In dulcele stil scolastic...
Magdalena Popeanga
|
|
Cambridge, 1625 d.H.
Spiritul scolastic se simte in portile, curtea, camerele, salile de curs, mintile cursantilor. Unii il detesta, unii il vad ca pe unica solutie, altii se lasa dusi de valul nevazut care il tine la moda sau il doboara.
Trecem peste felul in care se facea educatia in acea vreme, peste conceptia bataii care este rupta din rai, peste rigoare si ramanem putin sa reflectam la silogisme si.... proluziuni. Ultimul, un termen putin folosit in prezent, pentru multi necunoscut.
Potrivit dexonline.ro,
PROLUZIUNE s.f. (Liv.) 1. Cuvant introductiv; introducere. 2. Lectie de deschidere a unui profesor universitar atunci cand a obtinut o catedra.
In 1625, la Cambridge si nu numai, proluziunea (prolusiones, l.lat.) era un exercitiu academic sustinut in limba latina, in public, in prezenta studentilor si a corpului profesoral. Practica lui frecventa ar fi trebuit sa dezvolte talentele oratorice si spiritul de contradictie ale studentilor.
Exercitiul incepea prin atribuirea unor teme, iar, la termenul convenit, in sala de Conferinte, studentul trebuia sa prezinte lucrarea pe tema primita, aceasta continand argumente pro. Publicul trebuia sa aduca argumentele contra. Silogismele jucau un rol principal in acest exercitiu. John Milton le considera jocuri de cuvinte goale, si pentru el si multi altii, reprezentau un chin. De multe ori, concluziile oratorului ajungeau sa fie rupte, lipsite de orice realitate, din dragul de a dezbate si de a argumenta cu orice pret.
Romania, 2020 d.H.
Am terminat de multa vreme facultatea, sunt departe de a stii ce curente educationale sunt la moda, dar spiritul meu incetosat simte nevoia unor exercitii. Ideea proluziunilor mi s-a parut interesanta, am folosit-o in trecut, acum 13 ani, creand un joc, ce la vremea respectiva, a avut mult succes pe un alt site.
De data aceasta, am decis sa scriu despre ele. Mi-am permis sa imi dau singura tema, sa scriu argumentele aici, si sa va invit sa intrati in jocul meu de oameni mari, dand argumentele contra. Departe de mine gandul de a avea cunostintele academice sau cultura celor ce, in secolul al 17-lea, isi duelau mintile...
Tema
Este categoria mostenitorilor rezervatari o categorie ce ar trebui sa dispara din viitoarea reglementare a Codului civil?
Pro
Categoria mostenitorilor rezervatari este aceea a mostenitorilor ce nu pot fi dezmosteniti total, ei avand parte de ceea ce se numeste rezerva succesorala. Aceasta ii apara pe mostenitorii rezervatari, ei avand un drept propriu, nascut la data deschiderii succesiunii, chiar impotriva vointei defunctului, exprimata prin liberalitati sau dezmosteniri.
Discutiile despre averi si dezmosteniri au atras intotdeauna, de cand este lumea lume, si patimile generate de aceasta tema ne sunt binecunoscute, fie ca apar, motivat sau nu, ca temeri ale parintelui sa nu fie deposedat de averea sa/ de locul sau/de tronul sau, fie ca apar ca temeri ale copilului ce nu doreste sa fie lipsit, dupa moartea parintelui, de agoniseala de o viata a acestuia din urma.
In fantezie sau in realitate, ii avem pe Apsu ucis de fiul sau, Ea, in mitologia babiloniana, in mitologia greaca, Cronos l-a ucis pe Uranus, in China imparatul Zhu Wen a fost ucis de fiul sau Zhu Yougui, Iyasus I al Etiopiei a fost ucis de fiul sau Tekle Haymanot, samd lista ar putea continua.
De cealalta parte avem si un Cronos din nou, monstrul mitologic care isi inghite copiii nenascuti, o Medeea, o "La Llorna" in folclorul latin american.
Interesul discutiilor privind aceasta categorie se manifesta in cazul mortii unei persoane, cand, cei aflati in categoria protejata de lege, sunt dezmosteniti total sau partial. De ce apare aceasta necesitate a protectiei unei categorii de persoane in aceasta situatie? Sa fie oare din dorinta si temerea de a nu ne transforma in cei de mai sus?
Inca din primii pasi facuti in dreptul roman, observam dorinta de a-i proteja pe sui heredes, care nu puteau fi exclusi sa beneficieze de o mostenire decat daca exista o prevedere expresa in acest sens in testament. Fie ei erau mentionati in mod expres ca mostenitori, fie erau dezmosteniti prin testament, dar excluderea vreunuia dintre ei facea ca testamentul sa fie lovit de nulitate. Comportamentul capricios al testatorului care exhereda membri ai familiei sale fara un motiv valid atragea oprobiumul social al acestuia. Se considera ca se incalca datoria morala de a avea grija, prin testament de membrii familiei sale. Datoria morala s-a transcris astfel intr-un remediu legal, ce ulterior a dus la aparitia notiunii de querela, o procedura prin care testamentul putrea fi contestat pe motiv ca testatorul nu si-a indeplinit datoria. Justificarea originala era aceea ca testatorul trebuie sa fi fost nebun sa faca un testament prin care sa nu isi indeplineasca datoria fata de mostenitori.
Mai exista astazi obligatia morala de a avea grija, ca dupa moartea ta, bunurile tale sa revina neaparat unor mostenitori? Exista aceasta obligatie fara nicio limitare? Atunci cum ramane cu sotul in viata (dupa o casatorie de peste 20 de ani), care trebuie sa imparta locuinta defunctului cu parintii defunctului sot, care, poate, nu sunt in stare de nevoie? Dar cu fiul ce are grija de parinti in timp ce fratele sau ignora orice obligatie morala a sa in acest sens? Sunt realitatile de astazi, aceleasi cu cele din vechime?
Discutia aceasta imi aminteste de Octavian Paler fascinat de cartea continand procesul lui Iofonte, de data asta in Atena, impotriva tatalui sau, Sofocle. Pe scurt, Iofonte dorea ca judecatorii sa-i ia dreptul de a-si administra afacerile, apreciind ca este nebun. Temerea sa era aceea ca va fi dezmostenit in favoartea fiului ilegitim al lui Sofocle. Acesta arata clar magistratilor ca este in deplinatatea facultatilor sale mintale, recitand un fragment din opera sa recent compusa, Oedip la Colones. Judecatorii nu il declara nebun, ci il conduc in semn de respect pana acasa.
Dreptul romanesc vechi contine posibilitatea de dezmostenire dar in conditiile respectarii rezervei succesorale. Legiuirea Caragea pemite dezmostenirea pentru urmatoarele cauze: "lipsa de respect fata de de cuius (manifestata prin batai, insulte), pentru lipsa de ingrijire atunci cand de cuius era bolnav, pentru nerascumpararea lui de cuius daca acesta cazuse in robie si pentru complot impotriva vietii acestuia." Institutia rezervei succesorale apare si aici precum si in Pravilniceasca condica, Manualul lui Donici, Codul Calimach. Sursa: Dariescu, Cosmin, Istoria statului si dreptului romanesc din antichitate si pana la Marea Unire, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008 Citat in Despre succesiuni in Codul Calimach, autor Stefan GHEORGHIES https://blog.wolterskluwer.ro/despre-succesiuni-in-codul-calimach/
Ulterioarele coduri respecta aceeasi regula, dezmostenire dar cu respectarea rezervei succesorale.
In Codul Civil de la 1864, nedemn de a mosteni este cel condamnat pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct, iar condamnarea CEDO a Romaniei a dus ca odata cu aparitia Noului Cod civil, sa fie de drept nedemna de a mosteni:
"a) persoana condamnata penal pentru savarsirea unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe cel care lasa mostenirea;
b) persoana condamnata penal pentru savarsirea, inainte de deschiderea mostenirii, a unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe un alt succesibil care, daca mostenirea ar fi fost deschisa la data savarsirii faptei, ar fi inlaturat sau ar fi restrans vocatia la mostenire a faptuitorului.
(2) In cazul in care condamnarea pentru faptele mentionate la alin. (1) este impiedicata prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescriptia raspunderii penale, nedemnitatea opereaza daca acele fapte au fost constatate printr-o hotarare judecatoreasca civila definitiva."
Articolul 959 Cod civil
(1) Poate fi declarata nedemna de a mosteni:
a) persoana condamnata penal pentru savarsirea, cu intentie, impotriva celui care lasa mostenirea a unor fapte grave de violenta, fizica sau morala, ori, dupa caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinta, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenta, l-a impiedicat pe cel care lasa mostenirea sa intocmeasca, sa modifice sau sa revoce testamentul.
Sunt aceste cazuri de nedemnitate de ajuns pentru a face dreptate unei persoane ce nu doreste ca o anumita persoana sa o mosteneasca?
Legislatia actuala imi spune ca vointa testamentara are intaietate, dar doar in conditiile legii cu respectarea rezervei succesorale si tinand cont si de cazurile de nedemnitate.
Intra in ipoteza faptelor grave de violenta fizica, psihica sau morala si aplicarea din cand in cand a unei palme, picior in dos sau aducerea unor injurii regulate? Cu siguranta nu, iar legiuitorul ne lasa astfel sa intelegem ca, aceste fapte sunt permise iar exheredarea nu se poate produce cu efecte depline, in cazul mostenitorilor rezervatari aplicatori de astfel de tratamente, pentru ca iata, acestia au drept la rezerva succesorala. Si iata, in anul 2020, Codul Civil pare ca ne intoarce, cu aceasta conceptie a bataii rupte din rai, la dulcele spirit scolastic.
Concluzie
Obligatia morala a lui de cuius de a avea grija de niste persoane care nu sunt in situatia de a nu se ingriji singure, continua sa fie transformata in obligatie legala, in pofida dorintei acestuia de a dispune cum pofteste de bunurile sale. El nu poate sa nu lase nimic unor persoane fata de care are anumite resentimente, frustrari, etc. Singura solutie acceptabila ar fi aceea a desfiintarii categoriei mostenitorilor rezervatari, si deci ramanerea rezervei succesorale in istorie, acolo unde ii este locul.
PS: pentru cei care sunt uimiti de aceasta concluzie, ii rog sa citeasca inceputul articolului, pentru a nu ma asocia, neaparat, cu aceasta opinie.
06-05-2020
Comentarii introduse
