DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente
Cursuri Lupu&Partners

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English





(P)Scoala de Muzica PianoForte, cursuri de canto, pian si vioara pentru copii si adulti

(P)Cursuri de Limbi Straine
(P)Traduceri si Interpretariat

Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Noi teorii in dreptul muncii (IV) - Originea contractului individual de munca: statutele breslelor


Costel Gilca




av. Costel Gilca
Director - Revista de Drept Social

Am demonstrat anterior ca primul Cod al muncii roman este reprezentat de Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912. De asemenea am realizat si o analiza a continutului Legii din 1912 in care am observat o similitudine intre dispozitiile cuprinse in aceasta lege si normele Codului muncii actual.

In cele ce urmeaza vom realiza un istoric al reglementarii Codului muncii, pentru a descoperi originile contractului individual de munca.

Vom prezenta mai intai teoriile actuale existente in dreptul muncii conform carora initial contractul individual de munca a fost reglementat de dispozitiile Codului civil, acesta considerandu-se, in teoriile actuale, a se afla la originea contractului individual de munca. De aici ar rezult ca dreptul muncii s-a desprins ca ramura de drept din dreptul civil (A).

In teoria noastra apreciem ca originea contractului individual de munca se regaseste in statutele breslelor, ca dispozitiile Codului civil nu au avut nici o inraurire asupra contractului individual de munca, cele doua avand o dezvoltare paralela. De aici, si teoria noastra conform careia dreptul muncii s-a dezvolta paralel cu dreptul civil, fiind o ramura distincta de dreptul civil (B).


A. Prezentarea teoriei actuale

In doctrina din perioada regimului comunist se preciza: "mentionat in Codul civil (art. 1470 pct. 1) ca unul din felurile de locatie a lucrarilor, alaturi de contractul de antrepriza si cel de transport, reglementat ulterior mai amplu si denumit ca atare prin legea contractelor de munca din 5 aprilie 1929, contractul de munca s-a prefacut in oranduirea socialista — cand insusi dreptul muncii a devenit in tara noastra o ramura de drept distincta — in institutia centrala si fundamentala a dreptului muncii, premisa celorlalte institutii ale acestuia. Pe plan juridic, aceasta transformare de esenta a continutului, functiei si finalitatii contractului de munca, in concordanta deplina cu baza economica a noii oranduiri, s-a desavarsit prin intrarea in vigoare a codului muncii anterior (11 iunie 1950), cand s-au abrogat implicit si dispozitiile art. 1470 pct. 1 din codul civil, includerea contractului de munca in randul contractelor civile de locatiune a lucrarilor fiind incompatibila cu institutia contractului de munca socialist" (s.ns)(1).

Aceasta teorie a fost preluata ulterior de toate mai toate tratatele de dreptul muncii din Romania.

Astfel, in tratatul sau din anul 2010 prof. Alexandru Ticlea preia aproape in totalitate cele mentionate in Tratatul de dreptul muncii din 1978: "Repere istorice(2). Initial, contractul individual de munca a fost reglementat de art. 1470 pct. 1 din Codul civil, alaturi de contractul de antrepriza si de cel de transport, ca una din felurile de locatiune a lucrarilor, si anume "aceea prin care persoanele se obliga a pune lucrarile lor in serviciul altora". Era cunoscut sub denumirea de contractul de locatiune de munca (art. 1413 din Codul civil.) (3) El a fost prevazut distinct, pentru prima data, de Legea contractelor de munca din anul 1929. Ulterior, a facut obiect principal de reglementare atat pentru Codul muncii din 1950, cel din 1972, cat si pentru Codul muncii, in vigoare de la 1 martie 2003".

In tratatul sau de dreptul muncii profesorul Ion Traian Stefanescu nuanteaza foarte mult, apropiindu-se de teoria noastra, insa nu in totalitate precizand "in Romania, locatiunea de servicii era reglementata de art. 1470 din Codul civil pct. 1 in mod sumar, limitandu-se la formularea numai a obligatiilor corelative principale: obligatia de a munci si, respectiv, plata muncii. Dupa o evolutie de peste o jumatate de secol, asa cum am aratat, contractul individual de munca s-a desprins clar de contractele civile prin Legea asupra contractelor de munca din 1929, ceea ce a constituit, in timp, si premisa pentru constituirea unei ramuri distincte de drept - dreptul muncii (5).

In cursul universitar prof. Alexandru Athanasiu (6) precizeaza "in dreptul romanesc, contractul individual de munca isi are originea in contractul de locatiune de servicii. Codul civil roman consacra trei tipuri de locatiune: locatio rei (locatiunea lucrurilor, a bunurilor) locatio operis faciendi (locatiunea intreprinzatorilor de lucrari si carausilor) si locatio operarum (locatiunea de servicii). Locatiunea serviciilor reprezinta una dintre cele trei categorii de locatiune a lucrarilor si anume, potrivit art. 1470 pct. 1 C. civ., "aceea prin care persoanele se obliga a lucrarile lor in serviciul altora".

Un alt autor de dreptul muncii, intr-un articol consacrat conventiei civile de prestari servicii precizeaza "reglementat pentru prima oara in Codul civil, art. 1413, sub denumirea de contract de locatiune de munca, contractul individual de munca era considerat de acelasi act normativ ca fiind unul dintre felurile de locatiune a lucrarilor, anume acela "prin care persoanele se obliga a pune lucrarile lor in serviciul altora" (art. 1470, pct. 1). Ulterior, contractul individual de munca a cunoscut o reglementare distincta, mai intai prin Legea contractelor de munca din anul 1929, dupa care a constituit obiect principal de reglementare atat pentru Codul muncii din 1950 si 1972, cat si pentru Codul muncii in vigoare la 1 martie 2003" (7).


B. Noua teorie – contractul individual de munca a fost reglementat de statutul breslelor

Am vazut ca in unanimitate teoriile actuale apreciaza ca in dreptul roman contractul individual de munca a fost reglementat pentru prima data in Codul civil.

Dupa cum am precizat si am demonstrat anterior, contractul individual de munca il gasim reglementat pentru prima data in mod explicit in Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912, care isi are originile in statutele breslelor.

In continuare vom realiza o analiza a istoricului reglementarii relatiilor de munca pentru a putea observa faptul ca norme specifice raporturilor de munca le regasim in stautele breslelor si nu in Codul civil.

Primul Cod al muncii Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912, are insa si ea un istoric, fiind de fapt continuatoarea unei traditii vechi in dreptul muncii roman, cu mult mai veche decat Codul civil din 1864.

Astfel, Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti aceasta abroga Legea meseriilor din 1902: "Legea pentru organizarea meseriilor din 1902 si legea din 1906, promulgata prin inaltul Decret Regal cu No. 1.203 din 12 Martie 1902, sunt si raman abrogate" (art. 113 din Legea din 1912).

Asadar, primul Cod al muncii isi regaseste originea in Legea meseriilor din 1902 pe care il abroga si il inlocuieste. Singura diferenta majora dintre cele doua o reprezinta campul de aplicare. Astfel, spre deosebire Cele doua legi au din punctul de vedere al reglementarii relatiilor de munca aceleasi norme legale, singura diferenta majora dintre Legea din 1902 si legea din 1912 fiind data de campul de aplicare al legii. Astfel, Legea din 1912, se aplica atat meseriasilor din bresle, cat si lucratorilor din intreprinderile industriale, in vreme ce Legea meseriilor din 1902 avea un camp de aplicare restrans, aplicand-se numai meseriasii din bresle.

La randul ei Legea din 1902 repezita legiferarea unui proiect de lege din 1888, care avea ca scop reglementarea organizari breslelor, realizandu-se implicit si o reglementare a relatiilor de munca din interiorul breslelor. Asadar, originile relatiilor de munca, pe aceasta filiera se pierd in negura timpului, in statutele breslelor si nu se intalnesc absolut deloc cu reglementarile din Codul civil

Ca Legea meseriilor din 1902 a reglementat organizarea breslelor si a relatiilor de munca din interiorul acesteia reiese din lucrarea lui V. D. Viespescu (8) de la 1929, pe care o prezentam in extenso pentru a intelege mai bine realitatile raporturilor de munca din acea perioada.

"Regimul muncii de la 1873—1918. Sfaramarea breslelor a dat prilej mestesugarilor streini sa exercite o concurenta foarte serioasa in paguba mestesugarilor romani.

Din expunerea de motive a proiectului de lege Carp din 1888, cat si din aceia a proiectului Filipescu din 1900, despre cari vom vorbi mai departe, reiese in mod evident starea nenorocita a mestesugarului roman la acea data.

Desfiintarea breslelor, care insemneaza desfiintarea privilegiului ce-l acorda organizarea ei mestesugarului roman, nu insemneaza decat deschiderea portilor mestesugarilor streini, si in special celor austro-ungari. Odata stavila sfaramata, mii de mestesugari trec Carpatii, concureaza munca mestesugarului bastinas, invingandu-l.

Cauza importanta care a contribuit la mizeria ce a cuprins pe mestesugarul roman in aceasta epoca, adica dupa 1873, stare nenorocita, care a dainuit pana la 1888, fara ca macar sa se fi incercat cea mai mica imbunatatire a acestei situatiuni, a fost - desigur - concurenta mestesugarilor austro-ungari, mult mai bine pregatiti decat mestesugarii nostri.

Cadrul breslei tinuse pe mestesugarii romani departe de noile perspective ale industriei, ce le adusesera in occident descoperirile secolului al XVIII-lea. Mestesugarul roman ramasese in urma si sfaramarea breslei l-a pus deodata in fata acestor noi perspective, surprinzandu-l cu desavarsire nepregatit, din care cauza concurenta mestesugarilor streini, carora li se deschisese larg portile, invinge.

Si mica industrie nationala ce existase pana Ia 1873 este inlaturata si inlocuita cu cea streina.

Eu cred insa ca acest fapt a fost un bine, caci a dus la o cat mai grabnica evolutie a industriei noastre.

Ceea ce a fost rau a fost pretul scump cu care s-a platit aceasta transformare, care este reprezentat prin suferinta de nedescris ce a cuprins pe toti mestesugarii romani.

Vina cea mare ce revine celor ce guvernau este ca nu s-au preocupat de loc de indreptarea acestei stari de lucruri.

Nici cea mai mica incercare de la 1873, pana la 1888, cand Petre Carp intocmeste un proiect, ce nu este legiferat; apoi Nicolae Filipescu intocmeste un al doilea proiect de lege, care are aceeasi soarta si, in sfarsit, la 1902, V. Missir supune Parlamentului Legea Meseriilor, care este votata.

In expunerea de motive a acestei legi, autorul ei marturiseste ca aducerea pe biroul Parlamentului i-a fost impusa si grabita de starea de mizerie crescanda a mestesugarilor si mai ales de spiritul care incepuse sa-i cuprinda, impingandu-i pana la miscari de strada".

Rezulta din cele de mai sus ca a fost necesara o reglementare a situatiei mestesugarilor pentru imbunatatirea conditiilor acestora. Legea meseriilor din 1902 reglementeaza nu numai organizarea acestora, dar si relatiile de munca.

Asadar, relatii de munca reglementate le intalnim in interiorul breslelor si nu in Codul civil, acesta fiind considerat un corp strain la vrea adoptarii sale atat pentru relatiile civile, dar cu atat pentru relatiile specifice dreptului muncii incipient.

Trebuie sa precizam ca in conformitate cu statisticile vremii la 1860 existau in Tarile Romane 12 000 de stabilimente industriale care foloseau munca platita. Dupa cum se stie Codul civil a fost adoptat in 1864. Asadar, regasim relatii de munca anterior adoptarii Codului civil. Aceste relatii de munca erau reglementate prin statutul breslelor, obiceiul locului si tipul de contract numit "invoiala partilor", contract specific relatiei de munca.

Nu este nici o surpriza, din perspectiva noii teorii, ca la 50 de ani de al adoptarea Codului civil, regasim in legislatia muncii utilizata expresia "invoiala partilor" si nu termenul de contract de locatiunea muncii sau alt timp de contract reglementat de Codul civil, deoarece expresie "invoiala partilor" este mult mai veche si exprima realitati pe care partile raportului de dreptul munci le percepeau in mod direct, spre deosebire de termenul de contract de locatiunea muncii, neologism, termen savant care greu de utilizat, aceasta in conditiile in care, asa cum am aratat cu alta ocazie, Codul civil nu a reglementat contractul de locatiunea muncii, ci doar a enumerat, astfel incat lucratorii si patronii au ignorat complet Codul civil.

Este inadmisibil sa admitem ca dupa adoptarea Codului civil la 1864 lucratorii sau chiar patronii vor folosi expresia mult prea savanta de "locatiunea muncii", in locul firescului "invoiala partilor", este unul din motivele pentru care Legiuitorul din 1912 va utiliza tot termenul de "invoiala partilor".

Ca, in dreptul roman, contractul individual de munca isi gaseste sursa in "invoiala partilor" si nu in locatio opreris, sau locatio operarum, rezulta din analiza dispozitiilor legii din 1912 si a originii acesteia.

Astfel, chiar in textul legii, atunci cand reglementeaza tipul de contract dintre patron si ucenic sau lucrator, foloseste expresia de "act scris de invoire" si nu termenul consacrat de Codul civil inca din 1864 de "locatiunea muncii". De ce oare legiuitorul nu a folosit termenul consacrat de "contract de locatiunea muncii" ci a utilizat termenul de "invoiala partilor"? Raspunsul nu poate fi decat unul singur. Legiuitorul a preluat termenul care se utiliza in epoca, termen mult prea consacrat in relatiile de munca pentru a-l inlocui cu alt termen, care nu exprima realitatea relatiilor de munca.

In perioada interbelica au existat multe voci avizate, care considerau ca nu regasim in Codul civil nu putem sa regasim contractul de munca deoarece acesta are prin insasi natura lui elemente specifice care nu concorda cu relatiile de munca.

Astfel, la 1910 se aprecia: "Daca veti cauta in codul civil, cum e reglementat contractul de munca, veti vedea ca legiuitorul a dat uitarii reglementarea acestui contract. Nu veti gasi decat doua articole: unul care spune ca cineva nu poate sa-si angajeze serviciile sale decat pentru un timp determinat, celalalt care spune ca in caz de conflict intre un patron si un lucrator, relativ la salariul sau, patronul e crezut pe cuvant. Iata tot ce gasim in codul civil: in loc de reglementarea contractului, proclamarea unei inegalitati ce nu mai corespunde ideilor timpului" (9).

De asemenea, in expunerea de motive la Codul muncii care a fost propus a fi aprobat in 1920 se arata:

"Contractul de munca, desigur notiunea de baza, este el ceva specific si cu totul deosebit de cele cuprinse in actualele dispozitiuni ale codului civil sau e o notiune mai generica numai? In articolul 1470 codul civil se vorbeste de locatia de servicii si de locatia de lucrari. E pastrata asa dar inca vechea distinctiune romana dintre locatio conductio operarum si locatio conductio operis faciendi. N-am pastrat terminologia si diviziunea de mai sus, cum n’au facut-o de altfel nici alte legislatii straine, pentru motivele ce urmeaza.

Elementele constitutive ale contractului de munca sunt: a) o prestare de serviciu din partea unuia dintre contractanti, si b) o remunerare, socotita dupa un mod anumit, datorita de celalalt. Ambele aceste elemente se gasesc insa tot atat de marcate si in locatia de serviciu, ca si in locatia de lucrari. Pastrand distinctiunea veche, ar urma ca lucratorul platit cu lucrarea sau cu bucata sa fie considerat ca legat printr un contract deosebit de al aceluia platit cu ziua, bunaoara. Or, elementul esential in ambele cazuri este munca cu care s’a angajat fiecare din ei.

Dar noua notiune — contract de munca — mai are marele avantaj ca determina prin ea insasi caracterul specific al contractului de care ne ocupam.

Intervine insa un argument in plus, dedus din patrunderea naturei juridice a raportului dintre patron si salariat. Nu mai departe decat acum cateva decenii in urma intre patron si salariat era un raport de dependenta, de subordonare. Cine oferea munca era in totdeauna inferior din toate punctele de vedere, dar mai ales din cel economic. Daca astazi situatia de fapt e inca putin ameliorata, tendinta, imprimata mai cu seama prin organizarea colectivitatilor, este de a introduce raporturi dela egal la egal. Munca este considerata ca un factor tot atat de important in productiune ca si capitalul si aceasta conceptie nu mai poate sta pe acelas plan cu vechea conceptie a locatiei.

In adevar, locatia presupune ca o parte e proprietar si ca cealalta este in dependenta de prima. Tocmai contractul de munca tinde sa inlature, pentru moment, desigur in parte numai, dar nu fara insemnate urmari, neajunsul de mai sus, ramanand ca ideea odata patrunsa si convingerea formata, organizatiile sociale sa o valorifice in fapt Contractul de munca trebuie sa devie acordul a doua vointi, libere in darea consimtimantului.

Si daca este asa, apoi contract de munca va fi si acolo unde va fi vorba de munca intelectuala, dupa cum tot contract de munca va fi, indiferent daca cel ce s’a angajat sa o presteze o va face in fabrica, atelier, biurou, la domiciliu sau aiurea.

De asemenea va fi contract de munca si nu vanzare, atunci cand cel ce savarseste munca furnizeaza si materia, dar ca un accesoriu, caci va ramane in picioare principiul ca: "accesoriul urmeaza principalul»."

Asadar, legiuitorul insusi a refuzat utilizarea termenilor consacrati de Codul civil si nu intamplator, ci pentru ca acesta nu reprezenta realitatea. Daca incepand cu anul 1920 incepe sa fie consacrat termenul "contract individual de munca" care probabil castigase suficienta notorietate, in sec. XIX si inceput de secol XX se utiliza termenul de "invoiala partilor" respectiv "act scris de invoiala partilor". Niciodata nu a fost utilizat, cu exceptia lucrarilor de specialitate, dar si atunci fara o analiza temeinica, termenii consacrati de Codul civil.

Legea din 1912 foloseste in tot cuprinsul ei numai termenul de "invoiala":

  • art. 31. — Legaturile dintre patroni, mesteri, calfe, lucratori, muncitori, calfite si ucenici se statornicesc prin legea de fata si prin invoielile partilor" (s.ns).
  • "art. 33 Orice invoiala dintre ucenic, calfite, lucratori, muncitori, calfe, mesteri si patroni nu va fi desavarsita decat dupa trecerea unui timp de incercare" (s.ns).
  • "art. 44. — Daca intre parintii sau tutorii ucenicilor si calfitelor nevarstnici si patroni nu s’a incheiat o invoiala scrisa, atunci, dupa termenul de incercare prevazut in prezenta lege, se va indatora patronul a indeplini invoiala obisnuita, aratata in statutele breslei". (s.ns).
  • "art. 45 (1) Actele scrise de invoiala intre ucenici, calfite, calfe, lucratori, mesteri si patroni sunt scutite de orice taxa de timbru si inregistrare. Aceste acte se vor inregistra la breasla." (s.ns).
  • "art. 45 (2) Actele de invoiala dintre muncitorii din fabrici si patroni vor fi de asemenea scutite de taxa de timbru si inregistrare si se vor inregistra la corporatie. Actele odata inregistrate fac deplina dovada a cuprinsului lor." (s.ns).

    Din analiza atenta a dispozitiilor Legii din 1912 rezulta ca legiuitorul nu face nici o trimitere al dispozitiile Codului civil, ci precizeaza foarte clar ca in relatiile de munca nu se aplica dispozitiile art. 1410, 1470-1472 din Codul civil, ci se aplica Legea din 1912 si invoiala partilor. Ce poate fi aceasta invoiala a partilor decat contractul individual de munca.

    Este posibil sa fie doar o diferenta lingvistica? Este posibil ca in fapt "invoiala partilor" sa fie fost in realitate contractul de locatiunea muncii?

    In ceea ce ne priveste apreciem ca este foarte putin probabil ca "actul de invoiala scrisa" sa fie contractul de locatiunea muncii, deoarece in acest caz pe de o parte legiuitorul l-ar fi mentionat in mod expres in textul legii de la 1912, iar pe de alta parte el ar fi intrat in vocabularul uzual, prin deasa lui folosinta, iar legiuitorul l-ar fi preluat. Or constatam ca el nu este utilizat decat in lucrari stiintifice, ceea ce inseamna ca acesta a fost si a ramas un corp strain relatiei de munca.

    De ce dupa 50 de ani de la adoptarea Codului civil, de "utilizare" a termenului de "contract de locatiunea muncii" oameni simplii, lucratorii mai foloseau tot termenul "invoiala partilor" daca ei incheiau "conventie civila"? De ce nu a intrat in uz? Tocmai prin neuzul acestei expresii.

    Apreciem ca fiind rezonabil argumentul ca lucratorul nu a folosit in relatia lui cu patronul termenul "contract de locatiunea muncii", ci a utilizat expresia "invoiala partilor". El utiliza termenul specific raporturilor de munca "invoiala partilor", un termen simplu si pe intelesul lui. Daca ar fi utilizat, chiar si numai prin semnarea contractului, expresia contractul de "locatiunea muncii", in 50 de ani de uz, cu siguranta s-ar fi impus lingvistic, daca nu in forma sa livresca, cel putin intr-o forma populara apropiata, insa in nici un caz nu ar mai fi existat expresia "invoiala partilor". Intre expresia "invoiala" si "contract de locatiunea muncii" este o diferenta fonetica foarte mare, ceea ce conduce la concluzia ca cei care ar fi trebui sa utilizeze contractul din Codul civil, nu l-au folosit niciodata, folosind in schimb termenul specific raporturilor de munca din perioada breslelor..

    In ceea ce ne priveste apreciem ca timpul de contract numit "invoiala partilor"/"act scris de invoiala" si "contractul de locatiunea muncii" reglementat de art. 1410, 1413, 1470-1472 Cod civil sunt doua tipuri de contracte diferite, care nu au nici o legatura unul cu celalalt.

    De altfel am precizat cu prilejul altei lucrari (10) ca in dreptul roman Codul civil nu a reglementat niciodata contractul de locatiunea muncii, ci doar l-a enumerat. Aceasta pare a fi si unul din motivele pentru care expresia "conventia de locatiunea muncii" sau alt timp de contract enumerat in Codul civil, nu s-a consacrat si nici nu s-a folosit.

    Asadar, apreciem ca in dreptul roman contractul individual de munca nu isi gaseste originea in contractul de locatiunea muncii, reglementat de Codul civil, ci in regulamentele breslelor. Pe cale de consecinta rezulta ca dreptul muncii s-a dezvoltat ca o ramura distincta de drept, paralel cu dreptul civil si nu s-a desprins din dreptul civil, asa cum precizeaza teoriile actuale.

    Ca actual Cod al muncii isi gaseste originea in statutele breslelor rezulta din urmatoarea succesiunea de legi: Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (11) abroga si inlocuieste Legea nr. 10/1972 – Codul muncii , care abroga si inlocuieste Legea nr. 3/1950 – Codul Muncii ,, care abroga si inlocuieste Legea contractelor de munca din 1929 (13), care abroga si inlocuieste Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 (14), care abroga si inlocuieste Legea meseriilor din 1902 (15) care reglementeaza relatiile de munca din interiorul breslelor si inlocuieste statutele acestora.
    -----------
    (1) Sanda Ghimpu, I.T. Stefanescu, Serban Beligradeanu, Gh. Mohanu, Tratat de dreptul muncii, 1978, vol. I, p. 163.
    (2) Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea, Dreptul muncii, Editia a II-a revazuta si adaugita, editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 136; Alexandru Ticlea Tratat de dreptul muncii, editia a III-a, editura Universul juridic, 2009, p. 341.
    (3) Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, editie ingrijita de Gabriela Bucur, Marian Florescu, Editura All Educational, Bucuresti, 1998, p. 6.
    (4) I.T Stefanescu, Tratat teoretic si practic de drept al muncii, editura Universul Juridic, 2010, p. 223.
    (5) I. T. Stefanescu, Contractul individual de munca, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 19. A se vedea, pentru evolutia contractului individual de munca in perioada interbelica, M. I. Barasch.
    (6) Alexandru Athanasiu, Luminita Dima, Curs Universitar – Dreptul muncii, editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 23. 23.
    (7) Constantin Bratu, Capacitatea juridica a persoanelor la incheierea contractului de munca, Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 4/2008.
    (8) V.D. Viespescu Evolutia regimului muncii industriale in Romania, 1929
    (9) Dem Negulescu, Analiza proectului asupra contractului de munca, Albert Baer, Bucuresti, 1910, p. 3.
    (10) A se vedea Costel Gilca Originea contractului individual de munca se regaseste in regulamentele breslelor si nu in Codul civil, in Reviste de dreptul muncii nr. 8/2011 si nr. 9/2011.
    (11) Art. 191 Prezentul cod al muncii intra in vigoare la 3 luni de la publicarea sa in Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania. Incepind de la aceiasi data se abroga Codul muncii din 8 iunie 1950, cu modificarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrate.
    (12) Art. 139 Legea asupra contractelor de munca din 5 Aprilie 1929, Legea Nr. 711 din 6 Septembvrie 1946, pentru jurisdictia muncii (republicata in Monitorul Oficial Nr.132 bis din 9 Iunie 1948), dispozitiunile din Legea Nr. 10 din 1 Ianuarie 1949 pentru organizarea Asigurarilor Sociale de Stat cu exceptia Art. 16 -23 inclusiv, Art. 25 si Art. 27, referitoare la pensiile de invaliditate, batranete si pensia urmasilor in caz de pierdere a sustinatorului, Decretul Nr.29 din 29 Ianuarie 1949 pentru reglementarea drepturilor si indatoririlor salariatilor administrativi si a personalului tehnic de conducere din institutii si intreprinderi de Stat si cooperative de orice fel, precum si toate dispozitiunile din legi, contrarii Codului de fata, se abroga.
    (13) Expunere de motive la Legea din 1929: "Relatiunile contractuale dintre patroni si salariati sunt reglementate in Vechiul Regat si Basarabia de legea meseriilor din 1912", Art. 124. Toate dispozitiile legale, regulamentare sau de alt ordin referitoare Ia contracte de munca, se abroga.
    (14) Art. 113 Legea pentru organizarea meseriilor din 1902 si legea din 1906, promulgata prin inaltul Decret Regal cu No. 1.203 din 12 Martie 1902, sunt si raman abrogate".
    (15) A se vedea V. D Viespescu Evolutia regimului muncii industriale in Romania, Tipografia «ROMÂNIA NOUA», BUCURESTI, 1929 " Nici cea mai mica incercare de la 1873, pana la 1888, cand Petre Carp intocmeste un proiect, ce nu este legiferat; apoi Nicolae Filipescu intocmeste un al doilea proiect de lege, care are aceeasi soarta si, in sfarsit, la 1902, V. Missir supune Parlamentului Legea Meseriilor, care este votata. In expunerea de motive a acestei legi, autorul ei marturiseste ca aducerea pe biroul Parlamentului i-a fost impusa si grabita de starea de mizerie crescanda a mestesugarilor si mai ales de spiritul care incepuse sa-i cuprinda, impingandu-i pana la miscari de strada"


    Prezentul studiu se fundamenteaza pe studierea celor 68 de carti in dreptul muncii publicate in perioada 1892 – 1956, a peste 200 de documente primare privind miscarea muncitoreasca din perioada 1775 – 1945, in total 14000 de pagini


    Detalii autor
    avocat Costel GILCA
    Director - Revista de Drept Social
    CostelGilca.ro
    Clubul de Drept Social

    03-02-2012



    Comentarii introduse



    Introducere comentariu 26-09-2018  


    Nu poti introduce un comentariu nou fara a fi inregistrat.
    Pentru a te inregistra ca membru intra aici







    Alte articole





    Termeni juridici, grupare tematica



  • Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    162 useri online

    Useri autentificati: