DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Distrugere arhiva veche




Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

HG 682/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii



Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 489 din 8 iulie 2011

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art.15 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Articol unic
Se aproba Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii, prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.


ANEXA - Norme metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii



Capitolul I - Dispozitii generale


Art. 1
(1) Prezentele norme metodologice reglementeaza modul de acordare a facilitatilor aferente unei linii de credit, in valoare maxima de 125.000 lei/I.M.M./an, cu dobanda partial subventionata si, dupa caz, cu garantarea creditului de catre stat, ce vizeaza sprijinirea accesului intreprinderilor mici si mijlocii (I.M.M.-uri) la obtinerea de finantari pentru a suplini nevoile de lichiditate pe termen de un an in vederea desfasurarii activitatii, cu posibilitatea prelungirii in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii.
(2) Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, denumit in continuare M.E.C.M.A., prin Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, denumita in continuare A.I.P.P.I.M.M., si Ministerul Finantelor Publice, denumit in continuare M.F.P., in parteneriat cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii S.A. — IFN, denumit in continuare F.N.G.C.I.M.M., si institutiile de credit finantatoare vor implementa prezentele norme metodologice pe baza unei conventii de colaborare.


Capitolul II - Bugetul si durata programului


Art. 2
(1) In aplicarea prevederilor art. 4 alin. (4) si art. 5 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, se aproba plafonul total al facilitatilor, dupa cum urmeaza:
a) bugetul total maxim al subventiei pe perioada de implementare a programului 2011—2013 este de 165.000 mii lei, repartizat pe ani astfel:
                                                2011    2012    2013
Bugetul total maxim al subventiei — mii lei    24.000  70.000  71.000
Numar estimat de beneficiari — I.M.M.           4.000  12.000  12.000


b) plafonul garantiilor ce pot fi acordate in anul 2011 este de 400.000 mii lei. (2) Subventiile se acorda in limita bugetului anual alocat. De la data epuizarii bugetului anual alocat nu se mai acorda facilitati in cadrul Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii, denumit in continuare program, pentru noi beneficiari.


Capitolul III - Descrierea liniei de credit si a garantiei


Art. 3
(1) Tragerile din linia de credit se pot efectua integral sau in mod fractionat, in functie de necesitatile de finantare a activitatii beneficiarului programului, la solicitarea scrisa a acestuia transmisa institutiei de credit. Sumele trase din linia de credit se utilizeaza pentru cheltuielile prevazute la art. 3 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011.
(2) Daca beneficiarul programului inregistreaza restante la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale de stat, prima tragere va fi efectuata pentru stingerea integrala a acestor datorii.

Art. 4
(1) Valoarea liniei de credit va fi stabilita de institutia de credit finantatoare in conformitate cu normele si procedurile sale interne de creditare, cu incadrarea in conditiile programului.
(2) Valoarea liniei de credit nu trebuie sa depaseasca 30% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni, in situatia in care beneficiarul programului are in derulare si alte facilitati de credit pe termen scurt.
(3) Daca beneficiarul programului nu are in derulare alte facilitati de credit pe termen scurt, valoarea maxima a liniei de credit acordate poate ajunge la 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni.


Capitolul IV - Criterii de eligibilitate


Art. 5
(1) I.M.M. este eligibila in cadrul programului daca, la data aprobarii creditului, indeplineste cumulativ criteriile prevazute la art. 3 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011.
(2) Se considera indeplinita conditia prevazuta la art. 3 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 si in cazul in care din verificarea in baza de date a Centralei Riscurilor Bancare (C.R.B.) rezulta existenta unui credit restant, iar beneficiarul programului prezinta documente din care sa reiasa ca a achitat restanta.
(3) Se considera indeplinita conditia prevazuta la art. 3 alin. (1) lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 si in cazul in care solicitantul figureaza cu incidente de plata accidentale, care nu denota un comportament financiar defectuos, cu justificarea corespunzatoare, acceptata de institutia de credit finantatoare.

Art. 6
Nu sunt eligibile pentru a fi selectate in cadrul programului I.M.M.-urile care au desfasurat si/sau vor desfasura activitati din sectorul/domeniul:

a) intermedieri financiare si asigurari:
1. 641 — Intermediere monetara;
2. 642 — Activitati ale holdingurilor;
3. 643 — Fonduri mutuale si alte entitati financiare similare;
4. 649 — Alte activitati de intermedieri financiare, exclusiv activitati de asigurari si fonduri de pensii;
5. 651 — Activitati de asigurari;
6. 652 — Activitati de reasigurare;
7. 653 — Activitati ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale);
8. 661 — Activitati auxiliare intermedierilor financiare, cu exceptia activitatilor de asigurari si fonduri de pensii;
9. 662 — Activitati auxiliare de asigurari si fonduri de pensii;
10. 663 — Activitati de administrare a fondurilor;

b) tranzactii imobiliare:
1. 681 — Cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare proprii;
2. 682 — Inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate;
3. 683 — Activitati imobiliare pe baza de comision sau contract;

c) 920 — Activitati de jocuri de noroc si pariuri;

d) productie sau comercializare de armament, munitii, explozibili, tutun, alcool, substante aflate sub control national, plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope:
1. 110 — Fabricarea bauturilor (cu exceptia clasei 1107 — Productia de bauturi racoritoare nealcoolice; productia de ape minerale si alte ape imbuteliate);
2. 1200 — Fabricarea produselor din tutun;
3. 2540 — Fabricarea armamentului si munitiei;
4. 2051 — Fabricarea explozivilor;
5. 4635 — Comert cu ridicata al produselor din tutun;
6. 4639 — Comert cu ridicata nespecializat de produse alimentare, bauturi si tutun;
7. 4725 — Comert cu amanuntul al bauturilor, in magazine specializate;
8. 4726 — Comert cu amanuntul al produselor din tutun, in magazine specializat;

e) excluse de normele europene, pentru care nu se poate acorda ajutor de minimis in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 si 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 379 din 28 decembrie 2006, respectiv:

I. activitati de pescuit si acvacultura, prevazute de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comuna a pietelor in sectorul produselor pescaresti si de acvacultura;

II. activitati legate de productia primara a produselor agricole, asa cum sunt enumerate in anexa I la Tratatul privind functionarea Uniunii Europene;

III. activitati de procesare si marketing al produselor agricole, asa cum sunt enumerate in anexa I la Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, in urmatoarele cazuri:
1. cand cuantumul ajutorului este stabilit pe baza pretului sau a cantitatii produselor de acest tip cumparate de la producatorii primari sau puse pe piata de operatorii economici respectivi;
2. cand ajutorul este conditionat de a fi partial sau integral cedat producatorilor primari (fermieri);

IV. activitati legate de export catre state terte sau state membre, si anume ajutoarele legate direct de cantitatile exportate, de crearea si functionarea unei retele de distributie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;

V. ajutoarele destinate utilizarii produselor nationale in detrimentul celor importate;

VI. ajutoarele destinate operatorilor economici care activeaza in sectorul carbonifer, asa cum sunt definite in Decizia Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea inchiderii minelor de carbune necompetitive (2010/787/UE);

VII. ajutoarele pentru achizitionarea vehiculelor de transport rutier de marfa acordate operatorilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfa contra cost.


Capitolul V - Regula de cumul


Art. 7
(1) Ajutorul de minimis nu se cumuleaza cu ajutorul de stat acordat in legatura cu aceleasi costuri eligibile, in cazul in care o astfel de cumulare ar avea drept rezultat o intensitate a ajutorului care depaseste intensitatea ajutorului stabilita pentru conditiile speciale ale fiecarui caz de un regulament de exceptare pe categorii sau de o decizie adoptata de Comisia Europeana.
(2) Ajutorul de minimis va fi acordat numai dupa ce A.I.P.P.I.M.M. a verificat respectarea regulii cumulului, pe baza declaratiei pe propria raspundere a I.M.M.


Capitolul VI - Etapele implementarii programului


Etapa I. Etapa inscrierii in program

Art. 8
(1) Inscrierea in program si solicitarea acordului de principiu pentru subventionarea dobanzii se fac on-line pe site-ul www.aippimm.ro
(2) Solicitarile pentru inscrierea in program vor fi analizate si selectate in limita bugetului alocat programului, in ordinea inscrierii in acesta.
(3) Demararea implementarii programului se va face in termen de 10 zile lucratoare de la data comunicarii pe site-ul www.aippimm.ro a inceperii procesului de inregistrare on-line in program, timp in care se vor desfasura campanii de informare cu privire la facilitatile acordate in cadrul programului.
(4) Inscrierea on-line se desfasoara in sesiune continua pana la epuizarea bugetului alocat programului.
(5) Solicitantul trebuie sa completeze on-line formularul de inscriere in program.
(6) Aplicatia software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuarii inregistrarii, cu numarul de inregistrare obtinut si cu datele corespunzatoare, completate de catre acesta.
(7) A.I.P.P.I.M.M. verifica formularul de inscriere in program si indeplinirea criteriilor de eligibilitate prevazute la art. 3 alin. (1) lit. a)—d), i) si j), precum si la art. 3 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011.
(8) In urma verificarilor, A.I.P.P.I.M.M. poate lua decizia de acceptare in program, caz in care transmite solicitantului notificarea privind acordul de principiu pentru subventionarea dobanzii. Daca, prin verificarile efectuate, A.I.P.P.I.M.M. constata neindeplinirea conditiilor prevazute prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 si ale prezentelor norme metodologice, A.I.P.P.I.M.M. decide respingerea solicitarii I.M.M. pentru subventionarea dobanzii in cadrul programului. Decizia de respingere cuprinde motivarea pentru care solicitantul este considerat neeligibil, precum si caile de atac prevazute de lege.
In toate cazurile, decizia se comunica solicitantului in cel mult 30 de zile de la data mesajului de confirmare a efectuarii inregistrarii, prevazut la alin. (6).
(9) A.I.P.P.I.M.M. va intocmi listele cu I.M.M.-urile eligibile in program si le va transmite institutiei de credit finantatoare.
(10) Transmiterea listelor cu I.M.M.-urile eligibile in program la institutia de credit se va face continuu pana la epuizarea bugetului programului.

Etapa II. Contractarea si garantarea liniei de credit in cadrul programului

Art. 9
(1) Lista cu institutiile de credit partenere care au fost selectate de catre A.I.P.P.I.M.M., conform legii, in vederea acordarii liniilor de credit pentru beneficiarii eligibili, in conditiile programului, se publica pe pagina de web a A.I.P.P.I.M.M. si a F.N.G.C.I.M.M. A.I.P.P.I.M.M. incheie conventii de colaborare pentru implementarea programului cu institutiile de credit selectate potrivit prevederilor prezentului alineat.
(2) In vederea obtinerii linei de credit cu dobanda partial subventionata si, dupa caz, garantata de stat, solicitantii declarati eligibili de catre A.I.P.P.I.M.M. se pot prezenta la oricare institutie de credit din lista prevazuta la alin. (1), cu formularul de inscriere in program semnat si stampilat de catre beneficiar si cu notificarea privind acordul de principiu pentru subventionarea dobanzii in cadrul programului.

Etapa III. Etapa acordarii garantiei de stat, dupa caz

Art. 10
Garantia emisa de F.N.G.C.I.M.M. in numele si in contul statului are urmatoarele caracteristici principale:
a) este irevocabila — furnizorul protectiei nu isi poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garantia sau de a creste costul efectiv al garantiei, cu exceptia cazului in care cumparatorul protectiei nu plateste la scadenta costul protectiei;
b) este neconditionata — contractul prin care este furnizata protectia nu contine nicio clauza asupra careia beneficiarul protectiei nu detine controlul, clauza care sa poata scuti garantul de obligatia de a plati in termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de catre F.N.G.C.I.M.M. a cererii de plata, fara insa a depasi 90 de zile calendaristice de la data inregistrarii restantei, in cazul in care obligatul principal nu achita la termen plata scadenta/platile scadente;
c) este expresa — protectia furnizata de garantie este legata in mod clar de expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel incat gradul de acoperire a protectiei este clar definit si nu poate fi pus la indoiala;
d) este directa;
e) este platibila la prima cerere scrisa a institutiei de credit finantatoare, realizata in termenii si conditiile prevazute in contractul de garantare;
f) acopera maximum 80% din principal, exclusiv dobanzile si comisioanele bancare si alte sume datorate de beneficiarul programului in baza contractului de credit;
g) valoarea se reduce cu principalul rambursat de catre beneficiar, proportional cu procentul de garantare.

Art. 11
(1) Dupa aprobarea liniei de credit de catre structurile sale competente, institutia de credit finantatoare, direct sau prin unitatile sale teritoriale, se va adresa, dupa caz, F.N.G.C.I.M.M. in vederea obtinerii unei garantii in conditiile prevazute in conventiile de lucru incheiate de F.N.G.C.I.M.M. cu institutiile de credit finantatoare prevazute la art. 9 alin. (1). (2) In vederea acordarii garantiei, pe baza informatiilor furnizate de institutia de credit finantatoare, F.N.G.C.I.M.M. verifica indeplinirea criteriilor de eligibilitate prevazute prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 si ale prezentelor norme metodologice si efectueaza analiza situatiei economico-financiare a solicitantului in conformitate cu normele proprii.

Art. 12
(1) In cazul in care se constata ca sunt indeplinite conditiile de acordare, F.N.G.C.I.M.M. semneaza si transmite institutiei de credit finantatoare contractul de garantare, contractul/contractele de fideiusiune si contractul de garantie reala mobiliara privind constituirea gajului prevazut la art. 9 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011.
(2) Contractul de garantare va cuprinde, fara a se limita la acestea, identitatea partilor, obiectul si durata contractului, termenii si conditiile de acordare si plata a garantiei, obligatiile partilor, valoarea maxima a garantiei acordate in moneda nationala, modalitatea de calcul si termenele de plata ale comisionului de risc si ale comisionului de administrare, precum si celelalte drepturi si obligatii ale partilor.
(3) In aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, F.N.G.C.I.M.M., in calitate de mandatar al statului roman, incheie contracte de fideiusiune cu cel putin o persoana fizica sau juridica, ce are calitatea de asociat/actionar/administrator al beneficiarului, respectiv, cu cel putin o persoana fizica ce organizeaza activitatea economica a beneficiarului in conditiile legii.

Art. 13
(1) Beneficiarii programului care obtin aprobarea garantarii creditului de catre F.N.G.C.I.M.M., in numele si contul statului, datoreaza o prima de garantare.
(2) Conditiile de acordare a garantiilor in cadrul mecanismului trebuie sa se bazeze pe evaluarea riscurilor generate de operatiune si pe autofinantarea mecanismului de garantare.
(3) Prima de garantare platita de solicitant trebuie sa acopere atat riscurile obisnuite ce rezulta din acordarea garantiilor, costurile administrative ale schemei, cat si finantarea anuala a capitalului.

Art. 14
In aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, se acorda reprezentantilor legali ai institutiei de credit finantatoare un mandat special, in vederea efectuarii formalitatilor de inscriere a garantiei reale mobiliare in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.

Art.15
Garantia de stat intra in vigoare la data semnarii contractului de garantare, sub conditia platii comisionului de risc, si este valabila pe durata finantarii, plus inca 75 de zile calendaristice, calculate de la data scadentei principalului liniei de credit acordate in cadrul programului.

Etapa IV. Etapa acordarii facilitatilor in cadrul programului

Art. 16
(1) Dupa ce beneficiarul face dovada platii comisionului de risc in contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis pe numele Ministerului Finantelor Publice la Trezoreria Operativa Centrala, cod de identificare fiscala 8609468, institutia de credit si beneficiarul semneaza contractul de garantare transmis de catre F.N.G.C.I.M.M. conform prevederilor art. 12 alin. (1).
(2) In vederea constituirii garantiei prevazute la art. 9 alin. (2) si art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, institutia de credit si beneficiarul semneaza contractul de garantie reala mobiliara, iar fideiusorul beneficiarului semneaza contractul/contractele de fideiusiune transmis/transmise de F.N.G.C.I.M.M. in conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1).
(3) Dupa semnarea contractelor prevazute la alin. (1) si (2), institutia de credit pune la dispozitia beneficiarului linia de credit acordata in conditiile programului.
(4) Predarea/primirea unui exemplar original al contractelor de garantare valabil, semnate potrivit prevederilor alin. (1), respectiv a contractelor de fideiusiune, precum si a contractelor de garantie reala mobiliara se efectueaza lunar, centralizat, pana cel mai tarziu la data de 15 a fiecarei luni calendaristice pentru luna precedenta, pe baza de proces-verbal de predare/primire incheiat intre institutia de credit finantatoare si F.N.G.C.I.M.M.

Art. 17
In cazul beneficiarilor programului care au primit aprobarea creditului si care nu solicita garantii din partea F.N.G.C.I.M.M., institutia de credit va semna cu acestia contractul de creditare si contractele de garantie accesorii creditului, cu respectarea normelor proprii de creditare, si le va pune la dispozitie linia de credit acordata in conditiile programului.

Art. 18
In cazul respingerii de catre institutia de credit a solicitarii de acordare a unei linii de credit in cadrul programului, solicitantul si A.I.P.P.I.M.M. vor fi informati asupra deciziei de respingere, in termen de maximum 20 (douazeci) de zile de la data primirii cererii de solicitare a creditului si a documentelor solicitate de institutia de credit finantatoare.

Etapa V. Etapa implementarii, monitorizarii si recuperarii facilitatilor

Art. 19
Beneficiarii programului prevazuti la art. 16 alin. (1) si art. 17 vor deschide un cont curent la institutia de credit finantatoare pentru derularea operatiunilor de incasari si plati.

Art. 20
Beneficiarul creditului va efectua trageri din linia de credit in urma unei solicitari scrise adresate institutiei de credit finantatoare, fara sa depaseasca in niciun moment plafonul maxim aprobat. Institutia de credit finantatoare autorizeaza tragerile din plafon cu respectarea destinatiilor prevazute la art. 3 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011. Rambursarea sau, dupa caz, reintregirea plafonului se va putea face pe parcursul perioadei de derulare a contractului de credit. Toate sumele trase si nerambursate devin scadente la data expirarii valabilitatii liniei de credit.

Art. 21
F.N.G.C.I.M.M. monitorizeaza garantiile acordate. Monitorizarea reprezinta ansamblul de actiuni intreprinse in perioada cuprinsa intre acordarea garantiei si incetarea valabilitatii acesteia, actiuni constand in urmarirea periodica a stadiului derularii creditului garantat, pe baza situatiilor furnizate de catre institutia de credit finantatoare, conform prevederilor contractului de garantare.

Art. 22
In cazul in care beneficiarul programului nu isi indeplineste obligatiile de plata care ii revin in baza contractului de credit, institutia de credit poate solicita executarea garantiei emise de F.N.G.C.I.M.M. Plata valorii de executare a garantiei se efectueaza de M.F.P. din fondul de risc constituit conform art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011. Recuperarea sumelor platite ca urmare a executarii garantiilor acordate in cadrul programului se realizeaza de organele competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011.

Art. 23
(1) Cererea de plata se transmite de catre institutia de credit finantatoare in perioada de valabilitate a garantiei, ulterior trecerii la restanta a intregii finantari garantate, impreuna cu urmatoarele documente:
a) documentul/documentele de identitate al/ale beneficiarului si fideiusorilor; se vor transmite cele mai recente documente aflate in posesia institutiei de credit finantatoare, in copie certificata de institutia de credit finantatoare pentru conformitate cu originalul;
b) contractul de credit, insotit de toate actele aditionale incheiate la acesta, in copie certificata pentru conformitate cu originalul;
c) un exemplar al contractului de garantare, in original;
d) copia procesului-verbal de predare/primire a contractului de garantare, a contractului de fideiusiune si a contractului de garantie reala mobiliara;
e) dovada platii comisionului de risc catre M.F.P. pe toata perioada de valabilitate a garantiei, in copie certificata pentru conformitate cu originalul;
f) dovada inscrierii avizului de garantie reala mobiliara in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare privind constituirea gajului fara deposedare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la institutia de credit finantatoare, valabil pana la stingerea tuturor creantelor datorate de beneficiar in baza contractului de garantare, in copie certificata de institutia de credit finantatoare pentru conformitate cu originalul;
g) extrasul contului curent si extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferent intregii perioade de derulare a finantarii garantate, din care sa reiasa fara echivoc intreaga valoare a finantarii garantate nerambursate si data trecerii la restanta a acesteia, in copie certificata de institutia de credit finantatoare pentru conformitate cu originalul;
h) notificarea institutiei de credit finantatoare catre beneficiarul finantarii garantate conform contractului de credit, cu privire la declararea exigibilitatii anticipate a finantarii garantate, insotita de dovada transmiterii, in copii certificate de institutia de credit finantatoare pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie sa rezulte faptul ca notificarea a fost transmisa beneficiarului cu cel putin 15 zile inainte de data declararii exigibilitatii anticipate;
i) declaratia pe propria raspundere a beneficiarului finantarii garantate, din care sa rezulte indeplinirea conditiilor de eligibilitate prevazute la art. 3 alin (1) lit. b) si c) si alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, in copii certificate de institutia de credit finantatoare pentru conformitate cu originalul;
j) certificatul constatator emis de oficiul registrului comertului, din care sa rezulte indeplinirea conditiei de eligibilitate prevazute la art. 3 alin. (1) lit. g) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, la aprobarea creditului, in copie certificata de institutia de credit finantatoare pentru conformitate cu originalul;
k) copia certificata de institutia de credit finantatoare a rezultatului consultarii Centralei Incidentelor de Plati (C.I.P.), din care sa rezulte indeplinirea conditiei de eligibilitate prevazute la art. 3 alin. (1) lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, la aprobarea creditului; in cazul in care beneficiarul figureaza cu incidente de plata accidentale, care nu denota un comportament financiar defectuos, va fi prezentata copia documentului din care rezulta justificarea corespunzatoare, acceptata de institutia de credit finantatoare;
l) copia certificata de institutia de credit finantatoare a rezultatului consultarii C.R.B., insotita de documentele care atesta achitarea restantelor, dupa caz, documente din care sa rezulte indeplinirea conditiei de eligibilitate prevazute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, la aprobarea creditului.
(2) Documentatia care trebuie sa insoteasca cererea de plata se depune la sediul social al F.N.G.C.I.M.M. intr-un singur exemplar, indosariat, paginat si opisat.

Art. 24
(1) In termen de cel mult 15 zile calendaristice de la primirea cererii de plata, F.N.G.C.I.M.M. aproba sau respinge cererea de plata.
(2) F.N.G.C.I.M.M. aproba cererea de plata a garantiei, in conditiile transmiterii de catre institutia de credit finantatoare a tuturor documentelor care insotesc cererea de plata prevazuta la art. 23 alin. (1) in perioada de valabilitate a garantiei, asumarii de catre institutia de credit finantatoare a verificarii indeplinirii obligatiilor prevazute la art. 3 alin. (1) lit. f), h), i) si j) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, respectarii de catre beneficiar a obligatiilor prevazute la art. 3 alin. (1) lit. e) si g) din aceeasi Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, precum si in conditiile achitarii primei de garantare.
(3) F.N.G.C.I.M.M. respinge cererea de plata a garantiei, in conditiile transmiterii incomplete a documentelor care insotesc cererea de plata prevazuta la art. 23 sau in afara perioadei de valabilitate a garantiei, neasumarii de catre institutia de credit finantatoare a verificarii indeplinirii oricarora dintre obligatiile prevazute la art. 3 alin. (1) lit. f), h), i) si j) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, nerespectarii de catre beneficiar a oricarora dintre obligatiile prevazute la art. 3 alin. (1) lit. e) si g) din aceeasi Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, precum si in conditiile neachitarii primei de garantare.
(4) Decizia de aprobare sau, dupa caz, de respingere a cererii de plata a garantiei se comunica institutiei de credit finantatoare si M.F.P. cel mai tarziu in ziua lucratoare imediat urmatoare adoptarii.
(5) F.N.G.C.I.M.M. restituie cererea de plata si documentele care o insotesc, in cazul in care au fost transmise inainte ca beneficiarul sa inregistreze cel putin 30 de zile de restanta la plata principalului.
(6) Plata garantiei se face de catre M.F.P. intr-un cont unic al institutiei de credit finantatoare, pe baza deciziei F.N.G.C.I.M.M. de aprobare a cererii de plata, in termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de catre F.N.G.C.I.M.M. a cererii de plata, fara insa a se depasi 90 de zile calendaristice de restanta a beneficiarului la plata principalului.
(7) Sumele garantate de F.N.G.C.I.M.M. se platesc institutiei de credit finantatoare de catre M.F.P. de la fondul de risc si se recupereaza de catre organele competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala de la beneficiarii finantarii garantate, in conditiile legii.

Art. 25
(1) In termen de 5 zile lucratoare de la data platii valorii de executare a garantiei, M.F.P. transmite F.N.G.C.I.M.M. dovada efectuarii platii.
(2) F.N.G.C.I.M.M. intocmeste un inscris prin care se individualizeaza creanta bugetara rezultata prin plata, precum si data scadentei acesteia, care se transmite debitorului — beneficiar al finantarii garantate, prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, in termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuarii platii prevazute la alin. (1).
(3) Inscrisul prevazut la alin. (2) impreuna cu dovada efectuarii procedurii de transmitere catre debitorul — beneficiar al finantarii garantate, insotite de contractul de garantare in original, contractul/contractele de fideiusiune in original, insotit de copia documentului de identitate al fideiusorului, si contractul de garantie reala mobiliara, insotit de copia avizului de inscriere a contractului de garantie reala mobiliara in Arhiva Electronica de Garantii Reale, se inainteaza, in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de transmitere, organelor fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in vederea recuperarii, in conditiile legii.

Art. 26
(1) Dobanda aferenta liniei de credit se calculeaza de la data utilizarii si pana la rambursarea integrala a creditului si se plateste lunar astfel:
a) maximum 70% din dobanda calculata, dar nu mai mult de 6,5% pe an din soldul sumelor utilizate din linia de credit acordata, se achita institutiei de credit finantatoare de catre M.E.C.M.A., prin A.I.P.P.I.M.M., in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie;
b) minimum 30% din dobanda calculata de institutia de credit finantatoare se achita lunar acesteia de catre beneficiarul programului.
(2) Liniile de credit acordate de catre institutia de credit finantatoare vor avea pentru plata lunara a dobanzii aceeasi data scadenta stabilita prin contractele de credit incheiate cu beneficiarii programului. In cazul in care beneficiarii programului nu achita la scadenta partea de dobanda pe care o datoreaza, subventia de dobanda datorata de stat, in conditiile programului, pe luna respectiva nu se acorda.
(3) Data pana la care A.I.P.P.I.M.M. este instiintata de catre institutia de credit finantatoare cu privire la situatia beneficiarilor programului care si-au achitat partea de dobanda, valoarea dobanzii subventionate ce urmeaza a fi virata de A.I.P.P.I.M.M. institutiei de credit finantatoare, precum si data pana la care A.I.P.P.I.M.M. va vira partea de dobanda subventionata se vor stabili prin conventia de colaborare incheiata intre A.I.P.P.I.M.M. si institutiile de credit finantatoare.
(4) In vederea virarii in contul institutiei de credit finantatoare a subventiei de dobanda, institutia de credit va transmite la A.I.P.P.I.M.M. urmatoarele documente:
a) situatia cu beneficiarii programului, care au indeplinit obligatiile contractului de credit, sumele aferente subventiei de dobanda ce urmeaza a fi virate de catre A.I.P.P.I.M.M. si soldul sumelor utilizate din linia de credit;
b) sumarul contractului de credit care contine cheltuielile efectuate de beneficiarul programului din linia de credit;
c) extrasul lunar de cont aferent liniei de credit.
(5) La prima solicitare de subventie de dobanda pentru fiecare beneficiar al programului, institutia de credit va transmite formularul de inscriere in program, semnat si stampilat de beneficiarul programului, si o copie a contractului de credit.

Art. 27
(1) Subventia de dobanda reprezinta un ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis in cadrul programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevazute de Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006.
(2) Programul prin care se acorda ajutorul de minimis prevazut la alin. (1) nu intra sub incidenta obligatiei de notificare catre Comisia Europeana, in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006.
(3) Raportarea si monitorizarea ajutoarelor acordate in baza programului se fac in conformitate cu legislatia europeana si cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus in aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 175/2007.
(4) Furnizorul de ajutor de stat, respectiv A.I.P.P.I.M.M., pastreaza evidenta detaliata a ajutoarelor acordate in baza programului pe o durata de 10 ani de la data la care ultima alocare specifica a fost acordata in baza acestuia. Aceasta evidenta trebuie sa contina toate informatiile necesare pentru a demonstra respectarea conditiilor impuse de legislatia europeana in domeniul ajutorului de stat.
(5) A.I.P.P.I.M.M. are obligatia de a supraveghea permanent ajutoarele acordate, aflate in derulare, si de a dispune masurile care se impun in cazul incalcarii conditiilor impuse prin prezentele norme metodologice sau prin legislatia nationala ori europeana aplicabila la momentul respectiv.
(6) A.I.P.P.I.M.M. are obligatia de a transmite Consiliului Concurentei, in formatul si in termenul prevazut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus in aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 175/2007, toate datele si informatiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel national.
(7) In cazul in care exista indoieli serioase cu privire la datele transmise de catre A.I.P.P.I.M.M., Consiliul Concurentei poate sa solicite date si informatii suplimentare si, dupa caz, sa ii solicite acesteia sa faca verificari la fata locului.
(8) A.I.P.P.I.M.M. informeaza in scris, prin intermediul notificarii de acord de principiu pentru subventionarea dobanzii, operatorii economici beneficiari cu privire la pragul maxim al ajutorului si la caracterul de minimis al acestuia, in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006.
(9) A.I.P.P.I.M.M. va acorda ajutorul de minimis dupa ce verifica, pe baza declaratiei pe propria raspundere a operatorului economic, ca este respectata regula cumulului, respectiv ca ajutorul acordat in baza programului, impreuna cu suma totala a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul ultimilor 2 ani fiscali si in anul fiscal in curs, din surse ale statului, ale autoritatilor locale sau din surse europene, nu depaseste plafonul echivalent in lei al sumei de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro in sectorul transportului rutier.
(10) Operatorii economici beneficiari de ajutor in cadrul programului vor tine o evidenta specifica a ajutoarelor primite conform programului, a altor scheme de minimis si a altor ajutoare de stat. Acestia sunt obligati sa arhiveze evidenta specifica si sa o pastreze o perioada de 10 ani.
(11) Monitorizarea si controlul beneficiarilor programului se va face de catre oficiile teritoriale pentru intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie, denumite in continuare O.T.I.M.M.C., aflate in subordinea A.I.P.P.I.M.M., pe baza procedurii de monitorizare si control a programului.
(12) In cazul in care, in urma controalelor efectuate sau la sesizarea organelor de control abilitate ale statului, se constata ca beneficiarii au facut declaratii incomplete si/sau neconforme cu realitatea pentru a obtine credit si subventionarea dobanzii la credit, se recupereaza total sau partial ajutorul de minimis acordat. (
13) Titlul executoriu prevazut la art. 12 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, impreuna cu dovada comunicarii catre debitorul beneficiar, se inainteaza de indata organelor fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in vederea recuperarii.
(14) Recuperarea ajutorului de minimis se realizeaza conform prevederilor art. 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011.
(15) Beneficiarii ajutorului de minimis au obligatia de a raporta efectele participarii la program catre O.T.I.M.M.C. de care apartine judetul in care este inregistrata I.M.M. solicitanta, pentru o perioada de 3 ani, incepand cu anul urmator acordarii A.F.N.
(16) Pe baza datelor si informatiilor furnizate de F.N.G.C.I.M.M. si institutiile de credit partenere, A.I.P.P.I.M.M., in calitate de autoritate de implementare, in cuprinsul raportului anual cu privire la desfasurarea si efectele programului, evalueaza conditiile de acordare a facilitatilor in cadrul programului pentru ultimele 12 luni de implementare anterioare.


Capitolul VII - Dispozitii finale


Art. 28
Valoarea maxima a subventiei care poate fi acordata in cadrul programului se actualizeaza automat la modificarea plafoanelor stabilite pentru valoarea totala a ajutoarelor de minimis, prevazute in art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006.

Art. 29
(1) In aplicarea prezentelor norme metodologice, modelul conventiei prevazute la art. 9 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, modelul conventiei de colaborare prevazute la art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011, modelul conventiei de lucru prevazute la art. 11 alin. (1) din prezentele norme metodologice, al contractului de garantare, al contractului de fideiusiune, al contractului de garantie reala mobiliara, precum si al inscrisului prevazut la art. 12 alin. (7) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 se aproba prin ordin comun al ministrului finantelor publice si al ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri.
(2) In aplicarea prezentelor norme metodologice, A.I.P.P.I.M.M., F.N.G.C.I.M.M. si institutiile de credit finantatoare emit proceduri care se supun aprobarii conducerii institutiilor respective.