DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Cursuri mediatori

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente
Curs mediatori

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English




(P)Scoala de Muzica PianoForte, cursuri de canto, pian si vioara pentru copii si adulti

(P)Cursuri de Limbi Straine
(P)Traduceri si Interpretariat

Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ

Decizia nr. 8 din 6 iunie 2011 pentru a se stabili daca judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil sau nu sa solutioneze cauza in fond, apel ori recurs

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ din 06-06-2011
Curtea Constitutionala
Anul 2014 [20 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [225 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2014 [12 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [273 decizii]
Cautare decizii:    



RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. 8 din 6 iunie 2011 pentru a se stabili daca judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil sau nu sa solutioneze cauza in fond, apel ori recurs


Publicata in Monitorul Oficial nr. 727/2011 - M. Of. 727 / 14 octombrie 2011

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL COMPETENT SI JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII

Decizia nr. 8 din 6 iunie 2011 pentru a se stabili daca judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil sau nu sa solutioneze cauza in fond, apel ori recurs


Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 7/2011 este constituit conform dispozitiilor art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedura penala, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la dispozitiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, modificat si completat prin Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 24/2010. Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Livia Doina Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent din cadrul Sectiilor Unite, doamna Alina Gabriela Paun, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, modificat si completat prin Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 24/2010.

Inalta Curte de Casatie si Justitie Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov prin Sesizarea nr. 1.304/26 din 25 octombrie 2010, pentru a se stabili daca *judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil sau nu sa solutioneze cauza in fond, apel ori recurs*.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii si a solicitat sa se constate jurisprudenta neunitara in stabilirea faptului daca judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil sa solutioneze cauza in fond, apel sau recurs.

A aratat ca opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este in sensul ca judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil, potrivit art. 48 alin. 1 teza ultima din Codul de procedura penala, sa solutioneze cauza in fond, apel sau recurs.

Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.


INALTA CURTE,


deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov s-a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea faptului daca *judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil sau nu sa solutioneze cauza in fond, apel sau recurs*.

2. Examenul jurisprudential

Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei la nivel national, cu privire la stabilirea faptului daca *judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil sau nu sa solutioneze cauza in fond, apel sau recurs*, a fost relevata o practica neunitara.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Intr-o prima orientare a practicii, unele instante au apreciat ca judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale este incompatibil, fiind incidente prevederile art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultima din Codul de procedura penala.

In acest sens, s-a apreciat, ca prim argument, ca solutionarea recursului cu privire la luarea sau la prelungirea masurii arestarii preventive presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, deci si solutionarea propunerii de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive; judecarea recursului indreptat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu este supusa apelului nu este limitata numai la cazurile de casare prevazute de art. 385^9 din Codul de procedura penala, instanta fiind obligata ca, in afara temeiurilor invocate si a cererilor formulate de recurent, sa examineze cauza sub toate aspectele, potrivit dispozitiilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penala.

Asa fiind, nu se poate aprecia ca instanta, atunci cand solutioneaza recursul, are de examinat pe fond propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive, ci se pronunta asupra motivelor de casare invocate.

In favoarea aceleiasi orientari jurisprudentiale s-a argumentat si in sensul ca in cadrul examinarii recursului formulat impotriva incheierii prin care s-a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale, verificand existenta probelor sau indiciilor temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala si daca aceste temeiuri impun in continuare privarea de libertate, judecatorul *pipaie* fondul cauzei, in sensul ca a rezolvat chestiunea existentei infractiunii si a vinovatiei, conditii in care acesta si-a exprimat parerea in cauza.

S-a mai sustinut ca vointa legiuitorului este neechivoca, in sensul ca este oprit a judeca o cauza penala in fond, in orice etapa a acesteia (fond, apel, recurs), un judecator care s-a pronuntat implicit asupra existentei faptei si a vinovatiei celui pe care il aresteaza sau caruia ii prelungeste privarea de libertate, ca judecata parcurge mai multe etape, grade de jurisdictie (fond, apel, recurs) care sunt incluse in conceptul penal de *judecata*.

In acest sens, s-a mai sustinut ca, pronuntandu-se asupra aspectelor ce formeaza obiectul judecatii (existenta infractiunii, vinovatia invinuitului sau a inculpatului si raspunderea acestuia) in faza de urmarire penala, nu mai pot fi asigurate o obiectivitate si o impartialitate a actului de justitie de catre judecatorul care a solutionat aceeasi pricina in calea de atac a apelului, intrucat s-a pronuntat pe fondul aceleiasi chestiuni intr-o alta faza, si anume aceea a judecatii.

3.2. Intr-o a doua orientare a practicii, alte instante au apreciat ca judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea masurii arestarii preventive in cursul urmaririi penale este compatibil sa solutioneze cauza in fond, apel sau recurs.

In sustinerea acestei orientari jurisprudentiale s-au folosit urmatoarele argumente:
  • cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 48 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala trebuie raportate la dispozitiile art. 149^1 alin. 4 si art. 159 alin. 2 din Codul de procedura penala, iar din corelarea acestora rezulta ca doar judecatorul din camera de consiliu care a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive devine incompatibil sa judece in cauza respectiva;
  • cazurile de incompatibilitate sunt expres si limitativ prevazute de legiuitor, astfel ca nu este permisa adaugarea altor cazuri sau *largirea* cazurilor deja reglementate prin interpretarea extensiva, prin analogie etc.;
  • invocarea *principiului separarii functiilor judiciare* ori invocarea unor aspecte generale relevate de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului trebuie raportata la diferentele si diversitatea sistemelor judiciare cu privire la masurile preventive, simpla referire nefiind suficienta pentru a justifica extinderea cazurilor de incompatibilitate prevazute de legea romana;
  • prin interpretarea extensiva a textelor existente in materia incompatibilitatii s-ar ajunge la solutii diferite ale instantelor cu grave consecinte asupra solutionarii in termen rezonabil a cauzelor;
  • dispozitiile art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultima din Codul de procedura penala se refera la judecatorul care *a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale*, nu si la judecatorul care a judecat recursul impotriva incheierii prin care s-a dispus cu privire la masura arestarii preventive sau la prelungirea acesteia.

    4. Opinia procurorului general

    Solutia propusa de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este in sensul orientarii jurisprudentiale potrivit careia judecatorul este incompatibil, fiind incidente prevederile art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultima din Codul de procedura penala.

    Potrivit acestei orientari, argumentul principal il constituie faptul ca judecatorul care participa la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea masurii arestarii preventive in cursul urmaririi penale exercita aceeasi functie de dispozitie asupra dreptului la libertate in faza de urmarire penala ca si judecatorul care solutioneaza propunerea de arestare ori de prelungire a arestarii preventive, in aceeasi faza procesuala.

    De asemenea, s-a mai sustinut ca judecatorul care solutioneaza propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive examineaza indeplinirea conditiilor de fond prevazute de art. 148 din Codul de procedura penala, care se refera la existenta probelor sau indiciilor temeinice ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, precum si cazurile limitativ enumerate in dispozitia legala invocata.

    Aprecierea asupra probelor sau indiciilor temeinice care configureaza prezumtia rezonabila ca persoana a carei arestare s-a solicitat a savarsit o fapta penala, precum si a conditiilor particulare cuprinse in art. 148 din Codul de procedura penala este de natura, cel putin teoretic, sa conduca sau chiar sa permita o evaluare a probabilitatii vinovatiei, o analiza a legalitatii probatoriului administrat (aceasta chiar daca in motivarea hotararilor se arata ca la luarea masurii arestarii preventive nu are loc o analiza a probatoriului, aceasta revenind exclusiv judecatorului care solutioneaza fondul cauzei).

    5. Raportul asupra recursului in interesul legii

    Proiectul de solutie propus prin raportul intocmit in cauza a vizat cea de-a doua solutie identificata de examenul jurisprudential, in sensul ca judecatorul care a solutionat recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a solutionat propunerea de arestare sau prelungire a masurii arestarii preventive a invinuitului ori inculpatului in cursul urmaririi penale nu este incompatibil sa judece aceeasi cauza in fond, apel sau recurs.

    S-a argumentat, in esen?a, ca: judecatorul care a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a masurii arestarii preventive constata existenta unor probe sau a unor indicii temeinice la momentul solutionarii propunerii de arestare ori de prelungire a arestarii preventive, care contureaza presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau de urmarire penala a savarsit fapta, fara a se pronunta in fond asupra chestiunilor existentei infractiunii si a vinovatiei; ca judecarea cauzei in fond, apel sau recurs de acelasi judecator nu reprezinta o negare a separatiei intre functia de urmarire si functia de instructie, respectiv intre functia de instructie si cea de judecata.

    6. Inalta Curte

    Potrivit dispozitiilor art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultima din Codul de procedura penala, judecatorul este incompatibil de a judeca, daca in cauza respectiva a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale.

    Dispozitia legala mentionata se refera la judecatorul care a solutionat propunerea de arestare sau de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale.

    Solutionand propunerea de arestare sau de prelungire a masurii arestarii preventive in cursul urmaririi penale, judecatorul astfel investit verifica, pe langa indeplinirea cumulativa a conditiilor pentru luarea masurilor preventive, si daca sunt probe sau indicii temeinice ca invinuitul ori inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.

    Astfel, formularea din textul art. 143 alin. 1 din Codul de procedura penala *...daca sunt probe sau indicii temeinice...* obliga pe judecatorul investit cu solutionarea propunerii sa verifice existenta ori inexistenta probelor sau a indiciilor temeinice in sensul definit de art. 63 din Codul de procedura penala si art. 68^1 din Codul de procedura penala.

    Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei. Faptul ca judecatorul investit in conditiile sus-aratate constata existenta unor probe sau a unor indicii temeinice la momentul solutionarii propunerii de arestare ori prelungire a arestarii preventive care contureaza presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta, nu este de natura a considera ca aceasta s-a pronuntat in fond, in sensul ca a rezolvat chestiunea existentei infractiunii si a vinovatiei. Judecata penala in prima instanta are ca obiect fapta si persoana la care se refera actul de sesizare a instantei, fapta fiind conturata de toate probele administrate in cauza, nu numai de cele de la momentul solutionarii propunerii de arestare sau de prelungire a masurii arestarii preventive.

    Textul art. 287 alin. 2 din Codul de procedura penala prevede ca instanta isi formeaza convingerea pe baza probelor administrate in cauza, iar convingerea judecatorului este urmata de pronuntarea unor solutii care vizeaza fondul cauzei atat sub aspectul existentei infractiunii (nu numai a faptei, ca in cazul solutionarii propunerii de luare sau prelungire a masurii arestarii preventive), cat si al vinovatiei inculpatului.

    In aceste conditii, nu se poate considera ca judecatorul investit cu solutionarea propunerii s-a pronuntat implicit asupra existentei faptei si vinovatiei celui pe care il aresteaza sau caruia ii prelungeste privarea de libertate, intrucat nu a analizat intreg materialul probator administrat in cauza, analiza, coroborarea acestuia realizandu-se in momentul deliberarii.

    Chiar daca incompatibilitatea are in vedere o presupusa lipsa de obiectivitate a judecatorului care s-a pronuntat cu privire la luarea sau prelungirea masurii arestarii preventive in cursul urmaririi penale, judecarea cauzei in fond, apel sau recurs de acelasi judecator nu reprezinta o negare a separatiei intre functia de urmarire si functia de instructie, respectiv intre functia de instructie si cea de judecata, deoarece atunci cand va trebui sa solutioneze cauza in fond (cand va trebui sa stabileasca existenta vinovatiei sau nevinovatiei inculpatului) acelasi judecator va analiza intreg materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de cercetare judecatoreasca.

    In acest fel, prezumtia de lipsa de impartialitate obiectiva, intemeiata pe aparenta existentei unui interes in cauza, este infranta de obligatia judecatorului de a judeca cauza pe baza tuturor probelor administrate.

    Asadar, nu se poate considera ca judecatorul care a judecat recursul impotriva incheierii prin care s-a solutionat propunerea de luare sau de prelungire a masurii arestarii preventive in cursul urmaririi penale a infaptuit o judecata a fondului cauzei care sa atraga incompatibilitatea sa la judecarea aceleia?i cauze in fond, apel sau recurs.

    Argumentele exprimate de procurorul general referitoare la jurisprudenta Comisiei Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Europene a Drepturilor Omului vizand independenta, impartialitatea instantei si demersul obiectiv sunt pertinente in masura in care s-a facut o raportare la diferentele existente si diversitatea sistemelor judiciare cu privire la masurile preventive.

    Acestea nu sunt suficiente pentru a justifica extinderea cazurilor de incompatibilitate prevazute de legea romana, care sunt expres si limitativ prevazute de legiuitorul roman, astfel ca nu este permis a se adauga la lege printr-o interpretare extensiva sau prin analogie.

    Prin interpretarea extensiva a textelor existente in materia incompatibilitatii s-ar ajunge la solutii diferite ale instantelor, cu consecinte grave asupra solutionarii in termen rezonabil a cauzelor.

    Una dintre componentele dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, o reprezinta independenta si impartialitatea instantei.

    In jurisprudenta curtii europene de contencios al drepturilor omului, impartialitatea este definita ca absenta a oricarei prejudecati sau idei preconcepute cu privire la solutia ce trebuie pronuntata in cadrul unui proces. Potrivit aceleiasi jurisprudente, impartialitatea se analizeaza si se apreciaza atat sub aspect subiectiv (fiind prezumata pana la proba contrarie), cat si sub aspect obiectiv (daca judecatorul ofera garantii suficiente pentru a exclude orice banuiala legitima in privinta sa), stabilindu-se, de principiu, ca un judecator care a pronuntat hotarari si intr-o faza premergatoare judecarii fondului cauzei nu conduce, in sine, la o banuiala de impartialitate.

    Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca un complet de judecata care judeca in fond sau apel este format din judecatori care anterior s-au pronuntat asupra masurii arestarii preventive si nu constituie, in sine, o incalcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului cu privire la impartialitatea instantei. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca, la momentul dezbaterii privarii de libertate, judecatorul analizeaza in mod sumar date existente in dosar in scopul stabilirii daca exista temeiuri pentru suspiciunea privind comiterea unei infractiuni de catre acuzat. Pe de alta parte, in cazul in care este pronuntata o hotarare, instanta trebuie sa aprecieze daca probele administrate sunt suficiente pentru a stabili vinovatia acuzatului. Prin urmare, suspiciunea si stabilirea formala a vinovatiei nu pot fi tratate ca asemanatoare.

    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Cauza Hauschildt vs Danemarca, hotarare din 24 mai 1989 paragraful 48) a statuat ca atunci cand un judecator s-a pronuntat cu privire la necesitatea luarii masurii arestarii preventive, inainte de judecarea pe fond a cauzei, aceasta imprejurare nu duce la incalcarea obligatiei de impartialitate, decat in masura in care ar exista banuieli deosebit de puternice ca persoana in cauza a savarsit fapta de care este acuzata.

    In consecinta, din perspectiva garantiilor furnizate de Conventia europeana a drepturilor omului in materia impartialitatii obiective functioneaza principiul potrivit caruia simplul fapt de a fi pronuntat, anterior judecarii fondului cauzei, hotarari privind privarea de libertate, punerea sub acuzare nu impiedica un judecator de a participa la solutionarea fondului aceleiasi cauze.

    Pe de alta parte, problema de drept supusa acestui recurs in interesul legii a facut obiectul dezbaterilor din cadrul intalnirilor organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, dintre membrii Comisiei *Unificarea practicii judiciare*, presedintele Sectiei penale din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si presedintii sectiilor penale ale curtilor de apel, iar in minuta intalnirii din data de 3 martie 2010 s-a consemnat faptul ca opinia corecta este in sensul ca judecatorul care a solutionat recursul impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale nu este incompatibil sa solutioneze cauza in apel, in conformitate cu dispozitiile art. 48 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala, deoarece textul de lege se refera la judecatorul care a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale si nicidecum la judecatorul care solutioneaza recursul declarat impotriva acestei incheieri, astfel ca acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga.

    De altfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia in interesul legii nr. VII din 5 februarie 2007*), pronuntata in Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a stabilit ca nu constituie motiv de recuzare faptul ca judecatorul a participat in cursul judecatii la solutionarea unor cereri sau a unor recursuri privitoare la arestarea preventiva a inculpatului, motivand solutia pronuntata in limitele prevazute de lege. Aceasta constatare ar trebui raportata si la art. 48 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala, fiind valabila, deoarece aceste dispozitii se refera numai la solutionarea propunerii de arestare preventiva sau de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 414^4 si art. 414^5 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,
    --------------
    *) Decizia nr. VII din 5 februarie 2007 nu a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    DECIZIE





    INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

    In numele legii

    DECIDE:


    Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov si stabileste ca: Judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a solutionat propunerea de luare sau prelungire a masurii arestarii preventive a invinuitului ori inculpatului in cursul urmaririi penale nu devine incompatibil sa judece cauza in fond, apel sau recurs.

    Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala.

    Pronuntata in sedinta publica, astazi, 6 iunie 2011.






  • Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





    Termeni juridici, grupare tematica


    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    55 useri online

    Useri autentificati: