DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ

Decizia nr. 20 din 18 noiembrie 2013 privind natura juridica a drepturilor prevazute a se acorda, potrivit contractelor colective de munca, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Pasti, Craciun, tichete de masa/tichete cadou, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii in munca etc.), si termenul de prescriptie aplicabil cererilor avand acest obiect

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ din 18-11-2013
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. 20 din 18 noiembrie 2013 privind natura juridica a drepturilor prevazute a se acorda, potrivit contractelor colective de munca, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Pasti, Craciun, tichete de masa/tichete cadou, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii in munca etc.), si termenul de prescriptie aplicabil cererilor avand acest obiect


Publicata in Monitorul Oficial nr. 9/2014 - M. Of. 9 / 8 ianuarie 2014

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII


Dosar nr. 14/2013

Completul competent sa judece recursul in interesul legii este legal constituit in conformitate cu dispozitiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, modificata si completata, raportat la prevederile art. 27^2 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror sef adjunct al Sectiei judiciare.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent Ileana Peligrad, din cadrul Sectiei a II-a civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, desemnat pentru aceasta cauza in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati privind natura juridica a drepturilor prevazute a se acorda, potrivit contractelor colective de munca, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Pasti, Craciun, tichete de masa/tichete cadou, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii in munca etc.), si termenul de prescriptie aplicabil cererilor avand acest obiect.

Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, a sustinut ca, in cauza, nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 514 din Codul de procedura civila, adoptat prin Legea nr. 134/2020, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru dezlegarea acestei probleme de drept pe calea recursului in interesul legii, solutiile instantelor decurgand din interpretarea clauzelor contractelor colective de munca. Or, potrivit jurisprudentei constante a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inclusiv a Completului competent sa judece recursuri in interesul legii, scopul acestui mecanism juridic este acela de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, si nu a prevederilor cuprinse in contractele colective de munca, acte juridice cu o natura juridica mixta conventionala si normativa, care se realizeaza dupa regulile prevazute de art. 1.266-1.269 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009.

Presedintele completului, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, constatand ca nu mai sunt alte completari, chestiuni de invocat sau intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.


INALTA CURTE,


deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitara Prin Sesizarea nr. 2.260/25 A din 28 mai 2012 a Colegiului de conducere al Curtii de Apel Galati a fost supusa examinarii, in baza dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila, problema de drept vizand natura juridica a drepturilor prevazute a se acorda potrivit contractelor colective de munca, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Pasti, Craciun, tichete de masa/tichete cadou, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii in munca etc.), si termenul de prescriptie aplicabil cererilor cu asemenea obiect.

2. Examenul jurisprudential
Prin actul de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a sustinut ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la solutionarea problemei de drept enuntate.

Examenul jurisprudential a relevat ca in practica instantelor judecatoresti s-au conturat doua orientari.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Intr-o prima opinie (majoritara), s-a considerat ca plata drepturilor banesti reprezentand salariu suplimentar, prima de Ziua Ceferistului, prima de Pasti, de Craciun, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii in munca (cheltuieli cu tratamentele medicale, cheltuieli determinate de munca in conditii de stres, cheltuieli de transport in timpul serviciului, cheltuieli ocazionate pentru asigurarea unei mese calde pe zi, echivalentul a doua salarii de baza, cate unul pentru fiecare semestru, cheltuieli pentru procurarea a doua tinute una de vara si una de iarna), tichete cadou si tichete de masa se circumscrie sferei drepturilor salariale, intrucat salariul reprezinta, potrivit art. 154 din Codul muncii, contraprestatia muncii depuse de catre salariat, iar acesta, la randul lui, cuprinde in raport cu prevederile art. 155 din Codul muncii salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
S-a avut in vedere ca cererile avand ca obiect plata drepturilor de mai sus vizeaza *suplimentari ale drepturilor salariale* si ca sumele reprezentate de ajutoarele materiale de Pasti, de Craciun, de Ziua Ceferistului au semnificatia drepturilor salariale chiar daca regimul de deducere al contributiilor lor este diferit, fiind platite in executarea unui raport de munca si in considerarea calitatii reclamantilor de salariati, indiferent de izvorul lor, chiar daca acestea sunt prevazute numai in contractul coletiv de munca la nivel de unitate.

Prin urmare, natura salariala a drepturilor banesti evocate este indiscutabila, chiar daca ele izvorasc din clauze ale contractelor colective de munca, cu atat mai mult cu cat acestea, chiar daca au natura unor premii, se acorda corespunzator muncii prestate, proportional cu aceasta si in mod regulat, iar nu periodic.

Instantele au mai considerat, fata de dispozitiile art. 143 alin. (1) din Codul muncii si art. 969 din Codul civil de la 1964, ca intentia partilor relevata de contractele colective de munca a fost aceea de recunoastere a acordarii unor suplimentari ale drepturilor salariale in cuantum variabil in functie de nivelul activitatii desfasurate.

De asemenea, au aratat ca natura acestor drepturi deriva si din termenii contractuali stabiliti si este determinata de caracterul accesoriu al contraprestatiei pentru munca desfasurata de catre fiecare salariat. Sindicatul salariatilor a negociat acordarea acestor drepturi, ca si a altor beneficii banesti, dar nu ca drepturi independente de activitatea prestata.

Prin raportare la prevederile art. 155 din Codul muncii si la faptul ca in contractul colectiv de munca la nivel de unitate s-a stabilit ca *pentru munca desfasurata in cadrul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul societatii poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv*, instantele au considerat ca dreptul suplimentar anual acordat reprezinta tot un drept de natura salariala.

In final, apreciind ca in baza raporturilor juridice de munca stabilite intre parti salariatul beneficiaza de drepturile prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, instantele au decis sa includa in categoria drepturilor de natura salariala si sumele expres mentionate in aceste contracte prevazute a se acorda pentru zilele de sarbatoare religioasa sau legala, precum si pentru ziua de nastere a fiecarui salariat cu titlul de tichete cadou.

Cu referire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, s-a retinut ca regulile care guverneaza prescriptia in materia drepturilor salariale sunt stabilite in dispozitiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, in conformitate cu cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, fara insa a fi omisa norma cuprinsa in art. 166 alin. (1) din Codul muncii *dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescriu in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective sunt datorate*.

Clarificand insa teoretic sintagma *drepturi salariale*, instantele au decis si ca nu se aplica art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, potrivit caruia se prescriu in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune *pretentiile formulate in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, altele decat drepturile salariale*.

3.2. Intr-o a doua opinie (minoritara), s-a considerat ca drepturile banesti evidentiate anterior reprezinta *ajutoare materiale* care nu se circumscriu sferei drepturilor salariale.
Pentru a lamuri daca drepturile astfel pretinse prin actiune fac parte din categoria drepturilor salariale, aceste instante au tinut seama de prevederile art. 154 din Codul muncii, potrivit carora *salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca. Pentru munca prestata in baza constractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani*, si ale art. 161 alin. (1) din Codul muncii, conform carora *salariul se plateste in bani, cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individiual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in raportul intern, dupa caz*.

In cazul in care ajutorul material ce se solicita a fi achitat de catre salariat are caracterul unui drept salarial, el poate fi pretins in termenul de prescriptie prevazut de art. 166 alin. (1) din Codul muncii ori in cel indicat de art. 283 alin. (1) lit. c) din acelasi cod.

Din interpretarea gramaticala, logica si sistematica a textelor de lege precitate, aceste instante au retinut ca drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului drept contraprestatie a muncii depuse in baza contractului individual de munca, platindu-se cel putin o data pe luna. Or, ajutoarele materiale la care fac referire contractele colective de munca la nivel de unitate nu pot fi considerate drepturi salariale in sensul definitiei de mai sus, definitie extrasa prin interpretarea articolelor de lege redate anterior.

Cu referire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, s-a apreciat ca, fiind vorba despre un drept cu caracter patrimonial ce izvoraste dintr-o cauza a unui contract colectiv de munca, clauza ce nu a fost executata intocmai de angajator, in situatia expusa sunt incidente prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

4. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Galati
Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati nu si-a exprimat opinia in legatura cu interpretarea textelor mai sus amintite, in adresa de inaintare indicand, in esenta, doar argumentele expuse in cele doua orientari jurisprudentiale.

5. Opinia procurorului general

5.1. Procurorul general a opinat in sensul ca solutionarea problemei deduse judecatii prin sesizarea de recurs in interesul legii formulata de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati presupune, in prealabil, calificarea drepturilor invocate, in sensul de a se determina daca acestea constituie sau nu drepturi salariale, respectiv daca se circumscriu notiunii de *salariu*, astfel cum aceasta este reglementata in cuprinsul art. 159 alin. (1) si art. 160 din Codul muncii.
In acest context, a aratat ca stabilirea naturii salariale a drepturilor mentionate s-a realizat, in mod invariabil, pe calea unui demers de interpretare a clauzelor contractelor colective de munca in care acestea isi aflau izvorul, iar, din aceasta perspectiva, se observa ca instantele care s-au raliat uneia sau alteia dintre orientari au calificat drepturile deduse judetatii prin raportare la urmatoarele criterii: termenii folositi de partile contractelor colective de munca; plasarea textelor in capitolele ori sectiunile acestor contracte, dedicate fie sistemului de salarizare, fie masurilor destinate asigurarii securitati isi sanatatii in munca, adoptate la nivelul angajatorilor; scopul acordarii drepturilor; modalittea concreta in care angajatorii au efectuat plata pe parcursul derularii raporturilor de munca; eventualele calificari date, in precedent, de organisme de arbitraj intern, atunci cand partile au recurs la o atare modalitate de solutionare a conflictului, anterior sesizarii instantei; modalitatea de impozitare a drepturilor solicitate, potrivit dispozitiilor Codului fiscal.

Asadar, procurorul general a apreciat ca solutiile instantelor nu decurg dintr-o interpretare si aplicare diferita a unor dispozitii legale ambigue, echivoce sau confuze, ci din interpretarea clauzelor contractelor colective de munca incheiate la diferite niveluri, ceea ce este in afara textului art. 514 din Codul de procedura civila.

Or, potrivit jurisprudentei constane a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, scopul recursului in interesul legii este acela de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti in urma sesizarii unor chestiuni de drept care au primit o solutionare diferita prin hotarari judecatoresti irevocabile, iar acest mecanism nu se refera la interpretarea si aplicarea unor prevederi cuprinse in contractele colective de munca.

Totodata, acesta a sustinut ca interpretarea contractelor colective de munca se realizeaza dupa regulile prevazute de art. 1.266-1.269 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu care Codul muncii se completeaza, in virtutea dispozitiilor art. 295 alin. (1) din acest din urma act normativ.

Aceasta presupune, pentru determinarea naturii juridice a drepturilor suplimentare analizate, identificarea nemijlocita a vointei comune a partilor, prin utilizarea coroborata a tuturor instrumentelor de interpretare a conventiilor din dreptul comun si prin aplicarea regulii potrivit careia sensul anumitor clauze echivoce trebuie sa fie apreciat in favoarea salariatilor, daca ele nu s-au putut interpreta prin consens si nici prin aplicarea regulilor de drept comun.

Or, problema de drept ce trebuie analizata implica un grad ridicat de abstractizare, cu eludarea referirirlor la probele administrate, intrucat situatiile-premisa de la care se porneste, in sustinerea silogismului judiciar ce se cere a fi dezlegat, trebuie sa fie intotdeauna aceleasi; pe de o parte, situatia de fapt care trebuie sa fie neschimbata in toate litigiile analizate, iar pe de alta parte, dreptul ce se cere a fi interpretat (acesta constituind, de fapt, elementul variabil care genereaza practica neunitara).

5.2. Referitor la problemele teoretice din sesizarea de recurs in interesul legii, procurorul general a invederat ca, pentru calificarea juridica a drepturilor suplimentare solicitate prin actiunile in justitie ce au constituit obiect al conflictelor individuale de munca deduse judecatii, trebuie avute in vedere notiunea de salariu si coordonatele sistemului de salarizare, astfel cum sunt reflectate in legislatia muncii, ca o contraprestatie din parte angajatorului pentru munca salariatului, dat fiind caracterul sinalagmatic al contractului individual de munca.
A aratat ca, potrivit dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa si jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, tichetele de masa au fost calificate din punctul de vedere al naturii juridice ca fiind beneficii, si nu drepturi salariale. Fara a constitui o obligatie legala pentru angajator, ele reprezinta, pentru salariat, doar o vocatie ce se poate realiza doar in conditiile in care angajatorul a prevazut in buget sume cu aceasta destinatie, iar acordarea acestora a fost negociata prin contractul colectiv de munca.

De altfel, instanta suprema, analizand regimul fiscal al sumelor corespunzatoare tichetelor de masa, a constatat ca sunt deductibile din impozitul pe profit, iar, la randul sau, salariatul este scutit de plata impozitului pe venitul sub forma de salariu, pentru valoarea tichetelor de masa, astfel incat aceste sume nu se iau in calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial.

A mentionat ca aceleasi consideratii de principiu se impun si in privinta tichetelor cadou, intrucat conditiile de acordare instituite prin art. 1 din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa si art. 2.3 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.317/2006, sunt similare.

In acest context, fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial, ce nu fac parte din categoria drepturilor salariale, izvorate din contractele colective de munca, cererile in vederea solutionarii conflictelor individuale de munca prin care se solicita obligarea angajatorului la executarea dispozitiilor din contractul colectiv de munca privind acordarea drepturilor negociate in favoarea salariatului sunt supuse termenului de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

Cu referire la celelalte drepturi suplimentare negociate in favoarea salariatului prin contractele colective de munca, pentru care s-a observat practica neunitara din perspectiva calificarii si a termenului de prescriptie incident, respectiv primele anuale pentru sarbatorile religioase de Pasti si Craciun si prima pentru Ziua Feroviarului, procurorul general a mentionat ca acestea reprezinta adaosuri la salariul de baza sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispozitia angajatorului, deci sunt drepturi salariale in sensul prevederilor art. 160 din Codul muncii si art. 1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 95/1949 privind protectia salariului, iar termenul de prescriptie in care pot fi formulate cererile de chemare in judecata este de 3 ani, prevazut de art. 171 alin. (1) si art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

A sustinut ca, in aceasta privinta, corelarea cu dispozitiile art. 55 din Codul fiscal, in care sunt definite veniturile din salarii, din perspectiva prelevarii impozitului pe venit, constituie un element care, impreuna cu celelalte criterii indicate in precedent, contribuie la calificarea drepturilor solicitate prin actiunile in justitie.

Or, legiuitorul a oferit posibilitatea includerii in categoria drepturilor salariale a unei multitudini de drepturi ce pot fi reglementate prin lege si/sau clauzele contractelor colective ori individuale de munca, negociate in limite legale, iar o enumerare exhaustiva a lor nu este posibila.

In situatia in care drepturile patrimoniale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea vor avea natura unor masuri de protectie sociala si, de vreme ce sunt incluse in contractul colectiv de munca, neacordarea lor rezida intr-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel incat cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 6 luni, prevazut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

Procurorul general a concluzionat in sensul ca incercarea de a clarifica natura juridica a tuturor drepturilor suplimentare si de a le oferi un sens restrictiv nu poate fi acceptata, deoarece aceasta rigiditate nu ar corespunde realitatilor socio-economice.

6. Raportul asupra recursului in interesul legii
Prin raportul intocmit, judecatorii raportori desemnati din cadrul Sectiei I civile si Sectiei a II-a civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie au concluzionat ca se impune solutia de respingere, ca inadmisibil, a recursului in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati in legatura cu problema de drept ce face obiectul sesizarii.

7. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:

Intrucat actul de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie asupra recursului in interesul legii, precum si punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au in vedere dispozitiile anterioare din Codul muncii, in cauza analiza va fi efectuata in raport cu aceste prevederi, in forma in vigoare inainte de republicarea Legii nr. 53/2003 in temeiul art. V din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 Codul muncii (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 225 din 21 martie 2011).

Problema dedusa judecatii in cadrul prezentului recurs deriva din calificarea naturii juridice a unor drepturi banesti acordate salariatilor prin contractele colective de munca, mai exact stabilirea incadrarii acestora in categoria drepturilor salariale ori in cea a ajutoarelor materiale care nu se circumscriu drepturilor salariale, demers care are drept consecinta aplicarea unui regim juridic distinct in raport cu fiecare dintre cele doua incadrari.

Orientarile jurisprudentiale evidentiate au in vedere premisa comuna ca aceste drepturi isi au izvorul in contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate, dupa care, pe calea unui demers de interpretare a acestor contracte, folosind criterii ca: termenii folositi de parti, plasarea clauzelor corespunzatoare in anumite capitole sau sectiuni ale contractelor dedicate fie sistemului de salarizare, fie masurilor destinate asigurarii sanatatii si securitatii muncii -, scopul avut in vedere de parti la incheierea contractelor sau modalitatea in care executarea acestor clauze s-a facut pe parcursul derularii acestora, calificari precedente ale acelorasi dispozitii realizate de organisme de arbitraj intern, impozitare etc., au incadrat diferit aceste drepturi banesti in categoria de drepturi salariale sau de alte ajutoare materiale.

In opinia majoritara adoptata de instantele judecatoresti s-a plecat de la interpretarea ca, desi aceste clauze sunt inserate in contractele colective de munca in capitolul referitor la protectia salariatului, in fapt, vizeaza suplimentari ale drepturilor salariale, au o legatura directa si indisolubila cu calitatea de salariati a solicitantilor acestora, se acorda corespunzator si proportional muncii prestate de angajat, regulat, si nu exceptional, si nu in ultimul rand, sumele de bani corespondente acestora sunt fiscalizate in cadrul unui raport de munca si in considerarea calitatii de salariati a solicitantilor. Se mai argumenteaza si ca aceasta interpretare a clauzelor contractuale se impune si dupa principiul stabilirii vointei reale a partilor, aratandu-se ca, in faza negocierii lor, sindicatul salariatilor a solicitat si a obtinut recunoasterea lor ca beneficii banesti, iar nu ca drepturi independente de activitatea prestata a angajatilor.

Dimpotriva, instantele judecatoresti care au adoptat opinia minoritara, motivand ca aceste drepturi banesti reprezinta ajutoare materiale, au aratat ca nu orice sume de bani cuvenite sau stipulate in favoarea angajatilor fac parte din categoria drepturilor salariale, ci numai acelea care reprezinta contraprestatia muncii salariatului acordata in baza unui contract individual de munca. S-a considerat ca petentii asociaza drepturilor salariale orice sume stabilite prin contractele lor colective de munca, desi notiunea de salariu trebuie delimitata din punct de vedere juridic la ceea ce legislatia muncii include legal in aceasta categorie, conform art. 155 din Codul muncii: salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si orice alte adaosuri. S-a considerat ca nu poate fi avut in vedere argumentul legat de fiscalizarea acestor sume, deoarece legislatia fiscala include aceste ajutoare in categoria drepturilor salariale doar pentru a le incadra intr-o categorie de venituri supuse impozitarii. S-a sustinut ca atata vreme cat Codul muncii permite acordarea catre salariat si a altor drepturi banesti ori de alta natura, evocandu-se titlul V al Codului intitulat *Sanatatea si securitatea in munca*, trebuie acceptat ca legea permite partilor unui raport juridic de munca dreptul de a negocia si de a stabili si alte categorii de drepturi in afara celor salariale. Aceste instante au argumentat ca nivelul cuantumului acestui ajutor nu determina schimbarea naturii sale juridice, dar si ca interpretarea gramaticala si sistematica a clauzelor contractului colectiv de munca impune o data in plus calificarea sa ca ajutor material, de vreme ce clauza este inserata in capitolul *Protectia salariatului*, care succeda capitolului *Sistemul de salarizare*.

Aceasta sinteza permite observatia ca stabilirea naturii juridice a acestor drepturi s-a realizat constant pe calea unui demers de interpretare a clauzelor contractului colectiv de munca, iar rezultatele diferite ale acesteia la care s-au oprit instantele judecatoresti au permis, pe cale de consecinta, aplicarea unor dispozitii legale diferite. Interpretarea contractelor colective de munca, acte cu o natura juridica mixta conventionala si normativa, in sensul de izvor de drept, s-a facut dupa regulile stabilite de Codul civil cu care Codul muncii se completeaza, in virtutea dispozitiilor art. 296 alin. (1) din acest din urma act normativ.

Astfel, instantele care au considerat ca drepturile banesti solicitate au natura unor drepturi salariale, potrivit art. 154 si 155 din Codul muncii, au stabilit si ca executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti, conform art. 243 alin. (1) din Codul muncii, iar pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul angajat va primi un salariu suplimentar echivalent salariului de incadrare din luna decembrie a anului respectiv. De asemenea, instantele au decis sa includa in categoria drepturilor de natura salariala si sumele expres mentionate in aceste contracte prevazute a se acorda pentru zilele de sarbatoare religioasa sau legala, precum si pentru ziua de nastere a fiecarui salariat cu titlu de tichete cadou.

Ca o consecinta a acestei calificari, aceste instante au stabilit si ca regulile care guverneaza prescriptia extinctiva in materie sunt cele reglementate prin art. 283 alin. (1) lit. c) din codul muncii, in conformitate cu care cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator.

Dimpotriva, instantele care au apreciat ca drepturile solicitate in aceste cauze sunt ajutoare materiale asumate contractual de catre angajator, astfel incat executarea lor poate fi ceruta in temeiul unei raspunderi contractuale, au stabilit ca, in privinta dreptului material la actiune pentru plata acestora, nu sunt incidente dispozitiile art. 166 si art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, ci cele ale art. 283 alin. (1) lit. e) din acelasi act normativ. Pe cale de consecinta, cererea de chemare in judecata trebuie introdusa in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

Prin urmare, retinand ca in aceeasi chestiune instantele au dat solutii divergente constante prin hotarari irevocabile, care ar reclama incidenta mecanismului de unificare, in analiza premiselor impuse de art. 514-515 din Codul de procedura civila trebuie stabilit daca problema supusa analizei este o chestiune de drept derivata dintr-o interpretare si aplicare neunitara a legii.

Inalta Curte considera ca aceasta conditie de admisibilitate pleaca de la *aria restrictiva a examinarii pe care instanta o face in solutionarea recursului in interesul legii, obiectul acesteia referindu-se la actele normative in intelesul dat de art. 1 si 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, a caror categorie si norme de competenta privind adoptarea lor este stabilita prin Consitutie si prin celelalte legi*.

Spre aceeasi finalitate conduc si dispozitiile constitutionale care, in reglementarea art. 126 referitor la instantele judecatoresti, prevad in alin. (3) ca Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale.

Pentru chestiunea dedusa solutionarii prin prezentul recurs in interesul legii, se constata ca izvorul determinat al practicii neunitare a instantelor judecatoresti referitoare la *natura juridica* a drepturilor mentionate anterior (tichete de masa, tichete cadou, prima de Pasti, prima de Craciun, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii etc.) l-a constituit imprejurarea ca instantele s-au limitat la interpretarea clauzelor din contractul colectiv de munca, desi, in mod obiectiv, pentru calificarea naturii juridice a drepturilor prevazute in contractul colectiv de munca nu se putea pleca de la interpretarea conventiei dintre angajati si angajator, ci de la distinctia dintre drepturile salariale si celelalte facilitati, operata de Codul muncii.

Demersul judiciar de stabilire a naturii juridice a drepturilor patrimoniale pretinse de un salariat trebuie sa porneasca de la verificarea sferei notiunii de drept salarial si sa clarifice daca aceste drepturi se subsumeaza notiunii de *adaos la salariu* reglementata de art. 155 din Codul muncii, aceasta fiind norma legala incidenta, in functie de circumstantele particulare ale raportului juridic dedus judecatii, fapt ce, in aceste conditii, reprezinta o chestiune de aplicare a legii.

Pe de alta parte, in art. 160, Codul muncii face trimitere, indirect, la ceea ce se poate stabili, in aceasta materie, prin contractele colective de munca, mentionand posibilitatea ca angajatorul sa asigure salariatilor hrana, cazare sau alte facilitati.

Intrucat partile raportului juridic individual sau colectiv de munca sunt obligate ca la incheierea conventiilor individuale sau colective de munca sa respecte dispozitiile legale, nu se poate deroga de la lege in domeniul elemenelor componente ale unui drept salarial. In aceste conditii, ceea ce analizeaza instantele in conflictele de munca declansate de nerespectarea unor clauze ale contractelor colective (in majoratatea cauzelor) ori individuale de munca nu este natura juridica a dreptului, ci modalitatea de executare a clauzelor, in sensul ca verifica indeplinirea conditiilor prestabilite de acordare, salariatii care beneficiaza de drept, eventuale cazuri de neexecutare justificata din diverse motive, cuantumul etc.

In situatia in care drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 168 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar atunci cand drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridica a unor masuri de protectie sociala, facilitati acordate de angajator si convenite in contractul colectiv de munca, iar neacordarea lor rezida intr-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel incat cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

Desi sediul materiei este reglementat in art. 154 si 155 din Codulmuncii si numai aplicarea acestor dispozitii legale in raportul juridic dintre parti poate fi convenita prin contract de munca, pe calea prezentului recurs in interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabila de natura a asigura unificarea practicii judiciare, de vreme ce analiza naturii juridice a suplimentelor ce intra in componenta dreptului salarial s-a intemeiat exclusiv pe interpretarea clauzelor contractelor colective de munca.

Asadar, chiar daca s-a ajuns, prin interpretarea clauzelor conventiei, la rezolvari diferite asupra naturii juridice a drepturilor solicitate in aceste procese, aceasta nu s-a datorat unei norme susceptibile de interpretare diferita din partea instantelor de judecata, cu caracter neclar sau echivoc.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a afirmat, de altfel, in jurisprudenta sa anterioara in materie, prin Decizia nr. 22/2011 pronuntata de Completul competent sa judece recursul in interesul legii in Dosarul nr. 24/2011 ca *recursul in interesul legii poate avea ca obiect numai acele parti din hotarari care se refera la probleme de drept ce au primit o solutionare diferita din partea instantelor; per a contrarior, nu poate avea ca obiect elementele de fapt ale cauzei (...)*, asa cum este cazul raportari si aplicarii normelor legale la situatii deduse din interpretarea clauzelor contractului in mod diferit.

In consecinta, se constata ca, in acest caz, conditia de admisibilitate analizata nu este indeplinita.

Dezideratul recursului in interesul legii si rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in aceasta procedura sunt unificarea interpretarii si aplicarii legii, ceea ce este distinct de cel al unificarii practicii judiciare, care presupune un alt mecanism.
DECIZIE


Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 517 cu referire la art. 515 din Codul de procedura civila aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare


INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE,
In numele legii

DECIDE:


Respinge ca inadmisibil recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati in legatura cu problema de drept vizand natura juridica a drepturilor prevazute a se acorda, potrivit contractelor colective de munca, cu diferite ocazii (tichete de masa, tichete cadou, prima de Pasti, prima de Craciun, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii etc.) si termenul de prescriptie aplicabil cererilor avand un asemenea subiect.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pronuntata, in sedinta publica, astazi, 18 noiembrie 2013.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
15 useri online

Useri autentificati: