DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 referitoare la sesizarile de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente

Decizie neconstitutionalitate din 06-07-2005
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 referitoare la sesizarile de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente


Publicata in Monitorul Oficial nr. 591/2005 - M. Of. nr. 591 / 8 iul. 2005

Curtea Constitutionala a fost sesizata, in temeiul dispozitiilor art.146 lit.a) din Constitutia Romaniei si ale art.15 din Legea nr.47/1992 pentru organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu privire la neconstitutionalitatea Legii privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, de catre un grup de 101 deputati si 39 senatori, dupa cum urmeaza:

- deputati: Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Valeriu Stefan Zgonea, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Constantin Nita, Constantin Amarie, Petru Andea, Ecaterina Andronescu, Mihai Cristian Apostolache, Nicolae Badalau, George Baesu, Nicolae Banicioiu, Eugen Bejinariu, Dumitru Bentu, Ioan Bivolaru, Razvan-Petrica Bobeanu, Ovidiu Branzan, Ioan Buda, Catalin Ovidiu Buhaianu Obuf, Romeo Gheorghe Leonard Cazan, Ion Calin, Gheorghe Chiper, Filonas Chis, Ioan Cindrea, Titus Corlatean, Gabriela Cretu, Vasile Emilian Cutean, Iosif Dan, Marin Diaconescu, Corneliu Ioan Dida, Vaier Dorneanu, Doina Micsunica Dretcanu, Cristian Sorin Dumitrescu, Zamfir Dumitrescu, Mihai Dumitru, Ion Dumitru, Mircea Dusa, Monalisa Galateanu, Filip Georgescu, Ion Giurescu, Aurel Gubandru, Iulian Iancu, Florin Iordache, Costica Macaleti, Iulian Claudiu Manda, Eduard-Stelian Martin, Catalin Lucian Matei, Alexandru Mazare, Vladimir Alexandru Manastireanu, Sorin Dan Mihalache, Teodora Dorina Mihailescu, Miron Tudor Mitrea, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Ion Mocioalca, Tudor Mohora, Emil Radu Moldovan, Ioan Munteanu, Tiberiu-Ovidiu Musatescu, Rodica Nassar, Adrian Nastase, Aurel Nechita, Gabriela Nedelcu, Dan Nica, Eugen Nicolicea, Vasile Cosmin Nicula, Teodor Nitulescu, Gabriel Oprea, Rovana Plumb, Radu Podgorean, Victor-Viorel Ponta, Claudiu Adrian Pop, Viorel Pupeza, Vasile Puscas, Mihaela Adriana Rusu, Victor Sanda, Ion Sasu, Marian Florian Saniuta, Gheorghe Sarb, Daciana Octavia Sarbu, Marian Sarbu, Mugurel Liviu Sarbu, Mihail Sireteanu, Vasile Filip Soporan, Ioan Stan, Ion Stan, Alecsandru Stiuca, Constantin Tamaga, Mihai Nicolae Tanasescu, Petru Tarniceru, George Alin Teodorescu, Liviu Timar, Pavel Todoran, Florentina Marilena Toma, Mihai Tudose, Valeriu Alexandru Ungureanu, Aurelia Vasile, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vladoiu, Catalin Voicu, Florea Voinea;

- senatori: Mircea Geoana, Dan-Mircea Popescu, Ilie Sarbu, Cristian Diaconescu, Aristide Roibu, Antonie Iorgovan, Serban Nicolae, Angel Tilvar, Ioan Chelaru, Vasile Ioan Danut Ungureanu, Doru Ioan Taracila, Ion Radoi, Ion Florescu, Petru Serban Mihailescu, Vasile Dincu, Viorel Arcas, Traian Novolan, Otilian Neagoe, Petre Daea, Ion Moraru, Aurel Gabriel Simionescu, Ion Vargau, Vasile Ion, Doina Silistru, Viorel Stefan, Sever Ster, Ion Toma, Adriana Ticau, George Cristian Maior, Adrian Paunescu, Ion Iliescu, Ion Solcanu, Alexandru Athanasiu, Ovidiu Teodor Cretu, Cristian Radu Georgescu, Radu Catalin Mardare, Corina Cretu, Nicolae Vacaroiu.

Aceasta sesizare a fost trimisa Curtii Constitutionale cu adresa nr.51/666 din 22 iunie 2005 a secretarului general al Camerei Deputatilor, fiind inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr.4111 din 22 iunie 2005 si formeaza obiectul Dosarului nr.555A/2005.

Pentru exercitarea controlului prealabil de constitutionalitate asupra aceleiasi legi, Curtea Constitutionala a primit si sesizarea nr.116 din 24 iunie 2005 din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inregistrata la aceeasi data, care formeaza obiectul Dosarului nr.5 65/2005.

Secretarul general al Senatului, cu adresa nr.2033 din 27 iunie 2005, a transmis Curtii Constitutionale sesizarea de neconstitutionalitate privind aceeasi lege, sustinuta de un grup de 25 de senatori, dupa cum urmeaza: Verginia Vedinas, Gheorghe Funar, Aurel Ardelean, Carol Dina, Claudiu Tanasescu, Viorel Senior Duca, Irina Loghin, Corneliu Vadim Tudor, Liviu-Doru Bindea, Valentin Dinescu, Gheorghe Viorel Dumitrescu, Constantin Gaucan, Ilie Ilascu, Nicolae-Marian Iorga, Viorica Georgeta Pompilia Moisuc, Ilie Petrescu, Petru Stan, Ovidiu Teodor Cretu, Antonie Iorgovan, Mihail Popescu, Serban Nicolae, Otilian Neagoe, Ion Moraru, Serban Mihailescu si Cristian Radu Georgescu. Aceasta sesizare a fost inregistrata la data de 27 iunie 2005 si formeaza obiectul Dosarului nr.567A/2005.

Avand in vedere ca obiectul celor trei sesizari vizeaza aceeasi lege, Curtea a dispus conexarea celor trei dosare.

Autorii sesizarilor considera ca legea criticata este neconstitutionala deoarece incalca procedura de adoptare a legii, prevederile constitutionale cu privire la proprietate si cele referitoare la independenta justitiei si inamovibilitatea judecatorilor.

In conformitate cu dispozitiile art.16 alin.(2) din Legea nr.47/1992, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a putea prezenta punctele lor de vedere, pana la data stabilita pentru dezbatere.

Guvernul, in punctul de vedere transmis cu nr.5/3916, nr.5/3989 si nr.5/4079/C.P.T. din 4 iulie 2005, apreciaza ca toate criticile formulate prin cele trei sesizari sunt neintemeiate pentru urmatoarele considerente:

A. I. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate de principiu, privind legea in ansamblul ei.

Proiectul de lege asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea in temeiul art.114 alin.(1) din Constitutie este o lege complexa si cuprinzatoare, titlurile in care este structurata fiind parti componente ale unui intreg unitar, subsumandu-se aceleiasi conceptii unice de legiferare.

Este lipsita de relevanta si critica potrivit careia legea in cauza cuprinde modificari si completari ale unor legi organice. In ultima instanta, actul normativ, a carui constitutionalitate este contestata, este o lege a Parlamentului, si Parlamentul Romaniei adopta in mod obisnuit legi organice.

Cat priveste afirmatia din sesizarea de neconstitutionalitate, potrivit careia nu ar exista identitate intre situatia prezentata de autori si situatia asupra careia Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja prin Decizia nr. 147 din 16 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.279 din 21 aprilie 2003, pronuntata in Dosarul nr.175A/2003, aceasta nu este intemeiata. Obiectul acestui dosar 1-a constituit sesizarea de neconstitutionalitate asupra Legii privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, una dintre obiectiile de neconstitutionalitate principale fiind aceea ca Guvernul si-a asumat raspunderea asupra mai multor legi si nu asupra unui singur proiect de lege cum este cerut de art.114 alin.(1) din Constitutia revizuita [fost art.113 alin.(1)].

Asupra acestei obiectii de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala s-a pronuntat afirmand ca ea *(...) nu poate fi primita deoarece legiuitorul poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii sociale, in vederea obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati. (...) Astfel de reglementari nu se abat de la regulile intocmirii unui proiect de lege, asa cum sunt stabilite prin Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, insa prin complexitatea lor nu au aceeasi alcatuire ca un proiect de lege consacrat reglementarii unei singure materii. Avand in vedere scopul unic al noii reglementari cuprinse in Legea privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, modul in care aceasta este structurata nu este de natura sa afecteze, asa cum sustin autorii sesizarii, dispozitiile art.113 din Constitutie si nici pe cele ale art.3 si 12 din Legea nr.24/2000.*.

Similitudinea intre cele doua situatii este evidenta si facil de demonstrat. Sustinerea din sesizare potrivit careia reglementarile din legea in discutie nu se circumscriu unui scop unic - prin aceasta deosebindu-se de situatia anterioara asupra careia s-a pronuntat Curtea Constitutionala - nu este intemeiata.

Astfel, in ceea ce priveste scopul Legii privind reforma in domeniul proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, acesta transpare cu claritate din expunerea de motive si este reprezentat de imperativul respectarii angajamentelor asumate de Romania in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Astfel, se arata ca *in vederea respectarii angajamentelor asumate de Romania pentru aderarea la Uniunea Europeana in materia proprietatii este deosebit de importanta finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv de catre regimul comunist*. Referitor la masurile privind reforma in justitie, *realizarea unui sistem judiciar independent, impartial, credibil si eficient* este prezentata drept un deziderat principal, fiind de notorietate faptul ca indeplinirea acestuia constituie o conditie sine qua non a aderarii. Reforma in domeniul proprietatii si al justitiei este o parte componenta a reformei de ansamblu a societatii, pe care actualul Guvern s-a angajat sa o infaptuiasca inca de la inceputul mandatului sau. In plus, aceasta reforma, asupra careia Guvernul si-a angajat raspunderea in fata Parlamentului potrivit procedurilor constitutionale si regulamentare, este una dintre etapele de finalizare a procesului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

Este evident ca, fata de contextul actual pe plan european, orice deficienta constatata in aceasta directie poate conduce la activarea clauzei de salvgardare si la amanarea datei aderarii, cu consecinte extrem de negative asupra dezvoltarii societatii romanesti pe termen mediu si, mai ales, lung.

Asadar, afirmatia din sesizare conform careia legea atacata *nu se circumscrie unui scop unic* nu se sustine intrucat, asa cum am aratat, este evident ca finalitatea reglementarilor propuse in lege conduce la obtinerea unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, in scopul realizarii masurilor necesare aderarii Romaniei la Uniunea Europeana la data de 1 ianuarie 2007. Din logica intregii reglementari rezulta ca nu proprietatea si justitia fac obiectul legii, ci reforma in vederea integrarii europene in aceste domenii. Reforma astfel reglementata raspunde unui scop unic urmarit de Guvern atunci cand a recurs la procedura prevazuta la art.114 alin.(1) din Constitutie.

Cat priveste solicitarea autorilor sesizarii adresata Curtii Constitutionale de a verifica daca prin modalitatea de angajare a raspunderii nu s-a urmarit, contrar principiilor constitutionale, transformarea Guvernului in autoritate legiuitoare a tarii si eludarea pe aceasta cale a dezbaterilor parlamentare, se apreciaza ca aceasta nu poate fi retinuta atat timp cat insasi Constitutia Romaniei consacra procedura angajarii raspunderii Guvernului, fara a o conditiona in vreun fel de momentul sau motivul pentru care Guvernul recurge la aceasta procedura. Angajarea raspunderii constituie un act prin excelenta politic, a carui oportunitate este la latitudinea exclusiva a Guvernului, Parlamentul avand la dispozitie exercitarea controlului parlamentar pe calea motiunii de cenzura.

Evidentiem ca problematica complexitatii legilor asupra carora Guvernul isi poate asuma raspunderea a fost amplu dezbatuta pana in prezent cu diferite ocazii.

In acest context se apreciaza ca este important si edificator de subliniat opinia domnului prof. univ. dr. Antonie Iorgovan cu privire la problema legilor complexe in contextul angajarii raspunderii in conditiile art.114 din Constitutie, exprimata intr-o lucrare de referinta in domeniu - *Constitutia Romaniei Revizuita, Comentarii si Explicatii* - Minai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muram, Elena Simina Tanasescu - editura AII Beck, Bucuresti 2004, la paginile 218-219:

*Este in afara de orice indoiala ca, de vreme ce legiuitorul nu a inteles sa faca distinctie nici in procesul de adoptare a Constitutiei, nici in procedura de revizuire a acesteia, ramane la latitudinea Guvernului sa contureze dimensiunile si continutul acestui proiect de lege, discutia glisand din sfera tehnicii legislative in sfera disputelor politice.

Opozitia parlamentara mai de fiecare data cand un Guvern sau altul si-a angajat raspunderea, a criticat procedura si prin faptul ca era vorba de *un pachet* de proiecte si nu despre un proiect propriu-zis, evitandu-se dezbaterile parlamentare asupra unor probleme esentiale.

Probabil ca asemenea discursuri specifice limbajului politic dintre opozitie si majoritatea parlamentara se vor purta si in continuare, dar textul Constitutiei, cum s-a subliniat mai sus, lasa la latitudinea Guvernului stabilirea obiectului de reglementare a proiectului de lege asupra caruia intelege sa isi angajeze raspunderea si, corespunzator acestui obiect, stabilirea formei tehnico-juridice a proiectului respectiv.*

II. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate privind prevederile referitoare la proprietate

Cu privire la criticile referitoare la presupusa incalcare a prevederilor constitutionale cuprinse in art.8 (pluralismul politic), art.9 (sindicatele), art.32 (dreptul la invatatura), art.33 (accesul la cultura), art.135 alin.(2) lit.c) (asigurarea de catre stat a stimularii cercetarii stiintifice si tehnologice nationale) - prin solutia de restituire in natura a tuturor imobilelor, inclusiv a celor care, in prezent, au destinatii culturale, sociale etc. Guvernul mentioneaza ca acestea nu pot fi retinute in masura in care sugereaza ca exercitarea unora dintre prerogativele actualului stat de drept este conditionata de perpetuarea abuzurilor comise de regimul comunist. Una dintre principalele mize ale asumarii raspunderii a fost tocmai ideea implementarii unor masuri de reparatie reala a abuzurilor din perioada comunista. Astfel, printre scopurile modificarilor aduse Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost si acela al extinderii sferei imobilelor ce pot fi restituite in natura, cu consecinta diminuarii cuantumului despagubirilor si, implicit, a degrevarii bugetului de stat. Acest proces implica desigur si costuri sociale si politice care ar fi fost infinit mai mici daca el ar fi fost declansat inca din anul 1990.

In acelasi context, critica privind presupusa incalcare a art.53 alin.(2) sau a art.1 alin.(3) din Constitutie este de asemenea neintemeiata.

Respectarea dreptului de proprietate nu este compatibila cu ideea de exercitare *proportionala* a acestui drept. In conditii care tin de apararea interesului general, acest drept poate fi limitat, dar varianta de *limitare prin nerestituire* experimentata cu abilitate vreme de 15 ani este inacceptabila.

Oricum este de observat ca actualul guvern nu a abdicat nici de la obligatiile care ii revin in respectarea prevederilor constitutionale evocate. In acest sens trebuie intelese unele masuri care limiteaza - doar temporar totusi - libera exercitare de catre persoanele reimproprietarite a drepturilor astfel configurate ca de exemplu obligatia lor de a mentine destinatia imobilelor care in prezent au o utilitate publica sau sociala.

In plus, Guvernul considera ca dreptul de folosinta si cel de proprietate asupra unor imobile sunt eventuale accesorii, absolut exterioare cadrului constitutional privind pluralismul politic si celelalte valori invocate in sesizare.

Referitor la critica privind incalcarea mai multor principii si texte constitutionale - art.1 alin.(3) si (4) - prin solutia de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente si de revocare a titlurilor de proprietate acordate, considera ca acesta nu este intemeiata.

Astfel, una din modificarile substantiale aduse legilor fondului funciar este eliminarea sintagmei *de regula* din continutul actual al Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 si ale Legii nr.169/1997, in sensul introducerii principiului respectarii vechiului amplasament pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Guvernul subliniaza faptul ca solutia legislativa pe care o propune acum nu difera in fapt de cea avuta in vedere de legiuitorul din 1991. Si are in vedere faptul ca regula vechiului amplasament a fost enuntata in chiar forma initiala a legii dar exceptiile de la aceasta regula nu au fost niciodata determinate, ceea ce a generat in practica un numar urias de abuzuri. Si cetatenii care au fost victima acestor abuzuri sunt aparati de prevederile constitutionale invocate din art.l, alin.(3) din Constitutie.

Repunerea in termen este justificata de drepturile suplimentare oferite prin noua reglementare, care ar ramane inutilizabile in absenta unui nou termen. Se mentioneaza ca drepturile suplimentare se refera la despagubirea in natura (din terenuri proprietate de stat) pentru terenurile agricole si respectiv acordarea unor suprafete mai mari de terenuri forestiere, tot din proprietatea de stat.

Intrucat noua modificare nu afecteaza punerile in posesie de pana acum, daca acestea au avut loc in mod legal, nu se poate vorbi de o perturbare a securitatii circuitului juridic civil. Legea, asa cum a fost modificata, nu pune in discutie anularea titlurilor de proprietate dobandite in mod legal de persoane indreptatite, dar ii sanctioneaza pe cei care, ilegal, au obtinut titluri de proprietate.

Nu se poate sustine ca repararea unei mari nedreptati istorice - nationalizarea efectuata de regimul comunist - poate sa fie contrara art.1 alin.(3) sau art.135 alin.(2) din Constitutia Romaniei. Dimpotriva, tocmai neclaritatea cu privire la adevaratii titulari ai dreptului de proprietate este cea care afecteaza statul de drept. In numele stabilitatii juridice, nu se poate accepta legalizarea unei nedreptati istorice si nici abuzurile comise in aplicarea legilor fondului funciar pana in prezent.

Guvernul considera ca nu poate fi primita nici critica privind pretinsa incalcare a principiului separatiei puterilor in stat, prevazuta in art.1 alin.(4) din Constitutie, in sensul ca legea stabileste obligatia unei autoritati administrative de a revoca un act, intrucat actele emise de comisiile de fond funciar, care sunt autoritati publice cu activitate administrativa sau administrativ-jurisdictionala, sunt acte administrative, iar unul din principiile actelor administrative este si acela al revocabilitatii acestora.

In acest fel se evita trimiterea cetatenilor direct in instanta, cu costuri considerabile si alte consecinte nedorite. Cata vreme organul administrativ isi poate rectifica propria greseala, este firesc ca acesta sa o poata face. Posibilitatea - si nu obligatia - de a revoca titlurile emise ilegal nu are cum sa fie contrara nici principiului separatiei puterilor in stat deoarece autoritatea administrativa este aceea care decide asupra oportunitatii unui astfel de act, in functie de conditiile concrete ale titlului de proprietate si de eventualele cauze de nulitate ale acestuia.

Semnatarii sesizarii citeaza voit trunchiat prevederile de modificare a Legii fondului funciar nr.18/1991. Situatia nou reglementata este aceea in care fostii proprietari, care aveau posesia terenului si primisera si adeverinte de proprietate s-au vazut izgoniti de persoane care se prevalau de titluri de proprietate nou emise, cu incalcarea reglementarilor din acel moment.

Chiar si pentru aceste situatii de nedreptate extrema modificarea legislativa a fost una prudenta, specificandu-se ca revocarea acelor titluri cvasifictive poate opera numai in situatia in care acestea nu au intrat in circuitul civil.

Daca respectivele titluri de proprietate au intrat in circuitul civil prin acte de vanzare - cumparare sau in alt mod, fostul proprietar se va adresa justitiei pentru constatarea nulitatii absolute a titlului respectiv, potrivit prevederilor art.III din Legea nr.169/1997, modificata si completata.

In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor care consacra nulitatea absoluta a titlurilor emise, in sensul ca *aceasta poate fi constatata de orice persoana interesata, si nu numai de instanta de judecata*, mentionam ca autorii sesizarii au interpretat gresit modificarea adusa art.3 alin.(2) din textul Legii nr.169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991. Trebuie remarcat ca prin aceasta modificare a fost extinsa sfera persoanelor care pot invoca nulitatea actelor emise cu incalcarea legii, solutionarea cererilor ramanand in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.

Nefondata este si critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor ce *realizeaza o ierarhizare a probelor, retinandu-se ca se prezuma ca exprimand adevarul informatiile cuprinse in actele de preluare abuziva* (formularea apartine semnatarilor sesizarii). In conformitate cu principiile constitutionale ale dreptului la aparare si al accesului liber la justitie, s-a dorit o usurare semnificativa a sarcinii probei.

S-a apreciat de asemenea ca actele normative folosite ca instrument de spoliere a proprietarilor legitimi ar putea, in subsidiar sa fie invocate, in mod simetric de catre aceiasi proprietari ca mijloc de proba subsidiar.

Initiatorii sesizarii vorbesc despre o ierarhizare a probelor, dar nu inteleg de loc semnificatia normelor care dau o valoare probanta actelor de expropriere numai in masura in care dreptul de proprietate nu poate fi dovedit prin mijloacele de proba cunoscute (in primul rand prin acte autentice). De asemenea omit sa precizeze care sunt in opinia domniilor lor normele constitutionale care au fost incalcate in acest caz.

III. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate privind prevederile referitoare la justitie

Autorii sesizarii afirma ca, prin intreaga conceptie a noii reglementari, se urmareste subordonarea politica a justitiei, a instantelor judecatoresti, a parchetelor, a Consiliului Superior al Magistraturii, incalcandu-se, astfel, dispozitiile constitutionale care ii acorda rolul de garant al independentei justitiei.

in realitate, in baza noilor reglementari Consiliul Superior al Magistraturii va fi consolidat si va putea sa joace cu adevarat rolul de garant al independentei Justitiei. Permanentizarea activitatii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este, dupa cele mai elementare reguli logice, o masura de consolidare a acestui organism. Se elimina astfel si conflictul de interese care exista ca urmare a cumularii calitatii de membru cu aceea de titular al unor functii din conducerea instantelor sau a parchetelor.

Fata de afirmatia din sesizare conform careia prin noua reglementare se diminueaza rolul Consiliul Superior al Magistraturii in cariera magistratilor, trebuie mentionat ca, de fapt, in continuare acesta:

- va propune numirea in functiile de judecator si procurori;

- va decide delegarea, detasarea, transferul si promovarea judecatorilor;

- va decide de asemenea detasarea, transferul si promovarea procurorilor;

- va numi in functii de conducere judecatorii si procurorii.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii va organiza si in viitor (fara nici un amestec guvernamental):

- concursurile pentru accesul in magistratura;

- evaluarile judecatorilor si procurorilor dupa numirea in functie;

- concursurile pentru promovare.

Concursurile pentru numirea in functiile de conducere vor fi organizate tot de Consiliul Superior al Magistraturii fara vreo contributie a ministrului justitiei.

Asadar, Ministerul Justitiei nu va exercita nici un fel de control asupra carierei si activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, acestea ramanand doar atribute ale Consiliului Superior al Magistraturii.

1. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si completarea Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

a) Se invoca o incalcare a principiul separatiei puterilor in stat prin textul propus al art.39 alin.(6) din Legea nr.317/2004 care instituie obligativitatea prezentarii de catre Consiliul Superior al Magistraturii a rapoartelor anuale asupra starii justitiei si asupra activitatii proprii.

Critica face, in mod voit abstractie de faptul ca art.1 alin.(4) din Constitutia Romaniei, republicata, consacra nu numai principiul separatiei, ci si pe acela al echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale.

In incercarea de a da substanta ideii de echilibru intre autoritatea legislativa si cea judecatoreasca doctrina s-a gasit adesea in impas. S-a sustinut ca echilibrul se realizeaza prin respectarea de catre autoritatea judecatoreasca a legilor elaborate de Parlament.

Obligatia respectarii legilor este insa una generala, iar realitatea este ca reglementarile din anul 2004 au avut ca obiectiv exclusiv asigurarea unui plus de independenta justitiei, precum si a unui anumit echilibru intre autoritatea judecatoreasca si cea executiva.

Acest obiectiv a fost de altfel atins daca luam in considerare prerogativele, limitate, pe care Presedintele Romaniei sau ministrul justitiei le are in raport cu Consiliului Superior al Magistraturii.

Exista in schimb o deplina independenta si nici un element de echilibrare in raporturile autoritatii judecatoresti cu Parlamentul, adica exact cu organul reprezentativ suprem al poporului roman art.61 alin.(1) din Constitutie.

Este de observat ca atributia Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la elaborarea raportului anual privind activitatea sa si a celui privind starea justitiei si prezentarea acestora in fata Parlamentului nu incalca in nici un fel separatia puterilor in stat.

Principiul separatiei puterilor in stat nu presupune o izolare a respectivelor *puteri* ci, dimpotriva, o colaborare permanenta a acestora, cu respectarea stricta a atributiilor fiecareia si cu luarea in considerare a independentei autoritatilor publice in exercitarea atributiilor prevazute de lege.

Prezentarea anuala a rapoartelor Consiliului Superior al Magistraturii asupra activitatii proprii si asupra starii justitiei este necesara intrucat masurile de asanare a legislatiei ori de organizare a justitiei se iau prin intermediul activitatii de legiferare a Parlamentului Romaniei. In vederea elaborarii unei legislatii moderne si eficiente, Parlamentul trebuie sa cunoasca evolutia si problemele cu care se confrunta sistemul judiciar, pe baza unor date reale si verificate statistic.

Pe de alta parte, prezentarea unui raport privind activitati realizate anterior intocmirii raportului, nu poate afecta independenta Consiliului Superior al Magistraturii intrucat, potrivit dispozitiilor legale in vigoare, Parlamentul nu are si nu va avea nici in viitor posibilitatea de a interveni in activitatea Consiliului Superior al Magistraturii si nici nu poate lua masuri sanctionatorii sau de coordonare vizand magistratii sau activitatea acestora.

Asa cum reiese din ansamblul reglementarii, prezentarea unui raport de activitate si a unuia asupra starii justitiei are un evident caracter de informare si constituie un instrument necesar in asigurarea transparentei. In plus, CSM este o autoritate publica si nu una oculta, iar toate autoritatile publice au o raspundere publica (diferita de raspunderea juridica). Institutiile lasate in afara controlului public tind sa se comporte abuziv.

Totodata, avand in vedere caracterul public si solemn al sedintelor Parlamentului, ca autoritate de larga reprezentativitate sociala, prezentarea unei informari constituie o masura necesara de informare a opiniei publice, avand si un caracter de sensibilizare a populatiei. Prezentarea raportului in Parlament nu face altceva decat sa faciliteze o dezbatere publica asupra unei componente a administrarii justitiei, chestiune de mare interes public.

Nu in ultimul rand un astfel de raport are si o valoare practica de necontestat deoarece permite CSM sa introduca pe agenda dezbaterilor parlamentare si publice imperativele de ordin legislativ necesare pentru buna functionare a justitiei.

In alta ordine de idei este de amintit ca o astfel de practica nu este singulara deoarece si alte autoritati publice prezinta, de asemenea, rapoarte Parlamentului, transmitand periodic informatii care pot contribui la imbunatatirea si modernizarea legislatiei.

b) Se sustine, de asemenea, ca are loc o diminuare a rolului Consiliului Superior al Magistraturii in ceea ce priveste cariera judecatorilor, incalcandu-se, astfel, art.125 alin.(2) din Constitutie.

Cu privire la aceasta sustinere, aratam ca, asa cum am precizat mai sus, Consiliul Superior al Magistraturii isi pastreaza atributiile din reglementarea actuala in ceea ce priveste cariera judecatorilor (numire, promovare, transferare, sanctionare), fiind in deplina concordanta cu normele constitutionale cuprinse in art.125 alin.(2).

c) Nu poate fi sustinut nici faptul ca reglementarile propuse restrang rolul Consiliului Superior al Magistraturii la un organism cu rol consultativ, *la dispozitia ministrului justitiei si, implicit, a Presedintelui Romaniei in functiune*, ca urmare a eliminarii precizarii *reprezentant al autoritatii judecatoresti* din art.1 al Legii nr.317/2004.

Potrivit Capitolului VI - *Autoritatea judecatoreasca* din Titlul III al Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este o parte a autoritatii judecatoresti, alaturi de Ministerul Public si instantele de judecata. Numai acestea din urma reprezinta insa puterea judecatoreasca. Art.1 din Legea nr.304/2004, atat in vechea reglementare, cat si in noua reglementare, arata clar cine reprezinta puterea judecatoreasca: *Puterea judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege*.

In plus, potrivit Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este *garantul independentei justitiei*, calitate reglementata, de altfel si prin modificarile la Legea nr.317/2004.

In modificarile operate, rolul CSM este identic cu cel conferit de Constitutie. Copierea unor texte din legea fundamentala nu ar fi adus un plus calitativ redactarii, ci dimpotriva, un minus. Neconstitutionala ar fi fost numai afirmatia ca CSM nu este reprezentant al autoritatii judecatoresti. Nu poate fi apreciata ca neconstitutionala necopierea unui text din Constitutie, in conditiile in care toate textele din lege confirma acest atribut constitutional.

Mai mult, ca sa fim rigurosi, expresia eliminata (*reprezentant al autoritatii judecatoresti*) era incorecta si chiar neconstitutionala, pentru ca lasa sa se inteleaga in mod gresit ca CSM ar fi singurul reprezentant al autoritatii judecatoresti. Or, potrivit capitolului VI din titlul III, reprezentanti ai autoritatii judecatoresti sunt instantele de judecata si Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Public si CSM. Prin urmare, am eliminat o expresie neconstitutionala.

Cu totul nejustificata este asertiunea potrivit careia redistribuirea competentelor intre plenul Consiliului Superior al Magistraturii si sectiile acestuia ar contraveni art.134 din Legea fundamentala.

In realitate Constitutia consacra rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei, insa, in acelasi timp lasa in sarcina legii speciale reglementarea modului de impartire a atributiilor intre plenul si sectiile Consiliului Superior al Magistraturii.

Noul demers se inscrie perfect in acest tipar constitutional care nu stabileste care sunt atributiile plenului si care sunt cele ale sectiilor, facand, asa cum am aratat trimitere la legea speciala a acestui organism

Numai art.134 alin.2 din Constitutie se refera la sectiile CSM ca *instante de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor.* Or, modificarile operate au pastrat acest atribut al sectiilor asa incat nu exista nici o norma neconstitutionala.

Noua filozofie propusa prin proiect este rezultatul firesc al permanentizarii activitatii membrilor Consiliului si raspunde totodata unor cerinte absolut logice si rezonabile:

- reprezentantii judecatorilor vor hotari pentru judecatori;

- cei ai procurorilor, vor hotari pentru procurori;

- Plenul se va pronunta numai cu privire la problemele comune ale judecatorilor si procurorilor.

Nici abrogarea art.65-67 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi considerata neconstitutionala. De altfel, autorii sesizarii nici nu precizeaza ce dispozitie constitutionala ar fi incalcata in acest caz.

De altfel textele citate si-au produs efectele, mentinerea lor nemaiavand, de fapt, nici o relevanta in economia legii.

d) Este lipsita de suport si afirmatia potrivit careia modificarea adusa Legii nr.317/2004 ar contraveni prevederilor art.133 alin.(4) din Constitutie afectand retroactiv durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii alesi in 2004.

Afirmatia este inexacta deoarece mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este, in continuare cel stabilit in art.133 alin.(4) din Constitutie, modificarea adusa Legii nr.317/2004 fiind in sensul textului constitutional.

Astfel, mandatul membrilor Consiliului ramane cel de 6 ani, insa, ca urmare a permanentizarii activitatii acestora - aspect pe care legea fundamentala nu il interzice - modul de functionare a Consiliului devine unul incomparabil mai eficient.

Faptul ca aceste reguli sunt diferite fata de cele existente la inceputul mandatului membrilor in functie ai Consiliului nu incalca in nici un fel normele constitutionale, care, asa cum am mai aratat, lasa pe seama legii speciale organizarea si functionarea acestuia.

Fiind vorba de o lege speciala, nimic nu impiedica legiuitorul ca, in cazul in care considera necesara o reasezare a regulilor de organizare si functionare a unui organism, sa intervina legislativ, fara ca aceasta interventie sa fie considerata retroactiva.

Noile dispozitii privind functionarea Consiliului vor fi aplicabile de la data intrarii in vigoare a legii de modificare, membrii in functie avand, insa, obligatia de a se adapta noilor reglementari.

In acelasi sens, s-a exprimat, in repetate randuri, Curtea Constitutionala, statuand ca *(...) legea posterioara nu poate atinge dreptul nascut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua sa fie aplicata retroactiv, contrar prevederilor art.15 alin.(2) din Constitutie si cerintelor legate de asigurarea stabilitatii raporturilor juridice, insa poate modifica regimul juridic al dreptului anterior. (...) Acesta este un aspect care nu priveste existenta dreptului, ci regimul sau juridic.* (Decizia Curtii Constitutionale nr.3 din 2 februarie 1993, publicata in Monitorul Oficial nr.95 din 17 mai 1993; Decizia Curtii Constitutionale nr.5 din 23 februarie 1993, publicata in Monitorul Oficial nr.129 din 17 iunie 1993.)

In consecinta *o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa reglementeze pentru perioada ulterioara intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare.* (Decizia Curtii Constitutionale nr.294 din 6 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial nr.887 din 29 septembrie 2004).

2. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si completarea Legii nr.303/2004 privind statutul magistratilor:

a) Referitor la critica privind neconstitutionalitatea art.63 din Legea nr.303/2004 ca urmare a instituirii a doua noi cazuri de eliberare din functie: incapacitatea profesionala si nepromovarea examenului, aceasta nu poate fi retinuta.

In realitate motivul de eliberare din functie constand in incapacitatea profesionala exista si in reglementarea actuala a art.63 alin.(1) lit.d), in timp ce prin modificarea propusa, la lit.h) a art.63, se prevede eliberarea din functie doar in cazul nepromovarii examenului prevazut la art.31 alin.(14).

Aceasta din urma solutie a fost instituita numai pentru cazul intrarii in magistratura fara concurs sau examen, potrivit art.31 din Legea nr.303/2004, situatie in care s-a considerat necesara sanctionarea celui care, intrand in magistratura fara concurs, nu isi indeplineste obligatia de a urma si absolvi cursurile de perfectionare de 6 luni organizate de Institutul National al Magistraturii.

Datorita caracterului exceptional al accederii in magistratura fara concurs, posibilitate acordata anumitor categorii de persoane, este necesara instituirea, totusi, a unor garantii cu privire la calitatea profesionala a acestora, in scopul garantarii indeplinirii in mod eficient a actului de justitie.

Cele doua motive de eliberare din functie nu impieteaza, astfel, in nici un fel, asupra inamovibilitatii judecatorilor si, respectiv, independentei procurorilor, iar singura *epurare* de care se poate vorbi este *epurarea incompetentilor* care va putea fi operata exclusiv de catre Consiliul Superior al Magistraturii.

In acest context consideram necesar sa subliniem o data in plus: Ministerul Justitiei nu va exercita nici un fel de control asupra carierei si activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, fie ei incompetenti ori straluciti din punct de vedere profesional si moral, acestea ramanand doar atribute ale Consiliului Superior al Magistraturii.

b) in ceea ce priveste obiectiile fata de modificarile legislative privind numirea in functii la toate instantele si incetarea mandatelor de conducere actuale de 5 ani, acestea sunt lipsite de temei.

Modificarea Legii nr.303/2004 este de esenta in ceea ce priveste numirea in functii de conducere. Astfel, de la mandatul de 5 ani fara posibilitatea reinvestirii se trece la un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii, o singura data. Procedura de numire se modifica prin introducerea unui concurs sau examen care testeaza abilitatile manageriale, de comunicare, de organizare a resurselor umane, capacitatea de a lua decizii si de a-si asuma raspunderea. Modificarea regulilor privind numirea si exercitarea functiilor de conducere in timpul derularii mandatului impun incetarea acestuia, fara ca astfel sa se aduca atingere vreunui principiu constitutional. Concursul prevazut la Art.IV din Titlul XVII este organizat ca urmare a modificarilor substantiale aduse procedurii de numire in functiile de conducere la curtile de apel, tribunale, judecatorii si la parchetele de pe langa acestea, precum si duratei mandatelor.

Noile reglementari sunt de aplicabilitate imediata, motiv pentru care conducatorii instantelor si parchetelor respective nu mai pot fi considerati ca indeplinesc criteriile pentru indeplinirea functiilor respective. Ei pot, insa, sa participe la concurs, putand, fi, astfel, reinvestiti in functie potrivit noilor criterii de selectie.

Stabilitatea si continuitatea functionarii instantelor si parchetelor nu vor fi incalcate, atata timp cat legea prevede ca, pana la numirea in functie potrivit noilor criterii si proceduri, interimatul va fi asigurat de judecatorul sau procurorul care a indeplinit aceasta functie sau, dupa caz, de un alt judecator sau procuror numit de CSM.

In acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale care in Decizia nr. 134/2005, publicata in M. Of. al Romaniei, partea I, nr.392/10.05.2005, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.121/2003 pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr.21/1996, precum si ale art.17 alin.(1) si ale art.18 din Legea concurentei nr.21/1996 a decis ca modificarea mandatului membrilor Consiliului Concurentei inainte de termen este constitutionala.

In analizarea acestei chestiuni nu se poate face abstractie nici de jurisprudenta prin care Curtea Constitutionala a raspuns dilemelor aparute in anul 2002 cu ocazia reducerii duratei mandatului consilierilor de conturi ai Curtii de Conturi care, potrivit Constitutiei, erau tot inamovibili si independenti, ca si judecatorii.

Si atunci s-a vorbit despre eventuala neconstitutionalitate a unei astfel de masuri invocand-se tot o presupusa incalcare a principiului neretroactivitatii legii si chiar un asa numit atentat la principiul inamovibilitatii, de care si respectivii consilieri beneficiau in baza unei prevederi constitutionale exprese.

Toate aceste obiectiuni au fost inlaturate de catre Curtea Constitutionala prin motivari de remarcabila acuratete si consecventa stiintifica inserate de exemplu in deciziile:

- nr.17/23 ianuarie 2002 publicata in M.Of. nr.104 din 7 februarie 2002

- nr.91/21 martie 2002 publicata in M.Of. nr.390 din 7 iunie 2002

si - nr.147/9 mai 2002 publicata in M.Of. nr.508 din 15 iulie 2002.

c) Lipsita de suport este si critica referitoare la neconstitutionalitatea abrogarii primului alineat al art.8 din Legea nr.303/2004 care abroga alineatul (1), referitor la interzicerea subordonarii judecatorilor si procurorilor scopurilor sau doctrinelor politice.

Precizam ca eliminarea alin.(1) din cuprinsul art.8 al Legii nr.303/2004 se datoreaza lipsei de logica si de aplicabilitate a acestui text: de fapt, nici o persoana nu se poate *subordona* unor *doctrine politice*, care nu sunt altceva decat idei, teorii din domeniul stiintelor politice.

O persoana poate eventual sa simpatizeze cu o doctrina politica ori sa aiba un crez politic, dar in mod evident, nu se poate *subordona* unei idei.

Prin urmare, in respect fata de libertatea gandirii si a constiintei - garantata de Constitutia Romaniei - a fost eliminata o prevedere care ar fi putut transmite mesajul ca in Romania se incearca controlul gandurilor si al constiintei.

Ceea ce este important in asigurarea independentei judecatorilor si procurorilor este comportamentul, atitudinea, actiunea, adica exteriorizarea ideilor.

Situatia in care o persoana actioneaza pe baza unor convingeri izvorate din impartasirea unor doctrine politice este deja acoperita de reglementarea propusa prin proiect referitoare la interdictiile si incompatibilitatile aplicabile judecatorilor si procurorilor.

Garantii de nesubordonare sunt cuprinse in alin.(2) si (3) ale aceluiasi articol, potrivit carora judecatorii si procurorii *nu pot sa faca parte din partide sau formatiuni politice si nici sa desfasoare (sau sa participe la) activitati cu caracter politic* si *sunt obligati ca in exercitarea atributiilor sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea, in orice mod, a convingerilor lor politice*.

De asemenea, potrivit alin.(1) al art.5 din proiect, *Judecatorii si procurorii sunt obligati ca, prin intreaga lor activitate, sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participantilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor si sa participe la formarea profesionala continua.*

In plus, proiectul de modificare a Legii nr.303/2004 prevede la art.3 alin.(4) ca *orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este datoare sa respecte independenta judecatorilor*.

Adevarate garantii de nesubordonare sunt si prevederile privind independenta judecatorilor si procurorilor, fiind prima data cand pentru procurori se prevede in mod expres independenta.

d) Obiectia cu privire la incalcarea principiului separatiei puterilor prevazut de art.1 alin.(4) din Constitutie, a principiului independentei judecatorilor, respectiv a principiului inamovibilitatii pentru judecatori prevazut de art.125 din Constitutie, precum si a principiului stabilitatii si impartialitatii, in cazul procurorilor, prevazut de art.132 alin.(1) din Constitutie, prin anularea drepturilor castigate sau, dupa caz, restrangerea exercitiului unor asemenea drepturi, nu este intemeiata.

Este lipsita de sens invocarea caracterului neconstitutional al alin.(l2) al art.14 din Legea nr.303/2004 care prevede ca pentru inscrierea la concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, candidatul plateste o taxa al carei cuantum se stabileste prin hotarare a Consiliului Superior al Magistraturii, in functie de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului.

O astfel de reglementare nu poate fi considerata neconstitutionala in raport cu principiul independentei si inamovibilitatii, ori dupa caz, al stabilitatii, pentru simplul motiv ca aceasta taxa se plateste numai pentru concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, deci anterior dobandirii statutului de judecator sau procuror. Pentru concursurile de promovare sau de numire in functiile de conducere nu este prevazuta plata vreunei taxe, astfel incat nu se pune problema afectarii in vreun fel a statutului judecatorilor si procurorilor.

Este de asemenea pe deplin constitutionala introducerea alin.(6) al art.29. Departe de a fi o discriminare pe criteriul etnic, contrara art.16 din Constitutie, aceasta prevedere da substanta dreptului constitutional la identitate prevazut de art.6 din Legea fundamentala. Expresia acestui drept constitutional se regaseste, de altfel, si in alte acte normative, dintre care se mentioneaza Legea administratiei publice locale nr.215/2001. O asemenea dispozitie este intru-totul constitutionala prin prisma art.128 din Constitutia Romaniei. De altfel, nu poate fi interpretata nici ca o incalcare a egalitatii in drepturi deoarece, in aceasta privinta si jurisprudenta Curtii Constitutionale este constanta in a arata ca modalitatea in care legiuitorul intelege sa reglementeze felul in care sunt organizate instantele prin numirea unor judecatori, este de competenta exclusiva a Parlamentului.

e) Nu contravin Constitutiei nici noile prevederi care dau posibilitatea Presedintelui Romaniei sa refuze numirea judecatorilor si procurorilor propusi de Consiliul Superior al Magistraturii,

Prevederea legala citata da eficienta prevederilor art.1 alin.3 din Constitutie care caracterizeaza Romania ca stat *democratic*.

Trebuie amintit ca spre deosebire de alte state, in Romania judecatorii si procurorii nu sunt alesi prin vot popular.

Presedintele Romaniei insa este ales democratic, prin vot popular si prin urmare este singurul exponent al vointei populare in raporturile cu autoritatea judecatoreasca.

Aceasta ultima calitate justifica instituirea, in favoarea Presedintelui, a unei *cai de atac* in cazul in care apreciaza ca propunerea CSM privind numirea unui judecator sau procuror nu ar fi justificata si se impune a fi reanalizata tot de catre CSM.

Esential este faptul ca, intr-o astfel de disputa, Consiliul Superior al Magistraturii are ultimul cuvant, deci isi pastreaza integral si nestirbit dreptul de a decide asupra chestiunii mentionate (Presedintele nu are posibilitatea unui al doilea refuz in cazul renominalizarii aceleiasi persoane de catre CSM).

In termeni constitutionali acest tip de raport juridic dintre Presedinte si CSM constituie o perfecta punere in practica legislativa a principiului constitutional al *separatiei si echilibrului puterilor* pe care il mentioneaza art.1 alin.4 din legea fundamentala.

Analogia pe care semnatarii sesizarii o fac cu situatia in care Presedintele nu poate sa refuze numirea unor ministrii care au primit votul de incredere de la Parlament este inexacta si mai cu seama irelevanta.

Spre deosebire de CSM, Parlamentul se constituie ca urmare a exprimarii, prin vot, a vointei populare.

Mult mai adecvata ar fi analogia cu procedura conform careia Presedintele poate refuza o singura data promulgarea unei legi adoptate de Parlament, situatie in care respectiva lege este reexaminata de forumul legiuitor care o poate adopta insa tot in forma initiala.

In plus, Guvernul apreciaza ca trebuie respectat principiul simetriei, consacrat si aplicat in doctrina si practica juridica. Art.125 alineatul 1 din Constitutia Romaniei statueaza ca judecatorii sunt numiti de Presedintele Romaniei. Or, principiul simetriei actelor functioneaza si in cazul actelor Presedintelui, in sensul ca semnatura Presedintelui de numire a unui judecator nu este una formala, ci una de substanta, neputandu-se sustine ca semnatura Presedintelui este de fapt o simpla formalitate. Numirea unui judecator implica o responsabilitate juridica pentru

Presedintele Romaniei, fapt pentru care este pe deplin explicabila posibilitatea refuzului numirii unei persoane.

Dimpotriva, se sustine ca si anterior acestor modificari posibilitatea ca Presedintele Romaniei, in virtutea principiului simetriei mentionat mai sus, putea refuza numirea unui judecator sau procuror. Or, textul nou nuanteaza acest refuz, eliminand posibilitatea unui abuz al Presedintelui, in sensul ca Presedintele Romaniei poate refuza o singura data numirea unui judecator sau procuror, pe cand vechiul text nu prevedea o asemenea limitare, Presedintele putand refuza nelimitat si fara a motiva numirea in functie a judecatorilor si procurorilor.

Au de asemenea un deplin suport constitutional prevederile legale nou introduse care stabilesc ca numirea principalelor functii de conducere din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetul National Anticoruptie se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea Ministrului Justitiei si cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit art.94 litera c) din Constitutie, Presedintele are ca atributie numirea in functii publice, iar aceasta numire se face in conditiile legii.

Nu exista nici un text constitutional care sa reglementeze numirea in functiile de conducere din parchete, ceea ce inseamna ca aceasta se face in conditiile reglementate de lege.

Referitor la numirea conducatorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, respectiv, Parchetului National Anticoruptie, potrivit art.132 alin.(1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. De aceea, ministrul justitiei raspunde pentru eficienta parchetelor. In aceste conditii, ministrul justitiei trebuie sa vegheze la conducerea parchetelor pe baza principiului responsabilitatii si al eficientei.

Ministrul justitiei nu controleaza in nici un caz solutiile procurorilor, acestia fiind independenti potrivit art.4 alin.l din proiectul de modificare a Legii nr.303/2004, iar nu numai stabili, asa cum se prevede in actuala forma a Legii nr.303/2004. Independenta procurorilor este consacrata si prin art.61 alin.2 din modificarile aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciara.

In plus, dezbaterile din CSM - provocate de solicitarea avizului - aduc transparenta acestor numiri si revocari, avand in vedere caracterul public al sedintelor CSM, la care participa presa si oricine doreste. Se mentioneaza si faptul ca cererea de revocare a procurorilor generali si a celorlalte persoane carora li se aplica aceasta dispozitie se circumscrie unor cerinte de eficienta mentionate explicit in art.50 din Legea 303 modificata, astfel incat nu vor putea avea loc abuzuri.

Mai mult, modificarile propuse sunt in total acord cu documentele internationale in materie si chiar se ridica deasupra standardelor europene. Astfel, Recomandarea (2000)19 privind rolul procurorului in sistemul justitiei penale, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei afirma in articolul 11 ca parchetele vor da periodic si public socoteala pentru activitatile lor si, in special, pentru cum au indeplinit prioritatile*. Iar in articolul 13 se recunoaste posibilitatea ca procurorii *sa faca parte din executiv sau sa fie subordonati executivului* si se cer anumite garantii, cum ar fi reglementarea prin lege a puterilor executivului asupra procurorilor, transparenta in exercitarea puterilor executivului asupra procurorilor, respectarea tratatelor internationale si a principiilor generale de drept, etc. Modificarile operate de proiectul de lege merg mai departe, in sensul ca atribuie mult mai multa independenta procurorilor din Romania.

Procedura de numire si revocare a conducatorilor parchetului este conforma cu procedura de numire si revocare din alte state membre ale Uniunii Europene, precum Danemarca, Finlanda, Suedia, Germania, Irlanda, Olanda, Spania, Portugalia, Cehia, Estonia, Slovenia si altele.

f) Referitor la sustinerea inlaturarii sau amputarii serioase a drepturilor judecatorilor si procurorilor, autorii sesizarii nu fac referire decat la cel privind pensionarea, aratand ca modificarile propuse incalca principiile independentei si inamovibilitatii, respectiv al stabilitatii.

Afirmatia nu se poate retine deoarece si in sistemul reglementarii adoptate in anul 2004 principiul era acela al pensionarii la *implinirea varstei prevazute de lege*, adica de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, care constituie dreptul comun in materie de pensionare, iar mentinerea in functie peste acea limita de varsta constituia exceptia, fiind conditionata de obtinerea unui aviz conform din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Noua reglementare nu inlatura principiul existent ci doar exceptia, pornind tocmai de la faptul ca dupa implinirea varstei legale judecatorul nu mai este la fel de inamovibil si nici la fel de independent pentru ca intreaga sa activitate profesionala depinde: Noua reglementare nu inlatura principiul existent ci doar exceptia, pornind tocmai de la faptul ca dupa implinirea varstei legale judecatorul nu mai este la fel de inamovibil si nici la fel de independent pentru ca intreaga sa activitate profesionala depinde:

- mai intai de conducerea unei instante care face (sau nu) propunerea de mentinere a sa in functie,

- apoi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii care dau (sau nu) avizul conform de mentinere in functie.

Solutiile unui astfel de judecator nu mai ofera nici ele garantia corectitudinii si a obiectivitatii.

Se pare ca in viziunea initiatorilor sesizarii deplina independenta si inamovibilitate a judecatorilor nu poate fi realizata decat daca sunt numiti *pe viata*.

Legea fundamentala nu utilizeaza insa aceasta sintagma mentionand ca judecatorii sunt inamovibili *in conditiile legii* (art.125 alin.(1)), formulare care lasa legiuitorului libertate in definirea limitelor inamovibilitatii.

Asa a gandit de altfel si guvernul precedent cand a initiat abrogarea Legii nr.92/1992 prin Legea nr.303/2004. Cu acea ocazie limita maxima de mentinere in activitate a judecatorilor instantei supreme pensionabili a fost redusa de la 70 la 68 de ani, neconsiderandu-se acea reducere ca pe un atentat la independenta sau inamovibilitatea respectivilor magistrati.

Oricum, eliminarea posibilitatii conditionate de a mai exercita functia de magistrat dupa implinirea varstei legale de pensionare este in realitate o garantie a *inamovibilitatii* si *independentei*, prin inlaturarea posibilitatii de santaj are ori influentare a magistratului pensionabil.

Referitor la aceeasi chestiune este de amintit ca legea fundamentala consacra un drept la pensie (art.47 alin.(2)) care corespunde obligatiei corelative a statului de a asigura cetatenilor *un nivel de trai decent* (art.47 alin.(1));

- mecanismul, derogatoriu, de calculare a pensiei de serviciu a magistratilor raspunde pe deplin acestei din urma obligatii;

- nu exista nici o norma constitutionala care sa justifice instituirea unei varste de pensionare mai ridicate pentru o categorie sociala sau profesionala,

- exista in schimb prevederile art.16 alin.(1) care statueaza *egalitatea cetatenilor in fata legii*, deci si in fata Legii nr.19/2000 care constituie dreptul comun in materie de pensionare, inclusiv in ceea ce priveste limitele de varsta.

Sustinem asadar ca Legea nr.303/2004, in forma sa initiala, redactata in mare graba in urma cu un an, nu a tinut seama de principiul constitutional instituit de art.16 alin.(1) si ca doar prin noua reglementare se intra in ordinea constitutionala.

Nu exista insa nici o baza constitutionala care sa restranga posibilitatea legiuitorului de a reglementa rezonabil chestiunea varstei de pensionare a judecatorilor. Dispozitia legala in discutie aplica exact art.125 alin.(1) din Constitutie care, in ceea ce priveste circumscrierea notiunii constitutionale a inamovibilitatii, prevede ca aceasta cade in sarcina legii: „Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii*, iar in speta se discuta chiar de legile organizarii judiciare si statutului magistratilor (lato sensu). In acest sens, Legea nr.303/2004 prin art.3 alin.(1), asa cum era formulat si in vechea reglementare ca si in noua formulare, preia *sarcina* constitutionala mai sus-precizata statuand ca „Judecatorii sunt inamovibili, in conditiile prezentei legi*. Cu alte cuvinte, daca acest art.3 alin.(1) din Legea nr.303/2004 a fost considerat constitutional pana acum (si nu are cum sa nu fie din moment ce chiar art.125 alin.(1) din Constitutie lasa definirea inamovibilitatii in sarcina legii organice), nu se vede de ce inamovibilitatea, raportata in cazul de fata la pensionarea in conditiile legii a magistratilor, ar schimba caracterul constitutional al acestui articol.

In aceeasi logica, faptul ca noua lege privind statutul judecatorilor si procurorilor trimite la legea pensiilor nu poate constitui o neconstitutionalitate pentru ca o dispozitie dintr-un act normativ poate face trimitere la alt act normativ de forta juridica egala, acesta din urma act avand rolul de *act interpretativ*, adica de act ce interpreteaza o notiune, o sintagma sau un text de lege din norma interpretata. Cum Legea 303/2004 si Legea nr.19/2000 au aceeasi forta juridica (sunt legi organice, Legea nr.19/2000 a fost adoptata in cvorumul cerut legilor organice), acest tip de trimitere este posibil, dispozitia privind pensionarea din Legea nr.303/2004 fiind legea interpretata, iar dispozitiile Legii nr.19/2000 fiind normele de interpretare cu privire la varsta de pensionare a judecatorilor si procurorilor. Asadar, aici nu este vorba de autoritati publice diferite (magistrati si alte categorii de pensionabili), ci de norme de interpretare.

De altfel, chiar Legea nr.303/2004 in vechea formulare s-a folosit de aceasta modalitate (a trimiterii unei norme la o alta norma care o interpreteaza pe prima), si anume fostul art.83 alin.(1) (actualul art.84 alin.(1) din noua lege), care prevede:

*Partea din pensia de serviciu care depaseste nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale se suporta din bugetul de stat*. Prin urmare, pentru calculul pensiei de serviciu al magistratilor atunci cand aceasta depasea nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale, legea statutului magistratilor trimitea la norma generala, la aceeasi Lege nr.19/2000. Or, in logica celor care au formulat sesizarea, acest text de lege ar fi neconstitutional. Daca ar fi asa, pe cale de consecinta, toate pensiile de serviciu care depasesc nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale de stat nu ar mai trebui suportate din bugetul de stat. Prin urmare, partea care depaseste acest nivel nu ar mai putea fi platita pentru ca nu ar exista un text legal care sa reglementeze aceasta situatie. Ceea ce, desigur, i-ar defavoriza pe judecatorii de la ICCJ, intrucat pensiile de serviciu ale magistratilor depasesc nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale prevazute de Legea nr.19/2000.

In acelasi context trebuie subliniate noile privilegii instituite in favoarea judecatorilor si procurorilor:

- au fost relaxate considerabil conditiile de pensionare anticipata a judecatorilor si procurorilor care au o vechime minima de 15 ani daca diferenta pana la 25 de ani este reprezentata de activitatea de avocat.

- iar pentru a elimina diferentele de tratament intre beneficiarii pensiei de serviciu si ai celei de urmas, a fost prevazuta posibilitatea actualizarii si a acesteia din urma, in raport cu veniturile judecatorilor si procurorilor in functie.

g) Presupusa scoatere a procurorilor din sfera magistratilor si trecerea Ministerului Public sub controlul politic al Presedintelui Romaniei si al ministrului justitiei sunt simple afirmatii lipsite continut.

Proiectul nu face decat sa dea eficienta deplina reglementarii constitutionale care se refera distinct la *statutul judecatorului* si respectiv la *statutul procurorului* Prevazand ca *magistratura este activitatea judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii*, proiectul pune accent pe prevederile constitutionale din art.126 si art.131.

Conform acestei definitii, atat procurorii cat si judecatorii raman magistrati, dar se fac diferente clare pentru a da substanta rolului lor diferit in activitatea judiciara.

Confuzia nedeterminata intre judecator si procuror, datorata folosirii imprecise a termenului de *magistrat* si a abordarii de catre legiuitor in mod nediferentiat a celor doua functii, fara a se avea in vedere rolul real al judecatorilor si procurorilor, a condus la condamnarea Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauzele Vasilescu c. Romaniei si Pantea c. Romaniei

Sunt importante adevaratele garantii ale independentei si impartialitatii acestora, stabilite expres, prin norme juridice precise, iar nu prin formule literare. Astfel, ar trebui privite dispozitiile art.4 alin.(1) din proiectul de modificare a Legii nr.303/2004, potrivit carora procurorii sunt independenti, iar nu numai stabili, asa cum se prevede in actuala forma a Legii nr.303/2004.

Adevarate garantii de independenta si nesubordonare sunt prevederile, trecute cu vederea, care garanteaza independenta procurorilor in adoptarea solutiilor si propunerea mecanismelor pentru punerea in aplicare a acestui principiu.

Astfel, procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor, interventia procurorului ierarhic superior, in orice forma, in efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei.

De asemenea, a fost prevazut in mod expres ca, in solutiile adoptate, procurorul este independent. Introducerea acestui principiu are drept consecinta, acordarea posibilitatii procurorului care a adoptat o solutie infirmata de procurorul ierarhic superior de a solicita controlul instantei competente sa judece cauza in fond. Lucrarile repartizate pot fi trecute altui procuror numai in cazul suspendarii sau al incetarii calitatii acestuia, potrivit legii, ori, in absenta sa daca exista cauze obiective care justifica urgenta. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor, masura dispusa de procurorul ierarhic superior (modificarea art.61 din Legea nr.304/2004). De asemenea, a fost prevazut in mod expres ca, in solutiile adoptate, procurorul este independent. Introducerea acestui principiu are drept consecinta, acordarea posibilitatii procurorului care a adoptat o solutie infirmata de procurorul ierarhic superior de a solicita controlul instantei competente sa judece cauza in fond. Lucrarile repartizate pot fi trecute altui procuror numai in cazul suspendarii sau al incetarii calitatii acestuia, potrivit legii, ori, in absenta sa daca exista cauze obiective care justifica urgenta. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor, masura dispusa de procurorul ierarhic superior (modificarea art.61 din Legea nr.304/2004). De asemenea, a fost prevazut in mod expres ca, in solutiile adoptate, procurorul este independent. Introducerea acestui principiu are drept consecinta, acordarea posibilitatii procurorului care a adoptat o solutie infirmata de procurorul ierarhic superior de a solicita controlul instantei competente sa judece cauza in fond. Lucrarile repartizate pot fi trecute altui procuror numai in cazul suspendarii sau al incetarii calitatii acestuia, potrivit legii, ori, in absenta sa daca exista cauze obiective care justifica urgenta. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor, masura dispusa de procurorul ierarhic superior (modificarea art.61 din Legea nr.304/2004).

Si in acest caz Guvernul face referire la Recomandarea (2000)19 privind rolul procurorului in sistemul justitiei penale, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.

3. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara

a) In opinia autorilor sesizarii dispozitiile privind art.66 din Legea nr.304/2004 sunt considerate neconstitutionale pe considerentul ca ar incalca prevederile art.132 din Legea fundamentala care defineste statutul procurorilor.

Autorii sesizarii omit insa faptul ca textul pe care il critica a fost completat cu enuntarea unor garantii ce elimina posibilitatea unor abuzuri precum cele sesizate de autorii obiectiei de neconstitutionalitate.

O modificare esentiala, operata in textul alineatului al doilea al art.66 in care se prevede in mod expres tocmai faptul ca acest control nu poate viza masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile adoptate, precizare care nu exista in reglementarea in vigoare.

Precizam ca art.66 alin.(1) din Legea nr.304/2004 acorda si la momentul actual posibilitatea pentru ministrul justitiei de a exercita, atunci cand considera necesar, din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, un astfel de control.

Propunerea de modificare a acestui text reiese din eliminarea functiei de procuror inspector, fapt care a condus la necesitatea ca aceasta atributie sa fie exercitata de procurori anume desemnati in acest scop inclusiv de ministrul justitiei. Dar, in continuare, ministrul justitiei nu dispune de un corp de control, acesta efectuandu-se de procurorii din cadrul parchetelor. Textul constitutional (procurorii isi desfasoara activitatea ...sub autoritatea ministrului justitiei* conform art 132 alin.1 din Constitutie) permitea mai mult decat s-a inserat in lege.

Si in acest caz se face referire la Recomandarea (2000)19 privind rolul procurorului in sistemul justitiei penale, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.

b) Cu privire la invocarea neconstitutionalitatii art.75^1 din Legea nr.304/2004, sunt de facut urmatoarele remarci:

Potrivit art.132 alin.(1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. Constitutia nu prevede sintagma *sub autoritatea administrativa* a ministrului justitiei.

Guvernul din care face parte si ministrul justitiei raspunde de politica penala a statului si de eficienta combaterii criminalitatii. Ministrul justitiei raspunde pentru eficienta parchetelor, pentru ca altfel raspunderea mentionata in propozitia anterioara este goala de continut.

In aceste conditii, ministrul justitiei trebuie sa vegheze la conducerea parchetelor in baza principiului responsabilitatii si eficientei. Acesta nu controleaza in nici un caz solutiile procurorilor, acestia fiind independenti potrivit art.4 alin.(1) din proiectul de modificare a Legii nr.303/2004 si art.61 din modificarea operata pe Legea nr.304/2004.

Prezentarea unui raport in fata Parlamentului nu reprezinta sub nici o forma o nerespectare a echilibrului puterilor in stat ci, dimpotriva, o reflectare a responsabilitatii pe care o datoreaza fiecare putere fata de celelalte doua.

Prezentarea in fata unui for legislativ ales (Parlamentul) a unui raport nu reprezinta o noutate. Putem exemplifica, in acest sens, cu Decizia Consiliului 2002/187/JHA prin care a fost infiintat EUROJUST.

Aceasta institutie ce reuneste autoritatile judiciare ale statelor membre, competente in combaterea infractionalitatii transfrontaliere si a criminalitatii organizate, prezinta Parlamentului European, anual, in scris, un raport cu privire la activitatile si managementul sau, inclusiv al managementului bugetar (art.32). Cu aceeasi ocazie EUROJUST prezinta si problemele legate de politica penala in cadrul Uniunii Europene.

Ca urmare, raportul anual prezentat ministrului justitiei de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetul National Anticoruptie -prevazut in modificarile Legii nr.304/2004 va fi baza evaluarii eficientei manageriale a celor doua institutii si a conducatorilor lor.

Criteriile de evaluare pe care va trebui sa fie construit raportul anual sunt redactate astfel incat sa se asigure obiectivitatea si tratamentul egal. Ministrul justitiei va prezenta raportul in Parlament, creandu-se posibilitatea dezbaterilor publice asupra eficientei manageriale/rezultatelor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetului National Anticoruptie.

Dupa cum se cunoaste, Parlamentul nu are posibilitatea revocarii procurorilor generali, asa incat dezbaterile parlamentare vor fi numai un prilej de discutii publice, de intrebari si raspunsuri in fata organului reprezentativ al poporului.

Eficienta parchetelor si in general administrarea justitiei sunt chestiuni de mare interes public, iar o dezbatere publica anuala asupra acestor chestiuni nu poate fi decat benefica societatii romanesti.

Raportul va fi prezentat, de asemenea Consiliului Superior al Magistraturii.

In prezent, Parchetul National Anticoruptie prezinta un raport anual in fata Consiliului Superior al Magistraturii care nu are competente in materie de politici publice in domeniul penal sau in lupta impotriva coruptiei. De aceea, Consiliul Superior al Magistraturii este in imposibilitatea de a lua masuri pentru a remedia ineficienta institutionala a Parchetului National Anticoruptie.

Practica a dovedit ineficienta actualului sistem: in martie 2005 PNA a transmis raportul pentru 2004 Consiliului Superior al Magistraturii care nu a luat in discutie eficienta si rezultatele ultimului an de activitate (absenta cauzelor de coruptie la nivel inalt) si ca atare nu a luat nici o decizie in acest sens. In actuala legislatie, principiul responsabilitatii este practic lipsit de continut.

De altfel, solutia prezentarii unui raport anual catre Parlament a fost instituita prin lege si in cazul altor institutii fundamentale ale statului, precum Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Din cuprinsul intregii reglementari termenul de raport se refera la o informare a Parlamentului si nu la o instituire a unei modalitati de cenzurare a activitatii procurorilor de catre forul legiuitor.

c) Cu privire la sustinerea ca intreaga reglementare a organizarii si functionarii Parchetului National Anticoruptie este neconstitutionala, se arata urmatoarele:

Reglementarea propusa nu modifica locul si relatia Parchetului National Anticoruptie cu instantele si parchetele, pe de o parte, si cu celelalte autoritati publice, pe de alta parte, acesta continuand sa fie structura autonoma in cadrul Ministerului Public, sub coordonarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Interventia legislativa in acest domeniu are ca scop eficientizarea si responsabilizarea procurorilor din cadrul acestui parchet.

Numirea procurorilor prin ordin al Procurorului general al PNA nu are semnificatia eludarii, astfel cum se sustine in sesizare, a reglementarii in materia numirii procurorilor si judecatorilor (prin decret al Presedintelui Romaniei), intrucat numirea la Parchetul National Anticoruptie intervine dupa dobandirea statutului de procuror, conform legii.

d) Referitor la incalcarea art.142 alin.(5) din Constitutie cu privire la Curtea Constitutionala, se precizeaza urmatoarele:

Dispozitiile tranzitorii la titlul privind modificarea Legii nr.304/2004 prevad ca dispozitiile privind pensionarea judecatorilor si procurorilor se aplica si magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale si personalului de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor prevazut la art.73 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Necesitatea acestei precizari apare din faptul ca prin Titlul XVII al Legii este reglementat statutul judecatorilor si procurorilor, statut care se aplica prin asimilare si personalului asimilat acestora din cadrul Curtii Constitutionale si al carui statut este reglementat printr-o alta lege - Legea nr.47/1992, republicata. Din acest motiv trebuia prevazuta in mod expres aplicabilitatea noilor dispozitii si acestei categorii de personal.

B. Referitor la obiectiile de neconstitutionalitate ridicate de Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la Titlurile XV si XVII din legea supusa controlului constitutionalitatii, care se refera la:

I. Incalcarea principiilor independentei si inamovibilitatii judecatorilor prevazute in dispozitiile art.124 alin.(3) si art.125 alin.(1) din Constitutie, precum si in cele ale art.6(1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art.1 din Principiile internationale ale independentei magistratilor (Milano 1985) si ale Rezolutiei nr.94/95 din 1994 a Comitetului de ministri al Consiliului Europei privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor;

II. Incalcarea principiului neretroactivitatii legii (art.15 alin.2 din Constitutie);

III. Incalcarea art.1 alin.(4) si a art.133 alin.(4) din Constitutie prin art.I pct.42 din Cap. XV, care impune Consiliului Superior al Magistraturii obligatia de a prezenta anual un raport Parlamentului, conform noului art.39 alin.(6) din Legea nr.317/2004.

Examinand obiectiile de neconstitutionalitate se constata ca acestea nu sunt intemeiate pentru urmatoarele considerente:

I. Guvernul considera ca sunt neintemeiate obiectiile de neconstitutionalitate privind incalcarea principiilor independentei si inamovibilitatii judecatorilor prevazute in dispozitiile art.124 alin.(3) si art.125 alin.(1) din Constitutie, precum si in cele ale art.6(1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art.1 din Principiile internationale ale independentei magistratilor (Milano 1985) si ale Rezolutiei nr.94/95 din 1994 a Comitetului de ministri al Consiliului Europei privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor;

1. In ceea ce priveste neconstitutionalitatea prevederii referitoare la reducerea limitei de varsta pana la care magistratii pot Fi mentinuti in activitate, Guvernul considera ca aceasta nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 2 litera f) din punctul sau de vedere.

Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 senatori apartinand grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat ce formeaza obiectul dosarului Curtii Constitutionale nr.555A/2005.

In completarea argumentelor la care a facut referire, Guvernul mentioneaza ca nu este deloc rezonabila evocarea de catre judecatorii actualei instante supreme a Deciziei nr.25/20 septembrie 1934 a Sectiilor Unite a Curtii de Casatie, hotarare pe care Titulescu o califica drept *rusinoasa* si care l-a determinat pe Nicolae Iorga sa afirme ca *inaltii magistrati s-au imbracat in robe de stamba*. Oricum, situatiile sunt diferite, intrucat in cazul de fata se elimina posibilitatea prelungirii conditionate a ocuparii functiei dupa implinirea varstei legale de pensionare, intrucat aceasta conditionare il face pe magistratul pensionabil sa fie santajabil, imprejurare care ii afecteaza ab initio impartialitatea si independenta.

La fel de putin concludenta apare azi Hotararea nr.1 din 3 mai 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (atasata in dosar) in care sunt evocati factorii suplimentari de stres cu care se confrunta judecatorii pentru a se ajunge la bizara concluzie ca *suprasolicitarea intelectuala* impune o prelungire a duratei activitatii lor profesionale. Contradictia evidenta dintre argument si concluzie anuleaza aceasta incercare de protejare a unui interes pur personal, acela de a ocupa cat mai mult timp o functie.

2. Se afirma ca schimbarea bazei de calcul a pensiei de serviciu ar fi de asemenea neconstitutionala.

Guvernul considera, cu certitudine, ca nu exista nici un impediment de ordin constitutional care sa interzica o astfel de modificare a bazei de calcul.

Luarea in calcul a unei perioade de 12 luni este constitutionala si, in orice caz, mai echitabila in masura in care rasplateste cu o mai mare acuratete eforturile profesionale constante, exprimate in valoarea remunerarii lor.

Oricum acest sistem mentine statutul privilegiat al judecatorilor si procurorilor de care nici o alta categorie profesionala nu mai beneficiaza.

In ultima instanta, Guvernul apreciaza este si o chestiune de decenta sa reaminteasca faptul ca modalitatea de calculare a pensiilor instituita prin Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale utilizeaza ca baza de calcul nivelul salarizarii de-a lungul intregii perioade de activitate profesionala.

3. Referitor la afirmatia ca interdictia exercitarii functiei de magistrat dupa implinirea varstei prevazute de Legea nr.19/2000 este neconstitutionala, aceasta nu poate fi sustinuta.

Guvernul apreciaza ca argumentele expuse in punctul sau de vedere raspund in egala masura si acestei obiectiuni.

Autorii sesizarii se refera la o forma de discriminare fara a observa ca in realitate judecatorii beneficiaza de un regim profesional in care atat nivelul de salarizare cat mai ales conditiile de pensionare sunt in sensul unei discriminari pozitive.

Fiind discriminatoriu acest regim nu poate fi aplicat decat in limite strict prevazute de lege.

Ideea cumularii pensiei de serviciu pe care o incaseaza un magistrat cu indemnizatia pe care acelasi magistrat o poate avea ramanand in functie este in acest context vadit inechitabila si profund imorala.

Nu in ultimul rand este de remarcat ca judecatorii sau procurorii pensionati pot realiza in continuare un astfel de cumul intre pensia de serviciu si veniturile suplimentare obtinute din munca in alte activitati decat acelea de magistrat.

II. In legatura cu incalcarea principiului neretroactivitatii legii (art.15 alin.(2) din Constitutie):

1. Se sustine ca noua reglementare ar opera retroactiv afectand durata mandatului membrilor CSM alesi in anul 2004.

In ceea ce priveste aceasta obiectie de neconstitutionalitate Guvernul arata ca aceasta nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 1 litera d) din punctul sau de vedere.

Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 senatori apartinand grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat ce formeaza obiectul dosarului Curtii Constitutionale nr.555A/2005.

2. Se afirma ca modificarile legislative privind numirea in functii la toate instantele si incetarea mandatelor de conducere actuale de 5 ani incalca principiul neretroactivitatii legii.

Si in legatura cu aceasta obiectie de neconstitutionalitate Guvernul considera ca nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III -Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 2 litera b) din punctul sau de vedere.

Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 senatori apartinand grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat ce formeaza obiectul dosarului Curtii Constitutionale nr.555 A/2005.

III. Cu privire la incalcarea art.1 alin.(4) si a art.133 alin.(4) din Constitutie prin art.I pct.42 din Cap. XV, care impune Consiliului Superior al Magistraturii obligatia de a prezenta anual un raport Parlamentului, conform noului art.39 alin.(6) din Legea nr.317/2004:

In ceea ce priveste aceasta obiectie de neconstitutionalitate Guvernul sustine ca aceasta nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 1 litera a) din punctul sau de vedere.

C. Referitor la sesizarea celor 17 senatori apartinand Grupului parlamentar al PRM si 8 senatori apartinand grupului parlamentar al PSD ce constituie obiectul dosarului Curtii Constitutionale nr.567A/2005, Guvernul considera ca aceasta nu a fost depusa in termenul de 2 zile prevazut de art.15 alin.(2) teza finala din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata.

Guvernul arata ca Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente a fost adoptata de Parlament prin angajarea raspunderii Guvernului in conformitate cu art.114 alin.(1) din Constitutia Romaniei. Angajarea raspunderii reprezinta o procedura parlamentara prin care se urmareste adoptarea cu celeritate a unui proiect de lege. In consecinta etapele procedurii de legiferare se parcurg in procedura de urgenta, fiind evident ca termenul inauntrul caruia se poate sesiza Curtea Constitutionala este de doua zile si incepe sa curga de la data anuntarii in plenul celor doua Camere reunite si depunerea legii la secretarii generali ai Camerei Deputatilor si Senatului.

Astfel, Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente se considera adoptata de Parlament in temeiul art.114 alin.(3) din Constitutie, in data de 22 iunie 2005, data la care a fost respinsa motiunea de cenzura depusa ca urmare a angajarii raspunderii. Deci, data pana la care se puteau depune sesizari de neconstitutionalitate era 24 iunie 2005.

In aceste conditii, Guvernul considera ca sesizarea depusa in data de 27 iunie 2005 la Curtea Constitutionala, de 17 senatori apartinand grupului parlamentar al PRM si 8 senatori apartinand grupului parlamentar al PSD, este tardiva, termenul legal de depunere a sesizarii fiind depasit.

In acest context se mentioneaza opinia domnului prof. univ. dr. Ioan Vida cu privire la angajarea raspunderii Guvernului in conditiile art.114 din Constitutie, exprimata in Manualul de legistica formala (Introducere in tehnica si procedura legislativa), editia a Ii-a, revizuita si completata, ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004, pagina 182, potrivit caruia *Daca in 2 zile nu este atacata la Curtea Constitutionala, legea se trimite la promulgare ....*.

Fata de cele prezentate, punctul de vedere al Guvernului este ca aceasta sesizare nu poate fi admisa.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la sesizarile de neconstitutionalitate adresate Curtii Constitutionale.


CURTEA,



examinand sesizarile de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorii-raportori, dispozitiile criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa se pronunte asupra sesizarilor de neconstitutionalitate, potrivit dispozitiilor art.146 lit.a) din Constitutie, precum si ale art.15 din Legea nr.47/1992.

In ceea ce priveste legalitatea sesizarii, Curtea constata ca Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente nu a fost promulgata. De aceea, potrivit art.146 lit.a) din Constitutie, nu exista impedimente pentru realizarea controlului de constitutionalitate declansat prin cele trei sesizari.

Memoriile depuse la Curte de un grup de judecatori prin care se solicita respingerea obiectiilor formulate in legatura cu legea supusa controlului nu pot fi avute in vedere, deoarece autorii acestora nu se regasesc printre subiectele prevazute de art.146 lit.a) din Constitutie.

Curtea urmeaza sa examineze criticile de neconstitutionalitate privitoare la procedura de adoptare a legii, cu privire la proprietate si cele referitoare la independenta justitiei si inamovibilitatea judecatorilor, cu care a fost investita.

I. In ceea ce priveste procedura de adoptare a legii, grupurile de deputati de deputati si senatori sustin ca angajarea raspunderii Guvernului si adoptarea legii pe aceasta baza s-au facut cu *incalcarea art.114 alin.(1) din Constitutie prin raportare la art.61 alin.(1) si, respectiv, art.2 alin.(1) din Constitutie, cu observarea si a art.102 alin.(1) din Constitutie*.

In sustinerea criticii formulate, se arata, in esenta urmatoarele:

1. Desi dispozitiile art.114 alin.(1) din Constitutie reglementeaza posibilitatea angajarii raspunderii Guvernului asupra unui singur proiect de lege, in cazul de fata, Guvernul si-a angajat raspunderea asupra unui pachet de proiecte de lege, cum, de altfel, in mod constant si-a anuntat intentia si scopul urmarit, intrucat in realitate, fiecare dintre cele 17 titluri ale legii are semnificatia unui proiect de lege de sine statator, ceea ce excede textului constitutional.

2. Legea astfel adoptata cuprinde modificari si completari de esenta la 9 legi organice privind regimul proprietatii, la 3 legi organice privind organizarea judiciara, statutul magistratilor si Consiliul Superior al Magistraturii, la doua coduri (penal si fiscal), precum si doua legi noi privind renta viagera si procedura speciala de judecare a unor procese.

3. Formularea si structurarea legii in 17 titluri nu acopera incalcarea dispozitiei imperative a art.114 alin.(1) din Constitutie, asa cum acest text trebuie interpretat prin raportare la art.61, privind monopolul legislativ al Parlamentului, cat si la art.102 alin.(1) referitor la rolul Guvernului.

4. Acest mod de legiferare este considerat contrar si celor statuate in jurisprudenta Curtii Constitutionale care *a apreciat* ca legiuitorul poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii sociale, in vederea obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, dar a conditionat valabilitatea demersului legislativ prin asumarea raspunderii de existenta unui scop unic*.

5. Dreptul Guvernului de a stabili continutul si structura proiectului de lege, pentru care isi angajeaza raspunderea, nu este absolut, ci trebuie sa se bazeze pe existenta unui scop unic. Aceasta modalitate de legiferare apare ca o situatie de exceptie, justificata de existenta unei stari de tensiune intre Guvern si Parlament, datorita careia Guvernul este in imposibilitatea realizarii programului de guvernare, situatie ce, in cazul de fata, nu a existat. Pentru aceste considerente trebuie examinat daca s-a justificat recurgerea la procedura angajarii raspunderii, ori daca aceasta procedura s-a utilizat doar ca un pretext pentru a se eluda dezbaterea parlamentara, incalcandu-se principiul consacrat de art.61 alin.(1) potrivit caruia *Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii*.

Examinand criticile formulate, in raport cu prevederile constitutionale invocate, Curtea Constitutionala isi insuseste punctul de vedere comunicat de Guvernul Romaniei si constata ca nu se poate retine incalcarea normelor de legiferare in modalitatea angajarii raspunderii Guvernului.

Nici o dispozitie a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege sa fie reglementate mai multe domenii ale relatiilor sociale. Astfel, Guvernul poate opta ca intr-un proiect de lege, pe care il supune Parlamentului spre adoptare, fie pe calea procedurii obisnuite de legiferare, fie prin angajarea raspunderii in fata Parlamentului sa propuna reglementarea mai multor domenii prin modificari, completari sau abrogari a mai multor acte normative in vigoare.

Curtea constata ca, prin proiectul de lege supus controlului s-a urmarit realizarea unui scop unic, acela de reglementare unitara a mai multor domenii care privesc monitorizarea Romaniei in cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeana, ceea ce confera ansamblului de reglementari unitate.

Nu se poate primi nici sustinerea, potrivit careia modul de legiferare utilizat in cauza de fata ar fi contrar monopolului legislativ al Parlamentului si ca, Guvernul si-ar fi arogat puteri de legiferare. Argumentele invocate, in acest sens, de autorii sesizarii vizeaza mai mult probleme ale delegarii legislative, respectiv legate de exercitarea dreptului Guvernului de a emite ordonante de urgenta, in temeiul prevederilor art.115 alin.(4) din Constitutie, ceea ce nu poate fi identificat cu prevederile art.114 alin.(1) din Legea fundamentala. De altfel, Curtea a validat in jurisprudenta sa, procedeul utilizat in cazul de fata si potrivit caruia legiuitorul poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii sociale in vederea obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, de ex. Decizia Curtii Constitutionale nr.147 din 16 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.279 din 21 aprilie 2003 cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor Legii privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. De altfel, conform alin.(3) al art.l 14, parlamentarii in cadrul procedurii angajarii raspunderii Guvernului, pot formula amendamente la proiectul de lege prezentat, iar daca acestea sunt acceptate de Guvern, proiectul de lege se considera adoptat impreuna cu amendamentele respective.

Angajarea raspunderii Guvernului este o procedura parlamentara simplificata de adoptare a unei legi. Aceasta procedura poate genera o motiune de cenzura provocata de Guvern. In cazul in care cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor nu sunt de acord cu angajarea raspunderii Guvernului ori cu continutul proiectului de lege, acestia pot depune o motiune de cenzura, iar daca motiunea este adoptata cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, Guvernul suporta cea mai severa sanctiune, aceea a demiterii.

Curtea constata ca, prevederile art.2 alin.(1) din Constitutie privind suveranitatea invocate in cauza nu au relevanta. De asemenea, nu sunt incidente in cauza nici prevederile art.102 alin.(1) din Constitutie referitoare la rolul Guvernului privind realizarea politicii interne si externe a tarii, precum si exercitarea conducerii generale a administratiei publice.

II. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate referitoare la proprietate

1. Prin criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor din lege care reglementeaza restituirea in natura a tuturor imobilelor, inclusiv a celor care au destinatie culturala, stiintifica, sociala, etc, critici ce fac obiectul Dosarului nr.555A/2005 si al Dosarului nr.567A/2005, se sustine ca restituirea in natura a tuturor imobilelor, inclusiv a celor avand destinatiile mentionate, reprezinta o incalcare a dispozitiilor constitutionale cuprinse in art.8 privind pluralismul si partidele politice, in art.9 privind sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale, in art.32 privind dreptul la invatatura, in art.33 privind accesul la cultura, in masura in care imobilele ce fac obiectul restituirii sunt sedii ale partidelor politice si ale sindicatelor, ale unitatilor de invatamant sau de cultura etc. Totodata se arata ca solutia de restituire legiferata incalca si dispozitiile art.135 alin.2 lit.c) din Constitutie potrivit carora *statul trebuie sa asigure: [...] c) stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a artei si protectia dreptului de autor*.

Curtea isi insuseste punctul de vedere comunicat de Guvernul Romaniei si constata ca aceste critici sunt neintemeiate. In primul rand, Curtea retine ca forta principiilor care se degaja din cuprinsul art.8 si 9 din Constitutie, ce garanteaza organizarea democratica a vietii sociale sau contribuie la apararea drepturilor si intereselor profesionale, nu este legata intrinsec de conditia asigurarii de catre stat a sediilor pentru persoanele juridice in cauza. Aceasta, intrucat, atat partidele politice, cat si organizatiile patronale sau sindicale iau fiinta in temeiul dreptului la asociere, dispunand de patrimoniu propriu. Desi ele sunt subiecte de drept public, nu se bucura, in mod esential, de suportul material al statului, cu exceptia partidelor politice care pot primi finantare de la bugetul de stat in limitele si in conditiile strict reglementate de legea finantarii partidelor politice. Asadar, independenta patrimoniala este de esenta partidelor politice si a persoanelor juridice prevazute de art.9 din Constitutie.

De altfel, in Titlul I, art.1 punctul 39, este prevazut dreptul partidelor politice de a beneficia de preemtiune la cumpararea imobilului.

In legatura cu sustinerea potrivit careia restituirea in natura a unor imobile afectate unor activitati de utilitate publica - invatamant, cultura etc. si care au fost preluate in mod abuziv, Curtea constata ca este neintemeiata. Autorii sesizarii sustin ca dispozitiile din lege cu un asemenea continut de reglementare sunt contrare art.135 alin.(2) lit.c) din Constitutie. Curtea observa insa ca aceste dispozitii pretins incalcate reglementeaza obligatia statului sa asigure stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a artei si protectia dreptului de autor, neavand relevanta in solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate.

Referitor la sustinerea autorilor sesizarii, in sensul ca restituirea imobilelor in natura si acordarea de despagubiri persoanelor indreptatite este contrara regulii proportionalitatii, consacrata de dispozitiile art.53 alin.(2) din Constitutie, Curtea observa ca acest principiu se aplica doar in cadrul restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale. Autorii sesizarii considera ca este incalcat acest principiu, intrucat *intervine un conflict intre interesul personal al persoanei indreptatite de a i se restitui in natura si interesul colectiv, interesul general, de a se mentine functionarea unor institutii publice, a unor servicii publice*. Principiul proportionalitatii este cuprins in alin.(2) al art.53 din Constitutie privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, avand urmatorul continut: „Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii*. Legea criticata nu dispune restrangerea exercitiului unor drepturi fundamentale ale cetateanului, ci acordarea unor reparatii pentru daunele suferite de acei cetateni care au fost deposedati de imobile prin masuri abuzive. Asa cum prevad dispozitiile constitutionale ale art.53 alin.(1), restrangerea exercitiului unor drepturi, prin lege, nu este conditionata de interesul general, ci de *apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav*.

Curtea Constitutionala retine ca legiuitorul a avut in vedere exercitarea activitatilor din invatamant, cultura etc. De aceea, a prevazut, la Titlul I, art.I punctul 37, ca in situatia restituirii acestor imobile, se mentine afectatiunea pe o perioada de pana la 3 ani de la data emiterii deciziei, pentru imobilele ocupate de institutii publice si de institutii culturale si, respectiv, de pana la 5 ani de la data emiterii deciziei, pentru imobilele ocupate de unitati si institutii de invatamant din sistemul de stat si de unitati sanitare si de asistenta medico- sociala din sistemul public. Parlamentul, in temeiul dispozitiilor art.61 din Legea fundamentala *[...] este unica autoritate legiuitoare a tarii*, el este suveran sa elaboreze politica de reforma economica si sociala a tarii, respectand cadrul constitutional existent.

Cu privire la criticile de neconstitutionalitate formulate in Dosarul nr.567A/2005, Curtea constata ca sustinerea potrivit careia dispozitiile legale criticate sunt contrare prevederilor art.30 din Constitutie, referitoare la libertatea de exprimare si celor ale art.31 din Constitutie, referitoare la dreptul la informatie, *in masura in care imobilele retrocedate sunt sedii ale unor institutii media* este neintemeiata, deoarece exercitarea libertatii de exprimare si a dreptului la informatie nu are relevanta in solutionarea cauzei.

Cu privire la sustinerea potrivit careia dispozitia legala criticata este contrara prevederilor art.10 din Constitutie, in masura in care *imobilele retrocedate sunt sedii ale misiunilor diplomatice*, Curtea constata, de asemenea, ca nici aceste dispozitii constitutionale nu au relevanta in cauza, acestea reglementand principiile pe care se intemeiaza relatiile internationale ale Romaniei. Se constata insa ca legiuitorul a luat in consideratie necesitatea bunelor relatii ale Romaniei prin restituirea catre fostul proprietar a imobilelor in care isi au sediile misiunile diplomatice, prevazand eliberarea acestor imobile in timp si cu indeplinirea anumitor conditii. Astfel, la Titlul I art.I pct.78, la Anexa nr.2, lit.b), pct.2, se prevede ca, in lista imobilelor ce intra sub incidenta art.13 alin.(2) din Legea nr.10/2001, republicata, sunt cuprinse si *imobilele ocupate de sedii ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale inter-guvernamentale acreditate in Romania si imobile ocupate de personalul acestora*.

La Titlul I art.I pct.34, se prevede ca art 13 alin.(2) din Legea nr.10/2001 se modifica, avand urmatorul cuprins: *Contractele de locatiune pentru imobilele restituite in natura avand destinatiile aratate in anexa nr.2 lit.b) pct.2 care face parte din prezenta lege, se prelungesc de drept pe o perioada de 3 ani cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului [...]*. Sustinerea ca dispozitia legala criticata este contrara prevederilor art.136 alin.(4) din Constitutie, in masura in care bunurile restituite in natura apartin proprietatii publice, declarate inalienabile prin Constitutie, este neintemeiata. Legea criticata nu contine nici o dispozitie care sa prevada restituirea unor imobile proprietate publica. Este, insa, de observat ca, in ipoteza in care, cu ocazia aplicarii legii se impune restituirea unor imobile ce fac obiectul proprietatii publice, nu opereaza impedimentul constitutional al inalienabilitatii unor astfel de imobile si aceasta deoarece, in temeiul dispozitiilor art.10 alin.(2) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.448 din 24 noiembrie 1998, *Trecerea din domeniul public in domeniul privat se face, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, daca prin Constitutie sau prin lege nu se dispune altfel”. Ulterior publicarii hotararii Guvernului in Monitorul Oficial al Romaniei, poate fi emis titlul de proprietate avand ca obiect un imobil ce urmeaza a fi restituit si care a apartinut proprietatii publice.

2. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor din lege care reglementeaza reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente si de revocare a titlurilor de proprietate, autorii sesizarilor sustin ca reluarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, dupa trecerea unei perioade indelungate de timp de la intrarea in vigoare a Legii nr.18/1991, aduce atingere stabilitatii raporturilor juridice dintre cetateni, principiu specific statului de drept, in care autoritatile publice isi exercita prerogativele in mod rezonabil, in respectul dispozitiilor art.l alin.(3) din Constitutie si care consacra valori supreme, cum ar fi: demnitatea, drepturile si libertatile fundamentale, libera dezvoltare a personalitatii umane etc. Potrivit reglementarii privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, si anume pe vechiul amplasament si repunerea in termen pentru formularea de notificari, *nu se inlatura o nedreptate, ci se declanseaza un veritabil sir de abuzuri* incalcandu-se dispozitiile constitutionale ale art.16 alin.(1) referitoare la egalitate, si, dispozitiile art.44 alin.(2) referitoare la ocrotirea si garantarea proprietatii private indiferent de titular. Curtea constata ca aceasta critica nu este intemeiata.

Noile dispozitii nu sunt de natura sa creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice, deoarece nu aduc atingere drepturilor castigate in temeiul legilor mentionate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii si constituirii dreptului de proprietate funciara. Astfel, potrivit Legii nr.18/1991, regula instituita prin art.14 alin.(2) era ca atribuirea terenurilor, in zona colinara se facea, de regula, pe vechile amplasamente, iar in zonele de campie, pe sole stabilite de comisie si nu neaparat pe vechile amplasamente. Legiuitorul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente prin Legea nr.1/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, nr.8 din 12 ianuarie 2000, care la art.2 alin.(1) prevede *In aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea sunt libere. *

Asadar, din cuprinsul dispozitiilor criticate se retine ca legiuitorul a ramas consecvent, mentinandu-si politica de reconstituire a terenurilor pe vechile amplasamente, cu exceptiile prevazute de lege. Dispozitiile de lege avute in vedere de autorii sesizarii sunt cuprinse la Titlul IV - Modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, Titlul V - Modificarea si completarea Legii nr.169/1997, pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, Titlul VI - Modificarea si completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 si ale Legii nr.169/1997. Aceste dispozitii nu aduc atingere drepturilor castigate in temeiul unor acte juridice emise cu respectarea conditiilor legale in vigoare la momentul nasterii lor. De exemplu la art.I punctul 2 din Titlul IV, prin care se introduce un nou alineat se prevede ca *(21) Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de productie de la persoanele fizice, fara inscriere in cooperativele agricole de productie sau de catre stat, fara nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane*. In acelasi sens, tot cu titlu de exemplu, sunt si dispozitiile cuprinse la punctul 5, al art.I al Titlului VI partea referitoare la introducerea alin.(11): *(11) Pentru terenurile fostilor proprietari, persoane fizice sau juridice, [...], in prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligatia de a le mentine destinatia [...]*.

In aceste conditii, legiuitorul nu a adus atingere drepturilor castigate in mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, ca actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate, emise in conditii ilegale, sunt lovite de nulitate absoluta. Efectul nulitatii absolute de repunere in situatiile anterioare, deschide posibilitatea celor indreptatiti sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (art.III din Titlul VI). Astfel sunt, de exemplu, dispozitiile de la punctul 1 al articolului unic din cuprinsul Titlului V.

Curtea retine ca reglementarea sanctiunii legale a nulitatii absolute a actelor emise in mod ilegal, pana la adoptarea legii criticate nu atrage destabilizarea raporturilor juridice. Aceasta nu presupune incalcarea principiului statului de drept, ci respectarea principiului de dreptate, consacrat ca valoare constitutionala la art.l alin.(3) din Legea fundamentala, care prevede ca *Romania este stat de drept [...] in care [...] drepturile si libertatile cetatenilor [, .. ], dreptatea [...] reprezinta valori supreme, [...] si sunt garantate*. Astfel, legiuitorul a stabilit ca existenta drepturilor dobandite cu rea-credinta sau prin abuzul autoritatii publice nu este compatibila cu garantarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, potrivit prevederilor art.57 din Constitutie, in virtutea carora *Cetatenii romani, [...] trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti*.

Curtea observa ca masura legislativa a atribuirii terenurilor pe vechiul amplasament si sanctionarea cu nulitate absoluta a actelor emise in mod ilegal este in concordanta cu principiul garantarii proprietatii, prevazut la art.44. alin.(4) din Constitutie potrivit caruia: *Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.[...]*. De asemenea, aceasta masura legislativa este in concordanta si cu dispozitiile art.16 alin.(1) conform carora *Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.*

Critica de neconstitutionalitate vizeaza si prevederile cuprinse la pct.8 al Titlului IV referitoare la alin.(22), potrivit carora: „In cazurile in care s-au emis titluri de proprietate in mod abuziv altor persoane decat fostii proprietari, iar acestia detineau la acel moment adeverinte de proprietate si aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca respectivele titluri emise cu incalcarea legii, daca acestea nu au intrat in circuitul civil. Daca respectivele titluri de proprietate au intrat in circuitul civil prin acte de vanzare-cumparare sau in alt mod, fostul proprietar se va adresa justitiei pentru constatarea nulitatii absolute a titlului respectiv, potrivit art.III din Legea nr.169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991” Se sustine de catre autorii sesizari ca obligatia revocarii titlurilor de proprietate emise de organele administratiei are semnificatia incalcarii principiului separatiei puterilor in stat, prevazut de art.1 alin.(4) din Constitutie, *in sensul ca legea stabileste obligatia unei autoritati administrative de a revoca un act*.

Curtea constata ca principiul constitutional al separatiei puterilor in stat impune autoritatilor publice exercitarea atributiilor proprii stabilite de lege, tara vreo imixtiune in competenta altei autoritati publice. Este de esenta autoritatii administrative sa exercite functia publica de realizare in concret a prevederilor legale ce au ca finalitate satisfacerea intereselor legitime ale cetateanului, iar prin dispozitia legala se reglementeaza obligatia organului administrativ emitent de a *revoca titlurile emise cu incalcarea legii, daca acestea nu au intrat in circuitul civil*. Dispozitia din teza a doua a alineatului (22), de la pct.8 al Titlului IV, nu reglementeaza revocarea titlurilor ci, dreptul fostului proprietar, ca in cazul in care titlurile au produs efecte juridice in circuitul civil, de a se adresa justitiei pentru constatarea nulitatii absolute a titlului emis cu incalcarea legii, potrivit prevederilor art.III din Legea nr.169/1997.

In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza si dispozitiile art.I punctul 8 de la Titlul VI, prin care se introduce alin.(l4) la art.6 al Legii nr.1/2000, referitoare la anexele ce trebuie sa insoteasca cererea celui indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate, prevazuta la art.9 alin.(5) din Legea nr.18/1991 (republicata), autorii sesizarii sustin ca *se realizeaza o ierarhizare a probelor*, fara sa se tina seama de faptul ca actele de preluare abuziva, in special Decretul nr.92/1950, contineau erori. Se sustine ca nu organul administrativ este cel chemat sa se pronunte asupra concludentei probelor, ci instantele judecatoresti, fiind astfel incalcat principiul liberului acces la justitie, prevazut de art.21 din Constitutie precum si art.16 din Constitutie referitor la egalitatea cetatenilor.

Aceste sustineri sunt nefondate, accesul liber la justitie al persoanelor indreptatite la beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate fiind reglementat de dispozitiile cuprinse in Legea nr.18/1991, republicata.

Asadar, legea criticata trimite cu privire la mijloacele de proba pentru reconstituirea dreptului de proprietate la reglementarea anterioara. Mai mult, in lege se arata ca orice proba poate inlaturata numai prin alta de aceeasi forta juridica.

III. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate care vizeaza reforma in domeniul justitiei

Autorii sesizarilor, formulate de grupurile de deputati si senatori, solicita constatarea neconstitutionalitatii in intregime a Titlurilor XV, XVI si XVII referitoare la justitie, respectiv, modificarile si completarile facute la Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea nr.304/004 privind organizarea judiciara si Legea nr.303/2004 privind statutul magistratilor. Se considera ca, textele evocate ca fiind neconstitutionale *sunt inlantuite cu multe altele, astfel, incat se impune constatarea neconstitutionalitatii intregului pachet privitor la justitie*.

Esenta criticilor formulate la modificarile si completarile aduse celor trei legi se exprima in urmatoarele fraze: *Prin intreaga conceptie a noii reglementari se urmareste subordonarea politica a justitiei, a instantelor judecatoresti, a procuraturii, a actualului Consiliului Superior al Magistraturii si controlului acestora, rapind Consiliului Superior al Magistraturii rolul de garant al independentei justitiei. De asemenea, se doreste desfiintarea inamovibilitatii judecatorilor de la inalta Curte de Casatie si de la celelalte instante, a independentei procurorilor, desfiintarea atributiei Consiliului Superior al Magistraturii de a decide asupra numirii si statutului judecatorilor si procurorilor*.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sesizarea adresata Curtii Constitutionale, critica dispozitiile de la art.I pct.26, 27 si 42, precum si de la art.II alin.(1) si (2) din titlul XV, referitoare la modificarea art.24 alin.(2) si (4) si art.39 alin.(6) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum si la incetarea mandatului unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin aceeasi sesizare se considera ca fiind neconstitutionale modificarile aduse la art.81 si art.82 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistratilor, precum si dispozitiile art.IV alin.(1), (6) si (7) din Titlul XVII.

Curtea urmeaza sa examineze criticile referitoare la textele de lege modificate ori nou introduse, cu raportare la prevederile constitutionale invocate, separat pe cele trei legi referitoare la domeniul justitiei.

Asa cum se va arata in continuare, Curtea Constitutionala constata ca unele obiectii de neconstitutionalitate si anume cele limitativ aratate in dispozitivul deciziei sunt intemeiate. Cu privire la toate celelalte obiectii de neconstitutionalitate, Curtea isi insuseste punctul de vedere comunicat de Guvernul Romaniei si constata ca acestea nu sunt intemeiate.

1. Cu privire la Titlul XV pentru modificarea si completarea Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

a) O prima critica de neconstitutionalitate sustine ca noul alin.(6) al art.39 care prevede obligatia Consiliului Superior al Magistraturii de a prezenta Parlamentului anual un raport asupra starii justitiei si asupra activitatii sale proprii, instituie controlul parlamentar asupra justitiei si asupra organului ei suprem. Astfel, acest text de lege incalca prevederile constitutionale ale art.1 alin.(4) privind separatia puterilor in stat, art.124 si art.126 referitoare la independenta justitiei si infaptuirea acesteia numai prin instantele judecatoresti.

Curtea constata, ca aceasta critica nu este intemeiata. Textul de lege criticat prevede elaborarea unui raport privind starea justitiei si a unui raport privind activitatea proprie a Consiliului Superior al Magistraturii, care se prezinta Camerelor reunite ale Parlamentului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

Curtea retine ca aceasta dispozitie legala da expresie principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art.l alin.(4) din Constitutie care presupune colaborarea si informarea reciproca a puterilor publice.

Este de observat ca Parlamentului, in calitatea sa de organ reprezentativ al poporului roman, i se prezinta rapoarte si din partea altor autoritati publice.

b) O alta critica sustine ca noua reglementare *restrange rolul Consiliului Superior al Magistraturii la un organism cu rol consultativ, la dispozitia ministrului justitiei si, implicit, a Presedintelui Romaniei in functiune*, fapt demonstrat prin eliminarea din art.l alin.(1) a precizarii calitatii Consiliului Superior al Magistraturii de *reprezentant al autoritatii judecatoresti*.

Prin eliminarea sintagmei *reprezentant al autoritatii judecatoresti* nu s-a diminuat rolul Consiliului Superior al Magistraturii, dat fiind ca legea atacata nu a suprimat nici una din atributiile prevazute de Constitutie.

De altfel, este inexacta asertiunea ca rolul Consiliului Superior al Magistraturii este acela de reprezentant al autoritatii judecatoresti. In realitate, autoritatea judecatoreasca este reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti, functia Consiliului de autoritate care garanteaza independenta justitiei, realizandu-se prin atributiile acestuia privitoare la recrutarea, numirea, promovarea si pregatirea profesionala a magistratilor si prin celelalte atributii constitutionale.

c) Sunt evocate numeroase articole din dispozitiile carora autorii sesizarii deduc diminuarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, precum si cresterea atributiilor sectiilor in detrimentului plenului. Se critica si abrogarea art.65, art.66 si art.67 care contineau dispozitii tranzitorii.

Curtea constata ca, textele de lege invocare nu reduc rolul si atributiile Consiliului Superior al Magistraturii, majoritatea acestora referindu-se la componenta consiliului si la modul de alegere a membrilor sai, la masuri de organizare si functionare, la incompatibilitati etc.

In sfarsit, Curtea constata ca nu exista nici o dispozitie constitutionala care sa interzica abrogarea printr-o lege de modificare si completare a prevederilor care la data adoptarii actului normativ modificat au avut caracter tranzitoriu.

d) Art.I punctele 26 si 27 din Titlul XV, prin care se modifica art.24 alin.(2) din Legea nr.317/2004 si, respectiv, se introduce la acelasi articol alin.(4)} este criticat pentru ca extinde interdictia desfasurarii activitatii de judecator si de procuror la toti membrii Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu numai la presedintele si vicepresedintele acestuia, si modifica durata mandatului membrilor Consiliului. Se considera ca aceste noi reglementari incalca principiile inamovibilitatii judecatorilor si al stabilitatii in functie a procurorilor, prevederile art.133 alin.(4) din Constitutie privind durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum si principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constitutie.

Curtea constata ca aceasta critica este intemeiata. Dispozitiile art.24 alin.(2) si alin.(4) din Legea nr.317/2004, in redactarea data prin art.I al Titlului XV din legea analizata, au urmatorul cuprins:

*Art.24 alin.(2): in perioada mandatului, judecatorii si procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu pot desfasura activitatea de judecator sau procuror. La incetarea mandatului, membrii Consiliului Superior al Magistraturii revin in functia de judecator sau procuror detinuta anterior alegerii. *

*Art.24 alin.(4): Functiile de conducere detinute de judecatorii sau procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii inceteaza de drept la data publicarii hotararii Senatului in Monitorul Oficial, Partea I*.

Alin.(2) al art.24 din lege incalca dispozitia explicita si imperativa cuprinsa in art.133 alin.(2) lit.(a) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia 9 dintre membrii Consiliului sunt judecatori, iar 5 sunt procurori, adica magistrati care desfasoara activitatea specifica acestor functii. Ratiunea normei constitutionale este aceea de compunere a acestei autoritati judecatoresti care este Consiliul Superior al Magistraturii chiar din magistrati care isi desfasoara activitatea in autoritatile judiciare, adica in instantele judecatoresti si in parchete si care, in virtutea acestei pozitii, cunosc din interiorul sistemului problemele justitiei si au legitimitatea de a asigura indeplinirea de catre Consiliul Superior al Magistraturii a rolului sau - prevazut in art.133 alin.(1) din Constitutie - de garant al independentei justitiei.

Or, judecatorul care nu indeplineste activitatea de judecator pierde in fapt aceasta calitate, la fel, procurorul, iar Consiliul Superior al Magistraturii, compus din acesti membri care sunt magistrati doar formal si din ceilalti membri prevazuti in art.133 alin.(2) lit.(b) din Constitutie, care nu au calitatea de magistrati, inceteaza de a mai fi exponentul puterii judecatoresti, devenind un organ de natura administrativa.

In ce priveste alin.(4) al art.24, acesta incalca, de asemenea, norma constitutionala mentionata care nu contine restrictii cu privire la alegerea in Consiliul Superior al Magistraturii a unor magistrati care indeplinesc functii de conducere in instantele judecatoresti sau in parchete. Daca insasi Constitutia nu face nici o distinctie in privinta functiilor pe care le indeplinesc judecatorii si procurorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, nici legiuitorul nu este indreptatit sa o faca.

Dar Legea fundamentala a consacrat admisibilitatea cuprinderii in componenta Consiliului Superior al Magistraturii si a unor judecatori si procurori care indeplinesc functii de conducere, ceea ce rezulta explicit din art.133 alin.(2) lit.(c) din Constitutie, in conformitate cu care, din Consiliu fac parte presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al parchetului de pe langa aceasta instanta.

Totodata, incetarea functiilor de conducere detinute de judecatorii alesi in Consiliul Superior al Magistraturii contravine si principiului inamovibilitatii, consacrat prin art.125 alin.(1) din Constitutie, in conformitate cu care judecatorilor nu li se poate modifica, fara consimtamantul lor, statutul in timpul exercitarii functiei.

e) Art.II alin.(1) si alin.(2) din Titlul XV este criticat pentru ca are ca efect modificarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de 6 ani, prevazut de art.133 alin.(4) din Constitutie si suprima functiile de conducere ale judecatorilor si procurorilor, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Textele de lege criticate au urmatorul cuprins: *

(1) In termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, membrii Consiliului Superior al Magistraturii care exercita o functie de conducere sunt obligati sa opteze intre functia de conducere la instantele judecatoresti sau parchete si calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii*.

*(2) In cazul in care judecatorii si procurorii prevazuti la alin.(1) nu isi exercita dreptul de optiune in termenul stabilit sau nu mai functioneaza la o instanta sau parchet de acelasi grad cu instanta sau parchetul unde erau numiti la momentul alegerii isi pierd calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii*.

Critica de neconstitutionalitate este intemeiata pentru urmatoarele considerente:

Constitutia Romaniei prevede in art.133 alin.(4) ca durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Dispozitiile Constitutiei sunt imperative si, potrivit principiilor statului de drept, sunt obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament ca autoritate legiuitoare. Asa dar, Parlamentul nu poate, fara incalcarea Constitutiei, sa micsoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o dispozitie explicita si nici - asa cum este cazul textului cuprins in alin.(1) al art.II din Legea criticata, - printr-o dispozitie a carei aplicare produce un asemenea efect.

Textul de lege analizat incalca si principiul inamovibilitatii judecatorilor, atat in ce priveste incetarea functiei de conducere exercitate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii - in ipoteza optiunii pentru calitatea de membru al Consiliului - cat si incetarea calitatii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii - in ipoteza optiunii pentru functia de conducere in cadrul instantei judecatoresti.

2. Cu privire Ia titlul XVI pentru modificarea si completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara

a) Se sustine in sesizare ca noile texte din Legea nr.304/2004, contrar prevederilor art.132 din Constitutie, permit ministrului justitiei ca, din proprie initiativa, sa exercite controlul asupra modului in care procurorii isi indeplinesc atributiile de serviciu, ceea ce echivaleaza cu exercitarea controlului politic asupra actului de justitie. Curtea constata ca aceasta critica se refera la noua redactare a art.66 alin.(1) din Legea nr.304/2004 fara a se avea in vedere dispozitiile alin.(2) al aceluiasi articol potrivit carora: *Controlul consta in verificarea eficientei manageriale a modului in care procurorii isi indeplinesc atributiile de serviciu si in care se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor. Controlul nu poate viza masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile adoptate*. Cu aceasta precizare, dreptul conferit ministrului justitiei corespunde prevederilor art.132 alin.(1) din Constitutie, referitoare la desfasurarea activitatii procurorilor *sub autoritatea ministrului justitiei*.

b) Dispozitiile art.75^1, nou introdus in Legea nr.304/2004, potrivit carora Pachetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie trebuie sa prezinte ministrului justitiei un raport privind activitatea desfasurata, sunt considerate ca fiind neconstitutionale, deoarece acest parchet *este coordonat doar administrativ de ministrul justitiei, iar profesional, din punct de vedere al competentei functionale, de Consiliul Superior al Magistraturii*.

Curtea observa ca, potrivit textului de lege criticat *Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie elaboreaza un raport privind activitatea desfasurata, pe care il prezinta Consiliul Superior al Magistraturii si ministrului justitiei*, iar ministrul justitiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate. Rezulta deci, ca nici in acest caz nu este vorba de un raport supus dezbaterii in vederea dispunerii vreunor masuri fata de solutiile adoptate ori masurile dispuse de procurori.

c) Autorii sesizarilor facute de deputati si senatori considera ca este neconstitutionala intreaga reglementare a organizarii si functionarii Parchetului National Anticoruptie, ca structura autonoma cu independenta absoluta, inclusiv fata de Consiliul Superior al Magistraturii, intrucat procurorii care-1 incadreaza sunt numiti prin ordin al procurorului general al acestui pachet, iar nu prin decret al Presedintelui Romaniei.

Curtea observa ca, aceasta critica are la baza intelegerea gresita a dispozitiilor art.83 din lege, in noua lor redactare, deoarece se ignora faptul ca procurorii Parchetului National Anticoruptie sunt selectionati dintre procurorii de la alte parchete, numiti in aceasta calitate anterior prin decret a! Presedintelui Romaniei. Semnificativ pentru intelegerea corecta a reglementarii este si textul alin.(9) al art.83, potrivit caruia: *La data incetarii activitatii in cadrul Parchetului National Anticoruptie procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa functioneze potrivit legii*.

d) in sesizarea formulata de grupul de 25 de senatori, sunt distinct criticate dispozitiile Titlului XVI, prin care sunt introduse in Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciare noi reglementari referitoare la instantele si la parchetele militare.

Dispozitiile art.58^1-6si art.92^1-5 nou introduse in Legea nr.304/2004 referitoare la instantele militare, respectiv, la parchetele militare, sunt considerate de autorii sesizarii ca fiind contrare prevederilor constitutionale ale art.126 alin.(5) care interzic infiintarea de instante extraordinare, art.118 referitoare la rolul armatei si art.16 alin.(1) privind principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice. Se sustine ca *sistemul nostru constitutional nu admite o justitie speciala pentru militari si existenta unor judecatori si unor procurori care sa fie militari de cariera, ceea ce inseamna grade si disciplina militara, ierarhie, obligatii de subordonare etc, numai magistrati supusi autoritatii CSM*. Se concluzioneaza in sensul ca, Judecatorii si procurorii sunt singurii magistrati care nu pot avea si calitate de militari*. Examinand aceste critici, Curtea constata ca si acestea sunt neintemeiate pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art.126 alin.(1) din Constitutie: *Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege*. Asadar, nominalizarea, infiintarea si organizarea instantelor judecatoresti revin legiuitorului, prin lege organica.

Teza intai a alin.(5) al art.126 interzice *infiintarea de instante extraordinare*, iar teza a doua din acelasi alineat permite infiintarea, prin lege organica, a unor *instante specializate in anumite materii*. Caracterul distinct specific al unor materii, care justifica reglementarea competentei materiale a unor instante judecatoresti specializate, poate fi determinat si de calitatea subiectilor ca parti in litigiile supuse judecatii, a justitiabililor, cum ar fi minorii, partile raporturilor juridice de munca, navigatorii, comerciantii etc.

Curtea retine ca instantele militare nu reprezinta instante extraordinare, infiintarea de instante extraordinare a fost interzisa de Constitutie si inainte de revizuirea acesteia in 2003, iar instantele si parchetele militare au existat si au functionat, fara ca prin aceasta sa fi fost incalcata vreo dispozitie sau vreun principiu constitutional.

Conform dispozitiilor legale criticate instantele militare sunt: tribunalele militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti si Curtea Militara de Apel Bucuresti, acestea fiind similare celorlalte instante judecatoresti, pe langa ele fiind organizate si functionand, pe baza unor principii identice, parchete. Instantele militare avand competenta materiala, dupa calitatea persoanei, sa judece cauzele penale in care invinuitii sau inculpatii sunt militari, nu aplica reglementari legale cu caracter discriminatoriu, ci tratament juridic diferentiat justificat obiectiv prin situatia diferita.

In ceea ce priveste statutul magistratilor militari, art.30^1 din Legea nr.303/2004, nou introdus prevede: *Poate fi numita judecator sau procuror militar persoana care indeplineste conditiile prevazute de lege pentru intrarea in magistratura, dupa dobandirea calitatii de ofiter activ in cadrul Ministerului Apararii Nationale*. Rezulta din aceasta reglementare ca, numirea, promovarea si evolutia carierei de magistrat a judecatorilor si procurorilor militari se fac in aceleasi conditii ca si in cazul magistratilor de la celelalte instante judecatoresti si parchete. Singura conditie suplimentara pe care trebui sa o indeplineasca inainte de a fi numiti, este acea de a deveni militar activ in cadrul Ministerului Apararii Nationale. Aceasta insa, nu inseamna relatii de subordonare pe planul indeplinirii atributiilor ce le revin magistratilor. Magistratii militari beneficiaza de toate drepturile si au toate obligatiile prevazute de lege pentru judecatori, respectiv, pentru procurori.

Potrivit prevederilor art.73 alin.(4) din Legea privind statutul magistratilor, *Judecatorii si procurorii militari sunt militari activi si au toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate*. Aceste drepturi si obligatii sunt altele decat cele care decurg din calitatea de magistrat. Alin.(5) al aceluiasi articol prevede ca: *Salarizarea si celelalte drepturi cuvenite judecatorilor si procurorilor militari se asigura de Ministerul Apararii Nationale*, dar nu dupa optiunea libera a acestui minister, ci *in concordanta cu prevederile legislatiei privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti si cu reglementarile referitoare la drepturile materiale si banesti specifice calitatii de militar activ *.

3. Cu privire la Titlul XVII pentru modificarea si completarea Legii nr.303/2004 privind statutul magistratilor

a) Autorii sesizarii sustin ca este neconstitutional chiar titlul modificat al Legii, ca *Lege privind statutul judecatorilor si procurorilor*, precum si toate prevederile legii care *fac constant distinctie intre judecatori si procurori si nu opereaza cu termenul generic de magistrat*. Aceasta distinctie urmareste *scoaterea procurorilor din sfera magistratilor si trecerea Ministerului Public sub controlul politic al

Presedintelui si al ministerului justitiei* cu toate ca autoritatea ministrului justitiei, prevazuta de art.132 alin.(1) din Constitutie are doar semnificatia unei autoritati organizatorica - administrativa, iar nu de autoritate functionala.

Fata de aceasta critica, Curtea constata ca Legea nr.303/2004 a facut distinctie corespunzatoare intre judecatori si procurori chiar si inainte de modificare, distinctie determinata de deosebirea esentiala a statutului acestor categorii de magistrati: judecatorii sunt inamovibili, iar procurorii se bucura de stabilitate. Procurorii nu au fost exclusi din categoria magistratilor. Potrivit textului modificat al art.1 din lege: *Magistratura este activitatea judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii, a ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor*.

b) Autorii sesizarii considera ca fiind neconstitutionale si prevederile art.63 din lege, contrare principiului inamovibilitatii judecatorilor si al independentei procurorilor, creand *posibilitatea demiterii acestora in cazuri subiective controlabile de puterea politica: incapacitatea profesionala si nepromovarea examenului*.

Curtea retine ca, incapacitatea profesionala constituie una dintre cele mai importante impedimente pentru exercitarea unor functii, iar examenul la care se refera textul de lege criticat este cel pe care trebuie sa-l sustina un magistrat numit din alt sector de activitate juridica, dupa terminarea cursului de 6 luni de formare profesionala.

Autorii sesizarii ignora dispozitiile alin.(2) al art.63, potrivit carora: *Eliberarea din functie a judecatorilor si procurorilor se dispune prin decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii*.

c) in opinia autorilor sesizarii eliminarea din art.8 a precizarii potrivit careia *magistratii nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor politice* este contrara principiului separatiei puterilor, prevazut de art.l alin.(4) din Constitutie, precum si principiului independentei judecatorilor si supunerii lor numai legii, consacrat de art.124 alin.(3) din Legea fundamentala.

Curtea constata ca, nementinerea precizarii respective nu reprezinta incalcarea principiilor invocate, atata timp cat din textul mentinut al art.8 rezulta aceleasi interdictii. Astfel art.8 prevede: *(1) Judecatorii si procurorii nu pot sa faca parte din partide sau formatiuni politice si nici sa desfasoare sau sa participe la activitati cu caracter politic.

(2) Judecatorii si procurorii sunt obligati ca in exercitarea atributiilor sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea, in orice mod, a convingerilor lor politice*.

d) De asemenea, se considera ca fiind incalcate principiile separatiei puterilor in stat, al inamovibilitatii judecatorilor, precum si al stabilitatii si impartialitatii procurorilor, prin urmatoarele noi texte:

- art.14 alin.1^2 privind perceperea unei taxe pentru participarea la concursul de admitere in magistratura si formarea profesionala initiala, organizat in cadrul Institutului National al Magistraturii;

Curtea observa ca cei care se inscriu la concurs nu au calitatea de magistrat.

- art.29 alin.(6) care *este un text discriminatoriu pe criteriu etnic, contrar art.16 din Constitutie*, Potrivit acestui text: *In circumscriptiile instantelor si parchetelor unde o minoritate nationala are o pondere de cel putin 50% din numarul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidatii cunoscatori ai limbii acelei minoritati*. Textul instituie un criteriu de departajare intre candidatii care au obtinut rezultate identice la concurs sau examen. Criteriul nu tine de apartenenta la o anumita etnie, ci de cunoasterea limbii majoritatii locuitorilor din circumscriptia instantei.

- art.48 incalca si prevederile art.15 alin.(2) referitoare la principiul neretroactivitatii legii, intrucat mandatul de 5 ani al conducatorilor instantelor si parchetelor, prevazut de legislatiile anterioare, se reduce la 3 ani, tocmai cu scopul de a putea fi inlaturate persoanele aflate in functie, chiar prin inlaturarea de la actul de decizie a Consiliului Superior al Magistraturii. Situatia este identica si in privinta functiilor de conducere din cadrul parchetelor, prevazute de art.48^1.

e) In sesizarile adresate Curtii Constitutionale sunt criticate si dispozitiile art.IV alin.(1), alin.(6) si alin.(7) din Titlul XVII, care au urmatorul cuprins:

(1) La data intrarii in vigoare a prezentei legi, inceteaza mandatele de conducere ale judecatorilor si procurorilor de la curtile de apel, tribunale, tribunale specializate si judecatorii, precum si ale procurorilor de la parchetele de pe langa acestea. [...]

(6) Durata mandatelor judecatorilor si procurorilor care exercita, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, alte functii de conducere decat cele prevazute la alin.(1) este de 3 ani, de la data investirii

(7) Mandatele judecatorilor si procurorilor care ocupa alte functii de conducere decat cele prevazute la alin.(1) inceteaza, daca la data intrarii in vigoare a prezentei legi durata acestora a depasit 3 ani de la investire*.

Toate aceste dispozitii incalca principiul inamovibilitatii judecatorilor, consacrat prin art.125 alin.(1) din Constitutie, principiu inteles ca acea stare de drept care, in garantarea independentei acestora, ii apara de riscul de a fi demisi, destituiti sau retrogradati din functie fara temei legitim ori mutati la alte instante, prin delegare, detasare sau chiar prin promovare, fara consimtamantul lor.

Principiul inamovibilitatii se aplica atat in privinta duratei functiei de judecator cat si la durata mandatului functiei de conducere indeplinit de acesta, care nu poate fi nici micsorata si nici prelungita fara consimtamantul judecatorului.

Pe de alta parte, legiuitorul este liber sa redimensioneze, printr-o lege noua, durata mandatelor functiilor de conducere in alt fel decat legea in vigoare, dar numai pentru viitor, nu si pentru mandatele in curs, altfel ar insemna sa nesocoteasca regula neretroactivitatii legii, care este norma de nivel constitutional, prevazuta in art.15 alin.2 din Legea fundamentala.

In sensul celor aratate este de retinut ca magistratii care indeplinesc in prezent functii de conducere au mandate pe o perioada de 5 ani, in conformitate cu reglementarile in vigoare la data promovarii lor, iar unii dintre ei au exercitat functia de conducere mai putin de 3 ani cat se prevede in reglementarea actuala. Numirea lor s-a facut pe baza criteriilor de vechime in magistratura si de competenta profesionala, stabilite de legile in vigoare. Actuala reglementare face sa inceteze sau, potrivit distinctiei mentionate, scurteaza toate mandatele de conducere ale judecatorilor si procurorilor.

Incetarea sau, respectiv, scurtarea tuturor mandatelor de conducere in curs de exercitare se constituie intr-un precedent legislativ primejdios pentru functionarea statului de drept. Judecatorul este personajul central al statului de drept, iar instabilitatea legislativa privind cariera lui profesionala nu poate constitui decat un factor descurajator atat in alegerea profesiei cat si in fidelitatea fata de lege si de regulile deontologice. Cunoscand precedentul legislativ de suprimare a mandatului de conducere fara a i se imputa vreo culpa profesionala, judecatorul numit intr-o functie de conducere inceteaza sa mai fie independent si este indemnat sa se subordoneze programului si oportunitatilor factorului politic competent sa decida asupra duratei mandatului sau.

Mai mult decat atat, masura de inlaturare din functie a tuturor judecatorilor si procurorilor care exercita functii de conducere se releva ca o masura cu caracter individual care excede resortul puterii legiuitoare si interfereaza nepermis domeniul puterii judecatoresti. Se incalca, astfel, si prevederile art.1 alin.(4) din Constitutia Romaniei, privind separatia puterilor in stat.

f) Art.50 alin.(2) este considerat ca fiind neconstitutional pentru ca permite revocarea magistratului din functia de conducere si la propunerea presedintelui instantei.

Curtea observa ca, posibilitatea ori eventualitatea aparitiei unor stari de tensiune in cadrul unor instante judecatoresti nu determina caracterul neconstitutional al reglementarii.

g) sunt criticare si prevederile art.30, art.31 si art.52 din Legea nr.303/2004 prin care se stabileste dreptul Presedintelui Romaniei de a refuza numirea in functie a judecatorilor si procurorilor propusi de Consiliul Superior al Magistraturii si de a face numirile in cele mai inalte functii din Ministerul Public la propunerea ministrului justitiei, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Autorii sesizarii sustin ca aceste prevederi ale legii contravin dispozitiilor art.134 din Constitutie.

Referitor la aceste critici, Curtea constata ca numirea judecatorilor si procurorilor urmeaza a se face la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii in continuare, iar numirea in anumite functii de conducere, se face dintre persoanele numite anterior in functia de procuror. Daca Presedintele Romaniei nu ar avea nici un drept de examinare si de apreciere asupra propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecatorilor si procurorilor sau in anumite functii de conducere ori daca nu ar putea refuza numirea nici motivat si nici macar o singura data, atributiile Presedintelui Romaniei, prevazute de art.94 lit.c) coroborat cu art.125 alin.(l) din Constitutie, ar fi golite de continut si importanta.

h) Dispozitiile modificate ale art.72-86 sunt criticate in sesizare ca fiind contrare prevederilor art.124 alin.(3) si art.125 alin.(1), si ca *fiind, in mod vadit, o ingerinta si un atentat la independenta si inamovibilitatea magistratilor si o violare a art.6 alin.(1) al Conventiei Europene a Drepturilor Omului*. Se considera ca, prin reglementarile modificate, drepturile magistratilor anterior stabilite sunt *fie inlaturate, fie serios amputate*. Cu titlu exempliflcativ, se amintesc reglementarile referitoare la dreptul la pensie al magistratilor, prin care se face o egalizare, prin trimitere la dreptul comun, in loc de mentinerea regimului actual special si specific pentru magistrati, se schimba baza de calcul a pensiei, se reduce limita de varsta pentru pensia de serviciu de la 68 de ani la Inalta Curte de Casatie si Justitie la 57 ani si 7 luni pentru femei si la 62 ani si 7 luni pentru barbati si se introduce interdictia continuarii exercitarii functiei de judecator sau procuror dupa implinirea varstei de pensionare.

Majoritatea noilor texte de lege, criticate in bloc, difera de cele anterioare numai prin acea ca in locul termenului comun de *magistrat* se utilizeaza denumirile de *judecator si procuror*, fapt ce nu contravine nici unei dispozitii constitutionale.

Diminuarea unor drepturi, fata de cele prevazute de reglementarile anterioare, se constata la art.81 alin.(1) in privinta bazei de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu a magistratilor si la art.83 alin.(2), devenit art.84 alin.(2), in privinta actualizarii pensiilor de serviciu si a pensiilor de urmas. Reglementarile actuale prevad ca baza de calcul *venitul brut realizat in ultima luna de activitate inainte de pensionare*, si actualizarea pensiilor de serviciu *in raport cu nivelul indemnizatiei brute a magistratilor in activitate*, ori de cate ori se majoreaza aceasta indemnizatie. Reglementarile modificate prevad ca baza de calul *media veniturilor brute realizate in ultimele 12 luni de activitate inainte de data pensionarii* si actualizarea anuala a pensiilor stabilite *in raport cu media veniturilor realizate in ultimele 12 luni a judecatorilor si procurorilor in activitate*.

Dupa cum Curtea Constitutionala a statuat in mod repetat in jurisprudenta sa, in temeiul prevederilor art.47 alin.(2) din Constitutie, legiuitorul are dreptul si obligatia sa stabileasca criteriile si conditiile concrete ale exercitarii dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul si de actualizare a cuantumului pensiei. Astfel, Curtea nu poate retine neconstitutionalitatea dispozitiilor art.72-80, art.81 alin.(1)-(7) si art.83-86. Noile reglementari nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, in privinta cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, incepand cu data intrarii lor in vigoare.

i) Curtea constata, insa, ca sunt neconstitutionale noile dispozitii inscrise in art.82, potrivit carora: *Judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie si personalul de specialitate juridica prevazut la art.86 alin.(1) nu pot fi mentinuti in functie, dupa implinirea varstei de pensionare prevazuta de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare*.

Aplicarea acestor dispozitii legale inseamna pensionarea fortata a magistratilor la implinirea varstei standard de pensionare din sistemul public, dar si inlaturarea din functie a magistratilor, chiar daca nu indeplinesc toate conditiile de pensionare, dar au implinit varsta respectiva.

Interdictia mentinerii in functie dupa implinirea varstei standard de pensionare a judecatorilor, procurorilor si a personalului prevazut in textul de lege examinat apare ca avand caracter discriminatoriu, contrar principiului consacrat de art.16 alin.(1) din Constitutie, in raport cu celelalte categorii de cetateni care beneficiaza de principiile generale ale sistemului public de pensii pe care se intemeiaza reglementarile Legii nr.19/2000. Potrivit acestor principii, in acord si cu prevederile Constitutiei, pensionarea este un drept fundamental al fiecarui cetatean, iar nu o obligatie, iar inscrierea la pensie se face la cererea titularului dreptului, nefiind impusa de nici o dispozitie legala.

Pentru exercitarea anumitor profesii, inclusiv a profesiei de magistrat, in considerarea importantei si complexitatii atributiilor ce trebuie indeplinite in functiile respective, pot fi stabilite limite de varsta rezonabile, in raport cu aptitudinile si capacitatile umane biologice, fizice si mentale, influentate hotarator de varsta. Aceasta limita de varsta nu coincide insa, cu varsta standard la care se naste dreptul de a se inscrie la pensie. In cazul magistratilor, limita maxima de varsta pana la care isi pot exercita functia, este prevazuta la 70 sau la 68 de ani in legislatiile cvasitotalitatii statelor.

Legea nr.19/2000 prevede cresterea treptata, pana in anul 2014, a varstei standard de pensionare la 60 de ani pentru femei si la 65 de ani pentru barbati, fata de care aplicarea imediata a dispozitiilor legale examinate impune eliberarea din functie a magistratilor si a personalului de specialitate juridica la varsta de 57 ani si 7 luni femeile si 62 de ani si 7 luni barbatii.

Curtea constata ca, aceste dispozitii legale incalca si principiile independentei si inamovibilitatii judecatorilor, prevazute de art.124 alin.(3) si art.125 alin.(1) din Constitutie, prin aceea ca acestia sunt eliberati din functie, cu sau fara pensionare, indiferent daca mai au sau nu capacitatea de a-si continua activitatea, daca mai sunt sau nu corespunzatori profesional.

Curtea Constitutionala constata ca textul contravine si dispozitiilor art.155 alin.(5) din Constitutie, in conformitate cu care judecatorii in functie ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie *isi continua activitatea pana la data expirarii mandatului pentru care au fost numiti*.

In raport cu aceasta dispozitie imperativa, prevederea din art.82 este, in ceea ce ii priveste pe judecatorii in functie ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, numiti pentru un mandat de 6 ani, sub regimul constitutional anterior, este vadit neconstitutionala.

Dar art.155 alin.(5) din Constitutie are si o valoare de principiu, in definirea conceptului de inamovibilitate a judecatorilor, prevazut de art.125 alin.(1). Din acest text se desprinde clar ideea - care nu poate fi decat unitara, adica aplicabila in toate cazurile de inamovibilitate - ca in cazul schimbarii duratei mandatului, fie prin Constitutie, fie prin lege, magistratii in functie isi continua activitatea pana la data expirarii mandatului pentru care au fost numiti.

Curtea constata ca dispozitiile prin care se modifica dispozitiile art.82 din Legea nr.303/2004 contravin si unor documente internationale, printre care:

- Principiile fundamentale privind independenta magistratilor, adoptate de cel de-al VII- lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) si confirmate de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite prin rezolutiile nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 si nr.40/146 din 13 decembrie 1985, care prevad in mod expres, prin art.11, ca *durata mandatului judecatorilor, independenta acestora, siguranta lor, remuneratia corespunzatoare, conditiile de munca, pensiile si varsta de pensionare sunt in mod adecvat garantate prin lege*;

- Carta Universala a Judecatorului, adoptata de Asociatia Internationala a Judecatorilor cu prilejul Reuniunii de la Taipei, in 17 noiembrie 1999, care prevede, la pct.8, *Nici o modificare a varstei obligatorii de pensionare a judecatorilor nu poate avea efect retroactiv*;

- Recomandarea nr.R (94) 12 cu privire la independenta, eficacitatea si rolul judecatorilor, adoptata la 13 octombrie 1994 de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, care stabileste, ca principiu general al independentei judecatorilor, ca *Mandatul judecatorilor si remuneratia vor fi garantate prin lege*.

Pentru aceleasi motive sunt neconstitutionale si dispozitiile art.VIII din Titlul XVII, potrivit carora noile prevederi ale art.82 din legea nr.303/2004 se aplica in mod corespunzator si personalului Curtii Constitutionale. Cele doua texte de lege nu pot fi disociate, dar cel al art.VIII va fi aplicat in sensul art.82, pus in concordanta cu prevederile Constitutiei.

j) Curtea mai constata, potrivit considerentelor mai sus expuse, ca este neconstitutionala si sintagma *alta decat cea de judecator sau procuror* din noul alin.(8) al art.81 din Titlul XVII, care exclude posibilitatea ca magistratii pensionati la limita de varsta sa mai desfasoare activitatea de judecator sau procuror, cumuland veniturile realizate cu pensia. Textul mentionat are urmatorul cuprins: *(8) Judecatorii si procurorii care beneficiaza de pensie de serviciu potrivit alin.(1), (2) si (4) pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, alta decat cea de judecator sau procuror, indiferent de nivelul veniturilor respective.*

Acest text al legii contine o dubla discriminare a judecatorilor si procurorilor care beneficiaza de pensie de serviciu, contravenind flagrant principiului egalitatii in drepturi prevazut in art.16 alin.(1) din Constitutia Romaniei.

Prima si cea mai grava discriminare se face intre procurorii si judecatorii beneficiari ai unei pensii de serviciu, pe de o parte, si ceilalti pensionari.

In conformitate cu art.94 alin.(1) lit.(c) din Legea nr.19/2000 privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, orice pensionar pentru limita de varsta poate cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, inclusiv din cea de judecator sau de procuror, indiferent de nivelul veniturilor respective. Art.81 alin.(8) din Legea nr.303/2004 interzice judecatorilor si procurorilor, beneficiari ai pensiei de serviciu, de a cumula pensia cu veniturile pe care le-ar obtine din activitatea de judecator sau de procuror - in ipoteza ca ar fi reincadrati in aceasta activitate, ceea ce constituie o discriminare inadmisibila dat fiind ca situatia juridica luata in considerare - aceea de pensionar reangajat - este aceeasi pentru toti.

Dar art.81 alin.(8) din Legea nr.303/2004 contine o discriminare si intre magistratii din categoriile pe care le nominalizeaza.

Astfel, in aplicarea textului de lege, judecatorii si procurorii beneficiari ai unei pensii de serviciu care desfasoara orice alta activitate profesionala - de exemplu, activitatea de avocat, de notar, de cadru didactic, de diplomat - pot cumula pensia de serviciu cu veniturile obtinute din aceasta activitate. In schimb, judecatorii si procurorii beneficiari ai unei pensii de serviciu care, dupa pensionare, ar fi chemati sa indeplineasca pentru un timp oarecare functia de judecator sau de procuror, nu ar avea dreptul sa cumuleze pensia de serviciu cu indemnizatia acordata pentru activitatea prestata.

Nici o dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa suprime cumulul pensiei cu salariul, cu conditia ca o asemenea masura sa se aplice in mod egal pentru toti cetatenii, iar eventualele diferente de tratament intre diversele categorii profesionale sa aiba o ratiune licita.

In absenta oricarei ratiuni a discriminarilor mentionate, ar putea rezulta concluzia, inacceptabila si absurda, ca legiuitorul a instituit o sanctiune pentru judecatorii si procurorii care s-au aflat in serviciul justitiei timp de cel putin 25 de ani - durata prevazuta pentru acordarea pensiei de serviciu - si anume aceea de a nu putea beneficia de aceasta pensie in cazul in care prezenta lor in aparatul judiciar ar mai fi utila sau, eventual, necesara.


DECIZIE


Avand in vedere aceste considerente, dispozitiile art.147 alin.(2) din Constitutie, precum si prevederile art.11 alin.(1) lit.A. a) si art.18 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi, in legatura cu criticile privind nerespectarea procedurii de adoptare a Legii privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, prin angajarea raspunderii Guvernului in temeiul ari 114 alin.(1) din Constitutia si criticile privind dispozitiile cuprinse in aceasta lege, in:

a) Titlul XV art.I punctul 26, prin care se modifica dispozitiile art.24 alin.(2) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii si punctul 27, prin care se introduce in acelasi articol alin.(4);

b) Titlul XV art.II alin.(1) si alin.(2);

c) Titlul XVII art.I pct.93 prin care la art.81 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistratilor se introduce alineatul (8) - sintagma *alta decat cea de judecator sau procuror*;

d) Titlul XVII art.I pct.93 referitor la art.82 din Legea nr.303/2004;

e) Titlul XVII art.IV alin.(1), alin.(6) si alin.(7),

cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte critici care formeaza obiectul sesizarilor de neconstitutionalitate


Curtea Constitutionala
In numele legii

DECIDE



1. Constata ca Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, in ansamblul sau, a fost adoptata cu respectarea procedurii de legiferare prevazuta de dispozitiile art.114 alin.(1) din Constitutie, referitor la angajarea raspunderii Guvernului.

2. Constata ca sunt neconstitutionale urmatoarele dispozitii din Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente: Titlul XV art.I punctul 26, prin care se modifica dispozitiile art.24 alin.(2) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii si punctul 27, prin care se introduce in acelasi articol alin.(4); Titlul XV art.II alin.(1) si alin.(2); Titlul XVII art.I pct.93 prin care la art.81 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistratilor se introduce alineatul (8) - sintagma *alta decat cea de judecator sau procuror*; Titlul XVII art.I pct.93 referitor la art.82 din Legea nr.303/2004; Titlul XVII art.IV alin.(1), alin.(6) si alin.(7).

3. Constata ca toate celelalte dispozitii din Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente care formeaza obiectul sesizarilor, sunt constitutionale.


Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, presedintelui Camerei Deputatilor, presedintelui Senatului, primului - ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 6 iulie 2005 si la aceasta au participat: Ioan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokár Gábor, Petre Ninosu, Ion Predescu si Serban Viorel Stanoiu, judecatori.



OPINIE SEPARATA I

Nu putem impartasi considerentele pe baza carora, prin votul majoritatii membrilor Curtii Constitutionale, s-a constatat neconstitutionalitatea art.1, pct.26 si 27 si art.II alin.(1) si (2) din Titlul XV al Legii privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cat si a art.IV alin.(1), (6) si (7) din Titlul XVII al aceleasi legi. Astfel:

1. Prin art.I pct.26 din Titlul XV al legii criticate se modifica art.24 alin.(2) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii in sensul ca judecatorii si procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, in perioada mandatului *nu pot desfasura activitatea de judecator sau procuror*.

Aceasta noua reglementare a fost determinata de cresterea substantiala, in volum si importanta, a atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce impune o activitate permanenta din partea tuturor membrilor care compun Consiliul. Noul text de lege interzice, in realitate, cumulul de activitati, respectiv, desfasurarea activitatii de judecator sau procuror, concomitent cu activitatea ce trebuie desfasurata in calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Constitutia nu reglementeaza modul de desfasurare a activitatii Consiliului Superior al Magistraturii, ca activitate permanenta sau activitate in sesiuni, nici incompatibilitatile functiei de membru al Consiliului, ori cumulul de activitati ce pot desfasura membrii Consiliului. In mod implicit dispozitiile art.133 alin.(2) lit.c) din Constitutie permit cumulul functiilor de ministru al justitiei, presedinte al Inaltei Curtii de Casatie si Justitie si de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu cea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, detinatorii acestor functii fiind membri de drept ai Consiliului.

Noile dispozitii legale, supuse controlului de constitutionalitate, nu ating in nici un fel principiul constitutional al inamovibilitatii judecatorilor si cel legal al stabilitatii in functie a procurorilor, inscrise in art.125 alin.(1) din Constitutie, respectiv, in art.4 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistratilor. In sensul acestor dispozitii legale, judecatorii si procurorii alesi in calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii isi pastreaza calitatea de magistrati, functiile de judecatori sau de procurori la instantele judecatoresti ori la parchetele de langa acestea, functii in virtutea carora au fost alesi ca membri ai Consiliului. Prin textul de lege examinat li se interzice doar ca, in perioada exercitarii mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, sa desfasoare activitatea de judecator sau procuror. Sub acest aspect, este concludenta dispozitia cuprinsa in teza a doua a art.24 alin.(2), care, in noua redactare, prevede: *La incetarea mandatului, membrii Consiliului Superior al Magistraturii revin in functia de judecator sau procuror detinuta anterior alegerii*.

De altfel, constitutionalitatea textului de lege examinat rezulta si din prevederile art.125 alin.(3) si art.132 alin.(2) din Constitutie, preluate si in art.6 din Legea nr.303/2002 privind statutul magistratilor, potrivit carora functiile de judecator si de procuror sunt incompatibile cu orice alte functii publice, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.

Noul text al alin.(4) al art.24 din Legea nr.317/2005 dispune incetarea functiilor de conducere detinute de judecatorii si procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Aceasta dispozitie se aplica doar pentru viitor, cand vor fi alesi ca noi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, judecatori sau procurori care detin functii de conducere la instantele sau pachetele la care au fost numiti. Functia de conducere a acestora va inceta la data publicarii in Monitorul Oficial a Hotararii Senatului prin care se valideaza alegerea lor.

Aceasta reglementare este o consecinta logica a aplicarii principiilor potrivit carora Consiliul Superior al Magistraturii desfasoara o activitate permanenta, iar membrii lor nu pot cumula alte functii nici la instantele judecatoresti sau parchetele de la care provin.

2. Articolul II din titlul XV al legii care formeaza obiectul controlului de constitutionalitate prevede obligatia membrilor in functie ai Consiliului Superior al Magistraturii care detin functii de conducere la instantele judecatoresti sau la parchetele de pe langa instante sa opteze intre cele doua functii, iar daca nu-si manifesta optiunea in termen de 15 zile isi pierd calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Aceste dispozitii nu ating mandatul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Nu modifica nici durata mandatului. Prin aceste dispozitii se manifesta consecventa in privinta interdictiei ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii sa desfasoare si alte activitati. Pentru judecatorii si procurorii care detin functii de conducere la instantele judecatoresti sau parchete, legea prevede dreptul de a opta pentru functia pe care doresc sa o pastreze in continuare, iar pierderea calitatii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii intervine numai in cazul neexercitarii dreptului de optiune. In aceste conditii nu se poate sustine ca s-a incalcat dispozitia constitutionala privind durata mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Teza a doua a alin.(2) al art.II din acelasi titlu al legii prevede pierderea calitatii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii si in cazul celor care *nu mai functioneaza Ia o instanta sau parchet de acelasi grad cu instanta sau parchetul unde erau numiti la momentul alegerii*. Masura se impune datorita caracterului reprezentativ al functiei elective de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, legea stabilind si proportia de reprezentare a diferitelor categorii de instante si parchete.

3. Articolul IV din Titlul XVII al legii prevede la alineatele (1), (6) si (7), incetarea mandatelor judecatorilor si procurorilor numiti in functii de conducere la instantele judecatoresti si la parchete, precum si reducerea duratei mandatelor de conducere de la 5 ani la 3 ani cu posibilitatea reinvestirii o singura data.

In dezacord cu opinia majoritatii care a adoptat decizia, consideram ca aceste reglementari legale nu contravin Constitutiei. Dispozitiile privind criteriile si conditiile de numire si revocare in functii de conducere la instantele judecatoresti si la parchete, ca si durata mandatelor celor numiti in asemenea functii, nu sunt de nivel constitutional, ci de nivelul legii organice, a carei modificare este prevazuta prin legea criticata pentru neconstitutionalitate.

De altfel, principiul constitutional al inamovibilitatii judecatorilor si principiul legal al stabilitatii procurorilor constituie garantii ale independentei si impartialitatii acestora in activitatea de infaptuire a justitiei sau in cea judiciara, iar nu in activitatea desfasurata in functiile manageriale din cadrul instantelor si parchetelor.

Apreciem ca nu este lipsit de relevanta nici faptul ca magistratii care sunt numiti in diferite functii de conducere la instantele judecatoresti sau la parchete, nu constituie un organ colegial, ai carui membri trebuie sa beneficieze de mandate valabile pe o durata strict stabilita de lege si care nu poate fi modificata pe parcursul exercitarii mandatului, pentru buna functionare a autoritatii respective.



OPINIE SEPARATA II

Consider ca nici dispozitiile referitoare la varsta de pensionare a judecatorilor si a procurorilor, cuprinse in Titlul XVII al legii la pct.93, prin care se stabileste noul cuprins al art.82 din Legea nr.303 privind statutul magistratilor nu contravin prevederilor Constitutiei.

Dispozitiile art.125 alin.(1) din Constitutie, care consacra principiul inamovibilitatii judecatorilor, prevede ca Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii*, fara a da o definitie constitutionala a inamovibilitatii si a fixa varsta pensionarii judecatorilor. In aceste conditii, atat definirea inamovibilitatii, cat si limita de varsta pentru pensionare, sunt stabilite prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, a carei modificare este dispusa prin dispozitiile legii criticate.

Este de observat ca aceeasi situatie, mult criticata in epoca, exista si in regimul constitutional din perioada interbelica. Articolul 104 al Constitutiei din 1923 prevedea ca judecatorii sunt inamovibili, in conditiile speciale pe care legea le fixeaza. Aceasta redactare a fost considerata insuficienta de Curtea de Casatie din acea vreme, care ceruse inca in timpul elaborarii Constitutiei, dar fara rezultat, ca intrucat puterea judecatoreasca este o putere in stat, este bine sa se prevada, in textul constitutional, nu numai ca inamovibilitatea magistraturii este de ordin constitutional, dar sa se dea o definitie constitutionala inamovibilitatii. (A se vedea, Paul Negulescu, Curs de drept constitutional roman, Bucuresti, Editat de Alex. Th. Doicescu p. 466 - 467).

In consecinta, noile dispozitii ale art.82 din Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor, care, in ceea ce priveste varsta pensionarii acestora, fac trimitere la Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, chiar daca pot fi criticate pentru alte considerente, intre care si acela ca in majoritatea tarilor varsta de pensionare a magistratilor este mai ridicata - in jur de 70 de ani -, nu contravin nici unei dispozitii constitutionale.

In acest sens, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat intr-o situatie asemanatoare prin Decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.104 din 7 februarie 2002.

In considerentele acestei decizii, Curtea a conchis ca *masura incetarii mandatului membrilor Curtii de Conturi mai inainte de termen, ca urmare a reorganizarii activitatii si reducerii numarului de membri care compun aceasta Curte, masuri stabilite prin dispozitiile legii organice de modificare si completare a Legii nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, nu incalca dispozitiile art.139 alin.(4) din Constitutie cu privire la inamovibilitatea si independenta membrilor Curtii de Conturi*. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Curtea a retinut printre altele ca *insusi textul art.139 alin.(4) din Constitutie [anterior revizuirii] trimite la lege, prevazand ca *Membrii Curtii de Conturi, numiti de Parlament, sunt independenti si inamovibili, potrivit legii*.

Aceleasi considerente conduc si la concluzia ca nici dispozitiile referitoare la suprimarea dreptului judecatorilor si procurorilor de a cumula pensia cu salariul de magistrat, cuprinse in noile prevederi ale art.81 alin.(8) din statut, nu sunt neconstitutionale. In aceasta privinta, consideram ca nu se poate sustine ca sunt incalcate dispozitiile art.16 alin.(1) din Constitutie privind egalitatea in fata legii, intrucat fata de ceilalti beneficiari ai dreptului la pensie prevazuti de Legea nr.19/2000, judecatorii si procurorii au o situatie speciala, drepturile lor fiind stabilite in alt cuantum si in alte conditii decat cele prevazute in aceasta lege. Or, in jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a stabilit, ca si in cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalitatii nu inseamna uniformitate, fiind permis ca in situatii diferite tratamentului juridic sa fie diferit, daca aceasta se justifica in mod obiectiv si rational.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Vezi reducerile de azi la televizoare 4k.

Aici gasesti cele mai noi si ieftine telefoane mobile



Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
33 useri online

Useri autentificati: