DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ

Decizia nr. 6 din 9 mai 2011 privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in situatia in care concedierea s-a dispus din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii

RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ din 09-05-2011
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. 6 din 9 mai 2011 privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in situatia in care concedierea s-a dispus din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii


Publicata in Monitorul Oficial nr. 444/2011 - M. Of. 444 / 24 iunie 2011

Dosar nr. 5/2011

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII

Completul competent sa judece recursurile in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 5/2011 este constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 1 si 2 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor si ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Sedinta este prezidata de doamna judecator dr. Livia Doina Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.

Din partea Curtii de Apel Bucuresti se prezinta doamna judecator Simona Cristescu, judecator in cadrul Sectiei a VII-a civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, desemnata de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti, in sedinta din 17 februarie 2011, sa sustina recursul in interesul legii, in fata completului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent-sef al Sectiei civile si de proprietate intelectuala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna Mihaela Calabiciov, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul de organizare si functionare administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursurile in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in situatia in care concedierea s-a dispus din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a solicitat admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, in sensul de a se stabili ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii.

Doamna judecator Simona Cristescu, judecator desemnat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti pentru a sustine recursul in interesul legii in fata completului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a pus concluzii de admitere a acestuia, in sensul de a se stabili ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii, sustinand, in esenta, ca decizia de concediere trebuie sa cuprinda mentiunea comunicarii listei locurilor de munca disponibile numai in cazul concedierii dispuse in situatiile prevazute la art. 64 din Codul muncii, astfel ca, per a contrario, o asemenea omisiune in cazul concedierii pentru situatia prevazuta la art. 65 din Codul muncii nu conduce la concluzia nelegalitatii deciziei si deci nu atrage prin ea insasi nulitatea acesteia.


INALTA CURTE,


deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti s-a aratat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in situatia in care concedierea s-a dispus din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii.

2. Examenul jurisprudential

In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tarii s-a constatat ca in cauzele avand ca obiect contestatii formulate impotriva deciziilor de concediere emise in temeiul prevederilor art. 65 din Codul muncii s-a solicitat instantelor investite cu solutionarea pricinii examinarea deciziilor contestate, inclusiv prin prisma dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din acelasi cod, cu motivarea ca angajatorul avea obligatia legala de a comunica salariatului concediat lista locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care urma sa opteze pentru un astfel de loc de munca vacant, precum si de a face mentiune in decizie cu privire la indeplinirea acestei obligatii, sub sanctiunea nulitatii.

Examenul jurisprudential a relevat ca in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in cazul concedierilor din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 din Codul muncii, identificandu-se doua orientari ale practicii.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Intr-o prima orientare a practicii, instantele au considerat ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii se aplica in raport cu prevederile art. 64 din acelasi cod numai in cazul concedierilor intemeiate pe dispozitiile art. 61 lit. c) si d) si art. 56 lit. f), iar nu si in situatia in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65.

S-a retinut ca acea conditie inscrisa in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii referitoare la inserarea in cuprinsul deciziei de concediere a listei tuturor locurilor de munca disponibile din unitate si a termenului in care salariatii urmeaza sa opteze pentru un astfel de loc de munca, in conditiile art. 64 din cod, este valabila numai in cazul concedierilor pentru inaptitudine fizica si psihica a salariatului, intemeiate pe dispozitiile art. 61 lit. c), al concedierilor pentru necorespundere profesionala, dispuse in baza art. 61 lit. d), precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, in situatia prevazuta la art. 56 lit. f) din Codul muncii.

Prin urmare, dispozitiile legale care impun obligativitatea comunicarii listei tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si a termenului in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant sunt aplicabile doar in situatiile reglementate de art. 64 din Codul muncii. In cazul concedierii intemeiate pe dispozitiile art. 65 din Codul muncii, nu este prevazuta de catre legiuitor aceasta obligatie.

3.2. Intr-o a doua orientare a practicii, instantele au considerat ca, dimpotriva, dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii isi gasesc aplicarea si in situatia in care contractul individual de munca al salariatului a incetat din initiativa angajatorului si din motive care nu tin de persoana salariatului, intrucat dispozitia legala mai sus evocata face trimitere la conditiile si nu la cazurile prevazute de art. 64 din cod, astfel incat este incidenta, chiar daca temeiul de drept al concedierii este reprezentat de art. 65 din Codul muncii.

In acest sens, s-a apreciat ca lipsa din cuprinsul deciziei de concediere, dispusa in temeiul art. 65 din Codul muncii, a mentiunilor prevazute de art. 74 alin. (1) lit. d) atrage nulitatea absoluta a deciziei, deoarece Codul muncii nu prevede ca o atare mentiune este obligatorie doar in cazurile prevazute de art. 64, ci „in conditiile art. 64*, astfel incat este o norma de trimitere nu la situatiile de concediere prevazute de acest articol, ci la conditiile pe care trebuie sa le respecte angajatorul atunci cand are obligatia de a propune salariatului locurile de munca vacante.

Astfel, s-a retinut ca in alin. (1) al art. 64 din Codul muncii sunt enumerate 3 situatii in care angajatorul are obligatia de a propune salariatului un loc de munca vacant in unitate, si anume: concedierea din motive medicale, concedierea pentru necorespundere profesionala si situatia incetarii de drept a contractului individual de munca, in temeiul prevazut de art. 56 lit. f) din cod.

Pentru cele 3 cazuri, acelasi articol, la alin. (2), reglementeaza si conditiile, respectiv procedura (cuprinzand termenul si modalitatea) in care se realizeaza aceasta optiune a salariatului pentru un loc de munca vacant in unitate si sprijinirea activa a salariatului pentru gasirea unui alt loc de munca prin intermediul asistentei oferite de agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca.

S-a apreciat deci ca norma de trimitere din cuprinsul art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii face referire la alin. (2)—(4) ale art. 64 din acelasi cod, intrucat se refera la conditiile si nu la cazurile enumerate de art. 64 alin. (1) din cod.

Prin urmare, s-a concluzionat ca prin art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii se instituie un al patrulea caz in care este obligatorie prezentarea catre salariat a listei locurilor de munca vacante din unitate, respectiv cel de concediere in temeiul art. 65 din acelasi cod.

In sustinerea aceleiasi opinii s-a retinut ca, in pofida formularii limitative a art. 64 alin. (1) si (2) din Codul muncii, in situatia concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, potrivit art. 65 alin. (1) din cod, angajatorul are obligatia de a propune alte locuri de munca vacante (daca are), in caz contrar, de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, intrucat relatiile se bazeaza pe principiul bunei-credinte si garantarii dreptului la protectie impotriva somajului.

S-a statuat ca nu este logic ca in cazul concedierii pentru inaptitudine fizica si/sau psihica ori necorespundere profesionala sa se ofere un alt loc de munca ori, dupa caz, sa se apeleze la serviciile agentiei pentru ocuparea fortei de munca, iar in ipoteza desfiintarii locului de munca pentru motive care nu tin de persoana salariatului sa nu se procedeze la fel.

Totodata, s-a invocat ca argument si faptul ca modul de organizare a dispozitiilor legale si plasarea art. 74 in sectiunea a 6-a a cap. V „Incetarea contractului individual de munca* sunt de natura a conduce la concluzia ca textul legal analizat se refera la decizia de concediere in sens generic, astfel incat isi gaseste aplicarea in toate deciziile de desfacere a contractului individual de munca.

Prin urmare, s-a apreciat ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, conform carora lista posturilor vacante din cadrul unitatii trebuie comunicata salariatilor, sunt incidente inclusiv in cazul concedierilor dispuse in temeiul art. 65 din acelasi cod.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a apreciat primul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii.



Prin argumentele expuse s-au sustinut urmatoarele:

Din analiza dispozitiilor art. 65 din Codul muncii rezulta ca pentru ca masura concedierii salariatului determinata de desfiintarea locului de munca sa fie legala, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii: desfiintarea locului de munca ocupat de salariat sa decurga din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia; cauzele care determina desfiintarea locului de munca sa fie reale si serioase; desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva; concedierea unui salariat sa fie determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariatul respectiv.

Astfel, in doctrina s-a apreciat ca nu se poate justifica desfiintarea locului de munca si nu poate fi justificata concedierea salariatului in temeiul art. 65 din Codul muncii daca angajatorul nu desfiinteaza in prealabil postul/posturile vacant/vacante similar/similare. Deci, situatia-premisa a concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, reglementata de art. 65 din Codul muncii, este data de masura desfiintarii tuturor posturilor vacante similare, ceea ce inseamna inexistenta la nivel de unitate a unor locuri de munca vacante, compatibile cu pregatirea profesionala a persoanei concediate, ceea ce atrage inaplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din acelasi cod.

Din analiza coroborata a dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) si ale art. 64 alin. (1) din Codul muncii rezulta ca obligatia de oferta a angajatorului subzista numai in masura in care acesta are locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii.

In situatia concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii, unitatea nu detine, la momentul emiterii deciziei de concediere, astfel de locuri vacante.

Angajatorul nu are deci obligatia, potrivit actualului Cod al muncii, sa propuna salariatului supus concedierii determinate de desfiintarea locului de munca un alt post vacant, astfel incat dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu sunt aplicabile si altor cazuri de concediere ori de incetare a contractului individual de munca.

Judecatorul transeaza litigiile prin aplicarea normei de drept incidente, nefiindu-i permis sa statueze pe cale de norme generale si reglementare (art. 4 din Codul civil), intrucat ar insemna sa ia locul puterii legiuitoare.

Totodata, nu se poate sustine ca inaplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii la cazul de concediere prevazut de art. 65 din acelasi cod este de natura a incalca principiul egalitatii de tratament intre toti salariatii.

Astfel, in jurisprudenta sa constanta, Curtea Constitutionala a constatat ca art. 65 din Codul muncii se inscrie in cuprinsul art. 24 lit. a) din Carta Sociala Europeana, revizuita, prin care se accepta posibilitatea concedierii salariatilor pentru „un motiv intemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora, ori de cerintele de functionare a intreprinderii, a institutiei sau a serviciului*, iar prin raportare la art. 16 si 53 din Constitutia Romaniei, republicata, textul in cauza nu instituie discriminari de natura sa incalce egalitatea in fata legii, cei concediati in temeiul art. 65 din Codul muncii beneficiind de masuri active de combatere a somajului, precum si de compensatii, in conditiile prevazute de lege si de contractul de munca aplicabil.

In consecinta, obligatia comunicarii de catre angajator a listei tuturor locurilor de munca vacante din unitate si a termenului in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un astfel de loc, in conditiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, nu se aplica in cazul concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, prevazut de art. 65 din acelasi cod.

5. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti

Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti a apreciat, de asemenea, ca primul punct de vedere este in acord cu litera si spiritul legii.

Prin argumentele expuse, s-au sustinut urmatoarele:

Din interpretarea dispozitiilor art. 74 din Codul muncii si ale art. 64 din acelasi cod rezulta ca decizia de concediere trebuie sa cuprinda mentiunea comunicarii listei locurilor de munca disponibile numai in cazul concedierii dispuse in situatiile prevazute de art. 64, per a contrario, o asemenea omisiune in cazul concedierii pentru situatia prevazuta de art. 65 din Codul muncii nu conduce la concluzia nelegalitatii deciziei si deci nu atrage prin ea insasi nulitatea acesteia.

Dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii fac trimitere la art. 64 din acelasi cod, care, la randul sau, are in vedere situatiile in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute de art. 61 lit. c) si d), precum si cazul in care contractul individual de munca a incetat de drept in temeiul art. 56 lit. f).

Asadar, textul art. 74 alin. (1) lit. d) este aplicabil doar in cazul concedierii pentru motive care tin de persoana salariatului — inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, constatata prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, pe de o parte, si necorespunderea profesionala a salariatului, pe de alta parte, ori in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca in conditiile art. 56 lit. f) din Codul muncii, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de reintegrare.

A interpreta prevederile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii in sensul ca sintagma „in conditiile art. 64* face trimitere doar Ia procedura reglementata de alin. (2)—(4) ale art. 64, iar nu si la cazurile limitativ enumerate in alin. (1) al acestui text legal ar insemna a ignora vointa legiuitorului exprimata clar in cuprinsul art. 64, care la alin. (2) si (3) prevede expres ca o atare procedura isi gaseste aplicarea „in situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1)*, salariatul avand Ia dispozitie „un termen de 3 zile lucratoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-si manifesta in scris consimtamantul cu privire la noul loc de munca oferit*.

6. Raportul asupra recursului in interesul legii

Prin raportul intocmit s-a propus solutionarea recursului in interesul legii in sensul ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse si la situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Astfel, in cazul desfiintarii locului de munca, in temeiul art. 65 din Codul muncii, angajatorului nu ii revine obligatia de a-i oferi salariatului un alt loc de munca — daca exista — sau sa notifice agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca.

7. Inalta Curte

Potrivit dispozitiilor art. 74 alin. (1) lit. d din Codul muncii, „decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:
a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.*

Dispozitiile art. 64 din Codul muncii, la care fac trimitere dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, prevad la alin. 1 ca, in cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si pentru motivul prevazut la art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii.

Dispozitiile art. 64 din Codul muncii au in vedere numai situatiile in care concedierea se intemeiaza pe motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d) si la art. 56 lit. f) din Codul muncii.

Din interpretarea acestor texte de lege rezulta ca decizia de concediere trebuie sa contina lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant numai in situatia in care concedierea se dispune pentru motive care tin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, pentru necorespundere profesionala, precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in munca a persoanei care a ocupat anterior acel post.

Art. 64 alin. 1 din Codul muncii are caracter de exceptie, de stricta interpretare, astfel ca orice extindere a sferei situatiilor avute in vedere de art. 64 din Codul muncii in care dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegala.

Ca atare, dispozitiile legale inscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse si Ia situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Legiuitorul nu se refera si la ipoteza concedierii individuale prevazute de art. 65 din Codul muncii, astfel ca, in cazul desfiintarii locului de munca in aceasta situatie, angajatorului nu ii revine obligatia de a-i oferi salariatului un alt loc de munca.

Prin sintagma „in conditiile art. 64* trebuie sa se inteleaga nu numai procedura reglementata de alin. (2)—(4) ale art. 64, ci si cazurile limitativ enumerate in alin. (1) al acestui text de lege, intrucat legiuitorul, prin alin. (2) si (3), a prevazut expres ca o atare procedura isi gaseste aplicarea in situatia „in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1)*, cand „salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucratoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) pentru a-si manifesta in scris consimtamantul cu privire la noul loc de munca oferit*.

Totodata, potrivit dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, „In procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizeaza norma de trimitere*.

In raport cu dispozitiile acestui text de lege, se constata ca ratiunea trimiterii pe care art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii o face la art. 64 din acelasi cod este aceea de a evita repetarea enumerarii pe care legiuitorul o face in cuprinsul dispozitiei legale la care se face trimitere.

Prin Decizia nr. 840/2009, Curtea Constitutionala a retinut urmatoarele cu privire la art. 65 din Codul muncii: acest articol nu instituie discriminari de natura sa incalce egalitatea in fata legii, fata de dispozitiile art. 16 din Constitutie; nici art. 21 din Legea fundamentala nu este incalcat, deoarece art. 65 din Codul muncii — reglementand conditiile de concediere ca urmare a desfiintarii locului de munca — nu ingradeste accesul liber la justitie; conform art. 65, coroborat cu art. 67 din Codul muncii, cei concediati beneficiaza de masuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii in conditiile prevazute de lege si de contractul colectiv de munca aplicabil, nefiind incalcat nici art. 53 din Constitutie, referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

Prin deciziile nr. 104/1995 si, respectiv, nr. 107/1995, Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa ca „o masura de protectie nu poate avea semnificatia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminari, ea fiind destinata tocmai asigurarii, in anumite situatii specifice, a egalitatii cetatenilor, care ar fi afectata in lipsa ei,* iar „violarea principiului egalitatii si nediscriminarii exista atunci cand se aplica tratament diferentiat unor cazuri egale, fara sa existe o motivare obiectiva si rezonabila sau daca exista o disproportie intre scopul urmarit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite. In alti termeni, principiul egalitatii nu interzice reguli specifice, in cazul unei diferente de situatii. Egalitatea formala ar conduce la aceeasi regula, in ciuda diferentei de situatii. De aceea inegalitatea reala, care rezulta din aceasta diferenta, poate justifica reguli distincte, in functie de scopul legii care le contine.*

Totodata, prin Decizia nr. 350 din 28 iunie 2005, Curtea Constitutionala, respingand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 64, art. 72 alin. (2) si (3), art. 74 alin. (1) lit. c) si d) si art. 288 teza a II-a din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), a constatat ca niciuna dintre dispozitiile legale criticate nu instituie privilegii ori discriminari, acestea fiind deopotriva aplicabile tuturor salariatilor si angajatorilor care se gasesc in ipoteza normelor juridice respective.
DECIZIE


Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, asa cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,



PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii

DECIDE:


Admite recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Bucuresti si, in consecinta:
Stabileste ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. (4) din Codul de procedura civila.


Pronuntata in sedinta publica astazi, 9 mai 2011.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Vezi reducerile de azi la televizoare 4k.

Aici gasesti cele mai noi si ieftine telefoane mobile



Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
Scriptul s-a intrerupt din cauza unei erori: Table './dreptonl_dr/useronline' is marked as crashed and should be repaired