DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 74^1 din Codul penal

Decizie neconstitutionalitate din 03-05-2011
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 74^1 din Codul penal


Publicata in Monitorul Oficial nr. 363/2011 - M. Of. 363 / 25 mai 2011

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 74^1 din Codul penal, exceptie ridicata de Vasile Ioan Savu in Dosarul nr. 15.079/299/2006 (2839/2010) al Curtii de Apel Bucuresti Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.

Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, deoarece dispozitiile legale criticate nu respecta exigentele de claritate si previzibilitate care sa permita destinatarilor normei sa isi modeleze conduita in consecinta. Astfel, legiuitorul a facut o selectie a infractiunilor pentru care se reduce pedeapsa, fara a tine seama de imprejurarea ca unele din acestea nu pot exista ca atare in lipsa unui prejudiciu. De asemenea, textul face trimitere la legi speciale, fara a stabili criterii clare de identificare a acestora. De pilda o norma similara se regaseste in art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Aceasta este fara indoiala o lege speciala, dar din modul de redactare a textului legal criticat care se gaseste in partea generala a Codului penal nu se poate desprinde o concluzie ferma cu privire la aplicabilitatea lui si cu privire la infractiunea de evaziune fiscala. In plus, art. 74^1 din Codul penal creeaza inegalitate de tratament intre autorii care au savarsit faptele consumate si cei care comit una din infractiunile expres enumerate in forma tentativei, deoarece acestia din urma vor fi pedepsiti la fel ca si primii. Totodata, dupa ce in primul alineat instanta este obligata sa reduca pedeapsa, in cel de-al doilea obligatia se transforma intr-o facultate.

In concluzie, reprezentantul Ministerului Public apreciaza ca toate aceste aspecte constituie suficiente motive care sa duca la caracterizarea normei legale criticate ca imprevizibila si, nu in ultimul rand, la jurisprudenta neunitara.


CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Incheierea din 12 ianuarie 2011, pronuntata in Dosarul nr. 15.079/299/2006 (2839/2010), Curtea de Apel Bucuresti Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 74^1 din Codul penal, exceptie ridicata de Vasile Ioan Savu in dosarul de mai sus avand ca obiect solutionarea unei cauze penale in recurs. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile legale mentionate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii, fara privilegii si fara discriminari, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil si ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, deoarece beneficiul reglementarii referitor la reducerea la jumatate a limitelor pedepsei apartine doar unei anumite categorii de inculpati, arbitrar stabilita in functie de stadiul procesual. Astfel, cetatenii aflati in celelalte stadii procesuale sunt discriminati in raport cu destinatarii normei criticate, prin aceea ca sunt exceptati de la beneficiul reducerii pedepsei, cu toate ca nu le pot fi imputabile aspectele legate de celeritatea procesului.

In consecinta, stabilirea unui criteriu aleatoriu si exterior persoanei inculpatului, de care depinde acordarea circumstantelor atenuante nou-introduse, este in contradictie cu principiile egalitatii in fata legii, dreptului la un proces echitabil si infaptuirii justitiei.

Curtea de Apel Bucuresti Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. Astfel, este incontestabil dreptul legiuitorului de a stabili, in cadrul politicii penale, conditiile in care un inculpat poate beneficia de anumite masuri de clementa. Totusi, aceste conditii nu pot fi arbitrare, ci trebuie sa respecte pe deplin dispozitiile constitutionale, deoarece durata procesului penal depinde adesea de o serie de factori exteriori conduitei persoanei. Or, limitarea aplicarii dispozitiilor art. 74^1 din Codul penal numai in ce priveste inculpatii ale caror cauze nu au fost inca solutionate in prima instanta la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, cu excluderea celor care au depasit acest moment procesual, este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, conform caruia, in situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

Spre exemplu, in situatia in care doi coautori ale caror cauze au fost instrumentate separat, este posibil ca la data intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010 unul sa se afle inca, din varii motive, in faza de urmarire penala, putand beneficia de reducerea de pedeapsa, iar celalalt sa fi fost deja condamnat in prima instanta, motiv pentru care dispozitiile legale contestate nu ii sunt aplicabile.

Or, Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale, deoarece principiul egalitatii in drepturi nu implica tratarea juridica uniforma a tuturor infractiunilor, iar reglementarea unui regim sanctionator in functie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infractiunea savarsita este expresia fireasca a principiului constitutional mentionat, care impune ca la aceleasi situatii juridice sa se aplice acelasi regim juridic, iar la situatii juridice diferite, tratamentul juridic sa fie diferentiat.

Totodata, prevederile legale criticate nu contravin dreptului partilor interesate de a beneficia de un proces echitabil si nici principiului potrivit caruia justitia este unica, egala si impartiala pentru toti. De altfel, stabilirea cauzelor de reducere a pedepselor pentru infractiunile enumerate in text reprezinta, in acord cu dispozitiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie, optiunea legiuitorului, care este liber sa aprecieze atat pericolul social in functie de care urmeaza sa se stabileasca natura juridica a faptei incriminate, cat si conditiile raspunderii juridice pentru aceasta. Ratiunea stabilirii prin lege a unui moment procesual pana la care invinuitul ori inculpatul pot sa acopere prejudiciul cauzat, pentru a putea beneficia de clementa legii, respectiv *pana la solutionarea cauzei in prima instanta*, rezida din necesitatea de a determina o anumita conduita din partea faptuitorului, care sa conduca la repararea integrala si cat mai grabnica a pagubei.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,


examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:


Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 74^1 din Codul penal, introdus prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au urmatorul continut:
  • Art. 74^1 din Codul penal: *In cazul savarsirii infractiunilor de gestiune frauduloasa, inselaciune, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu in forma calificata si neglijenta in serviciu, prevazute in prezentul cod, ori a unor infractiuni economice prevazute in legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la solutionarea cauzei in prima instanta, invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

    Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar. Dispozitiile prevazute la alin. 1 si 2 nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune de acelasi gen, prevazuta de prezentul cod, intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. 1 si 2.*

    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prevederile legale mentionate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii, fara privilegii si fara discriminari, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil si ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei.

    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca prin dispozitiile legale criticate, in acord cu prevederile constitutionale ale art. 61 alin. (1) si art. 73 alin. (3) lit. h), legiuitorul a urmarit instituirea unor noi circumstante atenuante care sa duca la reducerea la jumatate a limitelor de pedeapsa, ajungand pana la posibilitatea aplicarii unei pedepse cu amenda penala ori a unei sanctiuni cu caracter administrativ.

    De principiu, o astfel de masura de clementa nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate, intrucat procesul penal nu vizeaza numai constatarea la timp si in mod complet a infractiunilor si pedepsirea celor vinovati, ci contribuie si la apararea ordinii de drept si a drepturilor persoanelor. Un astfel de drept proteguit il constituie si recuperarea prejudiciului cauzat, prejudiciu suferit de catre persoanele vatamate care se constituie parti civile in procesul penal.

    Totusi, din reglementarea dedusa controlului Curtii Constitutionale se desprind vicii de neconstitutionalitate, sens in care Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate formulata este intemeiata pentru urmatoarele considerente:

    1. Prin conditionarea reducerii limitelor de pedeapsa de un anumit moment procesual, respectiv pana la solutionarea cauzei in prima instanta, este afectat principiul egalitatii cetatenilor in fata legii art. 16 alin. (1) din Constitutie.

    In acord cu jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, este incontestabil ca acest principiu presupune eo ipso ca la aceleasi situatii juridice tratamentul aplicat nu poate fi decat identic (a se vedea, spre exemplu Decizia nr. 1/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, si Decizia nr. 89/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003).

    Curtea Constitutionala a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rezonabil (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 423/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007).

    In cauza de fata, tratamentul juridic de clementa opozabil invinuitilor sau inculpatilor care solicita reducerea pedepsei la jumatate, aplicarea unei pedepse cu amenda ori a unei sanctiuni cu caracter administrativ, nu este justificata de situatia diferita in care s-ar afla faptuitorii, ci de celeritatea solutionarii cauzei. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu si exterior conduitei persoanei, este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, conform caruia, la situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

    Astfel, durata procesului si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de indeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului si alte imprejurari care pot sa intarzie sau nu solutionarea cauzei. De asemenea, in numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea partilor care pot formula sau nu cereri diverse sau se pot afla in situatii de natura obiectiva, ci se datoreaza unor alte circumstante, care tin de organizarea justitiei si de gradul de incarcare a rolurilor instantelor judecatoresti.

    In ceea ce priveste modul de acordare a beneficiului reglementat de art. 74^1 alin. 1 si 2 din Codul penal, se observa existenta unui tratament distinct aplicat invinuitilor sau inculpatilor cercetati pentru aceleasi infractiuni, care se incadreaza in ipoteza normei si care pot fi chiar coautori, in functie de pronuntarea sau nu de catre instanta de judecata pe fondul cauzei. Instituirea acestui tratament diferit in functie de momentul in care instanta de judecata a solutionat cauza in prima instanta nu are o justificare obiectiva si rezonabila. In acest sens, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat ca incalcarea principiului egalitatii si nediscriminarii exista atunci cand se aplica un tratament diferentiat unor cazuri egale, fara sa existe o motivare obiectiva si rezonabila, sau daca exista o disproportie intre scopul urmarit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite.

    Tratamentul juridic diferentiat in functie de acest moment procesual afecteaza drepturile invinuitilor sau inculpatilor fata de care s-a pronuntat deja o hotarare judecatoreasca pe fond, fiind discriminati in raport cu cei care se afla in faza de urmarire penala ori in faza de judecata in prima instanta, cu toate ca ambele categorii se afla in aceeasi situatie juridica fiind cercetati pentru infractiuni de prejudiciu identice, comise in aceeasi perioada.

    De altfel, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat in acest sens cu prilejul solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, prin Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, statuand ca aceste prevederi sunt neconstitutionale, intrucat limiteaza aplicarea legii la pedepse, masuri si sanctiuni aplicate prin hotarari judecatoresti ramase definitive pana la data intrarii in vigoare a legii, excluzand pedepsele, masurile si sanctiunile aplicate ulterior pentru fapte savarsite pana la aceasta data. Totodata, a aratat ca, *sub aspectul incidentei actului de clementa colectiva, toti infractorii care au comis infractiuni de aceeasi categorie, anterior datei intrarii in vigoare a legii, se afla intr-o situatie identica, data condamnarii lor definitive neavand nicio semnificatie in ceea ce priveste stabilirea unui tratament juridic diferentiat, intrucat aceasta depinde de factori straini conduitei procesuale a infractorilor.

    Spre exemplu, in cazul a doi coautori este posibil ca unul sa fie condamnat printr-o hotarare judecatoreasca pana la data publicarii Legii nr. 543/2002 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea l, si sa beneficieze astfel de gratiere; celalalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, nu va putea beneficia de actul de clementa, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic*.

    Pe cale de consecinta, legiuitorul, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 4 aprilie 2003, a pus de acord dispozitiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 cu decizia mai sus mentionata, sens in care a instituit un criteriu unitar cu privire la aplicabilitatea beneficiului gratierii, tinand seama nu de un anumit moment procesual, ci de data comiterii infractiunii.

    Aceasta solutie este in concordanta si cu jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in speta privind aplicarea art. 14, cat si a Protocolului 12 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a evidentiat ca, pe baza art. 14 din Conventie, o distinctie este discriminatorie daca *nu are o justificare obiectiva si rezonabila* (a se vedea, in special, Hotararea din 13 iunie 1979, pronuntata in Cauza Marckx impotriva Belgiei, Hotararea din 11 iunie 2002, pronuntata in Cauza Willis impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Hotararea din 22 februarie 2011, pronuntata in Cauza Soare impotriva Romaniei). In acelasi timp, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca lista care cuprinde articolul 14 capata un caracter indicativ, si nu unul restrictiv (a se vedea Hotararea din 8 iunie 1976, pronuntata in Cauza Engel si altii impotriva Olandei, Hotararea din 28 noiembrie 1984, pronuntata in Cauza Rasmussen impotriva Danemarcei si Hotararea din 10 martie 2011, pronuntata in Cauza Kiyutin impotriva Rusiei).

    Mai mult decat atat, prin Hotararea din 6 aprilie 2000, pronuntata in Cauza Thlimmenos impotriva Greciei, Curtea de la Strasbourg a statuat ca *dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Conventie, este incalcat nu numai atunci cand statele trateaza in mod diferit persoane aflate in situatii analoage, fara a oferi justificari obiective si rezonabile, dar si atunci cand statele omit sa trateze diferit, tot fara justificari obiective si rezonabile, persoane aflate in situatii diferite, necomparabile*.

    In plus, Curtea Constitutionala constata ca o reglementare cu un continut similar se regaseste in art. 10 alin. (1) teza intai din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, potrivit caruia limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate numai daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat. Cu prilejul controlului de constitutionalitate exercitat, Curtea a statuat prin Decizia nr. 932/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, si prin Decizia nr. 1.196/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, ca textul legal criticat este constitutional, facand totodata mentiunea ca, de aceasta data, nu se creeaza premisele unei discriminari, intrucat beneficiul este aplicabil tuturor subiectilor activi ai infractiunii, primul termen de judecata putand fi considerat cel imediat urmator datei intrarii in vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza in care se afla judecarea procesului penal.

    Avand in vedere considerentele expuse, Curtea constata ca prin instituirea momentului procesual ales in textul legal criticat se creeaza premisele unei discriminari intre cetateni, care, desi se gasesc in situatii obiectiv identice, beneficiaza de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala.

    Aceleasi argumente sunt valabile si in ce priveste dispozitiile alin. 2 al art. 74^1 din Codul penal. In consecinta, Curtea constata ca prevederile art. 74^1 alin. 1 si 2 din Codul penal sunt contrare dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.

    2. Pe langa cele expuse mai sus, Curtea mai constata urmatoarele:
    Atat alineatul 1, cat si alineatul 2 al art. 74^1 din Codul penal folosesc o terminologie ambigua, imprecisa, de natura a lipsi de previzibilitate norma supusa controlului. Astfel, se arata ca textul este aplicabil in cazul savarsirii anumitor infractiuni din Codul penal expres si limitativ enumerate, ori in cazul *unor infractiuni economice prevazute in legi speciale*.

    Totodata, dupa ce in primul alineat se prevede ca limitele de pedeapsa se reduc la jumatate, in cel de-al doilea alineat, in teza intai (atunci cand prejudiciul este pana la 100.000 euro) norma nu mai are aceeasi forta, lasand judecatorului o posibilitate de a aplica pedeapsa cu amenda (redactarea folosita *se poate*), iar in teza a doua (cand prejudiciul este mai mic, respectiv de 50.000 euro), facultatea se transforma din nou in dispozitie, judecatorul fiind obligat sa aplice o sanctiune cu caracter administrativ.

    Astfel, analiza celor doua alineate conduce la concluzia incalcarii prevederilor constitutionale si conventionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate si previzibilitate a normei. In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca legea trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea (Hotararea din 22 noiembrie 1995, pronuntata in Cauza S.W. impotriva Marii Britanii sau Hotararea din 15 noiembrie 1996, pronuntata in Cauza Cantoni impotriva Frantei). In acest sens, Curtea a remarcat ca nu poate fi considerata *lege* decat o norma enuntata cu suficienta precizie, pentru a permite cetateanului sa isi controleze conduita. Apeland la nevoie la consiliere de specialitate in materie, el trebuie sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, fata de circumstantele spetei, consecintele care ar putea rezulta dintr-o anumita fapta (Hotararea din 25 ianuarie 2007, pronuntata in Cauza Sissanis impotriva Romaniei). Or, prevederile de lege ce formeaza obiectul prezentei exceptii de neconstitutionalitate nu intrunesc aceste exigente.

    In primul rand, din cuprinsul alin. 1 al art. 74^1 din Codul penal rezulta ca numai anumite fapte intra sub incidenta textului, desi codul prevede si alte infractiuni de prejudiciu. De exemplu, in partea speciala, titlul III intitulat Infractiuni contra patrimoniului, sunt incriminate furtul, furtul calificat, distrugerea, insusirea bunului gasit etc. Totodata, este greu de desprins o justificare obiectiva si rezonabila care sa fi determinat legiuitorul a micsora, de pilda la jumatate, pedeapsa cuprinsa intre 5 si 15 ani pentru fapta de abuz in serviciu in forma calificata prevazuta de art. 248^1 din Codul penal, iar in ce priveste comiterea infractiunii de insusire a bunului gasit prevazuta de art. 216 din Codul penal a carei pedeapsa este de la o luna la 3 luni sau amenda, sa o excepteze de la beneficiul reducerii. Daca ratiunea reglementarii urmareste o eficientizare a recuperarii prejudiciilor cauzate prin fapte penale, este cel putin inechitabil ca pentru o fapta considerata socialmente mai putin periculoasa autorul ei sa nu poata beneficia de o clementa similara.

    In al doilea rand, din redactarea aceluiasi alineat nu se desprinde cu suficienta claritate si precizie care pot fi acele *unor infractiuni economice prevazute in legi speciale*, putandu-se ajunge la o intelegere deficitara a conceptului de infractiuni economice (cum ar fi, de pilda, infractiunile impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene ori infractiunile in legatura directa cu infractiunile de coruptie prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie).

    Prin urmare, textul de lege criticat este deficitar din perspectiva lipsei de corelare atat cu alte prevederi similare din Codul penal, cat si cu cele reglementate in legi speciale la care se face trimitere, ceea ce este de natura sa genereze confuzii, incertitudine si dificultati in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea acestuia.

    Acest viciu de redactare afecteaza garantiile constitutionale privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, este de observat ca acest drept este unul complex, care are mai multe componente si in care se include lato sensu si dreptul la o aparare eficienta.

    Aceasta nu poate fi realizata in conditiile in care exista o incertitudine cu privire la aplicabilitatea intr-o speta sau alta a beneficiului reducerii la jumatate a pedepsei. Judecatorul insusi se afla in dificultate, fiind pus in situatia de a opta intre mai multe variante posibile, in lipsa unei reprezentari clare a regimului sanctionator aplicabil. Din cauza manierei defectuoase de redactare a textului de lege criticat, individualizarea judiciara a pedepsei nu poate fi facuta de instanta decat in mod arbitrar, aproximativ, in functie de aprecieri lipsite de obiectivitate, intr-o situatie putand aplica o pedeapsa cu amenda, iar in alta, nu, ori in altele fiind obligata sa aplice o sanctiune cu caracter administrativ sau sa reduca pedeapsa la jumatate, dupa cum pentru infractiuni identice prejudiciul atinge sau nu o anumita valoare. De pilda, in cazul in care prejudiciul acoperit in conditiile alin. 1 este cuprins intre 50.000 de euro si 100.000 de euro, se poate aplica fie pedeapsa cu inchisoarea, in limitele prevazute de lege pentru infractiunile respective, reduse la jumatate potrivit alin. 1 al art. 74^1 din Codul penal, fie pedeapsa amenzii potrivit alin. 2 teza intai al aceluiasi articol.

    Nu in ultimul rand, Curtea constata ca, in ce priveste texul legal criticat, in partea generala a Codului penal, titlul III, capitolul V, sectiunea II intitulata Circumstante atenuante si agravante, legiuitorul s-a limitat la adaugarea acestui articol, fara a-i da o denumire marginala. Acest aspect este de natura a crea serioase controverse cu privire la natura juridica a institutiei, putand fi circumstante atenuante; imprejurari care pot constitui circumstante atenuante; cauze de reducere a pedepsei; cauze de inlocuire a raspunderii penale ori cauze de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale potrivit art. 10 alin. 1 lit. b^1) din Codul de procedura penala coroborat cu art. 18^1 din Codul penal.

    De asemenea, o problema deosebita o ridica situatia in care exista mai multi participanti la savarsirea vreuneia dintre infractiunile enumerate in acest text, iar prejudiciul este reparat doar de un singur participant. De vreme ce nu a fost definita in mod univoc natura juridica a texului legal criticat, nu este pe deplin clar daca si in ce masura pot fi aplicabile dispozitiile art. 28 din Codul penal referitoare la circumstantele personale si reale si potrivit caruia termenul de *circumstante* are un inteles larg, incluzand toate imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala (inclusiv cauzele de reducere a pedepselor sau cauzele de nepedepsire).

    Curtea constata ca reglementari similare se gasesc si in alte legislatii europene. Insa in acestea repararea pagubei produsa printr-o infractiune reprezinta o circumstanta atenuanta. In acest sens Curtea retine cu titlu exemplificativ art. 46 paragraful 2 din Codul penal german (care are in vedere conduita faptuitorului dupa comiterea faptei, in mod special eforturile depuse de acesta pentru a repara paguba pricinuita, eforturile sale pentru a ajunge la o intelegere cu persoana vatamata); art. 62 paragraful 6 din Codul penal italian (care priveste pe oricare faptuitor judecat care a reparat prejudiciul prin despagubire ori prin restituirea lucrului sau daca, inainte de judecata, in mod voluntar si spontan, a depus eforturi pentru inlaturarea sau atenuarea consecintelor daunatoare sau periculoase ale infractiunii); art. 21 din Codul penal spaniol (care vizeaza eforturile faptuitorului pentru repararea prejudiciilor provocate sau pentru diminuarea consecintelor faptei) sau art. 34 paragraful 1 pct. 14 din Codul penal austriac (care tine seama de initiativa pe care a avut-o faptuitorul de a se abtine de la producerea unei pagube mari ori daca a acoperit el insusi sau o terta persoana prejudiciul cauzat).

    De asemenea, potrivit art. 21 alin. 2 din Codul penal, *tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decat minimul general al pedepsei. In cazul cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa inchisorii de la 10 la 25 de ani*. Tinand seama de acest text, Curtea constata ca legiuitorul nu a dispus nimic cu privire la situatia tentativei in cazul infractiunilor de prejudiciu ce intra sub incidenta dispozitiilor art. 74^1 din Codul penal. Aceasta conduce la o situatie inechitabila in care un inculpat cercetat pentru o tentativa la infractiunea de inselaciune sa primeasca aceeasi pedeapsa ca si un inculpat cercetat pentru aceeasi infractiune consumata, dar care a acoperit prejudiciul cauzat in conditiile art. 74^1 alin. 1 din Codul penal.

    Toate aceste circumstantieri variate si neunitare nu fac altceva decat sa lipseasca de fermitate atitudinea statului de drept ce urmareste contracararea fenomenul infractional si sa ingreuneze infaptuirea actului de justitie, care, potrivit art. 21 si art. 124 alin. (2) din Constitutie, trebuie sa se faca pentru toti justitiabilii in cadrul unui real proces echitabil si intr-o maniera unica, impartiala si egala.

    3. Cat priveste dispozitiile art. 74^1 alin. 3 din Codul penal referitoare la masura inlaturarii beneficiului prevazut in primele doua alineate pentru inculpatii care au mai savarsit o infractiune de acelasi gen intr-un interval de 5 ani si care s-au mai bucurat anterior de reducerea de pedeapsa, Curtea constata ca acestea constituie o norma de trimitere si nu pot fi disociate de alin. 1 si 2 ale art. 74^1 din Codul penal, intrucat reprezinta consecinta lor directa. Acest fapt genereaza inaplicabilitatea lor, intrucat nu pot avea o existenta de sine statatoare in absenta normei la care se face trimitere. Asa fiind, viciul de neconstitutionalitate constatat in privinta art. 74^1 alin. 1 si 2 se extinde in mod corespunzator si cu privire la dispozitiile art. 74^1 alin. 3 din acelasi cod, astfel incat instanta de contencios constitutional constata ca si acestea sunt neconstitutionale.
    DECIZIE


    entru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 si al art. 31 alin. (4) din Legea nr. 47/1992,


    CURTEA CONSTITUTIONALA

    In numele legii

    DECIDE:


    Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Vasile Ioan Savu in Dosarul nr. 15.079/299/2006 (2839/2010) al Curtii de Apel Bucuresti Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie si constata ca dispozitiile art. 74^1 din Codul penal sunt neconstitutionale.

    Definitiva si general obligatorie.

    Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Curtii de Apel Bucuresti Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie. Pronuntata in sedinta publica din data de 3 mai 2011.






  • Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





    Termeni juridici, grupare tematica




    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    135 useri online

    Useri autentificati: