In temeiul prevederilor art.146 lit.a) din Constitutie si al art.15 alin.(1) din
Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
republicata, la data de 16 iunie 2010, un grup de 30 de senatori si 60 de deputati
a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii
dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii
echilibrului bugetar.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea
Constitutionala sub nr.7845 din 16 iunie 2010 si constituie obiectul Dosarului
nr.1541A/2010.
Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii senatori: Ion Toma,
Viorel Arcas, Sorin-Constantin Lazar, Laurentiu-Florian Coca, Florin
Constantinescu, Alexandru Cordos, Titus Corlatean, Avram Craciun, Daea
Petre, Mihaita Gaina, Toni Grebla, Gheorghe Marcu, Radu-Catalin Mardare,
Valer Marian, Alexandru Mazare, Gavril Mirza, Elena Mitrea, Nicolae Moga,
Sergiu-Florin Nicolaescu, Ion Rotaru, Daniel Savu, Adrian Tutuianu, Gheorghe
Saghian, Miron-Tudor Mitrea, Iulian Badescu, Ilie Sarbu, Pavel-Pavel Balan,
Trifon Belacurencu, Vasilescu Lia-Olguta si Mircea-Dan Geoana. De
asemenea, sesizarea a mai fost semnata si de un numar de 60 de deputati, si
anume Victor-Viorel Ponta, Hrebenciuc Viorel, Aurelia Vasile, Marian Neacsu,
Florin Iordache, Florin-Costin Paslaru, Sonia-Maria Draghici, Ileana Cristina
Dumitrache, Victor Socaciu, Ioan Damian, Lucretia Rosea, Costica Macaleti,
Angel Tilvar, Sorin Constantin Stragea, Madalin-Stefan Voicu, Victor Cristea,
Dan Nica, Nicolae Banicioiu, Antonella Marinescu, Eugen Bejinariu, Cristian-
Sorin Dumitrescu, Cristian Rizea, Mircea Dusa, Raul-Victor Surdu-Soreanu,
Ion Stan, Cornel-Cristian Resmerita, Ioan Cindrea, Dumitru Chirita, Ioan
Narcis Chisalita, Cornel Itu, Neculai Ratoi, Catalin-Ioan Nechifor, Andrei
Dolineaschi, Ion Burnei, Mihai Tudose, Nicolae-Ciprian Nica, Gheorghe
Antochi, Valeriu Stefan Zgonea, Florian Popa, Carmen Ileana Moldovan,
Liviu-Bogdan Ciuca, Anghel Stanciu, Georgian Pop, Doina Burcau, Rodica
Nassar, Vasile Bleotu, Aurel Vladoiu, Emil Radu Moldovan, Gheorghe Ciocan,
Vasile Mocanu, Iuliu Nosa, Horia Grama, Dumitru Boabes, Adrian Solomon,
Manuela Mitrea, Oana Niculescu-Mizil Stefanescu Tohme, Radu Eugeniu
Coclici, Ioan Stan, Sergiu Andon si Dorel Covaci.
Tot la data de 16 iunie 2010, un grup de 54 de deputati a solicitat Curtii
Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii
privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea
Constitutionala sub nr.7851 din 16 iunie 2010 si constituie obiectul Dosarului
nr.1542A/2010.
Potrivit listei anexate, sesizarea a fost semnata de urmatorii deputati:
Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci,
Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihaita
Calimente, Mircea Vasile Cazan, Catalin Chereches, Daniel Chitoiu, Tudor-
Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor
Dobre, Mihai-Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu
Fenechiu, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic
Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu,
Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu,
Ludovic Orban, Viorel Palasca, Ionel Palar, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu,
Cristina-Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Calin Constantin
Anton Popescu-Tariceanu, Ana Adriana Saftoiu, Nini Sapunaru, Adrian George
Scutaru, Ionut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel
Talos, Adriana Diana Tusa, Claudiu Taga, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean,
Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga si Mihai Alexandru
Voicu.
In sesizarea formulata care face obiectul Dosarului nr.1541A/2010,
sunt invederate urmatoarele motive de neconstitutionalitate:
I. Se apreciaza ca sunt incalcate prevederile art.1 alin.(5) din Constitutie,
intrucat masura reducerii salariilor bugetarilor echivaleaza, practic, cu
instituirea unui nou impozit ce excedeaza sferei impozitelor reglementate
expres de Codul fiscal. Se arata ca enumerarea impozitelor reglementate de
art.2 din Codul fiscal este limitativa, orice alt impozit sau taxa datorate
bugetului de stat sau bugetului asigurarilor sociale neputand fi stabilit decat
prin lege.
Se mai sustine ca acest veritabil nou impozit impus pe calea legii criticate
incalca art.56 alin.(2) din Constitutie, intrucat este platit numai de o parte dintre
cetatenii Romaniei. Astfel, salariatul din sistemul bugetar va plati, sub forma de
impozit, bugetului de stat 41% din venitul sau lunar, in timp ce ceilalti salariati
platesc doar o cota de 16% din salariu sub acest titlu. In consecinta, sunt
incalcate si dispozitiile constitutionale ale art.16 si art.44 din Constitutie.
De asemenea, se sustine ca legea criticata incalca art.6, art.7, art.204,
art.215 si art.306 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa
pentru elaborarea actelor normative, intrucat nu s-a realizat o evaluare
preliminara a impactului legii in plan social, economic si financiar, iar solutiile
legislative propuse sunt nefundamentate.
II. Se arata ca emiterea actului normativ contestat nu a avut in vedere sub
nici o forma mentinerea standardelor de viata ale categoriilor sociale afectate de
masurile de austeritate, astfel incat destinatarii acestuia sunt situati sub limita
inferioara a subzistentei. Alocarea unor fonduri insuficiente pentru plata
drepturilor salariale si a prestatiilor de asigurari sociale si necorelarea acestora
cu cresterea inflatiei nu sunt de natura sa protejeze puterea de cumparare a celor
care traiesc numai din aceste surse banesti si nici sa imbunatateasca nivelul de
trai al acestora. Totodata, se ajunge la o marginalizare sociala a segmentului de
populatie vizat de legea criticata. Diminuarile cuantumului drepturilor care
compun conceptul de trai decent determina, in mod direct, incalcarea art.47 din
Constitutie. Cresterea costurilor intretinerii locuintei, precum si plata ratelor la
creditele contractate se constituie in motive care sa sustina obiectia formulata.
Totodata, sunt anulate criteriile obiective de stabilire a salariilor, in sensul ca, la
nivelul inferior al salariilor, practic, salariul se va aplatiza la suma de 600 RON.
III. Se aduce atingere principiului protectiei asteptarilor legitime, principiu
indisolubil legat de statul de drept, iar cetatenii nu se mai pot baza pe
previzibilitatea normelor de drept.
IV. Cu privire la incalcarea art.44 din Constitutie, se arata ca notiunea de
„bun* in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului inglobeaza
orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel
incat drepturile salariale si de natura salariala, precum si dreptul la prestatii de
asigurari sociale si de asistenta sociala pot fi asimilate dreptului de proprietate,
iar salariile si prestatiile de asigurari sociale si de asistenta sociala unor bunuri
proprietate privata. In acest sens, este citata cauza Büchen impotriva Republicii
Cehe, 2002. In consecinta, reducerea cuantumului drepturilor de aceasta natura
constituie o ingerinta care afecteaza dreptul de proprietate in substanta sa.
Citand cauzele Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei, 1982, Mellacher
si altii impotriva Austriei, 1989 si James si altii impotriva Regatului Unit,
1986, autorii sesizarii ajung la concluzia ca o asemenea ingerinta in dreptul de
proprietate ar trebui sa respecte un just echilibru intre exigentele interesului
general si imperativul salvarii drepturilor fundamentale cu referire directa la
dreptul de proprietate. Insa legea criticata opereaza practic o expropriere in
sensul art.44 alin.(3) din Constitutie, fara, insa, a acorda o justa si prealabila
despagubire. Legiuitorul nici macar nu justifica existenta unei cauze de utilitate
publica.
V. Cu referire la art.16 din Constitutie, se arata ca reducerea salariilor se
aplica numai sectorului bugetar, ceea determina o discriminare evidenta intre
persoanele angajate in sectorul public si cel privat. Astfel, persoane plasate in
situatii identice, si anume angajatii, se bucura de tratament diferentiat, fara o
justificare obiectiva si rationala.
VI. Cu privire la incalcarea art.53 din Constitutie, se arata ca drepturile
salariale, cele de natura salariale, precum si drepturile decurgand din asigurarile
sociale aflate in plata sunt drepturi legal castigate, ceea ce exclude posibilitatea
eliminarii sau diminuarii lor.
In lipsa precizarii cauzei care a impus restrangerea dreptului la salariu si la
pensie, nu rezulta daca aceasta restrangere „se impune*, astfel cum prevede
art.53 alin.(1) din Constitutie. Motivarea masurii luate in expunerea de motive a
legii este superflua si exprimata pro causa, fara a putea, deci, sa justifice in
mod obiectiv afectarea drepturilor mentionate. Se arata ca justificarea
restrangerii operate pentru ratiuni de siguranta/ securitate nationala determinate,
la randul lor, de existenta unei situatii de criza economica nu este reala,
deoarece criza economica nu se regaseste in nici unul dintre elementele care
definesc securitatea/ siguranta nationala. In acest sens, autorii obiectiei de
neconstitutionalitate citeaza definitia notiunii de siguranta nationala din Legea
nr.51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei.
Se mai sustine ca art.53 din Constitutie este corespondentul art.15 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
care a fost aplicat doar in situatii de razboi, asediu sau lupta antiterorista, ceea
ce nu este cazul in situatia de fata. In acest sens, se arata ca Guvernul a invocat
in mod gresit cauza Lawless impotriva Irlandei, 1961, pentru justificarea
masurii luate. Autorii obiectiei de neconstitutionalitate mai arata ca, si in
situatia in care s-ar accepta motivele legate de siguranta nationala pentru
justificarea restrangerilor in discutie, legea ar fi tot neconstitutionala, intrucat
restrangerea exercitiului dreptului la salariu si pensie ar putea fi dispusa numai
temporar, pe cand, in cauza de fata, prin efectul art.17 alin.(2) din lege,
cheltuielile de personal, precum si cele cu pensiile avansate de stat se vor situa
sub nivelul rezultat prin aplicarea reducerilor prevazute de legea criticata.
Se mai sustine ca necesitatea stringenta de reducere a cheltuielilor bugetare
nu trebuie sa fie de natura sa fundamenteze afectarea unor drepturi
fundamentale. Interventia directa a statului in sensul restrangerii unor drepturi
fundamentale, justificata din ratiuni imperative de natura economica, apare ca
fiind inadmisibila, in conditiile in care aceasta limitare nu a fost aplicata cu titlu
exceptional si nu a fost insotita de garantii destinate sa asigure protectia
nivelului de trai al categoriilor sociale afectate. Dimpotriva, masura duce
iremediabil la adancirea starii de pauperizare a unor categorii sociale.
In fine, se apreciaza ca Guvernul avea la indemana adoptarea si a altor
solutii care sa asigure reducerea cheltuielilor bugetare si asigurarea
sustenabilitatii bugetului de stat, printre care reducerea sumelor alocate
achizitiilor publice. Or, masura de reducere a cuantumului salariilor si pensiilor
nu poate avea, in mod singular, finalitatea mai sus mentionata.
In sesizarea formulata care face obiectul Dosarului nr.1542A/2010,
sunt invederate urmatoarele motive de neconstitutionalitate:
I. In lipsa unei declaratii in sensul existentei unei situatii exceptionale,
Guvernul nu poate restrange exercitarea unor drepturi fundamentale, iar criza
economica si cuantumul ridicat al cheltuielilor publice nu se pot constitui in
argumente pentru aplicarea art.53 din Constitutie. Se apreciaza ca masurile
luate prin legea criticata nu se pot justifica prin amenintarea adusa sigurantei
nationale, din moment ce nu a fost declarata starea de urgenta sau de asediu
potrivit dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.1/1999. Se arata ca
restrangerea dreptului la pensie sau salariu din perspectiva unei simple utilitati
publice nu poate fi acceptata, in acest sens, facandu-se trimitere la hotararea
pronuntata in cauza Lawless impotriva Irlandei, 1961, pronuntata de Curtea
Europeana a Drepturilor Omului.
Se sustine ca masurile adoptate nu sunt necesare intr-o societate
democratica si ca Romania nu se afla in nici una dintre situatiile de exceptie la
care face referire art.53 din Constitutie. Se mai arata ca aceasta solutie
promovata de Guvern, prin asumarea raspunderii, putea fi evitata, intrucat
exista multiple alte solutii legislative pentru contracararea crizei, mentionand
printre altele: scaderea cotei unice de impozitare, reducerea taxei pe valoare
adaugata, adoptarea mai rapida a monedei euro etc.
Invocarea conceptului de siguranta nationala ca temei al restrangerii unor
drepturi contravine art.1 din Legea nr.51/1991, intrucat siguranta nationala se
constituie ca temei pentru restrangerea exercitarii unor drepturi doar pe timp de
razboi, pentru a salva democratia, si nu pentru a o inabusi. Or, situatia de criza
economica nu este element component al conceptului de siguranta/securitate
nationala, astfel incat criza mentionata nu poate fi o justificare pentru invocarea
sigurantei/securitatii nationale in sensul art.53 din Constitutie. De asemenea,
invocarea in fundamentarea masurii a Deciziei Curtii Constitutionale nr.1414
din 4 noiembrie 2009 este gresita, intrucat aceasta se refera la regimul
cumulului pensiilor cu veniturile salariale. Se mai arata ca Guvernul nu a
garantat ca diminuarea pensiei este temporara si ca sumele cu care au fost
diminuate drepturile banesti in cauza vor fi restituite.
II. Masurile legislative preconizate sunt de natura a incalca dreptul la un
nivel de trai decent, afectandu-se, in mod drastic, acest drept constitutional mai
ales in privinta celor cu venituri reduse.
III. Pensia reprezinta o creanta asupra statului pe care acesta este obligat sa
o plateasca si sa o ocroteasca; or, prin masurile adoptate, proprietatea nu mai
este protejata, ci jefuita. De asemenea, este invocata jurisprudenta Curtii
Europene a Drepturilor Omului, potrivit careia notiunea de „bun* acopera si
dreptul persoanei asupra unei creante, respectiv orice interes al unei persoane
de drept privat care are o valoare economica. Se mai arata ca, in cauza Büchen
impotriva Republicii Cehe, 2002, Curtea Europeana a Drepturilor Omului ar fi
statuat ca a reduce pensia atribuita unui pensionar reprezinta o nesocotire grava
a dreptului de proprietate.
IV. Se arata ca restrangerea exercitiului dreptului la pensie si la salariu
contravine art.15 si art.18 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, art.1 par.1 din Protocolul aditional la Conventie, art.2
din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art.1 pct.2 si 4,
art.20, art.23, si art.24 din Carta sociala europeana si art.6 din Tratatul Uniunii
Europene.
V. Se arata ca masura legala criticata nu se aplica in mod
nediscriminatoriu in sensul art.53 alin.(2), intrucat salariatii societatilor
comerciale cu capital de stat, a regiilor autonome, subventionate de la bugetul
de stat, nu intra sub incidenta masurilor promovate prin legea criticata.
VI. Se sustine ca legea criticata incalca jurisprudenta Curtii Europene a
Drepturilor Omului, citandu-se in acest sens cauzele Gaygusuz impotriva
Austriei, 1996, Stubbings si altii impotriva Regatului Unit, 1996, Akdeejeva
impotriva Letoniei, 2007, Müller impotriva Austriei,1974,[de fapt, hotararea in
aceasta cauza a fost pronuntata de catre fosta Comisie Europeana a Drepturilor
Omului] in care s-ar fi decis ca o reducere substantiala a nivelului pensiei ar
putea fi considerata ca afectand substanta dreptului de proprietate. Totodata,
este incalcata notiunea de „speranta legitima* in ceea ce priveste stabilitatea si
coerenta legislativa. In consecinta, se ajunge la situatia ca statul, la sfarsitul
carierei profesionale a unei persoane, sa nu asigure o pensie stabila si
corespunzatoare.
La data de 21 iunie 2010 au fost inregistrate la Curtea Constitutionala,
sub nr.8109 si nr.8111, cererile de „interventie in interes propriu* depuse
de Iuliu Regnard Popescu si Alexandru Petculescu, prin care acestia solicita
constatarea neconstitutionalitatii Legii privind unele masuri necesare in vederea
restabilirii echilibrului bugetar, considerand ca aceasta este abuziva, iar
fundamentarea ei nu poate fi facuta decat cu incalcarea flagranta a art.15 alin.
(2), art.11, art.20, art.44 si art.47 din Constitutie, art.14, art.15 si art.18 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, art.1, art.5 si art.969 din Codul civil.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate, care
formeaza obiectul Dosarelor sus mentionate au continut identic, prin incheierea
din 24 iunie 2010, in temeiul art.164 din Codul de procedura civila coroborat cu
art.14 din Legea nr.47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr.1542A/2010 la
Dosarul nr.1541A/2010, care este primul inregistrat.
In conformitate cu dispozitiile art.16 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului,
pentru a comunica punctul lor de vedere.
Presedintele Senatului, in Dosarul nr.1541A/2010, a transmis Curtii
Constitutionale, cu adresa nr.2026/22.06.2010 punctul sau de vedere, in care se
arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este intemeiata, reluandu-se, in
esenta, motivele de neconstitutionalitate dezvoltate in obiectia de
neconstitutionalitate.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere,
inregistrat la Curtea Constitutionala sub nr.8265 din 23 iunie 2010, din care
rezulta ca obiectia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In argumentarea
punctului sau de vedere, Guvernul recunoaste caracterul de drepturi
fundamentale ale dreptului la munca (inclusiv componenta sa, dreptul la
salariu), la pensie ori la somaj, insa aceste drepturi nu sunt absolute, exercitiul
acestora putand fi restrans in conditiile art.53 din Constitutie. Se apreciaza ca,
in privinta restrangerii drepturilor fundamentale, art.53 din Constitutie impune
o mai mare rigoare decat prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale referitoare la restrangerea exercitiului unor
drepturi. In consecinta, in situatia in care conditiile din Constitutia Romaniei
sunt mai stricte in privinta restrangerii drepturilor fundamentale, acestea
urmeaza sa fie aplicate cu prioritate raportat la prevederile Conventiei
mentionate. De asemenea, se sustine ca, in mod implicit, si prevederile
Conventiei sunt respectate prin restrangerile de drepturi operate.
Se sustine ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului,
autoritatile nationale dispun de o anumita putere discretionara in a aprecia
notiunea de interes general al comunitatii, in acest sens fiind citata cauza
Beyeler impotriva Italiei, 2000. Privarea de un bun, prevazuta de art.1 din
Protocolul aditional la Conventie, poate fi facuta pentru realizarea unor interese
generale de ordin economico-social, ceea ce este de natura sa confere statelor
semnatare o anumita marja de apreciere intotdeauna aflata sub controlul Curtii
Europene a Drepturilor Omului; totodata, privarea de un bun trebuie sa fie
proportionala cu scopul urmarit. De asemenea, se arata ca restrangerea
dreptului de proprietate este contrara Conventie numai daca este discriminatorie
si insuficient motivata.
Or, in cauza de fata, se observa ca restrangerea exercitiului drepturilor
mentionate este prevazuta de lege, este luata pe o perioada determinata (pana la
data de 31 decembrie 2010) si este justificata de salvarea securitatii nationale.
Cu privire la notiunea de securitate nationala, se arata ca acesta este un concept
constitutional si este definit prin art.1 din Legea nr.51/1991 privind siguranta
nationala a Romaniei, iar potrivit acestei definitii, un element esential al
securitatii/sigurantei nationale il constituie starea de echilibru si de stabilitate
economica.
Posibilitatea restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati prevazuta
de art.53 din Constitutie este o prerogativa constitutionala distincta de
instituirea unor masuri exceptionale (starea de urgenta sau de asediu)
reglementate de prevederile art.93 din Constitutie. Astfel, restrangerea
exercitiului unor drepturi nu implica aplicarea de principiu a dispozitiilor art.93
din Constitutie, in timp ce, in urma aplicarii acestui din urma text
constitutional, pot fi dispuse masuri de restrangere a exercitiului unor drepturi
sau libertati.
Se arata ca dispozitiile legale criticate vizeaza restrangerea exercitiului
dreptului, si nu a substantei dreptului (la munca, la pensie sau la somaj), din
moment ce acesta continua sa fie recunoscut si respectat in deplinatatea sa.
Totodata, se arata ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului,
legea nu garanteaza un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata
acestuia ca drept castigat.
Masurile de restrangere luate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale
aplicandu-se tuturor salariatilor din institutiile si autoritatile publice, indiferent de
regimul de finantare, iar reducerea pensiilor se aplica tuturor pensionarilor,
indiferent de natura pensiei, urmand ca nivelul de trai al pensionarilor sa fie pastrat
prin mentinerea nivelului pensiei minime garantate. Masurile propuse sunt
obiective, rezonabile si proportionale cu amploarea si impactul consecintelor crizei
economice cu care se confrunta Romania. Totodata, se arata ca, in absenta acestor
masuri, statul ar urma sa fie lipsit de sursele de finantare necesare supravietuirii
sale ca stat de drept si democratic.
In fine, se sustine ca masurile preconizate sunt absolut necesare intr-o
societate democratica, tinand cont ca, prin aplicarea acestora, se realizeaza
economii la bugetul de stat in valoare de 7814.9 milioane lei. In sensul celor
mentionate, Guvernul invoca si Decizia Curtii Constitutionale nr.1414 din 4
noiembrie 2009.
Totodata, Guvernul a mai comunicat, prin adresa inregistrata la Curtea
Constitutionala sub nr.8260 din 23 iunie 2010, un tabel referitor la impactul
financiar asupra bugetului general consolidat, atat pe termen scurt, pentru anul
curent, cat si pe termen lung (pe 5 ani).
Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere
asupra obiectiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale
Presedintelui Senatului si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorulraportor,
dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum
si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art.146 lit.a) din Constitutie, precum si ale art.1, art.10, art.15 si
art.18 din Legea nr.47/1992, republicata, sa solutioneze sesizarea de
neconstitutionalitate.
Obiectul controlului de constitutionalitate il constituie dispozitiile Legii
privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, care,
in esenta, prevad:
I. Diminuarea cu 25% a urmatoarelor cheltuieli bugetare:
1) cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare
dar fara a cobori sub plafonul minim de 600 RON -, precum si a altor drepturi
de natura salariala din sectorul bugetar;
2) valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenta medicala, medicamentelor
si protezelor;
3) suma forfetara destinata platii drepturilor banesti ale persoanelor
angajate la birourile parlamentare ale deputatilor si senatorilor;
4) masurile de la punctele 1)-3) se aplica si personalului Bancii Nationale a
Romaniei, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere
a Sistemului de Pensii Private si Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor;
5) cuantumul sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical si
neclerical;
6) indemnizatiile lunare prevazute de art.12 alin.(1) din Legea nr.45/2009
privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice
*Gheorghe Ionescu-Sisesti* si a sistemului de cercetare-dezvoltare din
domeniile agriculturii, silviculturii si industriei alimentare;
7) cuantumul indemnizatiilor acordate membrilor Academiei Romane,
membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, membrilor
Academiei de Stiinte Medicale din Romania si membrilor Academiei de Stiinte
Tehnice din Romania.
II. Diminuarea cu 15% a urmatoarelor cheltuieli bugetare:
1) indemnizatia de somaj, prestatiile sociale din partea statului ce vizeaza
plata unor sume pentru incurajarea somerilor de a se angaja,
2) pensiile, precum si indemnizatia de insotitor pentru pensionarii de
invaliditate gradul I (art.9 al legii). Textul in cauza are urmatorul cuprins:
„(1) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al
pensiilor cuvenite sau aflate in plata, precum si indemnizatia de insotitor
pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminueaza cu 15%.
(2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum si a
indemnizatiei de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, c vor fi
stabilite sau acordate incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi,
valoarea punctului de pensie utilizata este de 622.9 lei*.
3) obligatiile statului rezultate din contractele colective de munca ca
urmare a disponibilizarilor prin concedieri colective;
4) indemnizatia pentru cresterea copilului, fara a scadea insa sub pragul de
600 RON;
5) cuantumul indemnizatiilor acordate urmasilor membrilor Academiei
Romane, membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania;
6) ajutorul lunar acordat sotului supravietuitor;
7) indemnizatia de merit prevazuta de Legea nr.118/2002 privind
instituirea indemnizatiei de merit;
8) indemnizatiile prevazute de Legea nr.341/2004 a recunostintei fatade
eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane
din decembrie 1989.
III. Fixarea cuantumului pensiei sociale minime la 350 RON.
IV. Eliminarea ajutoarelor sau indemnizatiilor la iesirea la pensie,
retragere sau la trecerea in rezerva.
V. Biletele de odihna pentru anul 2010 nu se vor mai contracta de catre
Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale.
VI. Se abroga, prin art.16 al legii, o serie de prevederi legale care vizeaza
cheltuieli bugetare de personal, dar si alte prestatii sociale din partea statului.
VII. Potrivit art.17 alin.(1) din lege, masurile de diminuare a cheltuielilor
se aplica pana la 31 decembrie 2010. De asemenea, alin.(2) al aceluiasi text
legal prevede ca „(2) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica
politici sociale si de personal care sa asigure incadrarea in nivelul
cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a
acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile Legii-cadru nr.330/2009,
precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat si ale bugetului
asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011*.
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art.1 alin.(5)
privind suprematia Constitutiei si obligativitatea respectarii legilor, art.11
privind dreptul international si dreptul intern, art.16 alin.(1) privind egalitatea,
art.20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art.44
privind dreptul de proprietate privata, art.47 privind nivelul de trai, art.53
privind restrangerea exercitiului unui drept sau al unei libertati si art.56 alin.(2)
privind asezarea justa a sarcinilor fiscale. Totodata, sunt considerate ca fiind
incalcate si urmatoarele acte cu caracter international:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, si anume art.17 cu privire la
dreptul de proprietate, art.23 pct.3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabila
si la protectie sociala si art.25 pct.1 privind dreptul la un nivel de trai decent;
art.2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice –
privind recunoasterea de catre statele semnatare a tuturor drepturilor garantate
de Pact persoanelor care se afla pe teritoriul lor;
art.6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoasterea drepturilor,
libertatilor si principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene;
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, si anume art.1
privind demnitatea umana, art.17 alin.(1) privind dreptul de proprietate, art.25
privind drepturile persoanelor in varsta, art.34 alin.(1) privind securitatea
sociala si asistenta sociala si art.52 alin.(1) privind intinderea si interpretarea
drepturilor si principiilor.
art.15 privind derogarea in caz de stare de urgenta si art.18 privind
limitarea folosirii restrangerii drepturilor din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si art.1 par.1 din
Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale privind protectia proprietatii.
Carta sociala europeana, si anume art.1 pct.2 si 4 privind dreptul la
munca, art.4 privind dreptul la o salarizare echitabila, art.20 privind egalitatea
de sanse a lucratorilor, art.23 privind dreptul persoanelor varstnice la protectie
speciala, art.24 privind protectia lucratorilor in caz de concediere si art.F din
Partea a V-a privind derogarile in caz de razboi sau de pericol public.
Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
I. Cererile de interventie in nume propriu formulate de domnii Iuliu
Popescu Regnard si Alexandru Petculescu sunt inadmisibile, intrucat institutia
interventiei prevazuta de art.49 si urm. din Codul de procedura civila nu este
compatibila cu procedura de judecata din fata Curtii Constitutionale (ad similis,
a se vedea, Decizia nr.82 din 15 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr.33 din 16 ianuarie 2009). Potrivit art.14 din Legea
nr.47/1992, numai Curtea Constitutionala se poate pronunta asupra
compatibilitatii regulilor din procedura civila cu procedura din fata sa; or, in
procedura prevazuta de art.146 lit.a) din Constitutie, o atare interventie este
inadmisibila, fiind contrara regulilor procedurale stabilite prin Legea
nr.47/1992.
II. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza
neconstitutionalitatea diminuarii cuantumului salariului personalului bugetar,
Curtea constata ca aceasta este neintemeiata pentru argumentele ce vor fi
expuse in cele ce urmeaza.
Referitor la calificarea de catre autorii sesizarii a masurii de reducere a
cuantumului salariilor ca fiind un impozit, nereglementat de art.2 din Legea
nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, Curtea constata ca o atare calificare
este eronata. Potrivit art.2 pct.29 din Legea nr.500/2002 privind finantele
publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.597 din 13
august 2003, impozitul este definit ca fiind acea „prelevare obligatorie, fara
contraprestatie si nerambursabila, efectuata de catre administratia publica
pentru satisfacerea necesitatilor de interes general*, deci, impozitul este un
venit cu caracter de regularitate al bugetului de stat. In schimb, Curtea observa
ca, in cauza de fata, nu este stabilita o noua sursa de venit la bugetul de stat, ci,
din contra, masurile criticate vizeaza cheltuielile bugetare, si anume reducerea
lor. Astfel, reducerea de 25% a salariilor nu se constituie intr-un venit la
bugetul de stat, ci in reducerea cheltuielilor pe care acesta trebuie sa le suporte.
Cu alte cuvinte, statul nu isi mai plateste obligatiile financiare la valoarea lor
nominala pentru a proteja bugetul, fara, insa, a institui o noua sursa de venituri
la buget sub forma impozitului. De altfel, se poate constata ca, in mod implicit,
ca efect al reducerii cheltuielilor, scad si veniturile la bugetul de stat, spre
exemplu, fiind afectat cuantumul impozitului pe venit colectat de catre stat. Ca
atare, Curtea nu poate retine incalcarea art.1 alin.(5) si art.56 alin.(2) din
Constitutie.
Raportat la critica de neconstitutionalitate cu privire la incalcarea art.16
din Constitutie, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata, intrucat angajatii
din mediul public nu se afla in aceeasi situatie juridica precum cei din mediul
privat. Cei ce sunt angajati in raporturi de munca in mediul bugetar sunt legati,
in mod esential, din punct de vedere al sursei din care sunt alimentate
salariile/indemnizatiile sau soldele de bugetul public national, de incasarile si
de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putand avea consecinte
in ceea ce priveste diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/
indemnizatiile/ soldele reprezinta astfel de cheltuieli – mai exact, cheltuieli de
personal. In schimb, in mediul privat raporturile de munca sunt guvernate,
intotdeauna, de contractul individual de munca incheiat intre un angajat si un
angajator. Curtea Constitutionala, prin Decizia nr.448 din 15 septembrie 2005,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.872 din 28 septembrie
2005, a statuat: „contractul individual de munca este conventia prin care se
materializeaza vointa angajatorului si a viitorului salariat de a intra intr-un
raport juridic de munca. In aceasta conventie, negociata si liber consimtita,
sunt prevazute, in limitele stabilite de legislatie si de contractele colective de
munca, toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare
si de incetare a raportului de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile
ambelor parti*. Or, obligarea de catre stat, deci de catre un tert, raportat la
contractul individual de munca incheiat, atat a angajatorului de a-si reduce
cheltuielile de personal, cat si a angajatului in sensul diminuarii veniturilor sale,
ar incalca in mod flagrant art.1 alin.(3) si (5), art.41, art.44 si art.45 din
Constitutie.
De asemenea, Curtea constata ca este neintemeiata si critica de
neconstitutionalitate ce vizeaza incalcarea art.1 alin.(5) din Constitutie, in
sensul ca Guvernul nu ar fi respectat anumite cerinte privitoare la initierea
proiectului de lege, exigente prevazute expres de Legea nr.24/2000 privind
normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, intrucat
dispozitiile legale la care se face referire in obiectia de neconstitutionalitate nu
au relevanta constitutionala.
Cu referire la critica de neconstitutionalitate care vizeaza pretinsa
incalcare a art.41 din Constitutie, instanta de contencios constitutional retine ca,
in jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr.1221 din 12 noiembrie 2008,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.804 din 2 decembrie
2008, a stabilit expressis verbis ca dreptul la munca este un drept complex
care include si dreptul la salariu.
Astfel, salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta
contraprestatia angajatorului in raport de munca prestata de catre angajat in
baza unor raporturi de munca. Efectele raporturilor de munca stabilite intre
angajat si angajator se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una dintre
obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului angajatului
pentru munca prestata.
Intrucat dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional, si anume
dreptul la munca, se constata ca diminuarea sa se constituie intr-o veritabila
restrangere a exercitiului dreptului la munca. O atare masura se poate realiza
numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art.53 din Constitutie.
Pentru ca restrangerea mentionata sa poata fi justificata, trebuie intrunite,
in mod cumulativ, cerintele expres prevazute de art.53 din Constitutie, si
anume:
sa fie prevazuta prin lege;
sa se impuna restrangerea sa;
restrangerea sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a
sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor;
desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati
naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
sa fie necesara intr-o societate democratica;
sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;
sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu;
sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Astfel, Curtea retine ca diminuarea cuantumului salariului/ indemnizatiei/
soldei, ca un corolar al dreptului la munca, cu 25% este prevazuta prin legea
criticata si se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, solutia legislativa cuprinsa in art.1 al legii criticate a fost
determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea
de motive a Guvernului. Este evident ca securitatea nationala nu implica numai
securitatea militara, deci domeniul militar, ci are si o componenta sociala si
economica. Astfel, nu numai existenta unei situatii manu militari atrage
aplicabilitatea notiunii de „securitate nationala* din textul art.53, ci si alte
aspecte din viata statului – precum cele economice, financiare, sociale – care ar
putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului.
In acest sens, prin Decizia nr.1414 din 4 noiembrie 2009, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a
statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor
masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
De asemenea, prin Deciziile nr.188 si nr.190 din 2 martie 2010, publicate
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.237 din 14 aprilie 2010, respectiv
nr.224 din 9 aprilie 2010, si Decizia nr.712 din 25 mai 2010, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.416 din 22 iunie 2010, Deciziile
nr.711 si nr.713 din 25 mai 2010, Decizia nr.823 din 22 iunie 2010, nepublicate
inca, Curtea a analizat constitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr.71/2009, care suspenda executarea unor hotarari judecatoresti si esalona
plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa
situatiei de criza economica avuta in vedere prin Decizia nr.1414 din 4
noiembrie 2009.
In consecinta, Curtea va trebui sa stabileasca daca se mentine in continuare
existenta unei amenintari la adresa stabilitatii economice a tarii, deci, implicit la
adresa securitatii nationale.
Astfel, Curtea constata ca, in expunerea de motive a legii criticate, se arata
ca potrivit evaluarii Comisiei Europene, „activitatea economica a Romaniei
ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea
economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. […] Pana
la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la
aproximativ 3.75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici
monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat
importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din
PIB pentru 2010, comparativ cu 5.5% initial*.
Se mai arata ca „din misiunea de evaluare efectuata de Serviciile Comisiei
impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie – 10 mai
2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile
specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de Euro in cadrul
programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor
curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi
indeplinita, din cauza unor deteriorari a conditiilor economice, a unor dificultati
in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul
Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare
ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a
celei de-a treia transe din imprumutul UE. […] De asemenea, se precizeaza
faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie
2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni
suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a
cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata*.
In consecinta, Curtea constata ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii
economice continua sa se mentina, astfel incat Guvernul este indrituit sa adopte
masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri
este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, in
diminuarea cuantumului salariilor/ indemnizatiilor/ soldelor cu 25%.
De asemenea, Curtea observa ca autorii obiectiei pornesc de la o ipoteza
gresita, si anume ca pentru aplicarea restrangerii mentionate ar fi trebuit
declarata starea de urgenta, asediu sau necesitate, institutii prevazute la art.93
din Constitutie. Or, chiar daca instituirea starii de urgenta sau asediu poate avea
drept consecinta restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, sfera de
aplicare a art.53 nu se circumscrie numai situatiilor prevazute de art.93 din
Constitutie. In consecinta, Curtea constata ca, in situatia de speta, art.53 teza
referitoare la securitatea nationala este aplicabil si, in acelasi timp, se constituie
intr-un temei pentru justificarea masurilor preconizate.
Curtea retine ca restrangerea prevazuta de legea criticata este necesara
intr-o societate democratica, tocmai pentru mentinerea democratiei si
salvgardarea fiintei statului.
Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea,
Curtea constata ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele
utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/ indemnizatiei/ soldei) si
scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului
de stat), si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale
colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea constata, totodata, ca masura legislativa criticata este aplicata in
mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor
categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si mod.
Curtea retine ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din
moment ce conditiile prevazute de art.53 din Constitutie, analizate anterior,
sunt respectate. Curtea observa, de asemenea, ca masura criticata are un
caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului
constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrangerea exercitiului unui
drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in
considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
In acest sens, Curtea constata ca masura criticata are o durata limitata in
timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea
faptului ca art.17 alin.(2) din lege acorda o posibilitate nelimitata Guvernului
sau Parlamentului de a aplica, dupa data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu
25% a salariilor, Curtea constata ca aceasta critica nu este reala, intrucat astfel
cum rezulta din textul de lege mentionat, incepand cu data de 1 ianuarie 2011
se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de
adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile
sociale si de personal care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul
cheltuielilor bugetare. Astfel, in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine
in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si soldelor ca cel de
dinaintea reducerilor operate prin legea criticata. Este o obligatie de rezultat pe
care si-o impune legiuitorul pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la incalcarea
caracterului temporar al restrangerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest
caracter temporar al restrangerii exercitiului drepturilor este de esenta textului
art.53 din Constitutie.
Avand in vedere cele expuse mai sus, Curtea constata ca masura de
diminuare a cuantumului salariului/ indemnizatie/ soldei cu 25%, constituie o
restrangere a exercitiului dreptului constitutional la munca ce afecteaza dreptul
la salariu, cu respectarea, insa, a prevederilor art.53 din Constitutie.
III. Cu referire la critica de neconstitutionalitate privind reducerea
cuantumului pensiilor, Curtea constata ca aceasta este intemeiata pentru
urmatoarele motive:
Pensia este o forma de prestatie de asigurari sociale platita lunar [art.7
alin.(2) si art.90 alin.(1) din Legea nr.19/2000, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000] in baza legii, inerenta si
indisolubil legata de calitatea de pensionar, obtinuta in baza unei decizii de
pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.19/2000, dreptul la asigurari sociale este
garantat de stat si se exercita, in conditiile legii mentionate, prin sistemul public
de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Acesta se organizeaza si
functioneaza, printre altele si pe principiul contributivitatii, conform caruia
fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de
persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de
asigurari sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale
platite [art.2 lit.e) din Legea nr.19/2000]. Aceasta inseamna ca pensia, ca
prestatie din partea sistemului public de pensii, intra sub incidenta principiului
contributivitatii.
Art.9 alin.(1) teza intai din legea criticata reglementeaza diminuarea cu
15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate in plata, de asemenea,
art.9 alin.(2) teza intai din aceeasi lege prevede ca valoarea punctului de pensie
utilizat pentru determinarea cuantumului brut al pensiilor ce vor fi stabilite sau
acordate incepand cu data intrarii in vigoare a legii este de 622,9 lei. In
consecinta, in mod evident, prevederile anterior mentionate vizeaza pensiile
contributive cuvenite sau aflate in plata si cele ce vor fi stabilite sau acordate.
In cauza Stec si altii impotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeana a
Drepturilor Omului a stabilit ca art.1 din Protocolul aditional la Conventie nu
vizeaza un drept de a dobandi proprietatea in sistemul regimului de securitate
sociala. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea
oricarui regim de securitate sociala sau de a alege tipul sau cuantumul
beneficiilor pe care le acorda in oricare dintre aceste regimuri. Singura conditie
impusa statului este aceea de a respecta art.14 din Conventie privind
nediscriminarea. Daca, in schimb, statul a adoptat o legislatie care
reglementeaza drepturi provenite din sistemul de asigurari sociale – indiferent
daca acestea rezulta sau nu din plata unor contributii-, acea legislatie trebuie sa
fie considerata ca generand un interes patrimonial in sensul art.1 din Protocolul
aditional la Conventie. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distinctia dintre
beneficiile de natura contributiva si cele necontributive sub aspectul incidentei
art.1 din Protocolul aditional la Conventie [a se vedea, in acelasi sens, si cauza
Andrejeva impotriva Letoniei, 2009 (si nu Akdeejeva impotriva Letoniei, 2007,
astfel cum este, in mod eronat, indicat in obiectia de neconstitutionalitate)].
Distinct de exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, Constitutia Romaniei prevede, in mod expres, la
art.47 alin.(2) dreptul la pensie, ca drept fundamental. Textul constitutional nu
califica dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al
persoanei, ci, consacrand in mod expres dreptul la pensie ca un drept
fundamental, impune statului obligatii constitutionale suplimentare, astfel incat
sa se asigure un nivel de ocrotire al acestui drept superior celui prevazut de
Conventie si de Protocoalele sale aditionale. In aceste conditii devine aplicabil
art.60 din Conventie, potrivit caruia „nici o dispozitie din prezenta conventie
nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si
libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei
parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte
contractanta este parte.*
Curtea constata ca dreptul la pensie este un drept preconstituit inca din
perioada activa a vietii individului, acesta fiind obligat prin lege sa contribuie la
bugetul asigurarilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului
realizat. Corelativ, se naste obligatia statului ca in perioada pasiva a vietii
individului sa ii plateasca o pensie al carei cuantum sa fie guvernat de
principiul contributivitatii, cele doua obligatii fiind intrinsec si indisolubil
legate. Scopul pensiei este acela de a compensa in perioada pasiva a vietii
persoanei asigurate contributiile varsate de catre aceasta la bugetul asigurarilor
sociale de stat in temeiul principiului contributivitatii si de a asigura mijloacele
de subzistenta a celor ce au dobandit acest drept in conditiile legii (perioada
contributiva, varsta de pensionare etc.) Astfel, statul are obligatia pozitiva de a
lua toate masurile necesare realizarii acestei finalitati si de a se abtine de la
orice comportament de natura a limita dreptul la asigurari sociale.
Desi sumele platite cu titlu de contributie la asigurarile sociale nu
reprezinta un depozit la termen si, prin urmare, nu pot da nastere vreunui drept
de creanta asupra statului sau asupra fondurilor de asigurari sociale (Decizia
Curtii Constitutionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr.45 din 22 ianuarie 2007), ele indreptatesc
persoana care a realizat venituri si care a platit contributia sa la bugetul
asigurarilor sociale de stat sa beneficieze de o pensie care sa reflecte nivelul
veniturilor realizate in perioada activa a vietii.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivitatii, se
constituie intr-un drept castigat, astfel incat diminuarea acesteia nu poate fi
acceptata nici macar cu caracter temporar. Prin sumele platite sub forma
contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, persoana in cauza, practic, si-a
castigat dreptul de a primi o pensie in cuantumul rezultat prin aplicarea
principiului contributivitatii; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de
esenta dreptului la pensie, iar derogarile, chiar si temporare, referitoare la
obligatia statului de a plati cuantumul pensiei rezultat in urma aplicarii acestui
principiu afecteaza substanta dreptului la pensie.
Aceasta nu inseamna ca legea nu poate in viitor sa reaseze sistemul de
calcul al pensiilor, bazandu-se, insa, tot pe principiul contributivitatii, pentru ca,
in caz contrar, s-ar ajunge la negarea evolutiei in reglementarea juridica a
acestui domeniu. De aceea, daca, prin reasezarea sistemului de calcul al pensiei
in sensul aratat mai sus, rezulta un cuantum mai mic al acesteia, statul este
obligat sa adopte reglementari similare art.180 alin.(7) din Legea nr.19/2000
privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000, si anume
sa mentina in plata cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementarilor anterior in
vigoare daca acesta este mai avantajos. Aceasta este o masura de protectie a
persoanelor care beneficiaza de pensie in sensul art.47 alin.(2) din Constitutie,
constituind, de asemenea, o speranta legitima a asiguratului, intemeiata pe
prevederile legale in vigoare cu privire la obtinerea si incasarea unui anumit
cuantum al pensiei.
De asemenea, Curtea constata si anumite insuficiente de redactare a
textului art.9 din lege. Astfel, potrivit art.9 alin.(1) din legea criticata, are loc o
diminuare cu 15% a cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate in plata, ceea ce
coroborat cu art.17 alin.(1) din lege duce la concluzia ca o atare diminuare este
temporara – pana la 31 decembrie 2010. Insa, cu privire la pensiile ce vor fi
stabilite sau acordate, a fost diminuata chiar valoarea punctului de pensie, astfel
incat coroborarea acestui text legal cu art.17 alin.(1) din lege nu mai apare ca
fiind una clara, ceea ce inseamna ca pentru aceste pensii legiuitorul va trebui sa
adopte ulterior o lege pentru a le aduce dupa 1 ianuarie 2011 la nivelul pensiilor
care erau in plata la momentul intrarii in vigoare a legii criticate. Altfel, s-ar
crea o diferenta de tratament nepermisa intre pensiile aflate in plata si cele ce
vor fi stabilite sau acordate. Mai mult, proportional, valoarea punctului de
pensie in ipoteza art.9 alin.(1) din lege ar fi mai mica decat cea reglementata de
art.9 alin.(2) din lege, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil.
Totodata, Curtea constata ca dificultatile bugetului asigurarilor sociale de
stat nu pot fi opuse dreptului la pensie in sensul diminuarii, chiar si temporare,
a cuantumului pensiei, dreptul constitutional la pensie neputand fi afectat de
proasta gestionare a bugetului respectiv de catre stat.
De asemenea, Curtea observa si unele considerente de principiu
referitoare la dreptul la pensie in jurisprudenta altor curti constitutionale. Astfel,
Curtea Constitutionala a Ungariei, prin Decizia nr.455/B/1995, a stabilit ca
pensia calculata dupa regulile sistemului de asigurari sociale nu poate fi
afectata, iar prin Decizia nr.277/B/1997 a statuat ca modificarea unilaterala a
cuantumului pensiilor este neconstitutionala, cu referire directa la
imposibilitatea legiuitorului de a scadea pensiile mari pentru a creste pensiile
mici. Totodata, prin Decizia nr.39/1999 (XII.21), aceeasi instanta
constitutionala a statuat ca pensia (contributiva) este un drept castigat si
cumparat intr-o atat de mare masura, incat modificarea cuantumului sau
nominal este neconstitutionala. De altfel, considerente similare se regasesc si in
Decizia Curtii Constitutionale din Letonia nr.2009-43-01 din 21 decembrie
2009.
In consecinta, avand in vedere gradul ridicat de protectie oferit prin
Constitutie acestui drept, pentru motivele sus aratate, reducerea cuantumului
pensiei contributive, indiferent de procent si indiferent de perioada, nu poate fi
realizata. Rezulta ca art.53 din Constitutie nu poate fi invocat ca temei pentru
restrangerea exercitiului dreptului la pensie.
Totodata, Curtea constata ca, potrivit art.54 lit.a) din Legea nr.19/2000,
invaliditatea de gradul I este caracterizata „prin pierderea totala a capacitatii de
munca, a capacitatii de autoservire, de auto-conductie sau de orientare spatiala,
invalidul necesitand ingrijire sau supraveghere permanenta din partea altei
persoane*. In consecinta, diminuarea cu 15% a indemnizatiilor de insotitor
pentru pensionarii de invaliditate gradul I, precum si stabilirea unei valori a
punctului de pensie inferioara celei existente necesara la calculul cuantumului
brut al indemnizatiei de insotitor contravine art.47 alin.(1) din Constitutie,
statul neindeplinindu-si obligatia de a lua masuri adecvate de protectie sociala.
IV. Curtea constata ca prestatiile sociale care au fost eliminate de textul
art.16 din legea criticata nu sunt prevazute la nivel constitutional, astfel incat
legiuitorul este liber sa aprecieze asupra acordarii sau neacordarii acestora, in
functie de posibilitatile bugetare ale statului. In consecinta, eliminarea acestor
prestatii sociale nu contravine prevederilor constitutionale invocate.
V. Cu privire la prestatiile sociale ale caror cuantum a fost diminuat,
Curtea constata urmatoarele:
cuantumul prestatiilor sociale prevazute expres de textul constitutional al
art.47 (de exemplu: ajutorul de somaj) pot fi diminuate cu respectarea
conditiilor impuse de art.53 din Constitutie; cele constatate de catre Curte la
analiza constitutionalitatii restrangerii exercitiului dreptului la munca fiind
mutatis mutandis aplicabile si in acest caz;
cuantumul prestatiilor sociale care nu sunt prevazute de textul
constitutional al art.47 (de exemplu cele cuprinse la art.15 din legea criticata)
poate fi dimensionat de catre legiuitor in functie de posibilitatile bugetare
existente la un moment dat; astfel, reducerea acestui cuantum nu contravine
prevederilor constitutionale invocate.
VI. Curtea retine ca legea criticata nu contravine prevederile actelor cu
caracter international invocate in sustinerea criticilor de neconstitutionalitate
avand in vedere marja de apreciere a statului in realizarea si garantarea
drepturilor sociale si economice. De altfel, astfel cum s-a aratat mai sus,
neconstitutionalitatea art.9 din lege rezulta din insusi textul constitutional al
art.47, si nu din prevederile actelor internationale invocate.
VII. Curtea observa ca, prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010, a stabilit ca
„dispozitiile art.147 alin.(1) din Constitutie disting - cu privire la obligatia de
a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei - intre
competenta Parlamentului, pentru dispozitiile din legi, pe de-o parte, si cea a
Guvernului, pentru dispozitiile din ordonante ale acestuia, pe de alta parte. Ca
atare, pe o perioada de 45 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, a prezentei decizii, Guvernul nu poate adopta o ordonanta
de urgenta pentru a pune de acord prevederile Legii […] constatate ca fiind
neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, dar poate initia un proiect de lege
in acord cu cele stabilite prin prezenta decizie.*
Raportat la situatia de fata, Curtea retine ca legea criticata a fost adoptata
prin procedura angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si
Senatului, in sedinta comuna din data de 7 iunie 2010. Chiar daca legea a fost
adoptata prin aceasta procedura, ea este si va ramane un act al Parlamentului
atat in sens formal, cat si material. Prin urmare, potrivit art.147 alin.(2) din
Constitutie, Curtea constata ca este de competenta exclusiva a Parlamentului
reexaminarea dispozitiilor constatate ca fiind neconstitutionale pentru punerea
lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale, iar reexaminarea se va realiza tot
in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului.
Curtea, totodata, constata ca, in aplicarea art.147 alin.(2) din Constitutie,
Parlamentul va reexamina numai dispozitiile constatate ca fiind
neconstitutionale pentru a le pune de acord cu prezenta decizie si, in masura in
care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii ca si operatiune de
tehnica legislativa. Ad similis, a se vedea, Decizia Curtii Constitutionale
nr.1177 din 12 decembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr.871 din 20 decembrie 2007.
VIII. In final, Curtea constata ca, potrivit Deciziei Plenului Curtii
Constitutionale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in
cadrul controlului de constitutionalitate, puterea de lucru judecat ce insoteste
actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu
numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel,
Curtea retine ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt
general obligatorii, potrivit dispozitiilor art.147 alin.(4) din Constitutie, si se
impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
In consecinta, asa cum a statuat Curtea si in jurisprudenta sa (a se vedea
Decizia nr.1415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr.414 din 14
aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.291 din 4
mai 2010, sau Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010), atat Parlamentul, cat si
Guvernul, respectiv autoritatile si institutiile publice urmeaza sa respecte cele
stabilite de Curtea Constitutionala in considerentele si dispozitivul prezentei
decizii.
DECIZIE
Pentru considerentele aratate, in temeiul art.146 lit.a) si al art.147 alin.(4)
din Constitutie, precum si al art.11 alin.(1) lit.A.a), al art.15 alin.(1) si al art.18
alin.(2) din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Constata ca dispozitiile art.1-8 si cele ale art.10-17 din Legea privind
unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt
constitutionale.
2. Constata ca dispozitiile art.9 din Legea privind unele masuri necesare in
vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.
|
|
