DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 54 din 25 ianuarie 2011 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii

Decizie neconstitutionalitate din 25-01-2011
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 54 din 25 ianuarie 2011 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii


Publicata in Monitorul Oficial nr. 90/2011 - M. Of. 90 / 3 februarie 2011

Cu Adresa nr. 4.931 din 23 decembrie 2010, secretarul general al Senatului Romaniei a trimis Curtii Constitutionale sesizarea formulata de un grup de 30 de senatori, in conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din Constitutie si art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, pentru exercitarea controlului de constitutionalitate cu privire la Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 17.966 din 23 decembrie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 4.808L/2/2010.

La sesizare s-a anexat lista cuprinzand semnaturile celor 30 de senatori. Potrivit acestei liste, autorii sesizarii de neconstitutionalitate sunt urmatorii: Dorel-Constantin-Vasile Borza, Petru Basa, Mircea-Marius Banias, Vasile Nistor, Mihai Nita, Ion Ruset, Ioan Sbirciu, Marian-Iulian Rasaliu, Tudor Udristoiu, Nicolae Dobra, Sorina-Luminita Placinta, Toader Mocanu, Vasile Pintilie, Fillip Petru, Gheorghe Birlea, Viorel-Riceard Badea, Serban Radulescu, Gabriel Berca, Alexandru Peres, Tudor Panturu, Ion Bara, Dorin Paran, Gheorghe David, Ovidiu Marian, Iulian Urban, Dumitru-Florian Staicu, Orest Onofrei, Feldman Radu Alexandru, Radu Mircea Berceanu si Dorel Jurcan.

Autorii sesizarii considera neconstitutionala Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece contravine prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5), art. 133 alin. (2) lit. b) si (4), precum si ale art. 148 alin. (4), dispozitiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative.

In acest sens, autorii contestatiei arata ca prin Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 au fost alesi Corina Adriana Dumitrescu si Teodor Victor Alistar ca reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii.

Validarea de catre Senat a lui Teodor Victor Alistar in calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fara a tine cont de efectele pe care le implica actul de constatare a starii sale de incompatibilitate, determina neconstitutionalitatea hotararii mentionate. Astfel, pe 20 iulie 2009, Agentia Nationala de Integritate a constatat ca Teodor Victor Alistar s-a aflat, in perioada 23 ianuarie 20071 martie 2009, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut concomitent calitatile de functionar public purtator de cuvant in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, director executiv in cadrul Asociatiei Romane pentru Transparenta, incepand cu anul 2004, si avocat definitiv in cadrul Cabinetului individual de avocatura *Alistar Teodor Victor*, incepand cu 23 ianuarie 2007 si pana in prezent. Constatarea starii de incompatibilitate a lui Teodor Victor Alistar a ramas definitiva si irevocabila, dupa ce acesta nu a contestat decizia Agentiei Nationale de Integritate in termenul prevazut de lege la instanta corespunzatoare. De asemenea, numele lui Victor Alistar se regaseste, din iulie 2009, intr-un dosar de cercetare a infractiunii de fals in declaratii. In temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, la data de 24 decembrie 2010, Curtea Constitutionala a solicitat punctul de vedere al presedintelui Senatului asupra sesizarii de neconstitutionalitate.

La data de 14 ianuarie 2011, presedintele Senatului a comunicat punctul de vedere asupra sesizarii de neconstitutionalitate in care apreciaza ca aceasta este neintemeiata.

In acest sens, arata ca, in temeiul art. 19 din Legea nr. 317/2004, Biroul permanent al Senatului a hotarat declansarea procedurilor privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii, stabilind un calendar.

In sedinta din 14 decembrie 2010, Comisia juridica a examinat toate documentele transmise de Biroul permanent pentru cele patru candidaturi depuse si a constatat, pe de o parte, ca toti cei patru candidati indeplinesc conditiile legale pentru a fi alesi in functia de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, iar pe de alta parte, ca nu a fost depusa, in termenul legal, nicio contestatie impotriva candidaturilor depuse.

Pe baza raportului favorabil intocmit de Comisia juridica, Plenul Senatului a hotarat, prin vot, alegerea Corinei Adriana Dumitrescu si a lui Teodor Victor Alistar in aceasta functie, pentru un mandat de 6 ani, sens in care a fost adoptata Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010.

La data de 21 decembrie 2010, deci ulterior publicarii acestei hotarari in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 849 din 17 decembrie 2010, Agentia Nationala de Integritate a transmis presedintelui Senatului Actul de constatare nr. A/1.130/I.I/2009 al Inspectiei de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate in care s-ar afla Teodor Victor Alistar, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, datorita exercitarii profesiei de avocat simultan cu detinerea calitatii de functionar public, act care ar fi ramas definitiv prin necontestare.

In legatura cu acest aspect, Teodor Victor Alistar a depus la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului certificatul de grefa eliberat, la cererea sa, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia de contencios administrativ si fiscal, din care rezulta ca acesta a declarat recurs impotriva Incheierii de sedinta din data de 22 septembrie 2010, prin care s-a suspendat judecata cauzei ce are ca obiect cererea formulata de Agentia Nationala a Functionarilor Publici de anulare a unor ordine ale presedintelui acestei agentii si de anulare a actului de constatare a incompatibilitatii nr. A/1.130/I.I/2009 emis de Agentia Nationala de Integritate.

Acest certificat a fost depus, in copie, la dosarul cauzei, la data de 13 ianuarie 2011. De aceea, *Comisia juridica nu se poate pronunta cu privire la litigiile aflate pe rolul instantelor de judecata, urmand sa propuna o solutie dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Pana atunci nu poate fi ingradit dreptul unei persoane de a candida la functiile si demnitatile publice, garantat de art. 16 alin. (3) din Legea fundamentala.*

La data de 24 decembrie 2010, Curtea Constitutionala a solicitat secretarului general al Senatului stenograma sedintei de validare, respectiv raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului, pe baza caruia au fost alesi, prin Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010, cei doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii.

Secretarul General al Senatului a comunicat Curtii Constitutionale documentele solicitate cu adresa nr. 48 din 12 ianuarie 2011, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 229 din 12 ianuarie 2011.


CURTEA CONSTITUTIONALA,


examinand sesizarea, punctul de vedere al presedintelui Senatului, lucrarile si documentele depuse la dosar, raportul intocmit de judecatorul-raportor, Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010, prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele: Curtea Constitutionala este o autoritate independenta de toate celelalte autoritati publice sau puteri, care isi gaseste reglementarea in cuprinsul Legii fundamentale, avand ca scop garantarea suprematiei acesteia.

Prevederile constitutionale ale art. 146 lit. l) stabilesc ca instanta constitutionala indeplineste si alte atributii prevazute de legea sa organica.

In sensul acestor prevederi constitutionale, au fost completate dispozitiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, stabilindu-se o noua competenta, anume controlul constitutionalitatii hotararilor Plenului Camerei Deputatilor, hotararilor Plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului.

Curtea constata ca pot fi supuse controlului de constitutionalitate numai hotararile Parlamentului, adoptate dupa conferirea noii competente, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale sau, dupa caz, organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor de rang constitutional. Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate fundamentala a statului, reglementata de prevederile art. 133 si art. 134 din Constitutie, cuprinse in sectiunea a 3-a din cap. VI Autoritatea judecatoreasca al titlului III Autoritatile publice.

In acest sens, Hotararea Plenului Senatului de alegere a celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii intra sub incidenta dispozitiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.

In temeiul dispozitiilor art. 146 lit. l) din Constitutie, precum si ale art. 1, art. 3 alin. (2), art. 10, art. 27 si art. 28 din Legea nr. 47/1992 Curtea Constitutionala, fiind legal sesizata, este competenta sa se pronunte asupra sesizarii de neconstitutionalitate.

Obiectul sesizarii de neconstitutionalitate il constituie Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii.

Autorii sesizarii sustin ca aceasta hotarare contravine prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5), art. 133 alin. (2) lit. b) si alin. (4), precum si ale art. 148 alin. (4), dispozitiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative. Examinand obiectul si temeiurile sesizarii, Curtea retine ca potrivit art. 133 alin. (1) din Constitutie si art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, acesta *este garantul independentei justitiei*.

Consiliul Superior al Magistraturii, in componenta sa, reflecta structura autoritatii judecatoresti si asigura legatura cu societatea civila.

Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit, conform art. 3 din Legea nr. 317/2004, din 19 membri, din care doi sunt *reprezentanti ai societatii civile, specialisti in domeniul dreptului, care se bucura de inalta reputatie profesionala si morala, alesi de Senat*.

Autorii sesizarii solicita Curtii Constitutionale sa constate neconstitutionalitatea Hotararii Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010, in principal, in raport cu prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (5), potrivit carora *In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.*, deoarece Teodor Victor Alistar a fost ales de catre Senat in calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fara sa tina cont de efectele pe care le implica actul de constatare a starii sale de incompatibilitate emis de Agentia Nationala de Integritate pe data de 20 iulie 2009. Cu privire la acest aspect, Curtea retine ca Agentia Nationala de Integritate a constatat ca Teodor Victor Alistar s-a aflat, in perioada 23 ianuarie 20071 martie 2009, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut concomitent calitatile de functionar public purtator de cuvant in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, director executiv in cadrul Asociatiei Romane pentru Transparenta, incepand cu anul 2004, si avocat definitiv in cadrul Cabinetului individual de avocatura *Alistar Teodor Victor*, incepand cu 23 ianuarie 2007 si pana in prezent.

Constatarea starii de incompatibilitate a lui Teodor Victor Alistar a ramas definitiva la data de 7 august 2009, acesta necontestand actul Agentiei Nationale de Integritate in termenul prevazut de lege, la instanta competenta.

Totodata, Curtea retine ca, potrivit art. 25 alin. (2) ultima teza din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, lege publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, *In cazul in care persoana nu mai ocupa o functie sau o demnitate publica la data constatarii starii de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdictia de 3 ani opereaza potrivit legii, de la data ramanerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti de confirmare a existentei unui conflict de interese sau a unei stari de incompatibilitate.*

Curtea precizeaza ca alegerea reprezentantilor societatii civile in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sa se intemeieze pe verificarea prealabila a indeplinirii cerintelor legale pentru ocuparea respectivei demnitati, a competentelor profesionale, a reputatiei morale si a interdictiilor si incompatibilitatilor izvorate fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale.

Curtea constata ca toate aceste aspecte reliefeaza faptul ca Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea lui Teodor Victor Alistar ca reprezentant al societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii a fost data cu incalcarea dispozitiilor de lege sus-citate, ceea ce atrage neconstitutionalitatea acesteia in raport cu prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (5), potrivit carora *In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.* si ale art. 16 alin. (2), conform carora *Nimeni nu este mai presus de lege.*
DECIZIE


Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. l) din Constitutie, al art. 1, art. 3, art. 10 si art. 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,


CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:


Admite sesizarea si constata ca Hotararea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii este neconstitutionala.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Senatului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
23 useri online

Useri autentificati: