Decizia nr. 574 din 4 mai 2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii dialogului social
in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 3 alin. (1) si (2), art. 4, art. 41 alin. (1), titlul IV
privind Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul Economic
si Social, art. 138 alin. (3), art. 183 alin. (1) si (2), art. 186 alin. (1), art. 202, art. 205, art. 209
si art. 224 lit. a) din lege
din 04-05-2011
|
|
Decizia nr. 574 din 4 mai 2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii dialogului social
in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 3 alin. (1) si (2), art. 4, art. 41 alin. (1), titlul IV
privind Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul Economic
si Social, art. 138 alin. (3), art. 183 alin. (1) si (2), art. 186 alin. (1), art. 202, art. 205, art. 209
si art. 224 lit. a) din lege
Publicata in Monitorul Oficial nr. 368/2011 - M. Of. 368 / 26 mai 2011
|
|
In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la data de
3 decembrie 2010, un numar de 110 deputati apartinand
grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat si
Partidului National Liberal a solicitat Curtii Constitutionale sa se
pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii dialogului
social.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la
Curtea Constitutionala sub nr. 2.452 din 21 aprilie 2011 si
constituie obiectul Dosarului nr. 523A/2011.
Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii deputati:
Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu,
Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu,
Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan,
Mariana Campeanu, Daniel Chitoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu,
Liviu-Bogdan Ciuca, Tudor Ciuhodaru, Horia Cristian, Ciprian
Minodor Dobre, Victor-Paul Dobre, Mihai-Aurel Dontu,
Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu,
Damian Florea, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu,
Andrei Dominic Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban,
Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, DanStefan
Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban,
Viorel Palasca, Ionel Palar, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu,
Cristina-Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Calin
Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Calin Potor, Ana Adriana
Saftoiu, Nini Sapunaru, Adrian George Scutaru, Ionut-Marian
Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel Talos,
Adriana Diana Tusa, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin
Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai
Alexandru Voicu, Victor-Viorel Ponta, Adrian Nastase, Mircea
Dusa, Aurelia Vasile, Dumitru Chirita, Florin-Costin Paslaru,
Lucretia Rosca, Rodica Nassar, Sonia-Maria Draghici, Victor
Socaciu, Dorel Covaci, Victor Cristea, Cornel Itu, Florin
Iordache, Viorel Hrebenciuc, Ion Stan, Ion Burnei, Filip
Georgescu, Andrei Dolineaschi, Iuliu Nosa, Vasile Popeanga,
Neculai Ratoi, Gheorghe Ana, Angel Tilvar, Cornel-Cristian
Resmerita, Nicolae Banicioiu, Horia Teodorescu, Marian
Ghiveciu, Eugen Bejinariu, Marian Neacsu, Gheorghe Antochi,
Costica Macaleti, Viorel Stefan, Tudor Pantiru, Sorin Constantin
Stragea, Ion Calin, Nicolae-Ciprian Nica, Doina Burcau, Radu
Costin Vasilica, Aurel Vladoiu, Antonella Marinescu, Valeriu
Stefan Zgonea, Laurentiu Nistor, Anghel Stanciu, Iulian Claudiu
Manda, Florina Ruxandra Jipa, Gheorghe Ciocan, Cristian-Sorin
Dumitrescu, Eugeniu Radu Coclici, Madalin-Stefan Voicu,
Florentin Gust Balosin, Ciprian-Florin Luca si Sorin Ioan Roman.
In ceea ce priveste motivele de neconstitutionalitate
invocate, autorii obiectiei de neconstitutionalitate isi grupeaza
criticile in doua categorii: critici de neconstitutionalitate
extrinseca si, respectiv, critici de neconstitutionalitate intrinseca.
I.1. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca,
se constata ca autorii obiectiei reiau pe larg motivele care au
stat la baza pronuntarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.557
din 18 noiembrie 2009 asupra obiectiei de neconstitutionalitate
a dispozitiilor Legii educatiei nationale, raportandu-le la situatia
Legii dialogului social. Astfel, in esenta, se arata ca adoptarea
legii in cauza prin procedura angajarii raspunderii Guvernului nu
este oportuna, intrucat exista o majoritate parlamentara care
poate asigura adoptarea legii in procedura obisnuita sau de
urgenta. Prin urmare, structura politica a Parlamentului ar fi
permis evitarea adoptarii legii prin procedura prevazuta de
art. 114 din Constitutie.
In continuare, se arata ca dreptul Guvernului de a decide
asupra oportunitatii si continutului initiativei legislative nu este
unul absolut, iar absolutizarea dreptului Guvernului de a apela
la aceasta procedura ar duce la transformarea acestei autoritati
in putere legiuitoare, ceea ce ar interfera cu atributiile de
legiferare ale Parlamentului.
2. Se sustine ca legea criticata, in ansamblul sau, incalca
dispozitiile art. 5^9, art. 7^8, art. 21^7 si art. 31 din Legea
nr. 24/2000. In acest sens, se arata ca Guvernul nu a obtinut
avizul Consiliului Economic si Social, intrucat acesta nu s-a
putut intruni in mod legal, ceea ce echivaleaza cu incalcarea
rolului consultativ al Consiliului Economic si Social, respectiv
acela de organ consultativ al Parlamentului si al Guvernului, si
cu reducerea acestui organism la o functie pur formala. In
consecinta, se arata ca sunt incalcate dispozitiile art. 1 alin. (5)
din Constitutie.
II. 1. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca se sustine ca prevederile art. 3 alin. (1) si (2), art. 4, art. 41
alin. (1) si art. 224 lit. a) din lege incalca art. 40 alin. (1)
coroborat cu art. 53 din Constitutie. In acest sens, se arata ca
*profesiile liberale sunt exceptate din categoria persoanelor care
pot sa constituie si/sau adere la un sindicat*, sindicatele pot fi
infiintate numai din salariati ai unei singure unitati, magistratii
*nu mai au dreptul conferit legal de a adera la o organizatie
sindicala*.
Se mai arata ca legea criticata elimina unele masuri ce
asigurau exercitiul liber si neconstrans al libertatii sindicale, dupa
cum urmeaza:
s-au eliminat o serie de masuri care asigurau protectia
eficienta a liderilor de sindicat impotriva presiunilor si abuzurilor
care ar fi putut fi savarsite de catre angajator;
s-a eliminat obligatia angajatorilor de a asigura pe
cheltuiala lor baza materiala pentru desfasurarea activitatilor
sindicale;
s-a eliminat posibilitatea organizatiilor sindicale de a
adresa autoritatilor publice competente propuneri de legiferare
in domeniile de interes sindical;
s-a eliminat obligatia angajatorului de a invita
reprezentantii sindicatelor sa participe in consiliile de
administratie la discutarea problemelor de interes profesional,
economic, social, cultural si sportiv;
s-a eliminat obligatia angajatorului de a comunica
organizatiilor sindicale reprezentative informatiile necesare
privind constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii
conditiilor la locul de munca, protectiei muncii si utilitatilor
sociale, asigurarilor si protectiei sociale.
In consecinta, se apreciaza ca legea, instituind o serie de
limitari ale dreptului la asociere, aduce atingere si art. 53 din
Constitutie.
2. Se sustine ca titlul IV din lege referitor la Consiliul National
Tripartit pentru Dialog Social dubleaza atributiile Consiliului
Economic si Social reglementate de titlul V al legii. Este creata,
astfel, o structura paralela, care preia in mod disimulat atributiile
Consiliului Economic si Social. De asemenea, *eliminarea
participarii Guvernului* din structura Consiliului Economic si
Social este de natura a conferi acestuia un rol formal din
moment ce dialogul social tripartit nu poate fi realizat.
3. Se considera ca forma scrisa ceruta pentru exprimarea
acordului in vederea luarii hotararii de a declara greva
incorseteaza si limiteaza exercitarea dreptului la greva. De
asemenea, cerinta legala ca declararea grevei sa fie luata cu
acordul majoritatii membrilor sindicatului este excesiva si
impiedica in mod substantial desfasurarea unei greve.
Se arata ca sunt neconstitutionale si dispozitiile art. 186
alin. (1) din lege care conditioneaza declararea grevei de
solidaritate de apartenenta sindicatului ce declanseaza o
asemenea greva la acelasi grup de unitati sau sector de
activitate.
Se mai apreciaza ca prin efectul dispozitiilor art. 202 si
art. 205 din legea criticata au fost extinse in mod nepermis atat
sfera persoanelor carora le este interzis prin lege sa declare
greva, cat si categoriile de activitati in cadrul carora, in cazul
declansarii grevei, exista obligatia asigurarii a cel putin unei
treimi din serviciile prestate. Mai mult, se arata, pe de o parte,
ca doar functionarilor publici ar trebui sa li se interzica dreptul la
greva, iar, pe de alta parte, categoriile de unitati la care se refera
art. 205 din lege ar trebui sa vizeze numai sectorul spitalicesc,
serviciile de electricitate, serviciile de alimentare cu apa,
serviciile telefonice si controlul traficului aerian. Totodata, in
acest ultim caz, se considera ca serviciile prestate prevazute in
art. 205 din lege se refera la asigurarea unei treimi din intreaga
activitate a unitatilor in cauza, si nu la serviciile esentiale pe care
acestea le asigura.
4. Se sustine ca au fost aduse grave atingeri dreptului la
negocieri colective, intrucat:
a fost eliminata posibilitatea de negociere la nivel national;
a fost suprimat dreptul organizatiilor sindicale de a
dobandi reprezentativitate prin afiliere;
a fost eliminata obligatia angajatorului de a initia
negocierea colectiva;
a fost inlaturata prevederea care stabilea continutul
minimal al negocierii colective.
Totodata, se arata ca dreptul la negociere colectiva in
sectorul public este conditionat de existenta resurselor
financiare disponibile, resurse care depind de bugetul de stat; o
atare optica legislativa impiedica libera incheiere a contractelor
colective si nu este compatibila cu *principiul libertatii de
negociere colectiva*.
5. Se arata ca art. 209 din lege este neconstitutional, intrucat
prevede stabilirea prin lege ordinara a instantelor judecatoresti
competente sa judece cereri referitoare la solutionarea
conflictelor colective de munca. Or, in opinia autorilor obiectiei
de neconstitutionalitate, potrivit art. 73 alin. (3) lit. p) din
Constitutie, regimul general privind raporturile de munca,
sindicatele, patronatele si protectia sociala se reglementeaza
prin lege organica.
6. In fine, sunt enumerate o serie de prevederi ale unor acte
internationale pretins a fi incalcate prin legea criticata, fara, insa,
a se motiva in mod concret incalcarile aduse acestora.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, sesizarile au fost comunicate presedintilor celor
doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru
a comunica punctele lor de vedere.
Presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale, cu
Adresa nr. I371 din 2 mai 2011, punctul sau de vedere, in care
se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este intemeiata.
In argumentarea neconstitutionalitatii extrinseci a legii
criticate, in esenta, se arata ca aceasta incalca prevederile
art. 114 din Constitutie, intrucat decizia Guvernului de angajare
a raspunderii pe legea criticata reprezinta un act de incalcare a
competentelor constitutionale ale Parlamentului care are drept
finalitate eludarea dezbaterilor parlamentare si a deciziilor pe
care Parlamentul le-ar fi putut adopta.
In privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseca, sunt
intarite sustinerile autorilor obiectiei de neconstitutionalitate prin
reluarea in extenso a acestora. In consecinta, se ajunge la
concluzia ca si aceste sustineri sunt intemeiate.
Presedintele Camerei Deputatilor a transmis Curtii
Constitutionale, cu Adresa nr. 51/1943 din 27 aprilie 2011,
punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de
neconstitutionalitate este neintemeiata.
In privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseca, sunt
invocate considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 1.525
din 24 noiembrie 2010, justificandu-se astfel faptul ca angajarea
raspunderii Guvernului pe Legea dialogului social a respectat
exigentele art. 114 din Constitutie; se mai sustine ca principiul
constitutional al separatiei si echilibrului puterilor in stat,
prevazut de art. 1 alin. (4) din Constitutie, este respectat tocmai
datorita aplicarii conforme a art. 114 din Constitutie. Se arata ca
legea criticata nu incalca nici art. 1 alin. (5) din Constitutie, iar
sub aspectul competentei constatarii incalcarii unei legi,
respectiv in cauza a Legii nr. 24/2000, numai instantele
judecatoresti se pot pronunta, nu si Curtea Constitutionala.
In privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseca, se
arata urmatoarele:
reglementarile referitoare la Consiliul Economic si Social
nu incalca art. 141 din Constitutie, iar art. 102 din Constitutie,
invocat prin sesizare, nu are incidenta in cauza;
nici conventiile Organizatiei Internationale a Muncii si nici
art. 41 alin. (5) din Constitutie nu cuprind reguli in sensul
obligativitatii desfasurarii unor negocieri colective la nivel
national;
cu privire la incalcarea art. 40 alin. (1) si art. 43 alin. (1) din
Constitutie, se arata ca dreptul de asociere si cel la greva nu
sunt absolute, putand fi limitate;
trimiterea pe care art. 209 din legea criticata o face la
notiunea de *lege* nu vizeaza o anumita categorie de act
normativ, ci notiunea generica de act normativ.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa
nr. 5/2.635/EB din 28 aprilie 2011, punctul sau de vedere, in care
se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca, se
arata ca institutia angajarii raspunderii Guvernului isi gaseste
suport juridic in chiar cuprinsul Legii fundamentale,
reprezentand o modalitate legislativa indirecta de adoptare a
unei legi si care nu este supusa niciunei conditii, ramanand la
aprecierea exclusiva a Guvernului oportunitatea initiativei si a
continutului acesteia. Se mai sustine ca, in final, este atributul
exclusiv al Guvernului de a-si pune mandatul in discutie tocmai
prin apelarea la o atare procedura constitutionala.
De asemenea, se sustine ca masurile adoptate sunt urgente,
ca era nevoie de o maxima celeritate in adoptarea lor, domeniul
reglementat fiind unul foarte important, iar aplicarea legii este
una imediata. In principal, argumentatia Guvernului in privinta
urgentei masurilor continute in legea criticata se axeaza pe
inexistenta unor mecanisme care sa permita un dialog social
eficient si blocajul functional in care se afla Consiliul Economic
si Social. Totodata, maxima celeritate cu care trebuie sa
actioneze Guvernul vizeaza faptul ca la sfarsitul anului 2011
expira toate contractele colective de munca, astfel incat este
necesara o perioada de timp suficienta pentru partenerii sociali
in vederea negocierii si incheierii unor noi contracte, potrivit
noilor reglementari. Cu privire la ultimele doua conditii, Guvernul
arata importanta domeniului reglementat, legea criticata
reconfigurand in totalitate legislatia anterioara, iar faptul ca ea
intra in vigoare imediat constituind un raspuns rapid si energic
la cerintele economice curente.
Referitor la lipsa avizului Consiliului Economic si Social,
Guvernul arata ca acesta, desi cerut, nu a fost acordat din lipsa
cvorumului de participare, datorat, in mod constant, conduitei
reprezentantilor sindicatelor.
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca,
Guvernul constata urmatoarele:
solutia legislativa cuprinsa de actualele art. 3 alin. (2) si
art. 4 din lege, ce vizeaza numarul minim de membri pentru
infiintarea sindicatului si sfera persoanelor care nu pot constitui
si/sau adera la acesta, a mai fost supusa controlului de
constitutionalitate, iar Curtea, prin Decizia nr. 147 din 25 martie
2004, a statuat in sensul constitutionalitatii acesteia;
Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social are rolul
de a sprijini reprezentantii Consiliului Economic si Social in
luarea deciziilor, fiind un organism consultativ al partenerilor
sociali, ceea ce da eficienta si consistenta atributiei acestuia din
urma de a aviza actele normative initiate in domeniul sau de
competenta;
in ceea ce priveste art. 183 alin. (1) si (2), art. 186 alin. (1),
art. 202 si art. 205 din lege, analiza Guvernului porneste de la
existenta unui echilibru arhitectural intre prevederile
constitutionale referitoare la statul social si cele ce au un profund
caracter economic. Astfel, se arata ca acordul scris prevazut de
lege pentru declansarea grevei asigura un plus de protectie
celor ce isi exercita dreptul la greva, evitandu-se posibilitatea
declararii ca fiind ilegala a unei greve. De asemenea, atat timp
cat negocierile colective se vor desfasura pentru viitor numai pe
sectoare de activitate, este firesc ca si greva de solidaritate sa
fie declansata numai pentru sustinerea revendicarilor formulate
de angajatii din alte unitati apartinand aceluiasi grup de unitati
sau sector de activitate. In fine, se arata ca este dreptul
discretionar al legiuitorului de a stabili categoriile de personal
carora le este interzis dreptul la greva, date fiind atributiile si
specificul atributiilor acestora;
modificarea reglementarilor ce vizeaza cadrul de
negociere colectiva nu poate constitui o masura de natura a lipsi
de garantii dreptul constitutional consacrat la art. 41 alin. (5);
mai mult, oferindu-se posibilitatea de negociere pe ramuri de
activitate, se creeaza premisele unei negocieri optime, atat
salariatii, cat si patronatul putand sa utilizeze tot arsenalul de
elemente supuse negocierii: concediul, salariul (acolo unde este
cazul), conditiile de munca, concesiile partenerilor de dialog
social fiind in acest mod mult flexibilizate. In fine, se sustine ca
impunerea la nivel normativ a unor restrictii de negociere pentru
angajatii institutiilor publice nu constituie o ingradire a dreptului
la negociere colectiva;
cu privire la art. 209 din lege, se arata ca referirea pe care
o face acest text la notiunea de *lege* nu incalca art. 73 alin. (3)
lit. p) din Constitutie, intrucat stabilirea instantelor judecatoresti
competente sa judece cereri referitoare la solutionarea
conflictelor individuale de munca se face prin lege ordinara,
acest aspect netinand de regimul general al raporturilor de
munca, sindicate, patronate si protectie sociala;
reglementarile internationale in materie sindicala invocate
de autorii obiectiei de neconstitutionalitate consacra la nivel
general, principial, drepturi asociate libertatii sindicale, insa
conditiile concrete de exercitare a acestora revin reglementarilor
interne, astfel incat, in cauza de fata, nu se poate retine
incalcarea art. 20 din Constitutie.
CURTEA,
examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere
ale Presedintelui Senatului, ale Presedintelui Camerei
Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorulraportor,
documentele depuse, dispozitiile legii criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie,
precum si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992,
republicata, sa se pronunte asupra obiectiei de
neconstitutionalitate.
Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum
rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii
dialogului social pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea
in fata Camerei Deputatilor si Senatului in sedinta comuna din
18 aprilie 2011. Din motivarea obiectiei de neconstitutionalitate
se constata ca aceasta vizeaza atat o critica de
neconstitutionalitate extrinseca privind legea in ansamblul sau,
sub aspectul procedurii de adoptare, cat si o critica de
neconstitutionalitate intrinseca ce priveste, in special, art. 3
alin. (1) si (2), art. 4, art. 41 alin. (1), titlul IV privind Consiliul
National Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul
Economic si Social, art. 138 alin. (3), art. 183 alin. (1) si (2),
art. 186 alin. (1), art. 202, 205, 209 si art. 224 lit. a) din lege. In
consecinta, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra
constitutionalitatii dispozitiilor art. 3 alin. (1) si (2), art. 4, art. 41
alin. (1), titlul IV privind Consiliul National Tripartit pentru Dialog
Social, titlul V privind Consiliul Economic si Social, art. 138
alin. (3), art. 183 alin. (1) si (2), art. 186 alin. (1), art. 202, 205,
209 si art. 224 lit. a) din Legea dialogului social, precum si
asupra legii in ansamblul sau. Textele criticate punctual au
urmatorul cuprins:
Art. 3: *(1) Persoanele incadrate cu contract individual de
munca, functionarii publici si functionarii publici cu statut special
in conditiile legii, membrii cooperatori si agricultorii incadrati in
munca au dreptul, fara nicio ingradire sau autorizare prealabila,
sa constituie si/sau sa adere la un sindicat.
(2) Pentru constituirea unui sindicat este necesar un numar
de cel putin 15 angajati din aceeasi unitate.*;
Art. 4: *Persoanele care detin functii de demnitate publica
conform legii, magistratii, personalul militar din Ministerul
Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor,
Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Protectie si Paza,
Serviciul de Informatii Externe si Serviciul de Telecomunicatii
Speciale, unitatile si/sau subunitatile din subordinea sau
coordonarea acestora nu pot constitui si/sau adera la o
organizatie sindicala.*;
Art. 41 alin. (1): *(1) Sindicatele legal constituite se pot
asocia dupa criteriul sectoarelor de activitate.*;
Art. 138 alin. (3): *(3) Drepturile salariale din sectorul
bugetar se stabilesc prin lege in limite precise, care nu pot
constitui obiect al negocierilor si nu pot fi modificate prin
contracte colective de munca. In cazul in care drepturile
salariale sunt stabilite de legi speciale intre limite minime si
maxime, drepturile salariale concrete se determina prin
negocieri colective, dar numai intre limitele legale.*;
Art. 183 alin. (1) si (2): *(1) Hotararea de a declara greva
se ia de catre organizatiile sindicale reprezentative participante
la conflictul colectiv de munca, cu acordul scris a cel putin
jumatate din numarul membrilor sindicatelor respective.
(2) Pentru angajatii unitatilor in care nu sunt organizate
sindicate reprezentative, hotararea de declarare a grevei se ia
de catre reprezentantii angajatilor cu acordul scris a cel putin
unei patrimi din numarul angajatilor unitatii sau, dupa caz, ai
subunitatii ori compartimentului.*;
Art. 186 alin. (1): *(1) Greva de solidaritate poate fi
declarata in vederea sustinerii revendicarilor formulate de
angajatii din alte unitati apartinand aceluiasi grup de unitati sau
sector de activitate.*;
Art. 202: *Nu pot declara greva: procurorii, judecatorii,
personalul militar si personalul cu statut special din cadrul
Ministerului Apararii Nationale, al Ministerului Administratiei si
Internelor, al Ministerului Justitiei si din institutiile si structurile
din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al
Administratiei Nationale a Penitenciarelor, al Serviciului Roman
de Informatii, al Serviciului de Informatii Externe, al Serviciului
de Telecomunicatii Speciale, personalul angajat de fortele
armate straine stationate pe teritoriul Romaniei, precum si alte
categorii de personal carora li se interzice exercitarea acestui
drept prin lege.*;
Art. 205: *In unitatile sanitare si de asistenta sociala, de
telecomunicatii, ale radioului si televiziunii publice, in
transporturile pe caile ferate, in unitatile care asigura transportul
in comun si salubritatea localitatilor, precum si aprovizionarea
populatiei cu gaze, energie electrica, caldura si apa, greva este
permisa cu conditia ca organizatorii grevei sa asigure serviciile,
dar nu mai putin de o treime din activitatea normala.*;
Art. 209: *Instantele judecatoresti competente sa judece
cereri referitoare la solutionarea conflictelor individuale de
munca se stabilesc prin lege.*;
Art. 224 lit. a): *La data intrarii in vigoare a prezentei legi
se abroga:
a) Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, cu
modificarile ulterioare.*
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale
art. 1 alin. (4) si (5) cu referire la separatia puterilor in stat si la
obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a
legilor, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile
omului, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, art. 41
alin. (5) referitoare la conventiile colective de munca, art. 43
alin. (1) privind dreptul la greva, art. 53 privind restrangerea
exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. p) privind
reglementarea prin lege organica a regimului general privind
raporturile de munca, sindicatele, patronatele si protectia
sociala, art. 102 privind rolul si structura Guvernului, art. 114
privind angajarea raspunderii Guvernului, art. 141 privind
Consiliul Economic si Social si art. 148 alin. (2) cu privire la
prioritatea de aplicare a actelor obligatorii adoptate la nivelul
Uniunii Europene. Totodata, se arata ca dispozitiile criticate
contravin si Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica
legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie
2010.
Sunt mentionate ca fiind incalcate si prevederile art. 20
paragraful 1 privind dreptul la libertatea de intrunire si de
asociere pasnica si art. 23 paragraful 4 privind dreptul la
intemeierea unui sindicat si dreptul oricarei persoane de a se
afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale din Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, art. 15 privind derogarea in caz
de stare de urgenta din Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale, partea a II-a — art. 5 si 6
privind dreptul sindical si dreptul de negociere colectiva si
dreptul la informare si la consultare in procedurile de concediere
colectiva din Carta sociala europeana revizuita, ratificata prin
Legea nr. 74/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, precum si dispozitiile Conventiei
Organizatiei Internationale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea
sindicala si apararea dreptului sindical, ratificata prin Decretul
nr. 213/1957, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 4 din
18 ianuarie 1958, ale art. 4 referitoare la incurajarea si
dezvoltarea negocierilor colective din Conventia Organizatiei
Internationale a Muncii nr. 98/1949 privind aplicarea principiilor
dreptului de organizare si negociere colectiva, ratificata prin
Decretul nr. 352/1958 al Marii Adunari Nationale, publicat in
Buletinul Oficial nr. 34 din 29 august 1958, si ale Conventiei
Organizatiei Internationale a Muncii nr. 154/1981 privind
promovarea negocierii colective, ratificata prin Legea nr. 112/1992,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 302 din
25 noiembrie 1992. In fine, in sustinerea obiectiei de
neconstitutionalitate sunt invocate si cazurile nr. 148, 1.607,
1.616, 1.622, 1.731, 1.759 solutionate de catre Comitetul pentru
libertate sindicala al Consiliului de Administratie al Biroului
International al Muncii.
Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza
a se pronunta, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin
procedural ce se constituie in critici de neconstitutionalitate
extrinseca, iar, pe de alta parte, asupra criticilor de
neconstitutionalitate intrinseca a legii supusa controlului.
Inainte de a proceda la analiza propriu-zisa a obiectiei de
neconstitutionalitate, Curtea constata ca sesizarea formulata
indeplineste conditiile prevazute de art. 146 lit. a) teza intai din
Constitutie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, aceasta
fiind semnata, potrivit listelor anexate, de un numar de 110 deputati.
I. Cu referire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca, se
constata urmatoarele:
1. Prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie
2011, sau Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie
2011, Curtea, sintetizand jurisprudenta sa in privinta conditiilor
in care Guvernul are indrituirea constitutionala de a-si angaja
raspunderea in fata Parlamentului in conformitate cu art. 114
din Constitutie, a retinut patru astfel de conditii, respectiv:
existenta unei urgente in adoptarea masurilor continute
in legea asupra careia Guvernul si-a angajat raspunderea;
necesitatea ca reglementarea in cauza sa fie adoptata cu
maxima celeritate;
importanta domeniului reglementat;
aplicarea imediata a legii in cauza.
Cu privire la conditia urgentei, Curtea constata ca prezenta
lege integreaza intr-un sistem unitar mai multe acte de
reglementare primara sau secundara anterioare adoptate in
domeniul social in perioada 1996—2009 (a se vedea, in acest
sens, art. 224 din Legea dialogului social), *acte disparate,
elaborate si emise in perioade si contexte socioeconomice
diferite*, astfel cum se arata in expunerea de motive la legea
criticata. Prin urmare, era imperios necesara o unitate de
reglementare si actiune in privinta normelor care vizeaza
sindicatele, patronatele, conflictele de munca, contractele
colective, precum si organizarea si functionarea organismelor
cu atributii in domeniul dialogului social. Mai mult, in urma
adoptarii Legii nr. 40/2011 pentru modificarea si completarea
Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, se impuneau
anumite adaptari ale legislatiei muncii, in special in privinta
sindicatelor, a reprezentantilor salariatilor si a contractelor
colective de munca, unde au intervenit modificari structurale prin
modificarea art. 223 si 229 din Codul muncii, respectiv prin
abrogarea art. 238—247 din Codul muncii. De asemenea, in
privinta Consiliului Economic si Social erau necesare modificari
legislative din moment ce in privinta celor mai importante legi
cu impact economic si social acest organism nu reusea sa
intruneasca cvorumul legal de sedinta pentru a-si putea exprima
avizul (fie el pozitiv sau negativ).
Curtea, in mod principial, a stabilit, prin Decizia nr. 383
din 23 martie 2011, ca *este dreptul exclusiv al Guvernului ca in
cadrul politicii sale legate de piata muncii sa intervina ori de cate
ori este necesar; insa, in momentul in care cadrul legislativ nu
mai corespunde situatiei economice a tarii avuta in vedere la
adoptarea sa, producand chiar disfunctionalitati in modul de
functionare a pietei muncii prin ingreunarea initiativei private,
Guvernul nu doar ca are posibilitatea de a interveni, dar si
obligatia de a corija efectele posibil negative asupra pietei
muncii*. O atare asertiune este aplicabila mutatis mutandis si in
cauza de fata din moment ce efortul de codificare este rezultatul
corijarii cadrului legislativ ce nu mai corespundea situatiei
economice a tarii avuta in vedere la adoptarea sa, a necesitatii
asigurarii unitatii de reglementare, precum si a adaptarii cadrului
legislativ la noile realitati economicosociale rezultate prin
adoptarea Legii nr. 40/2011. Astfel, Legea dialogului social,
acest corpus legis, se constituie intr-o continuare fireasca si
necesara a reformelor luate prin Legea nr. 40/2011.
Totodata, lipsa interventiei legislative ar fi perpetuat si adancit
diferentele de reglementare existente, iar lipsa de coeziune a
legislatiei in materia dreptului muncii ar fi avut consecinte
negative in functionarea pietii muncii.
Cu privire la faptul ca reglementarea in cauza sa fie adoptata
cu maxima celeritate, Curtea retine ca aceasta conditie trebuie
analizata in raport cu momentul propus al intrarii in vigoare a
legii criticate, respectiv in cauza de fata, legea urmeaza sa intre
in vigoare la trei zile de la data publicarii acesteia in Monitorul
Oficial al Romaniei, potrivit art. 78 din Constitutie.
Nu in ultimul rand, cu privire la argumentul autorilor obiectiei
de neconstitutionalitate, in sensul ca exista o majoritate
parlamentara care sa asigure adoptarea legii prin folosirea
procedurii obisnuite de legiferare prevazute de art. 75 din
Constitutie sau prin adoptarea sa in procedura de urgenta,
conform art. 76 alin. (3) din Constitutie, Curtea constata ca o
asemenea argumentare nu se sustine, avand in vedere atat
faptul ca existenta unei majoritati parlamentare nu exclude
adoptarea legii pe calea angajarii raspunderii Guvernului, cat si
specificul activitatii parlamentare (a se vedea, in acest sens, si
Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 sau Decizia nr. 383 din
23 martie 2011).
In privinta celei de-a treia conditii, Curtea retine ca legea
supusa analizei de constitutionalitate vizeaza stabilirea unor
masuri legislative de amploare intr-un domeniu de maxima
importanta, respectiv cel al dialogului social, domeniu in care un
rol precumpanitor il au sindicatele, patronatele, dar si anumite
institutii publice, precum Consiliul Economic si Social, toate
acestea avand si consacrare constitutionala. De asemenea,
legea criticata se adreseaza, datorita domeniului reglementat,
cvasimajoritatii populatiei tarii, precum si tuturor institutiilor si
autoritatilor publice, respectiv persoanelor juridice romane sau
straine care activeaza pe teritoriul Romaniei.
In fine, Curtea observa ca legea criticata urmeaza sa fie
aplicata de indata, in conditiile art. 78 din Constitutie. In speta,
data intrarii in vigoare a legii este de natura a constitui atat un
raspuns rapid la cerintele economice curente, cat si o adaptare
mai mult decat necesara a unor acte de reglementare primara
si secundara la modificarile intervenite in domeniul dreptului
muncii prin intrarea in vigoare a Legii nr. 40/2011 la 30 aprilie
2011. Astfel, Curtea retine ca data intrarii in vigoare a legii nu a
fost stabilita pentru a fi, in mod formal, imediata, din contra,
aceasta conditie de temporalitate este sustinuta in mod obiectiv
si rational de natura implicatiilor sale economice, dar si sociale.
Raportat la cele patru criterii analizate, Curtea constata ca
angajarea raspunderii Guvernului asupra legii criticate
corespunde cerintelor art. 114 din Constitutie.
2. Cu privire la sustinerile privind inexistenta avizului
Consiliului Economic si Social, Curtea observa ca acesta a fost
solicitat prin Adresa Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei
Sociale nr. 3.124/VM/9.12.2010, insa avizul nu a fost emis de
catre Consiliul Economic si Social din lipsa de cvorum. Asadar,
se constata ca, prin solicitarea avizului, Guvernul a respectat
prevederile Legii nr. 109/1997 privind organizarea si
functionarea Consiliului Economic si Social, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 141 din 7 iulie 1997,
lege care a fost adoptata in aplicarea art. 141 din Constitutie.
Neindeplinirea de catre Consiliul Economic si Social a atributiei
sale de a emite avizul consultativ prevazut de lege mai ales in
privinta actelor normative cu un impact social major (de
exemplu, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara
a personalului platit din fonduri publice sau Legea nr. 40/2011
pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 — Codul
muncii) constituie o intelegere gresita a rolului sau legal si
constitutional, fara a fi insa afectata constitutionalitatea legii
asupra careia nu a fost dat avizul Consiliului Economic si Social.
In privinta invocarii celorlalte texte pretins incalcate din
Legea nr. 24/2000, Curtea observa ca ele sunt mai degraba
enumerate decat sa fundamenteze vreo eventuala critica de
neconstitutionalitate.
II. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca,
Curtea constata urmatoarele:
1. Este neintemeiata sustinerea potrivit careia art. 3 din lege
este neconstitutional, intrucat ar exclude persoanele care
exercita o profesie liberala de la dreptul de a constitui si/sau de
a adera la un sindicat. In acest sens, se observa, avand in
vedere natura profesiilor liberale, ca persoanele care exercita o
profesiune liberala nu presteaza activitatea in cauza in temeiul
vreunui raport de munca, ci in baza unor contracte de prestari
de servicii in functie de domeniul in care activeaza.
Calificarea unui contract ca fiind contract de munca
presupune reunirea a trei elemente, respectiv prestarea muncii
ca scop primar al contractului, remunerarea muncii depuse si
existenta unui raport de subordonare. Contractul de munca
trebuie sa il plaseze pe lucrator sub directia, supravegherea si
autoritatea angajatorului sau. Curtea de Casatie franceza —
Sectia sociala, in Cauza Société Générale, solutionata prin
Hotararea din 13 noiembrie 1996, a stabilit ca raportul de
subordonare se caracterizata prin executarea unei munci sub
autoritatea angajatorului care are indrituirea de a da ordine si
directive, de a controla prestarea muncii si de a sanctiona
incalcarile savarsite de catre angajat.
In lipsa raportului de subordonare, relatiile contractuale
convenite de parti nu se obiectivizeaza intr-un raport de munca,
ci raman doar in sfera dreptului civil, eventual comercial. In
schimb, angajatii sunt parti ale raportului de munca, raport
care este guvernat fie de Codul muncii, fie de legile speciale
ce reglementeaza situatia unor anumite categorii de
personal.
Prin urmare, in mod evident, rezulta ca persoanele care
exercita profesii liberale sunt intr-o situatie juridica diferita fata
de categoria generica de angajati. Insa, nimic nu impiedica
persoanele care exercita profesii liberale sa isi constituie
asociatii in vederea apararii si promovarii intereselor lor
profesionale.
Cu privire la critica de neconstitutionalitate ce vizeaza
posibilitatea constituirii unui sindicat numai de catre angajati
provenind din aceeasi unitate, Curtea observa ca aceasta este
o optiune a legiuitorului justificata de unitatea de interese a
acestora. Numai aceasta unitate de interese justifica infiintarea
unui sindicat, pentru ca, in caz contrar, sindicatul nu ar mai
contribui la apararea drepturilor si la promovarea intereselor
profesionale economice si sociale ale membrilor lor, ci numai a
unora dintre membrii lor.
De asemenea, este neintemeiata si critica de
neconstitutionalitate potrivit careia magistratii au fost exclusi de
la dreptul de a constitui/adera la un sindicat. Acest drept nu
exista nici sub imperiul Legii sindicatelor nr. 54/2003, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 73 din 5 februarie
2003. De altfel, Curtea a constatat constitutionalitatea unei
asemenea solutii legislative, spre exemplu, prin Decizia nr. 147
din 25 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 418 din 11 mai 2004, sau Decizia nr. 1.364 din
27 octombrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009. Curtea a stabilit ca
limitarea exercitiului dreptului de a constitui organizatii sindicale
de catre magistrati nu incalca prevederile Constitutiei si nici
reglementarile internationale in materie.
In argumentarea deciziei, Curtea a mai retinut ca art. 40
alin. (1) din Constitutie prevede dreptul cetatenilor de a se
asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte
forme de asociere. Acest drept fundamental, social-politic, care
nu este insa un drept absolut, se exercita prin participare la
constituirea asociatiilor sau prin aderare la asociatii existente.
Prevazand posibilitatea constituirii mai multor tipuri de asociatii,
nedeterminate in mod limitativ, art. 40 alin. (1) din Legea
fundamentala are in vedere si posibilitatea limitarii sferei
persoanelor care pot constitui ori pot adera la diferite tipuri de
asociatii, in functie de obiectul de activitate si de scopul
asociatiilor respective, limitare ce se concretizeaza prin lege,
tinandu-se seama de situatia obiectiv diferita a anumitor
categorii de persoane, fara a se aduce atingere, prin aceasta,
principiului egalitatii in drepturi, consacrat la art. 16 alin. (1) din
Constitutie. Insesi prevederile constitutionale stabilesc anumite
limite ale dreptului de asociere, care privesc trei aspecte:
a) scopurile si activitatea;
b) membrii;
c) caracterul asociatiei,
rezultand din modul sau de constituire. Legea poate institui
anumite conditii obligatorii privind constituirea si desfasurarea
activitatii asociatiilor, inclusiv categoriile de persoane care pot
face parte din diferite asociatii, de la care statutele lor nu pot
deroga.
Categoriile de persoane care nu pot constitui ori nu pot
adera la anumite tipuri de asociatii pot face parte din alte tipuri
de asociatie, dreptul lor la libera asociere nefiind atins.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate privind
eliminarea unor masuri ce asigurau exercitiul liber si
neconstrans al libertatii sindicale, se observa ca autorii obiectiei
de neconstitutionalitate contesta de fapt eliminarea din noua
lege a fostelor dispozitii ale art. 10 alin. (1), art. 22 alin. (3),
art. 29, art. 30 alin. (1) si (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003.
Raportat la aceste aspecte, Curtea constata ca solutiile
legislative cuprinse in textele de lege mentionate nu sunt de
relevanta constitutionala, cu alte cuvinte ele reprezinta mai
degraba garantii suplimentare de nivel legal in sprijinul activitatii
sindicale, fara ca prin eliminarea lor sa fie pusa in discutie sau
afectata in vreun fel sau altul substanta art. 9 sau art. 40 din
Constitutie. Mai mult, se observa ca autorii obiectiei critica mai
degraba niste pretinse lacune ale legii, or, din moment ce
acestea nu au relevanta constitutionala, Curtea ar trebui sa isi
aroge competente ce apartin legiuitorului pentru ca noua lege
sa cuprinda si alte solutii legislative existente la un moment dat,
ceea ce ar echivala cu incalcarea art. 2 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992.
Nici neconstitutionalitatea art. 224 lit. a) din legea criticata nu
poate fi retinuta, legiuitorul fiind liber sa abroge o lege in
ansamblul sau, precum si dispozitii din legi, tinand cont de
art. 61 alin. (1) din Constitutie, precum si de prevederile Legii
nr. 24/2000, cu conditia sa nu afecteze prevederile Constitutiei,
ceea ce nu este cazul in cauza de fata.
Avand in vedere cele aratate, in lipsa incalcarii vreunui drept
constitutional, Curtea nu poate retine incidenta in cauza a art. 53
din Constitutie.
2. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate
referitoare la suprapunerea de competente intre Consiliul
National Tripartit pentru Dialog Social si Consiliul Economic si
Social, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata. Astfel, in
timp ce primul este un organism consultativ la nivel national al
partenerilor sociali instituit prin lege, cel de-al doilea este o
institutie publica de interes national cu statut constitutional,
ambele avand atributii clar delimitate la art. 78, respectiv
art. 86—90 din lege. Din analiza acestor atributii, nu rezulta
nicio suprapunere de competente de natura sa atraga
neconstitutionalitatea titlului IV sau V al legii si nici o incercare
de a reduce la un rol formal Consiliul Economic si Social.
Cu privire la lipsa reprezentantilor Guvernului din structurile
Consiliului Economic si Social, Curtea constata ca eliminarea
acestora a fost dictata de dorinta de a se asigura Consiliului
Economic si Social un plus de independenta decizionala si
obiectivitate.
3. In privinta cerintei legale ca declararea grevei sa fie luata
cu acordul majoritatii membrilor sindicatului, Curtea observa ca
o atare conditie este una de reprezentativitate, in sensul ca
greva sa poata fi declansata numai daca exista un consens al
membrilor de sindicat. In lipsa unei asemenea conditii de
reprezentativitate, conducatorii sindicatelor ar putea declansa
sau, din contra, nu ar putea declansa greve atunci cand acestea
s-ar impune. Totodata, forma scrisa a acordului exprimat este si
un instrumentum probationis pentru a se putea demonstra
legalitatea declansarii grevelor. In acest fel, actiunile
angajatorilor in fata instantelor judecatoresti in vederea
declararii ca ilegale a grevei vor avea sanse mult mai mici de
succes. Rezulta, astfel, ca o atare masura este una de ocrotire
si garantare a dreptului la greva.
Referitor la conditia impusa de art. 186 alin. (1) din lege cu
privire la declansarea grevei de solidaritate, si anume
apartenenta sindicatului ce declanseaza o asemenea greva la
acelasi grup de unitati sau sector de activitate, Curtea observa
ca aceasta se incadreaza in dispozitiile art. 43 alin. (2) din
Constitutie. Legiuitorul este competent sa stabileasca limitele
exercitarii dreptului la greva; or, declararea grevei de
solidaritate in vederea sustinerii revendicarilor formulate
de angajatii din alte unitati apartinand aceluiasi grup de
unitati sau sector de activitate este o asemenea limita de
exercitare a dreptului de greva, justificata de faptul ca si cei
care declanseaza o atare greva sa aiba un minim interes
profesional propriu de aparat, promovat sau sustinut. In caz
contrar, angajatorul ar urma sa suporte pagube materiale
determinate de interese profesionale de care este cu totul si cu
totul strain.
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate ale art. 202 si
art. 205 din legea criticata, Curtea constata ca acestea vizeaza
mai degraba propuneri de lege ferenda. De altfel, legiuitorul, in
temeiul art. 43 alin. (2) din Constitutie, este singurul competent
sa stabileasca sfera personalului care nu poate face greva,
respectiv sa stabileasca limite ale exercitarii dreptului la greva,
desigur cu conditia ca alegerea sa sa fie justificata de apararea
ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor fundamentale si de
protejarea intereselor nationale.
Totodata, Curtea retine ca, potrivit art. 205 din lege, in
anumite domenii strict stabilite greva este permisa cu conditia ca
*organizatorii grevei sa asigure serviciile, dar nu mai putin de o
treime din activitatea normala*. Acest text legal, atunci cand
se refera la asigurarea serviciilor, are in vedere desigur
serviciile care fac obiectul de activitate al acelor unitati, si
nu alte categorii de activitati pe care acestea le-ar putea
desfasura (spre exemplu, activitati administrative, umanitare
etc.). Se asigura functionarea unor servicii esentiale si de stricta
necesitate in vederea apararii ordinii de drept, a drepturilor si
libertatilor fundamentale si protejarii intereselor nationale.
4. In privinta eliminarii contractelor colective la nivel national,
Curtea constata ca textul art. 41 alin. (5) din Constitutie nu
prevede si nu garanteaza negocierile colective la nivel national,
astfel incat cadrul in care se desfasoara acestea este cel stabilit
de catre legiuitor. In caz contrar, s-ar ajunge la absolutizarea
dreptului la negocieri colective, drept care trebuie sa tina cont
de conditiile economice si sociale existente in societate la un
moment dat. Este vorba de mentinerea unui echilibru just intre
interesele patronatului si al sindicatelor; desigur, vor exista
domenii in care conditiile economice si sociale permit
incheierea unor contracte colective de munca mult mai
favorabile angajatilor, iar altele in care drepturile sunt negociate
la un nivel inferior, astfel incat printr-un contract colectiv la nivel
national acestia din urma ar avea drepturi mai mari fata de cat
permite in mod obiectiv domeniul in care lucreaza, ceea ce
afecteaza viabilitatea economica a angajatorilor din acest
domeniu.
Cu referire la contractele colective de munca, Curtea, prin
Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat ca
incheierea acestora nu se poate face decat cu respectarea legii.
Aceste contracte sunt izvor de drept, dar forta lor juridica nu
poate fi superioara legii. In consecinta, contractele colective
*sunt garantate in masura in care nu incalca prevederile legale
in materie*; in caz contrar *s-ar incalca un principiu fundamental
al statului de drept, si anume primordialitatea legii in
reglementarea relatiilor sociale*. In consecinta, negocierea
contractelor colective nu se poate face decat cu respectarea
dispozitiilor legale existente (a se vedea, in acest sens, si
Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, sau Decizia
nr. 383 din 23 martie 2011). Mai mult, Curtea, prin Decizia nr. 1.414
din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a mai statuat ca
dispozitiile art. 41 alin. (5) din Constitutie, privind caracterul
obligatoriu al contractelor colective, nu exclud *posibilitatea
legiuitorului de a interveni, din ratiuni de interes general, pentru
modificarea unor dispozitii din contractele colective de munca,
reglementand solutii care sa raspunda nevoilor sociale existente
la un moment dat*.
Rezulta ca legiuitorul este competent sa stabileasca un cadru
legal in care sa se desfasoare negocierile colective, contractele
colective neputand genera drepturi si obligatii contra legem.
Ele sunt acte care sunt incheiate in aplicarea legilor si
nicidecum acte care sa prevaleze fortei legii. Astfel, este
evident ca in sfera publica asemenea contracte se negociaza
si se incheie in limitele si in cadrul stabilite de lege.
Celelalte aspecte invocate in cadrul acestui punct sunt
simple comparatii intre fostele reglementari in domeniu si noile
reglementari, fara, insa, a fi relevate veritabile critici de
neconstitutionalitate; mai mult, unele aspecte invocate sunt si
inexacte, spre exemplu obligatia angajatorului de a initia
negocierea colectiva se regaseste in actualul art. 129 alin. (2)
din lege, iar solutia legislativa care stabilea continutul minimal al
negocierii colective este reluata in art. 132 alin. (2) din lege.
5. In privinta art. 209 din lege care prevede ca instantele
judecatoresti competente sa judece cereri referitoare la
solutionarea conflictelor individuale de munca se stabilesc prin
lege, Curtea observa ca notiunea de lege vizeaza categoria
actelor normative de reglementare primara, categorie
generica. O atare concluzie se poate desprinde din faptul ca
numai Constitutia este cea care stabileste, potrivit art. 73
alin. (1), categoriile de legi: legi constitutionale, organice si
ordinare.
Obiter dictum, competenta de judecata a instantelor este
reglementata de art. 126 alin. (2) din Constitutie, textul criticat,
chiar daca vizeaza competenta materiala in dreptul muncii, nu
tine de regimul general privind raporturile de munca, sindicatele,
patronatele si protectia sociala. Prin urmare, art. 126 alin. (2)
din Constitutie determina natura de lege ordinara prin care se
reglementeaza competenta instantelor judecatoresti si
procedura de judecata.
6. Cu privire la actele internationale enumerate, Curtea
observa ca autorii obiectiei de neconstitutionalitate nu isi
motiveaza criticile de neconstitutionalitate in raport cu dispozitiile
cuprinse in acestea, iar Curtea nu are competenta de a formula
propriile critici, la care, ulterior, sa si raspunda. Astfel, o
enumerare a actelor internationale pretins incalcate prin legea
criticata nu echivaleaza cu o veritabila critica de
neconstitutionalitate, nefiind respectate exigentele art. 10
alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, mutatis mutandis,
Decizia nr. 383 din 23 martie 2011).
DECIZIE
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1)
lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi in privinta criticilor de
neconstitutionalitate extrinseca si cu unanimitate de voturi in privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseca formulate,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca dispozitiile Legii dialogului social, in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 3 alin. (1) si (2), art. 4,
art. 41 alin. (1), titlul IV privind Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul Economic si Social, art. 138
alin. (3), art. 183 alin. (1) si (2), art. 186 alin. (1), art. 202, art. 205, art. 209 si art. 224 lit. a) din lege, sunt constitutionale in raport
cu criticile formulate.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
|
|
Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)
Termeni juridici, grupare tematica
|
