Dosar nr. 41/2007
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-au intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la stabilirea competentei de solutionare a plangerii formulata in temeiul art. 168 din Codul de procedura penala, cand cauza se afla in cursul urmaririi penale.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 86 de judecatori din totalul de 115 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nitu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia in sensul de a se stabili ca, in cursul urmaririi penale, competenta de a solutiona plangerea formulata in temeiul art. 168 din Codul de procedura penala revine procurorului.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In aplicarea dispozitiilor art. 168 din Codul de procedura penala, prin care este reglementata contestarea masurii asiguratorii, instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar cu privire la competenta de solutionare a plangerii formulate in temeiul acestui text de lege.
Astfel, unele instante au apreciat ca, in raport cu dispozitiile art. 168 din Codul de procedura penala, prin care este instituita o competenta alternativa, plangerea in contra masurii asiguratorii luate si a modului de ducere la indeplinire a acesteia poate fi adresata fie procurorului, fie instantei de judecata.
Alte instante au considerat ca, in cursul urmaririi penale, competenta de solutionare a plangerii impotriva masurii asiguratorii dispuse de procuror apartine in exclusivitate procurorului.
In fine, au fost si instante care s-au pronuntat in sensul ca plangerea intemeiata pe dispozitiile art. 168 din Codul de procedura penala revine competentei de solutionare a procurorului daca este formulata in cursul urmaririi penale si, respectiv, instantei de judecata daca este adresata in cursul judecatii.
Aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.
In adevar, prin art. 168 alin. 1 din Codul de procedura penala, reglementandu-se contestarea masurii asiguratorii, s-a prevazut ca *in contra masurii asiguratorii luate si a modului de aducere la indeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum si orice alta persoana se pot plange procurorului sau instantei de judecata, in orice faza a procesului penal*.
Formularea *se pot plange procurorului sau instantei de judecata* nu presupune instituirea unei competente alternative, la alegerea celui care exercita un atare drept procesual, cata vreme dispozitiile de ansamblu ale alineatului mentionat nu reglementeaza o astfel de competenta, ci doar prevad posibilitatea pentru persoanele care au acest drept de a uza de el in orice faza a procesului penal.
A considera altfel ar insemna sa se contravina principiului legalitatii procesului penal, instituit prin art. 2 alin. 1 din Codul de procedura penala, conform caruia *procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege*.
De aceea, modul in care s-a reglementat prin art. 168 alin. 1 din Codul de procedura penala, in urma modificarii ce i s-a adus acestui articol prin Legea nr. 281/2003, competenta de solutionare a plangerii contra masurii asiguratorii nu poate conduce decat la concluzia ca legiuitorul a urmarit ca o astfel de plangere sa fie adresata organului judiciar cu atributie de decizie specific fiecarei faze a procesului penal, iar nu oricaruia dintre aceste organe.
De altfel, in art. 275 din Codul de procedura penala, prin care este reglementata plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, se prevede la alin. 3 ca o astfel de plangere *se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala si se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penala*.
Asa fiind si cum prin nicio alta dispozitie nu se instituie competenta alternativa de solutionare a unor asemenea plangeri, se impune sa se considere ca textul art. 168 alin. 1 din Codul de procedura penala nu poate fi interpretat decat in sensul ca s-a urmarit ca plangerea respectiva sa fie solutionata numai de organul judiciar specific fiecarei faze procesuale, adica de procuror in timpul urmaririi penale si de judecator in timpul judecatii.
In acest sens mai trebuie observat ca, in raport cu specificul normei juridice inscrise in art. 168 din Codul de procedura penala, este exclusa competenta concomitenta a mai multor organe judiciare pentru solutionarea plangerii in aceeasi faza procesuala, pentru ca s-ar contraveni principiului unicitatii organului judiciar in raport cu fiecare etapa procesuala si s-ar crea o situatie inadmisibila de interferenta concomitenta, lipsita de finalitate, intre atributiile mai multor organe judiciare.
Mai mult, din reglementarea data prin art. 278 si 278^1 din Codul de procedura penala reiese, cu valoare de principiu, ca interferenta dintre atributiile procurorului si cele ale instantei de judecata, in legatura cu solutionarea plangerilor impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, nu poate surveni decat in cazuri strict limitate si numai dupa parcurgerea unei etape prealabile de solutionare de catre procurorul ierarhic superior a unei prime plangeri indreptate impotriva rezolutiilor sau ordonantelor de netrimitere in judecata, emise de procurorul care a instrumentat in cauzele respective.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, precum si al art. 414^2 din Codul de procedura penala, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca plangerea intemeiata pe dispozitiile art. 168 din Codul de procedura penala revine in competenta de solutionare a procurorului atunci cand este formulata in cursul urmaririi penale si, respectiv, a instantei de judecata daca se formuleaza in cursul judecatii.
DECIZIE
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si stabilesc:
Competenta de a solutiona plangerea formulata in temeiul art. 168 din Codul de procedura penala revine procurorului in cursul urmaririi penale si, respectiv, instantei de judecata in cursul judecatii.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 15 octombrie 2007.
|
|
.gif)