RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. 11 din 18 februarie 2008 cu privire la organul judiciar caruia ii revine competenta sa dispuna, in cursul urmaririi penale, prelungirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau de a nu parasi tara
Publicata in Monitorul Oficial nr. 840/2008 - M. Of. nr. 840 / 15 dec. 2008
|
|
Dosar nr. 68/2007
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-au intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, referitor la organul judiciar caruia ii revine competenta sa dispuna, in cursul urmaririi penale, prelungirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau de a nu parasi tara, in situatia in care aceasta masura a fost luata de un judecator in temeiul dispozitiilor art. 146 alin. 11^1 si, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din Codul de procedura penala.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 87 de judecatori din totalul de 114 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nitu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru a fi admis in sensul de a se stabili ca procurorului ii revine competenta de a dispune prelungirea masurilor preventive ale obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, luate in cursul urmaririi penale de catre judecator, prin aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 111 din Codul de procedura penala si, respectiv, ale art. 1491 alin. 12 din acelasi cod.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor judecatoresti s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale referitoare la competenta organului judiciar de a dispune, in cursul urmaririi penale, prelungirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau de a nu parasi tara, in situatia cand o atare masura a fost luata de un judecator, prin aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 11^1 si, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din Codul de procedura penala.
Astfel, unele instante s-au pronuntat in sensul ca judecatorul este competent sa dispuna prelungirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau a celei de a nu parasi tara in cazul in care, in cursul urmaririi penale, aceasta masura a fost luata de el, prin aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 11^1 si, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din Codul de procedura penala.
S-a motivat ca, in astfel de cauze, prelungirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau a masurii obligarii de a nu parasi tara nu poate fi dispusa de procuror, in calitate de organ de urmarire penala, intrucat asemenea masuri trebuie supuse controlului instantei de judecata sub aspectul legalitatii si temeiniciei.
Intr-o alta opinie, dimpotriva, s-a considerat ca in cazul in care masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea sau a obligarii de a nu parasi tara a fost luata de judecator, prin aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 11^1 si, respectiv, ale art. 149^1alin. 12 din Codul de procedura penala, competenta de a dispune prelungirea acestei masuri revine procurorului.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Prin dispozitiile art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedura penala s-a instituit pentru judecator posibilitatea ca, in caz de respingere a propunerii de arestare preventiva a invinuitului sau inculpatului, daca sunt intrunite conditiile prevazute de lege, sa dispuna luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau pe aceea a obligarii de a nu parasi tara.
Este de observat insa ca din examinarea dispozitiilor legale privind masurile preventive rezulta ca mai exista si alte ipoteze reglementate in legatura cu luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau a celei a obligarii de a nu parasi tara.
Sub acest aspect, trebuie sa se aiba in vedere ca prin art. 145 alin. 1 si art. 1451 alin. 1 din Codul de procedura penala se prevede ca masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea si aceea a obligarii de a nu parasi tara pot fi dispuse fata de invinuit ori inculpat de procuror sau de judecator, in cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, in cursul judecatii.
Pe de alta parte, potrivit alin. 2 al art. 145 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 69 din Legea nr. 356/2006, in cursul urmaririi penale durata masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau tara nu poate depasi 30 de zile, in afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii, iar prelungirea se dispune de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile.
Ca urmare, tinandu-se seama de caracterul restrictiv al interpretarii dispozitiilor procedurale, se impune sa se constate ca indiferent de organul judiciar care a dispus masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea sau tara (procuror sau judecator), in cursul urmaririi penale prelungirea acestei masuri se dispune de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.
Rezulta deci ca prin dispozitiile legale mentionate nu s-a instituit o competenta alternativa a judecatorului si procurorului in luarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau a celei a obligarii de a nu parasi tara, in cursul urmaririi penale, fata de aceea din cursul cercetarii judecatoresti. In atare situatie, competenta de a dispune masura obligarii de a nu parasi localitatea sau pe aceea a obligarii de a nu parasi tara revine judecatorului, in cursul urmaririi penale, numai in cazurile expres prevazute in art. 146 alin. 11^1 si art. 139 alin. 1 din Codul de procedura penala, respectiv in cazul respingerii propunerii de arestare preventiva a invinuitului sau inculpatului ori al schimbarii temeiurilor care au determinat luarea masurii arestarii preventive.
De aceea, se impune concluzia ca, pentru faza judecatii in prima instanta, dispozitiile legale nu prevad verificari privind masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea sau privind masura obligarii de a nu parasi tara, fiind incidente in astfel de situatii dispozitiile referitoare la luarea, inlocuirea, revocarea, respectiv incetarea de drept a acestor masuri prevazute de art. 145 alin. 1, art. 145^1, art. 139 si art. 140 din Codul de procedura penala, spre deosebire de procedura prevazuta in art. 300^2 raportat la art. 160^b din acelasi cod in legatura cu masura arestarii preventive.
Asadar, in cazul dispunerii de catre judecator, in cursul urmaririi penale, a masurii preventive a obligarii invinuitului sau inculpatului de a nu parasi localitatea sau a celei a obligarii de a nu parasi tara, legiuitorul nu a reglementat o procedura asemanatoare cu aceea prevazuta in art. 155 din Codul de procedura penala in legatura cu prelungirea duratei arestarii preventive dispusa de instanta in cursul urmaririi penale, solutie determinata de caracterul exceptional al masurii arestarii preventive care, in reglementarea actuala, poate fi dispusa motivat si numai de judecator.
In aceasta privinta, nu se poate considera ca s-ar aduce atingere protectiei juridice a drepturilor omului, prin prelungirea de catre procuror, in cursul urmaririi penale, a masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau a celei a obligarii de a nu parasi tara, deoarece o atare prelungire se dispune numai in caz de necesitate, concretizata in imprejurarea ca subzista temeiurile care au determinat luarea masurii, iar in conformitate cu art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, privind accesul liber la justitie, prelungirea nici nu este definitiva, impotriva ordonantei prin care este dispusa putandu-se face plangere potrivit art. 140^2 din Codul de procedura penala, iar incheierile pronuntate in aceasta privinta sunt supuse recursului.
De altfel, a atribui judecatorului competenta sa dispuna prelungirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau a celei a obligarii de a nu parasi tara, in cazul in care, in cursul urmaririi penale, a luat anterior aceasta masura, prin aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedura penala, ar echivala cu crearea unor noi norme de reglementare pe calea interpretarii analogice a dispozitiilor existente intr-o alta materie, a arestarii preventive, ceea ce ar fi inadmisibil.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, precum si ale art. 414^2 din Codul de procedura penala, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca masurile preventive ale obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, luate in cursul urmaririi penale de judecator, prin aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedura penala sau ale art. 149^1 alin. 12 din acelasi cod, se prelungesc de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, in conditiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedura penala, respectiv art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedura penala.
DECIZIE
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Masurile preventive ale obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, luate in cursul urmaririi penale de judecator, prin aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedura penala si, respectiv art. 149^1 alin. 12 din acelasi cod, se prelungesc de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, in conditiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedura penala si, respectiv art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedura penala.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18 februarie 2008.
|
|
