul intimatului, iar raspunsul la intampinare de avocatul
recurentului.
24. In privinta incalcarii art.21 din Constitutiei referitor la accesul liber la justitie, Curtea retine ca
acest drept constitutional reprezinta fundamentul art.129 din Constitutie potrivit caruia „Impotriva
hotararilor judecatoresti partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii*.
Prin urmare, legiuitorul poate sa reglementeze, in privinta cailor de atac, termene, forma si continutul,
instanta la care se depun, competenta si modul de judecare, solutiile ce pot fi adoptate astfel cum
prevede si art.126 alin.(2) din Constitutie potrivit caruia „Competenta instantelor judecatoresti si
procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege*. De aceea, Curtea a retinut ca accesul liber la justitie nu vizeaza numai actiunea introductiva la prima instanta de judecata, ci si sesizarea oricaror altor
instante care, potrivit legii, au competenta de a solutiona fazele ulterioare ale procesului, deci inclusiv
cu privire la exercitarea cailor de atac, deoarece apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor
legitime ale persoanelor presupune, in mod logic, si posibilitatea actionarii impotriva hotararilor
judecatoresti considerate ca fiind nelegale sau neintemeiate. Ca urmare, limitarea dreptului unor parti
ale unuia si aceluiasi proces de a exercita caile legale de atac constituie o limitare a accesului liber la
justitie (Decizia nr.482 din 9 noiembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr.1.200 din 15 decembrie 2004).
25. In continuare, Curtea retine ca accesul la justitie nu este un drept absolut, putand fi limitat prin
anumite conditii de forma si de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozitiile art.21 din
Constitutie. Aceste conditionari nu pot fi acceptate daca afecteaza dreptul fundamental in chiar
substanta sa. Prin urmare, limitarile aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar in masura in care
vizeaza un scop legitim si exista un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite de legiuitor si
scopul urmarit de acesta (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.356 din 27 aprilie 2005).
26. In consecinta, Curtea retine ca stabilirea unor conditionari pentru introducerea actiunilor in
justitie nu constituie, in sine, o incalcare a accesului liber la justitie, el presupunand accesul la mijloacele
procedurale prin care se infaptuieste justitia, fiind de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui
regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile
art.126 alin.(2) din Constitutie (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.1 din 8 februarie 1994, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994).
Insa legiuitorul este tinut sa o faca
orientandu-se dupa principiul est modus in rebus, respectiv sa fie preocupat ca exigentele instituite sa
fie indeajuns de rezonabile incat sa nu puna sub semnul intrebarii insasi existenta dreptului (a se vedea,
in acest sens, Decizia nr.39 din 29 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr.217 din 12 martie 2004, si Decizia nr.40 din 29 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr.229 din 16 martie 2004). In aceste conditii orice limitare a accesului liber la justitie,
oricat de neinsemnata ar fi, trebuie sa fie temeinic justificata, analizandu-se in ce masura dezavantajele
create de ea nu cumva depasesc posibilele avantaje (Decizia nr.266 din 7 mai 2014, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.464 din 25 iunie 2014).
Asadar, instituirea unei cai de atac ca
modalitate de acces la justitie implica in mod necesar si asigurarea posibilitatii de a o utiliza pentru toti
cei care au un drept, un interes legitim, capacitate si calitate procesuala si revine Curtii Constitutionale
competenta de a analiza caracterul proportional al conditiei suplimentare impuse (a se vedea mutatis
mutandis Decizia nr.39 din 29 ianuarie 2004 si Decizia nr.40 din 29 ianuarie 2004, precitate).
27. Avand in vedere cele anterior expuse, Curtea constata ca accesul, formularea si exercitarea
cailor de atac, asadar, in cauza de fata, a recursului, reprezinta un aspect al accesului liber la justitie,
drept fundamental protejat de art.21 din Constitutie.
28. Curtea retine, totodata, ca, prin instituirea obligativitatii reprezentarii si asistarii partilor prin
avocat ca o conditie de admisibilitate a exercitarii caii de atac a recursului, legiuitorul a reglementat o
limita a accesului liber la justitie, aspect care se constituie intr-o veritabila interventie a statului in
configurarea si structurarea acestui drept fundamental. De asemenea, Curtea constata ca, de principiu,
o asemenea interventie a statului este permisa tocmai datorita naturii dreptului prevazut la art.21 din
Constitutie, drept care presupune, in mod intrinsec, o reglementare statala.
29. Intrucat exercitarea cailor de atac reprezinta o fateta a accesului liber la justitie si fiind vorba
de o interventie etatica, ii revine Curtii Constitutionale sarcina de a analiza, prin prisma unui test de
proportionalitate dezvoltat in jurisprudenta sa (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.266 din 21 mai
2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.443 din 19 iulie 2013), daca limitele impuse
prin interventia legiuitorului acestui drept — respectiv reglementarea obligativitatii reprezentarii si
asistarii prin avocat in etapa procesuala a recursului — reprezinta o limitare rezonabila care sa nu fie
disproportionata cu obiectivul urmarit si care sa nu transforme dreptul intr-unul iluzoriu/teoretic. Astfel,
in cele ce vor urma, Curtea va analiza daca limitarile aduse dreptului de a ataca prin recurs hotararile
judecatoresti din perspectiva accesului liber la justitie au un scop legitim si sunt proportionale cu acel scop.
30. Conform principiului proportionalitatii, orice masura luata trebuie sa fie adecvata — capabila
in mod obiectiv sa duca la indeplinirea scopului, necesara — indispensabila pentru indeplinirea scopului
si proportionala — justul echilibru intre interesele concrete pentru a fi corespunzatoare scopului
urmarit. Astfel, in vederea realizarii testului de proportionalitate, Curtea trebuie, mai intai, sa stabileasca
scopul urmarit de legiuitor prin masura criticata si daca acesta este unul legitim, intrucat testul de
proportionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim.
31. Curtea constata ca, astfel cum rezulta din expunerea de motive care a insotit proiectul Codului
de procedura civila, scopul urmarit de legiuitor prin instituirea obligatiei persoanelor fizice de a fi asistate
si, dupa caz, reprezentate de avocat la redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea si sustinerea acestuia il reprezinta impunerea unei rigori si discipline procesuale pentru
evitarea introducerii unor cereri de recurs in mod abuziv, sicanator sau informe, care nu se incadreaza
in mod riguros in motivele de recurs. Prin urmare, legiuitorul, pe de o parte, a urmarit asigurarea unei
reprezentari juridice adecvate a partilor si, pe de alta parte, asigurarea functionarii corespunzatoare a
instantelor de recurs care examineaza numai chestiuni de legalitate, respectiv conformitatea hotararii
pronuntate cu legea. Aceasta regula corespunde noii viziuni asupra recursului reglementat ca o cale
extraordinara de atac, potrivit careia conditiile de exercitare sunt stricte, iar motivele de recurs sunt
limitativ circumscrise respectarii legalitatii. Prin urmare, Curtea constata ca scopul urmarit de legiuitor
este unul legitim.
32. In continuare, Curtea urmeaza sa examineze daca prevederile legale criticate sunt adecvate
scopului urmarit. Instituirea obligativitatii reprezentarii si asistarii partilor prin avocat in calea de atac a
recursului, respectiv obligatia redactarii cererii de recurs, precum si a exercitarii si sustinerii recursului
numai prin avocat, este in abstracto o masura adecvata pentru impunerea unei rigori si discipline
procesuale.
33. Cu privire la caracterul necesar al masurii criticate, Curtea constata ca potrivit art.126 alin.(2)
din Constitutie legiuitorul este singurul in drept sa stabileasca procedura de judecata, asadar sa aleaga
procedura potrivita in raport cu scopul legitim urmarit. In speta, scopul legitim urmarit este buna
administrare a justitiei prin cresterea calitatii actului de justitie in procedura recursului, astfel incat
reprezentarea si asistarea prin avocat este, de principiu, conforma acestui scop. De aceea, Curtea
apreciaza ca optiunea legiuitorului pentru aceasta masura, prin prisma finalitatii sale, este necesara
pentru atingerea scopului urmarit. Insa, Curtea retine ca, pentru motivele ce se vor arata in continuare,
aceasta masura, astfel cum a fost reglementata, nu apare ca fiind proportionala cu scopul legitim urmarit
din perspectiva relatiei existente intre interesul general invocat si cel individual.
34. Astfel, referitor la existenta justului echilibru intre masura care a determinat limitarea dreptului
de acces liber la justitie si scopul legitim urmarit, Curtea constata ca nu exista un raport rezonabil de
proportionalitate intre cerintele de interes general referitoare la buna administrare a justitiei si protectia
drepturilor fundamentale ale individului, dispozitiile legale criticate consacrand un dezechilibru intre cele
doua interese concurente.
35. In acest context, Curtea retine ca prin conditionarile impuse realizarii interesului general
mentionat este afectat in mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreste sa
recurga la concursul justitiei in vederea realizarii drepturilor si intereselor sale subiective. Astfel,
conditionarea exercitarii caii de atac de incheierea, in mod obligatoriu, a unui contract de asistenta
judiciara, drept conditie de admisibilitate a recursului, impune in sarcina individului atat conditii excesive
pentru exercitarea caii de atac a recursului, cat si costuri suplimentare si semnificative in raport cu
cheltuielile efectuate de cetatean pentru plata serviciului justitiei.
36. Curtea retine ca o atare conditie, in sine, este excesiva, depasind cadrul constitutional referitor
la exercitarea cailor de atac, astfel cum s-a prevazut la paragraful 26 din prezenta decizie. Legiuitorul
trebuie sa se preocupe de aplicarea riguroasa a principiului est modus in rebus, intrucat instituirea unei
cai de atac ca modalitate de acces la justitie implica, de principiu, asigurarea posibilitatii de a o utiliza
pentru toti cei care au un drept, un interes legitim, capacitate si calitate procesuala. De aceea, daca
legiuitorul prevede obligativitatea reprezentarii si asistarii prin avocat in etapa procesuala a recursului,
trebuie sa reglementeze un mecanism de natura a permite realizarea scopului legitim urmarit la
standardul calitativ propus, fara a impune o sarcina excesiva partilor, indiferent de natura acesteia. In
acest sens, Curtea retine ca prin efectul dispozitiilor criticate se produce un dezechilibru in defavoarea
justitiabilului, in sensul ca acesta trebuie sa suporte costurile sau sanctiunile procedurale, dupa caz.
37. Cu privire la costurile financiare pe care le implica aceasta procedura in sarcina cetatenilor,
Curtea retine ca, potrivit art.486 alin.(2) teza intai din Codul de procedura civila, la cererea de recurs se
va atasa dovada achitarii taxei de timbru, al carui cuantum este stabilit prin Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr.392 din 29 iunie 2013. Aceasta prevede la art.24 alin.(1) ca recursul impotriva hotararilor
judecatoresti se taxeaza cu 100 lei daca se invoca unul sau mai multe dintre motivele prevazute la
art.488 alin.(1) pct.1—7 din Codul de procedura civila, iar in cazul in care se invoca incalcarea sau
aplicarea gresita a normelor de drept material [art.488 alin.(1) pct.8], pentru cereri si actiuni evaluabile
in bani, recursul se taxeaza cu 50% din taxa datorata la suma contestata, dar nu mai putin de 100 lei.
In aceeasi ipoteza, pentru cererile neevaluabile in bani, se taxeaza cu 100 lei. La fel se taxeaza si
cererile: pentru exercitarea recursului impotriva hotararilor prin care s-a respins cererea ca prematura,
inadmisibila, prescrisa sau pentru autoritate de lucru judecat; prin care s-a luat act de renuntarea la
dreptul pretins sau la renuntarea la judecata; prin care se consfinteste invoiala partilor, se taxeaza cu
50 lei [art.25 alin.(2)]. Cererea pentru exercitarea caii de atac care vizeaza numai considerentele
hotararii se timbreaza, in toate situatiile, cu 100 lei.
38. Asadar, Curtea retine ca prin aplicarea textelor de lege criticate, pe langa cheltuielile
ocazionate de plata acestor taxe, cetateanului i s-a impus obligatia formularii si sustinerilor cererilor in
recurs prin avocat, ceea ce presupune noi cheltuieli — suplimentare — in sarcina sa.
39. Prin urmare, Curtea trebuie sa analizeze in ce masura aceste cheltuieli care nu fac obiectul
platii serviciului justitiei prestat de catre instantele judecatoresti pot intra sub incidenta ajutorului public
judiciar, astfel cum acesta este reglementat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.51/2008, precum
si sfera cetatenilor care pot beneficia de acest ajutor. O atare analiza este necesara pentru a se putea
determina daca statul a reglementat o procedura de asistenta judiciara corespunzatoare cu noile cerinte
procedural civile impuse in vederea garantarii accesului efectiv la calea de atac a recursului (a se vedea
mutatis mutandis Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2012, pronuntata in Cauza
Muscat impotriva Maltei, paragraful 46).
40. Curtea constata ca obligatia reprezentarii prin avocat in etapa procesuala a recursului
prevazuta de Codul de procedura civila a fost corelata cu dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr.327 din 25 aprilie 2008, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.193/2008,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.723 din 24 octombrie 2008, cu modificarile si
completarile ulterioare, precum si cu cele ale art.71—73 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si
exercitarea profesiei de avocat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.98 din 7
februarie 2011, cu modificarile ulterioare. Potrivit acestor reglementari, orice persoana fizica poate
beneficia de ajutor public judiciar sub forma asistentei prin avocat in cauze civile, comerciale,
administrative, de munca si asigurari sociale, precum si in alte cauze, cu exceptia celor penale. Ajutorul
public judiciar se poate acorda separat sau cumulat si nu poate depasi in cursul unui an suma maxima
echivalenta cu 10 salarii minime brute pe tara. Sumele reprezentand ajutorul public judiciar se acorda
in intregime de catre stat in situatia persoanelor al caror venit mediu net lunar pe membru de familie
(in ultimele doua luni) se situeaza sub 300 lei, si in valoare de 50% in situatia in care venitul se situeaza
sub 600 lei. Potrivit art.13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.51/2008, ajutorul public judiciar
pentru exercitarea unei cai de atac se poate acorda in urma unei noi cereri care se adreseaza instantei
a carei hotarare se ataca, in mod obligatoriu, inauntrul termenului pentru exercitarea caii de atac.
Termenul pentru exercitarea caii de atac se intrerupe o singura data, daca solicitantul depune in termen
de cel mult 10 zile inscrisurile doveditoare. De asemenea, ajutorul public judiciar acordat sub forma
asistentei prin avocat in etapa procesuala imediat anterioara recursului se extinde de drept pentru
redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si pentru exercitarea si sustinerea acestuia.
41. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea retine ca acordarea ajutorului public judiciar se refera
la persoane care nu pot face fata din punct de vedere financiar cheltuielilor ocazionate de desfasurarea
procedurilor judiciare si ale caror venituri se incadreaza in limitele de venit prevazute de Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr.51/2008. Prin urmare, este evident ca ajutorul public judiciar vizeaza „persoane
aflate in dificultate materiala* si se acorda „numai in acele situatii in care cheltuielile certe sau previzibile
pericliteaza intretinerea solicitantului si a persoanelor aflate in intretinerea sa. Situatia materiala se
apreciaza in raport cu sursele de venit ale solicitantului si ale membrilor familiei, precum si cu obligatiile
periodice pe care acestia le au* (a se vedea, in acest sens, nota de fundamentare a Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 51/2008). Asadar, Curtea constata ca ajutorul public judiciar priveste o
categorie redusa de cetateni, avand in vedere si faptul ca, pe langa limitele de venit stabilite, se poate
beneficia de acest ajutor numai intr-o anumita limita in cursul unui an, limita ce se refera la toate formele
de ajutor public judiciar, si nu doar la asistenta juridica prin avocat necesara pentru indeplinirea conditiei
de admisibilitate a recursului. Or, obligativitatea reprezentarii si asistarii prin avocat in etapa procesuala
a recursului se rasfrange asupra tuturor cetatenilor, chiar si asupra celor ale caror limite de venit nu se
incadreaza in prevederile ordonantei de urgenta si care nu dispun intotdeauna de mijloace materiale
pentru a plati un avocat. Astfel, ajutorul public judiciar nu isi gaseste incidenta si aplicarea in privinta
cvasimajoritatii cetatenilor, ceea ce echivaleaza cu reducerea corespunzatoare a patrimoniului lor, fara
ca aceasta reducere sa reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat de autoritatile statului. De aceea,
ajutorul public judiciar nu poate fi considerat un remediu judiciar capabil sa asigure accesul tuturor
cetatenilor la calea de atac a recursului. In consecinta, tinand cont de cele aratate, Curtea constata ca
ajutorul public judiciar nu este un instrument apt sa surmonteze si sa corecteze inechitatile de fapt care
pot aparea in urma aplicarii textelor legale criticate, din moment ce calea de atac a recursului se inchide
definitiv pentru acesti justitiabili.
42. In consecinta, aceste cheltuieli obligatorii se alatura celor efectuate cu plata taxei judiciare de
timbru, rezultand o sarcina disproportionata pentru cetateni, sarcina care, de altfel, se poate reflecta si
asupra bugetului de stat. Or, de principiu, o asemenea sarcina financiara fiind suportata de justitiabil,
creeaza un cadru juridic de natura a-l descuraja pe acesta sa apeleze la serviciul justitiei.
43. Asadar, concluzionand, Curtea, avand in vedere faptul ca dreptul de a obtine asistenta juridica
nu este un drept absolut, constata ca sfera persoanelor care beneficiaza de acest sprijin este redusa in
mod semnificativ prin limitele impuse de legea speciala, in conditiile in care calea de atac a recursului
este deschisa tuturor persoanelor care au un interes in a o promova, interes care nu ar mai putea fi
valorificat avand in vedere costurile promovarii unei asemenea proceduri. Curtea retine ca statul nu a
reusit sa implementeze un mecanism coerent si eficient care sa asigure posibilitatea efectiva a
cetatenilor de a recurge la calea de atac a recursului. In acest context, Curtea apreciaza ca in vederea
atingerii standardului de crestere a calitatii actului de justitie pe care legiuitorul si l-a propus, trebuie
stabilite remedii corelative obligatiilor impuse justitiabililor pentru a nu ingreuna situatia procesuala si
financiara a acestora. In acest sens, statul are obligatia de a reglementa masuri pozitive pentru a asigura
caracterul efectiv al dreptului de acces liber la justitie (a se vedea, in acest sens, Hotararea Curtii
Europene a Drepturilor Omului din 9 octombrie 1979, pronuntata in Cauza Airey impotriva Irlandei,
paragraful 25); in consecinta, acesta trebuie sa prevada un mecanism de asistenta judiciara pentru a
asigura accesul efectiv la instanta, atunci cand este reglementata obligativitatea asistentei prin avocat
(a se vedea, in acest sens, hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului din 9 octombrie 1979,
pronuntata in Cauza Airey impotriva Irlandei, paragraful 26, si din 25 iunie 2013, pronuntata in Cauza
Anghel impotriva Italiei, paragraful 51).
44. De asemenea, in timp ce accesul liber la justitie apartine persoanei care se considera
vatamata, dreptul la aparare apartine oricarei persoane, inclusiv intimatului din procesul civil, atunci
cand este promovata calea de atac a recursului. In aceasta situatie, implicit intimatul, care nu are interes
in exercitarea acestei cai de atac, are obligatia de a incheia un contract de asistenta juridica cu un
avocat in vederea redactarii si depunerii intampinarii, situatie in care si acesta poate beneficia de ajutor
public judiciar, in conditiile legii speciale.
45. Prin urmare, desi teoretic statul permite accesul la justitie, practic persoana interesata nu se
poate adresa judecatorului. Or, cum drepturile fundamentale trebuie garantate intr-o maniera concreta
si reala, iar nu iluzorie si teoretica, imposibilitatea concreta de sesizare a unei instante de catre persoana
interesata constituie o incalcare a dreptului acesteia de acces la justitie (a se vedea, in acest sens,
Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 9 octombrie 1979, pronuntata in Cauza Airey
impotriva Irlandei, paragraful 25).
46. Mai departe, Curtea trebuie sa ia in considerare ca exceptiile de neconstitutionalitate au fost
ridicate in dosare legate de materia contenciosului administrativ. In aceasta materie, spre deosebire de
dreptul comun unde hotararile pronuntate in prima instanta pot fi atacate cu apel cu toate consecintele
care decurg din aceasta, Curtea observa ca, potrivit art.7 alin.(3) din Legea nr.76/2012 pentru punerea
in aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr.365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru mentinerea caii de atac a
recursului, si nu pentru inlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. In lumina noului Cod de
procedura civila, recursul in materia contenciosului administrativ este esentialmente diferit de recursul
exercitat in aceasta materie in vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei
sub toate aspectele pe calea recursului. Asadar, ca urmare a acestei excluderi, hotararile primei instante
date in litigiile de contencios administrativ raman a fi supuse in continuare recursului. Prin efectul
dispozitiilor legale criticate in materia contenciosului administrativ se ajunge la situatia in care partile
care sunt lipsite de calea de atac a apelului sa fie obligate sa formuleze recursul numai prin intermediul
unui avocat (cu exceptiile prevazute de lege, in cazul persoanelor care au studii juridice).
47. Mai mult, intrucat termenul de formulare a recursului in materia contenciosului administrativ
este de 15 zile de la data comunicarii, fata de termenul de recurs de 30 de zile din dreptul comun,
obligatia prevazuta de dispozitiile legale criticate reprezinta o cerinta nerezonabila impusa cetateanului,
in contextul in care, in termenul mentionat, acesta trebuie sa gaseasca resursele financiare sau sa
depuna diligentele necesare, respectiv formularea unei cereri insotite de toate inscrisurile doveditoare
ale veniturilor, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.51/2008, pentru a putea exercita calea de
atac a recursului.
48. Asadar, legiuitorul are indreptatirea constitutionala de a considera materia contenciosului
administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv in ceea ce priveste stabilirea cailor de atac,
insa acesta nu poate ignora aplicarea art.21 din Constitutie referitor la accesul liber la justitie, pentru ca
in caz contrar acesta ar deveni un drept iluzoriu si teoretic.
49. De asemenea, Codul de procedura civila a prevazut situatii in care anumite hotarari
judecatoresti pot fi atacate doar cu recurs, cum ar fi hotararile pronuntate in cazurile expres prevazute
de lege: renuntarea la judecata (art.406), renuntarea la caile de atac (art.410), hotararea de suspendare
(art.414), hotararea de perimare (art.421), hotararea de recunoastere a pretentiilor (art.437) sau
hotararea de consfintire a tranzactiei (art.440). Nici in aceste cazuri conditiile impuse prin dispozitiile
legale criticate nu sunt justificate, deoarece in asemenea situatii partea care formuleaza recurs urmareste, in fapt, sa supuna controlului de legalitate hotararea atacata, iar pentru aceasta instanta de
recurs trebuie sa-si manifeste rolul activ.
50. In concluzie, Curtea constata ca masura reprezentarii si asistarii prin avocat in etapa
procesuala a recursului nu este proportionala cu scopul urmarit de legiuitor, avantajul public fiind
nesemnificativ in raport cu gradul de afectare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale individului,
respectiv cele consacrate de art.21 si art.24 din Constitutie.
51. Astfel cum a remarcat Curtea la paragrafele 44 si 50 din prezenta decizie, dispozitiile legale
criticate au afectat si dreptul la aparare din perspectiva intimatului ca o consecinta a exercitarii dreptului
de acces liber la justitie realizat de recurent. Insa, dispozitiile legale criticate incalca art.24 din
Constitutie, garantie a dreptului la un proces echitabil (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.80 din 16
februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.246 din 7 aprilie 2014), si din
perspectiva recurentului din moment ce aceasta dispozitie constitutionala nu vizeaza doar apararea in
procesul desfasurat in fata primei instante de judecata, ci si dreptul de aparare prin exercitarea cailor
legale de atac impotriva unor constatari de fapt sau de drept ori unor solutii adoptate de o instanta de
judecata care sunt considerate gresite de catre una sau alta din partile din proces. In situatia in care
partea interesata este impiedicata sa exercite calea de atac, aceasta nu-si va putea valorifica si apara
drepturile in fata instantei de recurs (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.482 din 9 noiembrie 2004).
52. Mai mult, Curtea retine ca obligatia reprezentarii si asistarii prin avocat pentru exercitarea
recursului echivaleaza, pe de o parte, cu transformarea continutului acestui drept fundamental intr-o
conditie de admisibilitate a exercitarii unei cai de atac, iar, pe de alta parte, cu convertirea acestui drept
intr-o obligatie, ceea ce afecteaza substanta dreptului la aparare astfel cum este configurat in
Constitutie. Or, legiuitorul nu poate da dreptului la aparare garantat de Constitutie valente care, practic,
contravin caracterului sau de garantie a dreptului la un proces echitabil.
53. De altfel, Curtea Constitutionala remarca faptul ca asupra problemei specifice supuse
dezbaterii in cauzele de fata Curtea Europeana a Drepturilor Omului a avut o pozitie nuantata,
determinata de necesitatea respectarii art.6 paragraful 1 din Conventie. Astfel, prin Hotararea din 22
martie 2007, pronuntata in Cauza Staroszczyk impotriva Poloniei, instanta de la Strasbourg a statuat
ca modul in care art.6 paragraful 1 din Conventie se aplica in cazul curtilor de apel sau de casatie
depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor in cauza si trebuie tinut cont de intregul sistem
juridic intern si de rolul Curtii de Casatie in cadrul acestui sistem. Avand in vedere natura speciala a
rolului Curtii de Casatie, care este limitat la a analiza daca legea a fost aplicata in mod corect, Curtea
de la Strasbourg a acceptat ca procedura din fata Curtii de Casatie poate sa fie mai formala (paragraful
126). Astfel, cerinta ca reclamantul sa fie reprezentat de un avocat calificat in fata Curtii de Casatie nu
poate fi, prin ea insasi, contrara art.6 din Conventie. Cerinta este compatibila cu caracteristicile unei
curti supreme ca cea mai inalta curte care examineaza apelurile/recursurile din punctul de vedere al
legii, acest lucru fiind o caracteristica legala comuna in statele membre ale Consiliului Europei
(paragraful 128). In acelasi sens, Curtea s-a pronuntat si prin Hotararea din 25 iunie 2013, in Cauza
Anghel impotriva Italiei, paragraful 54. Totusi, Curtea de la Strasbourg a subliniat ca o interpretare stricta
a regulilor procedurale il poate priva pe reclamant de dreptul de acces la justitie. Acest drept poate fi
afectat atunci cand regulile inceteaza sa mai serveasca principiului securitatii juridice si unei bune
administrari a justitiei, formand un fel de bariera ce il impiedica pe justitiabil sa supuna cazul sau pe
fond de catre o curte competenta (Hotararea din 5 decembrie 2013, pronuntata in Cauza Omerovic
impotriva Croatiei, nr.2, paragraful 39).
54. Asadar, avand in vedere cele de mai sus, Curtea constata ca solutia legislativa criticata
creeaza premisele transformarii liberului acces la justitie si a dreptului la aparare in drepturi iluzorii, fapt
care nu este de natura sa conduca la consolidarea continua, fireasca, a statului de drept, ceea ce atrage
neconstitutionalitatea acesteia.
55. Curtea invedereaza faptul ca ii revine legiuitorului sarcina ca, in temeiul art.147 alin.(1) din
Constitutie, sa puna de acord cu Legea fundamentala si cu prezenta decizie intreaga reglementare
procesual civila a recursului, avand in vedere ca dispozitiile legale criticate din Codul de procedura civila
referitoare la obligativitatea persoanelor fizice de a fi asistate si, dupa caz, reprezentate, sub sanctiunea
nulitatii, numai de catre un avocat la redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea
si sustinerea acestuia sunt contrare accesului liber la justitie si dreptului la aparare.
DECIZIE
56. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din
Constitutie, precum si al art. 1—3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ion Trebuian, Onoriu Stoian si Dimitrie
Crivinantu in dosarele nr. 2.270/115/2013, nr.5.103/108/2013 si nr.5.582/30/2013 ale Curtii de Apel
Timisoara — Sectia contencios administrativ si fiscal, de Gheorghe Ibris in Dosarul nr.4.906/118/2013
al Curtii de Apel Constanta — Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal si de Mihai Chitu
in Dosarul nr.4.576/86/2013 al Curtii de Apel Suceava — Sectia a II-a civila, de contencios administrativ
si fiscal si constata ca dispozitiile din Codul de procedura civila cuprinse in art.13 alin.(2) teza a doua,
art.83 alin.(3), precum si in art.486 alin.(3) cu referire la mentiunile care decurg din obligativitatea
formularii si sustinerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curtii de Apel Timisoara
— Sectia contencios administrativ si fiscal, Curtii de Apel Constanta — Sectia a II-a civila, de contencios
administrativ si fiscal, Curtii de Apel Suceava — Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal
si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 17 septembrie 2014.
|
|
