DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 1656 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

Decizie neconstitutionalitate din 28-12-2010
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 1656 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori


Publicata in Monitorul Oficial nr. 79/2011 - M. Of. 79 / 31 ianuarie 2011

In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la data de 23 decembrie 2010, un grup de 55 de deputati a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 17.951 din 23 decembrie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 4.804A/2010.

Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii deputati: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chitoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocardia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, AlinaStefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Dan Ilie Morega, Mihai Lupu, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban, Ionel Palar, Viorel Palasca, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina-Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Calin Potor, Ana Adriana Saftoiu, Nini Sapunaru, George Adrian Scutaru, Ionut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel Talos, Adriana Diana Tusa, Claudiu Taga, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu si Mariana Campeanu. Autorii obiectiei de neconstitutionalitate au solicitat constatarea neconstitutionalitatii prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori pentru urmatoarele motive:

I. Se apreciaza ca prin adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori au fost incalcate dispozitiile art. 61 alin. (2) din Constitutie. In conditiile in care amendamentul pentru modificarea art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost depus doar la Camera Deputatilor si nu a fost depus la Senat, in calitate de prima Camera sesizata, proiectul de lege *se afla in albia neconstitutionalitatii*, intrucat se incalca principiul bicameralismului, statuat in art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 75 din Constitutie.

Pentru a intruni conditiile de constitutionalitate, acest amendament ar fi trebuit depus si la Senat, pentru ca aceasta Camera sa aiba dreptul sa se pronunte asupra acestuia, aspect degajat din jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 si Decizia nr. 710 din 6 mai 2009.

II. Autorii sesizarii considera ca amendamentele adoptate de Camera Deputatilor cu privire la art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 11 alin. (1) si (2) privind raporturile dintre dreptul international si dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, prin raportare la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si ale art. 148 alin. (2) si (4) privind integrarea in Uniunea Europeana, prin raportare la dispozitiile din tratatele constitutive ale Uniunii Europene si la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Atat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene au consacrat numeroase principii, care, in virtutea art. 11 alin. (1) si (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) si art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, sunt obligatorii, insa care sunt infrante prin textul adoptat de Comisa pentru buget, finante si banci din Camera Deputatilor:
  • principiul efectului util al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit caruia textul Conventiei consacra drepturi concrete si efective, iar nu unele teoretice si iluzorii;
  • principiul democratic — care prevede ca Uniunea Europeana se intemeiaza pe principiile libertatii, democratiei, respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si statul de drept;
  • principiul prioritatii dreptului comunitar, consacrat in Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene si in art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei;
  • principiul securitatii juridice, care poate fi comparat cu principiul legalitatii. Acest principiu priveste claritatea, certitudinea si previzibilitatea normei juridice;
  • principiul increderii legitime, care priveste increderea pe care trebuie sa o aiba cetatenii in mentinerea textelor in vigoare de catre autoritati. Acest principiu coincide cu principiul respectarii drepturilor dobandite;
  • principiile generale de aplicare in timp si spatiu a dispozitiilor legale (tempus regit actum).

    In plus, Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori lipseste de reglementari speciale un numar de 8,5 milioane de contracte, dat fiind faptul ca prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 sunt abrogate integral Legea nr. 289/2004 si partial prevederile Legii nr. 190/1999. Prin urmare, creditele in derulare nu vor mai fi reglementate decat de Codul civil si Ordonanta Guvernului nr. 21/1992.

    In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisa presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra sesizarii de neconstitutionalitate. Presedintele Senatului a transmis prin Adresa nr. I2684 din 27 decembrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 18.013 din 27 decembrie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este intemeiata. Mentionand jurisprudenta Curtii Constitutionale relevanta in materie, presedintele Senatului considera ca la Camera Deputatilor s-au adus modificari proiectului de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, in sensul ca in continutul acestui proiect de act normativ s-au introdus numeroase modificari, printre care si pct. 39, care are in vedere modificarea art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

    Intrucat legea de aprobare a respectivei ordonante de urgenta, in forma adoptata de Camera Deputatilor, se indeparteaza substantial de forma adoptata de Senat, presedintele Senatului considera ca prin adoptarea solutiilor legislative din legea mentionata se incalca principiul bicameralismului, astfel cum acesta este statuat la art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 75 din Constitutia Romaniei, republicata.

    Presedintele Camerei Deputatilor a transmis prin Adresa nr. 51/6.212 din 24 decembrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 17.982 din 24 decembrie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata. Astfel, presedintele Camerei Deputatilor considera ca modificarea prevederilor art. 95 din ordonanta de urgenta respecta cele stabilite de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, atunci cand a statuat ca modificarile si completarile pe care Camera decizionala le aduce proiectului de lege adoptat de prima Camera sesizata trebuie sa se raporteze la materia avuta in vedere de initiator si la forma in care a fost reglementata de prima Camera. Textele adoptate de Camera Deputatilor si de catre Senat se raporteaza la aceeasi materie avuta in vedere de initiator, si anume situatia contractelor de credit pentru consumatori in viitor. Faptul ca in continutul sau ele sunt oarecum diferite nu poate sa aiba nicio relevanta atat timp cat modificarile operate se refera la aceeasi materie.

    Presedintele Camerei Deputatilor mai aminteste Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, prin care Curtea a statuat ca, in dezbaterea unei initiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, atat timp cat ambele Camere ale Parlamentului au dezbatut si s-au exprimat cu privire la acelasi continut si la aceeasi forma ale initiativei legislative, precum si Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, in care Curtea a statuat ca modificarile si completarile aduse de Camera decizionala trebuie sa aiba un caracter *esential*. Presedintele Camerei Deputatilor sustine ca, daca se compara continutul art. 95 adoptat de Senat cu cel adoptat de Camera Deputatilor, deosebirea nu este esentiala.

    In ceea ce priveste critica pe fond, presedintele Camerei Deputatilor considera ca autorii sesizarii nu arata in ce consta incalcarea dispozitiilor si principiilor invocate, principii care au, oricum un caracter foarte general si nicio legatura cu domeniul criticat, motiv pentru care invocarea in cauza nu are nicio relevanta.

    Guvernul a transmis cu Adresa nr. 5/10.005 din 27 decembrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 17.998 din 27 decembrie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata. Guvernul considera ca art. 95, in forma sa de la intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010, viza in mod clar modificarea relatiilor contractuale dintre creditori si consumatori in scopul evident de a aduce beneficiile unui cadru legislativ care impune o mai mare transparenta si protejare a consumatorilor in contextul relatiilor contractuale in curs. De aceea, calificarea ca dispozitii imperative a normelor art. 95, in varianta in vigoare, nu poate fi desprinsa de scopul si finalitatea reglementarii.

    In forma adoptata de Camera Deputatilor, art. 95 este adoptat intr-o versiune putin modificata fata de cea a initiatorului si fata de cea adoptata de Senat, deoarece in mod clar stabileste ca numai anumite dispozitii ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 se aplica pentru contractele in curs. Or, promovand o minima atingere adusa raporturilor juridice in curs, Legislativul dezvolta o politica de stabilitate a raporturilor juridice din materia in cauza.

    Aceasta forma a textului criticat, astfel cum a fost adoptata de Camera Deputatilor, in vederea asigurarii unei juste interpretari nu poate fi desprinsa din context. Astfel, modificarea art. 95 din ordonanta de urgenta inclusa in art. I al legii este necesar sa se raporteze si la prevederile art. II, care practic mentin realitatile contractuale generate de aplicarea art. 95 in forma promovata de initiator si adoptata de Senat.

    Guvernul afirma ca, din punct de vedere calitativ, art. 95 in versiunea in vigoare si-a produs efectele si, din aceasta perspectiva, adoptarea de catre Senat a legii de aprobare in forma propusa de catre Guvern nu este de natura sa modifice raporturile juridice generate in urma aplicarii sale. Potrivit formei adoptate de Camera Deputatilor, orice modificare a raporturilor contractuale ramane de principiu la latitudinea partilor, vointa acestora nefiind necesar sa se circumscrie decat unor dispozitii imperative de ordine publica, regula consacrata si in dreptul comun conform principiului libertatii de vointa.

    Asadar, Camera Deputatilor nu intervine prin versiunea adoptata asupra raporturilor juridice consacrate de forma in vigoare a art. 95, adoptata de Senat, ci decide numai cu privire la lamurirea aplicarii in continuare a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010, ceea ce, in opinia Guvernului, corespunde exigentelor constitutionale care consacra caracteristicile de rigurozitate si echilibru ale Legislativului.

    Cu privire la criticile pe fond, Guvernul considera ca acestea sunt neintemeiate.

    In opinia Guvernului, asa cum era formulat in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 art. 95 lasa sa se inteleaga ca prevederile ordonantei de urgenta se aplica si contractelor in derulare la data intrarii in vigoare a acesteia. Aceasta interpretare putea sa conduca la incalcarea art. 78 din Constitutie, care prevede ca legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei. In conditiile in care ordonanta de urgenta in integralitatea sa ar produce efecte si asupra contractelor aflate in curs de derulare, fara ca aceste efecte sa fie solicitate expres prin Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului, ar presupune aplicarea retroactiva a acesteia, cu incalcarea art. 78 din Constitutie.

    Parlamentul a aprobat modificarea art. 95 in sensul ca numai art. 37^1, art. 50—57, art. 66—69 si art. 70—71 din ordonanta de urgenta se aplica si contractelor aflate in curs de derulare la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta, celelalte articole ale acesteia neaplicandu-se acestor contracte. Aceste articole se refera la refinantarea creditelor, la o mai buna transparenta a clauzelor contractuale, la rambursarea anticipata si la cesiunea contractului de credit unei terte persoane.

    Guvernul considera ca modificarea art. 95 din ordonanta de urgenta a fost solicitata atat de reprezentantii Comisiei Europene prin Memorandumul de intelegere, ca preconditie pentru eliberarea urmatoarei transe de imprumut de 1,2 miliarde de euro, necesara Guvernului pentru finantarea deficitului bugetar, cat si de reprezentantii Fondului Monetar International, de asemenea ca preconditie pentru discutarea in boardul din 7 ianuarie 2011 a scrisorii suplimentare pentru eliberarea urmatoarei transe catre Banca Nationala a Romaniei.

    Guvernul apreciaza ca prin ordonanta de urgenta s-a asigurat respectarea Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, precum si a acordurilor cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana, in conformitate cu art. 11, art. 20 si art. 148 din Constitutia Romaniei.


    CURTEA,
    examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Senatului, presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dovezile depuse, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.

    Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Totusi, din motivarea obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta vizeaza atat o critica de neconstitutionalitate extrinseca referitoare la modul de adoptare a legii criticate, cat si o critica de neconstitutionalitate intrinseca ce priveste, in special, prevederile legale ale art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

    Art. 95, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare a ordonantei de urgenta, are urmatorul continut: *Prevederile prezentei ordonante de urgenta nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, cu exceptia dispozitiilor art. 371, ale art. 66—69 si, in ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ale art. 50—55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) si (2), precum si ale art. 66—71.*

    In opinia autorilor sesizarii, Legea criticata contravine, in ordinea invocarii, prevederilor constitutionale ale art. 61 alin. (2), art. 11 alin. (1) si (2), art. 20 alin. (2), art. 148 alin. (2) si (4), al caror cuprins este urmatorul:
  • Art. 61 alin. (2): *Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat.*;
  • Art. 11 alin. (1): *Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.*;
  • Art. 11 alin. (2): *Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.*;
  • Art. 20 alin. (2): *Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.*;
  • Art. 148 alin. (2): *Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.*;
  • Art. 148 alin. (4): *Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).*

    Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza a se pronunta, pe de o parte, asupra aspectelor de ordin procedural ce se constituie in critici de neconstitutionalitate extrinseca, iar pe de alta parte, asupra criticilor de neconstitutionalitate intrinseca a legii supuse controlului. Raportat la critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea art. 61 alin. (2) din Constitutia Romaniei, Curtea observa urmatoarele:

    Legea care face obiectul controlului de constitutionalitate provine dintr-un proiect de lege intitulat Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Proiectul de lege a fost inregistrat la Senat, in calitate de prima Camera sesizata, pe 11 iunie 2010 si a fost adoptat pe 8 septembrie 2010.

    Proiectul de lege a fost inregistrat in data de 14 septembrie 2010 la Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, spre dezbatere si adoptare, conform art. 75 alin. (1) si (3) din Constitutie. In sedinta din 23 decembrie 2010, Camera Deputatilor a adoptat Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

    Asa cum a mai statuat in jurisprudenta sa, de exemplu, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, potrivit art. 61 din Constitutia Romaniei, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii, iar structura sa este bicamerala, fiind alcatuit din Camera Deputatilor si Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflecta insa nu numai in dualismul institutional in cadrul Parlamentului, ci si in cel functional, deoarece art. 75 din Legea fundamentala stabileste competente de legiferare potrivit carora fiecare dintre cele doua Camere are, in cazurile expres definite, fie calitatea de prima Camera sesizata, fie calitatea de Camera decizionala. Totodata, tinand seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului roman si de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a tarii, Constitutia nu permite adoptarea unei legi de catre o singura Camera, fara ca proiectul de lege sa fi fost dezbatut si de cealalta Camera.

    Art. 75 din Legea fundamentala a introdus, dupa revizuirea si republicarea acesteia in octombrie 2003, solutia obligativitatii sesizarii, in anumite materii, ca prima Camera, de reflectie, a Senatului sau, dupa caz, a Camerei Deputatilor si, pe cale de consecinta, reglementarea rolului de Camera decizionala, pentru anumite materii, a Senatului si, pentru alte materii, a Camerei Deputatilor, tocmai pentru a nu exclude o Camera sau alta din mecanismul legiferarii.

    Totodata, alin. (4) si (5) ale art. 75 din Constitutie prevad modul de rezolvare a posibilelor *conflicte de competenta* intre prima Camera sesizata si Camera decizionala.

    In jurisprudenta sa in materie, de pilda Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, precum si Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea Constitutionala, luand in considerare normele si principiile fundamentale mai sus mentionate, a statuat ca *dezbaterea parlamentara a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstractie de evaluarea acesteia in plenul celor doua Camere ale Parlamentului nostru bicameral*. Este adevarat — asa cum a retinut Curtea cu alt prilej (Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 710 din 20 octombrie 2008) — ca in dezbaterea unei initiative legislative Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, dar principiul bicameralismului nu poate fi respectat decat atat timp cat ambele Camere ale Parlamentului au dezbatut si s-au exprimat cu privire la acelasi continut si la aceeasi forma ale initiativei legislative.

    Pe de alta parte, tot din jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010) reiese ca principiul bicameralismului nu este incalcat daca modificarile operate de catre una dintre cele doua Camere ale Parlamentului fata de forma legii adoptata de cealalta Camera nu sunt de natura a imprima nici deosebiri majore de continut juridic fata de forma legii adoptata de prima Camera sesizata si nici o configuratie deosebita, semnificativ diferita fata de cea a proiectului de lege in forma adoptata de prima Camera sesizata.

    Fata de forma adoptata de Senat, care nu a adus nicio modificare ordonantei de urgenta, ca prima Camera sesizata, Legea adoptata de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, contine o serie de modificari si completari, care se refera si la dispozitiile art. 95 din ordonanta de urgenta. Insa, in cazul de fata, nu exista nici deosebiri majore de continut juridic fata de forma legii adoptata de Senat, in calitate de prima Camera sesizata, si nici o configuratie deosebita a noilor texte legale. Contractele referitoare la refinantarea creditelor, la o mai buna transparenta a clauzelor contractuale, la rambursarea anticipata si la cesiunea contractului de credit unei terte persoane sunt contracte accesorii care continua sa fie reglementate pe viitor de dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010.

    Inainte de modificarile aduse de Camera Deputatilor, in calitatea sa de Camera decizionala, art. 95 avea urmatorul continut:
    *(1) Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta.
    (2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
    (3) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale.
    (4) Se interzice introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele din prezenta ordonanta de urgenta.
    Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate nule de drept.
    (5) Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.*

    Ordonanta de urgenta a Guvernului este un act cu putere de lege adoptat, in baza dispozitiilor constitutionale si in conditiile prevazute de acestea, pe calea delegarii legislative prevazuta de art. 115 alin. (4)—(6). Ratiunea principala a adoptarii unui astfel de act normativ a fost necesitatea transpunerii Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 133 din 22 mai 2008.

    Curtea constata ca Ordonanta de urgenta nr. 50/2010 a intrat in vigoare pe data de 21 iunie 2010. Din forma initiala a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, reiese faptul ca creditorii aveau obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile ordonantei de urgenta.

    Termenul de 90 de zile mentionat s-a scurs pana la data la care s-a dezbatut de catre Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta nr. 50/2010. In acest timp, prevederile art. 95 si-au epuizat efectele, obligatiile prevazute de ordonanta de urgenta trebuind sa fie indeplinite de catre creditori. In aceste conditii, textul ordonantei de urgenta a fost modificat de Camera decizionala prin legea de aprobare. Prin urmare, dispozitiile art. 95 din ordonanta de urgenta, astfel cum au fost modificate prin legea de aprobare, trebuie citite si interpretate in coroborare cu dispozitiile art. II alin. (1) din aceeasi lege, care prevad ca
    *Actele aditionale incheiate si semnate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi in vederea asigurarii conformitatii contractelor cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 isi produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreati intre parti*.

    Asa fiind, modificarile aduse art. 95 din ordonanta de urgenta nu pot opera, in ciuda exprimarii defectuoase a textului de lege, decat de la data intrarii in vigoare a Legii de aprobare a ordonantei de urgenta, altfel ar fi inlaturate efectele produse de ordonanta de urgenta pana la data intrarii in vigoare a legii de aprobare si ar opera retroactiv.

    Mai mult, prevederile art. II alin. (2) din legea de aprobare care stipuleaza ca *Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi*, trebuie interpretate ca impunand si acordul de vointa al consumatorului cu privire la notificarea mai sus mentionata, intrucat ordonanta de urgenta a fost adoptata in aplicarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului, directiva care prevede in preambulul sau, la pct. 9, ca *O armonizare completa este necesara pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Comunitate un nivel ridicat si echivalent de protectie a intereselor lor si pentru crearea unei veritabile piete interne*.

    Raportat la celelalte critici de neconstitutionalitate, Curtea constata ca acestea nu sunt motivate in sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constituind doar o insiruire de dispozitii constitutionale si de principii desprinse de autorii obiectiei de neconstitutionalitate din lectura jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, a legislatiei primare a Uniunii Europene, precum si a jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

    In aceste conditii, Curtea constata ca nu isi poate exercita controlul de constitutionalitate cu privire la dispozitiile legale atacate.
    DECIZIE


    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,


    CURTEA CONSTITUTIONALA

    In numele legii

    DECIDE:


    Constata ca dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

    Definitiva si general obligatorie.

    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


    OPINIE SEPARATA


    Nu impartasim solutia adoptata de majoritatea judecatorilor, prin decizia mentionata, pentru argumentele ce urmeaza: Autorii obiectiei de neconstitutionalitate considera ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori are vicii de neconstitutionalitate pe care le-au grupat in doua parti: prima se refera la critici extrinseci, vizand aspecte de ordin procedural in adoptarea legii, iar a doua la aspecte de fond (intrinseci), privind neconstitutionalitatea legii.

    1. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca, autorii obiectiei sustin ca, in conditiile in care amendamentul pentru modificarea art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost depus doar la Camera Deputatilor si nu a fost depus si la Senat, in calitate de prima Camera sesizata, *proiectul de lege se afla in albia neconstitutionalitatii*, intrucat se incalca principiul bicameralismului, statuat in art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 75 din Constitutie.

    Din examinarea fisei privind derularea procedurii legislative in cadrul Parlamentului, rezulta ca Senatul, in calitate de prima Camera sesizata, a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori in sedinta din 8 septembrie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, in forma transmisa de Guvern.

    In conformitate cu prevederile art. 75 alin. (3) din Constitutie, Senatul a transmis proiectul de lege Camerei Deputatilor, care, in sedinta din 23 decembrie 2010, in prezenta a 222 de deputati, a adoptat Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

    Fata de forma adoptata de Senat, care nu a adus nicio modificare ordonantei de urgenta supuse aprobarii ca prima Camera sesizata, legea adoptata de Camera Deputatilor contine o serie de modificari si completari esentiale, dupa cum urmeaza:
    a) au fost modificate un numar de 33 de articole ale ordonantei de urgenta, printre care si art. 95, care este vizat, in principal, de autorii sesizarii (pozitiile 1—3; 5—13; 15—18; 21—23; 25—35; 37—39 din lege);
    b) au fost introduse reglementari noi (pozitiile 4; 14; 19; 20; 24; 36; art. II din lege).

    Diferentele de continut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Senat, ca prima Camera sesizata, si a legii adoptate de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, sunt de natura sa incalce principiul bicameralismului consacrat de art. 61 din Legea fundamentala, in sensul ca forma finala a legii, in redactarea adoptata de Camera decizionala, se indeparteaza in mod substantial de forma adoptata de Camera de reflectie, ceea ce echivaleaza, practic, cu excluderea acesteia din urma de la procesul de legiferare. Or, legea trebuie sa fie rezultanta manifestarii de vointa concordante a ambelor Camere ale Parlamentului.

    Totodata, alin. (4) si (5) ale art. 75 din Constitutie prevad modul de rezolvare a posibilelor *conflicte de competenta* intre prima Camera sesizata si Camera decizionala, dar nu exista un text in Constitutie care sa permita Camerei decizionale sa se indeparteze de la *limitele sesizarii* date de solutia adoptata de catre prima Camera sesizata.

    In aceste conditii, obiectia de neconstitutionalitate pe motive extrinseci trebuia admisa, iar Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori si ordonanta de urgenta in ansamblul sau trebuiau sa fie declarate neconstitutionale.

    2. In ceea ce priveste neconstitutionalitatea pe fond (intrinseca) a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobata prin lege cu modificari si completari, socotim ca in special art. 95 din ordonanta de urgenta, care arata ca prevederile acesteia nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii ei in vigoare, cu exceptia dispozitiilor art. 37^1, ale art. 66—69 si, in ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii in vigoare, ale art. 50—55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) si (2), precum si ale art. 66—71, este neconstitutional.

    Aceasta reglementare incalca in primul rand art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, intrucat discrimineaza aceeasi categorie de persoane, si anume debitorii din contractele de credit pentru consumatori, in curs de executare, fata de cei care incheie contractele dupa adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010. Aceste contracte sunt contracte cu executare succesiva in timp, orice obligatie executata (rata) si-a produs efectele, in temeiul legii care a guvernat executarea ei, pentru toate celelalte obligatii este aplicabila legea in vigoare la acel moment. Asadar, pentru ambele categorii de debitori trebuie sa se aplice aceeasi lege (tempus regit actum). Se sustine ca unele probleme, cum ar fi refinantarea creditelor, mai buna transparenta a clauzelor contractuale, rambursarea anticipata si cesiunea contractului de credit unei terte persoane, s-au rezolvat intre partile contractuale in cele 90 de zile prevazute de ordonanta de urgenta. Or, daca ar fi asa, ce semnificatie are atunci art. 95, asa cum a fost modificat, care prevede ca ordonanta de urgenta nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii ei in vigoare, cu unele mici exceptii?

    Cu toate ca aceste contracte se incheie intre unitati bancare — persoane juridice private si consumatori — persoane fizice sau persoane juridice private, se invoca faptul ca prevederile art. 95 sunt imperative deoarece nu pot fi desprinse de scopul si finalitatea reglementarii, recunoscandu-se, totusi, de catre Guvern ca se aduce *o minima atingere raporturilor juridice in curs, Legislativul promovand o politica de stabilitate a raporturilor juridice in materie*.

    Atunci ne punem problema, asa cum se arata in decizie, toate modificarile care au fost aduse de legiuitor, si anume de catre Camera Deputatilor — Camera decizionala, nu pericliteaza stabilitatea acestor raporturi? Care parte a contractului este dezavantajata si nesigura in executarea obligatiei? Bineinteles — consumatorul.

    Se arata, intr-un mod foarte abil, ca orice modificare a raporturilor contractuale ramane de principiu la latitudinea partilor, nefiind necesar sa se circumscrie decat unor dispozitii imperative de ordine publica.

    Socotim ca raporturile juridice si financiare dintre unitatile bancare si consumatori nu trebuie sa fie guvernate de dispozitii imperative de ordine publica, incalcandu-se astfel si art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la protectia concurentei loiale, dar chiar si a prevederilor de la lit. b) a aceluiasi articol, in sensul de a proteja interesele nationale in activitatea economica, financiara si valutara, si nu interesele unor societati comerciale bancare cu capital strain.

    Mai mult, se invoca oportunitatea modificarilor in sensul ca acestea au fost solicitate de reprezentantii Comisiei Europene prin Memorandumul de intelegere ca preconditie pentru eliberarea urmatoarei transe de imprumut, cat si de reprezentantii Fondului Monetar International, tot ca preconditie pentru discutarea in bordul din 7 ianuarie a scrisorii suplimentare pentru eliberarea urmatoarei transe catre B.N.R., aratandu-se ca astfel este respectat Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, modificarile fiind in conformitate cu art. 11, 20 si 148 din Constitutie.

    Or, sub niciun aspect, nici chiar al oportunitatii, aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 nu reglementeaza raporturile juridice care presupun o mai buna organizare a sistemului de credit bancar in Romania, ci, dimpotriva, este in defavoarea consumatorilor


    OPINIE CONCURENTA


    In acord cu solutia pronuntata de Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, asupra obiectiei de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, consider insa ca in motivarea acestei decizii trebuia analizat raportul dintre dreptul Uniunii Europene si dreptul constitutional intern si precizata pozitia Curtii Constitutionale in aceasta materie.

    In speta de fata, Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 transpune in dreptul intern o reglementare din dreptul Uniunii Europene, si anume Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) din Directiva (articol ce are denumirea marginala *Masuri tranzitorii*), *Prezenta directiva nu se aplica contractelor de credit existente la data intrarii in vigoare a masurilor nationale de punere in aplicare*, iar, potrivit alin. (2) al art. 30, *Cu toate acestea, statele membre se asigura ca articolele 11, 12, 13 si 17, art. 18 alineatul (1) a doua teza si articolul 18 alineatul (2) se aplica si contractelor pe durata nedeterminata existente la data la care intra in vigoare masurile nationale de punere in aplicare.*

    Aceste dispozitii au fost transpuse in art. 95 din legea criticata, articol ce are urmatorul continut: *Prevederile prezentei ordonante de urgenta nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, cu exceptia dispozitiilor art. 371, ale art. 66—69 si, in ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ale art. 50—55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) si (2), precum si ale art. 66—71.*

    Avand in vedere, pe de-o parte, faptul ca legea criticata transpune in dreptul intern o reglementare secundara a Uniunii Europene, si anume o directiva — act obligatoriu care stabileste in sarcina statelor membre destinatare o obligatie de rezultat — si ca autorii obiectiei considera ca aceasta este neconstitutionala, fiind contrara *statului de drept*, iar, pe de alta parte, tinand cont de competenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizare, in temeiul art. 146 lit. a), consider ca se impunea analizarea relatiei dintre dreptul intern (incluzand dispozitiile Constitutiei) si dreptul Uniunii Europene.

    In opinia mea, in aceasta examinare trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte:

    1. Principiul suprematiei Constitutiei este consacrat in art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, potrivit caruia *In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie*. Avand in vedere pozitia suprema a Constitutiei in ierarhia actelor juridice care formeaza ordinea juridica interna, neconcordanta dintre o norma infraconstitutionala si o norma constitutionala se sanctioneaza de catre Curtea Constitutionala — unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania si garantul suprematiei Constitutiei — prin constatarea ca neconstitutionala a normei juridice, decizie care are ca efect suspendarea aplicarii acesteia pe o perioada de 45 de zile, perioada in care Guvernul sau Parlamentul, dupa caz, trebuie sa o puna de acord cu decizia Curtii Constitutionale. In cazul in care acest lucru nu se intampla, norma infraconstitutionala declarata neconstitutionala isi inceteaza efectele juridice.

    2. Distinct de relatiile drept intern — drept international si drept intern — drepturile omului, reglementate prin art. 11 si prin art. 20, Legea fundamentala a Romaniei trateaza la art. 148 alin. (2) relatia drept intern — drept comunitar. Astfel, potrivit acestei norme constitutionale, *Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.* Se pune intrebarea daca sintagma *legile interne* include si dispozitiile constitutionale sau, cu alte cuvinte, in ce masura prioritatea dreptului european cu caracter obligatoriu se aplica si asupra normelor constitutionale.

    In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a Romaniei nu a analizat inca raportul dintre dreptul constitutional si dreptul Uniunii Europene.

    3. Constitutia Romaniei foloseste doua concepte distincte, si anume *suprematia Constitutiei* si *prioritatea de aplicare a dreptului comunitar*.

    Astfel, in ierarhia actelor juridice interne, Constitutia este suprema si toate normele juridice trebuie sa se conformeze cu litera si spiritul sau. In ordinea juridica interna, putem vorbi despre o ierarhie, ceea ce presupune faptul ca norma infraconstitutionala depinde, in ceea ce priveste validitatea sa, de conformitatea cu norma constitutionala.

    Pe de alta parte, principiul prioritatii de aplicare a dreptului european nu trebuie utilizat pornind de la ideea existentei unei ierarhii, ci tinand cont de drepturile si obligatiile Romaniei ca urmare a dobandirii statutului de membru al Uniunii Europene si a *transferarii unor atributii catre institutiile comunitare*, astfel cum reiese din art. 148 din Legea fundamentala.

    4. Raportul dintre dreptul european si dreptul constitutional national este marcat de principiul prioritatii de aplicare a dreptului comunitar. Referitor la acest principiu, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat in jurisprudenta sa ca dreptul european este parte integranta din sistemul de drept al statelor membre si trebuie aplicat de instantele acestora.

    Astfel, prin Hotararea din 15 iulie 1964, in Cauza 6/64 referitoare la cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare, formulata de Giudice Conciliatore din Milano, in litigiul Flaminio Costa impotriva Enel, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (cu denumirea actuala de Curtea de Justitie a Uniunii Europene) a consacrat principiul prioritatii dreptului comunitar, declarand ca reglementarile emise de institutiile europene se integreaza in sistemele juridice ale statelor membre care sunt obligate sa le respecte. Curtea a aratat ca, spre deosebire de tratatele internationale ordinare, Tratatul CEE a instituit o ordine juridica proprie, integrata in sistemul juridic al statelor membre de la momentul intrarii in vigoare a tratatului si care se impune instantelor acestora. Prin instituirea unei comunitati cu durata nelimitata, dotata cu institutii proprii, cu personalitate si cu capacitate juridica, cu o capacitate de reprezentare internationala si, mai precis, cu puteri reale provenite dintr-o limitare a suveranitatii sau dintr-un transfer de competente din partea statelor catre Comunitate, acestea si-au limitat drepturile lor suverane si au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisantilor acestora si lor insele. Transferul drepturilor si obligatiilor corespunzatoare dispozitiilor tratatului, realizat de catre state de la ordinea lor juridica interna in beneficiul ordinii juridice comunitare, determina, prin urmare, o limitare definitiva a drepturilor lor suverane. In consecinta, daca o norma nationala este contrara unei dispozitii europene, autoritatile statelor membre trebuie sa aplice dispozitia europeana, iar norma nationala nu este nici anulata, nici abrogata, insa i se suspenda forta sa obligatorie.

    Prin aceeasi hotarare, Curtea de la Luxemburg a precizat ca prioritatea dreptului european se aplica tuturor actelor nationale, indiferent daca ele sunt adoptate inainte sau dupa actul european. Aceasta integrare in dreptul fiecarui stat membru a dispozitiilor care deriva din surse comunitare si, in general, a termenilor si spiritului tratatului, are drept corolar imposibilitatea pentru aceste state de a face sa prevaleze, fata de o ordine juridica acceptata de acestea pe o baza de reciprocitate, o masura unilaterala ulterioara care nu poate astfel sa ii fie opozabila, intrucat dreptului izvorat din tratat, provenit dintr-o sursa autonoma, nu ii poate fi opozabil, datorita naturii sale specifice originale, un text national, oricare este acesta, fara a-si pierde caracterul comunitar si fara a fi contestata baza juridica a Comunitatii insasi.

    Cu privire la protectia drepturilor fundamentale in ordinea juridica comunitara, prin Hotararea din 17 decembrie 1970, in Cauza 11/70 referitoare la cererea pentru pronuntarea unei hotarari preliminare, formulata de Verwaltungsgericht Frankfurt in litigiul Internationale Handelsgesellschaft MBH impotriva Einfuhr-Und Vorratsstelle Fόr Getreide Und Futtermittel (Oficiul pentru importul si depozitarea cerealelor si furajelor), Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (cu denumirea actuala de Curtea de Justitie a Uniunii Europene) a statuat ca recurgerea la norme sau notiuni juridice ale dreptului national pentru aprecierea validitatii actelor adoptate de institutiile Comunitatii aduce atingere unitatii si eficientei dreptului comunitar. Validitatea unor astfel de acte poate fi apreciata numai in lumina dreptului comunitar. Prin urmare, invocarea atingerilor aduse fie drepturilor fundamentale, astfel cum sunt prevazute de Constitutia unui stat membru, fie principiilor unei structuri constitutionale nationale, nu poate afecta validitatea unui act al Comunitatii sau efectul acestuia pe teritoriul respectivului stat. In speta, tribunalul german care a sesizat Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a apreciat ca sistemul de garantii este contrar anumitor principii structurale ale dreptului constitutional national, care trebuie sa fie protejate in cadrul dreptului comunitar, astfel incat suprematia dreptului supranational sa cedeze in fata principiilor Legii fundamentale germane.

    Prin aceeasi hotarare, Curtea a mai retinut ca, intr-adevar, respectarea drepturilor fundamentale face parte integranta din principiile generale de drept a caror respectare este asigurata de Curtea de Justitie. Protejarea acestor drepturi, care se inspira din traditiile constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata in cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii.

    Prin Hotararea din 9 martie 1978, in Cauza 106/77, referitoare la cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata de Pretore di Susa in litigiul Amministrazione delle Finanze Dello Stato impotriva Simmenthal S.P.A, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (cu denumirea actuala de Curtea de Justitie a Uniunii Europene) a statuat ca aplicabilitatea directa a dreptului comunitar inseamna ca este necesar ca normele sale sa fie aplicate deplin si in mod uniform in toate statele membre, de la intrarea lor in vigoare si de-a lungul intregii perioade in care sunt valabile. Dispozitiile direct aplicabile sunt o sursa imediata de drepturi si obligatii pentru toti cei carora le este adresata, fie ca este vorba de statele membre, fie de persoane de drept privat; de asemenea, acest efect priveste pe orice instanta care, in calitate de autoritate a unui stat membru, are misiunea de a proteja drepturile conferite persoanelor particulare de catre dreptul comunitar. Instanta nationala insarcinata cu aplicarea, in cadrul competentei sale, a dispozitiilor dreptului comunitar are obligatia de a asigura efectul deplin al acestor norme lasand neaplicata, la nevoie, orice dispozitie contrara legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara sa fie necesar sa ceara sau sa astepte eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice procedeu constitutional.

    Mai mult, prin Hotararea din 11 aprilie 1978, in Cauza 100/77, Comisia impotriva Italiei, si prin Hotararea din 6 mai 1980, in Cauza 102/79, Comisia impotriva Belgiei, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (cu denumirea actuala de Curtea de Justitie a Uniunii Europene) a aratat ca un stat membru nu poate invoca dificultatile interne sau dispozitiile din ordinea sa juridica nationala, chiar si constitutionala pentru a justifica neindeplinirea obligatiilor si a termenelor rezultate din directivele comunitare. Mai mult, in Cauza 149/79, Comisia impotriva Belgiei, Curtea a amintit, prin Hotararea din 26 mai 1982, ca indiferent care sunt dispozitiile incidente continute de Constitutia belgiana, recurgerea la norme din ordinea juridica interna pentru limitarea aplicarii dispozitiilor comunitare afecteaza unitatea si eficacitatea dreptului comunitar si nu poate fi admisa.

    Ulterior, prin Hotararea din 14 octombrie 2004, in Cauza C-36/02 avand ca obiect o cerere de hotarare prealabila in baza articolului 234 CE (actualul art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene), introdusa de Bundesverwaltungsgericht din Germania in litigiul Omega Spielhallen-und Automatenaifstellungs-GmbH contra Oberburgermeisterin der Bundesstadt Bonn, Curtea a amintit ca, in conformitate cu o jurisprudenta constanta, drepturile fundamentale fac parte integranta din principiile generale ale dreptului al caror respect este asigurat de Curte si ca, in acest scop, aceasta din urma se inspira din traditiile constitutionale comune statelor membre si din indicatiile furnizate de instrumentele internationale cu privire la protectia drepturilor omului la care statele membre au aderat. Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale imbraca, in acest context, o semnificatie aparte.

    Recent, in Cauza C-213/2007 referitoare la intrebarea preliminara trimisa de Simvoulio tis Epikratias din Grecia, in litigiul Michaniki AE impotriva Ethniko Simvoulio Radiotileorasis, Ipourgos Epikratias, s-a ridicat problema conflictului existent intre un act european secundar — Directiva 93/37/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari, astfel cum a fost modificata prin Directiva 97/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 octombrie 1997 — si o dispozitie din Constitutia Greciei [art.14 alin.(9)]. Prin Hotararea din 16 decembrie 2008, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (cu denumirea actuala de Curtea de Justitie a Uniunii Europene) a reafirmat prioritatea dreptului comunitar asupra oricarei norme interne contrare, fara a face diferenta dupa cum acestea sunt norme infraconstitutionale sau norme constitutionale. Astfel, cu privire la a doua intrebare adresata de instanta elena, avand ca obiect interpretarea dreptului comunitar, Curtea a declarat ca dreptul comunitar trebuie interpretat in sensul ca se opune unei dispozitii nationale care, desi urmareste obiectivele legitime ale egalitatii de tratament a ofertantilor si transparentei in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice, instituie o prezumtie absoluta de incompatibilitate intre calitatea de proprietar, de asociat, de actionar principal sau de membru al conducerii unei intreprinderi care desfasoara o activitate in sectorul mijloacelor de informare in masa si cea de proprietar, de asociat, de actionar principal sau de membru al conducerii unei intreprinderi careia i se incredinteaza de catre stat executarea unor contracte de lucrari, de furnizare sau de servicii.

    In concluzie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene — printr-o jurisprudenta bine stabilita — acorda prioritate absoluta normei europene, chiar si asupra normei constitutionale, avand ca principal argument necesitatea asigurarii eficientei si uniformizarii dreptului comunitar in toate statele membre, ceea ce are doua consecinte principale: validitatea unei norme apartinand dreptului Uniunii Europene poate fi analizata exclusiv prin prisma dreptului comunitar si intra in competenta de solutionare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene; Constitutiile statelor membre nu pot prejudicia prioritatea dreptului Uniunii Europene.

    5. Problema raportului dintre dreptul european si dreptul constitutional intern a fost tratata si de catre unele Curti Constitutionale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Din analiza jurisprudentei acestor curti constitutionale, reiese ca, desi majoritatea a acceptat prioritatea dreptului comunitar chiar si fata de dreptul constitutional intern (a se vedea deciziile din 13 decembrie 2001, VfSlg. 15.450 si din 3 decembrie 2003, VfSlg. 17.075 ale Curtii Constitutionale din Austria, Decizia Pl. US 50/2004, Partea VI, a Curtii Constitutionale a Cehiei, asanumita *Sugar Quota Decision*, Decizia P1/05 din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Constitutional al Poloniei, referitoare la mandatul european de arestare), exista si curti constitutionale care au exprimat rezerve fata de principiul prioritatii absolute a dreptului european asupra intregii ordini constitutionale interne, considerand ca dreptul comunitar nu se poate aplica cu prioritate asupra acelei parti din ordinea constitutionala interna referitoare la protectia drepturilor fundamentale si la principiile democratiei.

    Astfel, dificultati in acceptarea prioritatii absolute de aplicare a dreptului comunitar asupra dispozitiilor constitutionale a intampinat Curtea Constitutionala a Italiei, in cauzele Frontini impotriva Ministero delle Finanze (1973), Simmenthal impotriva Amministrazione Delle Finanze (1978), Granital impotriva Amministrazione Delle Finanze (1984), determinand asa-numita doctrina a limitelor aplicarii dreptului comunitar, *dottrina dei controlimiti*. In Cauza Fragd impotriva Amministrazione Delle Finanze, prin Hotararea din 21 aprilie 1989, Curtea Constitutionala italiana a decis ca poate controla reglementari comunitare prin raportare la principiile fundamentale stabilite in Constitutia Italiei. Oricum, in toate aceste decizii, motivarea instantei italiene de contencios constitutional a fost mai reticenta in analiza prioritatii dreptului comunitar decat insesi solutiile adoptate, intrucat nicio lege interna de implementare a dreptului european nu a fost declarata neconstitutionala. Pe de alta parte, recent, a avut loc o schimbare de viziune a Curtii Constitutionale italiene cu privire la relatia drept constitutional-drept european, prin Decizia nr. 103 din 15 aprilie 2008, prin care a hotarat trimiterea unei intrebari preliminare la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, acceptand astfel dialogul cu aceasta curte, referitor la interpretarea si aplicarea dreptului european.

    De asemenea, Curtea Constitutionala a Germaniei (Bundesverfassungsgericht) si-a stabilit — prin binecunoscuta Hotarare din 29 mai 1974 *Solange I* (37 BverfGE 271 Internationale Handelsgesellschaft) — competenta de a pronunta, de la caz la caz, asupra legislatiei secundare comunitare, atata timp cat dreptul comunitar nu a atins un nivel de protectie in domeniul drepturilor fundamentale echivalent cu cel prevazut in Constitutia germana. Ulterior, prin Hotararea din 22 octombrie 1986 *Solange II* (73 BverfGE 339 Wόnsche Handelsgesellschaft), Curtea Constitutionala germana a considerat ca sistemul de protectie a drepturilor omului prevazut de dreptul comunitar a ajuns la un nivel echivalent cu cel prevazut de Constitutie, si atat timp cat se mentine acest nivel de protectie efectiva, Curtea germana nu va mai controla legislatia comunitara secundara care implica protectia drepturilor fundamentale. Totodata, prin Hotararea din 1993 (89 BverfGE 155 Maastricht), prin Hotararea din 2002 (102 BverfGE 147 Banana Market Organization), Curtea Constitutionala germana si-a conservat aceasta pozitie, iar prin Decizia din 30 iunie 2009 referitoare la conformitatea Tratatului de la Lisabona cu Constitutia Germaniei, a examinat in detaliu relatia dintre dreptul Uniunii Europene si dreptul constitutional german, precizand ca verifica daca un continut inviolabil, de baza, al identitatii constitutionale a Legii fundamentale este respectat. In acest sens, prin aceeasi decizie, a aratat ca garantarea identitatii constitutionale nationale in cadrul constitutional si in cadrul legislatiei Uniunii converge in domeniul juridic european.

    6. In concluzie, ordinea juridica a Uniunii Europene si ordinea constitutionala interna constituie seturi complementare de norme juridice, iar relatia dintre ele nu se bazeaza pe o ierarhie a normelor, astfel incat conceptul de *suprematie* este inlocuit de conceptul de *prioritate*. De altfel, nici Curtea de Justitie a Uniunii Europene in jurisprudenta sa nu foloseste conceptul de ordine juridica superioara sau inferioara.






  • Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





    Termeni juridici, grupare tematica




    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    26 useri online

    Useri autentificati: