Dosar nr. 66/2007
Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-au intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind verificarea legalitatii si temeiniciei actului de trimitere in judecata, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala, in cazul cand inaintarea rechizitoriului instantei competente se face prin adresa, sub semnatura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 87 de judecatori din totalul de 114 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nitu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia in sensul de a se stabili ca semnatura procurorului ierarhic superior, pe adresa de inaintare a dosarului, nu este doar de natura administrativa, ci semnifica faptul ca rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor judecatoresti s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu verificarea legalitatii si temeiniciei actului de trimitere in judecata, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala, in cazul cand inaintarea rechizitoriului instantei competente se face prin adresa, sub semnatura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior.
Astfel, unele instante au considerat ca, in asemenea situatii, verificarea legalitatii si temeiniciei rechizitoriului se presupune efectuata in cazul in care acesta nu a fost infirmat, pentru realizarea conditiilor instituite de art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala fiind suficienta semnatura procurorului ierarhic superior pe adresa de inaintare a dosarului catre instanta competenta.
Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca verificarea rechizitoriului sub aspectul legalitatii si temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala, trebuie concretizata in mentiune expresa, apreciind ca semnarea adresei de inaintare a dosarului de catre procurorul ierarhic superior nu poate presupune indeplinirea obligatiei instituite de acest text de lege.
Examinarea acestor puncte de vedere, in raport cu dispozitiile legale aplicabile, impune sa se tina seama de urmatoarele:
Potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedura penala, rechizitoriul constituie actul de sesizare a instantei de judecata.
Anterior modificarilor aduse Codului de procedura penala prin Legea nr. 356/2006 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2006, rechizitoriul trebuia intocmit de procurorul care a supravegheat urmarirea penala si dispozitia sa de trimitere in judecata producea efecte juridice, ca regula generala, fara ca actul sau sa mai fie supus avizarii procurorului ierarhic superior.
De la aceasta regula existau doua exceptii, in care rechizitoriul era supus confirmarii organului ierarhic superior.
Astfel, dispozitiile art. 209 alin. 5 din Codul de procedura penala prevedeau ca, atunci cand urmarirea penala era efectuata de procuror, rechizitoriul trebuia supus confirmarii prim-procurorului parchetului, iar cand urmarirea penala era realizata de acesta, atributia confirmarii revenea procurorului ierarhic superior.
A doua situatie era prevazuta in art. 264 alin. 2 din Codul de procedura penala. Potrivit acestui text de lege, cand rechizitoriul era intocmit de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzator instantei competente sa judece cauza in fond, acesta era supus confirmarii procurorului de la parchetul corespunzator acestei instante.
In ambele ipoteze, confirmarea rechizitoriului, care este actul de sesizare a instantei, reprezenta o ratificare a acestuia, iar neconfirmarea lui in cazurile aratate mai sus atragea sanctiunea nulitatii absolute, daca neregularitatea actului de sesizare nu putea fi inlaturata de indata si nici prin acordarea unui termen.
Or, ca efect al modificarilor aduse prin actele normative mentionate, dispozitiile art. 209 alin. 5 si art. 264 alin. 2 din Codul de procedura penala au fost abrogate, astfel ca, in reglementarea actuala, singurele dispozitii care se refera la emiterea rechizitoriului, ca act procedural de sesizare a instantei, sunt cele ale art. 264 din Codul de procedura penala.
In acest sens, este de observat ca, prin noile reglementari, s-a eliminat confirmarea rechizitoriului de catre procurorul-sef in cauzele in care urmarirea penala se efectueaza de catre procuror, apreciindu-se ca fiind o masura de control si o ingerinta din partea conducatorului parchetului, in conditiile in care nu are atributii privind intocmirea actelor de urmarire penala, asa cum rezulta din expunerea de motive la Legea nr. 356/2006.
Asa fiind, se impune sa se constate ca, in aceasta materie, institutia confirmarii a fost inlocuita cu institutia verificarii, incat implicarea procurorului ierarhic superior este limitata in prezent la competenta de a verifica rechizitoriul, sub aspectul legalitatii si temeiniciei, in conformitate cu prevederile alineatului 3 al art. 264 din Codul de procedura penala.
Activitatea de verificare se poate finaliza prin identificarea unor carente de legalitate sau/si temeinicie ori, dimpotriva, cu concluzia deplinei conformitati a rechizitoriului cu cerintele de temeinicie/legalitate.
Este adevarat ca, potrivit art. 264 alin. 4 din Codul de procedura penala, *daca rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic superior care a efectuat verificarea il inainteaza instantei competente, impreuna cu dosarul cauzei*.
Dar, neprevederea expresa in legea procesuala a formei care trebuie sa o imbrace actul procesual al verificarii legalitatii si temeiniciei rechizitoriului, nu poate inlatura obligativitatea mentionarii explicite a verificarii.
De altfel, nici dispozitiile procedurale anterioare nu prevedeau modalitatea in care trebuia consemnata in scris confirmarea rechizitoriului de catre prim-procuror. Cu toate acestea, atestarea procedurii de confirmare se facea prin mentiune expresa pe rechizitoriu, cu semnarea si parafarea de catre prim-procuror a rechizitoriului supus confirmarii.
Or, indeplinirea procedurii de verificare prevazute in art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala nu trebuie sa fie echivoca si nici nu poate fi considerata ca ar rezulta implicit din semnarea unei adrese de inaintare a dosarului, cat timp rechizitoriului ii lipseste mentiunea privind verificarea lui sub aspectul legalitatii si al temeiniciei.
Adresa de inaintare semnata de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondenta intre autoritatile judiciare, sesizarea instantei neputand fi decat efectul rechizitoriului, care trebuie sa cuprinda dispozitia de trimitere in judecata si mentiunea verificarii acestuia sub aspectul legalitatii si temeiniciei de catre prim-procurorul parchetului.
Lipsa verificarii legalitatii si temeiniciei rechizitoriului invalideaza sesizarea instantei, aceasta fiind facuta cu incalcarea unor dispozitii legale esentiale.
Pe de alta parte, trebuie observat ca in art. 300 alin. 1 din Codul de procedura penala se prevede ca *instanta este datoare sa verifice din oficiu, la prima infatisare, regularitatea actului de sesizare*.
Ca urmare, din aceste prevederi reiese in mod vadit ca instanta, constatand neregularitatea actului de sesizare, sub aspectul lipsei mentiunii referitoare la verificarea rechizitoriului cu privire la legalitate si temeinicie, in conditiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedura penala, trebuie sa dispuna inlaturarea ei, dupa caz, fie de indata, fie prin acordarea unui termen.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, si ale art. 414^2 din Codul de procedura penala, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se decide ca dispozitiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala se interpreteaza in sensul ca rechizitoriul trebuie sa contina mentiunea *verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei* si ca lipsa acestei mentiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, in conditiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedura penala, o atare lipsa putand fi inlaturata, dupa caz, fie de indata, fie prin acordarea unui termen in acest scop.
DECIZIE
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID
Admit recursul in interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Dispozitiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala se interpreteaza in sensul ca, rechizitoriul trebuie sa contina mentiunea *verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei*.
Lipsa acestei mentiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, in conditiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedura penala, in sensul ca ea poate fi inlaturata, dupa caz, fie de indata, fie prin acordarea unui termen in acest scop.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18 februarie 2008.
|
|
