DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ

Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 cu privire la punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuala pasiva a statului roman in cererile avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ din 14-11-2011
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 cu privire la punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuala pasiva a statului roman in cererile avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii


Publicata in Monitorul Oficial nr. 120/2012 - M. Of. 120 / 17 februarie 2012

Dosar nr. 28/2011

Completul competent sa judece recursurile in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 28/2011 este constituit conform dispozitiilor art. 3306 alin. 1 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010 si Legea nr. 71/2011, si ale art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Livia Doina Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent sef al Sectiei I civile, doamna Mihaela Calabiciov, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Magistratul-asistent refera cu privire la obiectul recursurilor in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 28/2011 aflat pe rolul completului de judecata, precum si cu privire la faptul ca la dosarul cauzei a fost depus raportul intocmit de doamna judecator Cristina Iulia Tarcea.

Doamna judecator Livia Doina Stanciu, presedintele completului de judecata, constatand ca nu s-au formulat cereri prealabile sau exceptii, a acordat cuvantul reprezentantului procurorului general, doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, pentru sustinerea recursului in interesul legii.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat admiterea recursurilor in interesul legii, mentionand ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuala pasiva a statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, in cererile avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente si solicitand pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii in acest sens,

Presedintele completului, doamna judecator Livia Doina Stanciu, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursurilor in interesul legii.


INALTA CURTE,


deliberand asupra recursurilor in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursurile in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuala pasiva a statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, in cererile avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente.

2. Examenul Jurisprudential

In urma verificarii jurisprudentei la nivel national s-a constatat ca instantele au fost investite cu solutionarea unor cereri prin care reclamantii solicitau, fie in cadrul solutionarii contestatiei formulate in temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, fie direct pe calea unei actiuni distincte, obligarea statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata despagubirilor pentru imobilele preluate abuziv si pentru care titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede o procedura pentru obtinerea masurilor reparatorii prin echivalent, identificandu-se mai multe orientari ale practicii.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Intr-o prima orientare jurisprudentiala, instantele, fiind investite cu solutionarea unor actiuni mixte, prin care se solicitau, in principal, anularea dispozitiei emise de unitatea detinatoare sau obligarea acesteia la emiterea unei astfel de dispozitii, iar in subsidiar, obligarea statului la acordarea de despagubiri banesti in cazul imposibilitatii restituirii in natura a imobilelor ce faceau obiectul notificarii, actiuni indreptate atat impotriva unitatii detinatoare, cat si impotriva statului, prin Ministerul Finantelor Publice, intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 si ale Conventiei europene a drepturilor omului, au apreciat ca statul are calitate procesuala pasiva.

S-a retinut ca, raportat la obiectul si temeiul pretentiilor formulate, indreptate impotriva paratului statul roman, acesta are calitate procesuala pasiva in cauza, fiind titularul obligatiei de a raspunde in raportul juridic dedus judecatii prin cererea subsidiara, iar reprezentarea sa in proces se realizeaza prin Ministerul Finantelor Publice, potrivit dispozitiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice si ale art. 3 pct. 81 din Hotararea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice.

S-a apreciat si ca sustinerea potrivit careia in sistemul Legii nr.10/2001 obligatia de a se pronunta prin decizie motivata asupra notificarii persoanelor indreptatite revine unitatii detinatoare a imobilului, dar nu justifica inlaturarea din procesa statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, intrucat acesta este singurul raspunzator pentru prejudiciul cauzat prin nefunctionarea mecanismului destinat a asigura plata masurilor reparatorii prin echivalent datorate in baza Legii nr. 10/2001.

De asemenea, s-a retinut ca, intrucat Fondul *Proprietatea* nu functioneaza, iar in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit ca statul trebuie sa garanteze realizarea efectiva si rapida a dreptului la restituire, fie ca este vorba de o restituire in natura, fie ca este vorba de acordarea despagubirilor, conformandu-se principiilor preeminentei dreptului si protectiei efective a drepturilor patrimoniale, enuntate in art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, statul roman are calitate procesuala pasiva pentru capatul de cerere distinct prin care se solicita plata echivalentului banesc al imobilului care nu poate fi restituit in natura si pentru care nu s-au acordat masurile reparatorii propuse conform Legii nr.10/2001.

3.2. Alte instante de judecata, in acelasi tip de actiuni, au apreciat ca statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, nu are calitate procesuala pasiva.

Astfel, s-a retinut ca stabilirea calitatii procesuale pasive presupune stabilirea existentei unei identitati intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecatii.

S-a considerat ca in sistemul Legii nr. 10/2001 raportul juridic creat prin aplicarea acestui act normativ se stabileste intre persoana indreptatita si unitatea detinatoare a bunului sau unitatea implicata in privatizare, iar statul roman poate fi subiect al raportului juridic nascut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicata, numai in situatia de exceptie reglementata de ari. 28 alin. (3) din lege, si anume atunci cand unitatea detinatoare nu poate fi identificata, astfel ca, in celelalte situatii juridice generate de aplicarea acestei legi, statul, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, nu are calitate procesuala pasiva, nefiind incidente dispozitiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954.

Relativ la procedura de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent/despagubiri persoanelor indreptatite, in cazul imposibilitatii restituirii in natura a imobilelor preluate in mod abuziv de stat, instantele au motivat ca acestea se stabilesc si se acorda in cadrul procedurii prevazute in titlul VII *Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv* al Legii nr. 247/2005, in cadrul careia statul roman este reprezentat prin Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor, procedura aflata sub controlul instantei de contencios administrativ.

Prin urmare, atat prin Legea nr. 10/2001, cat si prin Legea nr. 247/2005 se indica, in mod imperativ, procedura ce trebuie urmata de cei indreptatiti la masuri reparatorii prin echivalent.

3.3. Pe de alta parte, instantele de judecata investite cu actiuni indreptate direct impotriva statului, prin Ministerul Finantelor Publice, intemeiate pe dispozitiile art. 480 din Codul civil si ale art. 1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, formulate dupa emiterea dispozitiei/deciziei prevazute de Legea nr.10/2001 prin care s-a propus acordarea despagubirilor in conditiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, au apreciat ca statul roman are calitate procesuala pasiva, cu motivarea ca masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001 nu sunt reale si efective, deoarece Fondul *Proprietatea* nu functioneaza, ceea ce reprezinta o incalcare a dreptului de proprietate garantat de art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

In acest sens s-a retinut ca, dupa epuizarea procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001, in faza in care Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor nu a intreprins niciun demers in vederea despagubirii efective, partile beneficiaza de protectia oferita de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.

Situatia partilor care nu au putut beneficia de despagubiri pe o perioada mare de timp, combinata cu lipsa vreunui demers din partea autoritatilor in vederea achitarii acestora si cu o procedura de selectie aleatorie a dosarelor ce lasa loc arbitrarului, reprezinta o lipsire de proprietate, ce face incidenta a doua norma a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

Lipsirea de proprietate, in lumina celei de-a doua norme, poate fi justificata numai daca a intervenit pentru o cauza de utilitate publica, a avut un temei legal si a existat un just echilibru intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca justul echilibru nu exista atunci cand persoana in cauza suporta o sarcina speciala si exorbitanta.

Or, intervalul mare de timp in care partile nu au putut beneficia de despagubiri si imposibilitatea in care s-au aflat de a accelera mecanismul de functionare a sistemului de plata, din cauza lipsei unei proceduri previzibile, echivaleaza cu o sarcina excesiva impusa acestora, de natura a rupe justul echilibru dintre atingerea adusa dreptului de proprietate si scopul legitim urmarit.

Prin urmare, raportul juridic dedus judecatii este stabilit intre reclamanti si statul roman, ca debitor al obligatiei pozitive de a organiza un mecanism functional care sa asigure respectarea tuturor obligatiilor internationale asumate, printre care si obligatia respectarii dreptului de proprietate garantat de Conventie, astfel incat acesta poate fi obligat la acordarea de despagubiri.

4. Opinia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin recursul in interesul legii formulat, a sustinut ca statul roman, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, nu are calitatea procesuala pasiva in cererile avand ca obiect acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii potrivit titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, indiferent daca aceste cereri sunt formulate pe calea dreptului comun sau pe cale subsidiara, in cadrul contestatiei indreptate impotriva dispozitiei administrative, intemeiata pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a considerat ca solutia este justificata de faptul ca regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv de catre stat este prevazut de dispozitiile legii speciale, respectiv titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Stabilind calitatea procesuala pasiva a statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, prin recunoasterea unui alt raport juridic de despagubire baneasca decat cel reglementat prin legea speciala, instantele judecatoresti au nesocotit prevederile legii speciale conform careia persoanele indreptatite isi pot valorifica dreptul la acordarea masurilor reparatorii prin echivalent recunoscut in cadrul procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001.

Invocand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu referire, in special, la hotara rea-pi lot pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a aratat ca argumentul referitor la jurisprudenta instantei de contencios european cu privire la nefunctionalitatea Fondului *Proprietatea*- fond listat incepand cu data de 25 ianuarie 2011 la Bursa de Valori Bucuresti - nu justifica suprimarea de catre instantele judecatoresti a procedurii instituite de legiuitorul national, in cadrul careia se pot valorifica pretentiile legate de despagubiri, respectiv procedura prevazuta de titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a pune in locul ei un alt mecanism de despagubire, pe cale jurisprudentiala, care, in afara oricaror previziuni si prospectiuni bugetare, poate fi, la randul sau, lipsit de eficienta.

In plus, actiunea directa indreptata impotriva statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, in care se pretinde obligarea acestuia la plata unor despagubiri banesti pentru imobilele ce fac obiectul unor legi speciale de reparatie, nu poate avea temei in dispozitiile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece in acest caz reclamantii nu se pot prevala de un *bun* in sensul Conventiei.

S-a mai sustinut ca a recunoaste posibilitatea valorificarii pe calea dreptului comun a unor pretentii care fac obiect de reglementare al legii speciale ar insemna, pe langa nesocotirea raportului dintre norma generala si cea speciala, consacrarea unei discriminari intre persoanele care au urmat procedura prevazuta de legea speciala si cele care se adreseaza direct instantei pentru a beneficia de alte consecinte juridice decat cele prevazute de legea speciala.

5. Opinia procurorului general

Procurorul general a apreciat ca statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, nu are calitate procesuala pasiva in cererile avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii potrivit titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, indiferent daca aceste cereri sunt formulate distinct de contestatia impotriva dispozitiei prevazute de art. 26 din Legea nr. 10/2001 sau in cadrul acestei proceduri.

Prin argumentele expuse s-au sustinut urmatoarele:

Atunci cand actiunea in despagubiri este alaturata contestatiei formulate de persoana indreptatita, in temeiul dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, impotriva dispozitiei/deciziei de respingere a notificarii ori de respingere a cererii de restituire in natura a imobilului preluat abuziv si stabilire a masurilor reparatorii prin echivalent, emisa de entitatea notificata, cauza juridica (causa petendi) a celor doua actiuni este diferita.

Prima cerere, intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, vizeaza desfiintarea actului emis de entitatea notificata si stabilirea dreptului reclamantului la masuri reparatorii in natura sau prin echivalent (atunci cand notificarea a fost respinsa fie pentru lipsa dovezilor privind proprietatea imobilului anterior preluarii sale de catre stat, fie pentru lipsa calitatii de persoana indreptatita in sensul legii) ori desfiintarea dispozitiei de stabilire a dreptului la masuri reparatorii prin echivalent si restituirea in natura a imobilului.

Cea de-a doua cerere, intemeiata pe dispozitiile art. 11 si art. 20 alin. 2 din Constitutie, care consacra efectul direct si prioritar al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, vizeaza obtinerea masurilor reparatorii prin echivalent (despagubiri la valoarea de circulatie a imobilului) direct de la statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, prin invocarea nefunctionalitatii mecanismului reparator conceput de legiuitor prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 si a necesitatii asigurarii efectivitatii garantiilor consacrate prin art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

Intre cele doua cereri poate exista un raport de subsidiaritate doar atunci cand reclamantul, obtinand in prealabil desfiintarea dispozitiei emise de entitatea notificata prin care s-a stabilit dreptul sau la masuri reparatorii prin echivalent in conditiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, urmareste, in mod subsecvent, obtinerea acestor despagubiri de la un alt debitor, pe calea unui mecanism creat pe cale judiciara, bazat pe necesitatea asigurarii unei protectii reale si efective a dreptului sau de proprietate.

In situatia cererilor formulate direct impotriva statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, pentru obligarea la plata despagubirilor reprezentand valoarea de circulatie a imobilelor preluate abuziv care nu pot fi restituite in natura, cauza actiunii, inteleasa ca scop catre care se indreapta vointa celui care reclama in justitie, este unica, fiind data de intentia reclamantului de a obtine despagubiri intr-un alt mecanism decat cel prevazut de titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin invocarea ineficientei sistemului reparator astfel conceput, sanctionata in mod constant in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a considerat in mod constant ca nu intra in sfera de protectie a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie *simplele sperante de restituire* ori *creantele conditionale* a caror concretizare ar fi depins de intrunirea conditiilor prevazute de lege ori care au devenit caduce prin faptul nerealizarii conditiei, Curtea considerand in unele dintre aceste situatii plangerile reclamantilor ca fiind incompatibile, ratione materiae, cu prevederile Conventiei.

Pornind de la recentele repere stabilite de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in hotararea-pilot pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, s-a apreciat ca in acele situatii in care exista o hotarare judecatoreasca irevocabila anterioara prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului si calitatea de persoana indreptatita la restituire, iar restituirea in natura nu mai este posibila, reclamantii dispun de un *bun actual* care apartine sferei de protectie a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, iar in jurisprudenta instantei de contencios european atat tergiversarea solutionarii notificarii, in procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, cat si sistemul reparator prevazut de titlul VII al Legii nr. 247/2005 au fost analizate ca incalcari ale art. 1 din Protocolul nr. 1 si ale art. 6 din Conventie.

S-a apreciat, de asemenea, ca, in acele situatii in care nu exista o astfel de hotarare judecatoreasca, din perspectivele analizate se pot identifica situatia in care partea interesata a urmat procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, iar entitatea notificata a emis o dispozitie/decizie prin care s-a stabilit dreptul la despagubiri, drept ce poate fi valorificat in actualul context legislativ in procedura prevazuta de titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum si situatia in care persoana indreptatita la masuri reparatorii a deschis procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, republicata, si, in paralel cu aceasta procedura, pana la finalizarea ei, solicita obligarea statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata despagubirilor reprezentand valoarea de circulatie a imobilului preluat abuziv, caz in care problema intrunirii conditiilor legale pentru restituirea imobilului, atat sub aspectul caracterului abuziv al preluarii de catre stat, cat si sub aspectul calitatii de persoana indreptatita, urmeaza a fi solutionata, mai intai, in procedura administrativa, iar mai apoi, in cadrul demersului judiciar intemeiat pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, astfel incat nu se poate vorbi despre existenta unui *bun actual*, ci doara unei *creante conditionale*.

Asadar, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a pricinii in partea referitoare la contestatie sub aspectul indeplinirii conditiilor legale pentru restituire, dreptul reclamantului la masuri reparatorii reprezinta un simplu *interes patrimonial*, care devine *valoare patrimoniala* ocrotita de Conventie doar atunci cand instanta statueaza definitiv si irevocabil asupra indeplinirii conditiilor pentru restituire, in oricare dintre formele acesteia, in natura sau prin echivalent.

Din aceasta perspectiva, garantiile dreptului la un proces echitabil sunt asigurate intr-o jurisprudenta deja unificata reprezentata prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite.

Pentru a se analiza daca in cadrul procedurilor astfel initiate statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, i se poate recunoaste sau nu calitatea procesuala pasiva, in vederea obligarii sale la plata despagubirilor pentru imobilele preluate abuziv ce nu mai pot fi restituite in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, trebuie stabilit daca intre reclamantii care, invocand incalcarea obligatiilor pozitive ale statului sub aspectul protectiei drepturilor consacrate prin art. 1 din Primul Protocol si prin art. 6 din Conventie, solicita obligarea paratului la plata despagubirilor si paratul chemat in judecata in oricare dintre modalitatile expuse - cerere alaturata contestatiei formulate in temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ori pe cale separata - exista sau nu un raport juridic concret din care sa rezulte aceasta obligatie de despagubire in afara cadrului legal existent.

In toate aceste situatii, a opinat procurorul general, nu exista un raport juridic concret din care sa rezulte obligatia de despagubire ce incumba statului parat.

Astfel, art. 1 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementeaza sursele de finantare, cuantumul si procedura de acordare a despagubirilor pentru imobilele preluate abuziv, iar art. 13 din acelasi act normativ stabileste competenta Comisiei Centrale de Stabilire a Despagubirilor.

In ceea ce priveste Fondul *Proprietatea*, s-a aratat ca detinerea de actiuni de catre statul roman nu justifica calitatea procesuala pasiva a acestuia in lipsa unui raport juridic suficient conturat in dreptul intern.

Procurorul general a mai aratat ca art. 13 din Conventie nu deschide calea unui recurs national in conventionalitate, ramanand ca Guvernul, in termenul impus prin hotararea-pilot pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, sa adopte si sa implementeze un mecanism adecvat de reparatie.

6. Raportul asupra recursurilor in interesul legii

Prin raportul intocmit s-a apreciat, cu privire la chestiunea admisibilitatii recursurilor in interesul legii, fata de opiniile exprimate prin hotararile judecatoresti analizate, ca nu exista o practica judiciara unitara in ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, in cererile avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, motiv pentru care recursurile in interesul legii sunt admisibile.

Totodata, prin raportul intocmit s-a propus solutionarea recursului in interesul legii in sensul ca:

In actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, prin care se solicita obligarea statului roman de a acorda despagubiri banesti pentru imobilele preluate in mod abuziv, statul roman nu are calitate procesuala pasiva.

Actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, sunt inadmisibile.

7. Inalta Curte de Casatie si Justitie

Analizand recursurile declarate in interesul legii de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general, instanta suprema constata ca este chemata a se pronunta asupra chestiunii calitatii procesuale pasive a statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, in urmatoarele tipuri de cauze prin care se urmareste obtinerea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv:
  • actiune intemeiata pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001;
  • actiune directa, indreptata impotriva statului roman, intemeiata pe dispozitiile art. 480 si urmatoarele din Codul civil si al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;
  • actiune directa, indreptata impotriva statului roman, intemeiata pe dispozitiile art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    I. In ceea ce priveste actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

    Se retine ca statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, nu are calitate procesuala pasiva, in considerarea urmatoarelor argumente:

    Contestatia intemeiata pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 are ca situatie premisa existenta unei decizii sau dispozitii administrative prin care s-a respins notificarea ori cererea de restituire in natura.

    Practica judiciara a stabilit in mod constant ca poate face obiectul contestatiei intemeiate pe dispozitiile textului de lege in discutie si refuzul nejustificat al persoanei juridice de a raspunde la notificare, refuz care echivaleaza cu o respingere a cererii de a stabili masuri reparatorii.

    In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia in interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007.

    In cadrul contestatiei intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, decizia sau dispozitia motivata de respingere a notificarii ori a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde a fi indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare.

    Prin urmare, raportul juridic prevazut in textul de lege invocat se naste prin transmiterea notificarii si este stabilit intre persoana indreptatita care a transmis notificarea si entitatea juridica care, conform legii speciale, a solutionat notificarea sau avea obligatia de a o solutiona.

    In plan procesual civil acest raport juridic stabilit de lege ofera calitate procesuala activa persoanei indreptatite care a transmis notificarea, iar calitate procesuala pasiva entitatii juridice care, potrivit legii, a solutionat notificarea sau are competenta de a o solutiona.

    Asadar, in cadrul raporturilor juridice stabilite prin transmiterea notificarii, statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, nu are calitate procesuala pasiva, pentru ca, potrivit legii, nu este titular de drepturi si obligatii.

    Cu toate acestea, unele instante au hotarat ca, in cadrul contestatiei intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, are calitate procesuala si poate fi obligat la despagubiri, conform dreptului civil, in cadrul cererii subsidiare ce a fost formulata impreuna cu cererea principala.

    Solutia instantelor a fost motivata de faptul ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumita in continuare C.E.D.O.), Fondul *Proprietatea* nu este functional, ceea ce reprezinta o incalcare a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie si impune obligarea statului roman la despagubiri, deoarece acesta are obligatia de a pune la punct mecanismul destinat garantarii dreptului de proprietate.

    Intrucat de garantiile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie nu poate beneficia decat persoana care are un *bun*, urmeaza a se verifica in ce masura, la data sesizarii instantei cu o contestatie impotriva deciziei emise de persoana juridica, reclamantul sau reclamantii au un *bun in sensul art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie.

    Notiunea de *bun* in sensul art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie

    Potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie:

    *Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.*
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta masurile necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.

    Fata de aceste dispozitii ale textului din Conventia europeana, inainte de a se analiza existenta unei incalcari a dreptului de proprietate si proportionalitatea fata de scopul urmarit, este necesar a se stabili in ce masura a existat un *bun*, obiect al incalcarii.
    Conform jurisprudentei constante a C.E.D.O., notiunea de *bun* poate cuprinde atat *bunurile existente*, cat si valorile patrimoniale, respectiv creantele cu privire la care reclamantul poate pretinde ca are cel putin o *speranta legitima* de a le vedea concretizate.
    Consideratii cu privire la notiunea de *bun actual*

    Astfel, cu privire la notiunea de *bun actual*, jurisprudenta C.E.D.O., stabilita in hotararile pronuntate impotriva Romaniei, a cunoscut nuantari, in functie de circumstantele particulare ale fiecarei cauze.

    In Cauza Strain si altii impotriva Romaniei, C.E.D.O. a constatat ca reclamantii au un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, deoarece, prin hotarare definitiva, s-a stabilit ca imobilul a fost nationalizat cu incalcarea dispozitiilor Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile (prin care se nationalizeaza imobilele cladite ale fostilor industriasi, fostilor bancheri, fostilor mari comercianti si celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile cladite ale exploatatorilor de locuinte, hoteluri si altele asemenea) si a constatat ca reclamantii erau proprietarii legitimi.

    Respingerea prin aceeasi decizie a cererii de restituire a unui apartament instrainat tertilor a constituit o incalcare a dreptului de proprietate, deoarece dreptul de proprietate asupra intregului imobil, recunoscut cu efect retroactiv, nu era revocabil.

    O solutie identica a pronuntat C.E.D.O. In Cauza Sebastian Taub impotriva Romaniei.

    De asemenea, in Cauza Athanasiu Marshall impotriva Romaniei, C.E.D.O. a constatat ca reclamantul avea un *bun*, in sensul art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, deoarece, prin hotarari anterioare definitive, s-a stabilit in mod definitiv nelegalitatea nationalizarii imobilului.

    Constatarea nelegalitatii preluarii imobilului a avut drept efect recunoasterea indirecta si cu efect retroactiv a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului. Dreptul astfel obtinut nu este revocabil si nu a fost contestat sau infirmat pana in prezent.

    Constatari similare in ceea ce priveste notiunea de *bun* a facut C.E.D.O. si in cauzele Gabriel impotriva Romaniei si Aldea impotriva Romaniei.

    In ceea ce priveste notiunea de *bun actual* trebuie mentionata si Cauza Czaran si Grofcsik impotriva Romaniei.

    In aceasta cauza, cererea reclamantilor prin care au solicitat anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat in anul 2001 si restituirea terenurilor a fost respinsa irevocabil de instantele interne.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in considerentele deciziei pronuntate ca terenurile au fost preluate de stat fara titlu valabil, dar ca restituirea in natura nu este posibila, pentru ca au fost vandute unui tert de buna-credinta.

    C.E.D.O. a retinut ca instanta suprema a recunoscut indirect si retroactiv dreptul de proprietate al reclamantilor, chiar daca in dispozitivul hotararilor acest lucru nu este mentionat in mod expres.

    Consideratii cu privire la notiunea de *speranta legitima*

    In schimb, C.E.D.O a statuat ca nu va fi considerata *bun*, in sensul articolului mentionat, speranta de a redobandi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp ori o creanta conditionala care a devenit caduca prin neindeplinirea conditiei.

    Astfel, in Cauza Pentia si Pentia impotriva Romaniei, C.E.D.O. a retinut ca procedura administrativa introdusa in temeiul Legii nr. 112/1995 privind reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, si actiunea in revendicare subsecventa nu priveau *bunuri existente* in patrimoniul reclamantilor, iar instantele interne sesizate trebuiau sa se pronunte in legatura cu problema legalitatii nationalizarii imobilului.

    A mai constatat C.E.D.O. ca reclamantii nu beneficiau, in momentul introducerii actiunii in revendicare, de o dispozitie legala sau de un act juridic, precum o decizie judiciara, susceptibile a constitui o *speranta legitima*.

    In Cauza Lindner si Hammerrmyer impotriva Romaniei, C.E.D.O. a retinut ca, desi judecatoria si tribunalul au judecat in favoarea reclamantilor, cauza a ramas in curs de judecata in fata instantelor romane pana la obtinerea unei decizii definitive, actiunea in revendicare a imobilului, in sine, nedand nastere unui drept de creanta, ci doar eventualitatii de a obtine un astfel de titlu. Decurge din aceasta ca reclamantii nu au demonstrat ca au o speranta legitima de a-si vedea imobilul restituit.

    De asemenea, in Cauza Ionescu si Mihaila impotriva Romaniei, C.E.D.O. a constatat ca reclamantele se puteau eventual prevala de o creanta conditionata, deoarece problema indeplinirii conditiilor legale pentru a li se restitui imobilul trebuia sa fie solutionata in cadrul procedurii judiciare pe care o demarasera. Prin urmare, C.E.D.O. a considerat ca in momentul sesizarii instantelor interne si autoritatilor administrative, aceasta creanta nu putea fi considerata suficient stabilita pentru a fi o *valoare patrimoniala* care sa necesite protectia art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

    O analiza interesanta a realizat C.E.D.O. In Cauza Caracas impotriva Romaniei in ceea ce priveste *speranta legitima* in cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001.

    In cauza, reclamantilor li s-au respins actiunea in revendicare si cererea de restituire in natura, intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 112/1995.

    La data sesizarii C.E.D.O., reclamantii sesizasera Primaria Municipiului Bucuresti cu o cerere de restituire in natura a imobilului, intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, notificarea fiind in curs de solutionare.

    Reclamantii au sustinut in fata instantei europene ca respingerea cererilor de restituire si absenta unei decizii din partea autoritatilor administrative i-au privat de dreptul de a beneficia de imobil.

    C.E.D.O. a aratat ca a stabilit deja ca o creanta nu poate fi considerata ca avand valoare patrimoniala decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu, atunci cand este confirmata printr-o jurisprudenta bine stabilita a instantelor.

    C.E.D.O. a observat ca aceasta creanta de restituire, de care reclamantii s-ar putea prevala, este o creanta sub conditie, deoarece problema intrunirii conditiilor legale pentru restituirea imobilului ar trebui rezolvata in cadrul procedurilor judiciare si administrative pe care le-au promovat. In consecinta, C.E.D.O. a considerat ca, la momentul sesizarii jurisdictiilor interne si a autoritatilor administrative, creanta nu putea fi considerata ca fiind suficient stabilita pentru a fi considerata ca avand o valoare patrimoniala ocrotita de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie.

    In schimb, in Cauza Dragne si altii impotriva Romaniei, C.E.D.O. a constatat ca instantele interne au dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra unui teren si apoi au obligat Comisia de aplicare a legilor fondului funciar sa ii puna pe reclamanti in posesie asupra terenului respectiv, asa cum prevede Legea fondului funciar nr. 18/1991.

    Retinand ca legislatia nationala reglementeaza procedura prin care Comisia de aplicare a legilor fondului funciar ii pune pe cei interesati in posesie asupra terenurilor respective si emite titlurile de proprietate aferente, C.E.D.O. a constatat ca in cauza cele doua hotarari judecatoresti au creat, in cazul reclamantilor, speranta legitima de a fi pusi efectiv in posesie asupra terenului lor si ca astfel *creanta* lor este suficient de bine stabilita incat sa constituie o valoare patrimoniala, care atrage dupa sine aplicarea garantiilor prevazute de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.

    In sustinerea ideii ca, in cadrul procedurii contestatiei intemeiate pe dispozitiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, poate fi obligat direct la despagubiri statul roman, prin Min sterul Finantelor Publice, a fost invocata si Cauza Flaimbat impotriva Romaniei, in care C.E.D.O. a aratat ca nu contesta marja de apreciere de care beneficiaza statele de a implementa proceduri administrative prealabile accesului concret si efectiv la o instanta, ca *nu contesta nici eficienta pe care o poate avea procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, in special pentru stabilirea calitatii de persoana ce poate beneficia de dreptul la despagubire si pentru propunerea metodei de despagubire*, dar *executarea deciziei administrative sau judiciare definitive se face tot prin intermediul procedurii prevazute de Legea nr. 247/2005 si, prin urmare, prin intermediul Fondului «Proprietatea»*.

    Constatand incalcarea art. 6 din Conventie sub aspectul dreptului de acces la o instanta, pe cale de consecinta, C.E.D.O. a constatat si o incalcare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie.

    Consideratii cu privire la *hotararea-pilot* in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei

    Se observa asadar ca jurisprudenta C.E.D.O. In definirea notiunii de *bun actual* sau de *speranta legitima* este extrem de nuantata, diferind in functie de circumstantele concrete ale fiecarei cauze.

    Totusi, la data de 12 octombrie 2010, prin hotararea-pilot pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, C.E.D.O. a analizat din nou notiunile de *bun actual* si *valoare patrimoniala* si a statuat ca existenta unui *bun actual* in patrimoniul unei persoane este in afara oricarui dubiu daca, printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca in dispozitivul hotararii ele au dispus in mod expres restituirea bunului.

    Prin urmare, C.E.D.O. a dus mai departe rationamentul in ceea ce priveste existenta unui *bun actual* si a statuat ca nu este suficient sa existe o hotarare irevocabila anterioara prin care sa se constate nevalabilitatea titlului statului, ci trebuie sa existe si o dispozitie in sensul restituirii bunului catre reclamant.

    Cat priveste *valoarea patrimoniala*, C.E.D.O. a statuat in hotararea-pilot ca aceasta se bucura de protectia oferita de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, atunci cand *interesul patrimonial* ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionat de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi.

    Si sub acest aspect C.E.D.O. a fost mult mai concreta in hotararea-pilot, subliniind ideea ca, pentru a exista o valoare patrimoniala, nu este suficient ca legea sa consacre un drept de care beneficiaza reclamantul, fiind necesar si ca institutiile competente potrivit dreptului intern sa constate ca reclamantul indeplineste conditiile pentru a beneficia de dreptul consacrat prin lege.

    Consideratii cu privire ia aplicarea jurisprudentei C.E.D.O. la problema de drept in discutie

    Conform principiilor ce se degaja din jurisprudenta C.E.D.O,, *bunul actual* presupune existenta unei decizii administrative sau judecatoresti definitive prin care sa se recunoasca direct ori indirect dreptul de proprietate, *Speranta legitima*, in schimb, presupune ca o creanta sa aiba valoare patrimoniala, adica sa se bucure de o baza suficienta in dreptul intern.

    La momentul sesizarii instantei de judecata, in cadrul contestatiei intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, reclamantul nu are un *bun actual*, pentru ca nu exista o decizie administrativa sau judecatoreasca definitiva care sa ii recunoasca direct ori indirect dreptul de proprietate.

    El a initiat doar o procedura administrativa prin care a urmarit sa beneficieze de masuri reparatorii, sub forma restituirii in natura sau prin echivalent, pentru bunul preluat de stat inainte ca Romania sa ratifice Conventia, procedura administrativa astfel declansata fiind supusa controlului judecatoresc.

    Reclamantul nu se poate prevala nici de o speranta legitima, deoarece *creanta de restituire*, in sensul jurisprudentei C.E.D.O., pe care reclamantul ar putea-o invoca, este o creanta sub conditie.

    Chiar daca problema intrunirii conditiilor legale pentru restituirea imobilului este analizata in cadrul procedurii administrative, atunci cand se fac propuneri de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent, aceasta chestiune este solutionata irevocabil in cadrul demersului judiciar intemeiat pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata.

    Prin urmare, la momentul sesizarii instantei de judecata, creanta nu poate fi considerata ca fiind suficient stabilita pentru a avea o valoare patrimoniala ocrotita de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie.

    In aceste circumstante, obligarea statului roman la despagubiri, motivat de faptul ca reclamantul beneficiaza de garantiile oferite de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, nu poate fi primita, din moment ce, la momentul sesizarii instantei, reclamantul nu are un bun si nici o creanta suficient consolidata, de natura a-l face sa se prevaleze de o speranta legitima, in sensul art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie.

    Nici constatarea nefunctionalitatii Fondului *Proprietatea* in cadrul numeroaselor hotarari pronuntate de C.E.D.O. In cauze impotriva Romaniei nu poate atrage calitatea procesuala pasiva a statului in cadrul contestatiei intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata.

    Procedura in fata Fondului este o procedura executionala, care intervine dupa ce dreptul este stabilit prin decizia Comisiei Centrale de Stabilire a Despagubirilor sau hotararea instantei, iar rolul statului, in respectarea dispozitiilor art. 6 din Conventie si ale art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, este acela de a-si construi un mecanism apt sa asigure in mod eficient si la timp executarea hotararilor judecatoresti prin care se consacra drepturi civile persoanelor fizice, acest rol neputand fi cenzurat pe calea contestatiei intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata.

    Or, crearea unei jurisprudente prin care statul poate fi obligat direct la despagubiri nu reprezinta doar o schimbare a debitorului obligatiei de plata, ci si schimbarea mecanismului de achitare a despagubirilor stabilite.

    Punerea in executare a hotararilor prin care statul, prin Ministerul Finantelor Publice, este debitor se face de aceasta data de la bugetul de stat, cu conditia ca acesta sa prevada sumele alocate cu titlu de executare a debitelor stabilite prin hotarari judecatoresti.

    In acest sens, in hotararea-pilot pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, C.E.D.O. a avut in vedere si ipoteza achitarii despagubirilor direct de la bugetul de stat, a constatat ca exista o problema structurala in mecanismul acordarii masurilor reparatorii si a luat act ca aceasta modalitate reprezinta o *sarcina foarte importanta pe care legislatia in materie de bunuri imobile nationalizate o impune bugetului de stat si referitor la care Guvernul recunoaste ca este dificil de suportat* (paragraful 227).

    II. In ceea ce priveste actiunile directe, indreptate impotriva statului roman. Intemeiate pe dispozitiile art. 480 si urmatoarele din Codul civil si ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale

    Cat priveste actiunile directe, indreptate impotriva statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, prin care s-au solicitat despagubiri banesti in temeiul art. 480 si urmatoarele din Codul civil si al art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, acestea nu pot fi primite, deoarece ignora principiul specialia generalibus derogant.

    Aceeasi este solutia si in ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, ce reglementeaza actiunea in revendicare, respectiv art. 563-566.

    Astfel, atat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, cat si exceptia admisibilitatii actiunii sunt exceptii de fond, ce au stransa legatura cu exercitarea dreptului la actiune.

    Legea nu prevede ordinea in care urmeaza a fi solutionate exceptiile de acelasi tip, limitandu-se a dispune doar in art. 137 alin. 1 din Codul de procedura civila ca instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.

    In cazul exceptiilor de acelasi tip, atat practica judiciara, cat si doctrina au stabilit ca, in lipsa unei reglementari exprese, instanta trebuie sa deduca ordinea de solutionare a exceptiilor procesuale din caracterul si efectele produse de exceptiile invocate.

    Or, fata de problema de drept ce face obiectul recursului in interesul legii, analiza posibilitatii de a cere despagubiri in justitie pe calea dreptului comun, in alte conditii si in baza altor temeiuri de drept decat cele deschise de legea speciala, primeaza analizei calitatii procesuale a statului ori a altei entitati in astfel de actiuni.

    Rationamentul este identic cu cel expus de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009.

    Prin Decizia in interesul legii nr. 33/2008 a fost analizata admisibilitatea actiunilor in revendicare intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.

    In prezenta cauza se analizeaza posibilitatea pe care o au persoanele indreptatite de a beneficia de despagubiri in alte conditii si in alta procedura decat cea instituita de legea speciala.

    Este asadar evidenta similitudinea problemei de drept in discutie, singura deosebire constand in natura masurii reparatorii solicitate de reclamant

    Astfel, prin decizia mentionata s-a stabilit ca, in virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, chiar daca acest fapt nu este prevazut expres in legea speciala, si ca, in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate.

    Prin urmare, cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce conditii persoana indreptatita beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent constand in despagubiri, nu se poate sustine, fara a incalca principiul specialia generalibus derogant ca dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau in concurs cu legea speciala.

    In ceea ce priveste concordanta dintre legea speciala si Conventia europeana, se constata ca jurisprudenta C.E.D.O. lasa la latitudinea statelor semnatare ale Conventiei adoptarea masurilor legislative pe care le gasesc de cuviinta pentru restituirea proprietatilor preluate de stat sau acordarea de despagubiri.

    Astfel, in Cauza Paduraru impotriva Romaniei s-a retinut ca art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie nu poate fi interpretat ca restrangand libertatea statelor contractante de a alege conditiile in care accepta sa restituie bunurile preluate inainte de ratificarea Conventiei.

    Daca Conventia nu impune statelor obligatia de a restitui bunurile confiscate, odata ce a fost adoptata o solutie de catre stat, ea trebuie implementata cu o claritate si coerenta rezonabile, pentru a se evita, pe cat posibil, insecuritatea juridica si incertitudinea pentru subiectii de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei solutii.

    Incertitudinea - fie legislativa, administrativa, fie provenind din practicile aplicate de autoritati - este un factor important ce trebuie luat in considerare pentru a aprecia pozitia statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a respecta asigurarea obligatiilor pozitive ce ii revin.

    Or, in aceasta materie statul a decis ca restituirea in natura si acordarea masurilor reparatorii au loc in conditiile impuse de Legea nr. 10/2001 si de Legea nr. 247/2005.

    Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificari de substanta Legii nr. 10/2001, in special in ceea ce priveste natura masurilor reparatorii ce se cuvin persoanei indreptatite si procedura de stabilire si acordare a acestora.

    Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit acestei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

    Stabilirea cuantumului despagubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) si (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de catre evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata de Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire.

    In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiza al instantei de contencios administrativ doar dupa ce despagubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor.

    Cu privire la acest aspect trebuie subliniat ca parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibila cu limitarile acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanta, aspect reamintit in hotararea-pilot pronuntata in recenta Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei (paragraful 115).

    Prin urmare, exigentele coerentei si certitudinii statuate de C.E.D.O. In jurisprudenta sa in ceea ce priveste adoptarea masurilor reparatorii pentru bunurile preluate in mod abuziv impun autoritatilor statale, inclusiv celor judiciare, sa respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea in natura sau aplicarea de masuri reparatorii,

    De fapt, cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violari ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, anterior hotararii-pilot pronuntate in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, rezida din faptul ca statul roman nu a pus la punct un mecanism apt sa asigure despagubirea persoanelor indreptatite intr-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat ca solutiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul ca Fondul *Proprietatea*, instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este functional.

    Cu atat mai mult nu se poate vorbi de o incalcare a jurisprudentei C.E.D.O. dupa pronuntarea hotararii-pilot in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, din moment ce statul roman a fost obligat, ca in termen de 18 luni de la data ramanerii definitive a hotararii instantei europene, sa ia masurile care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate de art. 6 paragraful 1 din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, in contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de fata, conform principiilor consacrate de Conventie.

    Este important de subliniat ca si in hotararea-pilot C.E.D.O. a reamintit ca *statului parat trebuie sa i se lase o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate din tara si pentru punerea lor in aplicare* si ca *punerea in balanta a drepturilor in cauza si a castigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exercitiu de o dificultate deosebita, presupunand interventia diverselor autoritati interne* (paragraful 233).

    De altfel, chiar daca, in situatia in care exista o decizie sau dispozitie administrativa ori o hotarare judecatoreasca definitiva, devenita irevocabila, prin care s-a stabilit dreptul la despagubiri, partile se pot prevala de existenta unui *bun*, in sensul Conventiei, garantiile oferite de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie trebuie sa fie functionale in cadrul procedurii de executare a *valorii patrimoniale* astfel stabilite.

    Or, mecanismul eficient de protectie a drepturilor garantate de art. 6 din Conventie si de art. 1 din Primul Protocol aditional, la care se refera C.E.D.O. In hotararea-pilot pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient si previzibil de executare intr-un timp rezonabil a deciziilor si dispozitiilor administrative sau a hotararilor judecatoresti irevocabile.

    III. In ceea ce priveste actiunea directa. Indreptata impotriva statului roman. Intemeiata pe dispozitiile art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale

    Conform art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, *orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale*.

    Asa cum C.E.D.O. a aratat in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, art. 13 din Conventia europeana garanteaza existenta in dreptul intern a unui recurs ce permite invocarea, in substanta, a drepturilor si libertatilor consacrate de Conventie. El are ca o consecinta directa existenta unui *recurs intern*, care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in Conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei *autoritati nationale competente* care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile Conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie.

    Prin urmare, posibilitatea analizei pe fond a cererii reclamantului si oferirea unui remediu adecvat constituie ceea ce, in jurisprudenta C.E.D.O., se numeste a fi *recursul efectiv*, in sensul art. 13 din Conventie (cauzele Kudla impotriva Poloniei, Rysovskyy impotriva Ucrainei, Ka?már impotriva Slovaciei etc.).

    Cu privire la natura acestui *recurs intern*, atat jurisprudenta C.E.D.O, cat si doctrina au stabilit ca garantiile prevazute de art. 13 din Conventie nu pot merge atat de departe incat sa asigure o cale care sa permita combaterea unei legi, pe motiv ca este contrara Conventiei, sau sa atace continutul unei anumite reglementari in fata unei autoritati nationale (cauzele James si altii impotriva Regatului Unit, Roche impotriva Regatului Unit, Murray impotriva Regatului Unit etc.).

    Prin urmare, art. 13, astfel cum a fost interpretat de organele cu atributii jurisdictionale ale Conventiei, nu deschide calea unui recurs national in conventionalitate, care ar putea avea ca obiect incalcarea de catre o lege nationala, oricare ar fi ea, a unui drept ocrotit de Conventie sau de protocoalele sale aditionale, ci garanteaza o cale de atac care sa puna in discutie modul de aplicare a legii interne in conformitate cu exigentele Conventiei.

    Cu alte cuvinte, in baza acestui articol, judecatorul national nu poate inlatura o lege sub pretextul ca nu corespunde Conventiei europene, ci este obligat sa aplice legea existenta in lumina principiilor degajate din blocul de conventionalitate.

    Cu atat mai mult nu se poate accepta ideea ca deschiderea unei cai paralele legii speciale deja existente, fara nicio garantie a oferirii remediului celui mai adecvat, ar reprezenta o solutie compatibila cu exigentele art. 13 din Conventie.

    Or, controlul de conventionalitate al sistemului national existent de acordare a masurilor reparatorii prin echivalenta fost deja realizat de C.E.D.O. In hotararea-pilot pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, care a stabilit in sarcina statului roman obligatia de a pune la punct, intr-un termen determinat, un mecanism care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate de art. 6 paragraful 1 din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, conform principiilor consacrate de Conventie.


    DECIZIE


    Fata de considerentele expuse, in sensul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,


    INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
    In numele legii

    DECIDE:


    Admite recursurile in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si in consecinta stabileste ca:

    1. In actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, prin care se solicita obligarea statului roman de a acorda despagubiri banesti pentru imobilele preluate in mod abuziv, statul roman nu are calitate procesuala pasiva.

    2. Actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, sunt inadmisibile.

    Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14 noiembrie 2011.






  • Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





    Termeni juridici, grupare tematica




    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    143 useri online

    Useri autentificati: