RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010 cu privire la consecintele Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 56 din Legea
nr. 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi asupra activitatii dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal
Publicata in Monitorul Oficial nr. 416/2011 - M. Of. 416 / 14 iunie 2011
|
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
— SECTIILE UNITE —
Dosar nr. 8/2010
Sub presedintia doamnei judecator dr. Livia Doina Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii si
sesizarea colegiului de conducere al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti cu privire la consecintele Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 56 din Legea
nr. 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi asupra
activitatii dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, fiind prezenti 76 de judecatori din 105 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procuror Gabriela
Scutea — adjunct al procurorului general.
Doamna judecator Elena Circei a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului in interesul legii, invederand ca potrivit
art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, atat sub aspectul
dispozitivului, cat si al considerentelor. Or, a relevat ca, in considerentele deciziei vizate prin calea extraordinara de atac, s-a statuat
ca prevederile legale care au format obiectul abrogarii continua sa produca efecte.
Cu privire la exceptia invocata, reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie a aratat ca recursul in interesul legii este admisibil, introducerea acestuia fiind determinata de existenta unei practici
neunitare dupa publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007.
In continuare a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia, in sensul de a se stabili ca de la
data publicarii deciziei Curtii Constitutionale, pronuntata in cadrul controlului de constitutionalitate, dispozitiile art. 205—207 din
Codul penal nu mai sunt in vigoare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, apreciaza ca instantele judecatoresti nu au un punct de
vedere unitar in chestiunea daca mai sunt in vigoare dispozitiile art. 205—207 din Codul penal dupa publicarea Deciziei nr. 62/2007
a Curtii Constitutionale, iar ca urmare constata admisibilitatea recursului in interesul legii declarat in aceasta materie.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii si sesizarii
colegiului de conducere al Parchetului de pe langa Curtea de
Apel Bucuresti, constata urmatoarele:
I. Prin art. 205 si 206 din Codul penal, in vigoare pana la
modificarea si completarea ce i s-a adus prin art. I pct. 56 din
Legea nr. 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului
penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi,
au fost incriminate insulta si calomnia, iar in cuprinsul art. 207
din acelasi cod erau reglementate cazurile de admisibilitate a
probei veritatii pentru aceste doua infractiuni.
Dispozitiile de incriminare si cele referitoare la proba veritatii
in cazul infractiunilor de insulta si calomnie au fost abrogate
expres prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006.
II. Fiind sesizata in aceasta materie, Curtea Constitutionala,
prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, a admis exceptia de
neconstitutionalitate, constatand ca dispozitiile art. I pct. 56 din
Legea nr. 278/2006 privind modificarea si completarea Codului
penal sunt neconstitutionale.
S-a constatat ca abrogarea art. 205, 206 si 207 din Codul
penal si dezincriminarea, pe aceasta cale, a infractiunilor de
insulta si de calomnie incalca prevederile art. 1 alin. (3) si ale
art. 21 din Constitutia Romaniei, republicata, referitoare la unele
valori garantate in statul de drept si la principiul liberului acces
la justitie, corelat cu dreptul la un proces echitabil si la un recurs
efectiv, astfel cum acestea sunt reglementate in art. 6 si 13 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale.
S-a apreciat ca prin abrogarea celor 3 texte de lege din
Codul penal a fost incalcat si principiul egalitatii in drepturi
prevazut in art. 16 din Constitutie, contravenindu-se totodata si
interdictiei de lezare a demnitatii, onoarei, vietii particulare si a
dreptului la propria imagine ca urmare a exercitarii libertatii de
exprimare, astfel cum aceasta libertate este limitata prin
prevederile art. 30 alin. (6) si (8) din Constitutia Romaniei,
republicata.
III. Ulterior publicarii acestei decizii a Curtii Constitutionale,
instantele judecatoresti au pronuntat hotarari prin care au
solutionat in mod diferit chestiunea de drept daca mai sunt in
vigoare dispozitiile art. 205, 206 si 207 din Codul penal.
Astfel, unele instante au apreciat ca dispozitiile art. 205, 206
si 207 din Codul penal continua sa fie in vigoare, invocand in
acest sens caracterul obligatoriu al deciziilor Curtii
Constitutionale si considerand, totodata, ca dispozitiile art. I
pct. 56 din Legea nr. 278/2006 au incetat sa mai existe din
moment ce Parlamentul nu si-a indeplinit obligatia de a pune de
acord reglementarile din acest text de lege, constatat
neconstitutional, cu prevederile corespunzatoare din Constitutie.
S-au invocat, in acest sens, prevederile art. 147 alin. (1) din
Constitutia Romaniei, in conformitate cu care „Dispozitiile din
legile si ordonantele in vigoare, precum si din regulamente,
constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii
Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile
neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei”, iar „Pe durata
acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale
sunt suspendate de drept”.
Au fost invocate si dispozitiile cu continut similar ale art. 31
alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, subliniindu-se ca prin alin. (1) din acelasi
articol se mai precizeaza ca „Decizia prin care se constata
neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii
dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si
obligatorie”.
S-a motivat, in sprijinul punctului de vedere mentionat, ca si
in raport cu reglementarile din legea organica a Curtii
Constitutionale se impune sa se considere ca, in caz de
constatare a neconstitutionalitatii unor dispozitii legale de
abrogare, acele dispozitii isi inceteaza aplicabilitatea, iar
prevederile legale abrogate printr-o dispozitie constatata
neconstitutionala continua sa fie active si sa produca efecte.
In acest sens, a fost invocata si Decizia Curtii Constitutionale
nr. 62/2007, prin care a fost exprimat acelasi punct de vedere.
Alte instante, dimpotriva, au apreciat ca dispozitiile art. 205,
206 si 207 din Codul penal nu mai sunt in vigoare, pronuntand
solutii de achitare intemeiate pe dispozitiile art. 10 alin. 1 lit. b din
Codul de procedura penala si, respectiv, de respingere a
plangerilor formulate in cadrul procedurii prevazute in art. 278^1 din Codul de procedura penala.
Aceste instante si-au motivat solutiile invederand ca
incetarea efectelor juridice ale unei norme de abrogare, ca
urmare a constatarii neconstitutionalitatii acesteia, nu determina
automat si reintrarea in vigoare a dispozitiilor din acea norma
abrogata de legiuitor.
S-a invederat ca o asemenea modalitate de reincriminare a
faptelor ar contraveni prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea
nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru
elaborarea actelor normative, republicata la 21 aprilie 2010,
potrivit carora „Abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ
are caracter definitiv” si „Nu este admis ca prin abrogarea unui
act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ
initial”.
S-a apreciat ca a atribui Curtii Constitutionale prerogativa de
a repune in vigoare dispozitii legale de incriminare abrogate ar
insemna sa i se recunoasca acestei autoritati un rol legislativ
activ, ceea ce ar contraveni insasi reglementarilor din propria sa
lege organica, inclusiv prevederilor de ordin constitutional
existente in materie.
Ca urmare, s-a conchis, in argumentarea celui de-al doilea
punct de vedere, ca reincriminarea faptelor de insulta si de
calomnie doar pe baza deciziei prin care Curtea Constitutionala
a constatat neconstitutionalitatea dispozitiei de abrogare a
textelor de lege prin care cele doua fapte erau incriminate ar fi
in neconcordanta si cu principiul legalitatii incriminarii consacrat
prin Constitutie si validat prin Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
IV. Aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect
dispozitiile legii.
Intr-adevar, prin art. 23 alin. (12) din Constitutia Romaniei,
republicata, se prevede, cu valoare de principiu ce garanteaza
inviolabilitatea libertatii individuale, ca „Nicio pedeapsa nu poate
fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii”, iar
in conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. h) din aceeasi lege
fundamentala, infractiunile, pedepsele si regimul executarii
acestora se reglementeaza prin lege organica.
Mai este de subliniat ca tot prin Constitutia Romaniei,
republicata, la art. 61 alin. (1), s-a prevazut ca „Parlamentul este
[ ] unica autoritate legiuitoare a tarii”.
Pe de alta parte, este de observat ca, in raport cu
reglementarea de la art. 7 alin. 1 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, „nimeni nu poate
fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul
in care a fost savarsita, nu constituia o infractiune, potrivit
dreptului national sau international”.
Referindu-se la notiunea de „drept”, utilizata in acest text din
Conventie, Curtea Europeana a explicat ca o atare notiune
cuprinde in primul rand normele de ordin legislativ, care trebuie
sa indeplineasca anumite conditii de accesibilitate si
previzibilitate. S-a considerat in acest sens ca, pentru a fi
indeplinita conditia privind accesibilitatea pentru cetateni, este
suficient ca legea sa fie publicata si previzibila sub aspectul
continutului, adica modul in care este formulata, termenii folositi
si conditiile impuse a fi respectate sa permita oricarei persoane
sa-i poata anticipa toate efectele.
Or, din moment ce, dupa abrogarea dispozitiilor art. 205, 206
si 207 din Codul penal, prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006,
faptele de insulta si de calomnie nu au mai fost reincriminate,
este evident ca, in ansamblul lor, persoanele carora li se
adreseaza legea nu au posibilitatea sa cunoasca reintrarea
acelor fapte in sfera ilicitului penal, pentru a-si adapta in mod
corespunzator conduita, spre a nu intra sub incidenta
raspunderii penale.
Este semnificativ ca prin insasi dispozitiile preliminare ale
actualului Cod penal, reglementandu-se principiul legalitatii
incriminarii, s-a inscris la art. 2 ca „legea prevede care fapte
constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractiunilor si
masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte”.
De aceea, cata vreme faptele de insulta si de calomnie,
dezincriminate prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, nu au
mai fost reincriminate de puterea legiuitoare, singura abilitata
intr-un stat de drept sa o faca, nu se poate considera ca faptele
respective ar constitui infractiuni si ca textele de lege abrogate
in care erau incriminate ar fi reintrat in vigoare.
Prin urmare, neexercitarea de catre Parlament a prerogativei
de a reexamina textul de lege, considerat neconstitutional, nu
poate conduce univoc la solutia de suplinire a acestei puteri
esentiale in cadrul statului de drept si la emiterea in numele ei,
de catre o alta autoritate, a unei dispozitii de abrogare, un
asemenea procedeu fiind inadmisibil si in raport cu prevederea
inscrisa in art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicata,
prin care s-a stabilit, cu valoare de neinlaturat pentru tehnica
legislativa, ca „nu este admis ca prin abrogarea unui act de
abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial”.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 414^2 din Codul de
procedura penala, urmeaza a se admite recursul in interesul
legii si a se stabili ca au incetat sa mai fie in vigoare normele de
incriminare a insultei si calomniei cuprinse in art. 205 si 206 din
Codul penal, precum si prevederile art. 207 din acelasi cod
privind proba veritatii, abrogate prin dispozitiile art. I pct. 56 din
Legea nr. 278/2006, dispozitii declarate neconstitutionale prin
Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curtii Constitutionale.
DECIZIE
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In numele legii,
DECID:
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
si sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, in sensul ca:
Normele de incriminare a insultei si calomniei cuprinse in art. 205 si 206 din Codul penal, precum si prevederile art. 207
din Codul penal privind proba veritatii, abrogate prin dispozitiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispozitii declarate
neconstitutionale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curtii Constitutionale, nu sunt in vigoare.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 18 octombrie 2010
|
|
