RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 cu privire la inaplicabilitatea dispozitiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala in cazul plangerii formulate impotriva rezolutiei, ordonantei sau dispozitiei din rechizitoriu de neincepere a urmaririi penale sau de clasare
Publicata in Monitorul Oficial nr. 574/2008 - M. Of. nr. 574 / 30 iul. 2008
|
|
Dosar nr. 13/2007
Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la modul de aplicare a dispozitiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala in cazul plangerii formulate impotriva rezolutiei, ordonantei ori dispozitiei din rechizitoriu de neincepere sau de clasare a cauzei.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 90 de judecatori din totalul de 115 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, solicitand admiterea acestuia in sensul de a se decide ca, in cazul plangerii formulate impotriva rezolutiei, ordonantei ori dispozitiei din rechizitoriu de neincepere a urmaririi penale sau de clasare a cauzei, instanta investita nu poate pronunta solutia prevazuta de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor judecatoresti s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar in aplicarea dispozitiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala in cazul plangerii formulate impotriva rezolutiei, ordonantei ori dispozitiei din rechizitoriu de neincepere a urmaririi penale sau de clasare a cauzei.
Astfel, unele instante au admis plangerea si, desfiintand rezolutia, ordonanta ori dispozitia cuprinsa in rechizitoriu, au retinut cauza spre judecare conform art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala.
Au fost si instante care, admitand plangerea, au desfiintat rezolutia, ordonanta ori dispozitia din rechizitoriu si, facand aplicarea prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedura penala, au trimis cauza procurorului, in vederea inceperii sau redeschiderii urmaririi penale.
In fine, alte instante au considerat ca intr-o astfel de situatie nu poate fi adoptata solutia prevazuta in art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala, intrucat aprecierea existentei probelor este conditionata de inceperea urmaririi penale.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Reglementandu-se in cuprinsul art. 278^1 din Codul de procedura penala procedura privind plangerea in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, la alin. 1 din acest articol s-a prevazut ca *dupa respingerea plangerii facute conform art. 275-278 impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta*, iar in finalul aceluiasi alineat s-a precizat ca *plangerea poate fi facuta si impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu*.
In continuarea reglementarii, prin alin. 7 din articolul mentionat s-a subliniat ca *judecatorul, solutionand plangerea, verifica rezolutia sau ordonanta atacata, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi prezentate*.
Intre solutiile ce pot fi pronuntate in cadrul acestei proceduri, la lit. c) din alin. 8 al aceluiasi articol s-a reglementat si aceea potrivit careia judecatorul *admite plangerea, prin incheiere, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si, cand probele existente la dosar sunt suficiente, retine cauza spre judecare, in complet legal constituit, dispozitiile privind judecata in prima instanta si caile de atac aplicandu-se in mod corespunzator*.
Din interpretarea textului de lege rezulta ca pentru a adopta aceasta solutie judecatorul trebuie sa constate, pe de o parte, ca la dosar exista probe, iar pe de alta parte, ca acestea sunt *suficiente* pentru a retine cauza spre judecare.
Existenta si suficienta probelor la care se refera aceasta solutie prevazuta de legiuitor nu pot fi insa apreciate decat dupa descoperirea si administrarea lor cu respectarea prevederilor legii, cerinta ce nu este susceptibila de a fi asigurata decat in cadrul urmaririi penale, asa cum se subliniaza in definirea obiectului acesteia prin art. 200 din Codul de procedura penala.
Or, rezolutiile de neincepere a urmaririi penale, ca si ordonantele sau, dupa caz, rezolutiile de clasare, nu sunt precedate de efectuarea urmaririi penale in conditiile respectarii procedurii specifice acestei faze procesuale, singura activitate desfasurata de organele de urmarire penala constand in realizarea actelor premergatoare, astfel cum sunt reglementate in art. 224 din Codul de procedura penala.
Avand rol premergator inceperii urmaririi penale, aceste acte fundamenteaza luarea sau neluarea deciziei de declansare a urmaririi penale sau, din contra, pentru neinceperea urmaririi penale.
Fara indoiala, in lipsa garantiilor specifice fazei urmaririi penale, actele premergatoare isi pastreaza caracterul particular de investigatii prealabile, neputand constitui probe in sensul prevederilor art. 63 din Codul de procedura penala.
Ca urmare, elementele stabilite si verificarile facute in cadrul actelor premergatoare, nefiind *probe* in sensul art. 63 si urmatoarele din Codul de procedura penala, nu indeplinesc cerinta cuprinsa in art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala, astfel incat solutia preconizata prin acest articol nu poate fi adoptata decat dupa parcurgerea fazei urmaririi penale, nefiind suficienta doar efectuarea unor acte premergatoare ei.
De altfel, in reglementarea corelativa de la lit. b) din acelasi alin. 8 al art. 2781 din Codul de procedura penala s-a prevazut solutia alternativa in cadrul careia judecatorul *admite plangerea, prin sentinta, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si trimite cauza procurorului, in vederea inceperii sau redeschiderii urmaririi penale, dupa caz*, precizandu-se obligativitatea aratarii motivelor ce au determinat trimiterea cauzei procurorului, precum si de a fi indicate faptele si imprejurarile ce trebuie constatate si prin care anume mijloace de proba, ceea ce inseamna ca, intr-o atare viziune, neefectuarea urmaririi penale ori caracterul ei incomplet impune trimiterea dosarului la procuror.
Rezulta deci ca legiuitorul a reglementat posibilitatea ca, reapreciind elementele stranse in cadrul actelor premergatoare, instanta sa ajunga la concluzia ca acestea contin suficiente date care sa justifice inceperea urmaririi penale, fara sa ii confere si atributul de a o incepe ea insasi, ci a obligat-o sa trimita cauza procurorului competent sa se pronunte cu privire la un asemenea act procedural specific indatoririlor sale.
Asa fiind, din moment ce rezolvarea data de legiuitor in cadrul prevederii de la lit. c) din alin. 8 al art. 278^1 din Codul de procedura penala nu poate contraveni celei de la lit. b) din acelasi alineat, trebuie sa se considere ca numai in masura in care suficienta probelor este de necontestat, ceea ce presupune si administrarea lor in cadrul legal corespunzator fiecarei etape procesuale, s-ar putea retine cauza, spre judecare, ca urmare a admiterii plangerii in temeiul art. 278^1 pct. 8 lit. c) din Codul de procedura penala, aplicabil doar in cazul cand urmarirea penala a fost efectuata.
In consecinta, constatandu-se inaplicabilitatea dispozitiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala in cazul solutiilor de netrimitere in judecata date in cauze in care s-au efectuat numai acte premergatoare, in temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, precum si al art. 414^2 din Codul de procedura penala, urmeaza sa se admita recursul in interesul legii si sa se decida ca, in cazul plangerii formulate impotriva rezolutiei, ordonantei ori dispozitiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale sau clasarea, instanta investita nu poate pronunta solutia prevazuta de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala.
DECIZIE
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Dispozitiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala se interpreteaza in sensul ca:
In cazul plangerii formulate impotriva rezolutiei, ordonantei si dispozitiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale sau clasarea, instanta investita nu poate pronunta solutia prevazuta de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala.
Obligatorie pentru instante, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Pronuntata astazi, 4 iunie 2007.
|
|
