DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 1519 din 15 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

Decizie neconstitutionalitate din 15-11-2011
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 1519 din 15 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat


Publicata in Monitorul Oficial nr. 67/2012 - M. Of. 67 / 27 ianuarie 2012

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.20 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, exceptie ridicata de Marin Maciuca in Dosarul nr.1478/1/2007 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.331D/2011.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 18 octombrie 2011 in prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand Curtea, in temeiul art.57 si art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei a amanat pronuntarea pentru data de 20 octombrie 2011 si, respectiv, 25 octombrie 2011. De asemenea, prin incheierea din 25 octombrie 2011, Curtea, avand in vedere imposibilitatea constituirii majoritatii prevazute de art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, a repus cauza pe rol pentru data de 15 noiembrie 2011.

La apelul nominal raspunde autorul exceptiei, personal si asistat de domnul avocat George Dominic Pop, membru al Baroului Bucuresti, in calitate de aparator ales cu delegatie la dosarul cauzei. Se constata lipsa celorlalte parti, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.

Cauza fiind in stare de judecata, presedintele completului acorda cuvantul partilor. Aparatorul autorului exceptiei solicita admiterea acesteia, aratand, in esenta, ca textul de lege criticat contravine dispozitiilor art.16, art.24, art.41 si art.53 din Constitutie. In acest sens, precizeaza ca este nesocotit dreptul la aparare, care implica si dreptul partii de a-si alege avocatul. Corelativ, se produce o degradare a dreptului avocatului de a-si exercita profesia, atunci cand este vorba despre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Invoca dispozitiile Recomandarii (2000)21 din 25 octombrie 2000 a Comitetului Ministrilor Consiliului Europei, potrivit carora statele membre trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a respecta, a proteja si a promova libertatea de a exercita profesia de avocat, fara discriminare si fara imixtiuni din partea autoritatilor sau a publicului, in special avand in vedere prevederile relevante ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate, avand cuvantul, achieseaza la cele sustinute de aparatorul sau.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate in masura in care textul de lege criticat interzice desfasurarea profesiei la intreaga instanta, cu referire la Inalta Curte de Casatie si Justitie, indiferent de sectia la care sotul, ruda sau afinul avocatului functioneaza ca judecator. Apreciaza ca exista o tensiune in ceea ce priveste conditia proportionalitatii restrangerii dreptului la munca, avand in vedere caracterul unic al instantei supreme.


Curtea,


avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Incheierea din 9 februarie 2011, pronuntata in Dosarul nr.1478/1/2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.20 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.
Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de Marin Maciuca intr-o cauza penala in care s-a pus problema asigurarii asistarii sale de catre un anumit avocat, aflat intruna dintre ipotezele vizate de textul de lege ce formeaza obiectul acesteia.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca interdictia impusa de textul de lege criticat restrange deopotriva libertatea partii de a-si alege avocatul si dreptul avocatului de a asista si reprezenta persoanele fizice si juridice in fata tuturor instantelor, autoritatilor si institutiilor. Arata ca interdictia nu este justificata, de vreme ce exista alte mijloace legale care pot asigura desfasurarea proceselor in conditii de impartialitate, respectiv abtinerea si recuzarea judecatorilor si procurorilor. Autorul exceptiei sustine ca textul de lege, in noua sa redactare data prin Legea nr.270/2010, interzicand avocatului dreptul de a pleda in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, chiar si la o alta sectie decat cea la care functioneaza ruda sau afinul sau, incalca dreptul la aparare al partii care, din considerente independente de vointa sa, nu mai poate fi asistata de acelasi avocat si la instanta suprema, in calea ordinara sau extraordinara de atac ori in alte materii date prin lege in competenta acesteia. Or, avocatul respectiv fusese ales in considerarea experientei acestuia si a raporturilor de incredere care trebuie sa existe intre aparator si clientul sau. In plus, sustine ca privarea avocatilor abilitati - prin vechimea in munca, prin titluri stiintifice, prin prestigiu si notorietate in profesie - de a pune concluzii la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in conditiile unicitatii acesteia, apare ca o incalcare a reglementarilor referitoare la interzicerea generala a discriminarii, egalitatea de sanse si neingradirea dreptului la munca in ce priveste locul exercitarii acestuia. In acelasi sens, arata ca prevederea de lege ingradeste dreptul la munca al avocatului si libertatea de a alege locul de munca, prin *loc de munca* intelegandu-se, in acest caz, nu numai sediul de exercitare a profesiei, ci, in principal, instantele sau autoritatile publice in fata carora poate asista sau reprezenta partile.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este intemeiata. In acest sens, apreciaza ca prevederile art.20 alin.(1) din Legea nr.51/1995, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr.270/2010, aduc atingere existentei dreptului partii de a-si alege liber avocatul, precum si dreptului aparatorului de a-si asista si reprezenta clientul in fata tuturor instantelor. In opinia sa, norma criticata afecteaza dreptul de aparare al partii care, avand un avocat ales, nu poate beneficia de asistenta juridica a acestuia in toate fazele procesului penal, in cazul in care desfasurarea acestuia presupune si investirea instantei supreme. Arata ca este adevarat ca statul poate sa reglementeze intr-un anumit mod accesul la justitie si chiar sa il supuna unor limitari si restrictii, dar, in conditiile unicitatii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reglementarea ce se invoca aduce atingere nemijlocita dreptului la aparare al persoanei chemate in fata acestei instante. De asemenea, considera ca textul de lege criticat nesocoteste art.41 din Constitutie, intrucat, prin limitarea dreptului de a pleda in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie este ingradit dreptul la munca al avocatului si libertatea de a alege locul de munca.

Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu si-au exprimat punctele de vedere asupra exceptiei.


Curtea,


examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei si ale aparatorului acestuia, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, potrivit incheierii de sesizare, dispozitiile art.20 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.113 din 6 martie 2001, astfel cum au fost modificate si completate prin art.I pct.12 din Legea nr.270/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.872 din 28 decembrie 2010. Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, Legea nr.51/1995 a fost republicata, - in temeiul art.VI din Legea nr.270/2010 -, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.98 din 7 februarie 2011, dandu-se textelor o noua numerotare, astfel ca, in prezent, textul de lege supus controlului de constitutionalitate se regaseste la art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995, care are urmatoarea redactare: *(1) Profesia de avocat nu poate fi exercitata la instantele, precum si la parchetele de pe langa acestea, inclusiv la Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Inalta Curte de Casatie si Justitie sau la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde sotul avocatului sau ruda ori afinul sau pana la gradul al treilea inclusiv indeplineste functia de judecator sau procuror, indiferent de sectia, directia, serviciul sau biroul in care isi desfasoara activitatea.*

In opinia autorului exceptiei sunt incalcate urmatoarele dispozitii din Constitutie: art.16 alin.(1) care statueaza principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, art.24 alin.(2) care consacra dreptul partilor de a fi asistate, in tot cursul procesului, de un avocat, ales sau numit din oficiu, art.41 alin.(1) care prevede ca dreptul la munca nu poate fi ingradit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera si art.53 alin.(2) care detaliaza conditiile in care poate fi restrans exercitiul unor drepturi sau al unor libertati.

Totodata, prin raportare la art.20 alin.(2) din Legea fundamentala, invoca si o serie de acte adoptate la nivelul Uniunii Europene si al Consiliului Europei, si anume: Directiva Consiliului 77/249/CEE din 22 martie 1977 de facilitare a exercitarii efective a libertatii de a presta servicii de catre avocati, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 78 din 26 martie 1977, Recomandarea R(2000)21 din 25 octombrie 2000 a Comitetului Ministrilor Consiliului Europei catre statele membre privind libertatea exercitarii profesiei de avocat, art.15 – *Libertatea de alegere a ocupatiei si dreptul la munca* si art.21 – *Nediscriminarea* din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Protocolul nr.12 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si Comunicarea Comisiei Europene catre Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic si Social European si Comitetul Regiunilor COM(2008) 420 din 2 iulie 2008 privind nediscriminarea si egalitatea de sanse: un angajament reinnoit.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca motivarea formulata de autorul exceptiei supune controlului instantei de contencios constitutional textul art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 dintr-o dubla perspectiva: pe de o parte, sub aspectul incalcarii dreptului la aparare al justitiabilului, si, pe de alta parte, prin prisma incalcarii dreptului la munca al avocatului.


I. In ceea ce priveste critica referitoare la incalcarea dreptului la aparare, Curtea constata ca aceasta este intemeiata, prevederile art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 contravenind dispozitiilor art.24 alin.(2) din Constitutie care garanteaza dreptul partilor dintr-un proces de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Curtea observa ca dreptul la un avocat ales confera dreptului la aparare plenitudinea atributelor exercitarii sale, in conditiile in care o aparare eficienta nu poate fi realizata decat daca intre parte si avocatul care ii reprezinta interesele exista o relatie bazata pe incredere deplina, avand in vedere faptul ca partea urmeaza sa ii incredinteze avocatului informatii de natura personala, pe baza carora acesta va construi o aparare adecvata. De aceea, justitiabilul trebuie sa beneficieze de dreptul de a-si alege acel avocat fata de care are certitudinea ca il va apara in mod corespunzator interesele legitime.

Legea instituie interdictia exercitarii profesiei de avocat la acele instante, precum si la parchetele de pe langa acestea, la care sotul avocatului sau ruda ori afinul sau pana la gradul al treilea inclusiv indeplineste functia de judecator sau procuror, indiferent de sectia, directia, serviciul sau biroul in care isi desfasoara activitatea, limitand dreptul la aparare al justitiabilului care apeleaza la serviciile respectivului avocat, contrar prevederilor art.24 din Constitutie care garanteaza plenar acest drept.

Curtea urmeaza sa verifice daca aceasta restrangere se incadreaza in conditiile prevazute de art.53 din Constitutie, care permite limitarea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati numai atunci cand sunt intrunite cumulativ conditiile expres prevazute de textul constitutional.

Art.53 din Constitutie are urmatorul continut:
*(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.*

Prima conditie fixata de textul constitutional, potrivit careia restrangerea trebuie realizata prin intermediul unei legi, este indiscutabil indeplinita.

Dintre situatiile enumerate in art.53 alin.(1) ca susceptibile de a justifica restrangerea, se poate retine, in cazul de fata, imperativul apararii *drepturilor si a libertatilor cetatenilor*, cu referire la dreptul la un proces echitabil, care, potrivit art.6 par.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, implica, in mod necesar, printre altele, si judecarea acestuia de catre o instanta impartiala. Sub acest aspect, textul de lege criticat are ca scop crearea premiselor existentei unei instante care sa prezinte o astfel de caracteristica.

Intrucat cu privire la instanta in componenta careia intra un magistrat care se afla intr-o relatie izvorata din casatorie sau din relatii de rudenie ori afinitate exista permanent dubiul lipsei de impartialitate, legiuitorul a apreciat ca inlaturarea acestei surse de suspiciune se poate realiza in mod eficient prin interdictia cuprinsa in textul de lege criticat.

Un rationament similar este aplicabil si in ceea ce priveste parchetele pe langa acestea, inclusiv la Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. In consecinta, restrangerea cuprinsa in textul de lege criticat se justifica in vederea asigurarii dreptului la un proces echitabil.

Examinand urmatoarea conditie impusa de prevederile art.53 din Constitutie, referitoare la necesitatea restrangerii intr-o societate democratica, instanta de contencios constitutional constata ca aceasta nu poate fi considerata indeplinita, intrucat finalitatea anterior aratata, constand in pastrarea impartialitatii magistratilor, este pe deplin asigurata prin alte mijloace legale. Astfel, Codul de procedura civila si cel de procedura penala reglementeaza institutia abtinerii si cea a recuzarii judecatorilor si a procurorilor, intr-o maniera categorica, apta sa se constituie intr-o garantie suficient de puternica pentru asigurarea mentinerii impartialitatii magistratilor: art.25 din Codul de procedura civila stabileste in sarcina judecatorului obligatia de a se abtine de la a judeca in acea cauza in care stie ca exista un motiv de recuzare in privinta sa; art.27 din acelasi cod enumera situatiile in care judecatorul poate fi recuzat, la pct.2 fiind mentionata cea in care judecatorul este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul [sau mandatarul] unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului acestuia.

Potrivit art.36, aceste dispozitii se aplica in mod corespunzator si in ceea ce priveste procurorii.

De asemenea, Codul de procedura penala prevede, la art.48 alin.(1) lit.f), ca este incompatibil de a judeca judecatorul care, in cauza respectiva, este sot, ruda sau afin, pana la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre parti sau cu avocatul ori mandatarul acesteia, aceeasi incompatibilitate vizand si procurorii, in virtutea art.49 alin.(2).

Totodata, art.51 confera oricareia dintre parti posibilitatea de a recuza persoana incompatibila, care nu a facut declaratie de abtinere. In plus, atat Codul de procedura civila, cat si cel de procedura penala reglementeaza, la art.37, respectiv art.55 institutia stramutarii pricinii la o alta instanta de acelasi grad.

In acelasi sens, Curtea apreciaza, de asemenea, ca dispozitiile mentionate din Codurile de procedura civila si penala referitoare la abtinere si recuzare sunt de natura sa satisfaca si exigentele cuprinse in Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare si verificare a progresului realizat de Romania in vederea atingerii anumitor obiective de referinta specifice in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 354, din 14 decembrie 2006, referitoare la existenta, in toate statele membre, a unui sistem judiciar si administrativ impartial, independent si eficient, inzestrat cu mijloace suficiente, intre altele, pentru a lupta impotriva coruptiei. Astfel, obiectivul de referinta constand in infiintarea unei agentii pentru integritate cu responsabilitati in domeniul verificarii patrimoniului, al incompatibilitatilor si al conflictelor de interese potentiale, precum si cu capacitatea de a adopta decizii obligatorii care sa poata duce la aplicarea unor sanctiuni disuasive nu presupune existenta in sistemul normativ national a unor prevederi legale precum cea criticata in cauza de fata. Tot astfel, nici obiectivul de referinta privitor la garantarea unui proces judiciar mai transparent si mai eficient nu implica in mod necesar instituirea unei interdictii de felul celei vizate de prezenta exceptie de neconstitutionalitate.

O alta conditie impusa de art.53 este aceea ca restrangerea sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o. Pentru verificarea indeplinirii acestei conditii trebuie analizat in ce masura exista un just echilibru intre limitarea la care este supus dreptul la aparare si interesul public protejat prin aceasta limitare. Or, sub acest aspect, tinand seama de existenta reglementarilor legale mai sus mentionate referitoare la abtinerea ca obligatie a judecatorilor si procurorilor, corelata cu posibilitatea recuzarii acestora, Curtea apreciaza ca interzicerea dreptului avocatilor de a pleda la instantele si parchetele la care sotul sau rudele ori afinii sai functioneaza ca judecatori, respectiv procurori nu isi gaseste o justificare rezonabila prin raportare la interesul aparat, atata vreme cat, asa cum s-a aratat, mentinerea prezumtiei de impartialitate a instantei este asigurata prin dispozitiile corespunzatoare din codurile de procedura civila si penala.

Prin urmare, apare ca excesiva restrangerea dreptului la aparare, ca o consecinta a interdictiei de a exercita profesia la intreaga instanta in cazul in care, in cadrul acesteia functioneaza un judecator aflat in relatie de rudenie sau afinitate cu avocatul ales.

Interdictia cuprinsa in textul de lege criticat face abstractie de obligatia de abtinere care revine judecatorului si procurorului, in detrimentul plenitudinii de exercitare a dreptului la aparare. Mai mult, intr-o interpretare teleologica, textul de lege criticat porneste chiar de la premisa neindeplinirii de catre judecator, respectiv procuror, a obligatiei mentionate. Or, o astfel de conceptie legislativa intra in contradictie cu principiile de baza ale eticii si deontologiei magistratilor.

Textul art.53 din Constitutie mai prevede ca masura trebuie sa fie *aplicabila in mod nediscriminatoriu*. Curtea va analiza aceasta conditie din perspectiva celui asupra caruia poarta interdictia cuprinsa in textul de lege criticat. Astfel, daca ne raportam la categoria avocatilor afectati de interdictia exercitarii profesiei la acea instanta la care sotul, ruda sau afinul sau functioneaza ca magistrat, se poate constata ca masura este aplicata in mod nediscriminatoriu, afectandu-i in mod egal pe toti cei aflati in aceasta situatie. Cu toate acestea, masura are, insa, ca efect o discriminare evidenta a avocatului care, pentru unicul considerent al relatiei rezultate din casatorie, rudenie sau afinitate cu un judecator sau procuror, este pus in imposibilitatea de a-si exercita profesia la intreaga instanta, respectiv la intregul parchet, desi indeplineste aceleasi conditii cerute de lege ca toti ceilalti avocati care sunt abilitati sa asigure asistenta juridica la acea instanta.

Asadar, restrictia prevazuta de art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 aduce atingere insasi existentei dreptului la aparare, acesta neputand fi exercitat in plenitudinea sa.

De altfel, Curtea retine ca interdictia instituita prin textul de lege criticat nu reprezinta o incompatibilitate pentru avocati, intrucat incompatibilitatile sunt aferente indeplinirii unei functii, nicidecum exercitarii unei profesii. In procesele in care asigura asistenta judiciara, avocatul are o pozitie speciala, distincta de a cea partilor din proces, precum si de cea a judecatorului sau a procurorului. Avocatul este un profesionist chemat sa sustina apararea drepturilor substantiale si procedurale ale partii pe care o reprezinta. Interzicerea exercitarii profesiei la instantele sau parchetele unde sotul avocatului sau ruda ori afinul sau pana la gradul al treilea inclusiv indeplineste functia de judecator sau procuror, indiferent de sectia, directia, serviciul sau biroul in care isi desfasoara activitatea reprezinta o veritabila sanctiune pentru avocatul respectiv. Impartialitatea judecatorului si a procurorului nu poate fi asigurata, insa, printr-o asemenea sanctiune aplicata avocatului.

Asadar, Curtea constata ca dispozitiile art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 sunt neconstitutionale, contravenind art.24 alin.(2) coroborat cu art.53 din Constitutie. Curtea observa ca dreptul la un aparator ales este garantat si de art.6 par.3 lit.c) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit caruia *orice acuzat are, in special, […] dreptul sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el […]*. In clarificarea intelesului acestor dispozitii conventionale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, in Hotararea din 23 aprilie 1983, pronuntata in cauza Pakelli impotriva Germaniei, par.31, ca “un acuzat care nu doreste sa se apere personal trebuie sa aiba posibilitatea de a apela la un avocat ales de el […]*. Aceasta observatie a fost reiterata in jurisprudenta instantei de la Strasbourg, de exemplu, in Hotararea din 28 iunie 1984, pronuntata in cauza Campbell si Fell impotriva Marii Britanii, par.99, sau Hotararea din 16 iunie 2005, pronuntata in cauza Balliu impotriva Albaniei, par.32.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, totodata, si urmatoarele: *Cu toate acestea si in pofida relatiilor de incredere dintre avocat si client, nu se poate acorda un caracter absolut dreptului garantat de art.6 par.3 lit.c). Acesta este subordonat obligatoriu unor limitari atunci cand instantele au sarcina de a decide daca interesele justitiei impun numirea unui aparator din oficiu pentru acuzat. La numirea avocatului respectiv, instantele nationale trebuie inevitabil sa tina cont de dorinta acuzatului. Cu toate acestea, instantele pot sa nu tina seama de aceasta daca exista motive pertinente si suficiente pentru a considera ca interesele justitiei o impun*. (Hotararea din 25 septembrie 1992, pronuntata in cauza Croissant impotriva Germaniei, par.29, Hotararea din 25 martie 2008, pronuntata in cauza Vitan impotriva Romaniei, par.59, Hotararea din 8 februarie 2011, pronuntata in cauza Micu impotriva Romaniei, par.103).

Prin urmare, din jurisprudenta instantei de la Strasbourg, rezulta ca limitarile admise de aceasta nu sunt limitari legislative, precum cea cuprinsa in textul de lege ce formeaza obiectul prezentei exceptii de neconstitutionalitate, ci sunt limitari de natura judiciara, aparute in cauze concrete, in situatii individuale.

De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, de asemenea, ca textul art.6 par.3 lit.c) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu precizeaza conditiile de exercitare a dreptului fiecarui acuzat de a se apara prin avocat, lasand statelor contractante alegerea mijloacelor corespunzatoare ce permit realizarea sa efectiva, Curtii de la Strasbourg revenindu-i sarcina de a examina daca aceste mijloace sunt compatibile cu exigentele unui proces echitabil (Hotararea din 24 noiembrie 1993, pronuntata in cauza Imbrioscia impotriva Elvetiei, par.38).

Consacrand dreptul la un avocat ales al partilor dintr-un proces, fara sa faca distinctie intre procesele penale si cele din alte materii, Constitutia Romaniei instituie, prin art.24 alin.(2), un standard de protectie mai ridicat decat cel stabilit prin art.6 par.3 lit.c) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care se refera doar la dreptul persoanelor acuzate de savarsirea unei fapte penale de a beneficia de dreptul la un avocat ales de acestea. Or, potrivit art.53 din Conventie, *nicio dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte*.


II. In ceea ce priveste critica referitoare la incalcarea art.41 alin.(1) din Constitutie care prevede ca dreptul la munca nu poate fi ingradit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera, Curtea constata ca nu o poate retine, fiind formulata de o persoana care nu poate justifica un interes in acest sens. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate trebuie sa demonstreze un interes personal in contestarea constitutionalitatii unui text de lege. Or, din perspectiva nesocotirii dreptului la munca si la exercitarea libera a profesiei, autorul prezentei exceptii, inculpat intr-o cauza penala, nu poate invoca exceptia in interesul avocatului sau.


III. Curtea observa ca exista state europene ale caror legislatii nu contin cu privire la avocati interdictii similare celei cuprinse in art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995, ci prevad obligatia judecatorului, respectiv a procurorului, de a se abtine, corelativ cu posibilitatea recuzarii in caz contrar.

Astfel, de exemplu, in Italia, art.36 lit.b) din Codul de procedura penala precizeaza ca judecatorul trebuie sa se abtina sa judece o cauza in care o ruda a sa ori sotul sau este avocat, iar art.51 par.2 din Codul de procedura civila stabileste ca judecatorul trebuie sa se abtina daca el/ea sau sotul/sotia sa este ruda pana la gradul 4 inclusiv cu unul dintre avocati sau una dintre parti. Este de remarcat ca nu exista nicio interdictie pentru avocat in acest sens cuprinsa in legea italiana a avocaturii, respectiv Decretul-lege nr.1578 din 27 noiembrie 1933, modificat prin Decretul-lege nr.27 din 24 februarie 1997.

Nici in Franta Decretul nr.91-1197 din 27 noiembrie 1991 privind profesia de avocat nu instituie vreo interdictie pentru avocat de natura celei cuprinse in art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995. In schimb, art.668 par.3 din Codul de procedura penala stabileste ca judecatorul poate fi recuzat daca el sau sotul sau este ruda cu avocatul uneia dintre parti.

Tot astfel, in Ungaria, art.13 par.1 lit.c) din Actul nr.3 din 1952 privind procedura civila impune judecatorului sa se abtina sa judece daca este ruda sau fost sot cu reprezentantul uneia dintre parti. In Actul nr.XI din 1998 privind profesia de avocat nu este mentionata, insa, sub acest aspect, nicio restrictie pentru avocat.


IV. Curtea constata ca, in precedent, a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate, retinand, prin Decizia nr.294 din 9 iunie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.614 din 15 iulie 2005, ca interdictia instituita prin art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 [care, la acea data, se regasea la art.20 alin.(1) din lege] *vizeaza sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de catre membrii barourilor, iar nu restrangerea dreptului la aparare al cetateanului, prevazut la art. 24 alin. (1) din Constitutie.*


V. In ce priveste prevederile art.21 alin.(2), (3) si (4) din Legea nr.51/1995, Curtea observa ca acestea reprezinta norme explicative si de trimitere la cele ale alin.(1) din aceleasi articol, astfel ca raman fara obiect in conditiile admiterii prezentei exceptii de neconstitutionalitate.



DECIZIE


Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(1) si (4) din Constitutie, precum si al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d), al art.29 si al art.31 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,


CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

Decide:



Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Marin Maciuca in Dosarul nr.1478/1/2007 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia penala si constata ca dispozitiile art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat sunt neconstitutionale.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


Pronuntata in sedinta publica din data de 15 noiembrie 2011.


OPINIE SEPARATA



1. In dezacord cu solutia adoptata, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr.1519 din 15 noiembrie 2011 prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate, constatandu-se ca dispozitiile art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat sunt neconstitutionale, consider ca se impunea o solutie de admitere a exceptiei cu rezerva de interpretare, in sensul constatarii neconstitutionalitatii textului de lege mentionat numai in masura in care interzice avocatului care este sot, ruda sau afin pana la gradul al treilea inclusiv cu un judecator care functioneaza la Inalta Curte de Casatie si Justitie, sa isi exercite profesia la toate sectiile acestei instante, iar nu doar la cea la care judecatorul respectiv isi desfasoara activitatea.

Aceasta solutie se impunea, pe de o parte, intrucat in acest sens si in aceste limite a fost investita Curtea Constitutionala, iar pe de alta parte, pentru a fi respectate cerintele procedurale prevazute de Legea nr.47/1992.

Din acest punct de vedere, este de observat ca atat critica formulata de autorul exceptiei, cat si opinia exprimata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala in cuprinsul incheierii prin care a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea prezentei exceptii, au vizat neconstitutionalitatea prevederilor art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 doar din perspectiva interdictiei instituita pentru avocat de a-si exercita profesia la toate sectiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie in cazul in care acesta este sot, ruda sau afin pana la gradul al treilea inclusiv cu unul dintre judecatorii instantei supreme, indiferent de sectia la care acesta isi desfasoara activitatea. Constatand neconstitutionalitatea textului in integralitatea sa, Curtea Constitutionala a depasit limitele sesizarii. Or, instanta de contencios constitutional exercita controlul de constitutionalitate exclusiv in limine litis, extinderea controlului asupra art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995 in ansamblul sau, echivaland cu o sesizare din oficiu, in dezacord cu prevederile art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992, care stabilesc ca sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta in fata careia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate.

In plus, declarand neconstitutionalitatea art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995, in intregime, Curtea Constitutionala a nesocotit dispozitiile art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 care stabilesc una dintre conditiile de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate, si anume cea care impune ca textul de lege ce formeaza obiectul acesteia sa aiba legatura cu solutionarea cauzei. Prevederile de lege supuse, in cazul de fata, controlului de constitutionalitate au un continut complex, referindu-se la toate instantele din sistemul judiciar romanesc, indiferent de gradul acestora (judecatorie, tribunal, curte de apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie), dar si la parchetele de pe langa acestea, *indiferent de sectia, directia, serviciul sau biroul* in care judecatorul, respectiv procurorul care este sot, ruda sau afin cu avocatul asupra caruia poarta interdictia isi desfasoara activitatea. Deci, textul de lege are in vedere relatia izvorata din rudenie sau casatorie intre avocat si judecator, dar si intre avocat si procuror. Or, in speta de fata, mentiunile referitoare la interdictia prin raportare la procurori nu au legatura cu solutionarea litigiului pendinte pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia penala, in cadrul caruia ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate a fost determinata de imprejurarea ca avocatul care ar fi trebuit sa il reprezinte pe autorul exceptiei in fata instantei mentionate este sot cu unul dintre judecatorii care isi desfasoara activitatea la o alta sectie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Prin urmare, Curtea Constitutionala ar fi trebuit sa disocieze dispozitiile textului de lege criticat, astfel incat controlul de constitutionalitate sa se exercite numai in ceea ce priveste interdictia impusa avocatului de a pleda in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Potrivit art.126 alin.(1) din Constitutie, *Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite potrivit legii*. Asadar, in Romania exista o singura instanta suprema, care este Inalta Curte de Casatie si Justitie, singura instanta nominalizata expres prin Legea fundamentala. Or, din perspectiva unicitatii instantei supreme, interdictia impusa avocatului de a-si exercita profesia la Inalta Curte de Casatie si Justitie apare ca fiind neconstitutionala prin prisma nesocotirii dreptului la aparare. In acest sens, este de observat ca, spre deosebire de toate celelalte instante de la care se poate solicita stramutarea pricinii la o alta instanta de grad egal, la Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate fi utilizata aceasta institutie juridica. Astfel, in cazul relatiei de rudenie sau afinitate dintre judecator si avocatul uneia dintre parti stramutarea ar putea fi solicitata fie in conditiile art.37-art.39 din Codul de procedura civila pe motiv de banuiala legitima, fie potrivit art.55 alin.(1) din Codul de procedura penala *in cazul in care impartialitatea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita imprejurarilor cauzei*. In ceea ce priveste instanta suprema, insa, stramutarea nu este posibila, avand in vedere caracterul singular al acestei instante, unicitatea sa in cadrul sistemului national de instante. Cu alte cuvinte, o data ajuns in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie interdictia devine insurmontabila, avand in vedere ca aceasta vizeaza instanta suprema in ansamblu, iar nu, de exemplu, doar sectia de competenta careia este solutionarea litigiului in care este angajat respectivul avocat. De aceea, interdictia impusa prin textul de lege criticat, cu distinctia precizata mai sus, este de natura sa aduca atingere dreptului la aparare al justitiabilului.


2. In raport de motivarea exceptiei, Curtea trebuia sa disocieze din cuprinsul art.21 alin.(1) reglementarea corespunzatoare asupra careia sa-si exercite controlul si nu sa-l extinda si la celelalte instante judecatoresti, precum si in cazul parchetelor de pe langa acestea. Prin extinderea controlului de constitutionalitate, Curtea, pe de o parte, si a depasit limitele sesizarii, iar, pe de alta parte, si-a infirmat propria jurisprudenta constanta in materie.

Legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat a fost supusa controlului de constitutionalitate inainte de promulgare, la sesizarea a 52 de deputati si a Curtii Supreme de Justitie.

Solutionand obiectia de neconstitutionalitate, prin Decizia nr.45 din 2 mai 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.90 din 12 mai 1995, cu privire la textul criticat in redactarea de la acea data – art.17 – devenit art.21 in urma unor modificari si a republicarii legii, Curtea a constatat ca acesta este constitutional intrucat nu instituie restrangeri ale exercitarii dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilitati care constituie masuri de protectie pentru parti si impotriva unor suspiciuni ce ar putea altera actul de justitie. Textul legal priveste direct avocatul si nu judecatorul, procurorul etc., astfel cum se prevede in codurile de procedura.

De-a lungul timpului, Curtea a fost sesizata cu mai multe exceptii de neconstitutionalitate, prin raportare la aceleasi prevederi din Legea fundamentala invocate si in prezenta cauza.

Printr-o jurisprudenta constanta (de exemplu: Decizia nr.679 din 18 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.409 din 18 iunie 2010; Decizia nr.223 din 17 februarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.161 din 16 martie 2009; Decizia nr.816 din 27 septembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.715 din 23 octombrie 2007; Decizia nr.294 din 9 iunie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.614 din 15 iulie 2005; Decizia nr.166 din 1 aprilie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.434 din 14 mai 2004; Decizia nr.190 din 10 octombrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.60 din 5 februarie 2001;
Decizia nr.57 din 14 mai 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.293 din 19 noiembrie 1996), Curtea a respins exceptiile de neconstitutionalitate invocate, retinand, in esenta, urmatoarele:
  • Interdictia instituita prin art.20 din Legea nr.51/1995 vizeaza sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de catre membrii barourilor, iar nu restrangerea dreptului la aparare al cetateanului, prevazut la art.24 alin.(1) din Constitutie. Acest drept este garantat prin posibilitatea titularului de a alege orice avocat inscris in barourile din Romania, in afara celor care au interdictia de a exercita acte specifice profesiei datorita unei situatii personale (interdictie limitata la o anumita instanta);
  • Interdictia cuprinsa in textul de lege este impusa de necesitatea apararii unor valori sociale importante, si anume ordinea si morala publica, iar, pe de alta parte, nu atinge existenta vreunui drept;
  • Incompatibilitatea reglementata de dispozitia criticata reprezinta o garantie si o masura de protectie a justitiabililor care recurg la serviciile unui avocat, ale caror interese trebuie asigurate potrivit legii;
  • Textul nu instituie restrangeri ale exercitarii dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilitati in exercitarea profesiei de avocat la instanta de judecta sau la parchetul unde sotul, ruda sau afinul pana la gradul al treilea inclusiv indeplineste functia de magistrat;
  • Aceste incompatibilitati constituie masuri de protectie pentru parti impotriva suspiciunilor privind situatii de natura sa altereze actul de justitie;
  • Incompabilitatea stabilita prin textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor din Constitutie, care prevad ca dreptul la munca nu poate fi ingradit, deorece textul nu instituie restrangerea exercitarii dreptului de a profesa avocatura, ci o garantie legala, prevazuta in scopul asigurarii participantilor la realizarea justitiei.

    Prin aceste decizii Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile criticate sunt constitutionale si ca nu sunt motive care sa justifice reconsiderarea acestei jurisprudente.

    Adoptand Decizia nr.1519 din 15 noiembrie 2011, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.21 alin.(1) din Legea nr.51/1995, Curtea si-a reconsiderat jurisprudenta constanta enuntata mai sus.

    Desigur, de principiu, Curtea Constitutionala poate sa-si reconsidere propria jurisprudenta, dar aceasta nu poate fi facuta decat in cazul aparitiei unor noi elemente care sa faca posibila modificarea acesteia. In aceste conditii revirimentul jurisprudentei Curtii ar fi trebuit justificat in mod expres in considerentele deciziei.

    Oricum, reconsiderarea jurisprudentei, in aceasta materie, este discutabila.






  • Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





    Termeni juridici, grupare tematica




    Vezi reducerile de azi la televizoare 4k.

    Aici gasesti cele mai noi si ieftine telefoane mobile



    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    38 useri online

    Useri autentificati: