Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale legii in ansamblul sau
Decizie neconstitutionalitate din 06-10-2010
|
|
Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale legii in ansamblul sau
Publicata in Monitorul Oficial nr. 785/2010 - M. Of. 785 / 24 noiembrie 2010
|
|
In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la data de 23 septembrie 2010, un grup de 55 de deputati a solicitat Curtii
Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 13.853 din 23 septembrie 2010 si
constituie obiectul Dosarului nr. 3.867A/2010.
Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii deputati: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu,
Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Catalin
Chereches, Daniel Chitoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Dontu,
Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic
Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan-Stefan
Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban, Viorel Palasca, Ionel Palar, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina-
Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Ana Adriana Saftoiu, Nini Sapunaru,
Adrian George Scutaru, Ionut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel Talos, Adriana Diana Tusa, Claudiu
Taga, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga si Mihai Alexandru Voicu.
Tot la data de 23 septembrie 2010, un grup de 33 de senatori a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra
constitutionalitatii dispozitiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 13.856 din 23 septembrie 2010 si
constituie obiectul Dosarului nr. 3.870A/2010.
Potrivit listei anexate, sesizarea a fost semnata de urmatorii senatori: Ilie Sarbu, Viorel Arcas, Alexandru Cordos, Ioan
Chelaru, Trifon Belacurencu, Titus Corlatean, Laurentiu Florian Coca, Nicolae Moga, Ioan Mang, Iulian Badescu, Sorin-Constantin
Lazar, Gheorghe Pop, Ecaterina Andronescu, Valer Marian, Sergiu-Florin Nicolaescu, Petre Daea, Nicolae Danut Prunea, Georgica
Severin, Gheorghe Marcu, Gavril Mirza, Constantin Tamaga, Doina Silistru, Avram Craciun, Mitrea Elena, Ion Toma, Gheorghe
Saghian, Gheorghe Pavel Balan, Lia-Olguta Vasilescu, Serban Constantin Valeca, Ion Rotaru, Daniel Savu, Florin Constantinescu
si Dan-Coman Sova.
In cele doua obiectii de neconstitutionalitate formulate sunt invederate urmatoarele motive de
neconstitutionalitate:
I. In ceea ce priveste critica referitoare la
neconstitutionalitatea extrinseca a Legii privind sistemul unitar
de pensii publice, se arata urmatoarele aspecte:
1.1. Adoptarea legii a fost facuta cu incalcarea art. 67 si
art. 76 alin. (1) din Constitutie, intrucat la momentul votului final
asupra legii nu a fost asigurat cvorumul legal de sedinta, in sala
fiind prezenti in jur de 80 de deputati. In consecinta, nu se putea
intruni nici majoritatea ceruta de Constitutie pentru adoptarea
acestei legi. Autorii sesizarii arata ca, in lipsa cvorumului de
sedinta si a majoritatii de adoptare, se aduce atingere spiritului
democratic si se incalca prevederile art. 111 si 144 din
Regulamentul Camerei Deputatilor, dar si cele ale art. 76
alin. (1) din Constitutie.
1.2. De asemenea, se arata ca ar fi fost oportun ca printre
comisiile de specialitate al caror aviz s-a solicitat asupra
proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit
art. 61 din Regulamentul Camerei Deputatilor, sa se fi numarat
si comisiile competente in domeniul sanatatii, intrucat sunt
modificate anumite dispozitii privind conditiile acordarii pensiei
de invaliditate.
Se sustine ca sunt incalcate si prevederile art. 64 alin. (1) din
Constitutie, prin nerespectarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) din
Regulamentul Camerei Deputatilor, care stabilesc un termen de
5 zile — anterior datei prevazute pentru dezbaterea proiectului
de lege — inauntrul caruia raportul comisiei sesizate in fond
trebuie pus la dispozitia deputatilor. Or, se arata ca raportul
Comisiei pentru munca si protectia sociala din cadrul Camerei
Deputatilor asupra proiectului Legii privind sistemul unitar de
pensii publice a fost depus cu nerespectarea intervalului de timp
stabilit de lege, in fapt acesta fiind inaintat Biroului permanent la
data de 15 septembrie 2010, in conditiile in care dezbaterea
proiectului de lege a fost stabilita tot pentru aceeasi data.
Se mai apreciaza ca au fost incalcate prevederile art. 76
alin. (3) din Constitutie, intrucat nu au fost respectate anumite
termene procedurale prevazute de Regulamentul Camerei
Deputatilor atunci cand legea este adoptata in procedura de
urgenta.
1.3. Se mai arata ca adoptarea legii criticate a fost facuta cu
incalcarea principului bicameralismului consacrat de art. 61
alin. (2) din Constitutie, intrucat forma legii adoptata de Camera
Deputatilor cuprinde modificari esentiale fata de forma adoptata
de Senat, dar si pentru ca, intre momentul adoptarii celor doua
forme, Guvernul a mai emis o *serie de ordonante pe aceeasi
tema, acte normative ale caror prevederi au fost introduse in
textul proiectului adoptat de camera decizionala*.
1.4. Se sustine ca legea criticata a fost adoptata cu
nesocotirea art. 79 din Constitutie, intrucat, fiind diferente atat de
mari intre forma adoptata de Camera Deputatilor si cea adoptata
de Senat, era necesar sa fie solicitat din nou punctul de vedere
al Consiliului Legislativ, in conformitate cu art. 99 alin. (7) din
Regulamentul Camerei Deputatilor.
1.5. Se considera ca prin eliminarea pensiilor de serviciu ale
deputatilor si senatorilor prin legea criticata sunt incalcate
prevederile art. 65 alin. (2) lit. j), art. 73 alin. (3) si ale art. 75
alin. (4) din Constitutie, intrucat adoptarea unei atari prevederi
legale nu era de competenta decizionala a Camerei Deputatilor,
ci trebuia adoptata in sedinta comuna a celor doua Camere.
II. In ceea ce priveste criticile referitoare la
neconstitutionalitatea intrinseca a Legii privind sistemul unitar
de pensii publice, se arata urmatoarele aspecte:
2.1. La momentul adoptarii acestei legi erau in vigoare o
serie de acte cu continut normativ similar, astfel ca edictarea noii
reglementari apare ca inutila, cu atat mai mult cu cat cele cateva
prevederi cu caracter de noutate ar fi putut fi instituite sub forma
de modificari punctuale ale normelor deja existente. Astfel,
stabilitatea legislativa este afectata, prejudiciind grav principiul
suprematiei legii. Schimbarile excesiv de dese ale legislatiei
determina instabilitatea mediului economic, politic si social,
generand dificultati cetatenilor in receptionarea si aplicarea legii
si, nu in ultimul rand, discriminari serioase intre generatiile de
asigurati care beneficiaza (la data pensionarii) de reglementari
diferite si — corespunzator acestora — de drepturi de pensie
diferite. De asemenea, astfel de modificari legislative afecteaza
increderea cetatenilor in sistemul de legi si fac imposibila
previzionarea drepturilor lor in viitor, la momentul pensionarii.
Tot prin raportare la dispozitiile constitutionale care consacra
obligatia respectarii legilor, invocandu-se in acelasi timp si
considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 415 din
14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, cu privire la principiul unicitatii
reglementarii in materie, se arata ca Legea privind sistemul
unitar de pensii publice este neconstitutionala, intrucat contine
reglementari referitoare la calculul pensiilor speciale, in conditiile
in care Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in
domeniul pensiilor reglementeaza modul de calcul al pensiilor
speciale care au fost acordate in temeiul legilor speciale.
De asemenea, se arata ca afectarea pensiilor speciale, care
constituie drepturi legal castigate si sunt ocrotite de dispozitiile
art. 47 alin. (2) din Constitutie, are ca rezultat incalcarea
dispozitiilor constitutionale referitoare la suprematia Legii
fundamentale.
Mai mult decat atat, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public
de pensii si alte drepturi de asigurari sociale stabilea in art. 80
alin. (3), cu titlu de principiu, faptul ca valoarea punctului de
pensie urma sa fie de minimum 45% din salariul mediu brut
utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat,
incepand cu 1 ianuarie 2009. Eliminarea limitei minime a valorii
punctului de pensie, instituita de Legea nr. 19/2000, cu
consecinta plafonarii acesteia, asadar in absenta corelarii valorii
punctului de pensie cu nivelul salariului mediu brut utilizat la
fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat (prin legea
anuala a bugetului asigurarilor sociale de stat), are ca efect
diminuarea cu titlu permanent a tuturor pensiilor.
Prin stabilirea valorii punctului de pensie la suma de 732,8 lei
si abrogarea Legii nr. 19/2000, legiuitorul a diminuat drastic
cuantumul pensiei, aspect care — impreuna cu celelalte
conditionari si modificari impuse de Legea privind sistemul unitar
de pensii publice, cum ar fi majorarea varstei de pensionare, a
stagiului de cotizare s.a. — este de natura sa afecteze dreptul
fundamental la pensie in substanta sa.
2.2. Legea criticata incalca dispozitiile art. 47 alin. (1) din
Constitutie referitoare la nivelul de trai. Astfel, reducerea
drepturilor cuvenite pensionarilor prin: cresterea varstelor de
pensionare, reducerea valorii punctului de pensie si implicit a
cuantumului pensiei, reducerea pensiilor anticipate partiale,
transformarea pensiilor speciale in pensii in sensul Legii privind
sistemul unitar de pensii publice etc., sub pretextul *imbunatatirii
sustenabilitatii sistemului de pensii*, nu asigura cresterea calitatii
vietii in Romania. Mai mult, cresterea varstelor de pensionare
este de natura sa prejudicieze chiar si speranta de viata, oricum
redusa, din Romania.
Legea criticata contravine dispozitiilor art. 53 din Constitutie,
intrucat restrangerea drepturilor fundamentale invocate mai sus
nu este justificata, nerespectand conditiile impuse de acest text
constitutional. Deficitul bugetului asigurarilor sociale de stat nu
se numara printre cauzele care, potrivit art. 53 din Constitutie, ar
putea justifica restrangerea exercitiului unor drepturi sau
libertati, iar nesustenabilitatea sistemului de pensii, invocata ca
impunand necesitatea noii reglementari, este determinata de
modul de administrare a sumelor colectate drept contributii,
politica demografica si modalitatea nelegala de acordare a unor
pensii de invaliditate, aspecte care nu pot constitui fundament al
restrangerii unor drepturi fundamentale. De asemenea, cu
privire la problema raportului dintre contribuabili si pensionari,
care este de 0,98 la 1, legiuitorul poate gasi alte solutii. Desi
cuantumul drepturilor in materia asigurarilor sociale poate
comporta anumite variabile in raport cu situatia economica a
statului, acesta este tinut sa respecte drepturile consacrate prin
Legea fundamentala, indiferent de situatia economica pe care o
traverseaza. Mai mult, se arata ca afectarea dreptului la pensie
nu are un caracter temporar, ci definitiv, precum si faptul ca
restrangerea exercitiului drepturilor fundamentale invocate este
disproportionata in raport cu obiectivul urmarit. Reducerea
pensiilor speciale si a valorii punctului de pensie nu este de
natura sa aduca atingere scopului propus, respectiv reducerea
cheltuielilor bugetare si asigurarea sustenabilitatii bugetului
asigurarilor sociale de stat, prin reechilibrarea veniturilor cu
cheltuielile, in beneficiul societatii.
2.3. Legea criticata contravine dispozitiilor art. 15 alin. (2) din
Constitutie. Transformarea pensiilor speciale dobandite anterior
Legii privind sistemul unitar de pensii publice si care constituie
drepturi castigate, in pensii, in intelesul acestei legi, aduce
atingere principiului neretroactivitatii legii civile. In sprijinul
acestor sustineri sunt invocate cele retinute de Curtea
Constitutionala cu privire la neretroactivitate in domeniul
pensiilor, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005,
Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2006, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, si Decizia
nr. 120 din 15 februarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007.
Astfel, recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate
in plata la data introducerii sistemului unitar de pensii publice,
are caracter retroactiv.
Legea criticata contravine dispozitiilor art. 44 din Constitutie
si ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In acest sens se arata ca, potrivit celor statuate in jurisprudenta
Curtii Europene a Drepturilor Omului in Cauza Büchen impotriva
Cehiei, 2002, notiunea *bun* inglobeaza orice interes al unei
persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel
incat dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate,
iar pensia, unui bun proprietate privata. Or, transformarea
pensiilor speciale in pensii in sensul Legii privind sistemul unitar
de pensii publice si reducerea cuantumului pensiilor constituie o
ingerinta, care afecteaza dreptul de proprietate in substanta sa.
De asemenea, transformarea pensiilor speciale echivaleaza cu
o expropriere, fara a exista o cauza de utilitate publica. In
sprijinul acestor argumente sunt invocate si cele retinute de
Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele Gaygusuz
impotriva Austriei, 1996, sau Stubbings s.a. impotriva Marii
Britanii, 1996, prin care se retine ca dreptul la pensie este
asimilat dreptului de proprietate.
Totodata, se arata ca art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege
incalca art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie,
tocmai prin afectarea cuantumului pensiilor de serviciu ale
militarilor, politistilor si functionarilor publici cu statut special. In
acest sens sunt invocate si prevederile art. 1 paragraful 1 din
Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 2 din Pactul
international privind drepturile civile si politice, ale art. 6 din
Tratatul Uniunii Europene, precum si Directiva nr. 86/378/CEE.
Se sustine ca *atat pensiile cadrelor militare din domeniul
apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, cat si
pensiile judecatorilor si procurorilor se incadreaza in pilonul al
doilea privind schemele ocupationale guvernate de Directiva
nr. 86/378/CEE*. Totodata, autorii sesizarii fac o pledoarie in
sensul acordarii pensiilor de serviciu in favoarea militarilor,
politistilor, functionarilor publici cu statut special, judecatorilor si
procurorilor, invocand in esenta rolul si importanta activitatii pe
care o desfasoara, precum si faptul ca pensia de serviciu este
un drept al lor, si nu un privilegiu. In sensul indrituirii militarilor de
a beneficia de pensie de serviciu, autorii sesizarii invoca si avizul
Consiliului Legislativ la legea criticata, in care se arata ca in alte
state pensiile militare au un statut distinct de pensiile
reglementate de legea generala.
2.4. Se mai sustine ca eliminarea pensiilor de serviciu ale
magistratilor incalca prevederile art. 124 alin. (3), art. 144 si 145
din Constitutie. In acest sens este citata Decizia Curtii
Constitutionale nr. 20/2000.
2.5. Se sustine, cu referire la militari, politisti si functionari
publici cu statut special, ca legea criticata incalca dreptul
fundamental de alegere a profesiei si a meseriei sau ocupatiei.
Totodata, prin obligarea persoanelor care realizeaza venituri din
activitati profesionale la plata contributiilor la bugetul asigurarilor
sociale de stat, spre exemplu, a avocatilor, se incalca art. 41
alin. (1) din Constitutie, intrucat aceste persoane vor plati
contributii la *case de pensii diferite*, tinandu-se seama de faptul
ca statutele proprii ale acestora reglementeaza existenta caselor
de pensii proprii ale profesiilor care intra sub incidenta art. 6
alin. (1) pct. IV din lege.
2.6. Se sustine ca egalizarea varstei de pensionare pentru
femei si barbati reprezinta o gresita aplicare a art. 16 din
Constitutie. Pe de o parte, se arata ca varsta de 65 de ani de
pensionare pentru barbati este mult prea mare raportata la
speranta de viata a acestora, iar pe de alta parte, stabilirea
varstei de pensionare a femeilor la 65 de ani este, de
asemenea, prea mare, in acest sens invocandu-se
particularitatile fiziologice ale acestora. In sustinerea acestui
punct de vedere sunt invocate hotararile pronuntate de Curtea
Europeana a Drepturilor Omului in cauzele Stec si altii impotriva
Regatului Unit, 2006, si Walker impotriva Regatului Unit, 2006,
precum si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie
1994.
2.7. Legea criticata contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1) din
Constitutie si dispozitiilor art. 14 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece
reglementeaza aplicarea unui tratament in mod vadit defavorabil
asiguratilor care nu intra sub incidenta prevederilor art. 6 alin. (1)
pct. I lit. c) din aceasta lege fata de cei care se incadreaza in
ipoteza acestui articol sub aspectul varstei standard de
pensionare. De asemenea, se arata ca modificarile dese,
succesive, ale prevederilor aplicabile in materia pensiilor sunt
de natura sa creeze discriminari intre diferitele generatii de
beneficiari ai dreptului la pensie.
2.8. Pentru motivele indicate mai sus, Legea privind sistemul
unitar de pensii publice criticata contravine dispozitiilor art. 20
din Constitutie, prin raportare la dispozitiile art. 17, art. 23 pct. 3
si art. 25 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si
art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) si art. 52 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate
care formeaza obiectul dosarelor sus-mentionate au continut
similar, prin Incheierea din 29 septembrie 2010, in temeiul
art. 164 din Codul de procedura civila coroborat cu art. 14 din
Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului
nr. 3.870A/2010 la Dosarul nr. 3.867A/2010, care este primul
inregistrat.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor
doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru
a-si comunica punctele lor de vedere.
Presedintele Camerei Deputatilor a transmis, prin adresele
nr. 51/4.383 si nr. 51/4.384 din 28 septembrie 2010, inregistrate
la Curtea Constitutionala cu nr. 14.012 din 28 septembrie 2010
si nr. 14.013 din 28 septembrie 2010, punctul de vedere asupra
sesizarii de neconstitutionalitate.
Referitor la incalcarea prevederilor art. 64 alin. (1) si art. 67
din Constitutie, se arata ca, potrivit stenogramei sedintei
Camerei Deputatilor din data de 15 septembrie 2010, la votul
final au fost intrunite conditiile de cvorum. Totodata, se arata ca
procedura de adoptare a legii a respectat intru totul principiul
bicameralismului prevazut de art. 61 din Constitutie.
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate raportate la
prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, se arata ca sustinerile
autorilor sesizarii nu au nicio legatura cu principiul consacrat de
acest text constitutional, intrucat prin legea criticata nu a fost
revizuita Constitutia si nu a fost adoptat niciun act juridic
subsecvent legii criticate care o sa modifice sau sa o completeze
pe aceasta din urma. In plus, necesitatea sistematizarii
legislatiei este de competenta Consiliului Legislativ si in niciun
caz nu constituie motiv de neconstitutionalitate a unei legi. De
asemenea, incalcarea Legii nr. 24/2000 de catre legea criticata
nu constituie motiv de neconstitutionalitate.
In ceea ce priveste incalcarea art. 15 alin. (2) si art. 47
alin. (2) din Constitutie, se invoca cele retinute de Curtea
Constitutionala prin Decizia nr. 873/2010 si Decizia nr. 871/2010.
De asemenea, arata ca art. 146 din Constitutie nu prevede
printre atributiile Curtii Constitutionale verificarea conformitatii
legii criticate cu vreun regulament al vreunei Camere a
Parlamentului.
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca
referitoare la transformarea pensiilor speciale in pensii in
sistemul public, invoca cele retinute de Curtea Constitutionala
prin Decizia nr. 873/2010 si Decizia nr. 871/2010. In plus fata de
considerentele deciziilor citate, arata ca justificarea adoptarii
Legii privind sistemul unitar de pensii publice are in vedere
situatia de criza economica in care se afla Romania in prezent,
precum si necesitatea respectarii angajamentelor internationale
asumate de stat. Cu privire la problema egalizarii varstei de
pensionare intre barbati si femei, arata ca reglementarea
sistemului de asigurari sociale de stat intra in competenta
exclusiva a statului.
Guvernul a transmis, prin adresele nr. 5/7.530/EB si
nr. 5/7.531/EB, inregistrate la Curtea Constitutionala cu
nr. 13.883 din 28 septembrie 2010 si nr. 13.992 din
29 septembrie 2010, punctul de vedere asupra sesizarii de
neconstitutionalitate. In legatura cu criticile de
neconstitutionalitate extrinseca, se arata ca este necesara
solicitarea unor clarificari celor doua Camere ale Parlamentului
din moment ce vizeaza deficiente care tin de modul de aplicare
a dispozitiilor Regulamentului Camerei Deputatilor. Se invoca
Decizia nr. 786/2009, Decizia nr. 413/2010 si Decizia
nr. 1.466/2009, prin care Curtea Constitutionala a aratat ca nu
este de competenta sa controlul modalitatii in care sunt puse in
aplicare regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului in
procesul legislativ. Cu referire la pretinsa incalcare a principiului
bicameralismului, se apreciaza ca o atare sustinere este
neintemeiata, intrucat modificarile aduse legii de Camera
Deputatilor, fata de forma adoptata de Senat, nu sunt de natura
a imprima deosebiri majore de continut juridic sau o configuratie
semnificativ diferita a actului normativ adoptat.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate intrinseca
a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, referitor la
argumentele invocate in legatura cu desfiintarea pensiilor
speciale, se arata ca aceasta problema a fost deja solutionata
de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 873/2010 cu ocazia
controlului a priori de constitutionalitate a dispozitiilor Legii
privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor. In ceea ce
priveste critica referitoare la modificarea punctului de pensie,
invoca Decizia nr. 793/2009, Decizia nr. 966/2007 si Decizia
nr. 1.140/2007, prin care Curtea Constitutionala a statuat ca este
de competenta exclusiva a legiuitorului, in functie de resursele
fondurilor de asigurari sociale disponibile, stabilirea valorii
punctului de pensie, a limitei maxime a cuantumului pensiei, a
conditiilor de recalculare si de recorelare a pensiilor anterior
stabilite, precum si indexarea acestora. In sfarsit, cu privire la
problema egalizarii treptate a varstei de pensionare, se arata ca
aceasta nu reprezinta o problema de constitutionalitate, ci de
oportunitate, aflata in competenta exclusiva a legiuitorului,
potrivit art. 47 din Constitutie.
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de
vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de
vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului,
rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dovezile depuse,
dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei,
precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie,
precum si ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992,
republicata, sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.
Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum
rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii
privind sistemul unitar de pensii publice. Din motivarea obiectiei
de neconstitutionalitate Curtea constata ca aceasta vizeaza atat
o critica de neconstitutionalitate extrinseca privind legea in
ansamblul sau, sub aspectul procedurii de adoptare, cat si o
critica de neconstitutionalitate intrinseca, ce priveste, in special,
prevederile art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53
alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2), precum
si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din lege. In consecinta, Curtea
urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor
art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1),
art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b),
e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice,
precum si asupra legii in ansamblul sau. Textele criticate
punctual au urmatorul cuprins:
Art. 6: *(1) In sistemul public de pensii sunt asigurate
obligatoriu, prin efectul legii:
[...]
I. c) cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari,
politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul
administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale,
ordinii publice si sigurantei nationale;
IV. persoanele care realizeaza, in mod exclusiv, un venit brut
pe an calendaristic, echivalent cu cel putin de 4 ori castigul
salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurarilor sociale de stat, si care se afla in una din situatiile
urmatoare:
[...]
e) alte persoane care realizeaza venituri din activitati
profesionale.*;
Art. 53: *(1) Varsta standard de pensionare este de 65 de
ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestei
varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de
pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.*;
Art. 54: *(1) In cazul persoanelor prevazute la art. 6
alin. (1) pct. I lit. c), varsta standard de pensionare este de 60 de
ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestei
varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de
pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 6.
(2) In cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c),
stagiul minim de cotizare in specialitate este de 20 de ani, atat
pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se
realizeaza prin cresterea stagiului minim de cotizare in
specialitate, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 6.
(3) In cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c),
stagiul complet de cotizare este de 30 de ani, atat pentru femei,
cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin
cresterea stagiului complet de cotizare, conform esalonarii
prevazute in anexa nr. 6.*;
Art. 65 alin. (4): *Cuantumul pensiei anticipate partiale se
stabileste din cuantumul pensiei pentru limita de varsta care
s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare
luna de anticipare, pana la indeplinirea conditiilor pentru
obtinerea pensiei pentru limita de varsta.*;
Art. 102 alin. (1) si (2): *(1) La data intrarii in vigoare a
prezentei legi, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei.
(2) Valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu
100% din rata inflatiei la care se adauga 50% din cresterea reala
a castigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.*;
Art. 196: *La data intrarii in vigoare a prezentei legi se
abroga:
[...]
b) Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat,
republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 748 din
14 octombrie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare; [...]
e) Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat si alte drepturi
de asigurari sociale ale politistilor, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificarile
si completarile ulterioare; [...]
g) art. 49—51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul
deputatilor si al senatorilor, republicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008; [...]
r) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (1) si (2)
ale art. 11, alin. (3) al art. 21 si art. 24 din Legea nr. 80/1995
privind Statutul cadrelor militare, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificarile si
completarile ulterioare;
s) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (3) al
art. 19 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldatilor si
gradatilor voluntari, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificarile si
completarile ulterioare.*
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale
art. 1 alin. (3) cu referire la caracterul de stat de drept al
Romaniei, art. 1 alin. (5) referitor la obligatia respectarii
Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, art. 11 alin. (2) privind
dreptul international si dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind
neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea in drepturi, art. 20
referitor la tratatele internationale privind drepturile omului,
art. 41 alin. (1) privind dreptul la munca, art. 44 privind dreptul de
proprietate privata, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor
la restrangerea exercitiului drepturilor sau libertatilor
fundamentale, art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului,
art. 64 alin. (1) potrivit caruia organizarea si functionarea fiecarei
Camere se stabilesc prin regulament propriu, art. 65 alin. (2)
lit. j) privind sedintele comune ale Camerelor, art. 67 privind
cvorumul legal, art. 73 alin. (3) privind categoriile de legi
organice, art. 75 alin. (4) privind sesizarea Camerelor, art. 76
alin. (1) si (3) privind adoptarea legilor, art. 79 privind Consiliul
Legislativ, art. 124 alin. (3) privind infaptuirea justitiei, art. 135
alin. (2) lit. f) privind economia, art. 144 si 145 privind
incompatibilitatile, respectiv independenta si inamovibilitatea
judecatorilor Curtii Constitutionale si art. 147 privind deciziile
Curtii Constitutionale. Totodata, sunt considerate ca fiind
incalcate si Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Carta
sociala europeana, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind
recunoasterea drepturilor, libertatilor si principiilor rezultate din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2 din
Pactul international cu privire la drepturile civile si politice —
privind recunoasterea de catre statele semnatare a tuturor
drepturilor garantate de pact persoanelor care se afla pe
teritoriul lor, precum si Directiva Consiliului din 24 iulie 1986
privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament
intre barbati si femei in cadrul regimurilor profesionale de
securitate sociala 86/378/CEE si Directiva 2000/78/CE a
Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general
in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea
in munca si ocuparea fortei de munca.
Inainte de a proceda la analiza obiectiei de
neconstitutionalitate, Curtea constata ca sesizarile formulate
indeplinesc conditiile prevazute de art. 146 lit. a) din Constitutie
sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, intrucat acestea au
fost semnate de un numar de 55 de deputati, respectiv 33 de
senatori.
Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza
a se pronunta, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin
procedural ce se constituie in critici de neconstitutionalitate
extrinseca, iar, pe de alta parte, asupra criticilor de
neconstitutionalitate intrinseca a legii supuse controlului.
I. In privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseca,
instanta constitutionala retine urmatoarele:
1.1. Pentru a analiza pretinsa incalcare a prevederilor art. 67
si art. 76 alin. (1) din Constitutie, Curtea urmeaza sa faca
aplicarea stricta a jurisprudentei sale in materia cvorumului si a
majoritatii necesare adoptarii legilor. In acest sens Curtea face
referire la Decizia nr. 55 din 21 februarie 2001, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 128 din 14 martie 2001,
prin care a statuat ca, dintre cvorumul de lucru si cel de vot,
numai acesta din urma este reglementat prin Constitutie si ca
*nimic nu impiedica instituirea prin regulament a unui alt cvorum
de lucru decat cvorumul de vot*. Totodata, prin Decizia nr. 123
din 25 aprilie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, Curtea a stabilit ca dispozitiile
constitutionale ale art. 74 alin. (2) [devenite, in urma revizuirii si
republicarii Constitutiei, art. 76 alin. (2) ] *au in vedere votul final
exprimat pentru proiectul de lege in ansamblu*.
In mod indubitabil, aceasta jurisprudenta a Curtii plaseaza
dispozitiile art. 67 si 76 la momentul votului final. Aceasta
concluzie este intarita si prin dispozitiile art. 75 alin. (1) din
Constitutie, care vizeaza *dezbaterea si adoptarea legii*; intrucat
art. 67 si 76 din Constitutie prevad ca numai la adoptarea legii
este nevoie de un anumit cvorum si majoritate de adoptare,
rezulta, fara dubiu, ca textul Constitutiei nu impune aceleasi
cerinte si cu privire la dezbaterea legii. Astfel, Curtea constata ca
adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizeaza votul
final exercitat de catre Parlament asupra ansamblului legii. In
acest sens se pronunta atat doctrina juridica din Romania, cat si
cea straina.
In aceste conditii, Curtea observa ca, potrivit stenogramei
sedintei Camerei Deputatilor, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea a II-a, nr. 129 din 24 septembrie 2010, legea
criticata a fost adoptata la votul final cu 170 de voturi pentru,
doua voturi impotriva si 3 abtineri. Legea criticata, avand
caracter organic, se adopta, potrivit art. 76 alin. (1) din
Constitutie, cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere; or,
din cei 333 de membri ai Camerei Deputatilor au votat in
favoarea legii un numar de 170 de deputati, ceea ce inseamna
ca legea, conform stenogramei, a fost adoptata cu respectarea
art. 76 alin. (1) din Constitutie. Avand in vedere acest lucru,
Curtea concluzioneaza ca, pe baza datelor existente in
stenograma, era intrunit si cvorumul legal necesar pentru
adoptarea legilor in sensul art. 67 din Constitutie.
Cu privire la sustinerile ca, la momentul votului final asupra
legii, in sala mai erau 80 de deputati, Curtea reitereaza cele
statuate in Decizia nr. 74 din 16 aprilie 1997, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 29 aprilie 1997,
in care a stabilit ca, in lipsa unei solicitari pentru reverificarea
cvorumului dupa apelul nominal, *rezultatele acestuia au ramas
valabile pana la finele sedintei*. De asemenea, prin Decizia nr. 96
din 30 iunie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, Curtea, analizand o obiectie
de neconstitutionalitate care viza lipsa cvorumului de sedinta,
s-a raportat in mod exclusiv la stenograma sedintei comune;
Curtea a mai statuat ca, *Intrucat cvorumul stabilit de
presedintele de sedinta la inceputul acesteia era de 245 de
senatori si deputati, deci peste minimul necesar prevazut de
Constitutie, si avand in vedere ca, in timpul sedintei, presedintii
grupurilor parlamentare nu au cerut presedintelui sedintei
comune reverificarea cvorumului, asa cum se prevede la art. 22
alin. 1 din regulament, se impune concluzia ca adoptarea Legii
privind acordarea tichetelor de masa s-a facut cu respectarea
cerintelor privitoare la cvorum, impuse de dispozitiile art. 64 din
Constitutie si ale art. 39 din Regulamentul sedintelor comune
ale Camerei Deputatilor si Senatului*.
In fine, prin Decizia nr. 188 din 29 decembrie 1998, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 521 din
31 decembrie 1998, Curtea a statuat ca, *In ceea ce priveste
faptul ca, dupa parasirea salii de sedinta de catre grupurile
parlamentare ale P.D.S.R., P.R.M. si P.U.N.R., presedintele de
sedinta avea obligatia sa verifice in ce masura conditia
constitutionala de cvorum era intrunita, se retine ca si aceasta
sustinere vizeaza tot aspecte de nivel regulamentar, iar nu
constitutional. [...] Din examinarea stenogramei lucrarilor, Curtea
retine ca era indeplinit cvorumul legal prevazut de Constitutie
inainte ca grupurile parlamentare mentionate sa paraseasca
sedinta, iar ulterior nu s-a cerut verificarea cvorumului conform
Regulamentului Camerei Deputatilor*.
Curtea mai retine ca, potrivit art. 144 alin. (3) din
Regulamentul Camerei Deputatilor, reverificarea cvorumului se
dispune la sedintele de vot final de catre presedinte, imediat
inaintea votarii, din proprie initiativa ori la cererea liderului unui
grup parlamentar.
Curtea constata, in cauza de fata, ca la lucrarile sedintei
Camerei Deputatilor din 15 septembrie 2010 din partea a doua,
in care de altfel a si fost adoptata legea criticata, au luat parte,
conform stenogramei sedintei, 181 de deputati, lipsind 152. Pe
parcursul sedintei, in lipsa oricarei solicitari din partea liderilor de
grup parlamentar, presedintele de sedinta nu a mai verificat
cvorumul, astfel incat, avand in vedere jurisprudenta mentionata
a Curtii Constitutionale, cvorumul stabilit la deschiderea sedintei
si-a pastrat valabilitatea pe tot parcursul acesteia. Astfel, nu se
poate constata ca nu a existat cvorum la votul final, mai ales ca,
potrivit stenogramei sedintei, chiar la votul final a rezultat o
prezenta de cel putin 175 de deputati.
Or, Curtea observa ca singurul document oficial in raport cu
care are competenta de a verifica cvorumul la momentul
exercitarii votului final este stenograma sedintei; or, potrivit
constatarilor din stenograma, facute atat la inceputul sedintei
Camerei Deputatilor, cat si la momentul votului final, cvorumul
constitutional era indeplinit.
Fata de sustinerea ca la momentul votului final erau efectiv
doar 80 de deputati prezenti in sala, Curtea retine ca, in
acceptiunea art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie, nu este
competenta sa controleze fapte materializate in actiuni sau
inactiuni, ci numai conformitatea extrinseca si intrinseca a
actului normativ adoptat cu Constitutia.
In fine, Curtea constata ca dovezile depuse in sustinerea
obiectiei de neconstitutionalitate, si anume cele 6 imagini aflate
pe suport electronic, nu sunt concludente pentru dovedirea
motivelor de neconstitutionalitate, intrucat aceste imagini nu
cuprind precizarea sursei, datei, momentului sau locului in care
au fost realizate.
1.2. Cu referire la critica de neconstitutionalitate ce vizeaza
nerespectarea unor termene procedurale prevazute de
Regulamentul Camerei Deputatilor, Curtea constata ca, prin
Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, a statuat ca nu
este de competenta sa analizarea eventualelor incalcari ale
Regulamentului. Curtea Constitutionala, in lipsa unei
competente exprese si distincte, nu isi poate extinde controlul si
asupra actelor de aplicare a regulamentelor, intrucat ar incalca
insusi principiul autonomiei regulamentare a celor doua
Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza intai din Legea
fundamentala. In virtutea acestui principiu fundamental,
aplicarea regulamentului este o atributie a Camerei Deputatilor,
asa incat contestatiile deputatilor privind actele concrete de
aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenta
exclusiva a Camerei Deputatilor, aplicabile, in acest caz, fiind
caile si procedurile parlamentare stabilite prin propriul
regulament, dupa cum si desfasurarea procedurii legislative
parlamentare depinde hotarator de prevederile aceluiasi
regulament, care, evident, trebuie sa concorde cu normele si
principiile fundamentale.
Analiza Curtii este una in drept, fara a viza aspecte de fapt
ale procedurii parlamentare. Mai mult, Curtea a aratat ca nu este
de competenta instantei constitutionale sa controleze
modalitatea in care sunt puse in aplicare regulamentele celor
doua Camere ale Parlamentului in procesul legislativ; a se
vedea, in acest sens, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 400 din 12 iunie
2009, Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie
2009, sau Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009.
1.3. Raportat la critica de constitutionalitate extrinseca
referitoare la incalcarea principiului bicameralismului, Curtea
constata ca aceasta este neintemeiata.
Prin Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, si Decizia
nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit
criterii esentiale pentru a se determina cazurile in care prin
procedura legislativa se incalca principiul bicameralismului.
Aceste criterii esentiale cumulative sunt:
a) existenta unor deosebiri majore de continut juridic intre
formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului;
b) existenta unei configuratii deosebite, semnificativ diferita,
intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului.
Din analiza comparata a documentelor privind initierea si
desfasurarea procesului legislativ in cauza, respectiv a
proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de
Senat, ca prima Camera sesizata, si a celei adoptate de Camera
Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, Curtea constata
ca modificarile operate de catre Camera Deputatilor fata de
forma legii adoptate de Senat nu sunt de natura a imprima nici
deosebiri majore de continut juridic fata de forma legii adoptata
de Senat sub aspectul solutiei legislative si nicio configuratie
deosebita, semnificativ diferita fata de cea a proiectului de lege
in forma adoptata de Senat. O atare concluzie este cu atat mai
evidenta cu cat aceasta lege a fost adoptata tacit de Senat, in
conditiile art. 75 alin. (2) teza finala din Constitutie.
In consecinta, Curtea retine ca au fost respectate, sub
aspectul modului de legiferare, dispozitiile constitutionale ale
art. 61 alin. (2).
1.4. Cu privire la eventuala nerespectare a dispozitiilor art. 99
alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ceea ce ar
atrage incalcarea art. 79 din Constitutie, Curtea constata ca o
atare critica nu poate fi adusa legii criticate din moment ce
modificarile aduse in Camera Deputatilor nu sunt de natura a
imprima nici deosebiri majore de continut juridic fata de forma
legii adoptata de Senat sub aspectul solutiei legislative si nici o
configuratie deosebita, semnificativ diferita fata de cea a
proiectului de lege in forma adoptata de Senat; astfel, nu se
poate ajunge la concluzia incalcarii naturii juridice si a rolului
Consiliului Legislativ.
1.5. Se sustine ca, procedural, eliminarea pensiilor de
serviciu ale deputatilor si senatorilor trebuia sa fie facuta in
sedinta comuna a celor doua Camere si nu dupa procedura
urmata prin prezenta lege. Curtea observa ca prin Legea
nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din
30 iunie 2010, aceste pensii speciale au fost deja eliminate si
integrate sistemului public de pensii, reglementat prin Legea
nr. 19/2000. Totodata, Legea nr. 119/2010 a fost adoptata in
urma angajarii raspunderii Guvernului in temeiul art. 114 din
Constitutie, in sedinta comuna.
Desi, in principiu, o lege adoptata in sedinte separate ale
celor doua Camere nu poate modifica, respectiv interveni in
domeniul rezervat legilor adoptate in sedinta comuna a celor
doua Camere, abrogarea art. 49—51 din Legea nr. 96/2006
privind Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie
2008, nu constituie decat o operatiune tehnico-legislativa de
corelare a prevederilor actului normativ adoptat cu cele existente
in alte legi ce reglementeaza pensiile speciale, respectiv masuri
in domeniul pensiilor. In aceste conditii, Curtea constata ca
legea de fata nu are caracter novator si nu aduce nicio
modificare sau un element nou in raport cu cadrul legal
consacrat odata cu aparitia Legii nr. 119/2010.
II. Cu privire la problemele de constitutionalitate intrinseca,
Curtea constata urmatoarele:
2.1. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate potrivit
careia aparitia Legii privind sistemul unitar de pensii publice nu
este justificata, intrucat schimbarile legislative ar fi putut avea
loc prin simpla modificare a legislatiei existente, precum si critica
potrivit careia modificarile succesive afecteaza stabilitatea
legislativa, generand o lipsa de incredere a cetatenilor in
sistemul de legi, Curtea constata ca Legea fundamentala,
precum si normele de tehnica legislativa stabilite de Legea
nr. 24/2000 nu instituie o obligatie a legiuitorului de a adopta o
noua reglementare prin includerea acesteia in cea deja
existenta ori pe calea unui act normativ nou, separat. De aceea,
un astfel de argument nu poate fi retinut ca un criteriu de
apreciere a constitutionalitatii unui act normativ.
In ceea ce priveste afectarea stabilitatii legislative, Curtea
constata ca obligatia respectarii legilor, consacrata de art. 1
alin. (5) din Constitutie, nu presupune, prin continutul sau,
asigurarea unui cadru legislativ inflexibil. Interventia legislativa
este necesara atat pentru a adapta actele normative la realitatile
economice, sociale si politice existente, dar si pentru a asigura,
asa cum este in cazul legii supuse analizei de constitutionalitate,
un cadru legislativ unitar, care sa contribuie la o mai buna
aplicare a legii si la indepartarea oricaror situatii echivoce sau
inechitati in aplicarea legii.
In acest sens Curtea constata ca modificarile succesive pe
care le-a suferit Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii si alte drepturi de asigurari sociale si existenta legilor
privind pensiile speciale care au fost abrogate partial prin efectul
Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul
pensiilor au transformat legislatia in domeniul pensiilor in
instrumente juridice dificil de utilizat si aplicat, dand posibilitatea
unor interpretari neunitare si afectand caracterul previzibil al
normei de lege. Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca
Legea privind sistemul unitar de pensii publice nu contribuie la
generarea unui climat de instabilitate legislativa, economica,
politica ori sociala, ci, din contra, ajuta la crearea unui cadru
legislativ mai coerent si unitar.
Sustinerea autorilor obiectiei de neconstitutionalitate in
sensul ca, prin continutul normativ al legii adoptate, se creeaza
un paralelism legislativ care ar contraveni dispozitiilor art. 16 din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru
elaborarea actelor normative si, pe cale de consecinta,
dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie referitoare la
respectarea legilor este neintemeiata. Curtea constata ca Legea
nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
a reglementat transformarea pensiilor speciale, acordate pana
la acea data anumitor categorii socio-profesionale, in pensii in
intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si
alte drepturi de asigurari sociale. De asemenea, a dispus
recalcularea pensiilor cuvenite sau aflate in plata, prevazute la
art. 1 si 2 din Legea nr. 119/2010, potrivit dispozitiilor Legii
nr. 19/2000, asigurandu-se astfel tranzitia de la reglementarea
anterioara catre noile dispozitii ale legii. Art. 7 alin. 1) din Legea
nr. 119/2010 prevede in acest sens ca *procedura de stabilire,
plata, suspendare, recalculare, incetare si contestare a pensiilor
recalculate potrivit prezentei legi este cea prevazuta de Legea
nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare*. De
asemenea, avandu-se in vedere conditiile in care s-a desfasurat
activitatea anumitor categorii socio-profesionale, au fost
reglementate aspecte specifice privind calculul stagiului de
cotizare.
Legea supusa controlului de constitutionalitate merge un pas
mai departe fata de reglementarea Legii nr. 119/2010,
reprezentand o alta etapa. Astfel, transformarea pensiilor
speciale in pensii in sistemul public fiind deja realizata prin
efectul Legii nr. 119/2010, Legea privind sistemul unitar de pensii
publice reglementeaza situatia persoanelor care anterior
beneficiau de pensii speciale, cu exceptia magistratilor, ca fiind
deja parte a sistemului public de pensii. Fireste, anumite
dispozitii, precum cele referitoare la calculul pensiilor, sunt
preluate in noua lege, dar prin aceasta se realizeaza, in
realitate, o cursivitate si o coerenta legislativa, asigurandu-se
totodata unitatea tratamentului juridic.
Confirmand aceasta realitate juridica, dispozitiile art. 171 din
actul normativ criticat se refera la fostele pensii speciale ca fiind
deja parte a sistemului public de pensii prin efectul Legii
nr. 119/2010.
Pentru aceste ratiuni, avand in vedere obiectivele diferite ale
reglementarilor Legii nr. 119/2010 fata de cele ale Legii privind
sistemul unitar de pensii publice, Curtea apreciaza ca aceste
doua acte normative nu creeaza un paralelism legislativ.
2.2. Cu referire la critica de neconstitutionalitate vizand
modificarea valorii punctului de pensie, Curtea constata ca,
potrivit dispozitiilor art. 80 din Legea nr. 19/2000, *(1) Valoarea
unui punct de pensie se stabileste prin legea bugetului
asigurarilor sociale de stat. Aceasta se determina prin
actualizarea valorii punctului de pensie din luna decembrie a
fiecarui an cu cel putin rata inflatiei, prognozata pentru anul
bugetar urmator de institutia cu atributii in domeniu.
(2) In raport cu evolutia indicatorilor macroeconomici si cu
resursele financiare, valoarea punctului de pensie, stabilita
conform prevederilor alin. (1), poate fi majorata prin legile de
rectificare a bugetului asigurarilor sociale de stat.
(3) Valoarea punctului de pensie, determinata conform
prevederilor alin. (1) sau (2), nu poate fi mai mica de 37,5% din
salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurarilor sociale de stat, incepand cu 1 ianuarie 2008,
respectiv de 45% din salariul mediu brut utilizat la
fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, incepand
cu 1 ianuarie 2009.*
Prevederile art. 80 alin. (1) si (3) din Legea nr. 19/2000 au
fost insa suspendate atat pe parcursul anului 2009, cat si pe cel
al anului 2010 prin dispozitiile art. 8 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 4/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 92 din 16 februarie 2009, respectiv ale art. IV din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2009, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 919 din 29 decembrie
2009.
Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010
nr. 12/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 61 din 27 ianuarie 2010, a stabilit, prin art. 16, valoarea unui
punct de pensie la 732,8 lei, aplicabila de la 1 ianuarie 2010.
Legea privind sistemul unitar de pensii publice stabileste, in
art. 102 alin. (1), ca valoarea punctului de pensie este tot
de 732,8 lei. Aceasta valoare urmeaza a se majora anual cu
100% din rata inflatiei, precum si cu un procent din cresterea
reala a castigului salarial mediu brut. In cazul in care acesti
indicatori de majorare a pensiei ar avea valori negative, valoarea
punctului de pensie nu va scadea, ci va pastra valoarea ultimului
punct de pensie.
Curtea constata ca noua reglementare nu mai pastreaza
dispozitiile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, care fixau un
prag al valorii punctului de pensie raportat la un anumit procent
din salariul mediu brut. Aceasta nu are insa semnificatia
diminuarii valorii punctului de pensie actual. Asa cum se
constata din cele aratate mai sus, punctul de pensie urmeaza a
pastra acelasi cuantum, fiind doar modificate conditiile in care
acesta va fi majorat pe viitor.
Curtea constata insa ca, desi consacra dreptul la pensie,
art. 47 alin. (2) din Constitutie nu ofera garantii si cu privire la
algoritmul de crestere a cuantumului acesteia in viitor. Din
contra, prin Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie
2008, s-a statuat ca *valoarea punctului de pensie, limita
maxima a cuantumului pensiei, conditiile de recalculare si de
recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca si indexarea acestora,
nu se pot face decat in raport cu resursele fondurilor de asigurari
sociale disponibile*.
Desigur, libertatea de reglementare a legiuitorului nu este
una absoluta, aceasta neputand justifica incalcarea principiului
neretroactivitatii legii civile ori a celui al egalitatii in drepturi a
cetatenilor si nici cerinta asigurarii unui nivel de trai decent. Mai
mult, relevand inca o conditie a reglementarii dreptului la pensie,
Curtea, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010,
stabilea ca *prin sumele platite sub forma contributiilor la bugetul
asigurarilor sociale, persoana in cauza practic si-a castigat
dreptul de a primi o pensie in cuantumul rezultat prin aplicarea
principiului contributivitatii*. In sfarsit, sintetizand cele retinute
cu privire la dreptul legiuitorului de a interveni legislativ in sensul
reducerii cuantumului pensiei cuvenite sau aflate in plata,
Curtea, prin aceeasi decizie, statua ca, avand in vedere gradul
ridicat de protectie oferit prin Constitutie dreptului la pensie,
*reducerea cuantumului pensiei contributive, indiferent de
procent si indiferent de perioada, nu poate fi realizata. Rezulta
ca art. 53 din Constitutie nu poate fi invocat ca temei pentru
restrangerea exercitiului dreptului la pensie*.
Toate aceste limite de legiferare tind insa la protejarea
cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate in plata, precum si la
respectarea anumitor principii privind stabilirea acesteia, asa
cum sunt principiile contributivitatii si al egalitatii, si nu pot fi
extinse si cu privire la alte aspecte, cu efectul negarii dreptului
constitutional al legiuitorului de a stabili politica in domeniul
asigurarilor sociale in functie de resursele financiare de care
dispune.
Acelorasi concluzii se circumscriu si criticile marginale
formulate de autorii sesizarii referitoare la inasprirea conditiilor
de acordare a pensiilor speciale partiale si a pensiilor de
invaliditate.
Intr-adevar, Curtea constata ca Legea privind sistemul unitar
de pensii publice, in privinta pensiilor mai sus mentionate, creste
procentul de diminuare a cuantumului pensiei in raport cu cel
stabilit prin Legea nr. 19/2000.
Astfel, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stabileste
urmatoarele: *Cuantumul pensiei anticipate partiale se stabileste
din cuantumul pensiei pentru limita de varsta, prin diminuarea
acestuia in raport cu stagiul de cotizare realizat si cu numarul de
luni cu care s-a redus varsta standard de pensionare, conform
tabelului nr. 2.
TABELUL Nr. 2
Stagiul de cotizare realizat peste stagiul Procentul de diminuare
standard complet de cotizare prevazut in pentru fiecare luna de anticipare
anexa nr. 3 (coloanele 3 si 6) (%)
Pana la 1 an 0,50
Peste 1 an 0,45
Peste 2 ani 0,40
Peste 3 ani 0,35
Peste 4 ani 0,30
Peste 5 ani 0,25
Peste 6 ani 0,20
Peste 7 ani 0,15
Peste 8 ani 0,10
Intre 9 si 10 ani 0,05*
Art. 65 alin. (4) din Legea privind sistemul unitar de pensii
publice prevede insa o diminuare a cuantumului pensiei pentru
limita de varsta cu 0,75% pentru fiecare luna de anticipare.
De asemenea, la calculul pensiilor de invaliditate, legea
criticata stabileste un punctaj lunar inferior fata de cel
reglementat de Legea nr. 19/2000.
O astfel de reglementare are ca obiectiv descurajarea
pensionarilor anticipate partiale si a pensionarilor pentru
invaliditate care au generat in timp o crestere semnificativa a
masei persoanelor asigurate inaintea varstei legale de
pensionare, cu scaderea concomitenta a numarului
contribuabililor. In acest sens, in expunerea de motive a Legii
privind sistemul unitar de pensii publice se arata ca *in prezent,
in Romania, varsta medie reala de pensionare este mult prea
scazuta, aceasta fiind de 54 de ani, fata de varstele standard
de pensionare cerute de legislatia in vigoare, in trimestrul IV
2009, de: 58 ani si 8 luni pentru femei, respectiv 63 ani si 8 luni
pentru barbati. Motivele esentiale ale acestei diferente
semnificative o reprezinta numarul mare si in crestere de
pensionari inainte de implinirea varstei standard pentru activitate
in conditii de munca speciale si deosebite, pentru invaliditate,
pentru indeplinirea anticipata a stagiului complet de cotizare,
inclusiv in cazul pensionarilor urmasi. Se adauga varstele mult
mai reduse practicate de actualele sisteme de pensii speciale,
cum ar fi: 50 de ani pentru personalul navigant din aviatia civila,
55 de ani pentru militari si politisti, 60 de ani pentru magistrati si
personalul auxiliar din tribunale si curti de apel*.
In acest context, masurile amintite, care tind la inasprirea
conditiilor de pensionare, nu urmaresc decat sa favorizeze
sporirea numarului contribuabililor, prin descurajarea
pensionarilor inainte de implinirea varstei legale de pensionare,
precum si preventia situatiilor de acordare a pensiei de
invaliditate prin fraudarea legii. Or, in conditiile in care principala
sursa de finantare a fondului de asigurari sociale o constituie
contributiile masei active a populatiei, una dintre masurile cele
mai eficiente de interventie este chiar aceea de sporire a masei
populatiei active. In acest mod, se realizeaza o echilibrare a
veniturilor si cheltuielilor bugetului de asigurari sociale de stat, in
conditiile in care, in prezent, raportul de dependenta al
sistemului public de pensii este de 0,98 pensionari/
1 contribuabil.
De altfel, aceste masuri se incadreaza in curentul general
european de crestere a varstei de pensionare si implicare pe
cat mai mult timp posibil a populatiei in sfera activitatilor care
genereaza venituri la fondurile de asigurari sociale, cu scaderea
corelativa a masei persoanelor care beneficiaza de drepturi de
asigurari sociale. Aceste masuri se impun, pe de o parte, ca
urmare a imbatranirii populatiei, iar pe de alta parte, ca urmare
a cresterii sperantei de viata, ambele cu efectul cresterii masei
populatiei care beneficiaza de drepturi de asigurari sociale.
Toate acestea pun in discutie, intr-un viitor nu foarte indepartat,
o regandire a sistemelor de asigurari sociale existente.
Daca legiuitorul ar fi putut adopta alte politici care sa aiba in
final acelasi efect, de echilibrare a sistemului public de pensii,
este un aspect asupra caruia instanta de contencios
constitutional nu se poate pronunta, neintrand in competenta sa
compararea efectelor pozitive sau negative ale diverselor politici
propuse in cadrul diferitelor orientari politice. Singurele aspecte
asupra carora se poate pronunta Curtea sunt acelea care
vizeaza conformitatea textelor de lege adoptate de Parlament
cu Constitutia. Or, sub acest aspect, avand in vedere cele
retinute mai sus, cu privire la dreptul legiuitorului de a
reglementa dreptul la pensie, Curtea apreciaza ca modificarea
pe viitor a cuantumului acesteia nu poate fi interpretata ca
aducand atingere dispozitiilor art. 47 alin. (2) din Constitutie, atat
timp cat aceasta nu se adreseaza drepturilor deja cuvenite sau
aflate in plata si nu se creeaza o discriminare intre persoanele
aflate in aceeasi situatie juridica.
In acest context, Curtea tine sa precizeze ca dispozitiile
art. 171 din Legea privind sistemul unitar de pensii publice,
potrivit carora, *la data intrarii in vigoare a prezentei legi, pensiile
din sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,
inclusiv categoriile de pensii prevazute la art. 1 din Legea
nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor,
devin pensii in intelesul prezentei legi*, nu pot fi interpretate in
sensul generarii unor efecte retroactive ale legii, cu afectarea
drepturilor cuvenite sau aflate in plata stabilite in acord cu
principiul contributivitatii, potrivit reglementarilor aplicabile pana
la intrarea sa in vigoare.
2.3. Cu referire la criticile de neconstitutionalitate care
vizeaza eliminarea prin prezenta lege a pensiilor speciale,
Curtea constata ca legea criticata, in aceasta materie, nu
schimba cu nimic situatia consacrata dupa adoptarea Legii
nr. 119/2010. Or, Legea nr. 119/2010 a facut obiectul unui control
a priori de constitutionalitate, criticate fiind aceleasi aspecte ca
cele invederate in cauza de fata. Astfel, prin Decizia nr. 871 din
25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea, respingand obiectia
de neconstitutionalitate care viza viitoarea Lege nr. 119/2010, a
statuat ca *pensiile de serviciu se bucura de un regim juridic
diferit in raport cu pensiile acordate in sistemul public de pensii.
Astfel, spre deosebire de acestea din urma, pensiile de serviciu
sunt compuse din doua elemente, indiferent de modul de calcul
specific stabilit de prevederile legilor speciale, si anume: pensia
contributiva si un supliment din partea statului care, prin
adunarea cu pensia contributiva, sa reflecte cuantumul pensiei
de serviciu stabilit in legea speciala. Partea contributiva a
pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor sociale de
stat, pe cand partea care depaseste acest cuantum se suporta
din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art. 85 alin. (1) din
Legea nr. 303/2004 sau art. 180^1 din Legea nr. 19/2000]. Mai
mult, in cazul pensiilor militare, intregul cuantum al pensiei
speciale se plateste de la bugetul de stat (a se vedea Legea
nr. 164/2001). De altfel, Decizia Curtii Constitutionale nr. 20 din
2 februarie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, a statuat ca pensia de
serviciu constituie «o compensatie partiala a inconvenientelor
ce rezulta din rigoarea statutelor speciale», ceea ce
demonstreaza, fara drept de tagada, ca, de fapt, acel supliment
de care am facut vorbire mai sus se constituie in acea
compensatie partiala mentionata de Curte, pentru ca
diferentierea existenta intre o pensie speciala si una strict
contributiva, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.
Acordarea acestui supliment, asa cum se poate desprinde si
din decizia mai sus amintita, a urmarit instituirea unei regim
special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale
supuse unui statut special. Aceasta compensatie,
neavand ca temei contributia la sistemul de asigurari sociale,
tine de politica statului in domeniul asigurarilor sociale si nu se
subsumeaza dreptului constitutional la pensie, ca element
constitutiv al acestuia.
In acest sens, trebuie observat ca dispozitiile art. 47 alin. (2)
din Constitutie se refera distinct la dreptul la pensie fata de cel
la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute
de lege, dar pe care Legea fundamentala nu le nominalizeaza.
Prin urmare, in ceea ce priveste aceste din urma drepturi de
asigurari sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, in
functie de politica sociala si fondurile disponibile, asupra
acordarii lor, precum si asupra cuantumului si conditiilor de
acordare. Se poate spune ca, fata de acestea, Constitutia
instituie mai degraba o obligatie de mijloace, iar nu de rezultat,
spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat in mod
expres.
Ca atare, avand in vedere conditionarea posibilitatii statului
de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, asa cum
sunt resursele financiare de care dispune, faptul ca acestor
prestatii ale statului nu li se opune contributia asiguratului la
fondul din care se acorda aceste drepturi, precum si caracterul
succesiv al acestor prestatii, dobandirea dreptului la pensie
speciala nu poate fi considerata ca instituind o obligatie ad
aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept
castigat reprezentand doar prestatiile deja realizate pana la
intrarea in vigoare a noii reglementari si asupra carora legiuitorul
nu ar putea interveni decat prin incalcarea dispozitiilor art. 15
alin. (2) din Constitutie. Relevanta in acest sens este si Decizia
nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, in care s-a
statuat ca «o lege nu este retroactiva atunci cand modifica
pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand
suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice
constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri
legea noua nu face altceva decat sa refuze supravietuirea legii
vechi si sa reglementeze modul de actiune in timpul urmator
intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare».
Conformandu-se dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie,
textele de lege criticate afecteaza pensiile speciale doar pe
viitor, si numai in ceea ce priveste cuantumul acestora. Celelalte
conditii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de
activitate in acea profesie si varsta eligibila, nu sunt afectate de
noile reglementari. De asemenea, Legea privind instituirea unor
masuri in domeniul pensiilor nu se rasfrange asupra prestatiilor
deja obtinute anterior intrarii sale in vigoare, care constituie facta
praeterita.
Oricum, avand in vedere ca pensiile speciale nu reprezinta
un privilegiu, ci au o justificare obiectiva si rationala, Curtea
considera ca acestea pot fi eliminate doar daca exista o ratiune,
o cauza suficient de puternica spre a duce in final la diminuarea
prestatiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, in cazul
Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, o atare
cauza o reprezinta necesitatea reformarii sistemului de pensii,
reechilibrarea sa, eliminarea inechitatilor existente in sistem si,
nu in ultimul rand, situatia de criza economica si financiara cu
care se confrunta statul, deci atat bugetul de stat, cat si cel al
asigurarilor sociale de stat. Astfel, aceasta masura nu poate fi
considerata ca fiind arbitrara; de asemenea, Curtea urmeaza a
observa ca masura nu impune o sarcina excesiva asupra
destinatarilor ei, ea aplicandu-se tuturor pensiilor speciale, nu
selectiv, nu prevede diferentieri procentuale pentru diversele
categorii carora i se adreseaza, pentru a nu determina ca una
sau alta sa suporte mai mult sau mai putin masura de reducere
a venitului obtinut dintr-o atare pensie.
Prin Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie
2007, Curtea a aratat ca «Legea nr. 19/2000, lege-cadru in
reglementarea drepturilor de asigurari sociale in sistemul public,
a asezat pe principii si reguli noi intreaga legislatie a pensiilor.
Printre modificarile esentiale se numara si integrarea in sistemul
public a mai multor sisteme distincte anterior si eliminarea
posibilitatii de acordare a drepturilor de pensie intr-un sistem si
pentru perioadele asigurate in alte sisteme», ceea ce
demonstreaza clar ca legiuitorul este indrituit sa integreze
sistemele de pensii speciale in sistemul general. [...]
In continuare, analizand criticile acelorasi texte de lege in
raport cu dispozitiile art. 44 din Constitutie si cu prevederile art. 1
din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea constata
ca, in esenta, aceste critici pornesc de la cele statuate de Curtea
Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Büchen contra
Republicii Cehe — 2002, in care s-a aratat ca notiunea de
«bun» inglobeaza orice interes al unei persoane de drept privat
ce are o valoare economica, astfel ca dreptul la pensie poate fi
asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate
privata.
Pentru a raspunde acestor critici este necesara reiterarea
considerentelor deja retinute cu privire la natura speciala a
pensiei de serviciu, a celor doua componente, contributiva si
necontributiva, ale sale, precum si a faptului ca ultima
componenta este supusa practic conditiei ca statul sa dispuna
de resursele financiare pentru a putea acorda si alte drepturi de
asigurari sociale fata de cele pe care Constitutia le
nominalizeaza in mod expres. In aceste conditii, partea
necontributiva a pensiei de serviciu, chiar daca poate fi
incadrata, potrivit interpretarii pe care Curtea Europeana a
Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol aditional la
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale, in notiunea de «bun», ea reprezinta totusi, din
aceasta perspectiva, un drept castigat numai cu privire la
prestatiile de asigurari sociale realizate pana la data intrarii in
vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are
semnificatia exproprierii. [...]
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a textelor
de lege supuse controlului instantei de contencios constitutional
cu dispozitiile art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) din
Constitutie, Curtea constata ca autorii sesizarii considera ca
eliminarea pensiilor speciale aduce atingere «principiului
protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor cu privire la un
anumit nivel al protectiei si securitatii». Acest principiu nu este
insa consacrat constitutional, iar drepturile rezultate din actul de
pensionare sunt previzibile, si anume indrituirea persoanei la
cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare,
restul cuantumului pensiei (cea suplimentara) fiind supus
elementelor variabile amintite mai sus, si anume optica
legiuitorului si resursele financiare ale statului care pot fi alocate
in aceasta directie.
Ca atare, Curtea constata ca nu au fost incalcate dispozitiile
art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie.*
Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca cele
retinute in decizia mentionata se aplica mutatis mutandis si cu
privire la prezenta cauza.
Obiter dictum, Curtea observa ca acest lucru nu inseamna
ca, pe viitor, cand conditiile economice o vor permite, legiuitorul
nu va putea reinstitui pensiile speciale pentru categoriile de
personal care ar putea fi indrituite, in mod obiectiv si rational,
sa le primeasca.
2.4. Curtea constata ca invocarea incalcarii art. 124 alin. (3),
art. 144 si 145 din Constitutie este lipsita de orice suport, intrucat
Camera Deputatilor a eliminat prevederea din forma initiala a
proiectului de lege potrivit careia pensiile de serviciu ale
judecatorilor, procurorilor, judecatorilor si, respectiv,
magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale deveneau pensii
in intelesul legii-cadru a pensiilor publice. Astfel, legea criticata,
in conformitate cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 873 din
25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 433 din 28 iunie 2010, nu afecteaza si nu abroga dispozitiile
legale care reglementeaza pensia de serviciu a judecatorilor,
procurorilor, respectiv a judecatorilor si magistratilor-asistenti ai
Curtii Constitutionale. O atare concluzie se impune, intrucat
art. 171 din lege nu vizeaza pensiile judecatorilor, procurorilor,
respectiv ale judecatorilor si magistratilor-asistenti ai Curtii
Constitutionale. De asemenea, in acest sens au fost eliminate
referirile facute la abrogarea dispozitiilor art. 82, 83^1, 84 si 85
din Legea nr. 303/2004, acestea ramanand in vigoare; de altfel,
actualul art. 196 lit. s) din legea criticata nu vizeaza in niciun fel
pensiile de serviciu ale judecatorilor, procurorilor, judecatorilor
si, respectiv, ale magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale.
2.5. Critica de neconstitutionalitate care priveste art. 6
alin. (1) pct. IV lit. e) din legea criticata este neintemeiata. Acest
text preia solutia legislativa de principiu cuprinsa in art. 5 alin. (1)
pct. IV lit. f) din Legea nr. 19/2000, insa nu impune obligativitatea
asigurarii in cadrul sistemului public de pensii a persoanelor
provenite, spre exemplu, din randul avocatilor. Acestora li se
aplica dispozitiile art. 6 alin. (2) din lege, potrivit carora *Se pot
asigura in sistemul public de pensii, pe baza de contract de
asigurare sociala, in conditiile prezentei legi, avocatii, personalul
clerical si cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege,
neintegrate in sistemul public, precum si orice persoana care
doreste sa se asigure, respectiv sa-si completeze venitul
asigurat*.
De altfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile si alte drepturi de
asigurari sociale ale avocatilor, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 610 din 28 noiembrie 2000, *Dreptul la
pensie si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatului se
exercita in conditiile prezentei ordonante de urgenta prin
sistemul unic, propriu si autonom de pensii si alte drepturi de
asigurari sociale, gestionat de Casa de Asigurari a Avocatilor
din Romania*, iar legea criticata nu abroga, modifica sau
completeaza acest text.
2.6. Cu privire la modificarile aduse varstei legale de
pensionare, Curtea retine ca autorii sesizarii critica aceste
dispozitii prin prisma art. 47 din Constitutie, considerand ca
aceasta masura aduce o restrangere a dreptului la pensie,
precum si o afectare a nivelului de trai al populatiei.
In jurisprudenta sa Curtea a analizat de mai multe ori critici
referitoare la reglementarea varstelor de pensionare. Aceste
critici au vizat diferentele de tratament juridic instituite intre
barbati si femei sub aspectul conditiilor de pensionare,
solicitandu-se in mod constant egalizarea acestora. Criticile au
fost invocate nu doar din perspectiva barbatilor, care s-au
considerat discriminati prin obligatia de a munci pana la o varsta
mai inaintata decat femeile, asa cum releva Decizia nr. 888 din
30 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007, dar si din perspectiva
femeilor, nemultumite de faptul ca la implinirea varstei prevazute
de lege, mai mica decat cea a barbatilor, femeia poate fi
pensionata, ceea ce reprezinta o discriminare, o atingere adusa
dreptului la munca si o vatamare a dreptului la un nivel de trai
decent. In acest sens poate fi amintita Decizia nr. 107 din
1 noiembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996. De altfel, aceasta este si
decizia prin care Curtea s-a pronuntat pentru prima oara asupra
diferentei de tratament dintre barbati si femei sub aspectul
conditiilor de pensionare, retinand ca *daca, in principiu,
conditiile generale socio-profesionale dintre femeie si barbat ar
fi egale, nu numai in sens formal-juridic al termenului, ci si in
sens real, evident ca exceptia ar fi intemeiata. In fapt, insa,
datorita imperativelor legate de cresterea si educarea copiilor,
indeosebi in primii ani, sarcinilor sporite ce revin femeilor in
gospodarie, lipsei unor modalitati sociale si economice larg
accesibile, in perioada actuala de tranzitie, care sa le degreveze
de aceste obligatii, precum si altor aspecte care ingreuneaza
ascensiunea lor profesionala (concedii de maternitate, concedii
postnatale, concedii pentru ingrijirea copilului bolnav, interdictiile
cu scop de protectie de a lucra in anumite conditii etc.), precum
si altor imprejurari, femeile sunt in situatii ce le dezavantajeaza
fata de barbati. Desigur, asemenea situatii cu timpul se
estompeaza si vor disparea, fenomen ce se regaseste in toate
tarile europene ca fiind una dintre caracteristicile evolutiei
societatilor moderne. In prezent, insa, majoritatea statelor au
consacrat varste diferite de pensionare, desi principiul egalitatii
sexelor este general admis*.
Pronuntandu-se asupra constitutionalitatii solutiei legislative
care consacra tratamentul diferit dintre sexe, Curtea, prin decizia
amintita, a pus in balanta conditiile sociale existente la
momentul anului 1995, apreciind ca textele de lege criticate
reflecta aceste conditii, fiind astfel constitutionale. In acelasi timp
insa, Curtea observa tendinta de schimbare a conditiilor sociale
la nivel european si nu excludea, pe viitor, o eventuala
reconsiderare a opticii sale.
Aceasta solutie a fost pastrata in mod constant pana in anul
2008, cand Curtea, prin Decizia nr. 191 din 28 februarie 2008,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din
2 aprilie 2008, observa ca institutiile europene si jurisprudenta
Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin Hotararea din
22 august 2006, pronuntata in Cauza Walker contra Regatului
Unit, subliniau posibilitatea si chiar necesitatea egalizarii
tratamentului juridic dintre barbati si femei. Cu toate acestea,
era lasata la latitudinea statelor aprecierea momentului si a
intervalului de timp necesar operarii acestor modificari. In acest
context, Curtea, observand schimbarea conditiilor sociale, cel
putin la nivelul celorlalte tari europene, care reclama instituirea
egalitatii de tratament, a apreciat totusi ca doar legiuitorul este
in masura sa aprecieze in mod concret momentul in care
aceasta schimbare va avea loc.
Adoptand Legea privind sistemul unitar de pensii publice,
legiuitorul a considerat ca este momentul sa initieze o
reglementare care sa conduca, gradual, la instituirea unui
tratament egal intre barbati si femei sub aspectul varstei de
pensionare.
Desigur, Curtea constata ca traditiile culturale si realitatile
sociale sunt inca in stadiu de evolutie catre asigurarea unei
egalitati faptice reale intre sexe, astfel incat nu se poate ajunge
la concluzia ca, in prezent, conditiile sociale din Romania pot fi
considerate ca sustinand o egalitate absoluta intre barbati si
femei. Cu toate acestea, pasi importanti au fost facuti. Un
exemplu il constituie extinderea dreptului la concediu pentru
cresterea copilului si la barbati, inclusiv in domeniul militar,
relevanta fiind in acest sens Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005, publicata in Monitorul Oficial la Romaniei, Partea I, nr. 245 din
24 martie 2005.
Pentru aceste motive, cresterea varstei de pensionare a
femeii pana la 65 de ani a fost prevazuta a se realiza pe
parcursul a 15 ani, timp in care se preconizeaza ca, in Romania,
conditiile sociale vor suferi schimbari semnificative.
Dincolo de modificarile firesti ce apar in societate sub
aspectul mentalitatilor, al culturii, educatiei si cu privire la traditii,
prevederea unui tratament egal intre sexe apare tot mai
necesara in contextul curentului european care impune statelor
alinierea la standardele unui tratament egal, nediscriminatoriu
intre barbati si femei.
Belgia, Franta, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda,
Olanda, Portugalia, Spania, Suedia si Ungaria au deja
prevazuta o varsta egala de pensionare intre barbati si femei, in
timp ce Austria, Marea Britanie, Estonia si Letonia sunt in curs
de egalizare.
Romania, dand expresie cerintelor actelor normative
europene, a adoptat, de asemenea, o serie de masuri in sensul
asigurarii egalitatii de tratament in domeniul pensiilor. Relevanta
este prevederea unui regim egal intre barbati si femei sub
aspectul conditiilor de acordare a pensiilor facultative, asa cum
prevede, in prezent, Legea nr. 204/2006, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006. De
asemenea, transpunand prevederile Directivei 86/378/CEE
privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament
intre barbati si femei in cadrul regimurilor profesionale de
securitate sociala, Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalitatii de tratament
intre barbati si femei in cadrul schemelor profesionale de
securitate sociala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007, a dus la egalizarea varstelor
pentru mai multe categorii socio-profesionale asa cum sunt
militarii, politistii sau personalul diplomatic si consular.
Cerintele Uniunii Europene au cunoscut la randul lor o
evolutie determinata, in mare parte, si de nuantarea, in timp, de
catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene a campului de
aplicare a principiului egalitatii intre sexe in materia pensiilor.
Desigur, cerinta unei varste egale intre barbati si femei a fost
subliniata indeosebi in ceea ce priveste sistemele de pensii care
nu cadeau in sfera de aplicare a Directivei 79/7/CEE privind
aplicarea treptata a principiului egalitatii de tratament intre
barbati si femei in domeniul securitatii sociale. Prevederile art. 7
din aceasta directiva lasa o marja de apreciere statului in ceea
ce priveste ritmul de egalizare a varstelor de pensionare.
Cu toate acestea, sunt de retinut considerentele Curtii de
Justitie a Uniunii Europene in fata unor argumente precum cele
vizand rolul femeii in familie, argumente pe care, de altfel,
Curtea Constitutionala le-a avut in vedere in jurisprudenta sa de
pana acum. Plecand de la principiul asigurarii unei remunerari
egale intre femei si barbati, pentru o munca egala, Curtea de la
Luxembourg, prin Decizia din 13 noiembrie 2008, pronuntata in
Cauza Comisia Comunitatilor Europene contra Italiei C-46/07,
dar si prin Decizia din 26 martie 2009, pronuntata in Cauza
Comisia Comunitatilor Europene contra Greciei C-559/07,
statua ca masurile sociale trebuie sa contribuie la asigurarea
unei vieti profesionale a femeilor egale cu cea a barbatilor.
Impunerea unor varste de pensionare diferite nu are aptitudinea
de a compensa dezavantajele si greutatile pe care le intampina
femeile in cariera lor profesionala din cauza statutului lor social.
De asemenea, s-a amintit ca preocuparea pentru cresterea
copiilor nu trebuie raportata doar la femei, ci si la barbati si ca,
din aceasta perspectiva, situatia celor doua sexe este
comparabila.
Fata de toate cele aratate mai sus, Curtea considera ca se
impune o schimbare a opticii sale in ceea ce priveste problema
egalizarii varstei de pensionare intre barbati si femei. Fara a
putea sa se pronunte transant asupra oportunitatii sale, totusi,
opozitia fata de aceasta solutie ar semnifica, in prezent, insasi
opunerea unui curent social care are o amploare internationala,
la ale carui standarde Romania este chemata sa se ridice.
Desigur, nu pot fi negate discrepantele existente inca intre
conditiile sociale actuale din Romania si aceste standarde. De
aceea, Curtea considera ca solutia adoptata de legiuitor prin
Legea privind sistemul unitar de pensii publice in sensul unei
cresteri treptate a varstei de pensionare a femeii pe parcursul a
15 ani este singura in masura sa asigure adecvarea acestei
masuri la realitatea sociala si sa dea un caracter constitutional
normei de lege.
Pentru aceste motive, Curtea considera ca dispozitiile Legii
privind sistemul unitar de pensii publice prin care se instituie
egalitatea de tratament sub aspectul varstei de pensionare intre
barbati si femei nu este contrara prevederilor Constitutiei.
2.7. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate
referitoare la stabilirea, potrivit art. 54 din Legea privind sistemul
unitar de pensii publice, a unor varste de pensionare si stagii de
cotizare pentru persoanele care se incadreaza in ipotezele art. 6
alin. (1) pct. I lit. c) diferite de cele prevazute, ca regula generala,
pentru restul asiguratilor, Curtea constata ca aceasta este
neintemeiata.
Aceasta diferenta de tratament nu incalca art. 16 din
Constitutie, intrucat cadrele militare in activitate, soldatii si
gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special
din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii
nationale, ordinii publice si sigurantei nationale au beneficiat si
continua sa beneficieze de un statut aparte, justificat de natura
activitatii desfasurate, care creeaza conditiile unei uzuri
corporale accentuate prin expunere la pericole de vatamare
corporala si chiar de amenintare a vietii.
Principiul egalitatii, asa cum s-a aratat in mod constant in
jurisprudenta Curtii Constitutionale, nu presupune uniformitate,
ci, dimpotriva, situatii obiectiv diferite justifica si chiar impun
instituirea unui tratament juridic diferentiat. Or, este evident ca
situatia particulara in care se afla persoanele incadrate in
ipoteza art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din Legea privind sistemul unitar
de pensii publice este diferita de cea a restului asiguratilor.
In ceea ce priveste critica referitoare la incalcarea principiului
egalitatii in drepturi cauzata de schimbarea succesiva a legii in
materia asigurarilor sociale, Curtea a statuat, prin Decizia
nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, ca *situatia
diferita in care se afla cetatenii in functie de reglementarea
aplicabila potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi
privita ca o incalcare a dispozitiilor constitutionale care consacra
egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si
discriminari*.
2.8. In ceea ce priveste sustinerile potrivit carora Legea
privind sistemul unitar de pensii publice ar contraveni art. 20 din
Constitutie prin raportare la dispozitiile Declaratiei Universale a
Drepturilor Omului, Curtea constata ca autorii sesizarii nu
formuleaza critici sau argumente noi fata de cele deja sustinute
referitor la celelalte texte ale Legii fundamentale amintite pana
acum. Prevederile internationale invocate se refera la dreptul de
proprietate privata si nivelul de trai, precum si la dreptul la o
retribuire echitabila si satisfacatoare. In ceea ce priveste dreptul
de proprietate si nivelul de trai, Curtea apreciaza ca sunt
relevante cele retinute mai sus cu privire la aceleasi drepturi
fundamentale consacrate de Constitutie. Referirile la dreptul la
o retribuire echitabila si satisfacatoare a muncii nu sunt insa
relevante in cauza, intrucat acestea nu privesc dreptul la pensie
sau alte drepturi de asigurari sociale, ci reprezinta un aspect al
dreptului la munca.
Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, Curtea retine ca acestea, de
principiu, sunt aplicabile in controlul de constitutionalitate in
masura in care asigura, garanteaza si dezvolta prevederile
constitutionale in materia drepturilor fundamentale, cu alte
cuvinte, in masura in care nivelul lor de protectie este cel putin
la nivelul normelor constitutionale in domeniul drepturilor omului.
In speta se constata ca prevederile invocate se refera la dreptul
la proprietate privata, dreptul persoanelor in varsta de a duce o
viata demna si independenta, dreptul la pensie si alte drepturi de
asigurari sociale si restrangerea exercitiului drepturilor sau
libertatilor. Considerentele retinute mai sus abordeaza toate
aceste aspecte, fiind, in consecinta, valabile si cu privire la
aceste dispozitii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene.
DECIZIE
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1)
lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca dispozitiile art. 6 alin. (1) pct. I. lit. c) si pct. IV. lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1)
si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale legii in ansamblul sau
sunt constitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
OPINIE SEPARATA
Nu impartasim, pentru considerentele pe care le vom arata
in continuare, solutia adoptata prin Decizia nr. 1.237 din
6 octombrie 2010, cu votul majoritatii judecatorilor Curtii
Constitutionale, prin care s-a constatat ca unele texte din Legea
privind sistemul unitar de pensii publice, precum si legea in
ansamblul sau sunt constitutionale.
Criticile de neconstitutionalitate au vizat, pe de o parte,
aspecte de neconstitutionalitate extrinseca referitoare la
procedura de adoptare a legii in ansamblul sau, iar pe de alta
parte, aspecte de neconstitutionalitate intrinseca a unor texte
din cuprinsul legii supuse controlului. Ne vom referi doar la unele
aspecte.
A. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca
1. Autorii obiectiei sustin incalcarea prevederilor art. 67 si
art. 76 alin. (1) din Constitutie intrucat, la momentul votului final
asupra legii, nu a fost asigurat cvorumul legal de sedinta —
167 de deputati —, in sala fiind prezenti in jur de 80 de deputati.
Ca atare, nu se putea intruni nici majoritatea prevazuta de
Constitutie pentru adoptarea proiectului de lege, care are
caracter de lege organica.
In conformitate cu prevederile art. 67 din Constitutie — Actele
juridice si cvorumul legal, *Camera Deputatilor si Senatul adopta
legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor*, iar
potrivit art. 76 alin. (1), *Legile organice [...] se adopta cu votul
majoritatii membrilor fiecarei Camere*.
Textul constitutional al art. 67 prevede doar cvorumul pentru
adoptarea unui act juridic, care este, de altfel, singurul *cvorum
legal* prevazut de Constitutie.
Pentru ca votul sa aiba loc, conditia este existenta
cvorumului. Se impune insa a face o distinctie intre cvorumul
de vot, prin care se intelege numarul minim de deputati prezenti
pentru ca votul sa poata avea loc, si majoritatea minima pentru
ca un proiect de lege sa poata fi votat si adoptat. Asadar,
cvorumul de vot este o conditie a votarii, el este prealabil votarii.
Sintagma *in prezenta majoritatii membrilor* din art. 67
priveste exclusiv *votul final* cand se adopta un proiect de lege
in ansamblu, nu si faza de dezbateri pe articole a unui proiect de
lege pentru care conditia de cvorum este de domeniul
regulamentelor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si
a sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, in
concordanta cu art. 64 alin. (1) teza intai din Constitutie.
Cu referire la sustinerile ca la momentul votului final asupra
legii in sala mai erau 80 de deputati, sunt de semnalat
urmatoarele aspecte:
La reluarea lucrarilor, presedintele Camerei Deputatilor a
anuntat ca din totalul celor 333 de deputati si-au inregistrat
prezenta 181, fiind absenti 152.
Din derularea votului, asa cum este consemnat in
stenograma sedintei Camerei Deputatilor din data de
15 septembrie 2010, se constata ca acesta a fost exprimat atat
prin mijloace electronice, cat si prin ridicarea mainii.
In prima parte a lucrarilor sedintei, la ora 21,46, erau prezenti
in sala de sedinte 209 deputati, moment in care Grupul
parlamentar al Aliantei politice PSD+PD a parasit sala de
sedinte. La ora 21,55, in continuarea dezbaterilor asupra
proiectului de lege, erau prezenti 171 de deputati; dupa acest
moment, Grupul parlamentar al PNL a parasit sala de sedinte.
La ora 21,57, odata cu respingerea unui amendament la lege,
mai erau prezenti, potrivit votului electronic, 135 de deputati, iar
la ora 22,15 erau prezenti 120 de deputati. La ora 22,35, la
momentul ultimului vot electronic, prezenta era de
115 deputati. Dupa acest vot, liderul Grupului parlamentar al
PDL, domnul deputat Mircea Nicu-Toader, are o interventie:
*Doamna presedinte, tot incercam pe voturi, ne numaram de
10 ori si nici nu apare pe sistemul acesta de numarare
electronic, va rog sa fiti de acord, si solicitam si plenului, un vot
deschis si atunci va merge si mai repede.* Aceasta propunere —
vot deschis prin ridicarea mainii — a fost adoptata cu 137 de
voturi pentru, un vot impotriva si 15 abtineri, ceea ce inseamna
ca in sala erau prezenti 153 de deputati; la votul imediat urmator
dat asupra art. 162 alin. (1) din proiectul de lege, se constata ca
in sala erau prezenti 160 de deputati; la art. 167 au fost
exprimate 157 de voturi pentru si 6 abtineri, iar la art. 182 au
votat pentru 160 de deputati si s-au abtinut 5; votul final asupra
proiectului de lege a consemnat o prezenta de 175 de deputati —
170 de voturi pentru, doua voturi impotriva si 3 abtineri, ceea ce
ar duce la concluzia ca legea, conform stenogramei, a fost
adoptata cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea
fundamentala —, sedinta incheindu-se imediat la ora 23,30,
potrivit stenogramei.
Prezenta unui numar fluctuant de deputati la lucrarile
Camerei, modul anevoios in care au decurs operatiunile de
numarare efectuate doar de unul dintre secretarii de sedinta si
de anuntare a rezultatului votului intr-un interval extrem de scurt
intre cele doua operatiuni scot in evidenta imposibilitatea
stabilirii efective a numarului de deputati aflati in sala la finalul
sedintei, necesar, pe de o parte, pentru constatarea cvorumului
legal in sensul art. 67, iar, pe de alta parte, pentru adoptarea
proiectului de lege, cu respectarea dispozitiilor art. 76 alin. (1)
din Legea fundamentala.
In plus, potrivit art. 33 lit. b) din Regulamentul Camerei
Deputatilor, presedintele *conduce lucrarile plenului Camerei
Deputatilor, asistat obligatoriu de 2 secretari, si asigura
mentinerea ordinii in timpul dezbaterilor, precum si respectarea
prevederilor prezentului regulament*, iar in conformitate cu
dispozitiile art. 111 alin. (1) din acelasi regulament, *proiectul de
lege sau propunerea legislativa, in forma rezultata din
dezbaterea pe articole, se supune Camerei spre adoptare in
conditiile existentei cvorumului legal*. Totodata, art. 129 alin. (6)
prevede ca inainte de votare presedintele poate cere verificarea
cvorumului, iar conform alin. (7), daca in sala de sedinte nu se
afla majoritatea deputatilor, presedintele amana votarea pana
la intrunirea cvorumului legal. Or, aceasta verificare nu s-a
efectuat, desi, fata de cele aratate, se impunea a se stabili, fara
echivoc, daca la votul final cvorumul necesar era asigurat. Asa,
s-a ajuns sa planeze suspiciunea ca cvorumul si rezultatul
votului final ar fi fost viciate.
2. O alta critica de neconstitutionalitate extrinseca se
refera la incalcarea prevederilor art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 73
alin. (3) lit. c) si ale art. 75 alin. (4) din Constitutie, ca urmare a
eliminarii pensiilor de serviciu ale deputatilor si senatorilor prin
adoptarea unei reglementari care nu era de competenta
decizionala a Camerei Deputatilor, ci trebuia adoptata in sedinta
comuna a celor doua Camere ale Parlamentului.
Aceasta sustinere este intemeiata.
Prin reglementarile adoptate, pensiile de serviciu ale
deputatilor si senatorilor au devenit la inceput, potrivit
dispozitiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea
unor masuri in domeniul pensiilor, *pensii in intelesul Legii
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurari sociale*.
Ulterior, in conformitate cu dispozitiile art. 171 din legea
supusa controlului de constitutionalitate, pensiile prevazute la
art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in
domeniul pensiilor, printre care la art. 1 lit. f) sunt prevazute si
pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor, devin pensii in
intelesul legii criticate.
Pe cale de consecinta, atat Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cat
si dispozitiile art. 49—51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul
deputatilor si al senatorilor au fost abrogate expres, potrivit
art. 196 lit. a) si g) din legea contestata la Curtea Constitutionala.
Aceste operatiuni legislative succesive, avand drept rezultat
abrogarea expresa a normelor pe care le-am indicat, nu pot fi
considerate, asa cum se afirma in decizie, *decat o operatiune
tehnico-legislativa de corelare a prevederilor actului normativ
adoptat cu cele existente in alte legi ce reglementeaza pensiile
speciale, respectiv masuri in domeniul pensiilor*.
Abrogarea unor texte dintr-o lege adoptata in sedinta
comuna a celor doua Camere, asa cum este Legea nr. 96/2006,
nu poate avea loc in procesul legislativ desfasurat in sedinte
separate ale Camerei Deputatilor si Senatului.
Potrivit dispozitiilor art. 73 alin. (3) lit. c) din Legea
fundamentala, statutul deputatilor si al senatorilor, stabilirea
indemnizatiilor si a celorlalte drepturi ale acestora se
reglementeaza prin lege organica, iar conform prevederilor
art. 65 alin. (2) lit. j) si ale art. 76 alin. (1) din Constitutie,
stabilirea statutului deputatilor si al senatorilor, stabilirea
indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale acestora au loc in
sedinta comuna a celor doua Camere si se adopta cu votul
majoritatii deputatilor si senatorilor.
Fata de cele mentionate, abrogarea dispozitiilor art. 49—51
din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor
in sedinte separate ale Camerei Deputatilor si Senatului
contravine textelor constitutionale invocate mai sus.
B. In ceea ce priveste criticile referitoare la
neconstitutionalitatea intrinseca a legii
Legea privind sistemul unitar de pensii publice incalca sub
aspectul micsorarii valorii punctului de pensie si al recalcularii
pensiilor speciale principiul neretroactivitatii legii, asa cum este prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia
*legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau
contraventionale mai favorabile*.
Se cunoaste ca o lege se aplica numai situatiilor nascute
dupa adoptarea ei, si nu situatiilor anterioare intrarii ei in vigoare.
In speta, pensiile deja calculate si pensiile speciale deja aflate
in plata sunt drepturi care s-au nascut anterior Legii privind
sistemul unitar de pensii publice.
In asemenea conditii, aceasta lege nu se aplica situatiilor
definitiv constituite, modificate sau stinse, precum si efectelor
juridice produse de legile anterioare, potrivit adagiului tempus
regit actum.
Or, sub acest aspect se impune a se sublinia ca micsorarea
valorii punctului de pensie stabilit de Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si
recalcularea tuturor celorlalte pensii ocupationale (speciale) aflate
deja in plata determina modificarea regimului juridic al acestor pensii
stabilite in baza unor legi anterioare in vigoare, incalcandu-se astfel
principiul neretroactivitatii legii, ajungandu-se la pierderea unor
drepturi castigate. In acest sens, Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005
precizeaza ca *noile reglementari nu pot fi aplicate cu efecte
retroactive, respectiv in privinta cuantumului pensiilor anterior
stabilite, ci numai pentru viitor, incepand cu data intrarii lor in vigoare*.
Decizia Curtii Constitutionale nr. 57 din 26 ianuarie 2006 a
statuat ca *orice prevedere noua poate fi aplicata numai de la
data intrarii sale in vigoare, pentru a se respecta principiul
neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din
Constitutie*.
Mai mult, Decizia nr. 120 din 15 februarie 2007 a retinut ca,
*in cazurile in care din recalculare rezulta un cuantum mai mare
al pensiei, se va plati acesta, iar daca noul cuantum rezultat este
mai mic, se va acorda in continuare pensia anterior stabilita si
aflata in plata, fara a se aduce vreo atingere drepturilor legal
castigate anterior*.
Sugestiva este prezentarea in literatura de specialitate a
faptului ca, *daca legea noua nu ar respecta ceea ce s-a facut
in cadrul prevederilor legii vechi, increderea ar disparea si,
odata cu ea, ar fi atinsa si autoritatea legii* (Tr. Ionescu si
colaboratorii, in Tratat de drept civil, Partea generala, Editura
Academiei, 1967, p. 77).
Or, principiul legalitatii reprezinta un principiu esential al
statului de drept, ce trebuie respectat inclusiv de legiuitor.
|
|
Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)
Termeni juridici, grupare tematica
|
.gif)