DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.5 din Codul penal

Decizie neconstitutionalitate din 06-05-2014
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.5 din Codul penal


Publicata in Monitorul Oficial nr. 372/2014 - M. Of. 372 / 20 mai 2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Minca.

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.5 din Codul penal, exceptie ridicata din oficiu de Inalta Curte de Casatie si Justitie — Sectia penala in Dosarul nr.5.714/118/2012 al aceleiasi instante si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.264D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.

3. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neintemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate, pentru argumentele care vor fi expuse in continuare.

4. In sustinerea punctului sau de vedere, reprezentantul Ministerului Public releva cele doua opinii existente in doctrina cu privire la modul de interpretare si de aplicare a legii penale mai favorabile (global sau pe institutii autonome). De asemenea, face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si la jurisprudenta Curtii de Casatie din perioada interbelica din anii 1970 si 1971. In ceea ce priveste notiunea de lex tertia, aceasta are in vedere acele situatii prin care conditiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiasi fapt juridic, nu si aplicarea unor legi diferite cu privire la institutii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar in mod unitar cu privire la conditiile de existenta ale unei institutii si efectele acelei institutii. Aplicarea legii penale mai favorabile in cadrul fiecarei institutii autonome nu contravine principiului legalitatii, nu este creata o lex tertia. lex tertia apare atunci cand sunt preluate conditiile de existenta ale unei institutii dintr-o lege, iar efectele aceleiasi institutii sunt preluate dintr-o alta lege, respectiv atunci cand sunt combinate dispozitii de favoare din legi diferite in cadrul aceleiasi institutii juridice.

5. In continuare, reprezentantul Ministerului Public arata ca aplicarea legii penale mai favorabile raportata la institutii autonome nu contravine conceptului de lege penala. Codul prevede in art.173 ca prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege. Notiunea de dispozitie cu caracter penal avuta in vedere de legiuitor are sensul de prevedere penala, iar nu de element component in structura normei juridice penale. Prevederea penala poate fi o dispozitie cu caracter penal de parte speciala ce cuprinde actul de conduita interzis si sanctiunea aplicabila pentru savarsirea acelui act. Prevederea penala poate fi orice dispozitie cu caracter penal dintr-o norma penala generala ce reglementeaza o institutie a dreptului penal, cum ar fi, de exemplu, concursul de infractiuni, recidiva sau o cauza care inlatura raspunderea penala. Dispozitiile cu caracter penal se pot regasi fie in aceeasi lege penala (de exemplu, Codul penal), fie pot fi cuprinse in diferite legi penale speciale. Notiunea de lege penala nu priveste in mod automat un intreg act normativ care aduce atat modificari ale limitelor de pedeapsa pentru o anumita infractiune, cat si modificari ale altor institutii, cum ar fi concursul de infractiuni, recidiva, masuri de individualizare ale executarii pedepsei etc. Asadar, unitatea priveste dispozitia penala, iar nu intreaga lege in cuprinsul careia se gaseste acea dispozitie penala.

6. In sfarsit, se mai sustine ca institutiile autonome sunt institutiile al caror mecanism de aplicare functioneaza separat de incadrarea juridica a faptei si/sau pedeapsa si ale caror conditii de existenta sunt diferite de faptul juridic fata de care sunt apreciate ca fiind autonome. Efectele institutiilor autonome nu sunt generate de acelasi tip de fapt juridic. Operatiunea de aplicare a acestor institutii este autonoma in cadrul evaluarii legii penale mai favorabile. Institutiile autonome presupun o etapa distincta de aplicare, ulterioara stabilirii incadrarii si/sau pedepsei, neconditionata de incadrarea intr-o anumita lege penala si/sau de pedeapsa ori limitele de pedeapsa stabilite conform unei legi penale, in cazul succesiunii de legi penale in timp. Modul in care legiuitorul concepe anumite institutii — separat si neconditionat de incadrare si/sau pedeapsa — releva caracterul autonom al acestora (de exemplu, art.9, art.10, art. 15, art.17, art.22 din Legea nr.187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal).

7. Ulterior dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a transmis concluzii scrise prin fax.


CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

8. Prin Incheierea din 27 martie 2014, pronuntata in Dosarul nr.5.714/118/2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie — Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.5 din Codul penal, exceptie ridicata din oficiu intr-o cauza avand ca obiect solutionarea recursului in materie penala formulat impotriva unei decizii penale pronuntate la data de 8 mai 2013, deci anterior intrarii in vigoare a actualului Cod penal, prin care inculpata a fost condamnata la pedepse cu inchisoarea pentru comiterea, in concurs real, a doua infractiuni de inselaciune, prevazute de art. 215 alin.1—3 din Codul penal din 1969, si a unei infractiuni de fals, prevazuta de art.291 din acelasi Cod penal.

9. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Inalta Curte de Casatie si Justitie sustine ca prevederile criticate incalca dispozitiile constitutionale ale art.61 referitor la Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, deoarece, desi dispozitiile art.5 din Codul penal, care reglementeaza aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei, sunt, in sine, constitutionale, apreciaza ca, prin modul in care sunt interpretate si aplicate in practica organelor judiciare, pot genera incalcari ale Legii fundamentale, ajungand la combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale succesive, imprejurare de natura a conduce la crearea unei lex tertia. Astfel, in vechea reglementare, tratamentul sanctionator pentru infractiunea de inselaciune era mai aspru, respectiv inchisoare de la 3 la 15 ani, pe cand in actualul Cod penal fapta respectiva prevazuta de art.244 alin.(1) si (2) este sanctionata cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Altfel spus, pornind de la tratamentul sanctionator din legea noua, care este mai favorabil in raport cu limitele speciale de pedeapsa, in cazul aprecierii legii penale mai favorabile pe institutii autonome, termenul de prescriptie speciala a raspunderii penale ar fi cel din vechiul Cod penal, anterior modificarii prin Legea nr.63/2012, motiv pentru care s-ar constata implinit la data de 13 martie 2013, in timp ce, daca legea penala mai favorabila ar fi aplicata in mod global, termenul de prescriptie speciala ar fi cel prevazut de legea noua, urmand sa se implineasca abia la data de 13 septembrie 2015. Prin urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie va trebui sa aleaga una dintre cele doua modalitati de stabilire a legii penale mai favorabile, care, in functie de optiune, poate conduce fie la incetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei speciale a raspunderii penale (pentru o fapta de inselaciune comisa la data de 13 septembrie 2005), fie la continuarea procesului penal.

10. De asemenea, in mod similar, se pune problema si in ce priveste alegerea tratamentului sanctionator aplicabil pluralitatii de infractiuni in forma concursului, in situatia in care instanta ar imbratisa o opinie sau alta.

11. In sustinerea sesizarii se face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale potrivit careia, desi Inalta Curte de Casatie si Justitie are competenta exclusiva de a se pronunta asupra problemelor ce tin de interpretarea si aplicarea unitara a legii, in cazul in care un text legal poate genera interpretari diferite, Curtea Constitutionala este obligata sa intervina ori de cate ori asemenea interpretari aduc atingere prevederilor fundamentale, asa cum este cazul si in speta de fata (a se vedea Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 si Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011). Pe de alta parte, Curtea a mai stabilit ca nu se pot combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art.61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze (a se vedea Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011).

12. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

13. Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila. Astfel, prin aplicarea legii penale in timp se intelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementeaza aplicarea legii penale in raport cu timpul savarsirii infractiunii si cu timpul tragerii la raspundere penala a celor ce au savarsit infractiuni. Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie avute in vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret in raport direct cu fapta comisa si cu autorul ei. Asa fiind, stabilirea legii aplicabile poate fi facuta numai de catre instanta de judecata, singura competenta sa decida cu privire la sensul, intelesul si modul de aplicare a normelor criticate. Argumentele utilizate in motivarea exceptiei privesc tocmai aplicarea si interpretarea legii de catre instantele de judecata investite cu solutionarea unor dosare avand ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, aspecte ce excedeaza controlului de constitutionalitate.

14. In acest context, Avocatul Poporului face trimitere la deciziile nr.1.470/2011 si nr.543/2013 prin care instanta de contencios constitutional a statuat ca, din perspectiva raportarii la prevederile Constitutiei, verifica constitutionalitatea textelor legale aplicabile in interpretarea consacrata prin recursurile in interesul legii. Or, pana la data emiterii punctului sau de vedere, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu s-a pronuntat printr-un recurs in interesul legii in privinta interpretarii si aplicarii prevederilor art.5 din Codul penal.

15. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

16. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

17. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.5, cu denumirea marginala Aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei, din Codul penal din 17 iulie 2009 (Legea nr.286/2009), publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.510 din 24 iulie 2009, si care, potrivit art.246 din Legea nr.187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.757 din 12 noiembrie 2012, a intrat in vigoare la data de 1 februarie 2014, cu urmatorul continut:
„(1) In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.
(2) Dispozitiile alin.(1) se aplica si actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale, precum si ordonantelor de urgenta aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori respinse, daca in timpul cand acestea s-au aflat in vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile.”

18. Curtea constata ca intre momentul sesizarii sale prin Incheierea din 27 martie 2014 si momentul pronuntarii prezentei decizii, Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a pronuntat Decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.319 din 30 aprilie 2014, prin care a statuat ca in aplicarea art.5 din Codul penal prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei. Prin urmare, avand in vedere rolul sau de garant al suprematiei Constitutiei, precum si efectele juridice pe care aceasta decizie le produce, conform art.474 alin.(4) din Codul de procedura penala, Curtea Constitutionala se va pronunta si asupra aspectelor ce tin de compatibilitatea art.5 din Codul penal, in interpretarea data de instanta suprema, cu dispozitiile Legii fundamentale.

19. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale ale art.61 alin.(1) referitor la Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii.

20. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca principiul activitatii legii penale presupune, ca regula generala, aplicarea legii tuturor infractiunilor savarsite in timpul cat aceasta se afla in vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalitatii, care reprezinta o caracteristica specifica statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat in art.1 alin.(5) ca „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”. In materie penala, art.23 alin.(12) din Legea fundamentala consacra regula potrivit careia „Nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.”

21. De la aceasta regula sunt admise doua exceptii, constand fie in retroactivitatea, fie in ultraactivitatea legii. Aceste exceptii se aplica in situatiile de tranzitie determinate de succesiunea legilor penale, atunci cand o infractiune este savarsita sub imperiul legii penale anterioare insa faptuitorul este urmarit penal, judecat ori executa pedeapsa sub imperiul noii legi penale. Problematica aplicarii legii penale in situatiile de tranzitie a determinat exprimarea a doua curente de opinie diametral opuse: teza ultraactivitatii legii vechi, potrivit careia in caz de tranzitie se va aplica legea existenta in momentul savarsirii infractiunii, si teza retroactivitatii legii in vigoare, potrivit careia in caz de situatie tranzitorie se va aplica noua lege penala.

22. Deoarece niciuna dintre cele doua solutii nu era pe deplin echitabila, nu raspundea exigentelor privind egalitatea de tratament juridic, literatura, practica judiciara si legislatia moderna au impus o a treia solutie juridica, cunoscuta sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit caruia in cazul situatiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penala mai favorabila. Acest principiu a fost consacrat la nivel constitutional in anul 1991, cand legiuitorul constituant a statuat prin art.15 alin.(2) ca „Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile”, iar odata cu revizuirea Legii fundamentale, tot prin art.15 alin.(2), principiul a fost extins si la faptele contraventionale, in sensul ca „Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”.

23. In doctrina de specialitate si practica judiciara au fost exprimate doua opinii privind mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile.

24. Potrivit primei opinii, legea penala mai favorabila se determina prin compararea legilor succesive, stabilirea in concret a legii mai favorabile si, in final, aplicarea acesteia in ansamblu. Principiul care fundamenteaza aceasta orientare doctrinara si jurisprudentiala este cel conform caruia legile se compara, dar nu se combina.

25. Sustinand aceasta solutie, doctrina si jurisprudenta au relevat ca o combinare a dispozitiilor mai favorabile dintre doua legi succesive este hibrida si duce la crearea, pe cale judecatoreasca, a unei a treia legi (lex tertia), consecinta inadmisibila, deoarece ar insemna ca organele judiciare sa exercite un atribut care nu le revine, intrand in sfera de competenta constitutionala a legiuitorului. Acest punct de vedere se sprijinea si pe un argument de text, respectiv art.13 din Codul penal din 1969, care statua ca, in ipoteza in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila, subliniindu-se ca este vorba de lege si nicidecum de dispozitiile mai favorabile din legile succesive. De altfel, si actualul Cod penal a preluat in art.5 aceeasi solutie potrivit careia „In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila”, astfel ca rationamentul isi pastreaza valabilitatea si raportat la dispozitiile legale in vigoare.

26. In acelasi sens, si o parte a doctrinei recente a considerat ca principiul „mitior lex” este gresit aplicat atunci cand sunt combinate dispozitiile mai favorabile infractorului cuprinse in legile penale succesive, cu rezultatul obtinerii unei „lex tertia”. Aceasta intrucat, prin selectarea si imbinarea dispozitiilor penale mai blande cuprinse in legile penale succesive, judecatorul nu se limiteaza la aplicarea legii penale, ci creeaza o lege penala proprie. Asadar, prin acest procedeu combinatoriu judecatorul isi depaseste atributiile sale si patrunde nepermis in domeniul legislativului realizand un abuz de putere, astfel ca nu exista niciun argument care sa justifice imbinarea a doua sau mai multe legi penale. In sfarsit, se arata ca o asemenea conceptie nu se poate sprijini nici macar pe una sau mai multe dispozitii din legea de punere in aplicare a noului Cod penal, cu privire la care se afirma ca ar ingadui acest hibrid normativ, intrucat legiuitorul nu isi poate transmite, prin niciun act normativ, puterea sa legiuitoare in domeniul autoritatii judecatoresti, rezultatul unei asemenea combinari neputand fi decat in contradictie cu prevederile constitutionale.

27. Potrivit celei de-a doua opinii, legea penala mai favorabila se determina prin raportare la fiecare institutie care se aplica in mod autonom, astfel ca, daca incadrarea faptei s-a facut dupa una dintre legi, care era mai favorabila, aceasta nu exclude aplicarea dispozitiilor din cealalta lege cu privire la recidiva sau la concursul de infractiuni, daca acestea sunt mai favorabile. Se arata ca, de pilda, concursul de infractiuni face parte dintre acele institutii juridico-penale (ca si prescriptia, suspendarea executarii pedepsei s.a.) ale caror reguli se aplica, in cazul succesiunii de legi penale in timp, in mod autonom, independent de incadrarea juridica a faptelor dupa legea noua sau dupa cea anterioara.

28. Autorii acestei opinii sustin ca, fara a contesta ca in perioada analizata au existat opinii favorabile ideii de aplicare globala a legii penale mai favorabile, acestea nu sunt de natura sa contrazica afirmatia potrivit careia doctrina majoritara (atat numeric, cat si ca prestigiu) a fost si ramane fidela ideii de aplicare a legii mai favorabile in mod distinct pentru fiecare institutie autonoma.

29. Examinand jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie, Curtea constata ca, pronuntandu-se asupra unui recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca, „in cazul faptelor savarsite sub imperiul Legii nr. 87/1994 si al judecarii lor dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art.10 din aceasta lege numai cei in sarcina carora s-a retinut, prin aplicarea art.13 din Codul penal, savarsirea unei infractiuni fiscale prevazute de art.9 din Legea nr.241/2005”. Observand si ca, prin art.16, Legea nr.241/2005 a abrogat expres, in totalitate, Legea nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, instanta suprema a retinut ca principiul legii penale mai favorabile „impune aplicarea «legii» mai favorabile in ansamblu si nu doar aplicarea unora dintre «dispozitiile mai favorabile» ale acelei legi. Ca atare, in raport cu principiul mentionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispozitii mai favorabile dintr-o lege cu dispozitii din alta lege, fiindca in acest fel s-ar ajunge, pe cale judecatoreasca, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi ingaduit” (Decizia nr.8 din 21 ianuarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.866 din 22 decembrie 2008).

30. Contrar celor statuate anterior prin recursul in interesul legii mentionat mai sus care reprezinta o solutie de principiu referitoare la problema aplicarii legii penale mai favorabile, recent, printr-o hotarare prealabila, pronuntata in baza prevederilor art.475—477 din Codul de procedura penala, Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, avand de dezlegat problema de drept vizand aplicarea legii penale mai favorabile in cazul prescriptiei raspunderii penale, respectiv daca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, a statuat ca „In aplicarea art.5 din Codul penal, [...] prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei.” In motivarea deciziei se arata ca „determinarea institutiilor care pot functiona autonom este o preocupare importanta in practica judiciara penala actuala datorita necesitatii de a stabili modul de aplicare a legii penale mai favorabile”, precum si ca „institutiile autonome sunt institutiile al caror mecanism de aplicare functioneaza separat de incadrare si/sau pedeapsa si ale caror conditii de existenta sunt diferite de faptul juridic fata de care sunt apreciate ca fiind autonome”. Se mai statueaza ca „Avand in vedere ca efectele institutiilor autonome nu sunt generate de acelasi tip de fapt juridic, institutiile enumerate mai sus sunt autonome si intre ele, nu doar fata de incriminare si sanctiune”. (Decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.319 din 30 aprilie 2014).

31. Abordand problema legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a decis in practica sa ca prin aplicarea legii penale in timp se intelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorasc din ratiuni de politica penala, prin care se reglementeaza modul de aplicare a principiului mitior lex in raport cu timpul savarsirii infractiunii si cu momentul tragerii la raspundere penala a celor ce au savarsit infractiuni (Decizia nr. 841 din 2 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romanei, Partea I, nr.723 din 25 octombrie 2007). Totodata, determinarea legii mai blande nu presupune o activitate abstracta, ci una concreta, fiind indisolubil legata de fapta comisa si de autorul ei (Decizia nr.834 din 2 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.727 din 26 octombrie 2007).

32. Pentru identificarea concreta a legii penale mai favorabile trebuie avute in vedere o serie de criterii care tind fie la inlaturarea raspunderii penale, ori a consecintelor condamnarii, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiza vizeaza in primul rand conditiile de incriminare, apoi cele de tragere la raspundere penala si, in sfarsit, criteriul pedepsei. In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat ca „Determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o lege prevede ca pedeapsa principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsa si, evident, la modalitatea stabilirii acestora in mod concret.” Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a statuat ca „aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art.61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).

33. Prin urmare, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale, instantele judecatoresti pot dispune aplicarea legii penale mai favorabile, in temeiul art.5 din Codul penal, in intervalul cuprins intre momentul savarsirii faptei si momentul judecarii definitive. Asa cum insasi Constitutia dispune in art.15 alin.(2), Curtea observa ca obiectul reglementarii, art.5 din Codul penal, are in vedere „legea” penala sau contraventionala mai favorabila si nicidecum dispozitiile/normele penale mai favorabile.

34. Specific analizei efectuate de Curte in prezenta cauza este faptul ca in discutie se pune problema aprecierii legii penale mai favorabile prin compararea dispozitiilor a doua coduri penale, respectiv Codul penal din 1969 si actualul Cod penal. Codurile se supun acelorasi reguli generale ce guverneaza ratiunea, scopul, necesitatea oricarui sistem de drept, insa, spre deosebire de reglementarile modificatoare punctuale, dispun cu privire la o tipologie larga de relatii sociale. Astfel, potrivit art.18 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, „In vederea sistematizarii si concentrarii legislatiei, reglementarile dintr-un anumit domeniu sau dintr-o anumita ramura de drept, subordonate unor principii comune, pot fi reunite intr-o structura unitara, sub forma de coduri.” Tocmai de aceea, in cazul proiectelor de coduri comisiile de specialitate vor intocmi teze prealabile care sa reflecte conceptia generala, principiile, noile orientari si principalele solutii ale reglementarilor preconizate.

35. Adoptarea noului Cod penal a fost impusa din punct de vedere teleologic de ratiuni a caror sorginte publica este data atat de reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea spatiului comun de libertate, securitate si justitie, cat si de noua filosofie penala a statului roman. Din aceasta perspectiva, actualul Cod penal consacra o viziune diferita fata de vechiul Cod penal: desi au fost preluate majoritatea faptelor penale ce se gaseau si in reglementarea anterioara, pedepsele aplicabile au fost semnificativ diminuate. Insa, din analiza de ansamblu a dispozitiilor din noul Cod penal, se poate constata existenta caracterului mai favorabil a unor institutii din vechea reglementare, institutii pe care doctrina le-a calificat ca fiind autonome. In aceasta situatie se gasesc, de exemplu, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, concursul de infractiuni ori prescriptia speciala. Astfel, pentru suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, in actualul Cod penal este impusa conditia referitoare la pedeapsa aplicata care sa fie de cel mult 3 ani, in timp ce potrivit Codului penal din 1969 pedeapsa aplicata putea sa fie de 4 ani. De asemenea, in cazul concursului de infractiuni, in actualul Cod penal se prevede ca, atunci cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga automat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, in timp ce potrivit Codului penal din 1969 se aplica pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporita pana la maximul ei special, iar cand acest maxim nu era indestulator, se putea adauga un spor de pana la 5 ani. Tot astfel, in situatia prescriptiei, actualul Cod penal consacra in art.155 alin.(4) implinirea termenului de prescriptie, indiferent de numarul intreruperilor, daca s-au depasit cu inca o data termenele generale prevazute de art.154, in timp ce in Codul penal din 1969, anterior modificarii operate prin Legea nr.63/2012, prescriptia se socotea implinita daca se depaseau termenele generale cu inca jumatate.

36. Fara a intra intr-o analiza comparativa si punctuala pe fiecare institutie de drept penal — analiza care apartine prin excelenta instantelor de drept comun, intrucat prin actualul Cod penal au fost diminuate pedepsele, Curtea constata ca ratiunea avuta in vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un tratament sanctionator mai bland pentru inculpatii care se afla la prima confruntare cu legea penala si care, indiferent de forma de vinovatie, comit o singura fapta penala, iar nu o pluralitate de infractiuni. Alta este situatia inculpatilor care persista intr-un comportament antisocial prin savarsirea mai multor infractiuni, situatie in care legiuitorul a urmarit sa instituie un tratament sanctionator mai sever, al carui rol preventiv consta in descurajarea celor tentati sa lezeze repetat valorile sociale ocrotite de legea penala. De altfel, intentia legiuitorului rezulta si din Expunerea de motive a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, potrivit careia, „Intr-un stat de drept, intinderea si intensitatea represiunii penale trebuie sa ramana in limite determinate, in primul rand, prin raportare la importanta valorii sociale lezate pentru cei care infrang pentru prima oara legea penala, urmand sa creasca progresiv pentru cei care comit mai multe infractiuni inainte de a fi definitiv condamnati si cu atat mai mult pentru cei in stare de recidiva. De aceea, limitele de pedeapsa prevazute in partea speciala trebuie corelate cu dispozitiile partii generale, care vor permite o agravare proportionala a regimului sanctionator prevazut pentru pluralitatea de infractiuni.”

37. Curtea considera ca intentia legiuitorului nu trebuie si nu poate fi ignorata. O atare concluzie nu neaga principiul aplicarii legii penale mai favorabile care urmeaza a fi incident, insa nu prin combinarea dispozitiilor din legile penale succesive, pentru ca, in caz contrar, s-ar anula vointa mai sus relevata care are in vedere ansamblul de norme ce au fost integrate organic intr-un nou cod si nicidecum dispozitii ori institutii autonome. Altfel spus, in caz de tranzitie, judecatorul este tinut de aplicarea legii penale mai favorabile, in ansamblu, fapt justificat prin aceea ca nu trebuie sa ignore viziunea fie preponderent represiva, asa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventiva, asa cum este cazul actualului Cod penal. Solutia se impune pentru ca nu poate fi incalcata finalitatea urmarita de legiuitor cu ocazia adoptarii fiecarui cod in parte, deoarece nu intamplator cele doua coduri, desi fiecare cu o conceptie unitara proprie, au viziuni diferite asupra modului in care sunt aparate valorile sociale de catre legea penala.

38. Imprejurarea ca, anterior aparitiei noului Cod penal, Curtea Constitutionala a sanctionat punctual un inteles contrar principiului legii penale mai favorabile in cazul unor institutii de drept penal material (a se vedea in acest sens Decizia nr.1.092 din 18 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.67 din 31 ianuarie 2013 — referitoare la prescriptia speciala, Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011 — referitoare la acordul de recunoastere a vinovatiei) nu contravine argumentelor de mai sus, deoarece, in acele decizii, norma mai favorabila s-a integrat in cuprinsul aceluiasi act normativ, nefiind modificata viziunea de ansamblu a reglementarii. Astfel, legea de modificare a termenului de prescriptie speciala (art.I pct.3 din Legea nr.63/2012) a fost incorporata in legea de baza (respectiv Codul penal din 1969), pierzandu-si identitatea si integrandu-se deplin in filosofia de ansamblu a reglementarii existente.
Situatia este in mod vadit diferita in cazul succesiunii in timp a doua coduri penale, intrucat intr-o atare ipoteza se schimba optiunea puterii legislative cu privire la insasi filosofia politicii penale. Aceasta noua conceptie nu putea nicidecum sa aiba in vedere posibilitatea imbinarii dispozitiilor celor doua legi pentru a obtine o a treia lege (lex tertia).

39. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, intr-o speta relativ recenta, desi nu a mentionat in terminis acest lucru, a statuat ca respectarea dispozitiilor art.7 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale impun, in cazul legilor penale succesive, alegerea globala a legii penale mai favorabile. Astfel, prin Hotararea din 18 iulie 2013, pronuntata in Cauza Maktouf si Damjanovi? impotriva Bosniei si Hertegovina, paragraful 70, Curtea de la Strasbourg, observand ca ambele coduri penale ce s-au succedat din momentul comiterii faptelor si pana la judecarea definitiva (Codul penal din 1976 si Codul penal din 2003) „prevad game diferite de pedepse pentru crime de razboi”, a constatat ca a existat „posibilitatea reala ca aplicarea retroactiva a Codului din 2003 sa fi fost in detrimentul reclamantilor in ceea ce priveste impunerea pedepselor”, astfel ca „nu se poate afirma ca acestia au beneficiat, in conformitate cu art.7 din Conventie, de garantii efective impotriva impunerii unei pedepse mai severe”. Prin urmare, instanta europeana a hotarat, in unanimitate, ca a fost incalcat art.7 din Conventie, precizand totodata ca aceasta hotarare „trebuie inteleasa ca indicand pur si simplu faptul ca, in ceea ce priveste stabilirea pedepselor, reclamantilor ar fi trebuit sa li se aplice dispozitiile codului din 1976 [in ansamblu, n.n.] si nu faptul ca ar fi trebuit sa fie impuse pedepse mai blande”.

40. In solutionarea acelei cauze nu a fost pusa in discutie o eventuala imbinare a prevederilor din cele doua coduri. Aceasta abordare, care exclude posibilitatea combinarii dispozitiilor mai blande din mai multe legi succesive, este deplin argumentata intr-una din opiniile concordante, formulate la hotararea sus-mentionata, potrivit careia, „In mod logic, principiul aplicarii retroactive a celei mai favorabile legi penale este corolarul principiului neretroactivitatii legii penale mai severe. Daca o lege penala mai severa nu se poate aplica in cazul actelor savarsite inainte de intrarea sa in vigoare, atunci o lege penala mai favorabila trebuie sa se aplice actelor comise anterior, dar judecate ulterior intrarii sale in vigoare. Daca legea penala mai severa ar continua sa produca efecte dupa ce a fost inlocuita cu o lege penala mai favorabila, ar fi incalcat principiul separarii puterilor in masura in care instantele ar continua sa aplice legea penala mai severa, desi legiuitorul a modificat evaluarea sa privind gradul de gravitate a comportamentului si gradul corespunzator de severitate a pedepselor aplicabile.[...] Curtea a adoptat o pozitie clara privind definitia lex mitior cu scopul aplicarii unor legi penale succesive: lex mitior este legea cea mai favorabila acuzatului, tinand seama de situatia acestuia, de natura infractiunii si de circumstantele in care a savarsit-o. Acest lucru inseamna ca art.7 paragraful 1 din Conventie presupune o comparatie in concreto a legilor penale aplicabile cauzei acuzatului, inclusiv legea in vigoare la momentul savarsirii infractiunii (vechea lege) si cea in vigoare la momentul judecarii (noua lege) [...]. Hotararea Scoppola nr.2 arata ca lex mitior trebuie sa fie stabilita in concreto, adica judecatorul trebuie sa confrunte fiecare lege penala aplicabila (cea veche si cea noua) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui sa fie pedeapsa in cazul in care se aplica fie legea veche, fie cea noua. Dupa stabilirea pedepselor care rezulta din legile aplicabile si in lumina faptelor cauzei, trebuie sa se aplice legea care este efectiv cea mai favorabila acuzatului.”

41. In continuarea argumentatiei, se arata ca, „pentru a stabili care este lex mitior in temeiul art.7 paragraful 1 din Conventie, trebuie sa se procedeze, de asemenea, la o comparatie globala a regimului represiv al fiecareia din legile penale aplicabile in cazul acuzatului (metoda comparatiei globale). Judecatorul nu poate efectua o comparatie regula cu regula (metoda comparatiei diferentiate), alegand regula cea mai favorabila din fiecare din legile comparate. Doua motive sunt oferite in mod traditional in sprijinul acestei metode a comparatiei globale: in primul rand, fiecare regim represiv are propria sa logica, iar judecatorul nu poate distruge aceasta logica, amestecand diverse reguli din diferite legi penale succesive; in al doilea rand, judecatorul nu se poate substitui legiuitorului si sa creeze un nou regim represiv ad-hoc, alcatuit din diverse reguli ce decurg din diferite legi penale succesive. Prin urmare, art.7 paragraful 1 din Conventie impune stabilirea lex mitior in mod concret si global”.

42. Avand in vedere considerentele expuse, Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile art.5 din actualul Cod penal, in interpretarea care permite instantelor de judecata, in determinarea legii penale mai favorabile, sa combine dispozitiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozitiilor constitutionale ale art.1 alin.(4) privind separatia si echilibrul puterilor in stat, precum si ale art.61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii.

43. Potrivit art.1 alin.(4) din Legea fundamentala, „Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor — legislativa, executiva si judecatoreasca — in cadrul democratiei constitutionale”, iar potrivit art.61 alin.(1) „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.”

44. Raportat la aceste prevederi constitutionale, in jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca prevederile legale care guverneaza activitatea instantelor judecatoresti si fixeaza pozitia lor fata de lege, accepta in mod unanim ca „atributiile judecatorului implica identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul aflat in imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice lasa judecatorului, investit cu puterea de a spune dreptul, o parte din initiativa. Astfel, in activitatea de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii competente in acest domeniu” (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr.838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.461 din 3 iulie 2009).

45. Puterea judecatoreasca, prin Inalta Curte de Casatie si Justitie, are rolul constitutional de a da unui text de lege anumite interpretari, in scopul aplicarii unitare de catre instantele judecatoresti. Acest fapt nu presupune insa ca instanta suprema se poate substitui Parlamentului, unica putere legiuitoare in stat, dar implica anumite exigente constitutionale ce tin de modalitatea concreta in care se realizeaza interpretarea. In cazul dedus judecatii, interpretarea duala a dispozitiilor art.5 din Codul penal este evidenta, insa, pentru argumentele expuse, una dintre interpretari contravine dispozitiilor care stabilesc sfera de competenta a puterii legiuitoare, consacrate de art.61 alin.(1) din Constitutie, cu consecinta infrangerii separatiei si echilibrului puterilor in stat, prevazute de art.1 alin.(4) din Legea fundamentala. Astfel, interpretarea potrivit careia legea penala mai favorabila presupune aplicarea institutiilor autonome mai favorabile, este de natura sa infranga exigentele constitutionale, deoarece, in caz contrar s-ar rupe legatura organica dintre institutiile de drept penal apartinand fiecarei legi succesive, cu consecinta directa a schimbarii continutului si sensului actelor normative adoptate de catre legiuitor.

46. Curtea observa ca notiunea de institutie autonoma nu este reglementata in niciunul dintre cele doua coduri penale si nici in legea de aplicare a actualului Cod penal. Asa fiind, chiar daca in limbajul juridic curent utilizarea notiunii de institutie autonoma pentru anumite categorii juridice este acceptata, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este sustinut in doctrina si practica judiciara, presupune ca ea are o existenta de sine statatoare si nu depinde de ansamblul normativ in care este integrata pentru a-si indeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibila, intrucat nu se poate retine ca o norma din Codul penal care reglementeaza cu privire la o anumita institutie de drept penal (recidiva, concurs de infractiuni, prescriptie etc.) este independenta de legea careia ii apartine. Aceasta distinctie are o deosebita importanta pentru intelegerea conceptului de lege, pentru ca numai asa se poate oferi notiunii de „lege penala mai favorabila” un inteles constitutional.

47. Faptul ca legiuitorul a definit in art.173 din Codul penal notiunea de lege penala ca fiind „orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege” nu echivaleaza cu imprejurarea ca acele dispozitii sunt legi, ci doar cu faptul ca sunt norme distincte care apartin legii si au forta acesteia. Codul penal constituie o lege unitara, asemenea norme fiind prevazute si in legile speciale care reglementeaza alte relatii sociale, dar stabilesc, totodata, si fapte care constituie infractiuni (cum ar fi infractiunile reglementate de legislatia vamala, fiscala etc.). Art.1 alin.(1) din Codul penal stabileste ca „Legea penala prevede faptele care constituie infractiuni”, motiv pentru care in absenta unei incriminari nu se poate vorbi de o lege penala. De aceea, intelesul notiunii de lege penala consacrat de art.173 are in vedere alte acte normative care prevad fapte ce constituie infractiuni, legiuitorul urmarind a face legatura materiala dintre Codul penal si alte legi speciale care, desi nu sunt penale, reglementand cu privire la alt tip de relatii sociale, cuprind si dispozitii cu caracter penal. Calificarea caracterului penal al acestor dispozitii le scoate din sfera domeniului principal de reglementare (fiscal, vamal etc.) cu scopul de a inlatura orice fel de obiectii potrivit carora faptele antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, in acest mod fiind exclusa o eventuala sustragere de la raspunderea penala. De altfel, dincolo de interpretarea acestui text, este de observat ca acesta nu dispune cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, exigentele acestui principiu fiind stabilite prin art.5 din Codul penal.

48. Avand rolul de garant al drepturilor si libertatilor cetatenesti, Curtea Constitutionala nu poate ignora si alte consecinte de sorginte constitutionala, cum ar fi exigentele ce tin de lipsa discriminarii infractorului, fie ea, in acest caz, pozitiva, care nu numai ca justifica, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune ca suspectii/inculpatii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecati sub imperiul legii noi trebuie sa aiba, in functie de legea mai favorabila, o situatie juridica identica ori cu cei condamnati anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor savarsi infractiuni potrivit legii noi, nefiind permisa o a treia forma de tratament sanctionator ce combina dispozitii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerintele constitutionale ale art.16 alin.(1) potrivit carora „Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”, este interzisa alternarea institutiilor de drept penal din cele doua legi, deoarece, in caz contrar, in aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitiva cu consecinta crearii unui privilegiu pentru infractorul care este judecat in perioada de tranzitie a legii.

49. Toate aceste argumente conduc la constatarea incalcarii dispozitiilor art.1 alin.(4) si art.61 alin.(1) din Constitutie, intrucat prin combinarea dispozitiilor penale din mai multe legi succesive se creeaza, pe cale judiciara, o a treia lege care neaga ratiunea de politica penala conceputa de legiuitor. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca numai interpretarea prevederilor art.5 din Codul penal in sensul ca legea penala mai favorabila se aplica in ansamblul ei este singura care poate inlatura viciul de neconstitutionalitate.

50. Potrivit jurisprudentei sale, Curtea a consacrat posibilitatea si obligatia sa de a interveni, ori de cate ori este sesizata, in cazul in care un text legal poate genera interpretari de natura a aduce atingere prevederilor constitutionale. In practica sa recenta, Curtea a statuat ca, „fara a nega rolul constitutional al instantei supreme, a carei competenta este circumscrisa situatiilor de practica neunitara, Curtea Constitutionala retine ca, in cazul in care un text legal poate genera interpretari diferite, este obligata sa intervina ori de cate ori acele interpretari genereaza incalcari ale prevederilor Legii fundamentale. Constitutia reprezinta cadrul si masura in care legiuitorul si celelalte autoritati pot actiona; astfel si interpretarile care se pot aduce normei juridice trebuie sa tina cont de aceasta exigenta de ordin constitutional cuprinsa chiar in art.1 alin.(5) din Legea fundamentala, potrivit caruia in Romania respectarea Constitutiei si a suprematiei sale este obligatorie” (Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.67 din 31 ianuarie 2013).

51. Acest lucru este valabil si in ipoteza in care Inalta Curte de Casatie si Justitie, in realizarea atributiilor constitutionale prevazute de art.126 alin.(3), a pronuntat o decizie pentru interpretarea si aplicarea unitara a legii cu ocazia solutionarii unui recurs in interesul legii. Prin aceasta instanta de contencios constitutional nu intra in sfera de competenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, deoarece „Inalta Curte de Casatie si Justitie, in acord cu dispozitiile constitutionale ale art.126 alin.(3), are competenta exclusiva de a se pronunta asupra problemelor ce tin de interpretarea si aplicarea unitara a legii ori de cate ori practica judiciara impune acest lucru. Asa fiind, o decizie pronuntata intr-o astfel de procedura nu poate constitui eo ipso obiect al cenzurii instantei de contencios constitutional (a se vedea Decizia nr.409 din 4 noiembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.848 din 27 noiembrie 2003). Cu toate acestea, imprejurarea ca printr-o decizie pronuntata intr-un recurs in interesul legii se da unui text legal o anumita interpretare nu este de natura a fi convertita intr-un fine de neprimire care sa oblige Curtea ca, in pofida rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei, sa nu mai analizeze textul in cauza in interpretarea data de instanta suprema (A se vedea Decizia nr.8 din 18 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.186 din 17 martie 2011).” (A se vedea Decizia nr.854 din 23 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.672 din 21 septembrie 2011.)

52. De altfel, Curtea Constitutionala a stabilit ca, „indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text, atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, atat instantele judecatoresti, cat si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare” (Decizia nr.536 din 28 aprilie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.482 din 7 iulie 2011). De asemenea, „in interpretarea legii, instantele judecatoresti, intre care si Inalta Curte de Casatie si Justitie, trebuie sa respecte cadrul constitutional, iar sanctionarea depasirii/incalcarii acestuia revine in exclusivitate Curtii Constitutionale” (a se vedea in acest sens Decizia nr.854 din 23 iunie 2011, precitata).

53. Aceleasi ratiuni subzista si in ce priveste consacrarea unei anumite interpretari legale prin hotarari prealabile pronuntate in temeiul art.475 si urmatoarele din Codul de procedura penala, deoarece si aceste din urma norme sunt, in conceptia legiuitorului, o reflexie a dispozitiilor constitutionale ale art.126 alin.(3) potrivit carora „Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale.” Or, capitolul VI al titlului III din Codul de procedura penala instituie „Dispozitii privind asigurarea unei practici judiciare unitare” care se poate realiza fie prin recursuri in interesul legii, fie prin hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De aceea, continutul normei juridice, in interpretarea data prin aceste din urma hotarari, este supus controlului de constitutionalitate, asemenea interpretarilor date prin deciziile care solutioneaza recursurile in interesul legii, asa cum s-a stabilit prin jurisprudenta Curtii Constitutionala aratata mai sus. In masura in care prin dezlegarea data unor probleme de drept se atribuie unui text de lege un anumit inteles, instanta de judecata, din oficiu, procurorul sau partea dintr-un proces care se considera prejudiciata constitutional de dispozitia legala respectiva in interpretarea statuata prin hotararea prealabila pot uza de invocarea exceptiei de neconstitutionalitate.

54. Curtea Constitutionala reafirma faptul ca, potrivit dispozitiilor art.147 alin.(4) din Legea fundamentala, „De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”.
In jurisprudenta sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, ca forta obligatorie ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea a retinut ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (a se vedea, in acest sens, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, si Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010).

55. Astfel, indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, instantele judecatoresti trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constitutionala a statuat ca, in ceea ce priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, „aceasta vizeaza aplicarea legii si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art.61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice alta interpretare pe care practica judecatoreasca o atribuie textului confera acestuia vicii de neconstitutionalitate.

56. Totodata, Curtea observa ca prin Decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a decis ca in aplicarea art.5 din Codul penal prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, conferind astfel articolului 5 din Codul penal, in interpretarea data, valente neconstitutionale. Curtea constata ca, odata cu publicarea prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instantei supreme inceteaza in conformitate cu prevederile art.147 alin. (4) din Constitutie si cu cele ale art.477^1 din Codul de procedura penala.

57. De asemenea, Curtea retine ca dispozitiile art.5 alin.(2) teza intai, conform carora „Dispozitiile alin.(1) se aplica si actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale [...] daca in timpul cand acestea s-au aflat in vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile”, nu sunt incidente ca efect al pronuntarii prezentei decizii, intrucat, in acest caz, Curtea nu declara neconstitutionala o prevedere legala, astfel ca nu se produc consecinte asupra existentei normative in ordinea juridica a prevederii supuse controlului, ci se stabileste doar, pe cale de interpretare, un unic inteles constitutional al art.5 din Codul penal.

58. Curtea constata ca dispozitiile art.5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile si nicio autoritate nu poate ignora intelesul constitutional astfel stabilit.
DECIZIE



Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din Constitutie, al art.1—3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi,


CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii

DECIDE:


Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Inalta Curte de Casatie si Justitie — Sectia penala in Dosarul nr. 5.714/118/2012 si constata ca dispozitiile art.5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia penala si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 6 mai 2014.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
82 useri online

Useri autentificati: