Cei doi intra in oficiul postal. Se uita in jur, studiaza foarte atent fiecare persoana, desi timpul alocat pentru aceasta activitate este extrem de scurt. In urma acestui studiu, dintr-o miscare usoara a capului, este stabilita tinta.

Criteriile doar ei doi le stiu cu adevarat, dar in general, un element important in aceasta decizie este potentialul de aparare al persoanei. Candidatii ideali in aceasta selectie sunt femeile.

Revenind la cei doi, acestia iau pozitii aparent inofensive, flancand persoana aleasa. Se fac ca scriu, aparent studiaza anunturi. Totul insa fara a atrage prea mult atentia asupra lor, pentru a trece cat mai nevazuti celor din jur.

Totul decurge usor, fara suisuri si coborasuri. Anumite priviri se tintuiesc insa, asupra lor, dar sunt retrase imediat, cu panica si nimic nu mai pare a se mai intampla. Pana in momentul in care persoana respectiva deschide geanta. Acest element este exact acel click, acel declansator pentru cei doi. Cu experienta acumulata in ani de practica, unul dintre ei apuca ceva din geanta, parca fara a realiza contactul direct. In cazul de fata, este vorba despre un telefon mobil. Victima (pentru ca deja a devenit victima) nu observa, de multe ori este chiar cu privirea atrasa in alta parte, functionarul desi observa, isi vede de treaba, astfel incat totul merge fara cusur. Cand victima observa disparitia, cei doi sunt de mult disparuti fara urma, privirile celor care lucreaza in acel oficiu postal si ii cunosc pe cei doi, sunt de mult retrase, asemeni celor care au devenit observatori ai actiunii in mod cu totul intamplator.

Victima incepe sa strige, sa planga, incearca fara nici o sansa, sa recupereze ceea ce a pierdut pentru totdeauna. In jurul ei imediat apar persoane binevoitoare, care au vazut, dar nu au putut actiona, explicatii balbaite, care nu pot face nimic.

Cei care pot, se departeaza usor, cu o privire ratacita, cu sentimentul ca au avut ghinionul in acea dimineata de a vedea asa ceva si ca erau foarte aproape sa fie obligate sa se implice, lucru de netolerat.

Ce mai urmeaza sunt doar actiuni pe cat de inutile, pe atat de costisitoare in timp: drumuri la Politie, procese verbale, discutii sterile. Nimeni nu poate face nimic. Nimeni nu mai face nimic. Victima se resemneaza cu ideea pierderii, ajunge la o serie de concluzii extrem de valoroase pentru viitor. Si traieste cu speranta ca in ziua care urmeaza sa nu aiba ghinionul sa asiste chiar ea la o astfel de situatie.

As putea spune ca totusi, undeva, in adancul sufletului, victima spera ca ei vor fi prinsi, ca daca vor fi prinsi declaratia de la politie va ajuta la condamnarea lor...

13-07-2005