DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.320^1 din Codul de procedura penala

Decizie neconstitutionalitate din 08-11-2011
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.320^1 din Codul de procedura penala


Publicata in Monitorul Oficial nr. 853/2011 - M. Of. 853 / 2 decembrie 2011

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.320^1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Iosif Olimpiu Balaj in Dosarul nr.8.952/271/2008 al Judecatoriei Oradea - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.4.773D/2010, de Dana Gyula si Forgacs Adalbert in Dosarul nr.3.599/84/2010 al Tribunalului Salaj - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului nr.78D/2011, de Laurentiu Pop, Robert Adrian Sarga, Alexandru Kalman Sarga si Dan Mircea Ciprian Ilie in Dosarul nr.8.709/296/2010 al Curtii de Apel Oradea - Sectia penala si pentru cauze cu minori si care formeaza obiectul Dosarului nr.163D/2011, de Cristian Mihai Vosloban in Dosarul nr.2.097/197/2010 al Judecatoriei Brasov si care formeaza obiectul Dosarului nr.188D/2011, din oficiu de Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze penale si de familie in Dosarul nr.12.057/118/2010 si care formeaza obiectul Dosarului nr.307D/2011, de Florin Visca in Dosarul nr.5.774/271/2009 al Judecatoriei Oradea - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului nr.324D/2011, de Homer Cornel Dumitru in Dosarul nr.13.413/281/2010 al Judecatoriei Ploiesti - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului nr.372D/2011, de Dragos Rusu in Dosarul nr.1.632/321/2010 al Tribunalului Neamt - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului nr.494D/2011, de Aurelian Mihai M. Tomulescu in Dosarul nr.1.414/280/2011 al Judecatoriei Pitesti - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului nr.515D/2011, de Iulian Fentzel in Dosarul nr.1.138/233/2011 al Judecatoriei Galati si care formeaza obiectul Dosarului nr.597D/2011 si de Ciprian Gorocila in Dosarul nr.8.336/212/2011 al Judecatoriei Constanta - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului nr.1.013D/2011, conexate prin incheierea din 11 octombrie 2011 si repuse pe rol prin incheierea din 20 octombrie 2011.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 11 octombrie 2011, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand Curtea, in temeiul art.57 si art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, a amanat pronuntarea pentru data de 13 octombrie 2011 si, respectiv, 20 octombrie 2011. De asemenea, prin incheierea din 20 octombrie 2011, Curtea, avand in vedere imposibilitatea constituirii majoritatii prevazute de art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, a repus cauza pe rol pentru data de 8 noiembrie 2011.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita. In Dosarul nr.163D/2011, autorii exceptiei Dan Mircea Ilie si Robert Adrian Sarga au depus cereri prin care invedereaza Curtii ca nu doresc sa se prezinte, solicitand judecata in lipsa.

Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor criticate este neintemeiata. Astfel, in opinia sa, dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala reprezinta o norma mixta, procesuala si materiala, ale carei efecte de drept material nu se produc decat conditionat de indeplinirea conditiilor procesuale. Dimensiunea de drept substantial a unei asemenea dispozitii este incontestabila (fapt stabilit si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Hotararea din 17 septembrie 2009, pronuntata in Cauza Scoppola impotriva Italiei, nr.2, paragraful 113), insa nu trebuie ignorata niciun moment conditionarea procesuala a acesteia si, prin urmare, caracterul determinant al conditiilor procesuale asupra efectelor de drept material. Scindarea normei printr-o analiza unilaterala, ignorand interconditionalitatea existenta, este un rationament carent prin premisa falsa de la care porneste si care nu poate duce, pentru acest motiv, decat la concluzii false. In consecinta, analiza problemei de neconstitutionalitate a acestei norme nu poate fi decat una intemeiata pe abordarea acesteia in ansamblul sau.

Se sustine ca modificarea normelor cu natura mixta produce intotdeauna *tensiuni* in raport cu anumite acceptiuni ale egalitatii, respectiv egalitatea materiala (o egalitate prin lege, care niveleaza/corecteaza inegalitati de fapt si tinde spre o egalitate a rezultatelor; un standard de egalitate care se justifica a fi utilizat in materie de masuri de protectie sociala, asa cum Curtea Constitutionala a mai facut-o, dar a carui utilizare in materie de masuri de politica penala este inadecvata) si egalitatea stricta (care tinde spre uniformitate). Or, a aplica standardul egalitatii materiale, respectiv al celei stricte creeaza situatii inacceptabile - orice modificare a institutiilor cu natura mixta ar trebui sa fie insotita de o repunere in discutie a cauzelor definitiv judecate pentru a li se asigura si acestora beneficiul legii noi, favorabile; o insecuritate a raporturilor juridice, o perpetua nedefinitivare a acestora.

Pe de alta parte, utilizarea datei savarsirii infractiunii drept criteriu de identificare si analiza a caracterului asemanator sau diferit al situatiilor juridice carora le este aplicabil un anume tratament juridic este apreciata ca fiind inadecvata, intrucat extinde recunoasterea unui drept la clementa (in cazul deciziilor nr.86 si nr.89 din 27 februarie 2003), respectiv un drept la reducerea pedepsei (in prezenta cauza), tratandu-le ca si cand ar fi de nivel constitutional. Or, asemenea chestiuni nu sunt drepturi, ci, cel mult, vocatii, in masura indeplinirii unor conditii pe care legiuitorul are libertatea de a le stabili, sub rezerva de a nu aduce atingere unor drepturi recunoscute constitutional, de a nu crea diferente care sa nu aiba o justificare obiectiva si rezonabila.

In astfel de situatii ar fi adecvata utilizarea unui criteriu de apreciere a gradului de asemanare a situatiilor obiective, care poate fi scopul urmarit, si nu data savarsirii infractiunii. Din perspectiva scopului legii, situatiile sunt diferite, intrucat justificarea acestei diferente este obiectiva si rezonabila (cei ce isi asuma o procedura simplificata renunta la o serie de garantii procesuale, li se propune/ofera o reducere a limitelor de pedeapsa, cu precizarea ca asumarea unei astfel de proceduri, pentru a fi eficienta, trebuie sa aiba loc pana la un anumit moment procesual), scopul urmarit este legitim (reducerea duratei procedurilor, oferindu-se un avantaj celor care opteaza pentru aceasta procedura) si exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate (procedura simplificata cu caracteristicile sale, inclusiv reducerea pedepsei) si scopul vizat (scurtarea procedurilor).

Or, din perspectiva scopului legii, dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala isi demonstreaza caracterul rezonabil si absenta arbitrarului. Toate persoanele aflate in ipoteze de incidenta a normei sunt beneficiarele unui tratament juridic identic; acesta este si un considerent de principiu al jurisprudentei Curtii Constitutionale, care, nu o data, a validat optiunea legiuitorului.

Prin urmare, nu ar fi o premiera jurisprudentiala o analiza din perspectiva egalitatii formale - care confera vocatie universala numai in interiorul contururilor trasate de lege, o egalitate in cadrul legii cu reguli juridice egale in interiorul limitelor pe care le fixeaza, nu insa si rezultate egale - si a celei relative, care tinde spre proportionalitate, iar nu spre uniformitate. Pe baza unei asemenea analize, reprezentantul Ministerului Public a conchis asupra caracterului constitutional al dispozitiilor art.320^1 din Codul de procedura penala prin raportare la art.16 din Constitutie referitor la Egalitatea in drepturi.

Pe de alta parte, apreciaza ca principiul legii penale mai favorabile nu este o componenta a principiului legalitatii (art.7 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale) si nu face parte din aceasta exigenta a statului de drept si, cu atat mai mult, nu poate fi considerat corolarul acestuia. Este un alt fel de norma, care exprima alegerea ce reflecta evolutia unui proces social in curs in materia dreptului penal. Acest principiu limiteaza aplicarea dreptului penal, protejand avantajele de care beneficiaza justitiabilii in cazul adoptarii unor legi privind fondul cauzei dupa comiterea infractiunii si care sunt aplicabile atata vreme cat cauza este in curs de judecata. Acest principiu decurge din politica sau din alegerea pe care o exercita statul in materie penala in cadrul competentei sale discretionare.

Acesta este un argument suplimentar in aprecierea constitutionalitatii textului legal criticat din perspectiva vointei legiuitorului, a scopului legii care nu este decat o masura de politica penala menita sa accelereze procedurile judiciare penale, iar nu din perspectiva datei savarsirii infractiunii. Criteriul propus are in vedere interesul general si corespunde naturii dispozitiei, care, asa cum s-a aratat, este o masura de politica penala, si nu una, de exemplu, de protectie sociala, unde criteriul individual al interesului personal primeaza. Or, a folosi criteriul datei savarsirii infractiunii este identic cu a face sa prevaleze, in materie de politica penala, interesul persoanei inculpate in detrimentul interesului general, al colectivitatii.

Prin urmare, dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala nu aduc atingere prevederilor art.15 alin.(2) din Constitutie.

Cat priveste sustinerea incalcarii drepturilor la un proces echitabil, a dreptului la aparare si a prezumtiei de nevinovatie, reprezentantul Ministerului Public mentioneaza faptul ca institutia procedurii simplificate (intr-o reglementare similara celei din dreptul national) a fost supusa controlului de conventionalitate exercitat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cand, prin Hotararea din 30 noiembrie 2000, pronuntata in Cauza Kwiatkowska impotriva Italiei, nu a identificat elemente de incalcare a art.6 paragrafele 1, 2 si 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv a art.2 din Protocolul nr.7 la aceasta. In concluzie, s-a apreciat ca o decizie de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate formulate echivaleaza cu anularea hotararilor pronuntate cu aplicarea art.320^1 din Codul de procedura penala, reluarea judecarii acestor cauze, ceea ce va conduce nu la accelerarea procedurilor, ci la dilatarea lor. Mai mult, va trebui recunoscuta si aplicarea retroactiva in cauzele definitiv judecate, deoarece intre cauzele nedefinitive in care s-a depasit momentul citirii actului de sesizare si cele definitiv judecate nu exista nicio diferenta din perspectiva datei savarsirii infractiunii.


CURTEA,


avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:

Prin incheierile din 9 decembrie 2010, 16 decembrie 2010, 18 ianuarie 2011, 14 decembrie 2010, 18 februarie 2011, 8 februarie 2011, 10 martie 2011, 7 aprilie 2011, 11 aprilie 2011, 23 martie 2011 si 17 iunie 2011, pronuntate in dosarele nr.8.952/271/2008, nr.3.599/84/2010, nr.8.709/296/2010, nr.2.097/197/2010, nr.12.057/118/2010, nr.5.774/271/2009, nr.13.413/281/2010, nr.1.632/321/2010, nr.1.414/280/2011, nr.1.138/233/2011 si nr.8.336/212/2011, Judecatoria Oradea - Sectia penala, Tribunalul Salaj - Sectia penala, Curtea de Apel Oradea - Sectia penala si pentru cauze cu minori, Judecatoria Brasov, Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze penale si de familie, Judecatoria Oradea - Sectia penala, Judecatoria Ploiesti - Sectia penala, Tribunalul Neamt - Sectia penala, Judecatoria Pitesti - Sectia penala, Judecatoria Galati si, respectiv, Judecatoria Constanta - Sectia penala au sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.320^1 din Codul de procedura penala.

Exceptia a fost ridicata in aceste dosare avand ca obiect cauze penale aflate in momente procesuale diferite (fond, apel, recurs si contestatie la executare) de Iosif Olimpiu Balaj, Dana Gyula, Forgacs Adalbert, Laurentiu Pop, Robert Adrian Sarga, Alexandru Kalman Sarga, Dan Mircea Ciprian Ilie, Cristian Mihai Vosloban, din oficiu de Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze penale si de familie, Florin Visca, Homer Cornel Dumitru, Dragos Rusu, Aurelian Mihai M. Tomulescu, Iulian Fentzel si Ciprian Gorocila.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin ca prevederile legale mentionate incalca dispozitiile constitutionale ale art.15 referitor la Universalitatea legii, ale art.16 privind Egalitatea in drepturi si ale art.21 referitor la Accesul liber la justitie, ale art.23 alin.(11) privind prezumtia de nevinovatie, ale art.24 alin.(1) referitor la dreptul la aparare, ale art.53 privind Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si ale art.124 alin.(2) referitor la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, precum si ale art.6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind Dreptul la un proces echitabil, deoarece nu stabilesc procedura de aplicare in timp in vederea neingradirii art.14 alin.1 si art.15 alin.1 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativa a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive, tratand diferit persoanele in functie de momentul aparitiei legii. Astfel, inculpatii trimisi in judecata si judecati pentru o fapta sunt discriminati in raport cu inculpatii trimisi in judecata pentru aceeasi fapta si pentru care nu s-a dat citire actului de sesizare. Este posibil ca doua persoane sa savarseasca in aceeasi zi doua fapte identice, insa fata de una sa fi inceput cercetarea judecatoreasca, iar fata de alta nu. Considera ca posibilitatea de a beneficia de aceasta cauza de reducere a pedepsei ar trebui acordata tuturor persoanelor aflate in stare de judecata.

Totodata, textul a fost redactat lacunar, nefacandu-se referire la starea de recidiva a inculpatilor in situatia aplicarii art.320^1 din Codul de procedura penala, iar, anterior intrarii in vigoare a Legii nr.202/2010, inculpatul nu putea beneficia de reducerea cu o treime din pedeapsa si de admisibilitatea probei cu inscrisuri in circumstantiere.

Nu se mai poate vorbi de existenta unui proces echitabil atata vreme cat art.320^1 alin.4 din Codul de procedura penala conditioneaza aplicarea procedurii simplificate si a dispozitiilor de individualizare legala a pedepsei prin reducerea limitelor speciale de solutia viitoare pe care instanta de judecata este obligata sa o adopte, respectiv stabilirea unei pedepse - care nu se poate stabili decat ca urmare a condamnarii. Or, asemenea conditie neaga inculpatului dreptul la aparare si prezumtia de nevinovatie.

Totodata, prin dispozitia criticata s-a legiferat un veritabil acord cu privire la tragerea la raspundere penala incheiat intre subiectul activ al raportului juridic penal si instanta. O asemenea posibilitate are un profund caracter injust, deoarece nu permite inculpatului sa fie judecat de o instanta independenta si impartiala. Astfel, admitand cererea de judecare in procedura simplificata, instanta se afla in situatia de a se antepronunta asupra solutiei ce urmeaza a fi data, intrucat conditia *date suficiente pentru aplicarea unei pedepse* o obliga sa pronunte numai solutii de condamnare, desi este posibil ca in cauza sa se constate existenta unor impedimente privitoare la tragerea la raspundere penala sau sa se constate incidenta vreunuia din cazurile prevazute la art.10 din Codul de procedura penala.

In sfarsit, dispozitiile legale criticate au un pronuntat caracter echivoc, creand o reala confuzie cu privire la obiectul recunoasterii. Astfel, pe de o parte, inculpatul poate recunoaste doar savarsirea obiectiva a faptelor retinute in actul de inculpare sau, pe de alta parte, prin aplicarea procedurii simplificate, pozitia sa echivaleaza cu un veritabil acord cu privire la tragerea la raspundere penala, in conditiile in care vinovatia nu face parte din latura obiectiva a elementelor constitutive ale infractiunii, ci reprezinta latura subiectiva a continutului constitutiv al faptei penale, existenta si forma vinovatiei fiind elemente ce nu pot face obiectul unui acord, ci trebuie sa rezulte din probele administrate.

Judecatoria Oradea - Sectia penala, in Dosarul nr.4.473D/2010, opineaza ca exceptia este intemeiata, deoarece nu asigura un tratament juridic identic tuturor persoanelor aflate in situatii juridice similare. Invoca Decizia Curtii Constitutionale nr.86 din 27 februarie 2003, prilej cu care s-a statuat ca excluderea de la beneficiul gratierii a pedepselor ramase definitive dupa intrarea in vigoare a legii contestate este neconstitutionala.

De asemenea, prevederile art.320^1 din Codul de procedura penala au un efect de drept substantial, astfel ca si inculpatul fata de care s-a citit actul de sesizare la data aparitiei legii trebuie sa beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa in temeiul art.15 alin.(2) din Constitutie. Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat cu prilejul audierii sale, dar anterior aparitiei Legii nr.202/2010, inculpatul a recunoscut fapta ce i se retine. Astfel, reglementarea din noua lege constituie o cauza legala de reducere obligatorie a pedepsei si, prin urmare, este mai favorabila inculpatului, impunandu-se retroactivitatea sa.

In sfarsit, instanta mai arata ca imposibilitatea inculpatilor fata de care s-a depasit etapa procesuala a citirii actului de sesizare de a beneficia de noile dispozitii este discriminatorie in raport cu inculpatii pentru care nu s-a citit inca actul de inculpare, iar, pe de alta parte, incalca principiul retroactivitatii legii penale mai favorabile.

Tribunalul Salaj - Sectia penala, in Dosarul nr.78D/2011, contrar dispozitiilor art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992, nu si-a exprimat opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea de Apel Oradea - Sectia penala si pentru cauze cu minori, in Dosarul nr.163D/2011, opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece legiuitorul este in drept sa stabileasca regulile de procedura cu aplicabilitate generala, dar si unele reguli speciale, derogatorii, fara ca acestea sa poata fi contrare liberului acces la justitie, egalitatii in drepturi ori universalitatii legii.

Dispozitiile contestate nu afecteaza nici dreptul la un proces echitabil intrucat instituie norme de procedura ce duc la judecarea cu celeritate a cauzelor, iar in situatia in care legiuitorul ar fi considerat necesar ca acestea sa se aplice in toate cauzele indiferent de stadiul procesual, ar fi procedat in consecinta, prevazand in mod expres acest lucru. Judecatoria Brasov, in Dosarul nr.188D/2011, opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.

Judecatoria Oradea - Sectia penala, in Dosarul nr.324D/2011, opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, intrucat noua lege, fiind mai favorabila, ar trebui sa retroactiveze.

Judecatoria Ploiesti - Sectia penala, in Dosarul nr.372D/2011, opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat in practica s-a creat o diferenta privind modul de aplicare, ca urmare a diferitelor momente procesuale in care s-au aflat cauzele pe rolul instantelor la momentul intrarii in vigoare a Legii nr.202/2010. Astfel, este evident ca intr-o cauza in care s-a trecut cu mult peste momentul procesual al inceperii cercetarii judecatoresti instanta nu mai poate reveni, pentru a da eficienta dispozitiilor art.320^1 din Codul de procedura penala, acestea fiind norme procedurale, aplicabile numai actelor ce se produc sub imperiul lor, asa incat nu se poate vorbi de retroactivitatea legii de procedura penala si, cu atat mai mult, despre discriminarea acelora care nu pot beneficia de aceste dispozitii.

Tribunalul Neamt - Sectia penala, in Dosarul nr.494D/2011, opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata intrucat, in procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul imediatei aplicari a legii de procedura, ceea ce presupune ca aceasta se aplica tuturor actelor efectuate in activitatea procesuala, in perioada de timp in care este in vigoare, indiferent de data savarsirii infractiunii pentru care se formuleaza acuzatia penala si de data inceperii procesului penal. Asadar, in materia legilor de procedura este aplicabil principiul tempus regit actum, neavand aplicabilitate principiul mitior lex.

In cazul unei succesiuni in timp a legilor de procedura nu exista discriminare, deoarece legea de procedura se aplica imediat tuturor persoanelor aflate in acelasi stadiu procesual, fara nicio diferenta de tratament juridic.

Judecatoria Pitesti - Sectia penala, in Dosarul nr.515D/2011, opineaza ca exceptia este neintemeiata. Judecatoria Galati, in Dosarul nr.597D/2011, opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.

Judecatoria Constanta - Sectia penala, in Dosarul nr.1.013D/2011, opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, deoarece prin instituirea momentului procesual ales in textul legal criticat se creeaza premisele unei discriminari intre cetateni, care, desi se gasesc in situatii obiectiv identice, beneficiaza de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art.16 alin.(1) din Constitutia Romaniei.

Potrivit art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru asi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului considera, potrivit punctului de vedere transmis Curtii in Dosarul nr.4.773D/2010, ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. Astfel, prin dispozitiile contestate se instituie o noua institutie in etapa judecarii in prima instanta, care presupune recunoasterea de catre inculpat a faptelor retinute in actul de sesizare a instantei. In absenta unor dispozitii cu caracter tranzitoriu, textul in discutie reprezinta o norma procedurala de imediata aplicare situatiilor ivite dupa intrarea sa in vigoare, adica doar inculpatilor care pana la inceperea cercetarii judecatoresti pot declara personal sau prin inscris autentic ca recunosc savarsirea faptelor retinute in sarcina lor si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza urmaririi penale. Sunt exclusi, asadar, de la beneficiul aplicarii regulilor privind aceasta procedura acei inculpati fata de care s-a depasit etapa procesuala a citirii actului de sesizare.

Cat priveste criteriul de aplicare, Avocatul Poporului observa ca este determinat de o serie de elemente neprevazute si neimputabile persoanei trimise in judecata. Astfel, indiferent de data savarsirii faptei, durata procesului si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de procedura de citare, exercitarea sau neexercitarea cailor de atac prevazute de lege si alte imprejurari care pot intarzia solutionarea cauzei.

Or, toti infractorii care au comis infractiuni de aceeasi categorie, anterior datei intrarii in vigoare a legii, se afla intr-o situatie identica, inceperea cercetarii judecatoresti neavand nicio semnificatie in ceea ce priveste stabilirea unui tratament juridic diferentiat, deoarece aceasta depinde de factori straini conduitei procesuale a acestora.

In consecinta, stabilirea unui criteriu aleatoriu si exterior conduitei persoanei trimise in judecata este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art.16 alin.(1) din Constitutie. Articolul prin care se ia o asemenea masura procesuala trebuie sa se aplice tuturor persoanelor aflate in aceeasi situatie juridica. Situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational. Aceasta solutie este in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, conform careia orice diferenta de tratament facuta intre persoane aflate in situatii analoage trebuie sa isi gaseasca o justificare obiectiva si rezonabila (a se vedea Hotararea din 13 iunie 1979 pronuntata in Cauza Marckx contra Belgiei).

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,


examinand incheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala cu denumirea marginala - Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei, introdus prin art.XVIII pct.43 din Legea nr.202/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.714 din 26 octombrie 2010, care au urmatorul continut:
*Pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal sau prin inscris autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.
Judecata poate avea loc numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, doar atunci cand inculpatul declara ca recunoaste in totalitate faptele retinute in actul de sesizare a instantei si nu solicita administrarea de probe, cu exceptia inscrisurilor in circumstantiere pe care le poate administra la acest termen de judecata.
La termenul de judecata, instanta intreaba pe inculpat daca solicita ca judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le insuseste, procedeaza la audierea acestuia si apoi acorda cuvantul procurorului si celorlalte parti.
Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Daca pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe in fata instantei, se va dispune disjungerea acesteia.
In caz de solutionare a cauzei prin aplicarea alin.1, dispozitiile art.334 si 340-344 se aplica in mod corespunzator.
Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei amenzii.
Dispozitiile alin.1-6 nu se aplica in cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata.
In caz de respingere a cererii, instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.*

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin ca prevederile legale mentionate incalca dispozitiile constitutionale ale art.15 referitor la Universalitatea legii, ale art.16 privind Egalitatea in drepturi si ale art.21 referitor la Accesul liber la justitie, ale art.23 alin.(11) privind prezumtia de nevinovatie, ale art.24 alin.(1) referitor la dreptul la aparare, ale art.53 privind Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si ale art.124 alin.(2) referitor la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, precum si ale art.6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind Dreptul la un proces echitabil.


Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:

1. Dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala reglementeaza Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei. Textul a fost introdus in Codul de procedura penala prin art.XVIII pct.43 din Legea nr.202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.714 din 26 octombrie 2010.

Noua reglementare urmareste sa dea expresie dreptului la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, inlaturandu-se o procedura judiciara indelungata si costisitoare. Astfel, daca in etapa judecatii in prima instanta inculpatul declara, pana la inceperea cercetarii judecatoresti, ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare al instantei si solicita ca judecata sa se faca pe baza probelor administrate in faza de urmarire penala, apare redundanta o readministrare de catre judecator a acelorasi probe care au dovedit acuzatia si despre care inculpatul a luat cunostinta cu prilejul prezentarii materialului de urmarire penala.

O astfel de procedura se subsumeaza exigentelor privind celeritatea si stabilirea adevarului in cauzele penale. Termenul pana la care se poate solicita procedura simplificata nu poate fi decat cel anterior inceperii cercetarii judecatoresti, pentru ca numai astfel se poate da expresie dreptului la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

Dispozitii similare se regasesc si in alte legislatii, cu precadere in legislatia americana. Chiar daca acest sistem a suferit si o seama de critici, este de observat ca, desi pedeapsa aplicata ca urmare a intelegerii judiciare este mai mica decat cea pronuntata in cazul unui proces, are totusi un efect de prevenire a fenomenului infractional. In plus, prin condamnare se restrange libertatea infractorului, care va ramane sub supravegherea sistemului penal si dupa eliberare, iar daca va comite o alta fapta, va fi tratat ca recidivist.

Desi tarile europene au un sistem mai rigid, flexibilitatea americana a influentat unele legislatii. Astfel, art.233 din Codul de procedura penala al Norvegiei prevede ca, daca suspectul isi recunoaste fapta, va fi intrebat daca admite ca e raspunzator din punct de vedere penal. Daca a marturisit fara rezerve si cazul poate fi judecat in procedura accelerata, suspectul va fi intrebat daca isi da consimtamantul pentru o asemenea procedura. Conform art.248 din acelasi cod, daca raspunde afirmativ, procurorul va solicita instantei competente judecarea cauzei fara punere sub acuzare, printr-o singura infatisare. Cererea este aprobata daca instanta nu sesizeaza nimic indoielnic, iar speta se regaseste intr-una din urmatoarele ipoteze:
a) o infractiune care nu se pedepseste cu mai mult de 10 ani inchisoare, iar acuzatul si-a marturisit fara rezerve fapta in fata instantei, marturisirea fiind sustinuta si de alte dovezi;
b) o contraventie incriminata prin art.22 din Codul rutier, iar acuzatul pledeaza vinovat;
c) o contraventie incriminata prin art.24 primul paragraf din Codul rutier, iar acuzatul pledeaza vinovat in fata instantei.

Conform art.292 din acelasi Cod de procedura penala, daca inculpatul marturiseste in fata instantei, dupa inaintarea rechizitoriului, instanta va hotari in ce masura mai sunt necesare a fi administrate si alte dovezi.

Alte legislatii (de exemplu, art.46 paragraful 2 din Codul penal german) nu prevad o procedura speciala, ci doar reducerea limitelor de pedeapsa, tinandu-se seama de conduita faptuitorului dupa comiterea faptei, in mod special eforturile depuse de acesta pentru a repara paguba pricinuita ori pentru a ajunge la o intelegere cu persoana vatamata. Acestea sunt insa imprejurari care pot constitui circumstante atenuante, asa cum sunt prevazute si in art.74 din Codul penal roman, si care nu au o importanta determinanta referitoare la analiza din prezenta cauza.

Revenind la speta dedusa judecatii, Curtea constata ca autorii exceptiei au criticat dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala, intrucat prin termenul instituit, respectiv *pana la inceperea cercetarii judecatoresti*, sunt afectate principiul egalitatii in fata legii a cetatenilor, precum si principiul aplicarii legii penale mai favorabile pentru inculpatii care, desi se afla in aceeasi situatie juridica, din motive obiective independente de vointa lor, pot fi sanctionati diferit pentru aceeasi fapta, in pofida faptului ca unii dintre acestia pot fi chiar coautori.

Asa fiind, Curtea constata ca pot exista trei ipoteze de analiza, si anume:
  • prima situatie este aceea in care inculpatii au fost trimisi in judecata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.202/2010. Cu privire la acestia textul nu comporta niciun fel de discutie, fiind aplicabil in deplinatatea sa;
  • a doua situatie este aceea in care inculpatii, desi au fost trimisi in judecata anterior aparitiei Legii nr.202/2010, nu au depasit momentul procesual al inceperii cercetarii judecatoresti.

    Si cu privire la acestia textul este aplicabil fara niciun fel de diferentieri;
  • a treia situatie vizeaza cazul inculpatilor care au fost trimisi in judecata sub imperiul legii vechi, dar care au depasit momentul inceperii cercetarii judecatoresti. Pentru aceasta din urma categorie pot exista doua subgrupe, respectiv inculpati care au fost judecati definitiv si inculpati care, desi judecati definitiv, se afla in alte momente procesuale, cum ar fi revizuire, contestatie in anulare, contestatie la executare etc.

    Asa fiind, analiza ce urmeaza a fi facuta are in vedere aceasta din urma situatie.

    A) In ce priveste exceptia ridicata in dosarele aflate in fond, apel si recurs, deci pentru care nu s-au pronuntat hotarari judecatoresti definitive, Curtea constata urmatoarele:

    Dispozitiile contestate nu dispun in terminis cu privire la o sanctionare diferita a persoanelor care se afla in aceeasi situatie juridica. Institutia fiind nou-introdusa, implementarea ei in sistemul procesual penal poate genera, din cauza interpretarilor diferite, consecinte de anihilare a aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile pe considerente discriminatorii ce nu tin de o anumita atitudine asumata de catre inculpati ori de alte ratiuni obiective si rezonabile. Astfel de neajunsuri ar fi putut fi inlaturate prin introducerea in corpul Legii nr.202/2010 a unor norme tranzitorii. In absenta acestora, prevederile criticate, in acord cu art.126 alin.(2) din Constitutie, sunt de imediata aplicare, sens in care Curtii Constitutionale, fiindu-i interzis sa se pozitioneze in postura de legiuitor pozitiv, ii revine sarcina sa analizeze conformitatea acestora, respectiv a intelesului lor, intr-o interpretare sau alta, cu exigentele constitutionale. Altfel spus, prin constatarea compatibilitatii/incompatibilitatii prevederilor art.320^1 din Codul de procedura penala cu Legea fundamentala, Curtea Constitutionala nu se substituie competentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care, potrivit art.126 alin.(3) din Legea fundamentala, este singura in drept sa hotarasca asupra interpretarii si aplicarii unitare a legii. Aceasta deoarece, in timp ce dezlegarea obligatorie data prin recursul in interesul legii, adresandu-se judecatorului, are drept scop interpretarea si, respectiv, aplicarea unitara a normei juridice, prin considerentele si dispozitivul unei decizii a Curtii Constitutionale se asigura conformitatea normei juridice, adica a intelesului sau ori a unei anumite interpretari sau a alteia, cu principiile si regulile constitutionale. Pe de alta parte, chiar daca printr-o decizie pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii instanta suprema da o dezlegare obligatorie cu privire la interpretarea si aplicarea normei juridice, aceasta nu inseamna ca instanta de contencios constitutional nu poate examina constitutionalitatea textului de lege in interpretarea astfel stabilita. (in acelasi sens, a se vedea si Decizia nr.854 din 23 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.672 din 21 septembrie 2011.)

    Asa fiind, pentru o analiza fundamentata a compatibilitatii textului legal criticat cu dispozitiile si principiile constitutionale invocate, Curtea urmeaza a stabili natura juridica a institutiei consacrate prin art.320^1 din Codul de procedura penala.

    Din perspectiva continutului, acordul de recunoastere a vinovatiei are o dubla natura - pe de o parte, este o institutie procesuala, iar pe de alta parte, este o institutie de drept material. Astfel, potrivit art.320^1 alin.7 teza intai din Codul de procedura penala, *instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei amenzii*. Desi judecatorul este tinut de principiul cu rang constitutional al aplicarii legii penale mai favorabile, Curtea constata ca norma de drept penal se regaseste in corpul unei norme de procedura si este conditionata de indeplinirea anumitor conditii procedurale.

    Cat priveste criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedura penala, Curtea constata ca asezarea acestor norme in Codul penal sau in Codul de procedura penala nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, daca se ia in considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constata ca art.320^1 alin.7 din Codul de procedura penala este o norma care priveste cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infractiuni, putand fi incadrata in categoria normelor de drept substantial, si nu in categoria celor de procedura penala. La aceeasi concluzie se ajunge si daca se ia in considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o norma care sa reglementeze proceduri. Totodata, nu poate fi inlaturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la raspunderea penala pe care o poate inlatura, reduce sau agrava. In masura in care aplicarea concreta a unei norme la o speta dedusa judecatii, indiferent de ramura de drept careia ii apartine, aduce o schimbare cu privire la conditiile de incriminare, de tragere la raspundere penala si de aplicare a pedepselor, aceasta va cadea sub incidenta legii penale mai favorabile. Asadar, faptul ca textul in discutie figureaza in Codul de procedura penala nu este un impediment in considerarea lui ca fiind o norma de drept penal susceptibila de a fi aplicata retroactiv, in cazul in care este mai blanda.

    In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului cand, prin Hotararea din 17 septembrie 2009, pronuntata in Cauza Scoppola impotriva Italiei (nr.2), paragrafele 111, 112 si 113, a statuat ca simpla apartenenta a art.442 referitor la o procedura simplificata in Codul de procedura penala italian nu poate fi decisiva. Prin urmare, chiar daca acesta, alaturi de alte articole, descrie domeniul si etapele unei proceduri simplificate, sumare, art.442 alin.2 din Codul de procedura penala italian are in vedere durata pedepsei care urmeaza a fi aplicata si care va fi redusa cu o treime. Nu exista nicio indoiala ca sanctiunile prevazute de art.442 alin.2 din Codul de procedura penala italian sunt cele care urmeaza a fi impuse in cazul condamnarii, fiind calificate dispozitii de fond de drept penal al caror scop a fost de descurajare. Asa fiind, instanta europeana a statuat ca art.442 alin.2 din discutie reprezinta o dispozitie de drept penal material cu privire la durata pedepsei care urmeaza a fi aplicata in caz de condamnare in urma unei proceduri simplificate, intrand in domeniul de aplicare al art.7 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    In virtutea rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei, Curtea este singura autoritate care are dreptul si obligatia de a examina constitutionalitatea prevederilor art.320^1 din Codul de procedura penala. Prin urmare, Curtea urmeaza a analiza compatibilitatea dispozitiilor legale criticate cu Legea fundamentala, pornind de la natura juridica a acestora asa cum a fost stabilita mai sus.

    Este recunoscut de principiu ca impunerea prin lege a unor exigente, cum ar fi instituirea unor termene sau conditii procesuale pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, are o indiscutabila justificare prin prisma finalitatii urmarite, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatilor de exercitare abuziva a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigura ordinea de drept, indispensabila pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti titulari, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire.

    Avand dezlegarea constitutionala sa procedeze ca atare, legiuitorul trebuie sa fie preocupat ca exigentele astfel instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu antreneze o restrangere excesiva a exercitiului vreunui drept, de natura sa puna sub semnul intrebarii insasi existenta acestuia (a se vedea in acest sens Decizia nr.766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.549 din 3 august 2011).

    Durata procesului si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare; incidente legate de indeplinirea procedurii de citare; complexitatea cazului si alte imprejurari care pot sa intarzie solutionarea cauzei (de exemplu, in situatia disjungerii cauzei fata de un coautor, acesta, gratie intarzierii finalizarii fazei de urmarire penala, spre deosebire de celalalt coautor, poate apela la procedura simplificata). De asemenea, in numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea partilor care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla in situatii de natura obiectiva, ci se datoreaza unor alte circumstante, care tin de organizarea justitiei si de gradul de incarcare a activitatii parchetelor si instantelor.

    Pe de alta parte, incalcarea principiului egalitatii si nediscriminarii exista atunci cand se aplica un tratament diferentiat unor cazuri egale, fara sa existe o motivare obiectiva si rezonabila, sau daca exista o disproportie intre mijloacele folosite si scopul urmarit. Asa fiind, potrivit art.73 alin.(3) lit.h) din Constitutie, Parlamentul are competenta exclusiva de a reglementa prin lege organica infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora. In virtutea acestei prevederi constitutionale, legiuitorul este liber sa aprecieze, pe langa pericolul social in functie de care urmeaza sa stabileasca natura juridica a faptei incriminate, si conditiile raspunderii juridice pentru aceasta fapta. Reglementarea unui regim sanctionator in functie si de atitudinea de recunoastere a vinovatiei este expresia principiului egalitatii in fata legii, care impune ca la aceleasi situatii juridice sa se aplice acelasi regim, iar la situatii juridice diferite tratamentul juridic sa fie diferentiat. Prin urmare, dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala nu contravin principiului egalitatii in drepturi, fiind operante pentru toti inculpatii aflati in aceeasi situatie juridica.

    Referitor la critica potrivit careia dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala contravin principiului aplicarii legii penale mai favorabile, Curtea constata urmatoarele:

    Acest principiu are in primul rand rang constitutional si, in subsidiar, rang legal, asa cum este statuat prin art.15 alin.(2) din Legea fundamentala si art.13 din Codul penal. Pe cale de consecinta, teza potrivit careia producerea efectului in materia dreptului penal (art.320^1 alin.7 din Codul de procedura penala) este conditionata de indeplinirea cerintelor de drept procesual penal (art.320^1 alin.1-6 din Codul de procedura penala) nu poate fi primita, deoarece principiul aplicarii imediate a legii procesual penale nu poate infrange principiul constitutional al aplicarii legii penale mai favorabile. In esenta sa, acest din urma principiu are in vedere situatiile in care anumite infractiuni sunt savarsite sub legea veche, dar judecate sub imperiul legii noi.

    Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, este de observat ca aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art.61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze.

    Or, dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala fiind de imediata aplicare, coroborat cu natura substantial penala a alin.7, este evident ca acestea sunt mai favorabile atat timp cat, anterior solutionarii definitive a cauzei, nu a existat posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsa in cazul recunoasterii vinovatiei. Determinarea caracterului *mai favorabil* are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o lege prevede ca pedeapsa principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsa si, evident, la modalitatea stabilirii acestora in mod concret. Sunt numeroase situatiile care impun aplicarea legii mai blande, dar pentru care nici Codul penal si nici Codul de procedura penala nu cuprind vreo dispozitie tranzitorie. Acest fapt nu este insa de natura a nega existenta principiului consacrat de art.15 alin.(2) din Constitutie, reflectat in art.13 din Codul penal. Prin urmare, dat fiind rangul principiului statuat de art.15 alin.(2) din Constitutie, Curtea constata ca acesta are caracter axiomatic si, consacrat ca atare, nu poate fi limitat de indeplinirea unor conditii procedurale care din motive obiective nu au putut fi cunoscute de destinatarii lor.

    Este indeobste admis ca procesul penal se desfasoara sub autoritatea ordinii normative de drept care capata caracter efectiv prin constrangere si conformare.

    Prin urmare, desi legiuitorul nu a prevazut in terminis care este calea de urmat in cazul recunoasterii vinovatiei de catre inculpatii care au fost trimisi in judecata sub imperiul legii vechi, dar care, depasind momentul procesual al inceperii cercetarii judecatoresti si pana la solutionarea definitiva a cauzei, se judeca potrivit noii legi, Curtea constata ca, intr-o atare situatie, este incident principiul legii penale mai favorabile. In cazul acestor situatii tranzitorii trebuie sa se tina seama de caracterul mixt al dispozitiilor art.320^1 din Codul de procedura penala, care consacra un caracter mai bland prin reducerea limitelor de pedeapsa, iar instantelor de judecata, singurele in drept sa hotarasca cu privire la aplicarea legii in interpretarea constitutionala astfel statuata, le revine sarcina de a stabili celelalte aspecte legate de concretul fiecarei spete in parte.

    Totodata, Curtea constata ca o dispozitie legala care a comportat abordari similare se regaseste si in art.10 alin.(1) teza intai din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.672 din 27 iulie 2005.

    Potrivit textului beneficiau de cauza de nepedepsire sau de reducere a limitelor de pedeapsa numai inculpatii care au achitat integral prejudiciul cauzat pana la primul termen de judecata, ceea ce a determinat existenta unor critici in sensul ca se incalca principiul legii penale mai favorabile. S-a aratat ca cei care au depasit acel moment procesual, in pofida principiului legii penale mai favorabile, erau discriminati in raport cu primii. Curtea a dat o dezlegare similara problemei, statuand, prin Decizia nr.932 din 14 decembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.42 din 19 ianuarie 2007, ca orice lege se aplica numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, care are efecte si asupra raporturilor juridice penale sau contraventionale nascute anterior intrarii sale in vigoare. In speta examinata, Curtea a constatat ca primul termen de judecata poate fi considerat cel imediat urmator datei intrarii in vigoare a Legii nr.241/2005, indiferent de faza in care se afla judecarea procesului penal.

    Pe cale de consecinta, aceleasi ratiuni sunt valabile si in ce priveste procedura in cazul recunoasterii vinovatiei, textul fiind constitutional in masura in care se intelege ca pana la incetarea starii de tranzitie, in virtutea principiului constitutional al retroactivitatii legii penale mai favorabile, se aplica tuturor inculpatilor care au fost trimisi in judecata inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.202/2010, dar care au depasit momentul procesual al inceperii cercetarii judecatoresti. In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea din 17 septembrie 2009, pronuntata in Cauza Scoppola impotriva Italiei nr.2, paragraful 106, potrivit careia in Europa si pe plan international s-a consolidat treptat un principiu fundamental al dreptului penal in sensul aplicarii unei legi penale care prevede o pedeapsa mai ingaduitoare chiar daca a fost adoptata dupa comiterea infractiunii.

    In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situatiilor juridice nascute sub imperiul legii vechi si care continua sa fie judecate sub legea noua, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

    B) In ce priveste exceptia ridicata in dosarele aflate in contestatie la executare, deci pentru care s-au pronuntat hotarari judecatoresti definitive, Curtea constata urmatoarele:

    Ramanerea definitiva a unei hotarari judecatoresti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executarii dispozitivului hotararii si poarta denumirea de puterea lucrului judecat.

    De asemenea, tot ca urmare a pronuntarii unei hotarari definitive, se produce un efect negativ in sensul ca impiedica o noua urmarire si judecata pentru faptele si pretentiile astfel solutionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscuta sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.

    De principiu, hotararile penale definitive sunt susceptibile de modificari si schimbari in cursul executarii numai ca urmare a descoperirii unor imprejurari care, daca erau cunoscute in momentul pronuntarii hotararii, ar fi condus la luarea altor masuri impotriva faptuitorului ori ca urmare a unor imprejurari intervenite dupa ce hotararea a ramas definitiva. In aceste situatii apare necesitatea de a se pune de acord continutul hotararii puse in executare cu situatia obiectiva si a se aduce modificarile corespunzatoare in desfasurarea executarii.

    Dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art.6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, trebuie sa fie interpretat in lumina preambulului la Conventie, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instante sa nu mai poata fi supusa rejudecarii (Hotararea din 28 octombrie 1999, pronuntata in Cauza Brumarescu impotriva Romaniei, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in privinta sa. Instantele superioare nu trebuie sa isi foloseasca dreptul de reformare decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare, si nu pentru a proceda la o noua analiza. Simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauza. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decat daca o impun motive substantiale si imperioase (Hotararea din 7 iulie 2009, pronuntata in Cauza Stanca Popescu impotriva Romaniei, paragraful 99, si Hotararea din 24 iulie 2003, pronuntata in Cauza Ryabykh impotriva Rusiei, paragraful 52).

    Asa cum s-a aratat mai sus, Constitutia statueaza cu privire la principiul aplicarii legii penale mai favorabile. Fiind o constructie teoretica, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se intemeiaza o idee sau lege de baza, o axioma. Aceasta din urma este insa valabila in anumite limite si, prin ea insasi, constituie cadrul si masura aplicabilitatii sale. Astfel, in cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteza, legea noua, singura aplicabila. Spre deosebire de situatiile tranzitorii propriu-zise, numarul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducandu-se la limitele de pedeapsa prevazute in cele doua legi si la cauzele legale de modificare a acestor limite. Or, art.320^1 din Codul de procedura penala nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art.14 si art.15 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativa a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive.

    Prin urmare, numai in masura in care dispozitiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la interventia unei pedepse mai usoare care sa impuna reducerea sanctiunii aplicate pana la maximul prevazut de legea noua s-ar fi putut pune problema infrangerii legii penale mai favorabile din perspectiva art.15 alin.(2) din Constitutie reflectat in art.14 sau, eventual, in art.15 din Codul penal.

    Asa fiind, Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.320^1 din Codul de procedura penala referitor la judecata in cadrul recunoasterii vinovatiei nu are legatura cu solutionarea cauzelor in care a fost invocata, deoarece, asa cum rezulta din denumirea sa marginala, textul are in vedere o judecata, apartinand, cu exceptia situatiilor tranzitorii, numai fondului si care, deopotriva, trebuie sa fie operabila numai pana la pronuntarea unei hotarari definitive. Prin urmare nu este susceptibila de aplicabilitatea principiului retroactivitatii legii penale mai favorabile. Totodata, nu ar putea fi admisa o teza contrara, intrucat s-ar aduce atingere stabilitatii raporturilor juridice, in absenta careia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Din aceasta perspectiva, exceptia de neconstitutionalitate ridicata in Dosarul nr.515D/2011 (in contestatie la executare), Dosarul nr.597D/2011 (in contestatie la executare) si Dosarul nr.1.013D/2011 (in contestatie la executare) este inadmisibila, deoarece, potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicata, *Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti [...] privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei.*


    2. Curtea constata ca dispozitiile art.320^1 alin.8 din Codul de procedura penala contravin dispozitiilor art.21 alin.(3) din Constitutie referitor la dreptul la un proces echitabil in ce priveste componenta referitoare la claritatea si previzibilitatea normelor juridice, pentru urmatoarele considerente:

    Art.320^1 alin.8 din Codul de procedura penala dispune cu privire la posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei inculpatului si de a continua judecata potrivit procedurii de drept comun.

    O asemenea posibilitate este de principiu in acord cu actul de infaptuire a justitiei, insa, din cauza intelesului echivoc, textul nu respecta exigentele de claritate si previzibilitate pe care trebuie sa le contina orice dispozitie normativa.

    Astfel, textul nu instituie granitele inlauntrul carora judecatorul poate respinge cererea formulata. In absenta unor criterii obiective, posibilitatea acordata judecatorului se poate lesne transforma intr-un abuz care nu poate fi cenzurat. Chiar daca art.320^1 alin.4 din Codul de procedura penala stabileste ca instanta solutioneaza latura penala atunci cand, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, aceasta nu echivaleaza cu un veritabil proces echitabil, care, in esenta, are in vedere principiul aflarii adevarului si respectarea tuturor garantiilor procesuale specifice. Ceea ce prevaleaza nu consta in stabilirea faptelor inculpatului ori a datelor cu privire la persoana sa (criterii al caror inteles nu au un corespondent univoc raportat la proprietatea altor termeni din materia dreptului penal ori procesual penal), ci in determinarea imprejurarilor ca fapta exista si ca, potrivit probelor, ea a fost savarsita de inculpat, si nu de alta persoana.

    Prin urmare, nu simpla recunoastere a vinovatiei este determinanta pentru a se da eficienta unui proces echitabil desfasurat in limitele legalitatii si impartialitatii, aceasta constituind doar o conditie procedurala, ci stabilirea vinovatiei, in aceste conditii, Curtea constata ca, fara a le nega utilitatea, eventualele criterii instituite de art.320^1 alin.4 din Codul de procedura penala sunt insuficiente pentru a putea caracteriza art.320^1 alin.8 din Codul de procedura penala ca fiind o norma clara si previzibila.

    Principiul legalitatii presupune existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor, astfel cum reiese si din jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotararea din 5 ianuarie 2000, pronuntata in Cauza Beyeler impotriva Italiei, paragraful 109, si Hotararea din 8 iulie 2008, pronuntata in Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei, paragraful 70).

    Or, marja mare de apreciere lasata instantelor de judecata cu prilejul respingerii unei astfel de cereri este de natura a lipsi textul de precizie si claritate, in absenta carora se poate ajunge la o aplicare incoerenta. Astfel, judecatorul, in pofida evidentei vinovatii desprinse din probatoriul administrat in faza de urmarire penala, poate respinge cererea inculpatului, lipsindu-l pe acesta de dreptul sau constitutional de aparare exercitat in cadrul unui proces echitabil. Prin urmare, doar in situatia in care o seama de infractiuni cu autori necunoscuti ar putea fi asumate de alte persoane sau in situatia in care un inculpat, din dorinta de a proteja o alta persoana, ia asupra sa fapta comisa de acesta judecatorul are legitimitatea constitutionala de a respinge cererea formulata.

    In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile art.320^1 alin.8 din Codul de procedura penala nu ofera justitiabililor suficiente drepturi si garantii procesuale pentru apararea intereselor corespunzatoare pozitiei lor procesuale.
    DECIZIE


    Pentru considerentele expuse, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din Constitutie, precum si al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,


    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii

    DECIDE:


    1. Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile art.320^1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care inlatura aplicarea legii penale mai favorabile, exceptie ridicata de Iosif Olimpiu Balaj in Dosarul nr.8.952/271/2008 al Judecatoriei Oradea - Sectia penala, de Dana Gyula si Forgacs Adalbert in Dosarul nr.3.599/84/2010 al Tribunalului Salaj - Sectia penala, de Laurentiu Pop, Robert Adrian Sarga, Alexandru Kalman Sarga si Dan Mircea Ciprian Ilie in Dosarul nr.8.709/296/2010 al Curtii de Apel Oradea - Sectia penala si pentru cauze cu minori, de Cristian Mihai Vosloban in Dosarul nr.2.097/197/2010 al Judecatoriei Brasov, din oficiu de Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze penale si de familie in Dosarul nr.12.057/118/2010, de Florin Visca in Dosarul nr.5.774/271/2009 al Judecatoriei Oradea - Sectia penala, de Homer Cornel Dumitru in Dosarul nr.13.413/281/2010 al Judecatoriei Ploiesti - Sectia penala si de Dragos Rusu in Dosarul nr.1.632/321/2010 al Tribunalului Neamt - Sectia penala.

    2. Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca alineatul final al art.320^1 din Codul de procedura penala este neconstitutional.

    3. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.320^1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata in contestatie la executare de Aurelian Mihai M. Tomulescu in Dosarul nr.1.414/280/2011 al Judecatoriei Pitesti - Sectia penala, de Iulian Fentzel in Dosarul nr.1.138/233/2011 al Judecatoriei Galati si de Ciprian Gorocila in Dosarul nr.8.336/212/2011 al Judecatoriei Constanta - Sectia penala.

    Definitiva si general obligatorie.

    Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.

    Pronuntata in sedinta publica din data de 8 noiembrie 2011.


    OPINIE SEPARATA


    In dezacord cu solutia pronuntata de Curtea Constitutionala prin pct.2 al dispozitivului deciziei sus-mentionate, consider ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.320^1 alineatul final din Codul de procedura penala trebuia respinsa, pentru urmatoarele motive:

    1. Analizand dispozitiile alineatului final al art.320^1 din Codul de procedura penala, consider ca acestea nu incalca dispozitiile art.21 alin.(3) din Constitutie referitoare la dreptul la un proces echitabil, nefiind lipsite de claritate si previzibilitate, asa cum s-a constatat prin decizia susmentionata a Curtii Constitutionale.

    Este adevarat ca textul in discutie lasa o marja de apreciere instantelor judecatoresti in ceea ce priveste solutionarea cererii inculpatului de judecare numai pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, insa norma este suficient de clara si precisa pentru a permite destinatarului sa actioneze conform continutului prevazut de aceasta, iar aprecierea lasata la latitudinea judecatorului intra - in mod indiscutabil - in continutul principiului infaptuirii justitiei, prevazut de art.124 din Legea fundamentala.

    In materia claritatii si previzibilitatii unui text de lege si Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod constant, statuand ca previzibilitatea consecintelor ce decurg dintrun act normativ determinat nu poate avea o certitudine absoluta, intrucat, oricat de dorita ar fi aceasta, ea ar da nastere la o rigiditate excesiva a reglementarii (Hotararea din 20 mai 1999, pronuntata in Cauza Rekvenyi contra Ungariei, paragraful 34). Totodata, prin Hotararea din 24 mai 2007, pronuntata in Cauza Dragotoniu si Militaru-Pidhorni contra Romaniei, paragraful 35, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca insemnatatea notiunii de previzibilitate depinde in mare masura de contextul textului de lege, de domeniul pe care il acopera, precum si de numarul si calitatea destinatarilor sai. (A se vedea si Hotararea din 28 martie 1990, pronuntata in Cauza Groppera Radio AG si altii impotriva Elvetiei, paragraful 68.) Asa cum a retinut si Curtea Constitutionala prin Decizia nr.1.646 din 15 decembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.49 din 21 ianuarie 2010, invocand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, din cauza principiului generalitatii legilor, continutul acestora nu poate prezenta o precizie absoluta. Una din tehnicile-tip de reglementare consta in recurgerea mai degraba la categorii generale decat la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai putin vagi pentru a evita o rigiditate excesiva si a se putea adapta la schimbarile de situatie. Functia decizionala acordata instantelor serveste tocmai pentru a indeparta indoielile ce ar putea exista in privinta interpretarii normelor, tinand cont de evolutiile practicii cotidiene, cu conditia ca rezultatul sa fie coerent.


    2. Apreciez ca posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei si de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garantie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.21 alin.(3) din Constitutie si de art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si o garantare a aplicarii prezumtiei de nevinovatie, mai ales in cazurile in care se exercita o presiune asupra inculpatului de a-si recunoaste vinovatia.

    Referitor la incidenta prezumtiei de nevinovatie in cazul unei proceduri de recunoastere prealabila a vinovatiei, similare cu cea prevazuta de art.320^1 din Codul roman de procedura penala, este de mentionat Decizia nr.2004-492 DC din 2 martie 2004 a Consiliului Constitutional francez, prin care acesta a statuat ca - in cadrul procedurii denumite *reconnaissance prealable de culpabilite* - judecatorul cauzei nu poate fi tinut de acceptarea vinovatiei de catre inculpat, ci *ii revine sarcina sa se asigure ca persoana respectiva a recunoscut, liber si sincer, ca este autorul faptelor si sa verifice realitatea acestora*. Prin aceeasi decizie, Consiliul Constitutional francez a statuat ca, in cazul in care emite o ordonanta de omologare a acordului de stabilire a vinovatiei, *judecatorul trebuie sa verifice nu numai realitatea consimtamantului persoanei, ci, in egala masura, si sinceritatea acesteia*.

    Principiul prezumtiei de nevinovatie tinde a proteja o persoana invinuita de savarsirea unei fapte penale impotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit in mod legal si priveste ansamblul procedurii penale litigioase, fiind inclus si modul de administrare a probelor. (A se vedea Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 25 august 1987, pronuntata in Cauza Nolkenbockhoff impotriva Germaniei, paragraful 33.) Prin Hotararea din 6 decembrie 1988, pronuntata in Cauza Barbera, Messegue si Jabardo impotriva Spaniei, instanta de contencios al drepturilor omului a retinut ca acuzarea trebuie sa ofere suficiente probe care sa fundamenteze o eventuala declaratie de culpabilitate.

    De altfel, o procedura similara cu cea reglementata de art.320^1 din Codul roman de procedura penala este prevazuta si in Italia, prin dispozitiile art.421 din Codul italian de procedura penala. Astfel, in cadrul procedurii simplificate denumite *giudizio abbreviato*, judecatorul are posibilitatea de a respinge cererea de acordare a procedurii simplificate.

    Prevederile alineatului final al art.320^1 din Codul de procedura penala - constatate de Curte ca fiind neconstitutionale - dau posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei, caz in care instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

    Acestea constituie o aplicare a principiului constitutional al infaptuirii justitiei de catre instantele judecatoresti, consacrat de art.124 din Legea fundamentala, neputand fi admis ca judecatorului cauzei sa nu i se dea posibilitatea de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei atunci cand, de exemplu, nu este lamurit asupra imprejurarilor de fapt ale cauzei, considerand ca judecata nu poate avea loc numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, ci judecarea cauzei ar trebui sa se faca potrivit dreptului comun. Totodata, potrivit art.320^1 alin.(4) din Codul de procedura penala, *Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse*, iar, potrivit alin.(5) al aceluiasi articol, *Daca pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe in fata instantei, se va dispune disjungerea acesteia*. Prin urmare, atunci cand, din probele administrate in cursul urmarii penale, nu rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite fara niciun dubiu si atunci cand nu sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanta judecatoreasca trebuie sa aiba posibilitatea de a respinge cererea de judecare in conditiile art.320^1 din Codul de procedura penala si de a reveni la judecarea cauzei potrivit dreptului comun.

    In concluzie, apreciez nu numai ca dispozitiile art.320^1 alineatul final din Codul de procedura penala sunt constitutionale, ci si ca admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a acestora poate conduce la incalcarea unor drepturi si libertati fundamentale.






  • Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





    Termeni juridici, grupare tematica




    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    39 useri online

    Useri autentificati: