DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Cursuri mediatori

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente
Curs mediatori

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English




(P)Scoala de Muzica PianoForte, cursuri de canto, pian si vioara pentru copii si adulti

(P)Cursuri de Limbi Straine
(P)Traduceri si Interpretariat

Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale legii in ansamblul sau

Decizie neconstitutionalitate din 06-10-2010
Curtea Constitutionala
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [218 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2014 [9 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [270 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale legii in ansamblul sau


Publicata in Monitorul Oficial nr. 785/2010 - M. Of. 785 / 24 noiembrie 2010

In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la data de 23 septembrie 2010, un grup de 55 de deputati a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 13.853 din 23 septembrie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 3.867A/2010.
Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii deputati: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Catalin Chereches, Daniel Chitoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban, Viorel Palasca, Ionel Palar, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina- Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Ana Adriana Saftoiu, Nini Sapunaru, Adrian George Scutaru, Ionut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel Talos, Adriana Diana Tusa, Claudiu Taga, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga si Mihai Alexandru Voicu. Tot la data de 23 septembrie 2010, un grup de 33 de senatori a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 13.856 din 23 septembrie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 3.870A/2010.

Potrivit listei anexate, sesizarea a fost semnata de urmatorii senatori: Ilie Sarbu, Viorel Arcas, Alexandru Cordos, Ioan Chelaru, Trifon Belacurencu, Titus Corlatean, Laurentiu Florian Coca, Nicolae Moga, Ioan Mang, Iulian Badescu, Sorin-Constantin Lazar, Gheorghe Pop, Ecaterina Andronescu, Valer Marian, Sergiu-Florin Nicolaescu, Petre Daea, Nicolae Danut Prunea, Georgica Severin, Gheorghe Marcu, Gavril Mirza, Constantin Tamaga, Doina Silistru, Avram Craciun, Mitrea Elena, Ion Toma, Gheorghe Saghian, Gheorghe Pavel Balan, Lia-Olguta Vasilescu, Serban Constantin Valeca, Ion Rotaru, Daniel Savu, Florin Constantinescu si Dan-Coman Sova.

In cele doua obiectii de neconstitutionalitate formulate sunt invederate urmatoarele motive de neconstitutionalitate:


I. In ceea ce priveste critica referitoare la neconstitutionalitatea extrinseca a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, se arata urmatoarele aspecte:

1.1. Adoptarea legii a fost facuta cu incalcarea art. 67 si art. 76 alin. (1) din Constitutie, intrucat la momentul votului final asupra legii nu a fost asigurat cvorumul legal de sedinta, in sala fiind prezenti in jur de 80 de deputati. In consecinta, nu se putea intruni nici majoritatea ceruta de Constitutie pentru adoptarea acestei legi. Autorii sesizarii arata ca, in lipsa cvorumului de sedinta si a majoritatii de adoptare, se aduce atingere spiritului democratic si se incalca prevederile art. 111 si 144 din Regulamentul Camerei Deputatilor, dar si cele ale art. 76 alin. (1) din Constitutie.

1.2. De asemenea, se arata ca ar fi fost oportun ca printre comisiile de specialitate al caror aviz s-a solicitat asupra proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit art. 61 din Regulamentul Camerei Deputatilor, sa se fi numarat si comisiile competente in domeniul sanatatii, intrucat sunt modificate anumite dispozitii privind conditiile acordarii pensiei de invaliditate.

Se sustine ca sunt incalcate si prevederile art. 64 alin. (1) din Constitutie, prin nerespectarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, care stabilesc un termen de 5 zile — anterior datei prevazute pentru dezbaterea proiectului de lege — inauntrul caruia raportul comisiei sesizate in fond trebuie pus la dispozitia deputatilor. Or, se arata ca raportul Comisiei pentru munca si protectia sociala din cadrul Camerei Deputatilor asupra proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii publice a fost depus cu nerespectarea intervalului de timp stabilit de lege, in fapt acesta fiind inaintat Biroului permanent la data de 15 septembrie 2010, in conditiile in care dezbaterea proiectului de lege a fost stabilita tot pentru aceeasi data.
Se mai apreciaza ca au fost incalcate prevederile art. 76 alin. (3) din Constitutie, intrucat nu au fost respectate anumite termene procedurale prevazute de Regulamentul Camerei Deputatilor atunci cand legea este adoptata in procedura de urgenta.

1.3. Se mai arata ca adoptarea legii criticate a fost facuta cu incalcarea principului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constitutie, intrucat forma legii adoptata de Camera Deputatilor cuprinde modificari esentiale fata de forma adoptata de Senat, dar si pentru ca, intre momentul adoptarii celor doua forme, Guvernul a mai emis o *serie de ordonante pe aceeasi tema, acte normative ale caror prevederi au fost introduse in textul proiectului adoptat de camera decizionala*.

1.4. Se sustine ca legea criticata a fost adoptata cu nesocotirea art. 79 din Constitutie, intrucat, fiind diferente atat de mari intre forma adoptata de Camera Deputatilor si cea adoptata de Senat, era necesar sa fie solicitat din nou punctul de vedere al Consiliului Legislativ, in conformitate cu art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputatilor.

1.5. Se considera ca prin eliminarea pensiilor de serviciu ale deputatilor si senatorilor prin legea criticata sunt incalcate prevederile art. 65 alin. (2) lit. j), art. 73 alin. (3) si ale art. 75 alin. (4) din Constitutie, intrucat adoptarea unei atari prevederi legale nu era de competenta decizionala a Camerei Deputatilor, ci trebuia adoptata in sedinta comuna a celor doua Camere.


II. In ceea ce priveste criticile referitoare la neconstitutionalitatea intrinseca a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, se arata urmatoarele aspecte:

2.1. La momentul adoptarii acestei legi erau in vigoare o serie de acte cu continut normativ similar, astfel ca edictarea noii reglementari apare ca inutila, cu atat mai mult cu cat cele cateva prevederi cu caracter de noutate ar fi putut fi instituite sub forma de modificari punctuale ale normelor deja existente. Astfel, stabilitatea legislativa este afectata, prejudiciind grav principiul suprematiei legii. Schimbarile excesiv de dese ale legislatiei determina instabilitatea mediului economic, politic si social, generand dificultati cetatenilor in receptionarea si aplicarea legii si, nu in ultimul rand, discriminari serioase intre generatiile de asigurati care beneficiaza (la data pensionarii) de reglementari diferite si — corespunzator acestora — de drepturi de pensie diferite. De asemenea, astfel de modificari legislative afecteaza increderea cetatenilor in sistemul de legi si fac imposibila previzionarea drepturilor lor in viitor, la momentul pensionarii.
Tot prin raportare la dispozitiile constitutionale care consacra obligatia respectarii legilor, invocandu-se in acelasi timp si considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, cu privire la principiul unicitatii reglementarii in materie, se arata ca Legea privind sistemul unitar de pensii publice este neconstitutionala, intrucat contine reglementari referitoare la calculul pensiilor speciale, in conditiile in care Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor reglementeaza modul de calcul al pensiilor speciale care au fost acordate in temeiul legilor speciale.
De asemenea, se arata ca afectarea pensiilor speciale, care constituie drepturi legal castigate si sunt ocrotite de dispozitiile art. 47 alin. (2) din Constitutie, are ca rezultat incalcarea dispozitiilor constitutionale referitoare la suprematia Legii fundamentale.

Mai mult decat atat, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale stabilea in art. 80 alin. (3), cu titlu de principiu, faptul ca valoarea punctului de pensie urma sa fie de minimum 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, incepand cu 1 ianuarie 2009. Eliminarea limitei minime a valorii punctului de pensie, instituita de Legea nr. 19/2000, cu consecinta plafonarii acesteia, asadar in absenta corelarii valorii punctului de pensie cu nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat (prin legea anuala a bugetului asigurarilor sociale de stat), are ca efect diminuarea cu titlu permanent a tuturor pensiilor.

Prin stabilirea valorii punctului de pensie la suma de 732,8 lei si abrogarea Legii nr. 19/2000, legiuitorul a diminuat drastic cuantumul pensiei, aspect care — impreuna cu celelalte conditionari si modificari impuse de Legea privind sistemul unitar de pensii publice, cum ar fi majorarea varstei de pensionare, a stagiului de cotizare s.a. — este de natura sa afecteze dreptul fundamental la pensie in substanta sa.

2.2. Legea criticata incalca dispozitiile art. 47 alin. (1) din Constitutie referitoare la nivelul de trai. Astfel, reducerea drepturilor cuvenite pensionarilor prin: cresterea varstelor de pensionare, reducerea valorii punctului de pensie si implicit a cuantumului pensiei, reducerea pensiilor anticipate partiale, transformarea pensiilor speciale in pensii in sensul Legii privind sistemul unitar de pensii publice etc., sub pretextul *imbunatatirii sustenabilitatii sistemului de pensii*, nu asigura cresterea calitatii vietii in Romania. Mai mult, cresterea varstelor de pensionare este de natura sa prejudicieze chiar si speranta de viata, oricum redusa, din Romania.

Legea criticata contravine dispozitiilor art. 53 din Constitutie, intrucat restrangerea drepturilor fundamentale invocate mai sus nu este justificata, nerespectand conditiile impuse de acest text constitutional. Deficitul bugetului asigurarilor sociale de stat nu se numara printre cauzele care, potrivit art. 53 din Constitutie, ar putea justifica restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, iar nesustenabilitatea sistemului de pensii, invocata ca impunand necesitatea noii reglementari, este determinata de modul de administrare a sumelor colectate drept contributii, politica demografica si modalitatea nelegala de acordare a unor pensii de invaliditate, aspecte care nu pot constitui fundament al restrangerii unor drepturi fundamentale. De asemenea, cu privire la problema raportului dintre contribuabili si pensionari, care este de 0,98 la 1, legiuitorul poate gasi alte solutii. Desi cuantumul drepturilor in materia asigurarilor sociale poate comporta anumite variabile in raport cu situatia economica a statului, acesta este tinut sa respecte drepturile consacrate prin Legea fundamentala, indiferent de situatia economica pe care o traverseaza. Mai mult, se arata ca afectarea dreptului la pensie nu are un caracter temporar, ci definitiv, precum si faptul ca restrangerea exercitiului drepturilor fundamentale invocate este disproportionata in raport cu obiectivul urmarit. Reducerea pensiilor speciale si a valorii punctului de pensie nu este de natura sa aduca atingere scopului propus, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare si asigurarea sustenabilitatii bugetului asigurarilor sociale de stat, prin reechilibrarea veniturilor cu cheltuielile, in beneficiul societatii.

2.3. Legea criticata contravine dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie. Transformarea pensiilor speciale dobandite anterior Legii privind sistemul unitar de pensii publice si care constituie drepturi castigate, in pensii, in intelesul acestei legi, aduce atingere principiului neretroactivitatii legii civile. In sprijinul acestor sustineri sunt invocate cele retinute de Curtea Constitutionala cu privire la neretroactivitate in domeniul pensiilor, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, si Decizia nr. 120 din 15 februarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007.
Astfel, recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate in plata la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, are caracter retroactiv.

Legea criticata contravine dispozitiilor art. 44 din Constitutie si ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In acest sens se arata ca, potrivit celor statuate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in Cauza Büchen impotriva Cehiei, 2002, notiunea *bun* inglobeaza orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel incat dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia, unui bun proprietate privata. Or, transformarea pensiilor speciale in pensii in sensul Legii privind sistemul unitar de pensii publice si reducerea cuantumului pensiilor constituie o ingerinta, care afecteaza dreptul de proprietate in substanta sa.
De asemenea, transformarea pensiilor speciale echivaleaza cu o expropriere, fara a exista o cauza de utilitate publica. In sprijinul acestor argumente sunt invocate si cele retinute de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele Gaygusuz impotriva Austriei, 1996, sau Stubbings s.a. impotriva Marii Britanii, 1996, prin care se retine ca dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate.

Totodata, se arata ca art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege incalca art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie, tocmai prin afectarea cuantumului pensiilor de serviciu ale militarilor, politistilor si functionarilor publici cu statut special. In acest sens sunt invocate si prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 2 din Pactul international privind drepturile civile si politice, ale art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, precum si Directiva nr. 86/378/CEE.

Se sustine ca *atat pensiile cadrelor militare din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, cat si pensiile judecatorilor si procurorilor se incadreaza in pilonul al doilea privind schemele ocupationale guvernate de Directiva nr. 86/378/CEE*. Totodata, autorii sesizarii fac o pledoarie in sensul acordarii pensiilor de serviciu in favoarea militarilor, politistilor, functionarilor publici cu statut special, judecatorilor si procurorilor, invocand in esenta rolul si importanta activitatii pe care o desfasoara, precum si faptul ca pensia de serviciu este un drept al lor, si nu un privilegiu. In sensul indrituirii militarilor de a beneficia de pensie de serviciu, autorii sesizarii invoca si avizul Consiliului Legislativ la legea criticata, in care se arata ca in alte state pensiile militare au un statut distinct de pensiile reglementate de legea generala.

2.4. Se mai sustine ca eliminarea pensiilor de serviciu ale magistratilor incalca prevederile art. 124 alin. (3), art. 144 si 145 din Constitutie. In acest sens este citata Decizia Curtii Constitutionale nr. 20/2000.

2.5. Se sustine, cu referire la militari, politisti si functionari publici cu statut special, ca legea criticata incalca dreptul fundamental de alegere a profesiei si a meseriei sau ocupatiei. Totodata, prin obligarea persoanelor care realizeaza venituri din activitati profesionale la plata contributiilor la bugetul asigurarilor sociale de stat, spre exemplu, a avocatilor, se incalca art. 41 alin. (1) din Constitutie, intrucat aceste persoane vor plati contributii la *case de pensii diferite*, tinandu-se seama de faptul ca statutele proprii ale acestora reglementeaza existenta caselor de pensii proprii ale profesiilor care intra sub incidenta art. 6 alin. (1) pct. IV din lege.

2.6. Se sustine ca egalizarea varstei de pensionare pentru femei si barbati reprezinta o gresita aplicare a art. 16 din Constitutie. Pe de o parte, se arata ca varsta de 65 de ani de pensionare pentru barbati este mult prea mare raportata la speranta de viata a acestora, iar pe de alta parte, stabilirea varstei de pensionare a femeilor la 65 de ani este, de asemenea, prea mare, in acest sens invocandu-se particularitatile fiziologice ale acestora. In sustinerea acestui punct de vedere sunt invocate hotararile pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele Stec si altii impotriva Regatului Unit, 2006, si Walker impotriva Regatului Unit, 2006, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994.

2.7. Legea criticata contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie si dispozitiilor art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece reglementeaza aplicarea unui tratament in mod vadit defavorabil asiguratilor care nu intra sub incidenta prevederilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din aceasta lege fata de cei care se incadreaza in ipoteza acestui articol sub aspectul varstei standard de pensionare. De asemenea, se arata ca modificarile dese, succesive, ale prevederilor aplicabile in materia pensiilor sunt de natura sa creeze discriminari intre diferitele generatii de beneficiari ai dreptului la pensie.

2.8. Pentru motivele indicate mai sus, Legea privind sistemul unitar de pensii publice criticata contravine dispozitiilor art. 20 din Constitutie, prin raportare la dispozitiile art. 17, art. 23 pct. 3 si art. 25 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) si art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate care formeaza obiectul dosarelor sus-mentionate au continut similar, prin Incheierea din 29 septembrie 2010, in temeiul art. 164 din Codul de procedura civila coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 3.870A/2010 la Dosarul nr. 3.867A/2010, care este primul inregistrat. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si comunica punctele lor de vedere.

Presedintele Camerei Deputatilor a transmis, prin adresele nr. 51/4.383 si nr. 51/4.384 din 28 septembrie 2010, inregistrate la Curtea Constitutionala cu nr. 14.012 din 28 septembrie 2010 si nr. 14.013 din 28 septembrie 2010, punctul de vedere asupra sesizarii de neconstitutionalitate.

Referitor la incalcarea prevederilor art. 64 alin. (1) si art. 67 din Constitutie, se arata ca, potrivit stenogramei sedintei Camerei Deputatilor din data de 15 septembrie 2010, la votul final au fost intrunite conditiile de cvorum. Totodata, se arata ca procedura de adoptare a legii a respectat intru totul principiul bicameralismului prevazut de art. 61 din Constitutie.

Cu privire la criticile de neconstitutionalitate raportate la prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, se arata ca sustinerile autorilor sesizarii nu au nicio legatura cu principiul consacrat de acest text constitutional, intrucat prin legea criticata nu a fost revizuita Constitutia si nu a fost adoptat niciun act juridic subsecvent legii criticate care o sa modifice sau sa o completeze pe aceasta din urma. In plus, necesitatea sistematizarii legislatiei este de competenta Consiliului Legislativ si in niciun caz nu constituie motiv de neconstitutionalitate a unei legi. De asemenea, incalcarea Legii nr. 24/2000 de catre legea criticata nu constituie motiv de neconstitutionalitate.

In ceea ce priveste incalcarea art. 15 alin. (2) si art. 47 alin. (2) din Constitutie, se invoca cele retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 873/2010 si Decizia nr. 871/2010.

De asemenea, arata ca art. 146 din Constitutie nu prevede printre atributiile Curtii Constitutionale verificarea conformitatii legii criticate cu vreun regulament al vreunei Camere a Parlamentului.

Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca referitoare la transformarea pensiilor speciale in pensii in sistemul public, invoca cele retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 873/2010 si Decizia nr. 871/2010. In plus fata de considerentele deciziilor citate, arata ca justificarea adoptarii Legii privind sistemul unitar de pensii publice are in vedere situatia de criza economica in care se afla Romania in prezent, precum si necesitatea respectarii angajamentelor internationale asumate de stat. Cu privire la problema egalizarii varstei de pensionare intre barbati si femei, arata ca reglementarea sistemului de asigurari sociale de stat intra in competenta exclusiva a statului.

Guvernul a transmis, prin adresele nr. 5/7.530/EB si nr. 5/7.531/EB, inregistrate la Curtea Constitutionala cu nr. 13.883 din 28 septembrie 2010 si nr. 13.992 din 29 septembrie 2010, punctul de vedere asupra sesizarii de neconstitutionalitate. In legatura cu criticile de neconstitutionalitate extrinseca, se arata ca este necesara solicitarea unor clarificari celor doua Camere ale Parlamentului din moment ce vizeaza deficiente care tin de modul de aplicare a dispozitiilor Regulamentului Camerei Deputatilor. Se invoca Decizia nr. 786/2009, Decizia nr. 413/2010 si Decizia nr. 1.466/2009, prin care Curtea Constitutionala a aratat ca nu este de competenta sa controlul modalitatii in care sunt puse in aplicare regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului in procesul legislativ. Cu referire la pretinsa incalcare a principiului bicameralismului, se apreciaza ca o atare sustinere este neintemeiata, intrucat modificarile aduse legii de Camera Deputatilor, fata de forma adoptata de Senat, nu sunt de natura a imprima deosebiri majore de continut juridic sau o configuratie semnificativ diferita a actului normativ adoptat.

In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate intrinseca a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, referitor la argumentele invocate in legatura cu desfiintarea pensiilor speciale, se arata ca aceasta problema a fost deja solutionata de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 873/2010 cu ocazia controlului a priori de constitutionalitate a dispozitiilor Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor. In ceea ce priveste critica referitoare la modificarea punctului de pensie, invoca Decizia nr. 793/2009, Decizia nr. 966/2007 si Decizia nr. 1.140/2007, prin care Curtea Constitutionala a statuat ca este de competenta exclusiva a legiuitorului, in functie de resursele fondurilor de asigurari sociale disponibile, stabilirea valorii punctului de pensie, a limitei maxime a cuantumului pensiei, a conditiilor de recalculare si de recorelare a pensiilor anterior stabilite, precum si indexarea acestora. In sfarsit, cu privire la problema egalizarii treptate a varstei de pensionare, se arata ca aceasta nu reprezinta o problema de constitutionalitate, ci de oportunitate, aflata in competenta exclusiva a legiuitorului, potrivit art. 47 din Constitutie.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,


examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dovezile depuse, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.

Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Din motivarea obiectiei de neconstitutionalitate Curtea constata ca aceasta vizeaza atat o critica de neconstitutionalitate extrinseca privind legea in ansamblul sau, sub aspectul procedurii de adoptare, cat si o critica de neconstitutionalitate intrinseca, ce priveste, in special, prevederile art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2), precum si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din lege. In consecinta, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si asupra legii in ansamblul sau. Textele criticate punctual au urmatorul cuprins:
  • Art. 6: *(1) In sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
    [...]
    I. c) cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale;
    IV. persoanele care realizeaza, in mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel putin de 4 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, si care se afla in una din situatiile urmatoare:
    [...]
    e) alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale.*;
  • Art. 53: *(1) Varsta standard de pensionare este de 65 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.*;
  • Art. 54: *(1) In cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), varsta standard de pensionare este de 60 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 6.
    (2) In cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul minim de cotizare in specialitate este de 20 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului minim de cotizare in specialitate, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 6.
    (3) In cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul complet de cotizare este de 30 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului complet de cotizare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 6.*;
  • Art. 65 alin. (4): *Cuantumul pensiei anticipate partiale se stabileste din cuantumul pensiei pentru limita de varsta care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare luna de anticipare, pana la indeplinirea conditiilor pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta.*;
  • Art. 102 alin. (1) si (2): *(1) La data intrarii in vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei.
    (2) Valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata inflatiei la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.*;
  • Art. 196: *La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga:
    [...]
    b) Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare; [...]
    e) Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat si alte drepturi de asigurari sociale ale politistilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificarile si completarile ulterioare; [...]
    g) art. 49—51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008; [...]
    r) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (1) si (2) ale art. 11, alin. (3) al art. 21 si art. 24 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificarile si completarile ulterioare;
    s) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (3) al art. 19 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldatilor si gradatilor voluntari, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare.*


    Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) cu referire la caracterul de stat de drept al Romaniei, art. 1 alin. (5) referitor la obligatia respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, art. 11 alin. (2) privind dreptul international si dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea in drepturi, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 41 alin. (1) privind dreptul la munca, art. 44 privind dreptul de proprietate privata, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrangerea exercitiului drepturilor sau libertatilor fundamentale, art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, art. 64 alin. (1) potrivit caruia organizarea si functionarea fiecarei Camere se stabilesc prin regulament propriu, art. 65 alin. (2) lit. j) privind sedintele comune ale Camerelor, art. 67 privind cvorumul legal, art. 73 alin. (3) privind categoriile de legi organice, art. 75 alin. (4) privind sesizarea Camerelor, art. 76 alin. (1) si (3) privind adoptarea legilor, art. 79 privind Consiliul Legislativ, art. 124 alin. (3) privind infaptuirea justitiei, art. 135 alin. (2) lit. f) privind economia, art. 144 si 145 privind incompatibilitatile, respectiv independenta si inamovibilitatea judecatorilor Curtii Constitutionale si art. 147 privind deciziile Curtii Constitutionale. Totodata, sunt considerate ca fiind incalcate si Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Carta sociala europeana, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoasterea drepturilor, libertatilor si principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice — privind recunoasterea de catre statele semnatare a tuturor drepturilor garantate de pact persoanelor care se afla pe teritoriul lor, precum si Directiva Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in cadrul regimurilor profesionale de securitate sociala 86/378/CEE si Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca.

    Inainte de a proceda la analiza obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca sesizarile formulate indeplinesc conditiile prevazute de art. 146 lit. a) din Constitutie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, intrucat acestea au fost semnate de un numar de 55 de deputati, respectiv 33 de senatori.


    Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza a se pronunta, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie in critici de neconstitutionalitate extrinseca, iar, pe de alta parte, asupra criticilor de neconstitutionalitate intrinseca a legii supuse controlului.

    I. In privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseca, instanta constitutionala retine urmatoarele:

    1.1. Pentru a analiza pretinsa incalcare a prevederilor art. 67 si art. 76 alin. (1) din Constitutie, Curtea urmeaza sa faca aplicarea stricta a jurisprudentei sale in materia cvorumului si a majoritatii necesare adoptarii legilor. In acest sens Curtea face referire la Decizia nr. 55 din 21 februarie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 128 din 14 martie 2001, prin care a statuat ca, dintre cvorumul de lucru si cel de vot, numai acesta din urma este reglementat prin Constitutie si ca *nimic nu impiedica instituirea prin regulament a unui alt cvorum de lucru decat cvorumul de vot*. Totodata, prin Decizia nr. 123 din 25 aprilie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, Curtea a stabilit ca dispozitiile constitutionale ale art. 74 alin. (2) [devenite, in urma revizuirii si republicarii Constitutiei, art. 76 alin. (2) ] *au in vedere votul final exprimat pentru proiectul de lege in ansamblu*.

    In mod indubitabil, aceasta jurisprudenta a Curtii plaseaza dispozitiile art. 67 si 76 la momentul votului final. Aceasta concluzie este intarita si prin dispozitiile art. 75 alin. (1) din Constitutie, care vizeaza *dezbaterea si adoptarea legii*; intrucat art. 67 si 76 din Constitutie prevad ca numai la adoptarea legii este nevoie de un anumit cvorum si majoritate de adoptare, rezulta, fara dubiu, ca textul Constitutiei nu impune aceleasi cerinte si cu privire la dezbaterea legii. Astfel, Curtea constata ca adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizeaza votul final exercitat de catre Parlament asupra ansamblului legii. In acest sens se pronunta atat doctrina juridica din Romania, cat si cea straina.

    In aceste conditii, Curtea observa ca, potrivit stenogramei sedintei Camerei Deputatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, nr. 129 din 24 septembrie 2010, legea criticata a fost adoptata la votul final cu 170 de voturi pentru, doua voturi impotriva si 3 abtineri. Legea criticata, avand caracter organic, se adopta, potrivit art. 76 alin. (1) din Constitutie, cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere; or, din cei 333 de membri ai Camerei Deputatilor au votat in favoarea legii un numar de 170 de deputati, ceea ce inseamna ca legea, conform stenogramei, a fost adoptata cu respectarea art. 76 alin. (1) din Constitutie. Avand in vedere acest lucru, Curtea concluzioneaza ca, pe baza datelor existente in stenograma, era intrunit si cvorumul legal necesar pentru adoptarea legilor in sensul art. 67 din Constitutie.

    Cu privire la sustinerile ca, la momentul votului final asupra legii, in sala mai erau 80 de deputati, Curtea reitereaza cele statuate in Decizia nr. 74 din 16 aprilie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 29 aprilie 1997, in care a stabilit ca, in lipsa unei solicitari pentru reverificarea cvorumului dupa apelul nominal, *rezultatele acestuia au ramas valabile pana la finele sedintei*. De asemenea, prin Decizia nr. 96 din 30 iunie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, Curtea, analizand o obiectie de neconstitutionalitate care viza lipsa cvorumului de sedinta, s-a raportat in mod exclusiv la stenograma sedintei comune; Curtea a mai statuat ca, *Intrucat cvorumul stabilit de presedintele de sedinta la inceputul acesteia era de 245 de senatori si deputati, deci peste minimul necesar prevazut de Constitutie, si avand in vedere ca, in timpul sedintei, presedintii grupurilor parlamentare nu au cerut presedintelui sedintei comune reverificarea cvorumului, asa cum se prevede la art. 22 alin. 1 din regulament, se impune concluzia ca adoptarea Legii privind acordarea tichetelor de masa s-a facut cu respectarea cerintelor privitoare la cvorum, impuse de dispozitiile art. 64 din Constitutie si ale art. 39 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului*.

    In fine, prin Decizia nr. 188 din 29 decembrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 521 din 31 decembrie 1998, Curtea a statuat ca, *In ceea ce priveste faptul ca, dupa parasirea salii de sedinta de catre grupurile parlamentare ale P.D.S.R., P.R.M. si P.U.N.R., presedintele de sedinta avea obligatia sa verifice in ce masura conditia constitutionala de cvorum era intrunita, se retine ca si aceasta sustinere vizeaza tot aspecte de nivel regulamentar, iar nu constitutional. [...] Din examinarea stenogramei lucrarilor, Curtea retine ca era indeplinit cvorumul legal prevazut de Constitutie inainte ca grupurile parlamentare mentionate sa paraseasca sedinta, iar ulterior nu s-a cerut verificarea cvorumului conform Regulamentului Camerei Deputatilor*.

    Curtea mai retine ca, potrivit art. 144 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor, reverificarea cvorumului se dispune la sedintele de vot final de catre presedinte, imediat inaintea votarii, din proprie initiativa ori la cererea liderului unui grup parlamentar.

    Curtea constata, in cauza de fata, ca la lucrarile sedintei Camerei Deputatilor din 15 septembrie 2010 din partea a doua, in care de altfel a si fost adoptata legea criticata, au luat parte, conform stenogramei sedintei, 181 de deputati, lipsind 152. Pe parcursul sedintei, in lipsa oricarei solicitari din partea liderilor de grup parlamentar, presedintele de sedinta nu a mai verificat cvorumul, astfel incat, avand in vedere jurisprudenta mentionata a Curtii Constitutionale, cvorumul stabilit la deschiderea sedintei si-a pastrat valabilitatea pe tot parcursul acesteia. Astfel, nu se poate constata ca nu a existat cvorum la votul final, mai ales ca, potrivit stenogramei sedintei, chiar la votul final a rezultat o prezenta de cel putin 175 de deputati.

    Or, Curtea observa ca singurul document oficial in raport cu care are competenta de a verifica cvorumul la momentul exercitarii votului final este stenograma sedintei; or, potrivit constatarilor din stenograma, facute atat la inceputul sedintei Camerei Deputatilor, cat si la momentul votului final, cvorumul constitutional era indeplinit.

    Fata de sustinerea ca la momentul votului final erau efectiv doar 80 de deputati prezenti in sala, Curtea retine ca, in acceptiunea art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie, nu este competenta sa controleze fapte materializate in actiuni sau inactiuni, ci numai conformitatea extrinseca si intrinseca a actului normativ adoptat cu Constitutia.

    In fine, Curtea constata ca dovezile depuse in sustinerea obiectiei de neconstitutionalitate, si anume cele 6 imagini aflate pe suport electronic, nu sunt concludente pentru dovedirea motivelor de neconstitutionalitate, intrucat aceste imagini nu cuprind precizarea sursei, datei, momentului sau locului in care au fost realizate.

    1.2. Cu referire la critica de neconstitutionalitate ce vizeaza nerespectarea unor termene procedurale prevazute de Regulamentul Camerei Deputatilor, Curtea constata ca, prin Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, a statuat ca nu este de competenta sa analizarea eventualelor incalcari ale Regulamentului. Curtea Constitutionala, in lipsa unei competente exprese si distincte, nu isi poate extinde controlul si asupra actelor de aplicare a regulamentelor, intrucat ar incalca insusi principiul autonomiei regulamentare a celor doua Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza intai din Legea fundamentala. In virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atributie a Camerei Deputatilor, asa incat contestatiile deputatilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenta exclusiva a Camerei Deputatilor, aplicabile, in acest caz, fiind caile si procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, dupa cum si desfasurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotarator de prevederile aceluiasi regulament, care, evident, trebuie sa concorde cu normele si principiile fundamentale.

    Analiza Curtii este una in drept, fara a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare. Mai mult, Curtea a aratat ca nu este de competenta instantei constitutionale sa controleze modalitatea in care sunt puse in aplicare regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului in procesul legislativ; a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, sau Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009.

    1.3. Raportat la critica de constitutionalitate extrinseca referitoare la incalcarea principiului bicameralismului, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata.

    Prin Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, si Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esentiale pentru a se determina cazurile in care prin procedura legislativa se incalca principiul bicameralismului.

    Aceste criterii esentiale cumulative sunt:
    a) existenta unor deosebiri majore de continut juridic intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului;
    b) existenta unei configuratii deosebite, semnificativ diferita, intre formele adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului.

    Din analiza comparata a documentelor privind initierea si desfasurarea procesului legislativ in cauza, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca prima Camera sesizata, si a celei adoptate de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, Curtea constata ca modificarile operate de catre Camera Deputatilor fata de forma legii adoptate de Senat nu sunt de natura a imprima nici deosebiri majore de continut juridic fata de forma legii adoptata de Senat sub aspectul solutiei legislative si nicio configuratie deosebita, semnificativ diferita fata de cea a proiectului de lege in forma adoptata de Senat. O atare concluzie este cu atat mai evidenta cu cat aceasta lege a fost adoptata tacit de Senat, in conditiile art. 75 alin. (2) teza finala din Constitutie.
    In consecinta, Curtea retine ca au fost respectate, sub aspectul modului de legiferare, dispozitiile constitutionale ale art. 61 alin. (2).

    1.4. Cu privire la eventuala nerespectare a dispozitiilor art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ceea ce ar atrage incalcarea art. 79 din Constitutie, Curtea constata ca o atare critica nu poate fi adusa legii criticate din moment ce modificarile aduse in Camera Deputatilor nu sunt de natura a imprima nici deosebiri majore de continut juridic fata de forma legii adoptata de Senat sub aspectul solutiei legislative si nici o configuratie deosebita, semnificativ diferita fata de cea a proiectului de lege in forma adoptata de Senat; astfel, nu se poate ajunge la concluzia incalcarii naturii juridice si a rolului Consiliului Legislativ.

    1.5. Se sustine ca, procedural, eliminarea pensiilor de serviciu ale deputatilor si senatorilor trebuia sa fie facuta in sedinta comuna a celor doua Camere si nu dupa procedura urmata prin prezenta lege. Curtea observa ca prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, aceste pensii speciale au fost deja eliminate si integrate sistemului public de pensii, reglementat prin Legea nr. 19/2000. Totodata, Legea nr. 119/2010 a fost adoptata in urma angajarii raspunderii Guvernului in temeiul art. 114 din Constitutie, in sedinta comuna.

    Desi, in principiu, o lege adoptata in sedinte separate ale celor doua Camere nu poate modifica, respectiv interveni in domeniul rezervat legilor adoptate in sedinta comuna a celor doua Camere, abrogarea art. 49—51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, nu constituie decat o operatiune tehnico-legislativa de corelare a prevederilor actului normativ adoptat cu cele existente in alte legi ce reglementeaza pensiile speciale, respectiv masuri in domeniul pensiilor. In aceste conditii, Curtea constata ca legea de fata nu are caracter novator si nu aduce nicio modificare sau un element nou in raport cu cadrul legal consacrat odata cu aparitia Legii nr. 119/2010.


    II. Cu privire la problemele de constitutionalitate intrinseca, Curtea constata urmatoarele: 2.1. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate potrivit careia aparitia Legii privind sistemul unitar de pensii publice nu este justificata, intrucat schimbarile legislative ar fi putut avea loc prin simpla modificare a legislatiei existente, precum si critica potrivit careia modificarile succesive afecteaza stabilitatea legislativa, generand o lipsa de incredere a cetatenilor in sistemul de legi, Curtea constata ca Legea fundamentala, precum si normele de tehnica legislativa stabilite de Legea nr. 24/2000 nu instituie o obligatie a legiuitorului de a adopta o noua reglementare prin includerea acesteia in cea deja existenta ori pe calea unui act normativ nou, separat. De aceea, un astfel de argument nu poate fi retinut ca un criteriu de apreciere a constitutionalitatii unui act normativ.

    In ceea ce priveste afectarea stabilitatii legislative, Curtea constata ca obligatia respectarii legilor, consacrata de art. 1 alin. (5) din Constitutie, nu presupune, prin continutul sau, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil. Interventia legislativa este necesara atat pentru a adapta actele normative la realitatile economice, sociale si politice existente, dar si pentru a asigura, asa cum este in cazul legii supuse analizei de constitutionalitate, un cadru legislativ unitar, care sa contribuie la o mai buna aplicare a legii si la indepartarea oricaror situatii echivoce sau inechitati in aplicarea legii.

    In acest sens Curtea constata ca modificarile succesive pe care le-a suferit Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si existenta legilor privind pensiile speciale care au fost abrogate partial prin efectul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor au transformat legislatia in domeniul pensiilor in instrumente juridice dificil de utilizat si aplicat, dand posibilitatea unor interpretari neunitare si afectand caracterul previzibil al normei de lege. Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca Legea privind sistemul unitar de pensii publice nu contribuie la generarea unui climat de instabilitate legislativa, economica, politica ori sociala, ci, din contra, ajuta la crearea unui cadru legislativ mai coerent si unitar.

    Sustinerea autorilor obiectiei de neconstitutionalitate in sensul ca, prin continutul normativ al legii adoptate, se creeaza un paralelism legislativ care ar contraveni dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative si, pe cale de consecinta, dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie referitoare la respectarea legilor este neintemeiata. Curtea constata ca Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor a reglementat transformarea pensiilor speciale, acordate pana la acea data anumitor categorii socio-profesionale, in pensii in intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. De asemenea, a dispus recalcularea pensiilor cuvenite sau aflate in plata, prevazute la art. 1 si 2 din Legea nr. 119/2010, potrivit dispozitiilor Legii nr. 19/2000, asigurandu-se astfel tranzitia de la reglementarea anterioara catre noile dispozitii ale legii. Art. 7 alin. 1) din Legea nr. 119/2010 prevede in acest sens ca *procedura de stabilire, plata, suspendare, recalculare, incetare si contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevazuta de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare*. De asemenea, avandu-se in vedere conditiile in care s-a desfasurat activitatea anumitor categorii socio-profesionale, au fost reglementate aspecte specifice privind calculul stagiului de cotizare.

    Legea supusa controlului de constitutionalitate merge un pas mai departe fata de reglementarea Legii nr. 119/2010, reprezentand o alta etapa. Astfel, transformarea pensiilor speciale in pensii in sistemul public fiind deja realizata prin efectul Legii nr. 119/2010, Legea privind sistemul unitar de pensii publice reglementeaza situatia persoanelor care anterior beneficiau de pensii speciale, cu exceptia magistratilor, ca fiind deja parte a sistemului public de pensii. Fireste, anumite dispozitii, precum cele referitoare la calculul pensiilor, sunt preluate in noua lege, dar prin aceasta se realizeaza, in realitate, o cursivitate si o coerenta legislativa, asigurandu-se totodata unitatea tratamentului juridic.

    Confirmand aceasta realitate juridica, dispozitiile art. 171 din actul normativ criticat se refera la fostele pensii speciale ca fiind deja parte a sistemului public de pensii prin efectul Legii nr. 119/2010.

    Pentru aceste ratiuni, avand in vedere obiectivele diferite ale reglementarilor Legii nr. 119/2010 fata de cele ale Legii privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea apreciaza ca aceste doua acte normative nu creeaza un paralelism legislativ.

    2.2. Cu referire la critica de neconstitutionalitate vizand modificarea valorii punctului de pensie, Curtea constata ca, potrivit dispozitiilor art. 80 din Legea nr. 19/2000, *(1) Valoarea unui punct de pensie se stabileste prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Aceasta se determina prin actualizarea valorii punctului de pensie din luna decembrie a fiecarui an cu cel putin rata inflatiei, prognozata pentru anul bugetar urmator de institutia cu atributii in domeniu.
    (2) In raport cu evolutia indicatorilor macroeconomici si cu resursele financiare, valoarea punctului de pensie, stabilita conform prevederilor alin. (1), poate fi majorata prin legile de rectificare a bugetului asigurarilor sociale de stat.
    (3) Valoarea punctului de pensie, determinata conform prevederilor alin. (1) sau (2), nu poate fi mai mica de 37,5% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, incepand cu 1 ianuarie 2008, respectiv de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, incepand cu 1 ianuarie 2009.*

    Prevederile art. 80 alin. (1) si (3) din Legea nr. 19/2000 au fost insa suspendate atat pe parcursul anului 2009, cat si pe cel al anului 2010 prin dispozitiile art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 92 din 16 februarie 2009, respectiv ale art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 919 din 29 decembrie 2009.

    Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 61 din 27 ianuarie 2010, a stabilit, prin art. 16, valoarea unui punct de pensie la 732,8 lei, aplicabila de la 1 ianuarie 2010. Legea privind sistemul unitar de pensii publice stabileste, in art. 102 alin. (1), ca valoarea punctului de pensie este tot de 732,8 lei. Aceasta valoare urmeaza a se majora anual cu 100% din rata inflatiei, precum si cu un procent din cresterea reala a castigului salarial mediu brut. In cazul in care acesti indicatori de majorare a pensiei ar avea valori negative, valoarea punctului de pensie nu va scadea, ci va pastra valoarea ultimului punct de pensie.

    Curtea constata ca noua reglementare nu mai pastreaza dispozitiile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, care fixau un prag al valorii punctului de pensie raportat la un anumit procent din salariul mediu brut. Aceasta nu are insa semnificatia diminuarii valorii punctului de pensie actual. Asa cum se constata din cele aratate mai sus, punctul de pensie urmeaza a pastra acelasi cuantum, fiind doar modificate conditiile in care acesta va fi majorat pe viitor.

    Curtea constata insa ca, desi consacra dreptul la pensie, art. 47 alin. (2) din Constitutie nu ofera garantii si cu privire la algoritmul de crestere a cuantumului acesteia in viitor. Din contra, prin Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, s-a statuat ca *valoarea punctului de pensie, limita maxima a cuantumului pensiei, conditiile de recalculare si de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca si indexarea acestora, nu se pot face decat in raport cu resursele fondurilor de asigurari sociale disponibile*.

    Desigur, libertatea de reglementare a legiuitorului nu este una absoluta, aceasta neputand justifica incalcarea principiului neretroactivitatii legii civile ori a celui al egalitatii in drepturi a cetatenilor si nici cerinta asigurarii unui nivel de trai decent. Mai mult, relevand inca o conditie a reglementarii dreptului la pensie, Curtea, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, stabilea ca *prin sumele platite sub forma contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, persoana in cauza practic si-a castigat dreptul de a primi o pensie in cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivitatii*. In sfarsit, sintetizand cele retinute cu privire la dreptul legiuitorului de a interveni legislativ in sensul reducerii cuantumului pensiei cuvenite sau aflate in plata, Curtea, prin aceeasi decizie, statua ca, avand in vedere gradul ridicat de protectie oferit prin Constitutie dreptului la pensie, *reducerea cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent si indiferent de perioada, nu poate fi realizata. Rezulta ca art. 53 din Constitutie nu poate fi invocat ca temei pentru restrangerea exercitiului dreptului la pensie*.

    Toate aceste limite de legiferare tind insa la protejarea cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate in plata, precum si la respectarea anumitor principii privind stabilirea acesteia, asa cum sunt principiile contributivitatii si al egalitatii, si nu pot fi extinse si cu privire la alte aspecte, cu efectul negarii dreptului constitutional al legiuitorului de a stabili politica in domeniul asigurarilor sociale in functie de resursele financiare de care dispune.

    Acelorasi concluzii se circumscriu si criticile marginale formulate de autorii sesizarii referitoare la inasprirea conditiilor de acordare a pensiilor speciale partiale si a pensiilor de invaliditate.

    Intr-adevar, Curtea constata ca Legea privind sistemul unitar de pensii publice, in privinta pensiilor mai sus mentionate, creste procentul de diminuare a cuantumului pensiei in raport cu cel stabilit prin Legea nr. 19/2000.

    Astfel, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stabileste urmatoarele: *Cuantumul pensiei anticipate partiale se stabileste din cuantumul pensiei pentru limita de varsta, prin diminuarea acestuia in raport cu stagiul de cotizare realizat si cu numarul de luni cu care s-a redus varsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2.

    TABELUL Nr. 2
    Stagiul de cotizare realizat peste stagiul            Procentul de diminuare
    standard complet de cotizare prevazut in              pentru fiecare luna de anticipare
    anexa nr. 3 (coloanele 3 si 6)                        (%)
    
    Pana la 1 an                                          0,50
    Peste 1 an                                            0,45
    Peste 2 ani                                           0,40
    Peste 3 ani                                           0,35
    Peste 4 ani                                           0,30
    Peste 5 ani                                           0,25
    Peste 6 ani                                           0,20
    Peste 7 ani                                           0,15
    Peste 8 ani                                           0,10
    Intre 9 si 10 ani                                     0,05*
    
    


    Art. 65 alin. (4) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice prevede insa o diminuare a cuantumului pensiei pentru limita de varsta cu 0,75% pentru fiecare luna de anticipare.
    De asemenea, la calculul pensiilor de invaliditate, legea criticata stabileste un punctaj lunar inferior fata de cel reglementat de Legea nr. 19/2000.

    O astfel de reglementare are ca obiectiv descurajarea pensionarilor anticipate partiale si a pensionarilor pentru invaliditate care au generat in timp o crestere semnificativa a masei persoanelor asigurate inaintea varstei legale de pensionare, cu scaderea concomitenta a numarului contribuabililor. In acest sens, in expunerea de motive a Legii privind sistemul unitar de pensii publice se arata ca *in prezent, in Romania, varsta medie reala de pensionare este mult prea scazuta, aceasta fiind de 54 de ani, fata de varstele standard de pensionare cerute de legislatia in vigoare, in trimestrul IV 2009, de: 58 ani si 8 luni pentru femei, respectiv 63 ani si 8 luni pentru barbati. Motivele esentiale ale acestei diferente semnificative o reprezinta numarul mare si in crestere de pensionari inainte de implinirea varstei standard pentru activitate in conditii de munca speciale si deosebite, pentru invaliditate, pentru indeplinirea anticipata a stagiului complet de cotizare, inclusiv in cazul pensionarilor urmasi. Se adauga varstele mult mai reduse practicate de actualele sisteme de pensii speciale, cum ar fi: 50 de ani pentru personalul navigant din aviatia civila, 55 de ani pentru militari si politisti, 60 de ani pentru magistrati si personalul auxiliar din tribunale si curti de apel*.

    In acest context, masurile amintite, care tind la inasprirea conditiilor de pensionare, nu urmaresc decat sa favorizeze sporirea numarului contribuabililor, prin descurajarea pensionarilor inainte de implinirea varstei legale de pensionare, precum si preventia situatiilor de acordare a pensiei de invaliditate prin fraudarea legii. Or, in conditiile in care principala sursa de finantare a fondului de asigurari sociale o constituie contributiile masei active a populatiei, una dintre masurile cele mai eficiente de interventie este chiar aceea de sporire a masei populatiei active. In acest mod, se realizeaza o echilibrare a veniturilor si cheltuielilor bugetului de asigurari sociale de stat, in conditiile in care, in prezent, raportul de dependenta al sistemului public de pensii este de 0,98 pensionari/ 1 contribuabil.

    De altfel, aceste masuri se incadreaza in curentul general european de crestere a varstei de pensionare si implicare pe cat mai mult timp posibil a populatiei in sfera activitatilor care genereaza venituri la fondurile de asigurari sociale, cu scaderea corelativa a masei persoanelor care beneficiaza de drepturi de asigurari sociale. Aceste masuri se impun, pe de o parte, ca urmare a imbatranirii populatiei, iar pe de alta parte, ca urmare a cresterii sperantei de viata, ambele cu efectul cresterii masei populatiei care beneficiaza de drepturi de asigurari sociale.

    Toate acestea pun in discutie, intr-un viitor nu foarte indepartat, o regandire a sistemelor de asigurari sociale existente.

    Daca legiuitorul ar fi putut adopta alte politici care sa aiba in final acelasi efect, de echilibrare a sistemului public de pensii, este un aspect asupra caruia instanta de contencios constitutional nu se poate pronunta, neintrand in competenta sa compararea efectelor pozitive sau negative ale diverselor politici propuse in cadrul diferitelor orientari politice. Singurele aspecte asupra carora se poate pronunta Curtea sunt acelea care vizeaza conformitatea textelor de lege adoptate de Parlament cu Constitutia. Or, sub acest aspect, avand in vedere cele retinute mai sus, cu privire la dreptul legiuitorului de a reglementa dreptul la pensie, Curtea apreciaza ca modificarea pe viitor a cuantumului acesteia nu poate fi interpretata ca aducand atingere dispozitiilor art. 47 alin. (2) din Constitutie, atat timp cat aceasta nu se adreseaza drepturilor deja cuvenite sau aflate in plata si nu se creeaza o discriminare intre persoanele aflate in aceeasi situatie juridica.

    In acest context, Curtea tine sa precizeze ca dispozitiile art. 171 din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit carora, *la data intrarii in vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, inclusiv categoriile de pensii prevazute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, devin pensii in intelesul prezentei legi*, nu pot fi interpretate in sensul generarii unor efecte retroactive ale legii, cu afectarea drepturilor cuvenite sau aflate in plata stabilite in acord cu principiul contributivitatii, potrivit reglementarilor aplicabile pana la intrarea sa in vigoare.

    2.3. Cu referire la criticile de neconstitutionalitate care vizeaza eliminarea prin prezenta lege a pensiilor speciale, Curtea constata ca legea criticata, in aceasta materie, nu schimba cu nimic situatia consacrata dupa adoptarea Legii nr. 119/2010. Or, Legea nr. 119/2010 a facut obiectul unui control a priori de constitutionalitate, criticate fiind aceleasi aspecte ca cele invederate in cauza de fata. Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea, respingand obiectia de neconstitutionalitate care viza viitoarea Lege nr. 119/2010, a statuat ca *pensiile de serviciu se bucura de un regim juridic diferit in raport cu pensiile acordate in sistemul public de pensii.
    Astfel, spre deosebire de acestea din urma, pensiile de serviciu sunt compuse din doua elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, si anume: pensia contributiva si un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributiva, sa reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit in legea speciala. Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, pe cand partea care depaseste acest cuantum se suporta din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art. 85 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sau art. 180^1 din Legea nr. 19/2000]. Mai mult, in cazul pensiilor militare, intregul cuantum al pensiei speciale se plateste de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 164/2001). De altfel, Decizia Curtii Constitutionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, a statuat ca pensia de serviciu constituie «o compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale», ceea ce demonstreaza, fara drept de tagada, ca, de fapt, acel supliment de care am facut vorbire mai sus se constituie in acea compensatie partiala mentionata de Curte, pentru ca diferentierea existenta intre o pensie speciala si una strict contributiva, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.

    Acordarea acestui supliment, asa cum se poate desprinde si din decizia mai sus amintita, a urmarit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale supuse unui statut special. Aceasta compensatie, neavand ca temei contributia la sistemul de asigurari sociale, tine de politica statului in domeniul asigurarilor sociale si nu se subsumeaza dreptului constitutional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.

    In acest sens, trebuie observat ca dispozitiile art. 47 alin. (2) din Constitutie se refera distinct la dreptul la pensie fata de cel la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege, dar pe care Legea fundamentala nu le nominalizeaza.
    Prin urmare, in ceea ce priveste aceste din urma drepturi de asigurari sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, in functie de politica sociala si fondurile disponibile, asupra acordarii lor, precum si asupra cuantumului si conditiilor de acordare. Se poate spune ca, fata de acestea, Constitutia instituie mai degraba o obligatie de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat in mod expres.

    Ca atare, avand in vedere conditionarea posibilitatii statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, asa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul ca acestor prestatii ale statului nu li se opune contributia asiguratului la fondul din care se acorda aceste drepturi, precum si caracterul succesiv al acestor prestatii, dobandirea dreptului la pensie speciala nu poate fi considerata ca instituind o obligatie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept castigat reprezentand doar prestatiile deja realizate pana la intrarea in vigoare a noii reglementari si asupra carora legiuitorul nu ar putea interveni decat prin incalcarea dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie. Relevanta in acest sens este si Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, in care s-a statuat ca «o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune in timpul urmator intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare».

    Conformandu-se dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, textele de lege criticate afecteaza pensiile speciale doar pe viitor, si numai in ceea ce priveste cuantumul acestora. Celelalte conditii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate in acea profesie si varsta eligibila, nu sunt afectate de noile reglementari. De asemenea, Legea privind instituirea unor masuri in domeniul pensiilor nu se rasfrange asupra prestatiilor deja obtinute anterior intrarii sale in vigoare, care constituie facta praeterita.

    Oricum, avand in vedere ca pensiile speciale nu reprezinta un privilegiu, ci au o justificare obiectiva si rationala, Curtea considera ca acestea pot fi eliminate doar daca exista o ratiune, o cauza suficient de puternica spre a duce in final la diminuarea prestatiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, in cazul Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, o atare cauza o reprezinta necesitatea reformarii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitatilor existente in sistem si, nu in ultimul rand, situatia de criza economica si financiara cu care se confrunta statul, deci atat bugetul de stat, cat si cel al asigurarilor sociale de stat. Astfel, aceasta masura nu poate fi considerata ca fiind arbitrara; de asemenea, Curtea urmeaza a observa ca masura nu impune o sarcina excesiva asupra destinatarilor ei, ea aplicandu-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferentieri procentuale pentru diversele categorii carora i se adreseaza, pentru a nu determina ca una sau alta sa suporte mai mult sau mai putin masura de reducere a venitului obtinut dintr-o atare pensie.

    Prin Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, Curtea a aratat ca «Legea nr. 19/2000, lege-cadru in reglementarea drepturilor de asigurari sociale in sistemul public, a asezat pe principii si reguli noi intreaga legislatie a pensiilor. Printre modificarile esentiale se numara si integrarea in sistemul public a mai multor sisteme distincte anterior si eliminarea posibilitatii de acordare a drepturilor de pensie intr-un sistem si pentru perioadele asigurate in alte sisteme», ceea ce demonstreaza clar ca legiuitorul este indrituit sa integreze sistemele de pensii speciale in sistemul general. [...]

    In continuare, analizand criticile acelorasi texte de lege in raport cu dispozitiile art. 44 din Constitutie si cu prevederile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea constata ca, in esenta, aceste critici pornesc de la cele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Büchen contra Republicii Cehe — 2002, in care s-a aratat ca notiunea de «bun» inglobeaza orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel ca dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata.

    Pentru a raspunde acestor critici este necesara reiterarea considerentelor deja retinute cu privire la natura speciala a pensiei de serviciu, a celor doua componente, contributiva si necontributiva, ale sale, precum si a faptului ca ultima componenta este supusa practic conditiei ca statul sa dispuna de resursele financiare pentru a putea acorda si alte drepturi de asigurari sociale fata de cele pe care Constitutia le nominalizeaza in mod expres. In aceste conditii, partea necontributiva a pensiei de serviciu, chiar daca poate fi incadrata, potrivit interpretarii pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in notiunea de «bun», ea reprezinta totusi, din aceasta perspectiva, un drept castigat numai cu privire la prestatiile de asigurari sociale realizate pana la data intrarii in vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificatia exproprierii. [...]

    In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a textelor de lege supuse controlului instantei de contencios constitutional cu dispozitiile art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie, Curtea constata ca autorii sesizarii considera ca eliminarea pensiilor speciale aduce atingere «principiului protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor cu privire la un anumit nivel al protectiei si securitatii». Acest principiu nu este insa consacrat constitutional, iar drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, si anume indrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentara) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, si anume optica legiuitorului si resursele financiare ale statului care pot fi alocate in aceasta directie.

    Ca atare, Curtea constata ca nu au fost incalcate dispozitiile art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie.* Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca cele retinute in decizia mentionata se aplica mutatis mutandis si cu privire la prezenta cauza.

    Obiter dictum, Curtea observa ca acest lucru nu inseamna ca, pe viitor, cand conditiile economice o vor permite, legiuitorul nu va putea reinstitui pensiile speciale pentru categoriile de personal care ar putea fi indrituite, in mod obiectiv si rational, sa le primeasca.

    2.4. Curtea constata ca invocarea incalcarii art. 124 alin. (3), art. 144 si 145 din Constitutie este lipsita de orice suport, intrucat Camera Deputatilor a eliminat prevederea din forma initiala a proiectului de lege potrivit careia pensiile de serviciu ale judecatorilor, procurorilor, judecatorilor si, respectiv, magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale deveneau pensii in intelesul legii-cadru a pensiilor publice. Astfel, legea criticata, in conformitate cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 873 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, nu afecteaza si nu abroga dispozitiile legale care reglementeaza pensia de serviciu a judecatorilor, procurorilor, respectiv a judecatorilor si magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale. O atare concluzie se impune, intrucat art. 171 din lege nu vizeaza pensiile judecatorilor, procurorilor, respectiv ale judecatorilor si magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale. De asemenea, in acest sens au fost eliminate referirile facute la abrogarea dispozitiilor art. 82, 83^1, 84 si 85 din Legea nr. 303/2004, acestea ramanand in vigoare; de altfel, actualul art. 196 lit. s) din legea criticata nu vizeaza in niciun fel pensiile de serviciu ale judecatorilor, procurorilor, judecatorilor si, respectiv, ale magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale.

    2.5. Critica de neconstitutionalitate care priveste art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din legea criticata este neintemeiata. Acest text preia solutia legislativa de principiu cuprinsa in art. 5 alin. (1) pct. IV lit. f) din Legea nr. 19/2000, insa nu impune obligativitatea asigurarii in cadrul sistemului public de pensii a persoanelor provenite, spre exemplu, din randul avocatilor. Acestora li se aplica dispozitiile art. 6 alin. (2) din lege, potrivit carora *Se pot asigura in sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare sociala, in conditiile prezentei legi, avocatii, personalul clerical si cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate in sistemul public, precum si orice persoana care doreste sa se asigure, respectiv sa-si completeze venitul asigurat*.

    De altfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 610 din 28 noiembrie 2000, *Dreptul la pensie si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatului se exercita in conditiile prezentei ordonante de urgenta prin sistemul unic, propriu si autonom de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, gestionat de Casa de Asigurari a Avocatilor din Romania*, iar legea criticata nu abroga, modifica sau completeaza acest text.

    2.6. Cu privire la modificarile aduse varstei legale de pensionare, Curtea retine ca autorii sesizarii critica aceste dispozitii prin prisma art. 47 din Constitutie, considerand ca aceasta masura aduce o restrangere a dreptului la pensie, precum si o afectare a nivelului de trai al populatiei.

    In jurisprudenta sa Curtea a analizat de mai multe ori critici referitoare la reglementarea varstelor de pensionare. Aceste critici au vizat diferentele de tratament juridic instituite intre barbati si femei sub aspectul conditiilor de pensionare, solicitandu-se in mod constant egalizarea acestora. Criticile au fost invocate nu doar din perspectiva barbatilor, care s-au considerat discriminati prin obligatia de a munci pana la o varsta mai inaintata decat femeile, asa cum releva Decizia nr. 888 din 30 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007, dar si din perspectiva femeilor, nemultumite de faptul ca la implinirea varstei prevazute de lege, mai mica decat cea a barbatilor, femeia poate fi pensionata, ceea ce reprezinta o discriminare, o atingere adusa dreptului la munca si o vatamare a dreptului la un nivel de trai decent. In acest sens poate fi amintita Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996. De altfel, aceasta este si decizia prin care Curtea s-a pronuntat pentru prima oara asupra diferentei de tratament dintre barbati si femei sub aspectul conditiilor de pensionare, retinand ca *daca, in principiu, conditiile generale socio-profesionale dintre femeie si barbat ar fi egale, nu numai in sens formal-juridic al termenului, ci si in sens real, evident ca exceptia ar fi intemeiata. In fapt, insa, datorita imperativelor legate de cresterea si educarea copiilor, indeosebi in primii ani, sarcinilor sporite ce revin femeilor in gospodarie, lipsei unor modalitati sociale si economice larg accesibile, in perioada actuala de tranzitie, care sa le degreveze de aceste obligatii, precum si altor aspecte care ingreuneaza ascensiunea lor profesionala (concedii de maternitate, concedii postnatale, concedii pentru ingrijirea copilului bolnav, interdictiile cu scop de protectie de a lucra in anumite conditii etc.), precum si altor imprejurari, femeile sunt in situatii ce le dezavantajeaza fata de barbati. Desigur, asemenea situatii cu timpul se estompeaza si vor disparea, fenomen ce se regaseste in toate tarile europene ca fiind una dintre caracteristicile evolutiei societatilor moderne. In prezent, insa, majoritatea statelor au consacrat varste diferite de pensionare, desi principiul egalitatii sexelor este general admis*.

    Pronuntandu-se asupra constitutionalitatii solutiei legislative care consacra tratamentul diferit dintre sexe, Curtea, prin decizia amintita, a pus in balanta conditiile sociale existente la momentul anului 1995, apreciind ca textele de lege criticate reflecta aceste conditii, fiind astfel constitutionale. In acelasi timp insa, Curtea observa tendinta de schimbare a conditiilor sociale la nivel european si nu excludea, pe viitor, o eventuala reconsiderare a opticii sale.

    Aceasta solutie a fost pastrata in mod constant pana in anul 2008, cand Curtea, prin Decizia nr. 191 din 28 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 2 aprilie 2008, observa ca institutiile europene si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin Hotararea din 22 august 2006, pronuntata in Cauza Walker contra Regatului Unit, subliniau posibilitatea si chiar necesitatea egalizarii tratamentului juridic dintre barbati si femei. Cu toate acestea, era lasata la latitudinea statelor aprecierea momentului si a intervalului de timp necesar operarii acestor modificari. In acest context, Curtea, observand schimbarea conditiilor sociale, cel putin la nivelul celorlalte tari europene, care reclama instituirea egalitatii de tratament, a apreciat totusi ca doar legiuitorul este in masura sa aprecieze in mod concret momentul in care aceasta schimbare va avea loc.

    Adoptand Legea privind sistemul unitar de pensii publice, legiuitorul a considerat ca este momentul sa initieze o reglementare care sa conduca, gradual, la instituirea unui tratament egal intre barbati si femei sub aspectul varstei de pensionare.

    Desigur, Curtea constata ca traditiile culturale si realitatile sociale sunt inca in stadiu de evolutie catre asigurarea unei egalitati faptice reale intre sexe, astfel incat nu se poate ajunge la concluzia ca, in prezent, conditiile sociale din Romania pot fi considerate ca sustinand o egalitate absoluta intre barbati si femei. Cu toate acestea, pasi importanti au fost facuti. Un exemplu il constituie extinderea dreptului la concediu pentru cresterea copilului si la barbati, inclusiv in domeniul militar, relevanta fiind in acest sens Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005, publicata in Monitorul Oficial la Romaniei, Partea I, nr. 245 din 24 martie 2005.

    Pentru aceste motive, cresterea varstei de pensionare a femeii pana la 65 de ani a fost prevazuta a se realiza pe parcursul a 15 ani, timp in care se preconizeaza ca, in Romania, conditiile sociale vor suferi schimbari semnificative. Dincolo de modificarile firesti ce apar in societate sub aspectul mentalitatilor, al culturii, educatiei si cu privire la traditii, prevederea unui tratament egal intre sexe apare tot mai necesara in contextul curentului european care impune statelor alinierea la standardele unui tratament egal, nediscriminatoriu intre barbati si femei.

    Belgia, Franta, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia si Ungaria au deja prevazuta o varsta egala de pensionare intre barbati si femei, in timp ce Austria, Marea Britanie, Estonia si Letonia sunt in curs de egalizare.

    Romania, dand expresie cerintelor actelor normative europene, a adoptat, de asemenea, o serie de masuri in sensul asigurarii egalitatii de tratament in domeniul pensiilor. Relevanta este prevederea unui regim egal intre barbati si femei sub aspectul conditiilor de acordare a pensiilor facultative, asa cum prevede, in prezent, Legea nr. 204/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006. De asemenea, transpunand prevederile Directivei 86/378/CEE privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in cadrul regimurilor profesionale de securitate sociala, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in cadrul schemelor profesionale de securitate sociala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007, a dus la egalizarea varstelor pentru mai multe categorii socio-profesionale asa cum sunt militarii, politistii sau personalul diplomatic si consular.

    Cerintele Uniunii Europene au cunoscut la randul lor o evolutie determinata, in mare parte, si de nuantarea, in timp, de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene a campului de aplicare a principiului egalitatii intre sexe in materia pensiilor. Desigur, cerinta unei varste egale intre barbati si femei a fost subliniata indeosebi in ceea ce priveste sistemele de pensii care nu cadeau in sfera de aplicare a Directivei 79/7/CEE privind aplicarea treptata a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in domeniul securitatii sociale. Prevederile art. 7 din aceasta directiva lasa o marja de apreciere statului in ceea ce priveste ritmul de egalizare a varstelor de pensionare.

    Cu toate acestea, sunt de retinut considerentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene in fata unor argumente precum cele vizand rolul femeii in familie, argumente pe care, de altfel, Curtea Constitutionala le-a avut in vedere in jurisprudenta sa de pana acum. Plecand de la principiul asigurarii unei remunerari egale intre femei si barbati, pentru o munca egala, Curtea de la Luxembourg, prin Decizia din 13 noiembrie 2008, pronuntata in Cauza Comisia Comunitatilor Europene contra Italiei C-46/07, dar si prin Decizia din 26 martie 2009, pronuntata in Cauza Comisia Comunitatilor Europene contra Greciei C-559/07, statua ca masurile sociale trebuie sa contribuie la asigurarea unei vieti profesionale a femeilor egale cu cea a barbatilor.

    Impunerea unor varste de pensionare diferite nu are aptitudinea de a compensa dezavantajele si greutatile pe care le intampina femeile in cariera lor profesionala din cauza statutului lor social. De asemenea, s-a amintit ca preocuparea pentru cresterea copiilor nu trebuie raportata doar la femei, ci si la barbati si ca, din aceasta perspectiva, situatia celor doua sexe este comparabila.

    Fata de toate cele aratate mai sus, Curtea considera ca se impune o schimbare a opticii sale in ceea ce priveste problema egalizarii varstei de pensionare intre barbati si femei. Fara a putea sa se pronunte transant asupra oportunitatii sale, totusi, opozitia fata de aceasta solutie ar semnifica, in prezent, insasi opunerea unui curent social care are o amploare internationala, la ale carui standarde Romania este chemata sa se ridice.

    Desigur, nu pot fi negate discrepantele existente inca intre conditiile sociale actuale din Romania si aceste standarde. De aceea, Curtea considera ca solutia adoptata de legiuitor prin Legea privind sistemul unitar de pensii publice in sensul unei cresteri treptate a varstei de pensionare a femeii pe parcursul a 15 ani este singura in masura sa asigure adecvarea acestei masuri la realitatea sociala si sa dea un caracter constitutional normei de lege.

    Pentru aceste motive, Curtea considera ca dispozitiile Legii privind sistemul unitar de pensii publice prin care se instituie egalitatea de tratament sub aspectul varstei de pensionare intre barbati si femei nu este contrara prevederilor Constitutiei.

    2.7. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la stabilirea, potrivit art. 54 din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, a unor varste de pensionare si stagii de cotizare pentru persoanele care se incadreaza in ipotezele art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) diferite de cele prevazute, ca regula generala, pentru restul asiguratilor, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata.

    Aceasta diferenta de tratament nu incalca art. 16 din Constitutie, intrucat cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale au beneficiat si continua sa beneficieze de un statut aparte, justificat de natura activitatii desfasurate, care creeaza conditiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vatamare corporala si chiar de amenintare a vietii.

    Principiul egalitatii, asa cum s-a aratat in mod constant in jurisprudenta Curtii Constitutionale, nu presupune uniformitate, ci, dimpotriva, situatii obiectiv diferite justifica si chiar impun instituirea unui tratament juridic diferentiat. Or, este evident ca situatia particulara in care se afla persoanele incadrate in ipoteza art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice este diferita de cea a restului asiguratilor.

    In ceea ce priveste critica referitoare la incalcarea principiului egalitatii in drepturi cauzata de schimbarea succesiva a legii in materia asigurarilor sociale, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, ca *situatia diferita in care se afla cetatenii in functie de reglementarea aplicabila potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privita ca o incalcare a dispozitiilor constitutionale care consacra egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari*.

    2.8. In ceea ce priveste sustinerile potrivit carora Legea privind sistemul unitar de pensii publice ar contraveni art. 20 din Constitutie prin raportare la dispozitiile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Curtea constata ca autorii sesizarii nu formuleaza critici sau argumente noi fata de cele deja sustinute referitor la celelalte texte ale Legii fundamentale amintite pana acum. Prevederile internationale invocate se refera la dreptul de proprietate privata si nivelul de trai, precum si la dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare. In ceea ce priveste dreptul de proprietate si nivelul de trai, Curtea apreciaza ca sunt relevante cele retinute mai sus cu privire la aceleasi drepturi fundamentale consacrate de Constitutie. Referirile la dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare a muncii nu sunt insa relevante in cauza, intrucat acestea nu privesc dreptul la pensie sau alte drepturi de asigurari sociale, ci reprezinta un aspect al dreptului la munca.

    Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea retine ca acestea, de principiu, sunt aplicabile in controlul de constitutionalitate in masura in care asigura, garanteaza si dezvolta prevederile constitutionale in materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, in masura in care nivelul lor de protectie este cel putin la nivelul normelor constitutionale in domeniul drepturilor omului. In speta se constata ca prevederile invocate se refera la dreptul la proprietate privata, dreptul persoanelor in varsta de a duce o viata demna si independenta, dreptul la pensie si alte drepturi de asigurari sociale si restrangerea exercitiului drepturilor sau libertatilor. Considerentele retinute mai sus abordeaza toate aceste aspecte, fiind, in consecinta, valabile si cu privire la aceste dispozitii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.



    DECIZIE


    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,


    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii

    DECIDE:


    Constata ca dispozitiile art. 6 alin. (1) pct. I. lit. c) si pct. IV. lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale legii in ansamblul sau sunt constitutionale.

    Definitiva si general obligatorie.

    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


    OPINIE SEPARATA


    Nu impartasim, pentru considerentele pe care le vom arata in continuare, solutia adoptata prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, cu votul majoritatii judecatorilor Curtii Constitutionale, prin care s-a constatat ca unele texte din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si legea in ansamblul sau sunt constitutionale.

    Criticile de neconstitutionalitate au vizat, pe de o parte, aspecte de neconstitutionalitate extrinseca referitoare la procedura de adoptare a legii in ansamblul sau, iar pe de alta parte, aspecte de neconstitutionalitate intrinseca a unor texte din cuprinsul legii supuse controlului. Ne vom referi doar la unele aspecte.

    A. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca

    1. Autorii obiectiei sustin incalcarea prevederilor art. 67 si art. 76 alin. (1) din Constitutie intrucat, la momentul votului final asupra legii, nu a fost asigurat cvorumul legal de sedinta — 167 de deputati —, in sala fiind prezenti in jur de 80 de deputati. Ca atare, nu se putea intruni nici majoritatea prevazuta de Constitutie pentru adoptarea proiectului de lege, care are caracter de lege organica.

    In conformitate cu prevederile art. 67 din Constitutie — Actele juridice si cvorumul legal, *Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor*, iar potrivit art. 76 alin. (1), *Legile organice [...] se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere*.

    Textul constitutional al art. 67 prevede doar cvorumul pentru adoptarea unui act juridic, care este, de altfel, singurul *cvorum legal* prevazut de Constitutie.

    Pentru ca votul sa aiba loc, conditia este existenta cvorumului. Se impune insa a face o distinctie intre cvorumul de vot, prin care se intelege numarul minim de deputati prezenti pentru ca votul sa poata avea loc, si majoritatea minima pentru ca un proiect de lege sa poata fi votat si adoptat. Asadar, cvorumul de vot este o conditie a votarii, el este prealabil votarii.

    Sintagma *in prezenta majoritatii membrilor* din art. 67 priveste exclusiv *votul final* cand se adopta un proiect de lege in ansamblu, nu si faza de dezbateri pe articole a unui proiect de lege pentru care conditia de cvorum este de domeniul regulamentelor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si a sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, in concordanta cu art. 64 alin. (1) teza intai din Constitutie. Cu referire la sustinerile ca la momentul votului final asupra legii in sala mai erau 80 de deputati, sunt de semnalat urmatoarele aspecte:

    La reluarea lucrarilor, presedintele Camerei Deputatilor a anuntat ca din totalul celor 333 de deputati si-au inregistrat prezenta 181, fiind absenti 152.

    Din derularea votului, asa cum este consemnat in stenograma sedintei Camerei Deputatilor din data de 15 septembrie 2010, se constata ca acesta a fost exprimat atat prin mijloace electronice, cat si prin ridicarea mainii.

    In prima parte a lucrarilor sedintei, la ora 21,46, erau prezenti in sala de sedinte 209 deputati, moment in care Grupul parlamentar al Aliantei politice PSD+PD a parasit sala de sedinte. La ora 21,55, in continuarea dezbaterilor asupra proiectului de lege, erau prezenti 171 de deputati; dupa acest moment, Grupul parlamentar al PNL a parasit sala de sedinte.

    La ora 21,57, odata cu respingerea unui amendament la lege, mai erau prezenti, potrivit votului electronic, 135 de deputati, iar la ora 22,15 erau prezenti 120 de deputati. La ora 22,35, la momentul ultimului vot electronic, prezenta era de 115 deputati. Dupa acest vot, liderul Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Mircea Nicu-Toader, are o interventie:
    *Doamna presedinte, tot incercam pe voturi, ne numaram de 10 ori si nici nu apare pe sistemul acesta de numarare electronic, va rog sa fiti de acord, si solicitam si plenului, un vot deschis si atunci va merge si mai repede.* Aceasta propunere — vot deschis prin ridicarea mainii — a fost adoptata cu 137 de voturi pentru, un vot impotriva si 15 abtineri, ceea ce inseamna ca in sala erau prezenti 153 de deputati; la votul imediat urmator dat asupra art. 162 alin. (1) din proiectul de lege, se constata ca in sala erau prezenti 160 de deputati; la art. 167 au fost exprimate 157 de voturi pentru si 6 abtineri, iar la art. 182 au votat pentru 160 de deputati si s-au abtinut 5; votul final asupra proiectului de lege a consemnat o prezenta de 175 de deputati — 170 de voturi pentru, doua voturi impotriva si 3 abtineri, ceea ce ar duce la concluzia ca legea, conform stenogramei, a fost adoptata cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea fundamentala —, sedinta incheindu-se imediat la ora 23,30, potrivit stenogramei.

    Prezenta unui numar fluctuant de deputati la lucrarile Camerei, modul anevoios in care au decurs operatiunile de numarare efectuate doar de unul dintre secretarii de sedinta si de anuntare a rezultatului votului intr-un interval extrem de scurt intre cele doua operatiuni scot in evidenta imposibilitatea stabilirii efective a numarului de deputati aflati in sala la finalul sedintei, necesar, pe de o parte, pentru constatarea cvorumului legal in sensul art. 67, iar, pe de alta parte, pentru adoptarea proiectului de lege, cu respectarea dispozitiilor art. 76 alin. (1) din Legea fundamentala.

    In plus, potrivit art. 33 lit. b) din Regulamentul Camerei Deputatilor, presedintele *conduce lucrarile plenului Camerei Deputatilor, asistat obligatoriu de 2 secretari, si asigura mentinerea ordinii in timpul dezbaterilor, precum si respectarea prevederilor prezentului regulament*, iar in conformitate cu dispozitiile art. 111 alin. (1) din acelasi regulament, *proiectul de lege sau propunerea legislativa, in forma rezultata din dezbaterea pe articole, se supune Camerei spre adoptare in conditiile existentei cvorumului legal*. Totodata, art. 129 alin. (6) prevede ca inainte de votare presedintele poate cere verificarea cvorumului, iar conform alin. (7), daca in sala de sedinte nu se afla majoritatea deputatilor, presedintele amana votarea pana la intrunirea cvorumului legal. Or, aceasta verificare nu s-a efectuat, desi, fata de cele aratate, se impunea a se stabili, fara echivoc, daca la votul final cvorumul necesar era asigurat. Asa, s-a ajuns sa planeze suspiciunea ca cvorumul si rezultatul votului final ar fi fost viciate.


    2. O alta critica de neconstitutionalitate extrinseca se refera la incalcarea prevederilor art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 73 alin. (3) lit. c) si ale art. 75 alin. (4) din Constitutie, ca urmare a eliminarii pensiilor de serviciu ale deputatilor si senatorilor prin adoptarea unei reglementari care nu era de competenta decizionala a Camerei Deputatilor, ci trebuia adoptata in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului.

    Aceasta sustinere este intemeiata.

    Prin reglementarile adoptate, pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor au devenit la inceput, potrivit dispozitiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, *pensii in intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale*.

    Ulterior, in conformitate cu dispozitiile art. 171 din legea supusa controlului de constitutionalitate, pensiile prevazute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, printre care la art. 1 lit. f) sunt prevazute si pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor, devin pensii in intelesul legii criticate.

    Pe cale de consecinta, atat Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cat si dispozitiile art. 49—51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor au fost abrogate expres, potrivit art. 196 lit. a) si g) din legea contestata la Curtea Constitutionala.

    Aceste operatiuni legislative succesive, avand drept rezultat abrogarea expresa a normelor pe care le-am indicat, nu pot fi considerate, asa cum se afirma in decizie, *decat o operatiune tehnico-legislativa de corelare a prevederilor actului normativ adoptat cu cele existente in alte legi ce reglementeaza pensiile speciale, respectiv masuri in domeniul pensiilor*.

    Abrogarea unor texte dintr-o lege adoptata in sedinta comuna a celor doua Camere, asa cum este Legea nr. 96/2006, nu poate avea loc in procesul legislativ desfasurat in sedinte separate ale Camerei Deputatilor si Senatului.

    Potrivit dispozitiilor art. 73 alin. (3) lit. c) din Legea fundamentala, statutul deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiilor si a celorlalte drepturi ale acestora se reglementeaza prin lege organica, iar conform prevederilor art. 65 alin. (2) lit. j) si ale art. 76 alin. (1) din Constitutie, stabilirea statutului deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale acestora au loc in sedinta comuna a celor doua Camere si se adopta cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

    Fata de cele mentionate, abrogarea dispozitiilor art. 49—51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor in sedinte separate ale Camerei Deputatilor si Senatului contravine textelor constitutionale invocate mai sus.


    B. In ceea ce priveste criticile referitoare la neconstitutionalitatea intrinseca a legii Legea privind sistemul unitar de pensii publice incalca sub aspectul micsorarii valorii punctului de pensie si al recalcularii pensiilor speciale principiul neretroactivitatii legii, asa cum este prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia *legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile*.

    Se cunoaste ca o lege se aplica numai situatiilor nascute dupa adoptarea ei, si nu situatiilor anterioare intrarii ei in vigoare. In speta, pensiile deja calculate si pensiile speciale deja aflate in plata sunt drepturi care s-au nascut anterior Legii privind sistemul unitar de pensii publice.

    In asemenea conditii, aceasta lege nu se aplica situatiilor definitiv constituite, modificate sau stinse, precum si efectelor juridice produse de legile anterioare, potrivit adagiului tempus regit actum.

    Or, sub acest aspect se impune a se sublinia ca micsorarea valorii punctului de pensie stabilit de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si recalcularea tuturor celorlalte pensii ocupationale (speciale) aflate deja in plata determina modificarea regimului juridic al acestor pensii stabilite in baza unor legi anterioare in vigoare, incalcandu-se astfel principiul neretroactivitatii legii, ajungandu-se la pierderea unor drepturi castigate. In acest sens, Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 precizeaza ca *noile reglementari nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv in privinta cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, incepand cu data intrarii lor in vigoare*.

    Decizia Curtii Constitutionale nr. 57 din 26 ianuarie 2006 a statuat ca *orice prevedere noua poate fi aplicata numai de la data intrarii sale in vigoare, pentru a se respecta principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie*.

    Mai mult, Decizia nr. 120 din 15 februarie 2007 a retinut ca, *in cazurile in care din recalculare rezulta un cuantum mai mare al pensiei, se va plati acesta, iar daca noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda in continuare pensia anterior stabilita si aflata in plata, fara a se aduce vreo atingere drepturilor legal castigate anterior*.

    Sugestiva este prezentarea in literatura de specialitate a faptului ca, *daca legea noua nu ar respecta ceea ce s-a facut in cadrul prevederilor legii vechi, increderea ar disparea si, odata cu ea, ar fi atinsa si autoritatea legii* (Tr. Ionescu si colaboratorii, in Tratat de drept civil, Partea generala, Editura Academiei, 1967, p. 77).

    Or, principiul legalitatii reprezinta un principiu esential al statului de drept, ce trebuie respectat inclusiv de legiuitor.






  • Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





    Termeni juridici, grupare tematica


    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    51 useri online

    Useri autentificati: