DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 privind sesizarea de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor

Decizie neconstitutionalitate din 05-05-2005
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 privind sesizarea de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor


Publicata in Monitorul Oficial nr. 511/2005 - M. Of. nr. 511 / 16 iun. 2005

Curtea Constitutionala a fost sesizata, in temeiul dispozitiilor art.146 lit.a) din Constitutia Romaniei si ale art.15 din Legea nr.47/1992 pentru organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu privire la neconstitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, de catre un grup de 26 de senatori, si anume: Antonie Iorgovan, Mihai Ungheanu, Serban Nicolae, Ovidiu Teodor Cretu, Viorel Stefan, Neculai Apostol, Doina Silistru, Aurel Gabriel Simionescu, Radu Cristian Georgescu, Sever Ster, Vasile Ioan Danut Ungureanu, Angel Tilvar, Toma Ion, Radu-Catalin Mardare, Viorel Arcas, Dan Mircea Popescu, Doru Ioan Taracila, Liviu Doru Bindea, Verginia Vedinas, Iorga Nicolae, Gheorghe Funar, Valentin Dinescu, Eugen Mihaescu, Stan Petru si Irina Loghin.

Sesizarea a fost trimisa Curtii Constitutionale prin Adresa nr.1.101 din 7 aprilie 2005 a secretariatului general al Senatului si formeaza obiectul Dosarului nr.319A/2005.

In cuprinsul sesizarii, autorii acesteia formuleaza o serie de critici de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004, care, in esenta, supun atentiei Curtii cele ce urmeaza:

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.100/2004 a fost adoptata la 16 noiembrie 2004 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.1.073 din 18 noiembrie 2004.

La 7 martie 2005, Senatul, in calitate de prima Camera sesizata, a respins proiectul legii de aprobare, pentru ca, ulterior, si anume la 30 martie a.c, Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, sa-l adopte, cu modificari si completari esentiale.

Legea astfel adoptata, considera autorii sesizarii, este neconstitutionala, intrucat incalca dispozitii si principii ale Legii fundamentale, printre care principiul privind apararea securitatii nationale, care, desi nu este prevazut in terminis in Constitutie, rezulta din substanta reglementarii.

Pe aceasta linie de gandire, se retine ca procedura de adoptare a Legii de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 este esential viciata, intrucat contravine prevederilor constitutionale privitoare la competenta de Camera decizionala a Senatului in materia securitatii nationale, sub aspectele ce intra sub incidenta art.118 alin.(2) din Constitutie.

In sustinerea acestei teze se invoca consecintele juridice negative pe care reglementarea astfel adoptata, desi formal cu un alt obiect, este de natura sa le produca la nivelul infrastructurii indispensabile asigurarii capacitatii de aparare a tarii.

Cu aceeasi finalitate este combatuta afirmarea competentei decizionale a Camerei Deputatilor, in conditiile in care, considera autorii sesizarii, nu ne aflam in prezenta unui act normativ care vizeaza regimul general al proprietatii, ci reglementeaza un transfer al dreptului de proprietate asupra unor bunuri individualizate, imobile si mobile, scoase astfel din proprietatea publica a statului si trecute in proprietatea privata a unei structuri bisericesti.

Procedura constitutionala de adoptare a legii in cauza este viciata si datorita faptului ca, in calitate de Camera decizionala, Camera Deputatilor a adoptat legea, respinsa de Senat, intr-o forma diferita de cea supusa aprobarii acestuia, prin completarea art.1 cu alin.(8), (9) si (10) si introducerea unei noi anexe (anexa nr.4). Noile prevederi intra sub incidenta art.118 alin.(2) din Constitutie si, drept urmare, atrag competenta decizionala a Senatului, ceea ce impunea intoarcerea legii la Senat, care urma sa decida cu privire la acestea in mod definitiv, in procedura de urgenta.

In sfarsit, competenta decizionala a Senatului este dedusa si din prevederile art.117, coroborat cu art.73 alin.(3) lit.e) din Constitutie, a caror incidenta rezulta din existenta, in ordonanta, a unor dispozitii privitoare la reorganizarea administratiei centrale de specialitate.

Distinct de aspectele infatisate privind incalcarea competentei decizionale a Senatului in domeniul supus reglementarii, prin sesizare se considera ca legea criticata este neconstitutionala si prin raportare la prevederile Legii fundamentale in materia proprietatii.

In acest sens sunt invocate prevederile art.136 alin.(3) din Constitutie, care includ in sfera bunurilor proprietate publica *apele cu potential energetic valorificabil de interes national*, prevederi incalcate, in conditiile in care prin ordonanta in cauza bunuri susceptibile de o asemenea calificare sunt scoase din domeniul public si trecute in proprietatea privata a unui alt titular decat statul.

In egala masura se incalca, potrivit opiniei autorilor sesizarii, si prevederile art.44 alin.(4) din Constitutie, text care interzice nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularului. Or, se apreciaza, ceea ce este prohibit intr-un sens este prohibit si in celalalt sens sau, altfel spus, de vreme ce nationalizarea, ca si orice alta modalitate de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri proprietate privata, inclusiv pe criterii religioase, este interzisa, o atare interdictie opereaza si in ceea ce priveste trecerea unor bunuri proprietate publica in proprietate privata, in considerarea apartenentei beneficiarului la structurile bisericesti.

Prin utilizarea unui rationament similar, se sustine si incalcarea art.44 alin.(3) din Constitutie, exigentele constitutionale in materie de expropriere pentru cauza de utilitate publica fiind incidente si in ipoteza in care cel lipsit de proprietate este statul, caruia i s-ar cuveni, in concordanta cu textul constitutional invocat, aceeasi dreapta si prealabila despagubire, ceea ce ordonanta nu prevede.

Curtea este sesizata, de asemenea, si cu privire la incalcarea normelor si principiilor Constitutiei referitoare la economie, asa cum rezulta din prevederile art.135 alin.(1) si (2) lit.a), intrucat, prin efectul improprietaririi unei structuri bisericesti, cu bunurile mentionate in ordonanta, pe care urmeaza sa le exploateze in folos propriu, acesteia i se confera statutul de agent economic si, intrucat nu este tinuta la nici o contraprestatie echivalenta, i se recunoaste un regim privilegiat, incompatibil cu principiul liberei initiative si al concurentei.

Totodata, reglementarea legala criticata contravine si prevederilor art.135 alin.(2) lit.b) si d) din Constitutie, care consacra cu titlu de obligatie in sarcina statului protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara, ca si exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national.

Prin sesizare se sustine ca reglementarea mentionata incalca, de asemenea, normele si principiile constitutionale in materie de protectie a mediului, si anume art.35, care instituie in sarcina statului obligatia de a asigura cadrul legislativ de natura sa permita exercitarea de catre orice persoana a dreptului la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic, si art.135 alin.(2) lit.e), potrivit caruia acelasi stat este tinut sa asigure refacerea si ocrotirea mediului inconjurator si mentinerea echilibrului ecologic. In sustinerea unui atare fine de neconstitutionalitate se considera ca modificarile de natura institutionala si administrativa, consecutive transferului dreptului de proprietate, inlatura regimul de exploatare, ca si pe cel de paza si protectie de drept public, oferind astfel camp liber arbitrariului in administrarea si exploatarea padurilor, ca bun public de interes national, statul abdicand astfel de la obligatiile sale constitutionale.

Improprietarirea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor cu o suprafata de 90.000 ha de padure, la care se adauga bunurile mobile acolo aflate sau aferente, dispusa prin ordonanta de urgenta, a impus adoptarea unor prevederi prin care se stabileste infrastructura institutionala si organizatorica necesara administrarii si exploatarii acestui conglomerat de bunuri si valori, implementata, prin vointa statului, in sistemul de organizare propriu si autonom al Bisericii, astfel cum este reglementat prin Statutul sau.

Or, indiferent de finalitatea urmarita, reglementarea in cauza constituie, sub acest aspect, o ingerinta a statului in organizarea si functionarea unui cult religios si, prin aceasta, o incalcare a prevederilor art.29 alin.(3) si (5) si art.73 alin.(3) lit.s) din Constitutie, texte care consacra libertatea organizatorica si autonomia cultelor religioase fata de stat, limitat a stabili, prin lege organica, numai regimul general al acestora.

In sfarsit, potrivit sesizarii, o asemenea improprietarire este de natura sa creeze un precedent legal, in temeiul caruia atat celelalte 26 episcopii sau arhiepiscopii apartenente Bisericii Ortodoxe Romane, cat si entitatile organizatorice ale celorlalte culte religioase care isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii, in spiritul tolerantei si respectului reciproc, vor putea considera ca sunt indreptatite, si vor solicita statului adoptarea de masuri similare in ceea ce le priveste. S-ar putea ajunge astfel - considera autorii sesizarii - la transformarea suveranitatii statului, a suveranitatii nationale a poporului roman, intr-o forma fara fond, ceea ce, fata de principiile consacrate de art.1 si 2 din Constitutie, este de neconceput.

Ulterior, si anume la 11 aprilie 2005, pe calea unui «sesizari-completare» semnate de 26 de senatori, Curtea Constitutionala a fost investita cu un «supliment» la sesizarea initiala, prin care sunt aduse si alte argumente in sustinerea criticilor de neconstitutionalitate deja formulate si se invoca un fine de neconstitutionalitate nou al Legii de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004.

Sub primul dintre aspectele mentionate se face referire la prevederile art.136 alin.(3) din Constitutia revizuita, potrivit carora bunurile obiect exclusiv al proprietatii publice sunt cele prevazute in terminis in Legea fundamentala, precum si cele stabilite de legea organica, respectiv de Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, in vigoare atunci, si care, prin efectul trimiterii, face corp comun cu Constitutia. Or, in masura in care la pozitia 4 din anexa la aceasta lege sunt mentionate padurile, iar la pozitia 14 din aceeasi anexa, retelele de transport al energiei electrice, asemenea bunuri nu pot fi scoase din domeniul public, nici chiar prin lege organica, care, prin ipoteza, ar putea doar reintregi, nu insa diminua sfera bunurilor proprietate publica. Dar o reglementare a carei modificare, datorita sorgintei sale constitutionale, este prohibita, chiar daca are loc pe cale de lege organica, a fortiori nu poate fi adoptata printr-o ordonanta de urgenta, fara ca aceasta sa nu fie viciata de neconstitutionalitate.

Sub al doilea aspect, sesizarea completatoare invoca neconstitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 in raport cu prevederile art.115 alin.(4) din Constitutie, potrivit carora Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata. Intrucat insa nu s-a demonstrat existenta unei asemenea situatii si, obiectiv, nici nu exista, ordonanta mentionata este neconstitutionala.

In conformitate cu dispozitiile art.16 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea de neconstitutionalitate, astfel cum a fost completata, a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Guvernul, cu Adresa nr.5/2.161/C.P.T. din 28 aprilie 2005, a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere referitor la sesizarea de neconstitutionalitate, in cuprinsul caruia arata urmatoarele:

Obiectul de reglementare al ordonantei aprobate, constand in trecerea unei suprafete de teren forestier din proprietatea publica a statului in aceea a Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, nu este de natura sa antreneze competenta decizionala a Senatului. O asemenea masura nu poate fi calificata ca interesand sfera securitatii nationale si, drept urmare, domeniile care, potrivit art.118 alin.(2) din Constitutie, se reglementeaza prin lege organica si potrivit art.75 alin.(1) din aceeasi lege, determina competenta de camera decizionala a Camerei Deputatilor. Nici sustinerea competentei decizionale a Senatului, in considerarea unei pretinse reorganizari a administratiei centrale de stat dispuse prin ordonanta, nu poate fi retinuta, intrucat dispozitiile criticate se refera la organizarea unei structuri silvice centrale autorizate si nu a unei institutii de natura celor prevazute de art.117 din Constitutie.

Nu poate fi primita nici critica referitoare la incalcarea principiilor constitutionale in materie de proprietate, consacrate de art.136 alin.(3) si (4) din Constitutie, deoarece bunurile la care se refera autorii sesizarii nu fac parte din categoria celor care constituie obiect exclusiv al proprietatii publice.

Nici sustinerea potrivit careia, prin ordonanta si deci si prin legea de aprobare a acesteia, se incalca prevederile art.44 alin.(3) si (4) din Constitutie nu este intemeiata, intrucat, prin definitie, nationalizarea si exproprierea constituie acte ale puterii de stat prin care se realizeaza trecerea in proprietatea publica a unor bunuri proprietate privata, operatia inversa fiind lipsita de acoperire conceptuala.

In egala masura de lipsita de temei este si critica referitoare la incalcarea obligatiei statului prevazuta de art.135 alin.(1) lit.a) din Constitutie, prin exonerarea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor de aportul unor sume la bugetul de stat, cu titlu de contraprestatie, intrucat, asa cum rezulta din expunerea de motive, reglementarea criticata concretizeaza vointa legiuitorului de a identifica o solutie rationala si de durata pentru conservarea, restaurarea si intretinerea patrimoniului national, cultural si religios din judetul Suceava, care urmeaza sa fie asigurate din veniturile obtinute prin valorificarea produselor rezultate din exploatarea fondului forestier dobandit pe cale de improprietarire. Asa fiind, reglementarea criticata, departe de a contraveni textului constitutional de referinta mentionat, constituie o concretizare a atributiei statului acolo prevazuta.

Nici critica referitoare la incalcarea prevederilor art.135 alin.(2) lit.e) si ale art.35 din Constitutie nu este intemeiata, intrucat, din economia reglementarii legale rezulta ca masurile propuse nu pot avea efect negativ asupra mediului inconjurator si a echilibrului ecologic, iar cat priveste «structura silvica autorizata», infiintata pentru «coordonarea, indrumarea si controlul activitatii ocoalelor silvice», rezervele privitoare la eficienta activitatii sale, in conditiile in care terenurile forestiere respective devin proprietate privata, nu sunt justificate, daca se are in vedere ca si in prezent administrarea padurilor aflate in proprietate privata se realizeaza prin structuri silvice de stat sau private, cu respectarea regimului silvic instituit prin Ordonanta Guvernului nr.96/1998.

Tot astfel este lipsita de suport real critica cu privire la incalcarea prevederilor art.29 alin.(3) si (5) si ale art.73 alin.(3) din Constitutie, care reglementeaza raporturile dintre stat si culte, deoarece trecerea unor bunuri in proprietatea unei structuri bisericesti nu poate afecta, prin natura ei, regimul general al cultelor si libertatea de organizare a acestora.

In sfarsit, nu are temei nici critica potrivit careia improprietarirea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor ar crea un precedent, pentru pretentii similare din partea celorlalte episcopii sau arhiepiscopii ortodoxe, precum si din partea altor culte religioase care isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii, si, prin aceasta, ar face ca reglementarea care o consacra sa incalce prevederile art.1 si 2 din Constitutie. Concluzia lipsei de temei a criticii cu un atare obiect este impusa - considera Guvernul - de lipsa oricarei legaturi intre dispozitiile legale supuse controlului si textele constitutionale de referinta.

Asa fiind, sesizarea de neconstitutionalitate privind dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 este in totalitate neintemeiata.

Presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.


CURTEA,



examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 si ale legii de aprobare a acesteia, expunerea de motive, precum si dispozitiile din Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art.146 lit.a) din Constitutie, precum si celor ale art.15 din Legea nr.47/1992, Curtea a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate formulata de un numar de 26 de senatori.

Obiectul controlului de constitutionalitate il constituie Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 si, implicit, insasi ordonanta aprobata, in integralitatea acestora. In motivarea sesizarii de neconstitutionalitate este invocata incalcarea urmatoarelor prevederi ale Legii fundamentale: art.75 alin.(5), cu trimitere la art.118 alin.(2) si la art.73 alin.(3) lit.c), coroborat cu art.117 alin.(3); art.117 coroborat cu art.73 alin.(3) lit.e); art.136 alin.(3) si (4) si art.44 alin.(3) si (4); art.135 alin.(1) si alin.(2) lit.b) si d); art.35 si art.135 alin.(2) lit.e); art.29 alin.(3) si (5) si art.73 alin.(3) lit.s); art.1 si art.2; art.115 alin.(4).

Criticile formulate pot fi incluse in doua categorii:

- prima, referitoare la aspectele de neconstitutionalitate extrinseca, constand in incalcarea exigentelor constitutionale in materie de delegare legislativa, prevazute de art.115 alin.(4), precum si a celor referitoare la procedura de legiferare, deduse din coroborarea art.75 alin.(5) cu art.118 alin.(2) si art.117 alin.(3) si a art.117 cu art.73 alin.(3) lit.e);

- a doua, referitoare la aspecte de neconstitutionalitate intrinseca, constand in incalcarea prevederilor constitutionale ale art.136 alin.(3) si (4) si art.44 alin.(3) si (4) referitoare la proprietate; art.135 alin.(1) si alin.(2) lit.b) si d) referitoare la economie; art.35 si art.135 alin.(2) lit.e) referitoare la protectia mediului; art.29 alin.(3) si (5) si art.73 alin.(3) lit.s) referitoare la raporturile dintre culte si stat; art.1 si art.2 referitoare la trasaturile statului.

Curtea va examina, mai intai, critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea exigentelor prevazute de art.115 alin.(4) din Legea fundamentala, in materie de delegare legislativa, text care consacra posibilitatea Guvernului de a adopta ordonante de urgenta, in urmatorii termeni: *Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora.*

Asadar, potrivit dispozitiilor constitutionale mentionate, Guvernul poate adopta o ordonanta de urgenta in urmatoarele conditii, intrunite in mod cumulativ:

- existenta unei situatii extraordinare;

- reglementarea acesteia sa nu poata fi amanata;

- urgenta sa fie motivata in cuprinsul ordonantei.

Dincolo de caracterul transant al formulei utilizate de legiuitorul constituant, intentia acestuia si finalitatea urmarita, constand in restrangerea domeniului in care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptand norme primare in considerarea unor ratiuni pe care el insusi este suveran sa le determine, sunt evidentiate cu pregnanta de deosebirile dintre actualul text constitutional si cel anterior, fostul articol 114 alin.(4) din Constitutie, in forma initiala. Potrivit acelui text, posibilitatea Guvernului de a adopta ordonante de urgenta era conditionata exclusiv de existenta unor cazuri exceptionale.

Termenul «cazuri exceptionale» acolo utilizat a fost inlocuit, in noua redactare, cu acela de «situatii extraordinare». Mai mult, desi diferenta dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obisnuit sau comun caruia ii dau expresie, este evidenta, acelasi legiuitor a simtit nevoia sa o puna la adapost de orice interpretare de natura sa minimalizeze o atare diferenta, prin adaugarea sintagmei «a caror reglementare nu poate fi amanata», consacrand, astfel in terminis imperativul urgentei reglementarii. In sfarsit, din ratiuni de rigoare legislativa, a instituit exigenta motivarii urgentei in chiar cuprinsul ordonantei adoptate in afara unei legi de abilitare.

Chiar sub imperiul reglementarii constitutionale anterioare in materie, Curtea, referindu-se la cazul exceptional, de care depindea legitimitatea constitutionala a adoptarii unei ordonante de urgenta, a statuat ca acesta este definit in raport cu «necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public» (Decizia nr.65 din 20 iunie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.129 din 28 iunie 1995). Cu aceeasi finalitate, a definirii cat mai precise a cazului exceptional, Curtea a precizat ca de esenta acestuia este caracterul obiectiv, «in sensul ca existenta sa nu depinde de vointa Guvernului care, in asemenea imprejurari, este constrans sa reactioneze prompt pentru apararea unui interes public pe calea ordonantei de urgenta» (Decizia nr.83 din 19 mai 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.211 din 8 iunie 1998).

Cele statuate de Curte in aceasta materie, sub imperiul reglementarii constitutionale anterioare, ca urmare a unei interpretari care transgresa litera textului constitutional, evidentiindu-i intelesul prin prisma intentiei legiuitorului constituant si a finalitatii urmarite, precum si prin utilizarea unor principii si constante ale dreptului, sunt cu atat mai pertinente, in prezent, daca se are in vedere ca punctul de vedere infatisat isi are suport deplin in chiar litera reglementarii constitutionale de referinta, in actuala sa redactare.

De altfel, insusi Guvernul, in art.2 lit.a) din Ordonanta de urgenta nr.21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.361 din 26 aprilie 2004, defineste situatia de urgenta in termeni similari celor utilizati de Curte, si anume ca «eveniment exceptional, cu caracter nonmilitar care prin amploare si intensitate ameninta viata si sanatatea populatiei, mediul inconjurator, valorile materiale si culturale importante, iar pentru restabilirea starii de normalitate sunt necesare adoptarea de masuri si actiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare si managementul unitar al fortelor si mijloacelor implicate».

In raport cu obiectul criticii de neconstitutionalitate formulate, Curtea retine ca, in preambulul ordonantei de urgenta aprobate prin legea criticata, caracterul de urgenta este determinat de oportunitatea identificarii in cel mai scurt timp, in conditiile reglementarilor actuale, a unei situatii rationale si de durata in privinta asigurarii mijloacelor necesare pentru conservarea, restaurarea si intretinerea patrimoniului national, cultural si religios din judetul Suceava, problematica ce vizeaza interesul social si constituie situatie extraordinara.

Textul reprodus evidentiaza ratiunea si utilitatea reglementarii, nu insa si existenta unei situatii extraordinare a carei reglementare nu poate fi amanata, pe care mai degraba o proclama, fara a o motiva, potrivit exigentei textului constitutional de referinta.

In opinia Curtii, carentele, in motivarea unei asemenea situatii, sunt cu atat mai evidente, cu cat urgenta reglementarii, element complementar, dar obligatoriu pentru calificarea acesteia ca extraordinara, este determinata - potrivit textului din preambulul ordonantei - «de oportunitatea identificarii [...]» s.a.m.d.

Or, invocarea elementului de oportunitate, prin definitie de natura subiectiva, caruia i se confera o eficienta contributiva determinanta a urgentei, ceea ce, implicit, il converteste in situatie extraordinara, impune concluzia ca aceasta nu are, in mod necesar si univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie si unor factori subiectivi, de oportunitate, in a caror considerare, de altfel, reglementarea in cauza a fost adoptata pe calea ordonantei. Intrucat insa asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existentei situatiei extraordinare, in temeiul lor sau prin convertirea lor intr-o asemenea situatie, confera acesteia un caracter arbitrar, de natura sa creeze dificultati insurmontabile in legitimarea delegarii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constitutionalitate - situatia extraordinara -, a carui respectare este prin definitie supusa controlului Curtii, sa fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil.

In sensul celor aratate, Curtea retine ca starea precara a patrimoniului national, cultural si religios din judetul Suceava, chiar daca este obiectiv reala, poate constitui un argument in sustinerea utilitatii reglementarii, dar, in sine, nu acrediteaza si nu motiveaza urgenta; este o situatie cu caracter de durata, existenta cu suficient de mult timp inaintea adoptarii reglementarii in cauza si, ceea ce este esential, a carei rezolvare - desi infatisata drept ratiunea si finalitatea principala a masurii legislative adoptate - urmeaza sa aiba loc numai dupa trecerea unei perioade de timp neprecizate, dar suficient de mare, de vreme ce finantarea lucrarilor pe care le implica se prevede a fi asigurata din veniturile obtinute de Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, ca urmare a exploatarii terenurilor forestiere a caror proprietara devenise.

Asa fiind, Curtea considera ca adoptarea reglementarii in cauza, pe calea unei ordonante de urgenta, nu indeplineste exigentele constitutionale impuse de art.115 alin.(4), de vreme ce urgenta reglementarii, consecutiva existentei unei situatii extraordinare, invocata in preambulul ordonantei aprobate prin legea criticata, este infirmata de modul in care aceasta urmeaza a fi pusa in aplicare. Or, nota bene, incetarea situatiei extraordinare, astfel cum este determinata in cuprinsul ordonantei, nu se poate produce decat prin finalizarea actiunilor aici prevazute.

Cu toate ca obiectul sesizarii de neconstitutionalitate il constituie Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004, in exercitarea atributiei sale de control apriori, prevazuta de art.146 lit.a) din Constitutie si de art.17 alin.(1) din Legea nr.47/1992 si in temeiul art.3 alin.(2) din aceeasi lege, potrivit caruia «in exercitarea atributiilor care ii revin Curtea Constitutionala este singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale», aceasta instanta a statuat in mod constant in sensul ca, intr-o atare ipoteza, este competenta de a se pronunta si asupra constitutionalitatii ordonantei de urgenta astfel aprobate. Optiunea Curtii, in sensul aratat, este impusa, in prezent, de prevederile art.1 alin.(5) din Constitutie, potrivit carora, «In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie». In conformitate cu aceste prevederi, prin efectul aprobarii de Parlament a unei ordonante viciate de neconstitutionalitate, viciul preexistent al ordonantei in cauza nu este acoperit, nu dispare, de vreme ce prin lege nu se poate deroga de la Constitutie, ci, dimpotriva, se transmite si legii de aprobare, care devine astfel, in aceeasi masura si pentru aceleasi motive, neconstitutionala.

Pentru considerentele expuse, Curtea urmeaza sa constate ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 si ordonanta de urgenta aprobata sunt neconstitutionale.

Constatarea neconstitutionalitatii actelor normative mentionate, in raport cu primul dintre motivele invocate in sesizare, in ordinea de examinare stabilita de Curte, face inutila verificarea celorlalte motive.
DECIZIE


Avand in vedere aceste considerente, dispozitiile art.115 alin.(4), art.146 lit.a) si ale art.147 alin.(2) din Constitutie, precum si prevederile art.11 alin.(1) lit.A.a) si ale art.18 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi,


Curtea Constitutionala
In numele legii

DECIDE



Constata ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, precum si ordonanta de urgenta sunt neconstitutionale.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, presedintelui Camerei Deputatilor, presedintelui Senatului, primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


OPINIE SEPARATA


Nu impartasim opinia majoritatii judecatorilor Curtii Constitutionale care, prin Decizia nr.255 din 11 mai 2005, au constatat ca *Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - ROMSILVA in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, precum si ordonanta de urgenta sunt neconstitutionale*.

Pentru a pronunta aceasta solutie, majoritatea membrilor Curtii au retinut, din toate motivele invocate de autorii sesizarii de neconstitutionalitate formulate in temeiul art.146 lit.a) din Constitutie, ca *adoptarea reglementarii in cauza pe calea unei ordonante de urgenta nu indeplineste exigentele constitutionale impuse de art.115 alin.(4), de vreme ce urgenta reglementarii, consecutiva existentei unei situatii extraordinare, invocata in preambulul ordonantei aprobate prin legea criticata, este infirmata in modul in care aceasta urmeaza a fi pusa in aplicare*.

I. Din analiza considerentelor care au stat la baza acestei solutii privind neconstitutionalitatea legii adoptate de Parlament pentru aprobarea, cu modificari si completari, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004, se constata ca majoritatea membrilor Curtii a apreciat, bazandu-se in special pe exegeza dispozitiilor constitutionale, fara referire la obiectul ordonantei si la circumstantele concrete ale reglementarii, ca ordonanta aprobata nu a fost emisa cu respectarea conditiilor prevazute de art.115 alin.(4) din Constitutie. In acest sens, se sustine ca formularea *situatii extraordinare*, utilizata in art.115 alin.(4) al Constitutiei revizuite ca o conditie a emiterii ordonantei de urgenta, marcheaza o diferenta evidenta *din punctul de vedere al gradului de abatere de la obisnuit sau comun*, fata de formularea *cazuri exceptionale*, utilizata anterior revizuirii Constitutiei de articolul 114 alin.(4). Totodata, autorii deciziei au apreciat ca prin *adaugarea sintagmei «a caror reglementare nu poate fi amanata»* textul constitutional in vigoare consacra in terminis imperativul urgentei reglementarii.

Consideram ca acest argument al autorilor deciziei nu poate fi retinut, intrucat, chiar daca textul actual al art.115 alin.(4) al Constitutiei obliga Guvernul la mai multa rigoare in emiterea ordonantelor de urgenta prin necesitatea motivarii urgentei in cuprinsul acestora, nu se poate considera ca el marcheaza o diferenta evidenta in ce priveste gradul de abatere de la obisnuit sau comun a situatiilor in care se justifica adoptarea ordonantelor de urgenta, fata de reglementarea anterioara. Examinarea oricarui dictionar scoate in evidenta faptul ca atat notiunea *extraordinar*, utilizata in textul actual al Constitutiei, cat si cea de *exceptional*, utilizata in textul constitutional anterior revizuirii, sunt definite la fel, utilizandu-se in explicarea sensului lor, practic, aceleasi cuvinte si in final explicandu-se una prin cealalta (a se vedea Dictionarul explicativ al limbii romane, Editia a II-a, Univers enciclopedic, Bucuresti, 1998, dar si dictionarele straine, cum ar fi, de exemplu, Dictionarul Robert, Dictionarul Larousse).

In ceea ce priveste referirea pe care autorii deciziei o fac, in incercarea de a desprinde un sens mai restrictiv al formularii *situatii extraordinare*, utilizata de textul art.115 alin.(4) din Constitutie la definirea *situatiei de urgenta* data prin art.2 lit.a) al Ordonantei de urgenta nr.21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, consideram ca aceasta nu are nici un fel de concludenta in ceea ce priveste analiza indeplinirii conditiei constitutionale a emiterii ordonantelor de urgenta, conditie care impune existenta unor *situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata*, iar nu a unor *situatii de urgenta*, astfel cum acestea din urma sunt definite de aceasta ordonanta de urgenta. De altfel, este de observat ca din examinarea continutului Ordonantei de urgenta nr.21/2004, aceasta are ca obiect de reglementare, asa cum se precizeaza in preambulul sau, sa asigure *instituirea, in cel mai scurt timp, a unui cadru legal modern si a unor mecanisme manageriale perfectionate, menite sa asigure, in mod unitar si profesionist, apararea vietii si sanatatii populatiei, a mediului inconjurator, a valorilor materiale si culturale importante, pe timpul producerii unor situatii de urgenta, care sa permita restabilirea rapida a starii de normalitate*. In concret, Ordonanta de urgenta nr.21/2004 se refera la organizarea unui sistem de gestionare a situatiilor produse in conditiile cresterii gravitatii riscurilor nonmilitare la adresa securitatii nationale, ale schimbarilor climatice radicale, ale dezvoltarii experimentelor stiintifice cu efecte imprevizibile, ale diversificarii activitatilor economice legale care utilizeaza, produc si comercializeaza substante periculoase.

In opozitie cu decizia adoptata cu votul majoritatii membrilor Curtii Constitutionale, consideram, pe baza analizarii elementelor concrete ale reglementarii in cauza, ca legea prin care a fost aprobata, cu modificari si completari, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.100/2004 este constitutionala, intrucat adoptarea ordonantei s-a facut cu respectarea conditiilor prevazute de art.115 alin.(4) din Constitutie, text conform caruia *Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora*.

Apreciem ca textul constitutional enuntat nu ar putea fi aplicat fara a se lasa o marja de apreciere Guvernului emitent al ordonantei de urgenta in determinarea concreta a *situatiilor extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata*. Guvernul are insa obligatia ferma de a motiva urgenta in cuprinsul ordonantei.

Prin art.1 alin.(1) al ordonantei in cauza, adoptata de Guvern la 16 noiembrie 2004, s-a aprobat trecerea terenurilor in suprafata de 90 mii hectare fond forestier din proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - ROMSILVA in domeniul privat al statului, in administrarea Ministerului Culturii si Cultelor pentru Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, iar prin alin.(2) al aceluiasi articol al ordonantei de urgenta, s-a dispus trecerea terenurilor respective in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor.

Totodata, potrivit dispozitiilor art.3 al ordonantei de urgenta, s-a prevazut ca *veniturile obtinute prin valorificarea in conditiile legii a produselor lemnoase si nelemnoase ale fondului forestier vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor de administrare si gospodarire in regim silvic a padurilor, precum si pentru finantarea activitatilor de restaurare, intretinere si conservare a patrimoniului national cultural si religios al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor*, iar potrivit art.4 alin.(1) al ordonantei, s-a prevazut ca *terenurile primite de Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor raman in proprietatea acesteia si nu pot fi instrainate*.

In preambulul ordonantei, Guvernul a justificat caracterul de urgenta al reglementarii, aratand ca acesta este *determinat de oportunitatea identificarii in cel mai scurt timp, in conditiile reglementarilor actuale, a unei solutii rationale si de durata in privinta asigurarii mijloacelor necesare pentru conservarea, restaurarea si intretinerea patrimoniului national, cultural si religios din judetul Suceava, problematica ce vizeaza interesul social si constituie situatie extraordinara*.

Mult mai pe larg, in Nota de fundamentare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 se arata ca in trecutul mai indepartat, incepand cu anul 1783, *in zona de nord a tarii, respectiv in raza judetului Suceava, a functionat «Fondul Bisericesc Ortodox de Bucovina», care a fost creat pentru administrarea unor importante suprafete de paduri, terenuri agricole si altor bunuri ce au apartinut manastirilor din zona, domeniilor domnesti si altor proprietari din Moldova, ale caror proprietati au fost etatizate de fostul imperiu austro-ungar*. Totodata, se arata in aceeasi nota de fundamentare, potrivit Legii nr.295/1946 privind repunerea in vigoare si modificarea unor articole din Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Romane, *Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a avut statutul unei fundatii, fiind persoana juridica de drept public*.

In aceeasi nota de fundamentare a ordonantei de urgenta, invocandu-se si experienta anterioara, Guvernul justifica, ca si in preambulul ordonantei, urgenta reglementarii respective prin *oportunitatea identificarii in cel mai scurt timp, in conditiile reglementarilor actuale, a unei solutii rationale si de durata in privinta asigurarii mijloacelor necesare pentru conservarea, restaurarea si intretinerea patrimoniului national, cultural si religios din judetul Suceava [prin] trecerea in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor a unei suprafete de 90 mii hectare fond forestier, din terenurile care au fost administrate in trecut de fostul Fond Bisericesc Ortodox din Bucovina*. In acelasi timp, nota de fundamentare consemneaza ca, prin masura respectiva, *bugetul de stat va fi degrevat de cheltuielile aferente intretinerii si restaurarii patrimoniului respectiv, urmand ca acestea sa fie asigurate din veniturile obtinute prin valorificarea rationala a produselor lemnoase si nelemnoase ale padurii*.

Elementele concrete de mai sus, care se constituie, in ansamblul lor, in motivarea situatiei extraordinare care a stat la baza adoptarii ordonantei de urgenta, se regasesc si in expunerea de motive la proiectul legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004. Din analiza continutului actelor existente la dosar rezulta cu prisosinta, in opinia noastra, ca adoptarea ordonantei de urgenta in cauza s-a facut cu respectarea conditiei constitutionale a existentei unei situatii extraordinare a carei reglementare nu putea fi amanata. Acest lucru este evident daca se au in vedere faptul binecunoscut ca in materia reparatiilor pentru proprietatile imobiliare de care au fost deposedate cultele religioase in perioada regimului totalitar s-a intarziat mult, precum si imprejurarea ca masura luata prin ordonanta vizeaza in mod direct si imediat un interes public major, insistent subliniat in cuprinsul ordonantei, in nota de fundamentare a acesteia, cat si in expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a ordonantei de urgenta, si anume acela al degrevarii bugetului public national de sarcina privind asigurarea mijloacelor necesare pentru finantarea activitatilor de restaurare, intretinere si conservare a patrimoniului national cultural si religios al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, a carui importanta este atat de cunoscuta atat in tara, cat si in strainatate.

De altfel, este de observat ca, prin Decizia nr.234 din 20 decembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.149 din 11 aprilie 2000, Curtea Constitutionala, analizand, intr-un alt context, conditia prevazuta de art.114 alin.(4) din Constitutie, pentru emiterea ordonantelor de urgenta, inainte de revizuirea acesteia, a statuat, de principiu, ca *existenta «cazului exceptional», de care textul constitutional conditioneaza posibilitatea Guvernului de a recurge la aceasta modalitate de delegare legislativa, este justificata prin nenumaratele demersuri ale unor persoane, facute dupa caderea regimului comunist, in vederea restituirii bunurilor imobile confiscate sau nationalizate dupa anul 1940 de regimurile totalitare, precum si prin «obligatiile asumate de Romania», intre care se numara si restituirea comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale*.

Acest considerent cu evidenta valoare de principiu este aplicabil, in opinia noastra, mutatis mutandis, si in cazul justificarii cazului extraordinar prevazut in actuala redactare a textului art.115 alin.(4) din Constitutie.

Consideram, de asemenea, semnificativ pentru concluzia pe care o sustinem, cu privire la justificarea si la urgenta reglementarii situatiei extraordinare, faptul ca ordonanta de urgenta a fost adoptata de Guvernul in functie inainte de alternanta la guvernare, care a intervenit in decembrie 2004, in timp ce legea de aprobare a ordonantei a fost adoptata de Camera Deputatilor in calitate de Camera decizionala, cu votul majoritatii constituite dupa aceasta data.

Avand in vedere cele de mai sus, opinam ca, in cauza, legea pentru aprobarea, cu modificari si completari, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004 este constitutionala, intrucat conditiile prevazute de Legea fundamentala pentru emiterea ordonantei de urgenta - existenta unei situatii extraordinare a carei reglementare nu poate fi amanata si obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul ordonantei - erau indeplinite.

II. Consideram ca in mod gresit, prin dispozitivul deciziei pronuntate, cu votul majoritatii membrilor Curtii Constitutionale, s-a constatat neconstitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004.

Prin pronuntarea acestei solutii, Curtea Constitutionala si-a incalcat competenta prevazuta de art.146 din Constitutie.

In cauza, Curtea Constitutionala a fost sesizata, conform dispozitiilor art.146 lit.a) din Constitutie, numai cu privire la neconstitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.100/2004, inainte de promulgarea acesteia.

Or, in cadrul controlului prealabil de constitutionalitate a legilor, prevazut de art.146 lit.a) din Constitutie, Curtea nu se poate pronunta in sensul declararii neconstitutionalitatii unei ordonante emise de Guvern.

Apreciem ca numai in mod indirect, in considerentele deciziei, Curtea putea, analizand constitutionalitatea legii de aprobare a ordonantei, sa se refere la nerespectarea conditiilor constitutionale de adoptare a acesteia, in situatia in care a retinut ca legea este neconstitutionala pentru acest motiv.

Conform sistemului nostru constitutional, ordonantele emise de Guvern nu pot forma decat obiect al controlului ulterior de constitutionalitate, prevazut de art.146 lit.d) din Constitutie, care poate fi declansat numai pe calea unei exceptii ridicate in fata instantelor judecatoresti sau, direct, de catre Avocatul Poporului.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
22 useri online

Useri autentificati: