INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 privind aplicarea dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale
Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce
formeaza obiectul Dosarului nr. 19/2011 este legal constituit
conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 1 din Codul de procedura
civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, si ale
art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si
functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta completului este prezidata de doamna judecator
Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si
Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror-sef
adjunct Antonia Eleonora Constantin.
La sedinta de judecata participa prim-magistratul-asistent
delegat al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna Aneta
Ionescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din
Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa
a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul competent
sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul
in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de
pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind aplicarea
dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata
prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare.
Reprezentantului procurorului general, doamna procuror-sef
adjunct Antonia Eleonora Constantin, a sustinut recursul in
interesul legii si a solicitat sa se constate ca despagubirile
acordate societatilor comerciale de institutiile publice implicate
in procesul de privatizare pentru prejudiciul suferit ca urmare a
retrocedarii unor imobile trebuie sa reprezinte, din patrimoniul
prezent, aceeasi proportie pe care activul o avea in patrimoniul
societatii ale carei actiuni au fost cumparate prin contractul de
privatizare la momentul cumpararii, prin aplicarea aceleiasi
proportii dintre procentul actiunilor vandute din intregul capital
social la valoarea pretului incasat si platit.
Presedintele completului, doamna judecator Rodica Aida
Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata
a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata
urmatoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitara
Prin sesizarea cu recurs in interesul legii, procurorul general
al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a
invederat existenta unei divergente jurisprudentiale determinate
de aplicarea dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor
comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si
completarile ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea
nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii,
cu modificarile si completarile ulterioare, cu privire la criteriile de stabilire a cuantumului despagubirilor acordate societatilor
comerciale de institutiile publice implicate in procesul de
privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile fostilor
proprietari.
2. Examenul jurisprudential
In urma verificarilor jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a
constatat ca in solutionarea cauzelor avand ca obiect actiuni
intemeiate pe dispozitiile art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor
comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si
completarile ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea
nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii,
cu modificarile si completarile ulterioare, practica judiciara este
neunitara.
3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Unele instante de judecata, investite cu cereri avand ca
obiect acordarea de despagubiri, drept consecinta a iesirii din
patrimoniul societatilor comerciale a imobilelor restituite fostilor
proprietari, au dispus obligarea institutiilor publice implicate la
plata unor despagubiri reprezentand valoarea de circulatie a
imobilului retrocedat.
In sustinerea acestei solutii s-a retinut incidenta prevederilor
art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997,
aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile
ulterioare, precum si a prevederilor art. 30 alin. (3) din Legea
nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. In lipsa
unor criterii legale speciale de determinare a prejudiciului, s-a
apreciat ca se aplica principiul general de drept al repararii
integrale a prejudiciului, care trebuie sa acopere atat paguba
efectiv suferita (damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat
(lucrum cesans). Astfel, cuantumul despagubirilor a fost stabilit
in raport cu valoarea pagubei la momentul pronuntarii hotararii,
intrucat numai astfel se realizeaza echivalenta intre valoarea
iesita din patrimoniul societatii, prin restituirea imobilelor catre
fostii proprietari, si valoarea ce trebuie adusa in loc, prin
despagubirea platita de institutia implicata in procesul de
privatizare. Instantele care au stabilit aceasta modalitate de
acordare a despagubirilor au apreciat ca numai valoarea de
circulatie a bunului imobil poate sa asigure o justa reparatie si o
reala protectie a drepturilor societatii comerciale, in sensul
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor
Omului.
3.2. Alte instante au apreciat ca obligatia de reparare a
prejudiciului suferit de societatea comerciala din al carei
patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limiteaza la valoarea de
inventar actualizata, in raport cu indicele de inflatie la momentul
predarii efective a bunului sau cu coeficientul de reevaluare a
constructiilor si terenurilor.
S-a apreciat ca nu se pot acorda despagubiri la nivelul valorii
contabile stabilite la data vanzarii pachetului de actiuni, ca
urmare a faptului ca societatile comerciale sunt obligate, prin
lege, sa procedeze la anumite intervale de timp la actualizarea
valorii contabile a imobilelor din patrimoniu, conform
coeficientilor adoptati de legiuitor. In urma acestei evaluari,
bunurile primesc o noua valoare contabila, inscrisa in evidentele
financiare ale societatii, valoare care se impune a fi avuta in
vedere la stabilirea cuantumului despagubirilor.
3.3. Intr-o a treia interpretare jurisprudentiala s-a considerat
ca prejudiciul societatilor comerciale, creat prin restituirea
imobilului fostilor proprietari, nu poate echivala cu valoarea de
circulatie a imobilului, deoarece despagubirea trebuie sa
reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeasi proportie pe care
valoarea activului respectiv o avea in patrimoniul societatii ale
carei actiuni au fost cumparate prin contractul de privatizare la
momentul cumpararii, prin aplicarea aceleiasi proportii dintre
procentul actiunilor vandute din intregul capital social la valoarea
pretului incasat si platit.
S-a apreciat ca, chiar daca obiectul contractului de vanzarecumparare
il constituie pachetul de actiuni reprezentand o
fractie a capitalului social in expresie juridica, acestui capital,
evidentiat in bilant la pasiv, ii corespund la activ bunuri ale
societatii, asa incat echilibrul dintre acesta si pretul incasat
trebuie mentinut si ulterior incheierii actului de instrainare,
pentru eventualele pierderi prevazute de legiuitor ulterior
privatizarii si a caror obligatie de acoperire a fost instituita in
sarcina vanzatorului, respectiv a institutiei publice implicate. In
acest context, s-a statuat ca ratiunea obligarii institutiei implicate
in procesul de privatizare la o despagubire care sa reprezinte
echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin retrocedarea
imobilelor fostilor proprietari este aceea de mentinere a
capitalului social la nivelul avut la momentul privatizarii,
consemnat in dosarul de privatizare, conform principiului fixitatii
capitalului social, al corespondentei lui cu bunurile inscrise in
bilant la activ.
S-a retinut totodata ca in stabilirea judiciara a echivalentului
banesc al prejudiciului se aplica principiile instituite prin
art. 1084—1086 din Codul civil, in sensul ca prejudiciul trebuie
sa cuprinda pierderea efectiv suferita si castigul nerealizat,
repararea privind numai prejudiciul previzibil la momentul
incheierii contractului, respectiv prejudiciul direct, in legatura
cauzala cu faptul ce l-a generat. S-a concluzionat ca dupa
determinarea prejudiciului, ca proportie reprezentata de
valoarea bunului restituit in valoarea capitalului social, la care
se aplica procentul de capital vandut, rezultatul se va raporta,
prin regula de trei simpla, la pretul incasat, prin adaugarea la
valoarea astfel obtinuta a castigului nerealizat, constand in lipsa
de folosinta de la momentul notificarii restituirii imobilului si pana
la data nerealizarii acordului de plata, daca se constata culpa
comuna a partilor.
4. Opinia procurorului general
Exprimandu-si punctul de vedere, procurorul general a
apreciat ca fiind corecta orientarea jurisprudentiala in
conformitate cu care, prin aplicarea regulilor de drept comun,
instituite prin art. 1084—1086 din Codul civil, coroborate cu
dispozitiile speciale din cuprinsul art. 14 alin. (9) din Ordonanta
de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea
nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, prejudiciul
suferit de cumparatorul pachetului de actiuni in cadrul procesului
de privatizare nu poate fi stabilit decat ca proportia reprezentata
de valoarea bunului restituit in valoarea capitalului social, la care
se va aplica procentul de capital vandut, rezultatul urmand a se
raporta la pretul incasat.
5. Raportul asupra recursului in interesul legii
Raportul intocmit in cauza, conform art. 330^6 alin. 6 din
Codul de procedura civila, a concluzionat ca fiind corecta una
dintre solutiile identificate de examenul jurisprudential, respectiv
aceea ca despagubirile acordate societatilor comerciale de
institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare
a retrocedarii unor imobile, se raporteaza la valoarea contabila
a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la
momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul societatii,
valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la
momentul platii despagubirii.
6. Inalta Curte
Pentru intelegerea problemei de drept ce face obiectul
recursului in interesul legii, trebuie prezentata mai intai evolutia
legislativa. Primul act normativ care a prevazut plata unor
despagubiri este Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si
completarile ulterioare. In acest act normativ se regaseste
dispozitia legala supusa interpretarii, respectiv art. 32^4 alin. (1)
potrivit caruia „institutiile publice implicate asigura repararea
prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in
curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a
bunurilor imobile preluate de stat*.
Art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997,
aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile
ulterioare, a fost abrogat expres prin art. 56 din Legea
nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Noul act
normativ a introdus o noua modalitate de plata a despagubirilor
prin art. 29, potrivit caruia „institutia publica implicata asigura
cumparatorilor cu care a incheiat contracte de vanzarecumparare
de actiuni repararea prejudiciilor cauzate acestora
prin executarea unor hotarari judecatoresti definitive si
irevocabile care obliga la restituirea in natura catre fostii
proprietari a bunurilor imobile preluate de stat*, precum si un
plafon maxim al acestor despagubiri, ele neputand depasi 50%
din pretul efectiv platit de cumparatorul actiunilor. Totodata,
art. 30 alin. (3) din lege a statuat ca prevederile art. 32^4 din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin
Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare,
raman aplicabile pentru contractele de vanzare-cumparare de
actiuni incheiate anterior intrarii in vigoare a legii.
Din analiza acestor texte legale rezulta ca legiuitorul a
prevazut, succesiv, doua modalitati diferite de plata a
despagubirilor: cea initiala, din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 88/1997, care stabilea plata despagubirilor catre
societatea comerciala privatizata, si cea ulterioara, din Legea
nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, care
stabileste plata despagubirilor catre cumparatorul actiunilor din
cadrul procesului de privatizare.
Diferenta este importanta din perspectiva problemei de drept
ce face obiectul recursului in interesul legii: astfel, prima
reglementare nu contine norme de limitare a cuantumului
despagubirilor ce pot fi achitate societatii comerciale
prejudiciate, in timp ce a doua reglementare, raportandu-se la
cumparatorul actiunilor, limiteaza cuantumul maxim al
despagubirilor ce pot fi achitate la 50% din pretul efectiv platit pe
actiuni.
Prin prevederea expresa in cadrul Legii nr. 137/2002, cu
modificarile si completarile ulterioare, a faptului ca textul art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata
prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare,
ramane aplicabil contractelor incheiate anterior intrarii in vigoare
a legii, s-a creat o situatie de ultraactivitate a legii, respectiv de
exceptie ce trebuie analizata ca atare, fara raportare la
prevederile ulterioare. In consecinta, pentru contractele de
vanzare-cumparare de actiuni incheiate anterior intrarii in
vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificarile si completarile
ulterioare, fiind aplicabile dispozitiile art. 324 din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea
nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, nu exista
norme de limitare a despagubirilor, aceste limitari intervenind
doar pentru contractele de vanzare-cumparare de actiuni
incheiate sub imperiul Legii nr. 137/2002, cu modificarile si
completarile ulterioare.
In concluzie, din analiza textelor legale prezentate se
desprind doua idei principale:
in primul rand, titularul actiunii in despagubire intemeiate
pe dispozitiile art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si
completarile ulterioare, pentru prejudiciile suferite ca urmare a
retrocedarii unor imobile catre fostii proprietari este intotdeauna
societatea comerciala privatizata;
in al doilea rand, prin mentinerea in aplicare a dispozitiilor
art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997,
aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile
ulterioare, pentru contractele incheiate anterior intrarii in vigoare
a Legii nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare,
despagubirile ce pot fi acordate societatilor comerciale nu sunt
limitate, neputandu-se face raportare la prevederile legale ce
stabilesc cuantumul maxim la nivelul de 50% din pretul efectiv
platit de cumparatorul actiunilor.
Din aceasta perspectiva, argumentele prezentate in recursul
in interesul legii declarat de procurorul general nu au relevanta
in analiza problemei de drept vizand intinderea despagubirilor
cuvenite societatilor comerciale in actiunile intemeiate pe
dispozitiile art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si
completarile ulterioare, in conditiile in care aceste argumente
se bazeaza pe modalitatea de plata a despagubirilor
reglementata de Legea nr. 137/2002, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Constatam insa ca exista o practica judiciara divergenta la
nivelul instantelor de judecata cu privire la modalitatea de
stabilire a despagubirilor cuvenite societatilor comerciale
prejudiciate ca urmare a retrocedarii unor imobile catre fostii
proprietari.
Se constata ca fiind corecta jurisprudenta in materie potrivit
careia obligatia de reparare a prejudiciului suferit de societatea
comerciala din al carei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se
limiteaza la valoarea de inventar (valoarea contabila),
actualizata in raport cu indicele de inflatie.
Se retine necesitatea unei corespondente in modalitatea de
evaluare a patrimoniului societatii comerciale, atat la momentul
privatizarii, cat si la momentul iesirii unui imobil din patrimoniu.
Astfel, la momentul vanzarii actiunilor, in cadrul dosarului de
prezentare, patrimoniul societatii comerciale este evaluat
conform normelor de evaluare in vigoare, valoarea acestui
patrimoniu fiind reflectata in valoarea actiunilor ce urmeaza a fi
vandute, respectiv in capitalul social al societatii comerciale ce
urmeaza a fi privatizata.
Ca regula generala, capitalul social cuprinde aporturile in
numerar si in natura ale asociatilor care participa la constituirea
societatii. In bilantul societatii, capitalul social este evidentiat la
pasiv, ca o obligatie a societatii fata de asociati. In schimb,
bunurile efective, care constituie aporturile asociatilor, figureaza
in bilantul societatii, deoarece, intrand in patrimoniul societatii,
ele apartin acesteia.
Capitalul social nominal este fix pe toata durata societatii, in
sensul ca valoarea activului patrimoniului societatii trebuie sa
fie cel putin la nivelul capitalului social, legiuitorul prevazand
obligatia reintregirii sau reducerii acestuia (art. 207 si art. 212 si
urm. din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare).
Deosebit de aceste modalitati de reducere si majorare a
capitalului social, legiuitorul a mai prevazut o modalitate
specifica de majorare a capitalului social, si anume prin
reevaluarea activelor societatii. Astfel, legislatia promovata dupa
anul 1990 a avut in vedere efectuarea unor reevaluari ale
activelor din patrimoniul intreprinderilor, reevaluarea contabila
a fost facuta la decizia autoritatii — Ministerul Finantelor Publice,
fiind o activitate administrativa prin care se urmarea
reactualizarea valorilor contabile ale imobilizarilor corporale (mijloace fixe) inregistrate la costuri istorice la valorile actuale
influentate de procesul inflationist. Activitatea de reevaluare
contabila a fost un proces obligatoriu in urma publicarii Hotararii
Guvernului nr. 945/1990 privind inventarierea si reevaluarea
patrimoniului unitatilor economice de stat, Hotararii Guvernului
nr. 26/1992 privind reevaluarea unor active si pasive ca urmare
a unificarii cursurilor de schimb ale leului si regimului de preturi
si tarife in aceste conditii, cu completarile ulterioare, si a Hotararii
Guvernului nr. 500/1994 privind reevaluarea imobilizarilor
corporale si modificarea capitalului social, cu modificarile si
completarile ulterioare, respectiv un proces aflat la indemana
societatilor comerciale, astfel cum a fost reglementat prin
Hotararea Guvernului nr. 983/1998 privind reevaluarea cladirilor,
constructiilor speciale si a terenurilor, modificata si completata
prin Hotararea Guvernului nr. 95/1999, respectiv Hotararea
Guvernului nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizarilor
corporale si Hotararea Guvernului nr. 1.553/2003 privind
reevaluarea imobilizarilor corporale si stabilirea valorii de intrare
a mijloacelor fixe, cu modificarile ulterioare.
Conform dispozitiilor art. 1 alin. (2) din Hotararea Guvernului
nr. 1.553/2003, reevaluarea imobilizarilor corporale se
efectueaza in vederea determinarii valorii juste a acestora,
tinandu-se seama de inflatie, utilitatea bunului, starea acestuia
si de pretul pietei, atunci cand valoarea contabila difera
semnificativ de valoarea justa.
De asemenea, Hotararea Guvernului nr. 500/1994, cu
modificarile si completarile ulterioare, stabileste obligativitatea
reevaluarii imobilizarilor corporale si inregistrarea diferentelor in
capitalul social al regiilor autonome sau al societatilor
comerciale cu capital integral sau partial de stat.
Deci societatile comerciale, ulterior procesului de privatizare
prin vanzarea pachetului de actiuni (indiferent daca a avut loc o
vanzare totala sau partiala a pachetului de actiuni detinut de
stat), au fost obligate la reevaluarea continua a activelor sale
patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilantului la
capitolul active.
In consecinta, apreciem, pe o linie de consecventa in
evaluarea patrimoniului societatilor comerciale privatizate, ca
societatea comerciala prejudiciata prin restituirea unor imobile
catre fostii proprietari trebuie despagubita cu valoarea cu care
aceste imobile figurau in bilantul societatii, in conditiile in care,
respectand dezideratul fixitatii capitalului social, in locul
imobilului retrocedat trebuie inscrisa valoarea acestuia rezultata
in urma procesului obligatoriu de reevaluare.
Aceasta valoare acopera insa doar paguba efectiv suferita
(damnum emergens). In baza principiului repararii integrale a
prejudiciului, la valoarea imobilului evidentiata in bilant trebuie
adaugata rata inflatiei, calculata prin raportare la momentul platii
despagubirii (aceasta acoperind si beneficiul nerealizat —
lucruum cesans).
Nu pot fi retinute valorile stabilite prin solutiile care au statuat
in sensul platii unor despagubiri la valoarea de circulatie a
imobilului retrocedat, pentru urmatoarele considerente: asa cum
s-a aratat deja, capitalul social este fix, el corespunzand valorii
aporturilor in numerar si in natura aduse de asociati, cu
mentiunea ca aporturile in natura, in lipsa unei stipulatii contrare,
intra in patrimoniul societatii (in situatia societatilor comerciale
privatizate, foste unitati de stat, nici nu exista aporturi in natura
ale asociatilor la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format
din bunurile date in administrare sau in folosinta in perioada
anterioara anului 1990). In masura in care despagubirile ar fi
achitate la nivelul valorii de piata a activului retrocedat,
societatea nu ar putea inscrie in capitalul sau social decat
valoarea de inlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa
contabila, pentru a mentine in acest fel capitalul social. Pentru
suma ce excedeaza acestei valori contabile societatea ar trebui
sa declanseze procedura de majorare a capitalului social, cu
consecinta legala a emiterii de noi actiuni. Or, scopul legiuitorului
in reglementarea posibilitatii de plata a despagubirilor nu a fost
acela de determinare a majorarii capitalului social, conform
prevederilor Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, ci acela de a pastra neschimbata
valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectata in
activele societatii.
De asemenea, nu pot fi retinute considerentele exprimate in
recursul in interesul legii, acestea raportandu-se la cumparatorul
actiunilor in cadrul procesului de privatizare, in conditiile in care
textul legal ce a determinat problema de drept reglementeaza
posibilitatea acordarii despagubirilor catre societatea comerciala
privatizata, iar nu catre cumparatorul actiunilor (situatie
reglementata de Legea nr. 137/2002, cu modificarile si
completarile ulterioare, aplicabila doar contractelor incheiate
dupa intrarea in vigoare a legii).
Stabilirea despagubirilor ce pot fi acordate societatilor
comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul
valorii contabile raspunde si dezideratului de respectare a
acceptiunii notiunii de „bun*, reglementat de art. 1 din Protocolul
nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Astfel,
instanta europeana a aratat ca, in situatiile ce presupun
indemnizarea unor categorii largi de persoane prin masuri
legislative ce pot avea consecinte economice importante asupra
ansamblului unui stat, autoritatile nationale trebuie sa dispuna
de o mare putere discretionara nu numai in a alege masurile de
natura a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa
raporturile de proprietate, ci si in a dispune de timpul necesar
pentru aplicarea unor asemenea masuri; alegerea acestora
poate presupune diminuarea indemnizarii pentru privarea de
proprietate sau restituirea de bunuri de o valoare inferioara celei
a bunului de care a fost privat un proprietar. Acest principiu, in
acceptiunea instantei europene, este aplicabil cu deosebire in
situatiile in care dreptul la indemnizare nu decurge dintr-o
privare de proprietate impusa unei persoane de statul in cauza,
ci este conceputa spre a atenua efectele unei privari sau pierderi
de proprietate ce nu este imputabila acestui stat; ceea ce
pretinde art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca nivelul indemnizarii
acordate sa fie in raport rezonabil cu valoarea bunului in
discutie1).
-----------
1) CEDH, 22 iunie 2004, Broniowski c/Pologne.
De asemenea, intr-o alta decizie, avand a analiza
disproportia sustinuta de petenti intre indemnizatie si valoarea
bunului, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca
trebuia definita de la inceput o formula comuna de indemnizare,
ca sectorul public suporta atat povara oricarui declin, cat si
profitul unei eventuale cresteri, ca orice dezvoltare a societatilor
se explica si prin factori exteriori, ca trebuie sa se tina cont de
evolutia previzibila si ca orice modificare a metodei alese ar fi
subminat securitatea juridica si asteptarile publicului, putand fi
dezavantajoasa pentru fostii proprietari si permitand distorsiuni
ale valorilor2).
----------
2) Cazul Lithgow si altii contra Regatului Unit, Hotararea din 8 iulie 1986.
DECIZIE
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost
modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie.
Stabileste ca, in aplicarea dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea
societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, modificata si completata prin Legea nr. 99/1999, despagubirile acordate
societatilor comerciale de institutiile publice implicate in procesul de privatizare, ca urmare a retrocedarii unor imobile, se raporteaza
la valoarea contabila a imobilului, astfel cum aceasta este reflectata in bilant la momentul iesirii efective a bunului din patrimoniul
societatii, valoare ce trebuie actualizata cu indicele de inflatie de la momentul platii despagubirii.
Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 octombrie 2011.
|
|
