Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 1525 din 24 noiembrie 2010 asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte
Publicata in Monitorul Oficial nr. 818/2010 - M. Of. 818 / 7 decembrie 2010
|
|
Prin Adresa nr. 5/EB/97, primul-ministru al Guvernului
Romaniei a sesizat Curtea Constitutionala cu cererea de
solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre
Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei
alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte.
Sesizarea a fost formulata in temeiul art. 146 lit. e) din
Constitutie si al art. 11 alin. (1) lit. A.e) si art. 34 din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub
nr. 16.232 din 15 noiembrie 2010 si constituie obiectul Dosarului
nr. 4.520E/2010.
Prin actul de sesizare se solicita Curtii Constitutionale
constatarea existentei unui conflict juridic de natura
constitutionala intre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si
Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat,
pe de alta parte, conflict generat de refuzul Parlamentului
Romaniei de a permite prezentarea si dezbaterea motiunii de
cenzura, depuse ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului, conduita ce a determinat un blocaj institutional referitor la
motiunea de cenzura.
Totodata, se solicita Curtii Constitutionale sa se constate ca
blocajul institutional cu privire la prezentarea si dezbaterea
motiunii de cenzura poate fi inlaturat numai prin continuarea
procedurii parlamentare de asumare a raspunderii Guvernului.
In sustinerea cererii formulate, se arata urmatoarele:
La data de 12 noiembrie 2010, presedintele Senatului,
printr-o scrisoare, a solicitat primului-ministru „sa retraga din
procesul legislativ proiectul Legii educatiei nationale asupra
caruia Guvernul si-a angajat raspunderea*. Prin cererea sa,
primul-ministru apreciaza ca aceasta conduita a presedintelui
Senatului duce la imposibilitatea prezentarii si dezbaterii in
sedinta comuna a celor doua Camere a motiunii de cenzura
depuse la data de 29 octombrie 2010, ceea ce a si generat
prezentul conflict juridic de natura constitutionala.
Se arata ca Parlamentul Romaniei a parcurs calendarul
adoptat pentru desfasurarea procedurii angajarii raspunderii
Guvernului, calendar consemnat chiar in stenograma sedintei
Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului din
data de 18 octombrie 2010. Se sustine ca, prin stabilirea datei
prezentarii proiectului de lege, Parlamentul „a permis Guvernului
sa isi angajeze raspunderea asupra proiectului Legii educatiei
nationale*, iar Guvernul si opozitia au actionat in consecinta,
prin prezentarea in plenul reunit al celor doua Camere ale
Parlamentului a proiectului legii in cauza, respectiv, prin
depunerea unei motiuni de cenzura.
In aceste conditii, Parlamentul trebuia sa dea curs
prevederilor art. 113 si art. 114 din Constitutie, precum si art. 78
coroborat cu art. 82 din Regulamentul sedintelor comune ale
Camerei Deputatilor si Senatului.
Autorul sesizarii mai arata ca odata angajata raspunderea
Guvernului in fata Parlamentului, ea nu mai poate fi stopata,
procedura necesitand a fi parcursa in toate etapele sale; altfel,
ar insemna ca ori de cate ori Guvernul, dupa angajarea
raspunderii, ar avea indicii ca motiunea de cenzura depusa va
fi votata, ar avea posibilitatea sa-si retraga angajarea
raspunderii si sa ceara stoparea procedurilor parlamentare.
Se sustine ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din
3 noiembrie 2010 nu poate fi invocata in sprijinul acreditarii
solutiei de retragere din procesul legislativ a proiectului Legii
educatiei nationale, intrucat:
anterior sesizarii Curtii Constitutionale, Birourile
permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului au permis
Guvernului sa isi angajeze raspunderea pe proiectul Legii
educatiei nationale;
Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 a fost publicata cu
mult dupa expirarea termenelor pentru prezentarea si
dezbaterea motiunii de cenzura;
Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu obliga Guvernul
sa renunte la procedura angajarii raspunderii asupra proiectului
Legii educatiei nationale.
In fine, sunt mentionate mecanismele de control pe care
autoritatile publice le pot exercita in sensul limitarii oricaror
abuzuri din partea Guvernului in cadrul procedurii de angajare
a raspunderii.
In conformitate cu dispozitiile art. 35 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, sesizarea a fost comunicata partilor aflate in
conflict pentru a-si exprima, in scris, punctul de vedere asupra
continutului conflictului si a eventualelor cai de solutionare a
acestuia.
Camera Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale, cu
Adresa nr. 51/5.418 din 16 noiembrie 2010, punctul sau de
vedere, in care apreciaza ca exista un conflict juridic de natura
constitutionala intre Guvern si Parlament, generat de refuzul
acestuia din urma de a pune pe ordinea de zi prezentarea si
dezbaterea motiunii de cenzura depuse de opozitia
parlamentara la 29 octombrie 2010. Se arata ca declansarea
controlului parlamentar in conditiile art. 114 din Constitutie este
obligatorie atat timp cat a fost depusa si neretrasa o motiune de
cenzura. Totodata, se sustine ca nu se poate refuza dreptul
Guvernului de a-si angaja raspunderea si astfel de a declansa
controlul parlamentar pentru ca numai in acest fel legea asupra
careia este angajata raspunderea poate fi sau nu adoptata.
Senatul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa
nr. I 2.547 din 17 noiembrie 2010, punctul sau de vedere, in care
apreciaza ca sesizarea formulata de primul-ministru al
Guvernului Romaniei este neintemeiata, iar solicitarea acestuia
ca blocajul institutional — de altfel inexistent, in opinia
presedintelui Senatului — sa fie inlaturat prin continuarea
procedurii parlamentare de asumare a raspunderii
guvernamentale este lipsita de obiect, avand in vedere Decizia
Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.
Se sustine ca prin continuarea procedurii parlamentare de
asumare a raspunderii guvernamentale, astfel cum solicita
primul-ministru, este incalcat textul art. 1 alin. (4) din Constitutie,
care obliga autoritatile publice la un comportament constitutional
loial, si este lipsita de efecte juridice insasi Decizia Curtii
Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, care stabileste
ca „angajarea raspunderii de catre Guvern in fata Camerei
Deputatilor si a Senatului, in temeiul art. 114 alin. (1) din
Constitutie, asupra proiectului Legii educatiei nationale este
neconstitutionala*. Se apreciaza ca o atare solicitare venita din
partea primului-ministru al Guvernului Romaniei nu numai ca nu
rezolva, ci perpetueaza conflictul juridic de natura constitutionala
constatat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din
3 noiembrie 2010. Se arata ca acel conflict juridic de natura
constitutionala constatat de Curte prin decizia mentionata nu s-a
incheiat la 18 octombrie 2010, din moment ce Decizia Curtii, prin
care s-a constatat existenta conflictului, a fost pronuntata la data
de 3 noiembrie 2010.
Se considera ca datorita pozitiei supraordonate a
Constitutiei, indiferent de prevederile regulamentare existente,
deciziile Curtii Constitutionale nu pot fi lipsite de efecte juridice.
De aceea, in cazul in care un titular al dreptului de sesizare al
Curtii Constitutionale, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie,
decide sesizarea acesteia, procedurile parlamentare privind
angajarea raspunderii Guvernului, chiar daca sunt in derulare,
trebuie suspendate pentru ca, in final, decizia ce va fi pronuntata
de Curtea Constitutionala sa isi gaseasca aplicabilitatea.
Se arata ca, in cazul constatarii existentei conflictului juridic
de natura constitutionala generat de incalcarea competentei
Parlamentului de unica autoritate legiuitoare, Guvernul este
obligat sa retraga din Parlament actul pe care si-a asumat
raspunderea, acesta fiind singura modalitate de restabilire a
raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice aflate in
conflict, care sa permita colaborarea acestora in viitor.
Potrivit dispozitiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, pentru
dezbaterea sesizarii primului-ministru al Guvernului Romaniei
au fost citate partile aflate in conflict. Dezbaterile asupra cererii
de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala au
avut loc la data de 18 noiembrie 2010 si s-au desfasurat potrivit
prevederilor art. 35 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, cu citarea partilor si ascultarea concluziilor reprezentantilor
acestora. Au fost prezenti autorul sesizarii, primul-ministru al
Guvernului Romaniei, domnul Emil Boc, presedintele Senatului,
domnul Dan-Mircea Geoana, si presedintele Camerei
Deputatilor, doamna Roberta Alma Anastase.
Sustinerile acestora au fost consemnate in incheierea de la
acea data, cand Curtea, avand in vedere cererea de intrerupere
a deliberarilor, in temeiul dispozitiilor art. 58 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992, a dispus amanarea pronuntarii pentru data de
24 noiembrie 2010.
CURTEA,
examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura
constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si
Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat,
pe de alta parte, raportul intocmit de judecatorul-raportor,
sustinerile reprezentantilor autoritatilor publice aflate in conflict,
punctele de vedere depuse, prevederile Constitutiei si ale Legii
nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si celor ale
art. 1, 10, 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra
cererii privind solutionarea prezentului conflict juridic de natura
constitutionala.
Examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de
natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte,
si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si
Senat, pe de alta parte, se constata urmatoarele:
I. Prin cererea formulata, primul-ministru al Guvernului
Romaniei solicita Curtii Constitutionale constatarea existentei
unui conflict juridic de natura constitutionala dintre Guvernul
Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din
Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, conflict generat
de refuzul Parlamentului Romaniei de a permite prezentarea si
dezbaterea motiunii de cenzura depuse ca urmare a angajarii
raspunderii Guvernului, conduita ce a determinat un blocaj
institutional referitor la motiunea de cenzura.
Totodata, ca modalitate de solutionare a conflictului juridic
de natura constitutionala, se solicita Curtii Constitutionale sa se
constate ca blocajul institutional cu privire la prezentarea si
dezbaterea motiunii de cenzura poate fi inlaturat numai prin
continuarea procedurii parlamentare de asumare a raspunderii
Guvernului.
II. Curtea observa ca, potrivit jurisprudentei sale constante,
notiunea de conflict juridic de natura constitutionala „nu se
limiteaza numai la conflictele de competenta, pozitive sau
negative, care ar putea crea blocaje institutionale, ci vizeaza
orice situatii juridice conflictuale a caror nastere rezida in
mod direct in textul Constitutiei* (a se vedea Decizia Curtii
Constitutionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). Avand in
vedere definitia jurisprudentiala a sintagmei cuprinse in art. 146
lit. e) din Constitutie, in cauza de fata, analiza Curtii trebuie sa
se circumscrie urmatoarelor aspecte:
daca exista o situatie conflictuala intre Guvern, pe de o
parte, si Parlament, pe de alta parte, mai exact, un conflict juridic
intre autoritatile mentionate;
in ipoteza constatarii existentei unei situatii conflictuale,
daca aceasta rezulta in mod direct din textul Constitutiei.
III. Curtea retine ca pentru a analiza daca cererea cu care a
fost sesizata vizeaza un conflict juridic a carui nastere rezida in
textul Constitutiei, trebuie sa clarifice atat natura juridica, cat si
semnificatia juridica a scrisorii presedintelui Senatului
comunicate primului-ministru al Guvernului Romaniei. O
asemenea analiza este necesara, intrucat autorul sesizarii
sustine ca tocmai aceasta scrisoare a creat premisele crearii
unui conflict juridic de natura constitutionala.
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. f) din Regulamentul Senatului,
presedintele acestei Camere a Parlamentului „reprezinta
Senatul in relatiile cu Presedintele Romaniei, Camera
Deputatilor, Guvernul, Curtea Constitutionala, precum si cu alte
autoritati si institutii interne ori internationale*. O atare atributiune
a sa angajeaza Senatul ca autoritate publica in raporturile sale
constitutionale cu autoritatile publice mentionate in textul
regulamentar, ceea ce inseamna ca presedintele Senatului, prin
actiunile sau inactiunile sale, angajeaza din punct de vedere
constitutional Camera din care face parte. In aceste conditii,
Curtea constata ca Scrisoarea, inregistrata la Senat cu
nr. I-2.533/12.XI.2010 si mentionata de primul-ministru in
sesizarea sa, a angajat din punct de vedere constitutional
Senatul si, implicit, Parlamentul ca unica autoritate legiuitoare a
tarii. Astfel, scrisoarea in cauza are natura juridica specifica a
unui act juridic, o manifestare expresa a vointei Parlamentului ca
autoritate publica. Mai mult, pentru a intari cele mai sus expuse,
respectiv ca presedintele Senatului actioneaza pentru si in
numele Parlamentului, Curtea retine ca acesta a fost cel care a
condus sedintele comune ale Birourilor permanente ale
Senatului si Camerei Deputatilor din 18 octombrie 2010 si
28 octombrie 2010, sedinte in care a fost stabilit calendarul
procedurilor privind angajarea raspunderii Guvernului asupra
proiectului Legii educatiei nationale, respectiv a fost respinsa
cererea de amanare a prezentarii de catre Guvern a proiectului
de lege mentionat.
In ceea ce priveste semnificatia juridica a scrisorii in cauza,
se constata ca prin aceasta se solicita primului-ministru al
Guvernului Romaniei „sa retraga din procesul legislativ proiectul
Legii educatiei nationale asupra caruia Guvernul si-a angajat
raspunderea*. O atare solicitare este o manifestare expresa de
vointa a Senatului in sensul de a obliga Guvernul sa „retraga*
proiectul de lege in cauza. Or, proiectul respectiv de lege a fost
promovat prin angajarea raspunderii Guvernului in temeiul
art. 114 din Constitutie, ceea ce, in aceste conditii, ar insemna
„retragerea* angajarii raspunderii Guvernului. Numai ca
procedura constitutionala prevazuta de art. 114 din Constitutie
nu poate fi „retrasa* de subiectul care deja a initiat-o, fiind un
act de vointa care angajeaza Guvernul in mod irevocabil, astfel
incat scrisoarea presedintelui Senatului capata mai degraba o
valenta duala, respectiv fie Guvernul renunta la angajarea
raspunderii, ceea ce, din punct de vedere constitutional, nu mai
este posibil, fie urmeaza ca Parlamentul sa nu mai continue
procedura angajarii deja incepute, cu consecinta neadoptarii
legii in cauza. Cum primul aspect mentionat nu este posibil,
rezulta ca Parlamentul ignora decizia Guvernului de angajare a
raspunderii, motivat de pronuntarea de catre Curtea
Constitutionala a Deciziei nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. Astfel,
Parlamentul, prin presedintele Senatului, isi justifica actiunea
prin pronuntarea de catre Curtea Constitutionala a Deciziei
nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, pe cand Guvernul contesta
aplicabilitatea deciziei mentionate intr-o procedura de angajare
a raspunderii sale deja inceputa.
In aceste conditii, in cauza de fata, Curtea constata ca exista
in mod evident un conflict juridic intre Guvern, pe de o parte, si
Parlament, pe de alta parte; totodata, Curtea retine ca izvorul
acestui conflict juridic rezulta chiar din prevederile Constitutiei,
respectiv din prevederile art. 114 coroborate cu art. 113 din
Constitutie, precum si din cele ale art. 146 lit. e) coroborate cu
art. 147 alin. (4) din Constitutie.
IV. Prin ipoteza, problema de drept constitutional ridicata este
posibilitatea eventuala a blocarii procedurii prevazute de art. 114
din Constitutie prin invocarea dispozitiilor art. 146 lit. e)
coroborate cu cele ale art. 147 alin. (4) din Constitutie.
Aceasta este chestiunea de drept constitutional asupra
careia Curtea urmeaza sa se pronunte pentru a solutiona
conflictul juridic de natura constitutionala cu care a fost sesizata.
In demersul sau, Curtea trebuie sa stabileasca consecintele pe
plan constitutional ale deciziei Guvernului de angajare a
raspunderii in conditiile art. 114 din Constitutie, sa clarifice
efectele deciziilor pronuntate in cadrul competentei sale de la
art. 146 lit. e) din Constitutie si sa faca aplicarea acestora la
situatia litigioasa de fata.
V. Curtea, in jurisprudenta sa, a stabilit ca „angajarea
raspunderii este o procedura mixta, de control parlamentar,
intrucat permite initierea unei motiuni de cenzura, si de
legiferare, deoarece proiectul de lege in legatura cu care
Guvernul isi angajeaza raspunderea se considera adoptat, daca
o asemenea motiune nu a fost depusa sau, fiind initiata, a fost
respinsa* (a se vedea Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 88 din
25 februarie 1998).
In cadrul acestei proceduri, un rol cu totul aparte trebuie
atribuit deciziei Guvernului de a-si angaja raspunderea, avand
in vedere consecintele care decurg din aceasta. Decizia
Guvernului de a-si angaja raspunderea isi gaseste temeiul in
art. 114 alin. (1) din Constitutie si constituie un act de vointa
exclusiv, unilateral si irevocabil realizat in vederea adoptarii unui
program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect
de lege. Decizia Guvernului de a-si angaja raspunderea nu
poate fi cenzurata de Parlament sub aspectul oportunitatii sale,
insa, la nivelul Parlamentului, in conditiile procedurale stabilite
prin Constitutie si Regulamentul sedintelor comune ale Camerei
Deputatilor si Senatului, se poate depune si vota o motiune de
cenzura care are drept efect demiterea Guvernului.
Motiunea de cenzura se constituie intr-un adevarat
instrument de natura constitutionala pus la indemana
Parlamentului in vederea realizarii controlului parlamentar
asupra activitatii Guvernului. Reglementarea generala a motiunii
de cenzura se regaseste in dispozitiile art. 113 din Constitutie,
iar anumite aspecte particulare ale acestei institutii juridice sunt
reglementate prin art. 114 alin. (2) si (3) din Constitutie. Aceste
din urma prevederi constitutionale califica motiunea de cenzura
depusa in cadrul procedurii angajarii raspunderii Guvernului ca
fiind una „provocata*, fara ca sub aspectul naturii juridice si al
finalitatii urmarite sa o deosebeasca de motiunea de cenzura
reglementata de art. 113 din Constitutie. Astfel, Curtea retine ca
prevederile Constitutiei nu reglementeaza doua categorii de
motiuni de cenzura, ci, din contra, motiunea de cenzura ca
institutie juridica este una singura, reglementata de art. 113 din
Constitutie; elementele specifice ce vizeaza motiunea de
cenzura initiata in ipoteza angajarii raspunderii Guvernului nu
releva decat doua particularitati procedurale (contextul initierii —
dupa prezentarea programului, a declaratiei de politica generala
sau a proiectului de lege ce face obiectul angajarii raspunderii —
si posibilitatea constitutionala de initiere — indiferent daca
semnatarii sai au mai initiat in cadrul aceleiasi sesiuni
parlamentare o motiune de cenzura potrivit prevederilor art. 113
din Constitutie) si o particularitate de natura substantiala (in
cazul respingerii motiunii de cenzura, programul, declaratia de
politica generala sau proiectul de lege se considera adoptat),
care nu pot califica motiunea de cenzura prevazuta de art. 114
din Constitutie ca un instrument de control parlamentar distinct
de motiunea de cenzura reglementata de art. 113 din
Constitutie.
Avand in vedere cele de mai sus, rezulta ca, prin votarea
unei motiuni de cenzura, indiferent daca aceasta a fost depusa
in conditiile art. 113 sau art. 114 din Constitutie, realizandu-se
controlul parlamentar, se retrage increderea acordata
Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia.
Parlamentul nu are competenta de a impiedica Guvernul sa
ia decizia angajarii raspunderii; de asemenea, odata luata
aceasta decizie, Parlamentul nu poate impiedica Guvernul sa
continue procedura in cauza, intrucat s-ar ajunge la situatii
inadmisibile in care un Guvern minoritar sa nu isi poata angaja
niciodata raspunderea, ceea ce incalca in mod flagrant art. 114
din Constitutie. De asemenea, nici Guvernul nu isi poate retrage
cererea de angajare a raspunderii, fiind un act irevocabil al sau.
In acest context constitutional, depunerea motiunii de cenzura
are semnificatia declansarii controlului parlamentar asupra
activitatii Guvernului si mutatis mutandis constituie un act
irevocabil in sensul initierii acestui control; este o arma pusa
indeobste la indemana opozitiei parlamentare si nu in ultimul
rand este o forma de exprimare a opozitiei fata de masurile
adoptate de Guvern. In consecinta, impiedicarea prezentarii si
refuzul de a dezbate o motiune de cenzura deja depusa sunt
contrare Constitutiei, intrucat acest lucru ar echivala cu
eliminarea posibilitatii opozitiei parlamentare de a cenzura si
controla deciziile guvernamentale de angajare a raspunderii.
Astfel, in cauza de fata, Curtea retine ca Parlamentul, prin
reprezentantul sau, si anume presedintele Senatului, nu a
respectat termenul de prezentare a motiunii de cenzura in
sedinta comuna a celor doua Camere de cel mult 5 zile de la
data depunerii acesteia, prevazut de art. 78 alin. 1 din
Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si
Senatului, ceea ce se constituie intr-o piedica la prezentarea
motiunii de cenzura depusa de opozitia parlamentara. Mai mult,
avand in vedere cele aratate mai sus, dezbaterea motiunii de
cenzura trebuia deja demarata, ceea ce nu s-a intamplat, astfel
incat Curtea constata ca Parlamentul, prin reprezentantul sau,
si anume presedintele Senatului, refuza supunerea acesteia
spre dezbatere in sedinta comuna a celor doua Camere ale
Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate
cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constitutie. In acest mod opozitia
parlamentara nu se mai poate exprima si controlul parlamentar
este lipsit de eficienta. Or, niciun instrument juridic prevazut de
Constitutie nu poate fi lipsit de eficienta, golirea lui de continut
determinand caracterul lui iluzoriu si, implicit, incalcarea
principiului constitutional al statului de drept.
In fine, Curtea reaminteste ca, in functie de votarea sau
nu a motiunii de cenzura, fie Guvernul este demis, fie
proiectul Legii educatiei nationale se considera adoptat,
dupa caz. Intrucat procedura angajarii raspunderii
Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale
continua de drept in temeiul art. 114 din Constitutie,
solicitarea autorului sesizarii ca instanta constitutionala sa oblige
autoritatile publice implicate in prezentul conflict juridic de natura
constitutionala sa continue procedura parlamentara a angajarii
raspunderii Guvernului este lipsita de obiect.
VI. Cu referire la posibila interferenta a Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie
2010, in cadrul procedurii angajarii raspunderii Guvernului
declansate la 12 octombrie 2010, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit art. 3 lit. a) si b) din Regulamentul sedintelor comune
ale Camerei Deputatilor si Senatului, Birourile permanente ale
Camerei Deputatilor si Senatului se intrunesc in sedinta
comuna, la convocarea presedintilor acestora, pentru adoptarea
proiectului ordinii de zi a sedintelor comune ale Parlamentului
si pentru stabilirea datei si locului desfasurarii sedintelor
comune. Astfel, in sedinta comuna a Birourilor permanente ale
celor doua Camere din 18 octombrie 2010 a fost discutata
solicitarea Guvernului transmisa Parlamentului la data de
12 octombrie 2010 si a fost fixat un calendar in ceea ce priveste
procedurile privind angajarea raspunderii Guvernului asupra
proiectului Legii educatiei nationale.
Sesizarea presedintelui Senatului care a dus la pronuntarea
Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 a
fost facuta prin Adresa nr. XXXV 3.931 din 19 octombrie 2010.
Curtea, prin decizia mentionata, a constatat ca „angajarea
raspunderii de catre Guvern in fata Camerei Deputatilor si a
Senatului, in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie, asupra
proiectului Legii educatiei nationale este neconstitutionala si a
declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre
Guvern si Parlament, intrucat proiectul de lege se afla in proces
de legiferare la Senat, in calitate de Camera decizionala*.
In acelasi timp, Curtea, cu privire la solicitarea autorului
sesizarii, in sensul ca instanta de contencios constitutional sa
oblige Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii, in
considerentele deciziei, a constatat ca „aceasta cerere
excedeaza competentei sale, solutia apartinand in exclusivitate
autoritatilor publice aflate in conflict*.
O atare abordare a Curtii Constitutionale s-a impus prin
prisma unui aspect deosebit de important, si anume prin faptul
ca instanta constitutionala a fost sesizata de catre presedintele
Senatului in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie dupa ce
Birourile permanente ale celor doua Camere au luat in discutie
decizia Guvernului din 12 octombrie 2010 de a-si angaja
raspunderea. De altfel, prin Adresa nr. 2 MC din 18 octombrie
2010, presedintele Camerei Deputatilor a si comunicat primuluiministru
al Guvernului Romaniei calendarul stabilit in Birourile
permanente.
In jurisprudenta sa, Curtea a statuat, de principiu, ca „ori de
cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire
la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din
raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare
a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii
reglementari, care trebuie sa respecte suveranitatea legii
anterioare* (a se vedea Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 559 din
24 iulie 2008).
De asemenea, intr-un control de constitutionalitate pe cale
de exceptie, Curtea a aratat ca „decizia de constatare a
neconstitutionalitatii face parte din ordinea juridica normativa,
prin efectul acesteia prevederea neconstitutionala incetandu-si
aplicarea pentru viitor* (a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie
2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 605
din 14 august 2008).
Prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, solutionand
un conflict juridic de natura constitutionala, Curtea a statuat
expressis verbis ca „Potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie,
«Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii
si au putere numai pentru viitor». Efectul ex nunc al actelor Curtii
constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garantie
fundamentala a drepturilor constitutionale de natura a asigura
securitatea juridica si increderea cetatenilor in sistemul de drept,
o premisa a respectarii separatiei puterilor in stat, contribuind in
acest fel la consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecinta, efectele deciziei Curtii nu pot viza
decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce
urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice
implicate in conflictul juridic de natura constitutionala*.
Din cele de mai sus, rezulta, in mod evident, urmatoarele:
1. Deciziile Curtii Constitutionale pronuntate in temeiul
art. 146 lit. e) din Constitutie au putere numai pentru viitor;
2. Deciziile Curtii Constitutionale, facand parte din ordinea
normativa, nu pot fi aplicate retroactiv, mai exact unor
raporturi/situatii juridice incheiate.
In cauza de fata, Curtea constata ca Decizia nr. 1.431 din
3 noiembrie 2010 nu poate sa se aplice unor raporturi juridice de
drept public deja incheiate, intrucat, pentru a „bloca* angajarea
raspunderii Guvernului prin intermediul unei decizii a Curtii
Constitutionale, titularii dreptului de a sesiza Curtea
Constitutionala prevazuti de art. 146 lit. e) din Constitutie
trebuiau sa uzeze de acest drept pana cel tarziu la data de
18 octombrie 2010. Decizia de angajare a raspunderii
Guvernului a fost acceptata implicit la data la care Biroul
permanent al celor doua Camere a stabilit calendarul angajarii
raspunderii. Prin aceasta acceptare, situatia juridica constituita
prin decizia de angajare a raspunderii Guvernului a fost
incheiata; celelalte aspecte, si anume prezentarea proiectului
de lege, initierea unei motiuni de cenzura, votarea motiunii de
cenzura sau adoptarea proiectului de lege prezentat sunt efecte
ale deciziei Guvernului, acceptata de Parlament, de a-si angaja
raspunderea. Astfel, situatia juridica mentionata trebuie calificata
ca fiind facta praeterita, si nu facta pendentia. Daca, din contra,
s-ar considera ca ipoteza de fata se constituie intr-o situatie
juridica aflata in curs de executare inseamna ca decizia
Guvernului de a-si angaja raspunderea este un act de vointa
care se prelungeste in timp cu mai multe faze decizionale. Or,
de fapt, astfel cum s-a aratat mai sus, procedurile parlamentare
angajate dupa stabilirea calendarului de catre Biroul permanent
nu sunt decat simple efecte ale unei situatii juridice deja
incheiate.
Astfel cum rezulta si din Decizia nr. 838 din 27 mai 2009,
„efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile,
inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor
de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de
natura constitutionala*. Acest considerent este aplicabil
intru-totul si in cauza de fata, intrucat conflictul constatat de
catre Curte nu este unul care este inca in desfasurare, ci s-a
incheiat la momentul 18 octombrie 2010 cand Parlamentul a
acceptat solicitarea Guvernului de a-si angaja raspunderea.
Mai mult, in cazul de fata, Curtea constata ca doar in situatia
unei facta pendentia s-ar fi pus problema obligarii Guvernului de
catre Curtea Constitutionala sa renunte la procedura angajarii
raspunderii, respectiv daca instanta constitutionala ar fi fost
sesizata de catre presedintele Senatului pana cel tarziu la data
de 18 octombrie 2010, deci inainte de stabilirea calendarului
asumarii de catre Parlament; numai in aceasta situatie cererea
in cauza ar fi vizat o situatie litigioasa in curs, chiar daca ulterior
Birourile permanente ar fi acceptat decizia Guvernului prin
intocmirea calendarului angajarii raspunderii.
Tinand cont de cele de mai sus, Curtea retine ca Decizia sa
nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocata in sensul
blocarii procedurii de angajare a raspunderii Guvernului asupra
Legii educatiei nationale si, in consecinta, urmeaza sa constate
ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern
si Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate
motiunea de cenzura depusa de opozitia parlamentara,
dezbatere care, odata declansata, tinand seama de prevederile
Constitutiei, nu poate fi oprita.
DECIZIE
Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1)
lit. A.e), ale art. 34 si 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Curtea Constitutionala constata ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, generat
de refuzul Parlamentului de a dezbate motiunea de cenzura depusa de opozitia parlamentara, dezbatere care, odata declansata,
tinand seama de prevederile Constitutiei, nu poate fi oprita.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica primului-ministru al Guvernului Romaniei, presedintelui Senatului si presedintelui Camerei Deputatilor
si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
OPINIE SEPARATA
In dezacord cu opinia majoritara, consideram ca nu exista
un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvernul
Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din
Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, ca urmare a
refuzului Parlamentului de a dezbate motiunea de cenzura
depusa de opozitia parlamentara, si ca atare sesizarea trebuie
respinsa ca fiind neintemeiata.
Sustinem aceasta intrucat, prin Decizia nr. 1.431 din
3 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea Constitutionala
a constatat ca angajarea raspunderii de catre Guvern in fata
Camerei Deputatilor si a Senatului, in temeiul art. 114 alin. (1)
din Constitutie, asupra proiectului Legii educatiei nationale este
neconstitutionala si a declansat un conflict juridic de natura
constitutionala intre Guvern si Parlament, deoarece proiectul de
lege se afla in proces de legiferare la Senat, in calitate de
Camera decizionala. Prin aceeasi decizie, Curtea
Constitutionala a mai constatat si faptul ca cererea autorului
sesizarii, in sensul ca instanta de contencios constitutional sa
oblige Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii,
sub aspectul punerii in executare, excedeaza competentei sale,
solutia apartinand in exclusivitate autoritatilor publice aflate in
conflict. Chiar daca prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431
din 3 noiembrie 2010 Guvernul nu este obligat, in termeni
expresi, sa renunte la procedura angajarii raspunderii asupra
proiectului Legii educatiei nationale, aceasta nu semnifica faptul
ca poate continua o procedura constatata ca fiind
neconstitutionala. Curtea Constitutionala nu poate obliga partile
sa adopte o atitudine sau alta, insa deciziile sale sunt definitive
si general obligatorii, se aplica erga omnes si trebuie respectate
de catre toate autoritatile in baza prevederilor constitutionale.
Pe de alta parte, daca un fapt ilicit are consecinte ilicite, tot
astfel, un fapt neconstitutional are consecinte neconstitutionale.
Neconstitutionalitatea procedurii angajarii raspunderii Guvernului
asupra proiectului Legii educatiei nationale, astfel cum a fost
constatata prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din
3 noiembrie 2010, nu poate fi acoperita prin continuarea
procedurilor parlamentare incepute in acest sens. Numai o
procedura parlamentara declansata cu respectarea prevederilor
art. 114 din Constitutie nu poate fi retrasa de catre Guvern, in
calitate de initiator, in timp ce Parlamentul este obligat sa continue
derularea acesteia. Pe cale de consecinta, o procedura
parlamentara declarata neconstitutionala nu poate fi continuata
cu nesocotirea deciziei Curtii Constitutionale si fara suport
constitutional. Angajarea raspunderii Guvernului este un proces
derulat in mai multe etape; fiecare etapa trebuie sa se desfasoare
in acord cu prevederile constitutionale, iar neconstitutionalitatea
unei etape se rasfrange asupra intregii proceduri.
Din momentul in care angajarea raspunderii Guvernului
asupra proiectului de lege a fost declarata neconstitutionala,
dezbaterea motiunii de cenzura din cadrul acestei proceduri este
lipsita de obiect.
Suntem in dezacord si cu privire la sustinerea majoritara
potrivit careia Curtea trebuie „sa clarifice efectele deciziilor
pronuntate in cadrul competentei sale de la art. 146 lit. e) din
Constitutie si sa faca aplicarea acestora la situatia litigioasa de
fata*. Aceasta deoarece, printr-o noua decizie, Curtea
Constitutionala nu clarifica efectele deciziilor precedente si nu
face aplicarea lor la situatia litigioasa dedusa spre solutionare.
Cu majoritate de voturi, Curtea a constatat „ca exista in mod
evident un conflict juridic intre Guvern, pe de o parte, si
Parlament, pe de alta parte*, iar „izvorul acestui conflict juridic
rezulta chiar din prevederile Constitutiei, respectiv din
prevederile art. 114 coroborate cu art. 113 din Constitutie,
precum si din cele ale art. 146 lit. e) coroborate cu art. 147
alin. (4) din Constitutie*. In ceea ce ne priveste, raportandu-ne
la jurisprudenta in materie, consideram ca existenta unui conflict
juridic de natura constitutionala nu poate fi dedusa din
coroborarea prevederilor constitutionale, ci, eventual, din acte
sau fapte de natura a crea blocaje institutionale. Existenta unui
conflict juridic de natura constitutionala nu poate fi dedusa nici
din interpretarile diferite pe care le dau autoritatile prevederilor
constitutionale sau cu privire la aplicarea deciziilor Curtii
Constitutionale.
|
|
