DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ

Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 pentru a se stabili daca judecatorul care a judecat cauza pentru aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati devine sau nu incompatibil, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ din 12-11-2012
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 pentru a se stabili daca judecatorul care a judecat cauza pentru aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati devine sau nu incompatibil, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate


Publicata in Monitorul Oficial nr. 820/2012 - M. Of. 820 / 6 decembrie 2012

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

Dosar nr. 17/2012

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului 17/2012 este constituit conform dispozitiilor art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedura penala, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, raportat la dispozitiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta completului este prezidata de doamna Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justiei.

La sedinta de judecata participa magistratul asistent din cadrul Sectiilor Unite, doamna Alina Gabriela Paun, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justiei, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prin sesizarea nr. 17.176/3848/III-5/2012, pentru a se stabili daca judecatorul care a judecat cauza pentru aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati devine sau nu incompatibil, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii invederand ca examanul jurisprudentei penale actuale a evidentiat doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare:

Intr-o primaorientare a practicii, unele instante au considerat ca judecatorul care a solutionat cauza prin aplicarea procedurii simplificate, prevazute de art. 320^1 din Codul de procedura penala, este incompatibil, intrucat si-a exprimat parerea referitoare la solutia care s-ar putea pronunta in cauza respectiva privindu-i pe ceilalti inculpati, si, in consecinta, au admis cererile de abtinere formulate in temeiul art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala (anexele nr. 1-17 la sesizarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie).

Intr-o a doua orientare a practicii, alte instante au apreciat ca judecatorul nu este incompatibil, potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa judece cauza disjunsa.

In argumentarea acestei solutii s-a sustinut ca institutia reglementata de art. 320^1 din Codul de procedura penala nu echivaleaza cu o antepronuntare, fiind caracteristica acordului de vointa exprimat de inculpat in calitate de persoana acuzata in procesul penal (anexele nr. 18-25 la sesizarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie).

A fost aratata opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul orientarii jurisprudentiale potrivit careia judecatorul care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati nu este incompatibil, potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, in ipoteza in are trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

Intinderea masurilor adoptate de catre judecator in cadrul procedurii simplificate nu presupune niciun fel de masuri pe alte aspecte (de fond ori procesuale) pe care le implica luarea deciziei in raport cu restul inculpatilor cauzei.

A pronunta o solutie presupune un proces de verificare, cu necesitate, a tuturor aspectelor mentionate anterior, proces care, pentru a semnifica o veritabila pronuntare, trebuie sa fie intotdeauna global, iar nu disociat in functie de un element sau altul.

In situatia in care sunt mai multi inculpati si numai unii dintre acestia recunosc toate faptele retinute in sarcina lor, judecatorul care a luat act de *pledoaria de vinovatie* in procedura simplificata nu se afla in situatia de incompatibilitate de a-i judeca pe ceilalti inculpati.

In cazul pluralitatii de inculpati, dintre care numai unul sau unii dintre acestia se prevaleaza de procedura prevazuta de art. 320^1 din Codul de procedura penala, tocmai pentru a facilita aplicarea imediata a dispozitiilor citate si a atinge scopul pentru care a fost instituita (simplificarea si accelerarea procedurii), judecatorul va lua act de acordul de recunoastere, iar cu privire la ceilalti va continua judecata in cauza disjunsa.

In situatia aplicarii prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, judecatorul nu realizeaza o judecata pe fond, nu face o analiza a probelor, nu analizeaza nici macar indirect participarea la comiterea infractiunilor a inculpatilor care nu au solicitat aplicarea procedurii simplificate si nu isi exprima parerea cu privire la vinovatia acestora; prezumtia de incompatibilitate obiectiva ar fi excesiva si chiar superioara standardului national care, prin dispozitiile art. 47 din Codul de procedura penala, a instituit garantii ale procesului echitabil, oricum superioare standardului conventional.

Vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.


INALTA CURTE,


deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la incompatibilitatea judecatorului, urmand a se stabili pe calea recursului in interesul legii daca judecatorul care a solutionat cauza prin aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, sa judece actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate

2. Examenul jurisprudential

Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei la nivel national cu privire la existenta incompatibilitatii *judecatorului care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati, in a solutiona actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate* a fost relevata o practica neunitara.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Intr-o prima orientare a practicii, unele instante au considerat ca judecatorul care a solutionat cauza prin aplicarea procedurii simplificate prevazute de art. 320^1 din Codul de procedura penala, este incimpatibil, intrucat si-a exprimat parerea si cu privire la solutia care s-ar putea pronunta in cauza respectiva privindu-i pe ceilalti inculpati, si, in consecinta, au admis cererile de abtinere formulate in temeiul art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala (anexele nr. 1-17).

3.2. Intr-o a doua orientare a practicii, alte instante au apreciat ca judecatorul nu este incompatibil, potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa judece cauza disjunsa.

In argumentarea acestei solutii s-a sustinut ca institutia reglementata de art. 320^1 din Codul de procedura penala nu echivaleaza cu o antepronuntare, fiind caracteristica acordului de vointa exprimat de inculpat in calitate de persoana acuzata in procesul penal (anexele 18-25).

4. Opinia procurorului general

Solutia propusa de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justiei este in sensul orientarii jurisprudentiale potrivit careia judecatorul care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati, nu este incompatibil, potrivit dispozitiilro art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

In opinia inaintata Inaltei Curti se arata ca dreptul la un proces echitabil si garantiile prevazute de art. 6 paragraful 1 din Conventia euripeana a drepturilor omului contin primordial *dreptul de acces la un tribunal*, conceput ca acces la o instanta de judecata independenta si impartiala.

In jurisprudenta instantei de contencios european a drepturilor omului, impartialitatea este definita ca absenta a oricarei prejudecati sau idei preconcepute cu privire la solutia ce trebuie pronuntata in cadrul unui proces. Potrivit aceleiasi jurisprudente, impartialitatea se configureaza sub aspect subiectiv si presupune determinarea convingerii personale a unui judecator intr-o anumita imprejurare, iar obiectiv vizeaza existenta unor garantii suficiente care sa excluda, in persoana unui judecator, orice banuiala legitima. Aspectul subiectiv este prezumat relativ, pana la proba contrarie, iar cel obiectiv consta in identificarea acelor imprejurari verificabile care ar justifica punerea in discutie a impartialitatii unui judecator, dincolo de conduita sa personala.

Existenta intr-o cauza a unei banuieli legitime de lipsa de impartialitate se apreciaza inclusiv prin optica celui acuzat, fara ca acesta sa dobandeasca un caracter decisiv. Din perspectiva garantiilor furnizate de Conventia europeana a drepturilor omului, se arata, in opinia procurorului general, ca in materia impartialitatii obiective functioneaza principiul potrivit caruia simplul fapt de a fi luat act, anterior judecarii fondului cauzei, de optiunea unor inculpati, reglementata expres de lege prin procedura simplificata, nu il impiedica pe acel judecator sa participe la solutionarea cauzei celorlalti inculpati. Incidenta si functionarea acestui principiu intr-o ipoteza concreta nu reprezinta circumstante care pot conduce la inlaturarea principiului enuntat, deoarece judecatorul ia doar act de *pledoaria de vinovatie* in procedura simplificata, facand doar aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala.

Deci, intinderea masurilor adoptate de catre judecator in cadrul procedurii simplificate, se apreciaza in opinia transmisa Inaltei Curti, nu presupune niciun fel de masuri pe alte aspecte (de fond ori procesuale) pe care le implica luarea deciziei in raport cu restul inculpatilor cauzei.

Pe de alta parte, in dreptul intern, tocmai in vederea asigurarii exigentelor impuse de dreptul la un proces echitabil, legiuitorul roman a reglementat, printre altele, cazurile de incompatibilitate pentru asigurarea impartialitatii judecatorului si acesta se realizeaza in procesul penal roman intre altele, prin dispozitiile art. 46-48 din Codul de procedura penala.

Incompatibilitatea, potrivit definitiei formulate in doctrina, reprezinta o situatie de inadecvare in care se afla unul dintre subiectii procesuali oficiali fata de o cauza penala concreta si care constituie un impediment in ceea ce priveste participarea acestuia la rezolvarea acelei cauze, fiind menita sa asigure increderea in buna administrare a justitiei.

Printre cazurile de incompatibilitate se gaseste, potrivit dispozitiilor art. 47 din Codul de procedura penala, ipoteza judecatorului care s-a pronuntat anterior cu privire la solutia care ar putea fi data in acea cauza.

Astfel, opinia transmisa Inaltei Curti arata ca antepronuntarea, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, semnifica exprimarea, anterior judecarii cauzei, a solutiei ce ar putea fi data acesteia, prin solutie intelegandu-se, in temeiul art. 345 si 346 din acelasi cod, condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal (solutii date actiunii penale), respectiv admitera totala sau partiala a pretentiilor civile, respingerea lor ori lasarea nesolutionata a acestora (solutii date actiunii civile).

Limitand analiza numai la latura penala a cauzei, a solutiona actiunea penala, potrivit oricareia dintre posibilitatile legale, implica pronuntarea asupra temeiului si obiectului acesteia: fapta, faptuitor, raspundere penala. De altfel, solutionarea in sensul legii presupune o judecata, o operatiune finala de verificare si evaluare a materialului probator al cauzei.

Detaliind, temeiul actiunii penale presupune, interpretand per a contrario dispozitiile art. 10 lit. a)-e) din Codul de procedura penala, existenta gradului de pericol social al unei infractiuni, intrunirea elementelor constitutive ale unei anumite infractiuni, savarsirea faptei de catre persoana invinuita, inexistenta vreunei cauze care sa inlature caracterul enal al faptei.

Cat priveste obiectul, respectiv conditiile actiunii penale, acestea semnifica ansamblul aspectelor de drept penal, procesul penal sau cu caracter mixt care permit tragerea la raspundere penala.

Prin urmare, se arata in opinia trimisa Inaltei Curti, a pronunta o solutie presupune un proces de verificare, cu necesitate, a tuturor aspectelor anterior mentionate, proces care, pentru a semnifica o veritabila pronuntare, trebuie sa fie intotdeauna global, iar nu disociat in functie de un element sau altul dintre cele enumerate.

In situatia in care sunt mai multi inculpati si numai unii dintre acestia recunosc toate faptele retinute in sarcina lor, judecatorul care a luat act de *pledoaria de vinovatie* in procedura simplificata nu se afla in situatia de incompatibilitate de a-i judeca pe ceilalti inculpati.

Tocmai pentru aceste motive, instanta se limiteaza, atunci cand sunt indeplinite cerintele prevazute de lege, la a lua act de *pledoaria de vinovatie* in procedura simplificata, astfel incat nu se afla in situatia de incompatibilitate si pronunta solutia finala, inclusiv cu privire la ceilalti inculpati judecati potrivit procedurii obisnuite, dupa disjungere si dupa administrarea tuturor probelor.

In opinia transmisa Inaltei Curti se subliniaza ca, in cazul pluralitatii de inculpati, dintre care numai unul sau unii dintre acestia se prevaleaza de procedura prevazuta de art. 320^1 din Codul de procedura penala, tocmai pentru a facilita aplicarea imediata a dispozitiilor citate si a atinge scopul pentru care a fost instituita (simplificarea si accelerarea procedurii), judecatorul va lua act de acordul de recunoastere, iar cu privire la ceilalti va continua judecata in cauza disjunsa.

Prin adoptarea acestor prevederi legale este evidenta intentia legiuitorului de a acorda o compensatie cosntand in reducerea cuantumului pedepsei doar inculpatului care a recunoscut savarsirea faptelor si, in consecinta, a facilitat o desfasurare mai eficienta si in conditii de celeritate a procesului penal, prin solicitarea ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale.

Aplicarea dispozitiilor este conditionata de recunoasterea faptelor retinute in actul de sesizare, deci recunoasterea nu numai a participatiei proprii, ci si a modalitatii in care au fost retinute, prin insusirea probelor administrate in faza de urmarire penala, astfel incat sa se poata renunta la administrarea de probe, iar judecata sa se poata realiza dupa procedura simplificata.

Judecata in cazul procedurii simplificate se realizeaza pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, judecatorul pronuntandu-se asupra acestora in cuprinsul hotararii. Insa aceste probe stau si la baza acuzatiilor aduse inculpatilor care nu au solicitat aplicarea procedurii prevazute de art. 320^1 din Codul de procedura penala.

Ar fi excesiv de formala o solutie de disjungere intemeiata pe incompatibilitate, mai ales ca din analiza cauzelor de incompatibilitate prevazute de art. 47 si 48 din Codul de procedura penala reiese ca situatia analizata nu se regaseste in niciuna dintre acestea.

Numai pronuntarea asupra fondului reprezinta singurul caz in care sunt aplicabile dispozitiile art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala.

In sustinerea aceluiasi punct de vedere, se arata in opinia trimisa Inaltei Curti, sunt si argumentele rezultate din doctrina si practica judiciara, conform carora nu devine incompatibil sa judece latura civila disjunsa judecatorul care a solutionat anterior latura penala.

In consecinta, se poate ajunge la concluzia ca, ori de cate ori un judecator exprima o parere, o judecata de valoare, reda o situatie de fapt dinc are ar putea rezulta ca si-a format o opinie asupra solutiei de fond ce poate fi pronuntata in cauza pe care o judeca, numai atunci sunt incidente dispozitiile art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, data fiind lipsa impartialitatii subiective a instantei, ceea ce nu se intampla in cazul procedurii simplificate.

Dispozitiile art. 320^1 din Codul de procedura penala, introduse prin Legea nr. 202/2010, art. XVIII pct. 43, au un caracter de noutate in procedura penala romana, intrucat determina aplicarea unei proceduri speciale de judecata, derogatorii de la procedura de judecata de drept comun, avand drept consecinta celeritatea procesului penal prin excluderea cercetarii judecatoresti clasice.

In consecinta, pronuntandu-se asupra vinovatiei inculpatilor care solicita aplicarea prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, judecatorul nu analizeaza nici macar indiect participarea la comiterea infractiunilor si a inculpatilor care nu au solicitat aplicarea procedurii simplificate si nu isi exprima parerea cu privire la vinovatia acestora.

Instanta de contencios european a drepturilor omului (Ferrantelli si Santangelo c. Italiei) a stabilit ca simplul fapt de a se fi pronuntat anterior in legatura cu masuri prealabile judecarii cauzei pe fond nu reprezinta temeiuri pentru a concluziona ca judecatorul este incompatibil sa solutioneze fondul cauzei si deci nu reprezinta temeiuri pentru o prezumtie de lipsa de impartialitate obiectiva.

Astfel, intr-o cauza avand ca obiect judecarea unora dintre participantii la savarsirea unei infractiuni, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca instanta nu poate fi considerata impartiala, in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie, de exemplu, in conditiile in care unul dintre membrii completului, anterior, a participat si la judecarea celorlalti participanti la acea infractiune, aplicandu-le pedepse severe. Termenii utilizati in aceasta hotarare de condamnare reprezinta, in opinia Curtii, o clara demonstratie a incompatibilitatii. In concluzie, numai judecatorul care a participat la judecarea in fond a cauzei este incompatibil.

Se apreciaza in opinia trimisa Inaltei Curti ca in situatia aplicarii prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, judecatorul nu realizeaza o judecata de fond, nu face o analiza a probelor, nu analizeaza nici macar indirect participarea la comiterea infractiunilor si a inculpatilor care nu au solicitat aplicarea procedurii simplificate si nu isi exprima parerea cu privire la vinovatia acestora; prezumtia de incompatibilitate obiectiva ar fi excesiva si chiar superioara standardului national care, prin dispozitiile art. 47 din Codul de procedura penala, a instituit garantii ale procesului echitabil, oricum superioare standardului conventional. Mai mult, se arata in opinia trimisa Inaltei Curti, prezumtia de incompatibilitate in situatia analizata ar echivala chiar cu acordarea unor garantii diferite pentru toate ipotezele similare, pentru toate nivelurile de jurisdictie, contrar standardelor conventionale.

5. Raportul asupra recursului in interesul legii

5.1. Solutia preconizata

Proiectul de solutie propus prin raportul intocmit in cauza vizeaza cea de-a doua solutie identificata in examenul jurisprudential, lipsa incompatibilitatii, si decurge din modul in care Inalta Curte de Casatie si Justitie a dezvoltat anterior conceptul de impartialitate, in aplicarea art. 47 din Codul de procedura penala, cu privire la judecatorul care a solutionat cauze intre care exista legatura.

5.2. Recursurile in interesul legii cu privire la conceptul de judecator care s-a pronuntat anterior

Criteriile fata de care se analizeaza impartialitatea judecatorului au fost dezvoltate in mai multe recursuri in interesul legii. Recursurile in interesul legii, in materie civila si penala, au analizat respectarea dreptului de acces la un tribunal impartial in cazul in care acelasi judecator dispune masuri in cauze intre care exista identitate de parti sau in cazul in care acelasi judecator dispune masuri anterioare in dosar, care afecteaza solutionarea cauzei (recurs/contestatie in anulare sau revizuire; incheierea de schimbare a incadrarii juridice/hotararea pe fondul cauzei; incheierea de retinere a cauzei spre judecare, in urma admiterii plangerii indreptate impotriva rezolutiei sau ordonantei procurorului de netrimitere in judecata/hotararea pe fondul cauzei). Prezentul recurs in interesul legii pune in discutie impartialitatea judecatorului care se pronunta in cauze intre care exista conexitate sau indivizibilitate.

Considerentele deciziilor anterioare au pus bazele standardului de evaluare a impartialitatii: simplul fapt ca un judecator solutioneaza dosare cu privire la aceleasi persoane nu atrage incompatibilitatea acestuia. Judecatorul nu este incompatibil (nu se incalca dreptul la un tribunal impartial) atunci cand noua hotarare nu se bazeaza pe sentinta sau pe masura dispusa anterior de acelasi judecator pentru a stabili vinovatia sau nevinovatia persoanei in cauza.

Astfel, judecatorul care solutioneaza fondul cauzei nu devine incompatibil sa solutioneze cererea de revizuire sau contestatia in anulare (a se vedea Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. II din 15 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008), schimbarea incadrarii juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instantei, prin incheiere pronuntata de judecator inainte de solutionarea cauzei, nu poate presupune, prin ea insasi, exprimarea parerii sale cu privire la solutia ce ar putea fi data in cauza (a se vedea Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. I din 16 ianuarie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 31 martie 2006), dar judecatorul care, prin incheiere, admite plangerea, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si retine cauza spre judecare, apreciind ca probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil sa solutioneze fondul acesteia, deoarece (...) in asemenea situatii, se pronunta indirect asupra solutiei ce trebuie adoptata in acea cauza, ceea ce creeaza (...) un motiv de incompatibilitate, prevazut in art. 47 alin. 2 din Codul de procedura panala (a se vedea Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XV din 22 mai 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006).

In sensul criteriilor de evaluare a standardului impartialitatii a se vedea si Miminoshvili v. Rusia (2011), care in paragrafele 115-116 rezuma urmatoarele hotarari: Schwarzenberger c. Germania (2006), Poppe c. Olanda (2009), Ferrantelli si Santangelo c. Italiei (1996), Rojas Morales c. Italiei (2000).

5.3. Procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala

Criteriul cu privire la evaluarea incompatibilitatii, asa cum decurge din jurisprudenta, presupune o evaluare obiectiva adaptata specificului procedurii analizate, si anume sa se stabileasca daca un observator impartial ar putea considera ca solutionarea de catre judecator a cauzei referitoare la unul dintre membrii unei pluralitati de faptuitori il face pe acel judecator incompatibil sa judece dosarul referitor la ceilalti membri ai grupului. Totodata trebuie avut in vedere specificul procedurii prevazute la art. 320^1 din Codul de procedura penala, care presupune ca judecatorul evalueaza existenta vinovatiei persoanei care solicita aplicarea acestui text de lege din perspectiva probelor administrate la urmarirea penala si nu doar achieseaza la manifestarea de vointa a inculpatului in cauza.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative a fost modificat art. 320^1 din Codul de procedura penala in sensul ca alin. 4 al articolului are de lege lata urmatorul continut: *Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand in probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat*, iar art. 8 prevede ca *Instanta respinge cererea atunci cand constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat. In acest caz instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun*. Modificarile art. 320^1 din Codul de procedura penala au fost determinate de Curtea Constitutionala care, in Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 (Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 8 noiembrie 2011), a declarat neconstitutional art. 320^1 alin. 8 din Codul de procedura penala, deoarece marja de apreciere lasata instantelor cu prilejul respingerii unei astfel de cereri este de natura de a lipsi textul de precizie si claritate, in absenta carora se poate ajunge la o aplicare incoerenta a legii.

De lege lata, atunci cand mijloacele de proba administrate pe parcursul urmaririi penale nu conduc la intrunirea conditiilor referitoare la existenta faptei, caracterul penal si savarsirea faptei de catre cel acuzat, lipsa oricareia dintre conditii atrage respingerea cererii de judecata potrivit procedurii accelerate si judecarea potrivit dreptului comun.

5.4. Analiza criteriilor

Hotararea de condamnare a unui participant nu afecteaza impartialitatea judecatorului in solutionarea cauzei privindu-i pe ceilalti participanti, avand in vedere caracterul personal al raspunderii penale. Impartialitatea presupune absenta prejudecatii in solutionarea unei cauze. Ipoteza de incompatibilitate reglementata de art. 47 din Codul de procedura penala are ca fundament suspiciunea care rezulta din exprimarea anticipata, in cursul judecarii dosarului conform art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unul dintre inculpati, a parerii asupra solutiei ce ar putea fi data cu privire la altul (de condamnare, de achitare, de incetare a procesului penal in prima instanta, de admitere sau respingere a apelului sau recursului de instantele superioare, atunci cand aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala intervine intr-o cale de atac).

Procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala presupune o analiza a conditiilor in care recunoasterea vinovatiei proprii produce efectele prevazute de lege, astfel ca probele administrate in faza de urmarire penala fata de persoana care solicita aplicarea acestei proceduri sunt suficiente pentru a permite stabilirea unei pedepse pentru fapta proprie, ceea ce inlatura posibilitatea ca instanta de judecata sa se refere la vinovatia persoanelor fata de care cercetarea judecatoreasca va continua in cauza disjunsa. In situatia trimiterii in judecata a mai multor inculpati, instanta are de evaluat vinovatia fiecaruia dintre ei, ceea ce exclude de jure antepronuntarea judecatorului cu privire la vinovatia unui inculpat in evaluarea vinovatiei altuia.
Chiar daca actiunea penala este indivizibila, extinzandu-se asupra tuturor celor care au participat la comiterea infractiunii, caracterul personal al actiunii subzista, ca o consecinta a caracterului personal al raspunderii penale. In consecinta, in faza de urmarire penala, actiunea penala, ca modalitate juridica prin care conflictul de drept nascut din savarsirea unei infractiuni este adus in fata organelor judiciare, presupune o evaluare in raport cu fiecare persoana a temeiului de angajare a rapunderii penale (art. 235 din Codul de procedura penala). La randul sau, cercetarea judecatoreasca presupune o evaluare individuala a vinovatiei fiecarei persoane trimise in judecata, instanta pronuntandu-se prin sentinta asupra invinuirii aduse inculpatului. Chiar in caz de indivizibilitate sau conexitate intre infractiunile pentru care sunt trimisi in judecata mai multi inculpati, dintre care doar unul solicita solutionarea cauzei potrivit art. 320^1 din Codul de procedura penala, in motivarea hotararii fata de acesta instanta nu are temei pentru a face referiri cu privire la vinovatia inculpatilor pentru care cauza a fost disjunsa, avand in vedere lipsa cercetarii judecatoresti de natura a clarifica existenta vinovatiei.
Solutia propusa decurge din jurisprudenta anterioara a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a clarificat continutul garantiei impartialitatii judecatorului. Faptul ca un judecator s-a pronuntat anterior cu privire la vinovatia unor inculpati nu poate justifica in sine temerile cu privire la impartialitatea acestuia in cauza disjunsa, cu privire la alti inculpati, avand in vedere ca judecata se margineste la fapta si la persoana fata de care este incidenta recunoasterea vinovatiei. Criteriul determinant pentru evaluarea existentei incompatibilitatii prin antepronuntare, in judecarea unor inculpati diferiti, in cauze disjunse, decurge din considerentele hotararii de condamnare, si nu din solutia de condamnare.
Garantiile dreptului de acces la un tribunal impartial presupun in consecinta si un examen detaliat al circumstantelor cauzei care sa determine daca exista sau nu o suspiciune obiectiv justificata cu privire la lipsa impartialitatii. Solutionarea cauzei cu privire la unul dintre inculpati conform procedurii prevazute la art. 320^1 din Codul de procedura penala ofera suficiente garantii de impartialitate, din punctul de vedere al legii, pentru ca acelasi judecator sa poata da o solutie in cauza disjunsa: inculpati diferiti, caracterul personal al raspunderii penale, existenta unei cercetari judecatoresti noi in care vor fi evaluate faptele, fara referire la sentinta anterioara, evaluarea continutului fiecarei infractiuni fara referire la sentinta anterioara, probele referitoare la vinovatia fiecarui inculpat, inclusiv administrarea recunoasterii aceluia care a beneficiat de art. 320^1 din Codul de procedura penala in fata persoanei acuzate in cauza disjunsa pentru ca aceasta sa poata pune intrebari martorului. Legea ofera garantii pentru solutionarea celor doua cauze, in mod impartial, dar nu exclude posibilitatea ca in fapt, intr-o cauza concreta, judecatorul sa se antepronunte. Desi condamnarea unui inculpat nu ese suficienta si nici necesara pentru retinerea vinovatiei celorlalti participanti, atunci cand un judecator s-a referit in motivarea solutiei la existenta vinovatiei altor persoane decat cea fata de care era limitat prin obiectul judecatii, conform art. 320^1 din Codul de procedura penala, apare cazul de incompatibilitate prevazut de art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala. Aceasta este insa o chestiune ce tine de modul in care se motiveaza o hotarare, urmand a se aprecia de la caz la caz. De exemplu, nu devine incompatibil judecatorul care a stabilit in considerente ca prin natura faptei (conform raportului de expertiza medico-legala, multiple lovituri aplicate victimei cu aceeasi ocazie, cu instrumente diferite de catre persoane diferite) aceasta a fost comisa de inculpat alaturi de alte persoane, fara sa se nominalizeze, urmand ca in cauza disjunsa sa fie administrate probe cu privire la existenta contributiei persoanelor indicate de inculpat drept coautori si vinovatia acestora. De asemenea, nu este incompatibil judecatorul care a solutionat cauza conform art. 320^1 din Codul de procedura penala fata de un inculpat si a disjuns cauza cu privire la un alt inculpat, care a lipsit la acel termen sau a solicitat amanarea cauzei pentru a-si angaja un avocat, iar ulterior in cauza disjunsa a pronuntat o solutie conform art. 320^1 din Codul de procedura penala. Este incompatibil sa judece cauza disjunsa cu privire la instigator judecatorul care in motivarea solutiei cu privire la autorul faptei descrie pe larg rolul instigatorului, apreciind ca acesta a savarsit infractiunea descrisa in rechizitoriu, sau acela care a descris rolul persoanelor pentru care fapta a fost disjunsa, ajungand la concluzia ca acele fapte le sunt imputabile. Este de asemenea incompatibil judecatorul care in hotararea anterioara pronuntata in procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala a facut ample referiri, in considerentele privind vinovatia celui fata de care pronunta solutia, la rolurile celorlalti inculpati, apreciind ca toti acestia sunt raspunzatori pentru actele de sustragere pentru care au fost trimisi in judecata.
In cazul inculpatilor pentru care trimiterea in judecata s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista conexitate sau indivizibilitate, simplul fapt ca judecatorul a solutionat cauza in procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala, cu privire la unul dintre inculpati, nu il face incompatibil, in sensul art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila, disjunsa cu privire la ceilalti inculpati. Judecarea cauzei potrivit art. 320^1 din Codul de procedura penala presupune analiza probelor administrate in cursul urmaririi penale doar cu privire la persoana care solicita aplicarea procedurii simplificate. O solutie contrara excedeaza, in principiu, analizei judecatorului care se pronunta conform art. 320^1 din Codul de procedura penala si intra sub incidenta art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala.
Cunoasterea aprofundata a dosarului de catre judecator, avand in vedere solutionarea cauzei disjunse, nu implica o antepronuntare si nu impiedica sa fie considerat ca impartial in momentul judecarii dosarului nou-format. Judecata conform procedurii prevazute la art. 320^1 din Codul de procedura penala se margineste la fapta si la persoana fata de care s-a solicitat, iar instanta a admis, aplicarea recunoasterii vinovatiei. In cazul participatiei penale, considerentele hotararii cu privire la acel inculpat fata de care instanta a apreciat intemeiata solicitarea de a i se aplica procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala nu pot face referire la contributia celorlalti participanti la savarsirea faptei si vinovatia acestora, avand in vedere regula generala privind obiectul judecatii (art. 137 din Codul de procedura penala), care determina ca in acest caz judecata sa se margineasca la fapta si persoana fata de care este incidenta recunoasterea vinovatiei. Descrierea contributiei unui participant este in principiu irelevanta, intr-o procedura care nu il priveste pe acesta, pentru retinerea vinovatiei altei persoane, avand in vedere ca fiecare este tinut sa raspunda pentru faptele proprii.
Declaratiile inculpatilor care au recunoscut savarsirea faptei impreuna cu alte persoane urmeaza a fi analizate in cauza disjunsa. Solutionarea cauzei disjunse presupune administrarea de probe cu privire la persoanele acuzate, inclusiv dreptul acestora de a demonstra lipsa de temeinicitate a acuzatiilor cu privire la vinovatia lor facute de cel care a solicitat aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala si care in cauza disjunsa are calitatea de martor. Recunoasterea persoanei deja condamnate in cauza disjunsa trebuie readministrata ca proba in fata acelora care nu au solicitat aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala, pentru a li se da posibilitatea de a adresa intrebari celui care ii acuza. Cerinta impartialitatii tribunalului este, de altfel, incalcata nu numai in cazul in care se pronunta asupra vinovatiei unor persoane fata de care urmeaza a face cercetare judecatoreasca, in cauza care priveste recunoasterea vinovatiei de catre un alt inculpat, dar si atunci cand instanta stabileste vinovatia celor acuzati pe baza unor probe administrate intr-un alt dosar. Administrarea prbelor in procedura disjunsa de cea in care a operat recunoasterea vinovatiei diferentiaza cele doua cauze astfel incat judecatorul face o evaluare a faptelor celorlalti inculpati in raport cu noile probe, fara referire la probele administrate in cauza anterioara, si nu exclusiv in baza probelor administrate in faza urmaririi penale, ceea ce ii permite sa se pronunte in conditii de obiectivitate.
In concluzie, judecatorul care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati nu devine incompatibil, prin pronuntarea unei hotarari de condamnare, in a solutiona actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecatorul devine incompatibil doar in masura in care hotararile anterioare pronuntate de acesta cuprind referiri la vinovatia persoanelor din cauza pendinte sau motivarea unei solutii contine date care presupun o antepronuntare cu privire la vinovatia persoanelor pentru faptele de care sunt acuzate.
DECIZIE


Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 414^4 si 414^5 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,


INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:


Admite recursul in intersul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta:

Judecatorul care a solutionat cauza conform procedurii prevazute de art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati nu devine incompatibil sa judece actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, in ipoteza in care trimiterea in judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni intre care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

Judecatorul devine incompatibil doar daca in considerentele hotararii pronuntate conform art. 320^1 din Codul de procedura penala si-a exprimat parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data in cauza disjunsa.

Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 12 noiembrie 2012.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
98 useri online

Useri autentificati: