DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Distrugere arhiva veche




Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Regulament de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor



[Materialul de fata a fost preluat din Indaco Legenet legenet.indaco.ro]

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 10/03/2008


Capitolul I - Conditii de protectie


Articolul 1 - Protectia juridica a desenelor si modelelor
Protectia juridica a desenelor si modelelor se asigura conform dispozitiilor Legii nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor, republicata*), cu respectarea conventiilor, tratatelor si acordurilor la care Romania este parte.
___________
*) Republicata in temeiul art. IV din Legea nr. 280/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 729 din 26 octombrie 2007.

Articolul 2 - Definitii. Expresii prescurtate
In sensul prezentului regulament, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza:
a) Aranjamentul de la Locarno - Aranjamentul de la Locarno privind clasificarea internationala a desenelor si modelelor industriale, semnat la 8 octombrie 1968 si revizuit la 28 septembrie 1979, la care Romania a aderat prin Legea nr. 3/1998;
b) B.O.P.I. - D.M. - Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, Sectiunea desene si modele;
c) Conventia de la Paris - Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale din 20 martie 1883, ratificata de Romania prin Decretul Consiliului de Stat nr. 1.177/1968;
d) cerere internationala - cerere de inregistrare de desene sau modele, intocmita conform prevederilor Aranjamentului de la Haga;
e) cerere - cererea de inregistrare a desenului sau modelului;
f) clasificare internationala - clasificarea desenelor si modelelor conform Aranjamentului de la Locarno;
g) data de depozit - data primirii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (O.S.I.M.) a documentelor necesare constituirii depozitului reglementar, conform art. 12 din lege;
h) data de prioritate - data primului depozit al cererii de inregistrare a desenului sau a modelului, indiferent de autoritatea nationala competenta la care s-a facut depozitul cererii sau de data expunerii desenului ori modelului intr-o expozitie internationala, in conditiile prevazute in Conventia de la Paris;
i) depozit reglementar - cererea de inregistrare a unui desen sau model insotita de descrierea desenului sau modelului si de reprezentarile grafice ale acestuia ori, dupa caz, de specimene;
j) depozit multiplu - depozitul care cuprinde mai multe desene sau modele destinate a fi incorporate in aceeasi categorie de produse si care apartin aceleiasi clase din clasificarea internationala, conform prevederilor art. 14 din lege;
k) descriere - prezentarea sumara in scris a elementelor caracteristice privind aspectul estetic exterior al desenului sau modelului si a elementelor noi ale acestuia, in conditiile prevazute de art. 12;
l) examinator - specialistul O.S.I.M. avand ca atributie de baza examinarea cererilor de inregistrare a desenelor si modelelor;
m) lege - Legea nr. 129/1992, republicata;
n) O.H.I.M. - Oficiul pentru Armonizare in Piata Interna, organism comunitar, cu sediul la Alicante - Spania, avand atributii privind marca si desenul sau modelul comunitar;
o) O.M.P.I. - Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale;
p) persoana interesata - orice persoana care are un interes legitim legat de desenul sau modelul respectiv si ale carei interese ar putea fi prejudiciate de inregistrarea acestuia;
q) publicare - aducerea la cunostinta publicului prin orice mijloace;
r) succesor in drepturi - orice persoana fizica sau juridica careia i s-au transmis fie dreptul la eliberarea certificatului de inregistrare a desenului sau modelului, fie drepturile care decurg din cererea de inregistrare ori din inregistrarea unui desen sau model;
s) utilizator avizat - acel utilizator care este informat sau competent in domeniul de utilizare a produsului pe care se aplica sau care incorporeaza desenul sau modelul respectiv;
t) Serviciul desene si modele - serviciul de specialitate din cadrul O.S.I.M., cu atributii in derularea procedurilor privind inregistrarea desenelor si modelelor.

Articolul 3 - Termene
(1)Termenele sunt cele prevazute in lege si in prezentul regulament.
(2) Nerespectarea termenelor privind completarile solicitate de O.S.I.M. atrage respingerea cererii de inregistrare.
(3) Termenele stabilite pe zile cuprind zile calendaristice si nu includ nici ziua cand a inceput si nici ziua cand s-a sfarsit termenul.
(4) Termenele stabilite pe ani, luni sau saptamani se sfarsesc in ziua anului, lunii sau saptamanii corespunzatoare zilei de plecare.
(5) Termenul care, incepand la datele de 29, 30 si 31 ale lunii, expira intr-o luna care nu are o asemenea zi se socoteste implinit in prima zi a lunii urmatoare; termenul care expira intr-o zi de sarbatoare legala sau cand serviciul este inchis se prelungeste pana la sfarsitul proximei zile lucratoare.
(6) Termenele notificate de O.S.I.M. prin posta incep sa curga de la data stampilei oficiului postal de expeditie.
(7) Actele de procedura trimise prin posta la O.S.I.M. se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate la oficiul postal inainte de data implinirii termenului.
(8) Un termen cu privire la o cerere sau la un certificat de inregistrare acordat de O.S.I.M. in baza prezentului regulament poate fi prelungit de O.S.I.M. daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) sa existe o cerere motivata, semnata de solicitant sau titular, inainte de expirarea termenului;
b) taxa legala este platita odata cu inregistrarea la O.S.I.M.
(9) O.S.I.M. va notifica in scris solicitantului aprobarea sau respingerea cererii de prelungire a termenului.
(10) Dispozitiile alin. (8) nu se aplica in urmatoarele situatii:
a) invocarea prioritatii prevazute la art. 16-18 din lege;
b) plata taxelor de inregistrare si publicare;
c) inregistrarea unei opozitii conform art. 21 din lege;
d) formularea unei contestatii conform art. 24 din lege;
(11) Cand solicitantul sau titularul certificatului de inregistrare se afla in situatia prevazuta de art. 29 din lege, O.S.I.M. poate dispune repunerea in termen a acestuia daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) sa fie depusa o cerere semnata de solicitant sau titular, inregistrata la O.S.I.M. in termenul prevazut la art. 29 alin. (1) din lege;
b) cererea sa contina motivul pentru care nu a fost respectat termenul;
c) taxa legala sa fie platita odata cu inregistrarea cererii; taxa sa fie platita in cuantumul prevazut de lege pentru revalidare;
d) in termenul prevazut la art. 29 alin. (1) din lege sa fie depuse la O.S.I.M. dovezi in sustinerea cererii de repunere in termen.
(12) Raspunsul privind cererea de repunere in termen se transmite solicitantului sau mandatarului autorizat.

Articolul 4 - Limba oficiala
(1)Cererea de inregistrare a desenului sau a modelului trebuie depusa la O.S.I.M. in limba romana; toate procedurile legale se desfasoara in limba romana.
(2) Persoanele fizice sau juridice straine vor depune toate documentele in limba romana.
(3) Documentele folosite ca mijloace de proba in procedurile in fata O.S.I.M., constand in publicatii, pot fi inregistrate in orice limba, cu conditia depunerii traducerii lor in limba romana, in termen de maximum o luna de la depunere.

Articolul 5 - Conditii pentru obtinerea protectiei
(1)Un desen sau un model poate fi inregistrat daca satisface cumulativ urmatoarele conditii:
a) constituie un desen sau model in sensul prevazut la art. 2 lit. d), i) si j) din lege;
b) este nou;
c) are caracter individual.
(2) Se considera ca un desen sau model este nou daca niciun desen sau model identic nu a fost facut public inaintea datei de depunere a cererii de inregistrare sau, daca a fost revendicata o prioritate, inaintea datei de prioritate.
(3) Aducerea la cunostinta publicului, in conditiile art. 7 alin. (1) din lege, a unui desen sau model poate fi luata in considerare numai daca aceasta are data certa.
(4) Cunostintele care au devenit accesibile publicului pe cale orala, prin folosire sau prin orice alt mijloc, sunt luate in considerare numai daca sunt confirmate printr-un document care sa le contina si care sa probeze ca au devenit si cand au devenit accesibile publicului; documentul poate fi si ulterior datei la care a avut loc prezentarea publica orala, folosirea sau prezentarea prin orice alt mijloc, data relevanta fiind aceea la care cunostintele au devenit accesibile publicului.
(5) In aplicarea art. 6 din lege, un desen sau model are un caracter individual daca impresia globala pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferita de cea produsa asupra unui asemenea utilizator de orice alt desen sau model facut public inaintea datei de depunere a cererii de inregistrare sau, daca a fost revendicata o prioritate, inaintea datei de prioritate.


Capitolul II - Dreptul la eliberarea certificatelor de inregistrare


Articolul 6 - Dreptul la eliberarea certificatului de inregistrare
(1)Daca mai multe persoane au creat acelasi desen sau model, independent una de alta, dreptul la inregistrarea si la eliberarea certificatului de inregistrare apartine aceleia care a depus cea dintai cererea de inregistrare la O.S.I.M.; daca a fost recunoscuta o prioritate, dreptul apartine aceleia a carei cerere are cea mai veche data de prioritate.
(2) Daca mai multe persoane au creat impreuna un desen sau model, dreptul la eliberarea certificatului de inregistrare le apartine in mod egal, daca nu exista prevederi contractuale contrare.
(3) Contractele cu misiune creativa sunt acele contracte care prevad in mod explicit sau implicit misiunea creativa.
(4) Atributii de serviciu vor fi considerate acele atributii prevazute in contractul de munca sau in anexele recunoscute sau semnate de salariat; fisa postului nu se ia in considerare decat in cazul in care face parte integranta din contractul de munca.
(5) In cazul in care desenul sau modelul este rezultatul unui contract cu misiune creativa, dreptul la eliberarea certificatului de inregistrare apartine persoanei care a comandat realizarea desenului sau modelului, in lipsa unor prevederi contractuale contrare.
(6) In cazul desenelor sau modelelor realizate de salariati in cadrul atributiilor de serviciu, incredintate explicit, dreptul la inregistrare si dreptul la eliberarea certificatului de inregistrare apartine unitatii angajatoare, in lipsa unor prevederi contractuale contrare.

Articolul 7 - Prezumtia in favoarea solicitantului
Solicitantul este prezumat, pana la proba contrara, a avea dreptul la eliberarea certificatului de inregistrare a desenului sau modelului, conform art. 4 din lege.


Capitolul III - Procedura de inregistrare


Articolul 8 - Depunerea cererilor de inregistrare a desenelor si modelelor la O.S.I.M.
(1)Depunerea unei cereri de inregistrare a desenelor sau modelelor se poate face de catre orice persoana:
a) direct la Registratura generala a O.S.I.M.;
b) prin posta;
c) in forma electronica sau prin mijloace electronice, daca sunt respectate prevederile art. 11; in vederea depunerii si examinarii cererilor si a altor documente in forma electronica sau prin mijloace electronice, directorul general al O.S.I.M. va emite instructiuni.
(2) O.S.I.M. confirma solicitantului primirea cererii in una dintre formele prevazute la alin. (1), data si numarul depunerii acesteia. In cazul in care cererea este transmisa prin alte mijloace decat cele prevazute la alin. (1), cererea nu este luata in considerare si nu se confirma depunerea.
(3) In cazul in care sunt mai multi solicitanti, O.S.I.M. va coresponda numai cu primul solicitant inscris pe cerere, daca nu este desemnat expres unul dintre acestia ca persoana de contact sau nu exista mandatar autorizat. In cazul in care primul solicitant este o persoana juridica, se poate desemna ca persoana de contact un salariat al acesteia.
(4) O.S.I.M. inscrie pe cerere si pe toate anexele data depunerii/primirii si numarul de depunere/primire si evidentiaza sub semnatura documentele primite.
(5) Dupa depunerea/primirea cererii, O.S.I.M. verifica indeplinirea conditiilor legale privind acordarea datei de depozit national reglementar si notifica solicitantului lipsurile constatate.
(6) In cazul in care cererea si anexele depuse indeplinesc conditiile legale prevazute la art. 12 din lege, cererea se inscrie in Registrul cererilor depuse.
(7) Daca cererea nu indeplineste conditiile minime prevazute la art. 12 alin. (2) din lege pentru acordarea datei de depozit si daca lipsurile nu sunt acoperite in termenul solicitat, cererea si anexele se vor restitui solicitantului, pe cheltuiala acestuia, O.S.I.M. pastrand o copie ca exemplar martor.

Articolul 9 - Depozitele internationale
(1)Depozitele internationale se constituie prin transmiterea cererii si anexelor, in conformitate cu Aranjamentul de la Haga, direct la O.M.P.I. sau prin intermediul O.S.I.M., de catre solicitantii romani sau solicitantii straini care au o intreprindere industriala sau comerciala reala si serioasa in Romania, conform art. 3 din Conventia de la Paris.
(2) Daca un depozit international este inregistrat de mai multi solicitanti, dintre care cel putin unul indeplineste cerintele alin. (1), cererea este inregistrata.
(3) Depozitul international se intocmeste de solicitant cu respectarea dispozitiilor Aranjamentului de la Haga si ale regulamentului de aplicare a acestuia; formularul cererii, pe care il completeaza solicitantul, este cel elaborat de Biroul international al O.M.P.I.
(4) O.S.I.M. va transmite la Biroul international al O.M.P.I. intreaga documentatie si va instiinta solicitantul despre depunere, cu conditia achitarii de catre solicitant, in beneficiul O.S.I.M., a unei taxe egale cu cuantumul taxei de inregistrare cumulat cu cel al taxei de examinare.
(5) Taxele prevazute de Aranjamentul de la Haga si regulamentul de aplicare a acestuia vor fi achitate de solicitant direct la Biroul international al O.M.P.I.
(6) Un exemplar al depozitului international inregistrat la O.S.I.M. este pastrat ca martor si nu este accesibil publicului.
(7) Dupa transmiterea cererii internationale la Biroul international al O.M.P.I., solicitantul va purta intreaga corespondenta, direct sau printr-un mandatar autorizat, cu Biroul international al O.M.P.I. si va urmari procedura de inregistrare in statele desemnate.

Articolul 10 - Confidentialitatea cererii de inregistrare a desenelor si modelelor
(1)O.S.I.M. asigura si raspunde de confidentialitatea datelor cuprinse in cererile de inregistrare a desenelor sau modelelor si a reprezentarilor grafice anexate cererii, de la data depunerii acestora la Registratura generala a O.S.I.M. pana la data publicarii lor in B.O.P.I. - D.M., conform art. 20 din lege.
(2) Divulgarea de catre solicitant sau autor a datelor cuprinse in cerere nu atrage raspunderea O.S.I.M.

Articolul 11 - Conditiile necesare a fi indeplinite de cerere
(1)Cererea de inregistrare a unui desen sau model se completeaza prin dactilografiere in doua exemplare pe un formular-tip, stabilit prin instructiuni emise de directorul general al O.S.I.M.
(2) Formularul-tip prevazut la alin. (1) se pune la dispozitia solicitantilor, gratuit, de O.S.I.M.:
a) direct la Registratura generala a O.S.I.M.;
b) pe site-ul O.S.I.M.
(3) Cererea de inregistrare a unui desen sau model trebuie sa cuprinda toate elementele prevazute de art. 10 din lege si sa fie semnata in original; in caz contrar, cererea va fi tratata ca o simpla corespondenta.
(4) In cazul in care solicitantul este o persoana juridica, se vor preciza atat forma de constituire a acesteia, cat si statul a carui lege guverneaza statutul organic al acesteia.
(5) In cazul in care solicitantul este o persoana fizica sau juridica straina, se vor indica cetatenia si denumirea statului in care isi are domiciliul sau, dupa caz, denumirea statului in care solicitantul are o intreprindere in intelesul art. 3 din Conventia de la Paris.
(6) Semnatura pe un document transmis in copie sau prin fax se ia in considerare numai daca in termen de maximum o luna de la data transmiterii se comunica la O.S.I.M. documentul in original.
(7) In cererea de inregistrare si in anexe nu se admit stersaturi, corecturi, cuvinte sau randuri adaugate, fara ca acestea sa fie certificate de solicitant pe exemplarul original.
(8) Cererile care nu permit identificarea solicitantului si a adresei sau sediului acestuia se resping conform art. 12 alin. (3) din lege.
(9) Titlul desenului sau modelului, precum si denumirea produsului in care se incorporeaza desenul sau modelul vor fi exprimate prin notiuni generale si cunoscute, in limba romana, fara coduri comerciale si tipodimensiuni, in conformitate cu clasificarea internationala.
(10) Cererea va contine datele si documentele prevazute de lege; alte documente sau materiale depuse in plus se pastreaza de O.S.I.M. la dispozitia solicitantului timp de 6 luni, dupa care se distrug.

Articolul 12 - Descrierea
(1)Descrierea desenului sau modelului, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. e) din lege, se face direct pe cererea sau pe anexele semnate si trebuie sa contina exclusiv elementele caracteristice ale aspectului estetic, precum si elementele noi, care se pot regasi si in reprezentarile grafice anexate cererii.
(2) Descrierea nu trebuie sa cuprinda: detalii tehnice sau de functionare, caracteristici tehnice, dimensiuni, repere sau cote.
(3) In cazul unui depozit multiplu se va face cate o descriere pentru fiecare desen sau model, cu respectarea prevederilor alin. (1) si (2).
(4) Descrierea unui desen sau model trebuie sa contina maximum 100 de cuvinte.
(5) In cazul in care descrierea nu indeplineste una dintre conditiile prevazute la alin. (1)-(4), dupa caz, aceasta nu se ia in considerare si O.S.I.M. solicita o noua descriere, care va fi depusa intr-un termen de maximum 30 de zile de la data solicitarii.
(6) Daca si dupa remediere descrierea nu indeplineste conditiile prevazute la alin. (1) si (2), nu se va publica sau, daca dupa remediere descrierea nu indeplineste prevederile alin. (3), cererea se respinge conform art. 12 alin. (3) din lege.

Articolul 13 - Reprezentarile grafice
(1)Reprezentarile grafice care se depun odata cu cererea pot fi:
a) fotografii alb-negru sau color, de calitate profesionala, cu un contrast suficient pentru a putea fi reproduse prin metode tipografice;
b) reprezentari grafice alb-negru sau color, de calitate profesionala, executate cu instrumente de desen, in tus pe calc sau pe hartie alba opaca, de calitate superioara.
(2) Desenul sau modelul va fi reprezentat in perspectiva, fara alte accesorii (persoane, animale, plante etc.).
(3) Reprezentarile grafice vor avea dimensiunile minime de 60 x 60 mm sau un multiplu al acestora, dar de maximum 180 x 240 mm.
(4) Exemplarele originale ale reprezentarilor grafice vor fi semnate si, dupa caz, stampilate de catre solicitantul cererii de inregistrare.
(5) Daca acelasi produs este reprezentat in mai multe pozitii sau unghiuri diferite, numerotarea va cuprinde doua cifre separate de un punct (de exemplu, 1.1, 1.2, 1.3 etc. pentru primul model si 2.1, 2.2, 2.3 etc. pentru al doilea model). Aceasta numerotare va fi trecuta pe exemplarul original; desenele sau modelele reprezentand un ansamblu se vor numerota dupa cum urmeaza: ansamblul 1A, iar partile componente ale ansamblului se vor numerota 2A, 3A etc.
(6) Nu sunt admise la inregistrare ca reprezentari grafice:
a) desenele tehnice prezentand produsul in sectiune, schematic sau in plan cu rupturi si cote, cu texte explicative sau legende;
b) reprezentari grafice care nu pot fi reproduse prin metode tipografice.
(7) Reprezentarile grafice trebuie sa redea complet desenul sau modelul care face obiectul cererii de inregistrare, astfel incat caracteristicile sale estetice sa fie evidentiate; reprezentarile grafice trebuie sa fie de o calitate suficienta pentru ca toate detaliile desenului sau modelului sa fie evidentiate si publicarea sa fie posibila.
(8) In cazul in care reprezentarile grafice nu indeplinesc conditiile prevazute la alin. (1)-(7), cererea de inregistrare se respinge.
(9) In cazul unui desen, reprezentarile grafice pot fi insotite de 3 specimene, avand dimensiunile maxime de 297 x 210 mm.
(10) Specimenele care sunt perisabile sau periculoase nu sunt acceptate la inregistrare si vor fi returnate solicitantului.
(11) In cazul unui depozit multiplu este posibil ca unele desene sa fie insotite de specimene conform prevederilor alin. (9).
(12) Conditiile in care reprezentarile grafice pot fi depuse in format electronic sau prin mijloace electronice vor fi stabilite prin instructiuni emise de directorul general al O.S.I.M., publicate in B.O.P.I. - D.M.
(13) In cazul in care in urma examinarii preliminare se solicita alte reprezentari grafice, iar desenul sau modelul se prezinta din alte unghiuri sau diferit fata de reprezentarile grafice initiale, acestea nu vor fi luate in considerare.
(14) In aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din lege, detaliile desenelor sau modelelor nu se admit la inregistrare.
(15) Partile din desenul sau modelul pentru care nu se revendica drepturi exclusive trebuie redate cu linie punctata sau excluse din reprezentarea grafica.

Articolul 14 - Reprezentarea in fata O.S.I.M.
(1)In procedurile in fata O.S.I.M. solicitantii sau titularii romani se pot prezenta personal sau pot fi reprezentati de un mandatar autorizat.
(2) Solicitantul, titularul, cesionarul sau alta persoana interesata poate fi reprezentat/reprezentata pentru orice procedura privind o cerere de desen sau model ori un desen sau model inregistrat printr-un mandatar autorizat exercitand profesia de consilier in proprietate industriala, fie independent, fie in cadrul unei forme de angajare prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier in proprietate industriala, republicata.
(3) Desemnarea mandatarului autorizat se marcheaza pe formularul de cerere si printr-o procura depusa la O.S.I.M. si care poarta numele si semnatura in original ale solicitantului cererii.
(4) Mandatarul autorizat prezinta in mod obligatoriu o procura speciala semnata de solicitant, in original.
(5) Procura mentioneaza expres una sau mai multe cereri de inregistrare de desene ori modele prin denumirea desenului sau modelului, precum si intinderea mandatului.
(6) Procura poate fi depusa odata cu cererea sau in maximum 15 zile de la depunerea cererii; pana la depunerea procurii, O.S.I.M. va coresponda cu solicitantul. In cazul solicitantului strain care si-a desemnat un mandatar autorizat, procedura de examinare preliminara nu va incepe pana la depunerea procurii.
(7) In cazul in care solicitantul cererii este reprezentat de un mandatar autorizat, acesta poate semna cererea.
(8) In cazul in care se solicita prin mandatar autorizat retragerea, renuntarea la cerere sau orice alta solicitare, inclusiv cele vizand un transfer de drepturi, aceasta se va putea face numai pe baza unui mandat special purtand semnatura solicitantului, in original.
(9) Solicitantul nu poate avea decat un mandatar autorizat. Daca o cerere are mai multi solicitanti si se comunica la O.S.I.M. mai multi mandatari autorizati, O.S.I.M. va coresponda doar cu primul mandatar autorizat comunicat.
(10) Cand un nou mandatar autorizat este comunicat la O.S.I.M., inscrierea vechiului mandatar autorizat este radiata din oficiu de catre O.S.I.M.
(11) Adaugarea sau schimbarea mandatarului autorizat cu privire la o cerere de desen ori model sau la un desen ori model inregistrat se supune unei taxe in cuantumul prevazut de lege pentru modificarile in situatia juridica a cererii.

Articolul 15 - Depozitul multiplu
(1)Un depozit multiplu va cuprinde pana la 100 de desene sau modele si poate fi depus printr-o singura cerere, conform art. 14 din lege.
(2) Fiecare desen sau model al unui depozit multiplu va fi tratat in mod independent in ceea ce priveste procedurile prevazute in prezentul regulament.
(3) Fiecare desen sau model independent poate fi reprodus, exploatat, licentiat, cesionat sau poate face obiectul unei renuntari, anulari, reinnoiri.
(4) La cererea O.S.I.M., solicitantul este obligat sa divizeze cererea atunci cand nu sunt indeplinite prevederile alin. (1) si (2); divizarea cererii atrage automat si divizarea depozitului. Solicitantul va trebui sa depuna cate o cerere de inregistrare, in doua exemplare, pentru fiecare desen sau model ori grup de desene sau modele care indeplineste conditiile prevazute de lege si de prezentul regulament.
(5) In cazul in care solicitantul nu va diviza cererea in termen de 30 de zile de la solicitarea examinatorului, O.S.I.M. o divizeaza din oficiu si va lua in examinare numai prima cerere, iar celelalte vor fi respinse.
(6) Cererile divizate, depuse la O.S.I.M., vor beneficia de data de depozit a cererii din care au fost divizate si de dreptul de prioritate al acesteia, cu conditia ca acestea sa contina aceleasi desene sau modele cuprinse in depozitul initial, fara niciun fel de modificari.

Articolul 16 - Invocarea prioritatii
(1)Cererea poate contine o declaratie prin care, conform art. 17 si 18 din lege, se invoca una sau mai multe prioritati.
(2) Conditiile pentru invocarea unei prioritati si efectele recunoasterii prioritatii invocate sunt cele prevazute de lege si de Conventia de la Paris.
(3) In cazul in care se invoca o prioritate, in cerere trebuie sa se precizeze:
a) data prioritatii invocate;
b) numarul certificatului de prioritate, respectiv numarul certificatului de garantie eliberat de organizatorul expozitiei;
c) statul care a eliberat certificatul.
(4) Cand in cererea de inregistrare a desenului sau modelului au fost invocate una sau mai multe prioritati, conform art. 17 si 18 din lege, pentru recunoasterea prioritatii este necesar sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) sa se depuna unul sau mai multe acte de prioritate, in original, si taxele legale, in maximum 3 luni de la data depunerii cererii, conform art. 18 din lege;
b) desenul sau modelul pentru care se invoca prioritatea sa fie identic cu desenul sau modelul pentru care se solicita protectia.
(5) Invocarea prioritatii ca urmare a expunerii desenului sau modelului intr-o expozitie internationala, conform art. 17 din lege, se justifica pe baza certificatului de garantie, care trebuie sa cuprinda:
a) numele si adresa organizatorului expozitiei in care a fost depus desenul sau modelul;
b) denumirea expozitiei, adresa si durata acesteia;
c) numele, prenumele si adresa persoanei fizice sau denumirea si sediul persoanei juridice care a depus desenul ori modelul in expozitie;
d) durata expunerii publice;
e) numarul si data certificatului de garantie, semnatura si stampila organizatorului expozitiei;
f) o reprezentare grafica a desenului sau modelului expus;
g) o descriere a desenului sau modelului expus.
(6) Neindeplinirea conditiilor prevazute la alin. (3), (4) si (5) determina nerecunoasterea prioritatii invocate.
(7) In cazul in care solicitantul cererii de inregistrare a desenului sau modelului invoca un drept de prioritate care apartine altei persoane, pentru recunoasterea prioritatii este necesara depunerea la O.S.I.M. a unei autorizatii din partea titularului dreptului de prioritate, din care sa rezulte ca solicitantul are dreptul sa invoce prioritatea primului depozit. Termenul de depunere a autorizatiei este de maximum 3 luni de la invocarea prioritatii; in caz contrar, O.S.I.M. nu recunoaste prioritatea invocata.

Articolul 17 - Depozitul reglementar
(1)Depozitul national reglementar este constituit din cererea de inregistrare si descrierea prezentate conform art. 10 din lege si redactate in limba romana, insotite de reprezentarile grafice ale desenelor sau modelelor. In cazul desenelor, reprezentarile grafice pot fi insotite de specimene.
(2) Toate cererile pentru care s-a constituit depozitul national reglementar conform art. 12 din lege sunt inregistrate in Registrul cererilor depuse, cu conditia achitarii taxei de inregistrare prevazute de lege.

Articolul 18 - Examinarea preliminara
(1)Cererile de inregistrare a desenelor si modelelor vor fi supuse unei examinari preliminare sub urmatoarele aspecte:
a) indeplinirea conditiilor prevazute la art. 19 din lege;
b) daca mandatarul autorizat este indreptatit sa reprezinte solicitantul in fata O.S.I.M.;
c) daca prioritatea conventionala este corect invocata si sustinuta de acte de prioritate depuse la O.S.I.M.
(2) In cazul in care cererea contine alte date suplimentare sau este insotita de alte documente ori materiale decat cele prevazute la art. 12 din lege, cererea va fi examinata fara a fi luate in considerare elementele suplimentare; aceste materiale suplimentare pot fi returnate, la cererea solicitantului, pe cheltuiala acestuia; dupa o perioada de 6 luni, daca aceste materiale nu au fost cerute de solicitant, O.S.I.M. le va distruge si va consemna aceasta intr-un proces-verbal anexat la dosar.
(3) Daca in urma analizarii cererii de inregistrare O.S.I.M. constata neregularitati privind indeplinirea conditiilor prevazute de lege si de prezentul regulament, acestea se notifica solicitantului, acordandu-i-se un termen de o luna pentru remedieri.
(4) In cazul in care neregularitatile nu sunt remediate in termenul legal sau in termenul acordat, cererea se va respinge, conform art. 19 alin. (2) din lege, de Comisia de examinare din cadrul Serviciului desene si modele sau, dupa caz, nu se va recunoaste prioritatea.
(5) Comisia prevazuta la alin. (4) poate lua act de retragerea cererii pana la momentul publicarii cererii; mentiunea retragerii se va inscrie in Registrul de hotarari tinut de Serviciul desene si modele.
(6) Comisia va fi formata din seful serviciului sau loctiitorul acestuia, un examinator jurist din cadrul Serviciului desene si modele si examinatorul cererii.

Articolul 19 - Divizarea depozitelor
(1)La cererea solicitantului, un depozit multiplu poate fi divizat in doua sau mai multe depozite.
(2) Solicitantul va depune la O.S.I.M. cate o cerere de inregistrare pentru fiecare desen sau model ori grup de desene sau modele.
(3) Cererea de divizare se poate face de solicitant pana la publicarea cererii.
(4) Cererile divizate nu pot fi depuse decat pentru elementele care nu depasesc continutul cererii intiale.
(5) Cererile divizate sunt considerate ca fiind depuse la data de depozit a cererii initiale.
(6) Cererile care nu indeplinesc conditiile de depozit multiplu vor fi tratate in conformitate cu prevederile art. 19 alin. (4)-(7) din lege.

Articolul 20 - Conexarea depozitelor
(1)La cererea expresa a solicitantului se pot conexa doua sau mai multe cereri de inregistrare, daca indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) au aceeasi data de depozit national;
b) au aceiasi solicitanti si autori;
c) desenele sau modelele sunt destinate a fi incorporate in aceeasi categorie de produse conform Clasificarii internationale si se respecta conditiile prevazute la art. 14 din lege.
(2) Cererea de conexare poate fi facuta intr-un termen de maximum doua luni de la data depunerii cererii si se publica in B.O.P.I.-D.M.

Articolul 21 - Clasificarea cererii
(1)O.S.I.M. clasifica cererea de inregistrare a desenului sau modelului in conformitate cu Aranjamentul de la Locarno si inscrie pe fiecare cerere si pe celelalte documente clasa si subclasa.
(2) Clasificarea cererii este realizata in special in scopul efectuarii cercetarii documentare privind noutatea.

Articolul 22 - Publicarea cererii de inregistrare a desenului sau modelului
(1)Datele bibliografice ale cererii de inregistrare a desenului sau modelului, precum si reprezentarea grafica a acestuia, pentru care s-a constituit depozitul reglementar, se publica in B.O.P.I.-D.M. in maximum 4 luni de la data constituirii depozitului reglementar.
(2) Datele bibliografice care se publica in B.O.P.I-D.M. sunt urmatoarele: (21) Numarul depozitului national; (22) Data depozitului national; (43) Data publicarii; (71) Numele si adresa solicitantului; (74) Numele si adresa mandatarului; (72) Numele autorului; (54) Denumirea desenului/modelului; (28) Numarul de desene/modele; (51) LOC (7) Cl; (80) Numarul si data inregistrarii internationale; (57) Descrierea desenului/modelului; (3) Prioritatea invocata.
(3) Reprezentarile grafice ale desenului sau modelului se publica la dimensiunile cerute de solicitanti, fara a depasi limitele prevazute la alin. (4); reprezentarile pot fi publicate alb-negru sau color, cu plata taxei legale corespunzatoare solicitarii.
(4) Dimensiunile reprezentarilor grafice admise pentru publicare intr-un spatiu standard sunt de minimum 60 x 60 mm sau un multiplu al acestora, respectiv de maximum 180 x 240 mm.
(5) Descrierea desenelor sau modelelor se va publica optional, cu conditia achitarii taxelor legale.
(6) Daca publicarea unui desen sau a unui model comporta, din motive imputabile O.S.I.M., o eroare sau lipsa unor elemente prevazute la alin. (1), O.S.I.M. procedeaza la rectificarea din oficiu sau la cererea solicitantului; rectificarile efectuate se vor publica in B.O.P.I.-D.M., fara plata vreunei taxe din partea solicitantului.
(7) Nu se publica in B.O.P.I.-D.M. informatii inscrise in cerere fara nicio legatura cu desenul sau modelul propus la inregistrare.
(8) In cadrul unui depozit multiplu, amanarea publicarii cererii nu poate fi solicitata decat pentru toate desenele sau modelele si pentru aceeasi perioada de timp, respectiv maximum 30 de luni de la depunerea cererii sau de la data prioritatii, cand aceasta a fost invocata.
(9) In B.O.P.I.-D.M. se publica datele bibliografice ale cererilor internationale pentru care Romania a fost desemnata. Aceasta publicare nu produce efecte juridice, fiind realizata in scop informativ.

Articolul 23 - Opozitia persoanelor interesate
(1)Opozitia poate sa fie formulata de catre orice persoana interesata, in termen de doua luni de la data publicarii desenului sau modelului, pentru motivele prevazute la art. 22 alin. (3) din lege, in cadrul procedurii de examinare.
(2) Opozitia trebuie sa contina:
a) indicatii privind desenul sau modelul impotriva caruia se formuleaza opozitia, respectiv numarul de depozit, numele sau denumirea solicitantului cererii si B.O.P.I.-D.M. in care s-a facut publicarea;
b) indicatii privind desenul sau modelul anterior sau dreptul anterior dobandit, pe care se intemeiaza opozitia, pentru fiecare desen sau model;
c) documentele indicate in actul de opozitie trebuie sa prezinte data certa si sa fie publicate inaintea depozitului reglementar;
d) prin actul de opozitie sa se indice in mod exact si desenul sau modelul care se opune (pagina, respectiv pozitia din materialul opozabil); fiecare act de opozitie si actele in sustinerea acesteia vor fi depuse in doua exemplare, unul pentru Comisia de examinare opozitii si unul pentru solicitantul cererii;
e) mentiuni privind calitatea si interesul persoanei care formuleaza opozitia;
f) prezentarea motivelor pentru care se formuleaza opozitia;
g) numele sau denumirea si adresa ori sediul mandatarului autorizat, daca este cazul.
(3) Materialele depuse in sustinerea opozitiei trebuie sa fie accesibile publicului, luandu-se in considerare data cand au fost depuse in locuri in care publicul putea lua cunostinta de ele, sa fie depuse in original sau in copie certificata pentru conformitate.
(4) Opozitia la inregistrarea unui desen sau model se formuleaza in termen de doua luni de la data publicarii in B.O.P.I.-D.M. a acestuia si se va depune la Registratura generala a O.S.I.M. sau prin fax cu confirmare prin posta in urmatoarele 7 zile.
(5) Opozitia nu se ia in considerare daca nu sunt indeplinite prevederile alin. (1)-(4) si nu este achitata taxa legala.
(6) Opozitia formulata conform prevederilor art. 21 din lege se solutioneaza de Comisia de examinare opozitii, formata dintr-un presedinte si 2 membri.
(7) Membrii comisiei prevazute la alin. (6) sunt: un examinator jurist din cadrul Serviciului de desene si modele si examinatorul cererii cu privire la care s-a formulat opozitia.
(8) Examinatorul cererii comunica opozitia solicitantului pentru ca acesta sa isi prezinte punctul de vedere in maximum 30 de zile.
(9) Daca solicitantul cererii nu isi exprima punctul de vedere, O.S.I.M. hotaraste asupra opozitiei, bazandu-se pe documentele existente in dosar.
(10) Daca O.S.I.M. constata ca actul de opozitie nu satisface cerintele prevazute la alin. (3), solicita persoanei care a formulat opozitia ca in termen de 15 zile sa remedieze neregulile constatate. Daca acestea nu sunt remediate in termenul acordat, O.S.I.M. va solutiona opozitia in baza actelor existente in depozit.
(11) Daca se considera necesar, presedintele Comisiei de examinare opozitii poate invita partile la sedinta stabilita pentru solutionarea opozitiei.
(12) Comisia de examinare opozitii poate admite sau respinge opozitia, intocmind un raport cu privire la aceasta; acest raport se inainteaza Comisiei de examinare desene si modele pentru continuarea examinarii sub aspectul indeplinirii conditiilor de fond si se transmite solicitantului cererii si oponentului.

Articolul 24 - Examinarea de fond a cererilor de inregistrare a desenelor si modelelor - conditii de fond
(1)Examinatorul va examina daca desenele sau modelele indeplinesc urmatoarele conditii de fond:
a) obiectul cererii este un desen sau model conform art. 2 lit. d), i) si j) din lege;
b) obiectul cererii se incadreaza in prevederile art. 8 si 9 din lege;
c) desenul sau modelul este nou si are caracter individual;
d) cererea de inregistrare constituie o utilizare improprie a oricaruia dintre obiectele mentionate in lista cuprinsa in art. 6 ter al Conventiei de la Paris sau o utilizare abuziva a emblemelor si stemelor, altele decat cele mentionate in art. 6 ter din aceeasi conventie.
(2) La stabilirea noutatii unui desen sau model nu se poate lua in considerare decat desenul sau modelul cel mai apropiat.
(3) Sunt considerate materiale pertinente si pot fi opuse pentru aprecierea noutatii materialele al caror aspect exterior este identic si nu difera decat prin detalii nesemnificative fata de desenele sau modelele examinate.
(4) Examinarea noutatii si a caracterului individual se face prin compararea impresiei globale redate prin combinatia dintre principalele caracteristici (linii, contururi, culori, forma, textura si/sau materiale si/sau ornamentatia produsului in sine) cu materialul opus, cel mai apropiat de desenul sau modelul examinat.

Articolul 25 - Comisia de examinare desene si modele
(1)Comisia de examinare desene si modele este formata din presedinte si 2 membri, desemnati de presedintele acesteia, respectiv un examinator jurist din cadrul Serviciului desene si modele si examinatorul cererii.
(2) Presedintele Comisiei de examinare desene si modele este seful Serviciului desene si modele sau loctiitorul acestuia.

Articolul 26 - Atributiile Comisiei de examinare desene si modele
(1)Comisia de examinare desene si modele poate solicita documente suplimentare si specimene, in cazul desenelor.
(2) Comisia de examinare desene si modele poate lua urmatoarele hotarari:
a) admite cererea total sau partial;
b) respinge cererea;
c) ia act de renuntarea totala sau partiala la desenele sau modelele ce fac obiectul cererii.
(3) In cazul in care desenul sau modelul indeplineste conditiile prevazute de lege si prezentul regulament, Comisia de examinare desene si modele ia hotararea de admitere totala sau partiala.
(4) Comisia de examinare desene si modele ia hotararea de respingere a cererii in urmatoarele cazuri:
a) obiectul cererii nu este un desen sau model conform art. 2 lit. d), i) si j) din lege;
b) desenul sau modelul nu este nou si nu are caracter individual conform art. 6 si 7 din lege;
c) desenul sau modelul este determinat exclusiv de o functie tehnica conform art. 8 din lege;
d) desenul sau modelul contravine ordinii publice sau bunelor moravuri conform art. 9 din lege;
e) desenul sau modelul incorporeaza, fara acordul titularului, conform art. 22 alin. (3) lit. c) din lege, o opera protejata prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare, o marca notorie ori alte marci sau orice alt drept de proprietate intelectuala protejat anterior;
f) desenul sau modelul constituie o utilizare improprie a oricaruia dintre obiectele mentionate in lista cuprinsa in art. 6 ter din Conventia de la Paris sau o utilizare abuziva a emblemelor si stemelor, altele decat cele mentionate in art. 6 ter din Conventia de la Paris, conform art. 22 alin. (3) lit. d) din lege;
g) solicitantul nu a facut dovada ca este persoana indreptatita la inregistrarea desenului sau modelului in sensul art. 3 din lege;
h) desenul sau modelul este in conflict cu un desen sau model anterior care a facut obiectul unei divulgari publice dupa data de depozit a cererii de inregistrare sau dupa data de prioritate, daca o prioritate este revendicata, si care este protejat de la o data anterioara prin inregistrarea unui desen sau model comunitar ori printr-o cerere de inregistrare a unui desen sau model comunitar, fie prin inregistrarea unui desen sau model in Romania ori printr-o cerere de obtinere a protectiei in Romania in sensul art. 22 alin. (3) lit. f) din lege;
i) desenul sau modelul foloseste un semn distinctiv ce confera titularului semnului dreptul de a interzice aceasta utilizare, in sensul art. 22 alin. (3) lit. g) din lege;
j) desenele sau modelele care contin semne cu inalta valoare simbolica si, in special, un simbol religios;
k) desenul sau modelul reproduce forme geometrice cunoscute sau elemente din natura, nestilizate;
l) solicitantul nu a achitat taxele legale.
(5) In cazul in care desenul sau modelul contine un drept anterior de proprietate intelectuala, O.S.I.M. notifica solicitantul cu privire la aceasta si poate solicita consimtamantul titularului dreptului anterior sau excluderea respectivului drept anterior din reprezentarea grafica.
(6) In cazul in care s-a formulat o opozitie, hotararea Comisiei de examinare desene si modele se ia pe baza raportului intocmit de Comisia de examinare opozitii care s-a pronuntat asupra opozitiei.

Articolul 27 - Examinarea depozitelor internationale
(1)Cererile de inregistrare a desenelor si modelelor depuse pe cale internationala se examineaza potrivit aceleiasi proceduri aplicabile celor depuse pe cale nationala.
(2) Prevederile acestui capitol se aplica depozitelor internationale in care Romania este stat desemnat, potrivit Aranjamentului de la Haga.
(3) Dupa primirea Buletinului de desene si modele internationale in format electronic la O.S.I.M., depozitele internationale sunt inscrise in Registrul cererilor depuse, conform alin. (2).
(4) In cazul in care Comisia de examinare desene si modele ia hotararea de respingere, se va intocmi si transmite un refuz adresat Biroului international al O.M.P.I.
(5) Desenele si modelele inregistrate, depuse conform Aranjamentului de la Haga, se inscriu in Registrul de desene si modele.

Articolul 28 - Notificari
(1)Notificarile privind procedurile legale, semnate si stampilate, se comunica solicitantului sau, dupa caz, imputernicitului acestuia, fie prin posta, fie personal, de catre Registratura generala a O.S.I.M., prin confirmarea in scris a datei de primire.
(2) Notificarea isi produce efectele chiar daca destinatarul refuza sa accepte documentul de notificat sau sa recunoasca primirea acestuia.
(3) Daca a fost desemnat un mandatar autorizat, notificarile ii sunt adresate acestuia; in cazul in care mai multe parti interesate au un mandatar autorizat comun, este suficient ca notificarea sa fie adresata mandatarului autorizat comun.
(4) In notificarile transmise solicitantului, O.S.I.M. indica termenul de raspuns; solicitantul, pentru motive justificate, poate solicita prelungirea termenului de raspuns, fara a depasi termenul legal pentru procedura respectiva.
(5) O.S.I.M. nu poate lua hotarari inainte de expirarea termenului acordat solicitantului pentru raspuns.
(6) Daca in termenul fixat solicitantul nu raspunde si nici nu a cerut o prelungire a termenului de raspuns, hotararea privind cererea se ia de catre O.S.I.M. pe baza documentelor existente in depozit.

Articolul 29 - Hotararile Comisiei de examinare desene si modele
(1)Hotararile luate de Comisia de examinare desene si modele se inscriu in Registrul de hotarari al Serviciului desene si modele. In acelasi registru se inscriu si mentiunile privind cererile de desene si modele la care s-a renuntat.
(2) In termen de maximum 30 de zile, hotararile luate de Comisia de examinare desene si modele, precum si mentiunile privind cererile la care s-a renuntat se comunica solicitantului sau succesorului sau in drepturi si se inscriu in Registrul de desene si modele inregistrate.
(3) In aplicarea art. 24 alin. (1) din lege, hotararea Comisiei de examinare desene si modele poate fi contestata de catre solicitantul cererii de inregistrare, in termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia; raportul Comisiei de examinare opozitii nu face obiect al contestatiei.

Articolul 30 - Revocarea
(1)In situatia prevazuta de art. 23 din lege Serviciul desene si modele poate hotari revocarea inregistrarii, reinnoirii sau inscrierii unei modificari si, dupa caz, va respinge, va modifica sau va admite cererea de inregistrare, reinnoirea sau inscrierea modificarii.
(2) Hotararea de revocare se comunica persoanelor interesate, se inscrie in Registrul de desene si modele si se publica.
(3) Hotararea luata cu privire la cererea de desen sau model ce a facut obiectul unei inregistrari, reinnoiri sau a inscrierii unei modificari poate fi contestata, in termen de 30 de zile, la Comisia de contestatii.

Articolul 31 - Materiale ce pot fi opuse in procedura de examinare
(1)In stabilirea noutatii se iau in considerare materialele existente in fondul documentar al O.S.I.M., Serviciul de desene si modele.
(2) Fondul documentar existent la O.S.I.M., in cadrul Serviciului de desene si modele, este alcatuit din:
a) colectia de cereri de desene si modele publicate in B.O.P.I.-D.M.;
b) colectia de desene sau modele, protejate pe teritoriul Romaniei;
c) colectia de cereri internationale depuse conform Aranjamentului de la Haga;
d) colectia de cereri de inregistrare de desene si modele publicate in Buletinul Oficial al O.H.I.M.;

Articolul 32 - Taxe
(1)Procedurile privind cererile de inregistrare a desenelor sau modelelor sunt supuse taxelor in cuantumurile si termenele prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 41/1998 privind taxele in domeniul protectiei proprietatii industriale si regimul de utilizare al acestora, republicata, cu modificarile ulterioare.
(2) Daca nu se achita taxele legale in termenele prevazute, O.S.I.M. nu va efectua nicio procedura privind inregistrarea desenului sau modelului, reinnoirea certificatelor de inregistrare ori examinarea contestatiilor.
(3) Dovada achitarii oricarei taxe se transmite Serviciului de desene si modele in termenele legale prevazute, solicitantul avand obligatia sa precizeze pe documentul de plata numarul cererii de inregistrare, precum si denumirea desenului sau modelului, pentru identificarea depozitelor si evitarea eventualelor erori.
(4) Orice document de plata in care nu sunt inscrise datele de identificare a cererii (numar de cerere, solicitant) se claseaza ca document martor si suma va fi restituita numai in cazul in care platitorul poate fi identificat prin nume si adresa; in cazul restituirii sumei, aceasta va fi diminuata cu costul serviciului postal.
(5) Pentru reprezentarile grafice care au dimensiuni ce depasesc un spatiu standard cu dimensiunile de 60 x 60 mm, taxa se datoreaza si se calculeaza in functie de numarul de spatii standard in care se incadreaza reprezentarea grafica.
(6) Taxele nu se vor transfera de la un depozit la altul fara acordul scris al solicitantului.

Articolul 33 - Renuntarea
(1)Solicitantul poate renunta la cererea de inregistrare a desenului sau modelului pe baza unei notificari scrise adresate O.S.I.M. - Serviciul de desene si modele, pana la data luarii unei hotarari cu privire la cererea de inregistrare.
(2) In cazul in care pana la depunerea la O.S.I.M. a notificarii de renuntare la cererea de inregistrare au fost realizate unele proceduri cum ar fi examinarea sau publicarea depozitului, taxele respective nu se restituie.
(3) In cazul unui depozit multiplu, solicitantul poate sa renunte, in tot sau in parte, la desenele ori modelele ce fac obiectul cererii de inregistrare.

Articolul 34 - Publicarea unor date si informatii in B.O.P.I. - D.M.
(1)In B.O.P.I. - D.M., O.S.I.M. publica:
a) lista desenelor si modelelor inregistrate in Registrul de desene si modele;
b) lista cererilor si modelelor respinse conform hotararii Comisiei de examinare;
c) lista titularilor decazuti din drepturi ca urmare a neplatii taxelor de mentinere in vigoare a valabilitatii unui certificat de inregistrare a desenului sau modelului;
d) lista certificatelor revalidate;
e) lista de reinnoiri ale certificatelor de inregistrare a desenului sau modelului;
f) modificari in situatia juridica a cererilor si certificatelor de inregistrare.
(2) Secretariatul Comisiei de reexaminare transmite spre publicare orice hotarare a acesteia.
(3) Secretariatul Serviciului contencios transmite pentru publicare:
a) hotararile judecatoresti de anulare a certificatelor de inregistrare a desenelor si modelelor, definitiva si irevocabila, comunicate la O.S.I.M.;
b) alte hotarari judecatoresti cu privire la certificatele de inregistrare a desenelor si modelelor, definitiva si irevocabila, comunicate la O.S.I.M.

Articolul 35 - Modificari, completari, corecturi
(1)Completarile, modificarile sau corecturile cu privire la cereri trebuie sa fie transmise in termenul acordat de O.S.I.M. si sa se refere doar la numele si adresa solicitantului sau mandatarului autorizat, titlul desenului ori modelului, erorile de redactare sau copiere, ortografie ori greseli evidente, cu conditia ca acestea sa nu modifice reprezentarea desenului sau modelului; completarile ori modificarile cu privire la descriere trebuie sa se refere doar la elementele estetice continute in reprezentarile grafice anexate cererii.
(2) Completarile transmise de solicitant, care modifica depozitul, in sensul adaugarii unor date sau reprezentari grafice suplimentare, nu se iau in considerare.
(3) Reprezentarile grafice depuse nu pot fi modificate, dar pot fi inlocuite cu alte reprezentari grafice, daca se imbunatateste exclusiv calitatea reprezentarii sau se modifica dimensiunile acesteia in cadrul limitelor prevazute la art. 13.

Articolul 36 - Eliberarea certificatului de inregistrare a desenului sau modelului
(1)Eliberarea certificatului de inregistrare a desenului sau modelului de catre O.S.I.M. se face in termen de 30 de zile de la data la care hotararea de admitere a ramas definitiva si irevocabila, numai daca au fost achitate taxele legale pentru eliberarea certificatului de inregistrare si mentinerea in vigoare.
(2) Taxele pentru eliberarea certificatului de inregistrare si pentru mentinerea in vigoare se platesc concomitent.
(3) Certificatul de inregistrare va cuprinde datele bibliografice, descrierea desenului sau modelului si reprezentarile grafice, alb-negru sau color, conform publicarii in B.O.P.I. - D.M.
(4) In cazul pierderii sau distrugerii certificatului de inregistrare, publicata in B.O.P.I. - D.M., poate fi eliberat, la cerere, un duplicat al acestuia, iar pentru alte cazuri temeinic justificate se pot elibera titularului copii certificate ale originalului documentului, cu plata taxelor legale.
(5) Certificatele de inregistrare vor fi eliberate in ordinea achitarii taxelor.
(6) In cazul in care nu au fost achitate taxele pentru eliberarea certificatului de inregistrare si pentru mentinerea in vigoare a acestuia pentru perioada specificata in lege, O.S.I.M. nu va elibera certificatul si titularul va fi decazut din drepturile conferite de lege in conditiile art. 35 din lege.
(7) Decaderile se inscriu in Registrul de desene si modele inregistrate si se publica in B.O.P.I. - D.M.

Articolul 37 - Reinnoirea certificatului de inregistrare a desenului sau modelului
(1)Reinnoirea certificatului de inregistrare a desenului sau modelului, in tot sau in parte, se face de O.S.I.M. la solicitarea expresa a titularului sau a oricarei alte persoane desemnate de acesta.
(2) Cererea de reinnoire a certificatului de inregistrare, conform formularului-tip de reinnoire, semnat in original, se depune la O.S.I.M. cu cel putin o luna inaintea expirarii perioadei de valabilitate a certificatului de inregistrare, impreuna cu dovada achitarii taxei pentru eliberarea certificatului de reinnoire si a taxei de reinnoire.
(3) O.S.I.M. acorda un termen de gratie de cel mult 6 luni pentru plata taxei legale de mentinere in vigoare sau de reinnoire, pentru care se percep majorarile prevazute de lege.
(4) Reinnoirea poate fi totala sau partiala, respectiv pentru totalitatea desenelor ori modelelor sau pentru o parte din desene ori modele.
(5) O.S.I.M. va elibera titularului un nou certificat de inregistrare a desenului sau modelului, cu mentionarea perioadei de reinnoire.
(6) Certificatul de inregistrare a carui perioada de valabilitate a fost reinnoita va cuprinde perioada pentru care s-a efectuat reinnoirea si datele bibliografice.
(7) Pe certificatul de inregistrare a desenului sau modelului a carui perioada de valabilitate a fost reinnoita se va nota cu (1R) prima perioada de reinnoire, cu (2R) a doua perioada de reinnoire si cu (3R) a treia perioada de reinnoire.
(8) Neplata taxelor legale pentru reinnoirea certificatului de inregistrare atrage decaderea titularului certificatului din drepturile conferite de lege in conditiile art. 35 din lege.
(9) Reinnoirile se inscriu in Registrul de desene si modele si se publica in B.O.P.I. - D.M.

Articolul 38 - Revalidarea
In cazul in care titularul certificatului de inregistrare a fost decazut din drepturile conferite de lege, acesta va putea fi repus in drepturi in urmatoarele conditii cumulative:
a) sa fie depusa la O.S.I.M. o cerere motivata de catre titular, in termen de 6 luni de la data decaderii;
b) sa fie anexate dovezi in sustinerea cererii de revalidare;
c) sa fie achitate taxele legale, respectiv de mentinere in vigoare sau de reinnoire, de revalidare si eliberare a certificatului.

Articolul 39 - Registrul cererilor depuse
(1)In Registrul cererilor depuse se inscriu atat cererile de inregistrare de desene si modele depuse pe cale nationala, cat si cererile de inregistrare de desene si modele internationale, depuse conform Aranjamentului de la Haga.
(2) In registrul prevazut la alin. (1) se vor inscrie urmatoarele date:
a) numarul si data depunerii cererii la Registratura generala a O.S.I.M.;
b) numarul de inregistrare si data cererii internationale, dupa caz;
c) numarul si data depozitului national;
d) solicitant: numele/denumirea si adresa/sediul;
e) mandatar autorizat: numele/denumirea si adresa/sediul;
f) autor: numele, adresa;
g) denumirea desenului sau modelului;
h) produsul in care este incorporat desenul sau modelul;
i) numarul de desene sau modele depuse;
j) prioritate invocata: numarul, data, tara;
k) modificari in situatia juridica.

Articolul 40 - Registrul de desene si modele
(1)In Registrul de desene si modele se inscriu desenele si modelele admise la inregistrare. Numarul din Registrul de desene si modele inregistrate este identic cu numarul certificatului de inregistrare.
(2) In Registrul de desene si modele inregistrate se inscriu modificarile in situatia juridica a certificatului de inregistrare, mentinerile in vigoare, reinnoirile, decaderile si revalidarile.
(3) In Registrul de desene si modele inregistrate se inscriu urmatoarele date:
a) numarul certificatului de inregistrare;
b) numarul depozitului reglementar si data;
c) numarul depozitului international si data;
d) titular: numele/denumirea si adresa/sediul;
e) mandatar autorizat: numele/denumirea si adresa/sediul;
f) datele de identificare a autorului;
g) denumirea desenului sau modelului inregistrat;
h) numarul de desene sau modele inregistrate (numerotate conform certificatului de inregistrare);
i) indicarea clasei conform clasificarii internationale;
j) prioritate recunoscuta: numarul, data, tara;
k) prima perioada de protectie;
l) a doua perioada de protectie (reinnoire totala sau partiala);
m) a treia perioada de protectie (reinnoire totala sau partiala);
n) data decaderii din drepturi a titularului;
o) data revalidarii;
p) alte mentiuni privind modificarea in situatia juridica;
q) mentiuni privind revocarea;
r) mentiuni privind anularea certificatului, conform hotararii judecatoresti definitive si irevocabile.
(4) Pentru inscrierea de modificari, solicitantul acestora sau mandatarul autorizat trebuie sa depuna la O.S.I.M. cate o cerere si documentele pe baza carora se va opera modificarea, pentru fiecare depozit in parte.


Capitolul IV - Drepturi


Articolul 41 - Transmiterea drepturilor privind desenele si modelele: cesiuni, licente si alte drepturi
(1)Drepturile prevazute la art. 38 alin. (1) din lege pot fi transmise pe cale succesorala, prin cesiune sau licenta.
(2) Cesiunea este totala daca se refera la totalitatea drepturilor conferite de certificatul de inregistrare.
(3) Cesiunea este partiala daca se refera numai la o parte din drepturile conferite de certificatul de inregistrare.
(4) Licenta este exclusiva cand licentiatorul se obliga sa nu mai transmita drepturile cu privire la exploatarea desenului sau modelului altor persoane.
(5) Licenta este neexclusiva daca licentiatorul isi conserva un drept de exploatare a desenului ori modelului si/sau poate acorda dreptul de exploatare a desenului sau modelului si altor persoane.
(6) Licenta este totala daca se refera la totalitatea drepturilor conferite de certificatul de inregistrare.
(7) Licenta este partiala daca se refera numai la o parte din drepturile conferite de certificatul de inregistrare.
(8) Transmiterile de drepturi se comunica la O.S.I.M. in vederea inscrierii in Registrul de desene si modele si publicate in B.O.P.I. - D.M. si sunt opozabile tertilor numai dupa publicare.

Articolul 42 - Inscrierea drepturilor privind desenele sau modelele
(1)Cererea de inscriere a schimbarii titularului se prezinta in scris si sub semnatura de catre titularul anterior schimbarii sau de noul titular si va contine urmatoarele:
a) solicitarea expresa privind inscrierea schimbarii titularului;
b) numarul certificatului de inregistrare la care se refera cesiunea;
c) numele si adresa titularului anterior schimbarii, precum si numele si adresa noului titular;
d) data schimbarii titularului;
e) cand noul titular este strain, denumirea statului al carui cetatean este ori in care noul titular isi are domiciliul sau sediul ori in care acesta are o intreprindere in intelesul art. 3 din Conventia de la Paris;
f) modalitatea de transmitere a drepturilor;
g) durata transmiterii drepturilor.
(2) Cererea este considerata a fi depusa numai dupa plata taxei prevazute de lege.
(3) Cand schimbarea titularului rezulta dintr-un contract, cererea va fi insotita de o copie a contractului sau a unui extras din acesta, certificata pentru conformitate cu originalul de catre un notar public.
(4) Cand schimbarea titularului rezulta dintr-o fuziune sau din reorganizarea unei persoane juridice, cererea va fi insotita de o copie a documentului corespunzator.
(5) In situatiile prevazute la alin. (3) si (4), daca schimbarea vizeaza numai unul sau o parte din cotitulari si nu toti cotitularii, la cerere se va anexa un document semnat de ceilalti cotitulari, care sa contina acordul expres al acestora cu privire la noul cotitular.
(6) Cand schimbarea titularului s-a produs prin efectul legii sau in baza unei hotarari judecatoresti, cererea va indica si va fi insotita de documentul care dovedeste aceasta schimbare.
(7) O singura cerere este suficienta chiar daca schimbarea se refera la mai multe certificate de inregistrare ale aceleiasi persoane, cu conditia ca schimbarea titularului sa fie aceeasi pentru toate certificatele de inregistrare, iar numerele tuturor certificatelor sa fie indicate.
(8) O.S.I.M. poate solicita dovezi suplimentare atunci cand are indoieli privind veridicitatea indicatiilor din cerere sau din orice document privind inscrierea titularului ori corectitudinea oricarei traduceri necesare inscrierii.
(9) Dispozitiile alin. (1)-(8) sunt aplicabile si in cazul inscrierii unei schimbari a solicitantului unei cereri de inregistrare a desenului sau modelului.
(10) Inscrierea schimbarii solicitantului sau titularului se inregistreaza, dupa caz, in Registrul cererilor depuse sau in Registrul de desene si modele si se publica in B.O.P.I. - D.M. in luna imediat urmatoare celei in care a fost facuta inscrierea.

Articolul 43 - Inscrierea licentelor
(1)Cererea de inscriere a unei licente se prezinta in scris sub semnatura de catre titular sau beneficiarul licentei si va contine urmatoarele elemente:
a) o solicitare expresa de inscriere a licentei;
b) numarul certificatului de inregistrare la care se refera licenta;
c) numele/denumirea si adresa/sediul titularului;
d) numele/denumirea si adresa/sediul beneficiarului licentei;
e) indicarea asupra faptului ca licenta este exclusiva sau neexclusiva ori alte indicatii cu privire la tipul licentei;
f) daca este cazul, denumirea statului al carui cetatean este beneficiarul licentei sau in care acesta isi are domiciliul ori sediul sau o intreprindere in intelesul art. 3 din Conventia de la Paris;
g) data acordarii si durata licentei.
(2) Cererea este considerata a fi depusa numai dupa plata taxei prevazute de lege.
(3) Cererea de inscriere a licentei va fi insotita de copia contractului de licenta sau de copia unui extras din acesta, certificata pentru conformitate cu originalul de catre un notar public.
(4) Cand licenta este acordata in baza unei hotarari judecatoresti sau rezulta prin efectul legii, cererea de inscriere a licentei va fi insotita de copia legalizata a hotararii ramase definitiva si irevocabila.
(5) Inscrierea licentelor se inregistreaza in Registrul de desene si modele si se publica in B.O.P.I. - D.M. in luna imediat urmatoare celei in care a fost facuta inscrierea.

Articolul 44 - Coproprietatea unui certificat
(1)Cesiunea partiala a drepturilor nascute din certificatul de inregistrare eliberat determina un regim de coproprietate.
(2) In situatia in care un certificat apartine in comun mai multor titulari, fiecare dintre acestia este coproprietar si poate exploata desenele sau modelele in baza unui acord scris al coproprietarilor, care sa mentioneze modul de exploatare, de licentiere si de actiune in contrafacere.
(3) Daca nu exista un acord scris al coproprietarilor privind modul de exploatare a desenelor si modelelor, fiecare dintre coproprietari le poate exploata in propriul sau profit.
(4) Fiecare dintre coproprietari poate actiona in contrafacere in propriul sau profit; coproprietarul care actioneaza in contrafacere trebuie sa notifice actiunea celorlalti coproprietari.
(5) Fiecare dintre coproprietari poate sa acorde unui tert o licenta de exploatare neexclusiva, in profitul sau.
(6) O licenta de exploatare exclusiva nu poate fi data decat cu acordul tuturor coproprietarilor sau in baza unei sentinte judecatoresti definitive si irevocabile.
(7) Fiecare coproprietar poate, in orice moment, sa cedeze cota sa parte din dreptul de proprietate asupra certificatului de inregistrare.
(8) Pentru o cerere care are mai multi solicitanti dispozitiile alin. (1)-(7) se aplica si in cazul dreptului conferit de art. 34 din lege.


Capitolul V - Contestatia impotriva hotararilor O.S.I.M.


Articolul 45 - Contestatia. Dispozitii generale
(1)In cadrul O.S.I.M. functioneaza Comisia de contestatii privind desenele si modelele, denumita in continuare, in cadrul prezentului capitol, Comisia.
(2) Comisia este organizata si functioneaza in temeiul art. 24 din lege.

Articolul 46 - Componenta si competenta Comisiei
(1)Comisia este formata din:
a) presedinte, directorul general al O.S.I.M. sau, prin delegare de competenta, seful Departamentului de apeluri;
b) 2 membri, dintre care unul este consilier juridic.
(2) Secretariatul Comisiei este asigurat de un referent din cadrul Departamentului de apeluri.
(3) Directorul general al O.S.I.M. aproba componenta Comisiei.
(4) Contestatiile se fac in scris si se depun la Registratura generala a O.S.I.M. in termen de 30 de zile de la comunicarea hotararilor privind cererile de inregistrare a desenului sau modelului, luate de Comisia de examinare desene si modele din cadrul O.S.I.M.
(5) Contestatiile se redacteaza in limba romana si trebuie sa cuprinda:
a) numele, prenumele si domiciliul, resedinta persoanei fizice sau, dupa caz, denumirea si sediul persoanei juridice care formuleaza contestatia;
b) numarul depozitului O.S.I.M. si al hotararii contestate;
c) obiectul contestatiei;
d) motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza contestatia;
e) procura, daca este cazul;
f) anexarea dovezii de plata a taxei prevazute de lege pentru examinarea unei contestatii;
g) semnatura solicitantului sau a mandatarului autorizat, dupa caz.
(6) Daca inscrisurile sunt redactate intr-o limba straina, se vor depune traduceri certificate ale acestora in limba romana.
(7) Contestatiile sunt inregistrate de secretarul Comisiei in ordine cronologica, in Registrul de contestatii.
(8) Contestatia poate fi facuta personal sau prin mandatar autorizat.
(9) Persoanele fizice sau juridice straine pot formula contestatii si pot pune concluzii in fata Comisiei numai prin reprezentant, in conditiile art. 13 din lege.
(10) Comisia solutioneaza contestatiile formulate impotriva hotararilor de respingere sau de admitere partiala, luate de Comisia de examinare desene si modele cu privire la cererile de inregistrare a desenului sau modelului.

Articolul 47 - Pregatirea sedintei de contestatii
(1)Presedintele Comisiei fixeaza termenele sedintelor de contestatii si dispune citarea partilor.
(2) Secretarul Comisiei citeaza partile cu cel putin 14 zile inainte de termenul fixat pentru solutionarea contestatiei, prin posta, cu confirmare de primire; constituie dosarul fiecarei cauze si transmite in termen de 14 zile de la inregistrarea contestatiei o copie a acesteia Serviciului de desene si modele.
(3) Daca partea citata nu se prezinta la termenul fixat, procedura in fata Comisiei se poate desfasura in lipsa partii.
(4) Prezenta partilor la termenul de solutionare a contestatiilor acopera neregularitatile referitoare la procedura de citare. In fata Comisiei partile se pot prezenta personal sau pot fi reprezentate de un consilier in proprietate industriala autorizat sau de un avocat.
(5) Persoanele juridice se pot prezenta in fata Comisiei prin reprezentant legal sau prin consilierul juridic, cu delegatie.
(6) Punctul de vedere al Comisiei de examinare desene si modele, redactat de un examinator din cadrul Serviciului de desene si modele, avizat de presedintele Comisiei de examinare desene si modele, va fi atasat la dosarul cauzei cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru solutionarea contestatiei.
(7) Punctul de vedere va contine raspunsul la motivele de fapt si de drept invocate de contestator in sustinerea contestatiei sale.
(8) Dosarele cererilor de inregistrare a desenelor sau modelelor, in original, vor fi puse la dispozitia Comisiei de catre Serviciul de desene si modele, la solicitarea acesteia.

Articolul 48 - Sedintele si dezbaterile
(1)Sedinta este publica. Comisia poate dispune sedinta secreta daca dezbaterea publica ar vatama pe una dintre parti sau ordinea publica.
(2) Presedintele Comisiei deschide, suspenda si ridica sedinta.
(3) Secretarul Comisiei verifica daca procedura este completa si daca a fost achitata taxa pentru examinarea contestatiei si il informeaza pe presedinte.
(4) La termenul fixat, daca partile sunt prezente sau daca se constata ca procedura de citare a fost legal indeplinita, presedintele Comisiei deschide dezbaterile, dand cuvantul partii care a introdus contestatia.
(5) Presedintele este in drept sa puna intrebari partilor, care sa duca la lamurirea celor aratate prin contestatie, si va putea pune in dezbatere orice imprejurare de fapt sau de drept pentru solutionarea cauzei, chiar daca acestea nu sunt cuprinse in contestatie.
(6) Membrii Comisiei pot pune intrebari partilor numai prin mijlocirea presedintelui, care poate incuviinta ca acestia sa puna intrebari direct.
(7) La cererea temeinic justificata a partilor sau cand din dezbateri rezulta necesitatea producerii unor noi dovezi, Comisia poate acorda un nou termen, partile prezente luand cunostinta de noul termen.

Articolul 49 - Hotararile
(1)Dupa inchiderea dezbaterilor, Comisia delibereaza in lipsa partilor si pronunta hotararea in aceeasi zi in sedinta sau, in cazuri deosebite, poate amana pronuntarea pentru cel mult 3 saptamani. Presedintele asculta parerile membrilor Comisiei si se pronunta cel din urma.
(2) Dezbaterile din sedinta si hotararea Comisiei sunt consemnate de secretarul Comisiei in condica de sedinte.
(3) Dupa luarea hotararii, Comisia redacteaza dispozitivul acesteia, care se inscrie in condica de sedinte in dreptul fiecarui dosar, iar raportorul va redacta hotararea.
(4) Opiniile divergente ale membrilor Comisiei sunt consemnate in dispozitivul hotararii si se motiveaza separat.
(5) Hotararea Comisiei trebuie sa cuprinda:
a) numele si prenumele/denumirea si domiciliul/sediul persoanei care a formulat contestatia;
b) numele sau denumirea mandatarului autorizat ori, dupa caz, al avocatului;
c) numarul dosarului de contestatie;
d) denumirea comisiei care a pronuntat-o;
e) obiectul contestatiei, sustinerile partilor si indicarea dovezilor prezentate de acestea in sustinerea contestatiei;
f) motivele de fapt si temeiurile de drept care stau la baza hotararii;
g) dispozitivul;
h) calea de atac, termenul in care aceasta se poate exercita si instanta la care se introduce actiunea;
i) mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta, precum si semnaturile presedintelui si ale membrilor Comisiei.
(6) In solutionarea contestatiei Comisia poate hotari:
a) admiterea contestatiei si transmiterea dosarului Serviciului desene si modele in vederea punerii in aplicare a hotararii; sau
b) respingerea contestatiei si mentinerea hotararii impotriva careia a fost formulata contestatia.
(7) Hotararile Comisiei se iau cu majoritate de voturi si se comunica partilor de secretarul Comisiei, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, in termen de 15 zile de la pronuntare.
(8) Hotararile se intocmesc intr-un singur exemplar original, care se depune la dosarul de hotarari al Comisiei si care se pastreaza de Secretariatul Comisiei.
(9) Hotararile se semneaza de presedinte si de membri. Daca unul dintre membri se afla in imposibilitatea de a semna hotararea, presedintele Comisiei consemneaza aceasta in hotarare.

Articolul 50 - Evidenta contestatiilor
(1)Evidenta contestatiilor depuse la Comisie se opereaza in urmatoarele documente: Registrul de contestatii, Condica de sedinte si Registrul de hotarari al Comisiei.
(2) Registrul de contestatii in care se inregistreaza contestatiile contine urmatoarele elemente:
a) data la care s-a depus contestatia si numarul sub care a fost inregistrata contestatia;
b) numele, prenumele sau denumirea contestatorului;
c) obiectul contestatiei;
d) termenul fixat pentru solutionarea contestatiei;
e) hotararea pronuntata de Comisie cu privire la contestatia formulata;
f) numarul chitantei sau al ordinului de plata cu care s-a achitat taxa pentru examinarea contestatiei;
g) numarul hotararii Comisiei, numarul si data la care a fost comunicata hotararea.
(3) In Condica de sedinte se consemneaza discutiile din sedinta.
(4) Registrul de hotarari al Comisiei cuprinde:
a) numarul hotararii;
b) numele si prenumele sau denumirea contestatorului, ale/a mandatarului autorizat ori ale avocatului, dupa caz;
c) continutul hotararii Comisiei;
d) numarul dosarului Comisiei;
e) numarul din listele de sedinte ale Comisiei.
(5) Evidenta contestatiilor se tine anual, incepandu-se in fiecare an de la numarul de ordine 1.


Capitolul VI - Dispozitii tranzitorii si finale


Articolul 51 - Dispozitii tranzitorii
Prevederile art. 45-50 privind procedura de solutionare a contestatiilor se completeaza in mod corespunzator cu dispozitiile Codului de procedura civila.

Articolul 52 - Instructiuni
In aplicarea prezentului regulament, directorul general al O.S.I.M. poate emite instructiuni, care se publica in B.O.P.I. - D.M.





Hotarare pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor, hotarare nr. 211/2008



[Materialul de fata a fost preluat din Indaco Legenet legenet.indaco.ro]

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 10/03/2008

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. III alin. (2) din Legea nr. 280/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Art. 1
Se aproba Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor, republicata, prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.

Art. 2
La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Hotararea Guvernului nr. 1.171/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, republicata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 741 din 23 octombrie 2003