DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ

Decizie nr. 3 din 3 aprilie 2013 cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ din 03-04-2013
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizie nr. 3 din 3 aprilie 2013 cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992


Publicata in Monitorul Oficial nr. 188/2013 - M. Of. 188 / 3 aprilie 2013

Dosarul nr. 20/2012

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL COMPETENT S? JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII


Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 20/2012 a fost constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedura civila si ale art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator dr. Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent sef al Sectiei I civile, doamna Mihaela Calabiciov, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, aflate la data optiunii chiriasului in patrimoniul unei societati comerciale cu capital integrat privat, ca urmare a procesului de privatizare.

Doamna judecator dr. Rodica Aida Popa, presedintele completului de judecata, constatand ca nu mai exista chestiuni prealabile sau exceptii, a acordat cuvantul reprezentantului procurorului general, doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, pentru sustinerea recursului in interesul legii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a sustinut ca, in practica judiciara, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, fiind identificate doua orientari jurisprudentiale.

Intr-o prima orientare a practicii s-a retinut ca prevederile Legii nr. 85/1992, republicata, nu pot fi interpretate ca instituind o obligatie de a vinde aceste locuinte aflate in patrimoniul societatii comerciale cu capital integral privat, intrucat paratele - societati comerciale cu capital privat - au dreptul de a-si administra patrimoniul potrivit scopului si interesului propriu, iar acestora nu le pot fi impuse obligatii fundamentate pe ratiuni de justitie sau de protectie sociala, de a vinde catre chiriasi, in conditiile Legii nr. 85/1992, republicata, locuintele aflate in patrimoniul lor.

Intr-o a doua orientare a practicii, instantele au apreciat ca dispozitiile art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicata, instituie o obligatie de vanzare in rem, stabilita de legiuitor in considerarea obiectului la care se refera, iar nu o obligatie in personam, in considerarea subiectului, respectiv a societatii comerciale proprietare a unor astfel de locuinte.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin a mentionat ca a doua opinie este considerata de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ca fiind in acord cu litera si spiritul legii si a solicitat admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.


INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, aflate la data optiunii chiriasului in patrimoniul unei societatii comerciale cu capital integral privat, ca urmare a procesului de privatizare.

2. Examenul jurisprudential

Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca, in ceea ce priveste cererile de chemare in judecata formulate de chiriasi anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, prin care s-a solicitat obligarea paratelor, societati comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare, prin privatizare, ale unor locuinte construite din fondurile statului sau ale fostelor unitati economice ori bugetare de stat anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 85/1992, republicata, altele decat cele de interventie, la vanzarea acestor locuinte, solutiile instantelor de judecata sunt divergente.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

Examenul jurisprudential a relevat ca in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicata, cu privire la vanzarea locuintelor construite din fondurile statului sau ale unitatilor economice ori bugetare de stat aflate la data optiunii chiriasului in patrimoniul unei societati comerciale cu capital integral privat, ca urmare a procesului de privatizare, identificandu-se doua orientari jurisprudentiale.

3.1. Intr-o prima orientare a practicii, cererile de chemare in judecata au fost respinse, retinandu-se, in esenta, ca prevederile Legii nr. 85/1992, republicata, nu pot fi interpretare ca instituind o obligatie de a vinde aceste locuinte aflate in patrimoniul societatii comerciale cu capital integral privat, intrucat paratele - societati comerciale cu capital privat - au dreptul de a-si administra patrimoniul potrivit scopului si interesului propriu, iar acestora nu le pot fi impuse obligatii fundamentate pe ratiuni de justitie sau de protectie sociala, de a vinde catre chiriasi, in conditiile Legii nr. 85/1992, republicata, locuintele aflate in patrimoniul lor.

O atare obligatie ar institui in privinta titularului actual al dreptului de proprietate o sarcina exorbitanta, contrara dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, si totodata aceste societati comerciale cu capital integral privat ar fi puse in imposibilitate de a-si realiza obiectul de activitate.

In plus, aceste instante au considerat ca nu sunt tinute, in cauzele avand acest specific, de efectele obligatorii ale Deciziei nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite in solutionarea recursului in interesul legii, intrucat prin aceasta decizie s-a statuat doar cu privire la aplicarea Legii nr. 85/1992, republicata, si in acele situatii in care contractul de inchiriere a fost incheiat dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ.

3.2. Intr-o a doua orientare jurisprudentiala, cererile de chemare in judecata au fost admise cu motivarea ca obligatia de vanzare a locuintelor, instituita de art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicata, este o obligatie in rem, stabilita de legiuitor in considerarea obiectului la care se refera, iar nu o obligatie in personam, in considerarea subiectului, respectiv a societatii comerciale proprietare a unor astfel de locuinte.

Instantele de judecata au apreciat ca, prin obligarea paratelor la incheierea contractelor de vanzare-cumparare, nu se afecteaza patrimoniul acestora, intrucat, ca efect al subrogatiei reale cu titlu particular, dreptul de proprietate asupra locuintelor va fi inlocuit cu pretul platit de chiriasul cumparator.

S-a mai retinut totodata ca normele de justitie sociala instituite prin aceste prevederi legale, astfel cum au fost calificate prin numeroase decizii ale instantei de contencios constitutional, care a retinut ca limitarea legala a exercitiului dreptului de proprietate este conforma cu dispozitiile art. 44 din Constitutie si ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, nu pot fi inlaturate de la aplicare pentru ratiuni ce tin de structura capitalului social al societatilor comerciale debitoare ale obligatiei de a vinde ori de obiectul lor de activitate.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a apreciat ultimul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii.

Prin argumentele expuse s-au sustinut urmatoarele:

Prin Legea nr. 85/1992, republicata, s-a conferit titularilor contractelor de inchiriere dreptul de a cumpara, la cerere, locuintele construite din fondurile statului sau ale unitatilor economice ori bugetare de stat, cu exceptia locuintelor de interventie.

In solutionarea cauzelor analizate in prezentul recurs in interesul legii isi pastreaza valabilitatea reperele de analiza fixate prin Decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite in solutionarea recursului in interesul legii, decizie prin care s-a statuat ca obligatia de a vinde intervine doar atunci cand sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: a) locuintele sa fie construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat pana la intrarea in vigoare a legii: b) solicitantul sa fie titularul contractului de inchiriere, putand fi sau nu angajat al unitatii proprietare; c) locuintele sa nu faca parte din categoria celor de interventie, in sensul art. 7 alin. 7 din Legea nr. 85/1992, republicata.

De asemenea, sunt de retinut statuarile instantei de contencios constitutional, prin care a fost identificata *utilitatea publica* ce a stat la baza solutiei legislative analizate, decizii care au caracter obligatoriu pentru instantele de judecata.

Pronuntarea unei decizii de unificare a jurisprudentei se impune chiar daca, in prezent, dispozitiile art. 16 din Legea nr. 85/1992, republicata, au fost modificate prin art. I din Legea nr. 244/2011, in sensul stabilirii pretului de vanzare prin expertiza la valoarea de circulatie a bunurilor, intrucat normele tranzitorii continute in art. II din Legea nr. 244/2011 prevad ca locuintele pentru care procedurile de vanzare au inceput sub imperiul Legii nr. 85/1992 in forma nemodificata se vand la pretul stabilit potrivit Decretului-lege nr. 61/1990 privind vanzarea de locuinte construite din fondurile statului catre populatie. Asadar, dezlegarea problemei de drept prezinta importanta si din perspectiva situatiei chiriasilor care au formulat cereri de cumparare a unor asemenea locuinte anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 244/2011.

Dreptul de creanta al reclamantilor de a obtine pe cale judecatoreasca obligarea societatilor comerciale privatizate care au in proprietate locuintele la care se refera art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicata, la vanzarea acestor locuinte reprezinta un interes patrimonial care intra in sfera de protectie a Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.

5. Raportul asupra recursului in interesul legii

5.1. La data de 11 decembrie 2012, cu Adresa nr. 810/171/III-5/2011, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a transmis recursul in interesul legii declarat de procurorul general, in temeiul art. 329 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicata, aflate la data optiunii chiriasului in patrimoniul unei societatii comerciale cu capital integral privat, ca urmare a procesului de privatizare.

Referitor la chestiunea admisibilitatii recursului in interesul legii, prin raportul intocmit in cauza s-a apreciat ca acesta indeplineste conditiile de admisibilitate impuse de art. 329 si art. 330^5 din Codul de procedura civila, fiind exercitate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care are legitimitate procesuala si avand ca obiect o problema de drept pentru care s-a facut dovada ca a fost solutionata in mod diferit, neunitar, prin hotarari judecatoresti irevocabile pronuntate de mai multe instante judecatoresti.

5.2. In ceea ce priveste solutia propusa prin raportul asupra recursului in interesul legii intocmit in cauza, s-a apreciat ca se impune admiterea acestuia, urmand a se stabili ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicata, aceste prevederi instituie o obligatie legala pentru societatile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuintele construite din fondurile statului sau ale unitatilor economice ori bugetare de stat anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 85/1992, republicata, cu exceptiile prevazute de lege.

6. Inalta Curte

Prin Decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite in solutionarea recursului in interesul legii s-a statuat ca dispozitiile Legii nr. 85/1992, republicata, sunt aplicabile si in cazul contractelor de inchiriere incheiate dupa data intrarii in vigoare a acestui act normativ.

Analizand dispozitiile art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 82/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, instanta suprema a retinut, pronuntand decizia mentionata, ca, obligatia de vanzare a acestor imobile este una in rem.

Ca urmare, pentru a beneficia de dispozitiile Legii nr. 85/1992, republicata, solicitantul trebuie sa aiba calitatea de chirias in momentul realizarii acordului de vointa (data inaintarii cererii de cumparare), si nu la data intrarii in vigoare a legii.

De altfel, ratiunea acestei interpretari este impusa nu numai de continutul neechivoc al textelor de lege mentionate, ci si de scopul adoptarii acestei legi, care este acela de a crea posibilitatea ca oricare chirias al unei locuinte construite din fondurile de stat si ale unitatilor economice sau bugetare de stat sa devina proprietar al locuintei respective, prin cumparare, in anumite conditii de pret si creditare.

Insasi evolutia reglementarilor legale in materie, prin succesiunea lor logica (Decretul-lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, Legea locuintei nr. 114/1996), reflecta optiunea puterii legiuitoare de a lua masuri de protectie sociala, dand posibilitate tuturor chiriasilor sa cumpere locuintele pe care le ocupa.

De asemenea, Curtea Constitutionala a statuat in mod constant caracterul propter rem al obligatiei proprietarilor acestor locuinte de vanzare catre chiriasi a locuintelor, in conditiile Legii nr. 85/1992, republicata (deciziile Curtii Constitutionale nr. 437, 651/2009, 1.146/2010 si 814/2011).

Astfel, s-a retinut ca, in cazul privatizarii unitatilor din ale caror fonduri a fost construita locuinta ce a facut obiectul vanzarii, obligatia de vanzare catre chiriasi, prevazuta de dispozitiile Legii nr. 85/1992, republicata, este o obligatie in rem, instituita in considerarea obiectului (locuinta construita din fondurile unitatii economice sau bugetare), iar nu o obligatie in personam, reglementata in considerarea subiectului de drept in sarcina caruia exista obligatia de vanzare (societatea comerciala al carei capital social a suferit modificari in procesul de privatizare).

Nu pot fi retinute ca impedimente schimbarea structurii capitalului social al fostelor unitati economice sau bugetare de stat din ale caror fonduri s-au construit locuintele respective anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 85/1992, si nici obiectul de activitate al societatilor comerciale astfel constituite.

Asa cum s-a retinut prin Decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite in solutionarea recursului in interesul legii, prin reglementarea obligativitatii vanzarii ce intra sub incidenta Legii nr. 85/1992, republicata, se instituie o limitare a principiului autonomiei de vointa a partilor.

Ca urmare, sub acest aspect, consimtamantul, care sta de regula la baza contractului, trebuie sa se circumscrie necesitatii de ordin juridic, astfel cum este ea precizata de dispozitiile Legii nr. 85/1992, republicata. Intr-adevar, atat prin acest act normativ, cat si prin Decretul-lege nr. 61/1990, s-a conferit titularilor contractelor de inchiriere dreptul de a cumpara, la cerere, locuintele sau spatiile cu alta destinatie construite din fondurile statului sau ale unitatilor economice ori bugetare de stat, cu exceptia locuintelor de interventie.

De altfel, in cuprinsul art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, facandu-se referire la locuintele construite din fondurile statului, se stabileste ca acestea *pot fi cumparate* sau *vor fi vandute*, ceea ce subliniaza ca nasterea raportului juridic este la latitudinea titularului contractului de inchiriere, care, fara a fi legat de vreun termen, poate formula cerere de cumparare.

Obligatia de a vinde insa intervine doar atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: locuintele sa fie construite din fondurile statului sau ale unitatilor economice ori bugetare de stat pana la intrarea in vigoare a legii, solicitantul sa fie titular al contractului de inchiriere, putand fi sau nu angajat al unitatii proprietare, locuintele sa nu faca parte din categoria celor exceptate de lege.

Totodata, este de observat ca legea nu conditioneaza obligativitatea vanzarii de existenta unui contract de inchiriere valabil incheiat la data intrarii sale in vigoare, de acest moment fiind conditionata doar situatia locuintelor, care, potrivit dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicata, au fost *construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pana Ia data intrarii in vigoare a prezentei legi*.

In ceea ce priveste limitarea acestui principiu, respectiv al autonomiei de vointa si al prerogativei dispozitiei juridice asupra bunurilor aflate in proprietate, prin jurisprudenta sa constanta, Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile art. 7 alin. 1, 4 si 5 din Legea nr. 85/1992, republicata, *nu prevad o expropriere si nicio nationalizare sau orice alta masura de trecere silita a locuintelor in proprietatea publica a statului* (Decizia Curtii Constitutionale nr. 814 din 21 iulie 2008).

Textele de lege mentionate nu instituie o confiscare, ci o transmitere in proprietatea detinatorilor de locuinte (fosti chiriasi ai acestora) a locuintelor si terenurilor aferente acestora dobandite prin cumparare de la unitatile economice sau bugetare de stat, nefiind incalcate dispozitiile art. 44 alin. (8) din Constitutie.

Prin deciziile de respingere a exceptiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, instanta constitutionala a retinut ca acest text de lege consacra o norma de justitie sociala, intrucat da posibilitatea chiriasilor sa cumpere locuintele la construirea carora au contribuit direct sau indirect in vechiul sistem statal-juridic. Curtea Constitutionala a mai retinut ca, desi in proprietatea societatilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat si locuintele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptarii Constitutiei, a posibilitatii ca fiecare chirias al unei asemenea locuinte sa devina proprietar nu poate fi primita decat ca o limitare legala a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective. Nu a fost retinuta nici contrarietatea textului de lege prevazut la art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicata - cu dispozitiile art. 45 din Constitutie, deoarece, textul Legii nr. 85/1992, republicata, da posibilitatea chiriasilor sa cumpere locuintel

e Ia construirea carora au contribuit direct sau indirect in vechiul sistem, acest fapt neechivaland cu o restrangere a liberei initiative.

Inalta Curte constata ca problematica de drept supusa examinarii prin prezentul recurs in interesul legii se impune a fi analizata si din perspectiva dispozitiilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, inclusiv in ceea ce priveste respectarea exigentelor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, cu modificarile ulterioare, bunurile din patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea acesteia.

Astfel, se constata ca societatea comerciala, in calitate de titulara a dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, detine *un bun* in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia europeana a drepturilor omului prevede ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Aceste dispozitii nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, el putand fi supus deci anumitor limitari.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului, analizand solutii legislative ce consacrau un transfer obligatoriu al dreptului de proprietate de la un particular la altul, a apreciat, in anumite circumstante, ca acestea au raspuns unui imperativ de utilitate publica, atunci cand au fost adoptate in cadrul unei politici legitime de ordin social si economic. Sub acest aspect, Curtea a statuat, in mod constant, ca trebuie respectat modul in care statul membru concepe imperativele de utilitate publica, recunoscand ampla marja de apreciere de care dispun autoritatile nationale in adoptarea unor politici economice sau sociale, cu exceptia situatiilor in care aprecierea acestora se dovedeste a fi complet lipsita de o baza rezonabila si ca nu poate substitui, prin propria evaluare, aprecierile autoritatilor nationale.

Situatia analizata, respectiv obligarea unei persoane juridice sa vanda un bun din patrimoniul sau, intra sub incidenta dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Astfel, posibilitatea vanzarii este prevazuta de lege si urmareste un scop legitim, constand in oferirea posibilitatii chiriasilor de a cumpara locuintele, in considerarea contributiei lor la edificarea acestora, precum si a starii materiale a acestor locuinte, aducand o limitare a dreptului de proprietate al vanzatoarei, sub aspectul reglementarii dreptului de dispozitie, in sensul de a o obliga sa vanda.

Nu se poate retine argumentul in sensul ca, prin vanzarea acestor locuinte la un pret de protectie sociala, societatile comerciale privatizate care au devenit proprietare ale unor astfel de bunuri sunt puse in situatia de a suporta o sarcina exorbitanta, intrucat este afectata insasi substanta dreptului de proprietate.

In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a retinut ca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie nu garanteaza in toate situatiile o compensatie integrala pentru lipsirea de proprietate, iar obiective legitime, de utilitate publica, precum cele ce urmaresc masuri de reforma economica sau justitie sociala pot milita pentru o rambursare inferioara valorii de piata a bunului.

Sub acest aspect, controlul Curtii se limiteaza la a determina daca modalitatile alese de legiuitor exced marjei de apreciere de care statul se bucura in aceasta materie (Cauza James s.a. vs. Regatul Unit, Marea Camera, Hotararea din 21 februarie 1986, cererea nr. 9.793/79 40, 46).

Dezlegarea problemei de drept controversate in jurisprudenta instantelor prezinta relevanta chiar daca dispozitiile art. 16 din Legea nr. 85/1992, republicata, au fost modificate prin art. I din Legea nr. 244/2011, in sensul ca pretul de vanzare al unor astfel de locuinte va fi stabilit prin expertiza la valoarea de circulatie a bunurilor. Conform dispozitiilor art. II din Legea nr. 244/2011, locuintele pentru care procedurile de vanzare au inceput sub imperiul Legii nr. 85/1992, republicata, se vand la pretul stabilit potrivit Decretului-lege nr. 61/1990.
DECIZIE


Fata de considerentele expuse,


INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:


Admite recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si in consecinta:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, stabileste ca aceste prevederi instituie o obligatie legala pentru societatile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuintele construite din fondurile statului sau ale unitatilor economice ori bugetare de stat anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 85/1992, cu exceptiile prevazute de lege.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.

Pronuntata, in sedinta publica, astazi, 18 februarie 2013.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
17 useri online

Useri autentificati: